RSS

Capriciile succesului literar. Cazul Margaret Mitchell


Ce citim? Pe cine citim? Cum alegem ce să citim? Cine sau ce ne influenţează decizia? De obicei, alegem cărţi despre care am auzit sau autori cunoscuţi. Numele unui autor cunoscut este de multe ori sinonim cu cartea bună. Când alegi să citeşti un debutant, să zicem că mergi la risc. Nu ştii ce gen de lectură îţi oferă, nu ştii dacă îţi va plăcea sau nu. Aici este importantă munca editorului, publicitatea făcută şi felul în care autorii debutanţi reuşesc să se impună publicului care vine la lansările de carte. Ce se întâmplă însă când o autoare necunoscută scrie un best-seller cum este Pe aripile vântului. Îţi pui întrebări de genul: Cine este această persoană? De unde a venit? Ce a determinat-o să scrie? Ce fel de persoană este sau a fost? De ce a scris atât de puţin? Am să încerc să o prezint pe Margaret Mitchell cât pot eu de frumos, pentru că este una dintre scriitoarele mele preferate. S-a născut pe 8 noiembrie 1900, în Atlanta, Georgia (SUA). Am vrut să ştiu mai multe despre ea şi am aflat că multe din trăsăturile ei şi din istoria familiei se regăsesc în cartea atât de celebră. La fel ca şi Scarlett O’Hara, Margaret descindea dintr-o familie de plantatori de bumbac. Tatăl ei, avocat, era preşedintele Societăţii de Istorie din Atlanta. Mama ei era şi ea autoare a unor lucrări despre istoria sudului care au fost publicate în reviste de specialitate. Toată copilăria ei, Margaret a fost înconjurată de oameni care au ştiut să-i spună poveşti şi istorii adevărate despre vremurile fericite ale Sudului înainte de a avea loc războiul de secesiune. Atât strămoşii din partea tatălui cât şi a mamei sale au venit în America cu mult timp înainte, dar cel care o impresionează atât de mult încât să-l introducă în roman este străbunicul dinspre mamă, Philip Fitzgerald. Acesta a fugit, se pare, din Irlanda, urmărit de soldaţii englezi. S-a stabilit în America, unde s-a ocupat cu negoţ până a putut să-şi cumpere o plantaţie. Având plantaţia i-a fost mai uşor să se însoare cu o domnişoară dintr-o familie catolică, de oameni avuţi. De aici au apărut, în roman, Gerald şi Ellen O’Hara. Idea acţiunii din Pe aripile vântului i-a venit, după cum declara autoarea, pe când era doar o şcolăriţă. Mergând cu mama ei într-o plimbare, a văzut case năruite, păduri încă carbonizate, gropi de obuz încă neastupate de iarbă, iar din loc în loc câte o fermă prosperă. Se pare că explicându-i despre cum s-a ajuns aici, mama i-ar fi spus Când vin marile încercări, marile furtuni, toţi oamenii devin egali şi tot ceea ce hotărăşte soarta fiecăruia în parte e puterea lui fizică şi înţelepciunea minţii lui„.  Între anii 1914-1918 Margaret Mitchell a fost elevă la Washington Seminary din Atlanta, un pension de fete, care le pregătea pe eleve pentru societate şi viaţa culturală. Se pare că acolo a început să scrie, fiind editorul literar al anuarului Facts and fancies şi preşedinta Societăţii literare. A fost de asemenea şi fondatoarea şi preşedinta clubului dramatic. Să zicem că era populară, îi plăcea şcoala, iubea teatrul şi îi plăcea, de atunci, să scrie. Viaţa scriitoarei Margaret Mitchell n-a fost uşoară. Poate de aceea şi romanul Pe aripile vântului este unul închinat supravieţuirii. Supravieţuind tuturor pierderilor reuşeşte Scarlett să trăiască, să lupte pe mai departe. Una din pierderile comune ale autoarei cu personajul literar este pierderea timpurie a mamei sale. Mama autoarei moare în 1919, iar ea este nevoită să-şi întrerupă studiile pentru a avea grijă de fratele şi tatăl ei. În 1922, se mărită cu Berrien Kinnard Upshaw, fiul unei importante familii tipic sudiste. Totuşi, căsătoria lor durează extrem de puţin, la fel ca şi prima căsătorie a lui Scarlett (cu Charles), doar patru luni. După această perioadă scurtă soţul lui Margaret pleacă, în mod ciudat, părăsind-o şi nemaiîntorcându-se vreodată. După o perioadă de 2 ani de aşteptare, aceată căsătorie a fost anulată. Margaret, părăsită de soţul ei, se află în situaţia de a-şi căuta serviciu. Se angajează la o revistă, Atlanta Journal Sunday Magazine, unde scrie articole, interviuri şi povestiri sub pseudonimul literar Peggy Mitchell. În 1925 se căsătoreşte cu John Robert Marsh, care a fost cavalerul de onoare al primului ei soţ. Cum s-a născut şi a fost publicat romanul Pe aripile vântului? probabil dintr-un capriciu favorabil al sorţii. Margaret Mitchell şi-a rupt glezna în 1926. Fiind nevoită să stea acasă, a citit extrem de mult şi se plângea soţului că se plictiseşte. Acesta, se pare, că i-ar fi zis că, decât să citească atâta, mai bine să se apuce să scrie. Aşa a început lucrul la romanul care avea să devină atât de celebru. A început să scrie începând cu ultimul capitol, după care a scris în mod aleator celelalte. Marea majoritate a cărţii a fost gata în trei ani. Ulterior, însă, au venit revizuirile. Romanul a fost scris în secret. Singurul care ştia despre el era soţul ei. Totuşi, se pare că, un căutător de talente literare al editurii Macmillan, Harold Latham, a aflat de acest manuscris. Aşa că a venit, în 1935, să-l vadă. Scriitoarea însă n-a vrut să recunoască faptul că a scris romanul. Dar aici intervine din nou soarta, care, sub masca unui prieten ce îi contestă talentul şi îi spune că el oricum se gândea că n-ar fi în stare să scrie ceva serios, o provoacă şi, în acest fel, o convinge pe Margaret să meargă să-i ducă editorului manuscrisul. Acesta a avut nevoie de un geamantan să ducă manuscrisul la New-York. După ce a semnat contractul cu editura, Margaret a revăzut şi rescris parte din roman. Personajul principal feminin, iniţial, se numea Pansy (Panseluţa), apoi Stormy (Furtunoasa). Numele de Scarlett (Stacojie), însă, aşa cum ne-am obişnuit, este mai potrivit personajului. Romanul s-a numit şi el Tomorrow Is Another Day (Mâine este o altă zi), Another Day (Altă zi), Tote the Weary Load, Milestones (Puncte de răscruce), Ba! Ba! Blacksheep (Ba! Ba! Oaia cea neagră), Not in Our Stars (Nu în stele noastre) şi Bugles Sang True (Goarnele ce cântau adevărul). Într-un final inspiraţia pentru titlul romanului a venit de la un vers dintr-o poezie favorită, Non Sum Qualis Eram Bonae sub Regno Cynarae, a lui Ernest Dowson „I have forgot much, Cynara! gone with the wind, / Flung roses, roses riotously with the throng.Mă gândesc că Margaret Mitchell era o perfecţionistă. A scris în jur de 10 ani la romanul care avea să apară în 1936 şi să-i aducă faima.  După cum spunea Margaret Mitchell, „a fost mult mai greu să fii autoarea lui după ce a apărut decât înainte”. Totuşi faima este ceva relativ. Nu a fost ceva care să o bucure. La început a acceptat să semneze cărţi, să meargă să vorbească la diferite întruniri. Apoi a încetat. Refuza orice astfel de implicare. A dus mereu viaţă modestă şi a vrut să rămână, în continuare, doar d-na Marsh. În 1937 romanul Pe aripile vântului primeşte premiul Pullizer. La doi ani de la apariţia romanului, acesta era, încă, numărul 1 în lista de „best-seller”. Concurând cu titluri celebre cum au fost Absalom! Absalom! a lui William Faulkner (apărut în 1936), Oameni şi şoareci a lui Steinbeck (1937), A avea şi a nu avea a lui Hemingway (1937), Fructele mâniei de Steinbeck (1939). În 1939 apare filmul, ecranizare a romanului, devenit extrem de celebru şi el. Filmul i-a crescut vânzările la carte. În trei ani a fost tradus în peste 26 de limbi. Gurile rele au început, invidioase, comentarii şi insinuări cum că n-ar fi scris ea cartea. La toate acestea s-au adăugat şi supărările, care au apărut din cauza subrezirii sănătăţii. Margaret Mitchell a trăit spaima de a-şi pierde vederea. Timp de luni de zile a fost nevoită la un repaos total, până când a început să-şi revină. Din acest motiv, mult timp nu s-a întors la masa de scris. A avut nevoie de o operaţie la coloană şi ulterior soţul ei, în 1945, a suferit un infarct. Toate acestea sunt explicaţii ale faptului că, având atât de mult succes cu primul roman, nu a încercat să publice nimic. Totuşi se pare că, la insistenţele editorilor, a început să scrie o carte, probabil continuarea romanului Pe aripile vântului. Bineînteles că scriitoarea a negat, dar având în vedere faptul că nici prima dată nu a recunoscut în faţa prietenilor că scrie, nu ar fi de mirare s-o fi făcut în secret, din nou. Pe 11 august 1949, John şi Margaret mergeau la film. Când au traversat o străduţă, Margaret a fost lovită de un taxi. Transportată de urgenţă la spital, a murit la 16 august, fără să-şi fi recăpătat cunoştinţa. Soţul ei a ascultat ultima dorinţă testamentară şi a distrus toate celelalte manuscrise existente:The Big Four, ‘Ropa carmagin – nişte nuvele refuzate de edituri. Posibil atunci să fi dispărut şi romanul în lucru, rămânând doar manuscrisul cărţii Pe aripile vântului. Probabil autoarea, perfecţionistă cum era, fiind nemulţumită de rezultatele scrierii sale, sau de felul în care a lăsat povestea scrisă, a preferat să rămână în amintirea lumii cu un roman de debut ce a câştigat Premiul Pullizer şi care, într-o perioadă de criză financiară, a reuşit să atingă cele mai mari tiraje din istoria romanului american modern. A rămas, printre alte, şi un citat al autoarei, referitor la scrierea romanuluiIn a weak moment, I have written a book” (în traducere  – „Într-un moment de slăbiciune, am scris o carte„.)

Toată lumea a ştiut, cel puţin până în 1994, că Pe aripile vântului este singurul manuscris rămas şi singura carte scrisă de Margaret Mitchell. Totuşi, în acel an s-a descoperit o nuvelă de dragoste, Lost Laysen, scrisă de autoare la vârsta de 15 ani şi făcută cadou prietenului ei, Henry Love Angel. Scrisă pe două caiete, această lucrare a stat la păstrare alături de câteva scrisori pe care destinatarul le păstrase. Acesta a murit în 1945, dar fiul lui doar în 1994 a descoperit aceste scrisori şi această lucrare. Lost Laysen a fost publicată în 1996, la 80 de ani de la data conceperii ei. A avut un deosebit succes, având în vedere numele autoarei şi povestea incredibilă a apariţiei manuscrisului. Tradusă și în limba română această lucrare cu titlul Insula pierdută a apărut, tot în 1996, la Editura RAO. În 1994 s-a turnat un şi film, A Burning Passion: Margaret Mitchell story, despre viaţa lui Margaret Mitchell. Nu ştiu cât de apropiat este acest film biografic de viaţa scriitoarei, pentru că din nefericire nu l-am văzut. Aştept comentarii şi eventuale păreri despre filmul, în care Shannon Doherty a jucat rolul lui Margaret Mitchell.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
29 comentarii

Posted by pe mai 5, 2012 in Despre scriitori

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

La mulţi ani şi la multe lecturi bune! Rămas bun 2015! Fii binevenit 2016!


Se apropie cu paşi foarte repezi finalul anului 2015. În prag de an nou fiecare din noi face un fel de bilanţ al activităţii, al evenimentelor, al reuşitelor de peste an. Cu toţii am avut parte de-a lungul acestuia atât de momente bune cât şi de momente mai puţin plăcute. Dar în minte ar fi bine să le păstrăm, pe cât posibil, doar pe cele care au avut însemnătate, care au reuşit să ne bucure, care ne-au alinat la ceas greu. Aici pe blog am recenzant  mai multe cărţi care mi s-au părut interesante, care sub o formă sau alta puteau fi o inspiraţie pentru alţi scriitori aspiranţi, asta mai ales pentru că am vorbit destul de des despre debuturi literare de succes. Mulţumesc tuturor celor care prin comentariile lor au întregit şi au conferit o nouă valoare textului scris.

Vă doresc tuturor celor care mă citiţi, celor care reuşiţi să şi comentaţi, celor care treceţi pe aici cu totul întâmplător şi decideţi să mai rămâneţi şi pentru alte articole – un an bun, cu sănătate, rodnic, plin de bucurii, de reuşite, să aveţi parte de multe lecturi bune, de companii plăcute şi un Revelion aşa cum vă doriţi!

la-multi-ani-2016-anul-nou-numere

 

 

 
25 comentarii

Posted by pe decembrie 31, 2015 in Ştiri

 

Etichete: ,

Salonul Hunedorean al Cărţii la cea de-a XVI-a ediţie, octombrie, 2015


Afis-salon-2015Ca în fiecare an, în luna octombrie, biblioteca şi-a răsfăţat utilizatorii prin două manifestări de amploare: Noaptea Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii. Am privit cu plăcere ce multă lume s-a adunat la fiecare dintre aceste evenimente. Despre Noaptea Bibliotecilor puteţi citi mai multe în articolul scris de domnul manager al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, pe blogul bibliotecii. Dânsul a scris foarte frumos şi despre manifestările şi lansările de carte de la Salonul Hunedorean al Cărţii şi vă recomand să-i citiţi articolele. Având în vedere că despre cele două dintre lansările de carte ( cea a cunoscutului istoric, Lucian Boia şi cea a politicianului, dar mai ales poetului maghiar, Markó Béla) domnul Sebastian Bara a scris amănunţit, eu o să vă prezint în câteva cuvinte doar atmosfera creată de-a lungul celor 4 zile, pe perioada desfăşurării manifestării şi impresiile mele de cititor şi cumpărător de carte. Ca de obicei m-am bucurat că acest eveniment s-a putut ţine într-un loc elegant şi potrivit cum este Salle D’Or aflat la cel de-al treilea etaj în Deva Mall. Încă de DSCN1189la deschidere a fost frumos, a fost multă lume şi tot atunci s-a lansat şi lucrarea Personalităţi hunedorene, cel de-al cincilea volum al lucrării de vl_35mare amploare, Judeţul Hunedoara, Monografie, lucrare aflată sub girul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva. Tot atunci, în acelaşi cadru festiv şi beneficiind de o largă audienţă, a fost marcată şi aniversarea revistei noastre, Vox Libri, aflată la 10 ani de la apariţia primului număr.

Dacă acum vreo câţiva ani, scriam  bucuroasă că au fost prezente, la târgul de carte din acel an, un mare număr de edituri (mai precis, erau 65 de edituri, atunci), acum pot spune că, an de an numărul editurilor participante a crescut, anul acesta ele ajungând la impresionantul număr de 83 de edituri venite din întreaga ţară. (Lista integrală a acestora o puteţi citi AICI). Asta face ca oraşul nostru să fie un punct important pe harta târgurilor de carte la nivel naţional. Este un mare noroc pentru cetăţenii hunedoreni pentru că, în acest fel, au la dispoziţie noile titluri, cele mai noi apariţii editoriale şi pot beneficia şi de reduceri substanţiale de preţ. N-aş vrea să vorbesc de vreo editură în special pentru că, în mod normal aş omite multe altele, care în mod sigur ar merita fi menţionate. Ceea ce am remarcat este doar că noile titluri apărute, unele despre care am povestit pe blog, au fost căutate şi la 20151009_100553standurile editurilor. Am remarcat că a apărut cel de-al doilea volum al tânărului care m-a impresionat şi despre care am scris, Jake Marcionette (Spuneţi-mi Jake), că la aceiaşi editură au fost la stand şi romanele Înainte să adorm sau Sutton despre care am scris anterior. Am constatat că literatura fantasy care îmi place, a fost bine reprezentată şi că au fost multe titluri noi, printre care pot menţiona cel de-a treilea volum din seria 20151009_134628Lux, Opal, a autoarei Jennifer Armentrout. Este una dintre cărţile fantasy pe care nu doar tinerii le citesc cu plăcere, un amestec de fantasy şi science fiction, ce îmbină acţiunea cu povestea de dragoste. Este o serie despre care vreau să scriu îndată ce voi fi citit şi acest de-al treilea volum. Ceea ce am observat a fost, ca în fiecare an, că tinerii citesc cu plăcere şi cumpără carte în limba engleză. Unul dintre autorii preferaţi de tineri şi în acest an a fost John Green, al cărui nou roman, Will Grayson, Will Grayson a fost prezent în ambele variante (română şi engleză). Dacă vorbim de oferte promoţionale deosebite sunt multe pe care le-am putea menţiona. Mie mi-a „sărit” în ochi oferta extraordinară de 99 de lei pentru 20151009_130937DEX + DOOM sau pentru DEX + Gramatica Limbii Române (a Academiei). Eu am ambele 20151009_134508cărţi, dar cred că aceia care nu le au a fost o ofertă remarcabilă şi utilă. Pe de altă parte am văzut multe cărţi foarte bune dedicate elevilor, la mai multe dintre editurile prezente. Şi bineînţes multe dicţionare de limbi străine. Critica literară a fost interesant editată, spre exemplu opera lui Călinescu editată pe fascicule, pe autori comentaţi. Utilă şi cu o prezentare estetică deosebită. Ca în fiecare an eu aş fi luat jumate de stand, dar până la urmă m-am limitat la ceea ce eu şi ai mei au avut nevoie. Anul acesta m-a atras Ghidul ansamblului de cunoştinţe ale managementului de proiect, o lucrare interesantă şi aprofundată.

Pentru mine, Salonul Hunedorean al Cărţii a fost întotdeauna o plăcere, un eveniment aşteptat, un eveniment la care colegiii şi conducerea bibliotecii au lucrat mult, un loc unde m-am simţit mereu în elementul meu, alături de cărţi şi de alţi iubitori de carte. Ca în fiecare an, la final am simţit puţină nostalgie şi regret, dar în acelaşi timp m-am bucurat că eforturile celor care s-au ocupat de acest eveniment au fost încununate de succesul meritat. Ne aşteptăm ca şi la anul să avem parte de asemenea manifestări deosebite, de asemenea lansări de carte, de invitaţi de marcă care să atragă publicul. Până atunci vă las în compania unor fotografii care să spună mai bine decât mine întreaga poveste a salonului.

Această prezentare necesită JavaScript.


 

 

Etichete: , , , , , , ,

…Să ucizi o pasăre cântătoare şi Go Set a Watchman, romanele scriitoarei Harper Lee – recomandări de lectură


Go set a watchman - HarperPe 14 iulie a avut loc, în Statele Unite ale Americii, lansarea cărţii Go Set a Watchman, a scriitoarei americane Harper Lee. Această carte, apărută la 55 de ani de la lansarea primului său roman, To Kill a Mockingbird / Să ucizi o pasăre sa ucizi o pasare cantatoarecântătoare a avut vânzări extraordinare. Vânzările au depăşit încă din prima zi atât recordul înregistrat de The Lost Symbol / Simbolul pierdut, cartea autorului Dan Brown, cât şi pe cel deţinut de trilogia erotică Fifty Shades / Cincizeci de umbre, scrisă de E. L. James (ceea ce nu poate decât să mă bucure). Editorii se aşteaptă ca, după primele săptămâni de vânzări, această carte să fie best-seller-ul anului 2015. Din ceea ce am citit despre carte, am înţeles că a fost scrisă anterior celei apărute în 1960, dar ca timp prezintă viaţa personajelor la douăzeci de ani după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cântătoare. Cum a fost posibil acest lucru? La vremea când tânăra scriitoare a vrut să publice cartea, editorul ei, fascinat de fragmentele de amintiri ale micuţei Scout, i-a recomandat să scrie o carte din prisma copilului. Aşa a apărut noua carte ce ne spune povestea copilăriei lui Scout şi manuscrisul scris anterior a zăcut timp de 55 de ani într-o cutie de carton. Acum a ieşit la lumină. Aşteptăm cu nerăbdare să fie tradus şi la noi. Până atunci vă povestesc, şi în variantă video, despre romanul cunoscut de noi, studiat, apreciat şi rămas printre capodoperele literaturii, …Să ucizi o pasăre cântătoare, despre care am scris anterior mai amănunţit şi am comentat alături de voi AICI. Vă recomand cartea, dar şi filmul, pe care îl găsiţi spre împrumut în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Un scriitor copil, Jake Marcionette, şi romanul său „Spuneţi-mi Jake” – devenit bestseller


Câţi dintre noi ştiu pe cineva genial, pe cineva extrem de talentat, pe cineva care a reuşit? Cred că toţi ne mândrim că am cunoscut, întâlnit sau ştiut măcar odată o asemenea persoană. Dar câţi dintre noi au avut determinarea să găsească în ei puterea de-a încerca, să rostogolească zarurile, să bată pe la uşi, să îşi prezinte creaţia, să convingă pe cineva să creadă suficient în ei pentru a-i ajuta? Ne uităm la unii dintre cei care au reuşit şi putem spune că acelora le-a fost mai uşor decât ne-ar fi nouă. Eu nu contest că poate mulţi dintre aceia au avut şi şansă, dar cred că în afară de asta este nevoie de multă muncă, de talent şi de mult curaj. Un exemplu de reuşită, pe plan literar, este şi tânărul scriitor american Jake Marcionette, despre care am vorbit anterior AICI. Despre cartea lui Jake vă povestesc şi în filmarea de mai jos, realizată pentru emisiunea O carte pe săptămână. Cu voi aş vrea să povestim despre reuşite, despre nereuşite, despre încercări sau despre care credeţi că este calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o aibă cineva ca să poate ajunge să-şi împlinească visele. Eu una mă declar fan al celor care încearcă, chiar dacă nu reuşesc. Voi?

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

Poveşti de dragoste, drame şi adrenalină în „Spitalul municipal”, de Barbara Harrison


După un roman metaforă, un roman poem, vă recomand cu căldură pentru vacanţă, pentru destindere, romanul scriitoarei Barbara Harrison, Spitalul Municipal ce îmbină drama, poveştile de dragoste cu munca infernală dintr-un spital american. Despre această carte am scris şi AICI. Aş fi vrut să spun câteva cuvinte în plus despre autoarea americană. Din păcate datele sunt atât de puţine pe internet, încât îmi vine să cred că această carte a fost scrisă sub pseudonimul literar al altui scriitor. Nu am găsit deloc date de naştere, de provenienţă. Este adevărat că am găsit persoane purtând acest nume, unele dintre ele fiind chiar scriitoare, dar nu apare în lista acestora de lucrări că ar fi scris şi City Hospital (Spitalul municipal) pe care v-o prezint mai jos. Să presupunem deci că este un mister în plus care poate face cartea atractivă pentru voi. Înregistrarea de mai jos a fost realizată pentru emisiunea „O carte pe săptămână”.

P.S. Aştept comentariile voastre şi aici aveţi putinţa să alegeţi o topică variată – pot fi legate de carte, de pseudonimele literare, de alte cărţi sau seriale preferate a căror acţiune se petrece în cadrul unui spital sau au ca personaje principale doctori. Vreau să completez doar că Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva deţine şi o frumoasă şi vastă colecţie de DVD-uri cu filme şi seriale, ce pot fi împrumutate gratuit. Unul dintre acestea este şi serialul Grey’s Anatomy (Anatomia lui Grey) despre care am am şi vorbit. Vă aşteptăm cu drag la bibliotecă, dar până atunci să povestim despre cărţi!

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Metaforă, poveste, amuzament – Cel mai mic sărut pomenit vreodată, de Mathias Malzieu


O carte plăcută (şi scurtă), metaforică şi amuzantă – „Cel mai mic sărut pomenit vreodată” a autorului francez Mathias Malzieu, despre care am scris mai multe AICI.O poveste în care aroma iubirii se combină cu cea a ciocolatei, iar iubitul devine detectiv peste noapte în căutarea femeii cu sărutul perfect. Mathias Malzieu este probabil cei mai muzical dintre scriitorii contemporani, fiind liderul vocal şi co-fondatorul formaţiei Dionysos. Recomandarea filmată a fost realizată pentru emisiunea „O carte pe săptămână”.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Pescăruşul Jonathan Livingston, de Richard Bach – recomandare de lectură


pescarusul-jonathan-livingston-editie-noua-completa-cu-un-capitol-final-inedit_1_fullsizeTocmai am terminat astăzi de citit Pescăruşul Jonathan Livingston, povestea scrisă de scriitorul american Richard Bach (n. 23.06.1936), apărută în varianta sa integrală, în 2014 la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Ancăi Nemoianu. Am fost marcată profund la terminarea cărţii care, mă grăbesc s-o spun pentru cei grăbiţi şi fără prea mult timp, se poate citi foarte uşor, rapid (mi-a luat cam două ore s-o termin). Pe măsură ce citeam, ideile au dat năvală bulucindu-se, paralelele literare şi sociale transându-se în mintea mea mai întâi timid, aproape involuntar iar apoi extrem de ţintit. Fiecare gând, povaţă, sfat, situaţie pe care le găseam în carte, recunoscute ideatic şi filtrate prin prisma altor cărţi, poveşti, filozofii de viaţă pe care le-am citit, auzit sau trăit, m-au făcut să-mi dau seama că oricât de bine aş reuşi să prezint cartea, nu aş reuşi să transmit ceea ce am gândit, ceea ce am simţit. Mi-am notat, la cald, câteva din gândurile pe care această poveste mi le-a stârnit. Ceea ce m-a mirat nespus este cum de nu am citit această carte până acum, cum de mi-a scăpat având în vedere că a fost scrisă pe vremea adolescenţei mele, apărută în prima sa formă în 1970 (în original: Jonathan Livingston Seagull). Una din paralele literare pe care mintea mea le-a găsit, a fost cartea Micul Prinţ (a scriitorului Antoine de Saint-Exupéry) pentru că şi acolo mesajul, la fel ca şi cel al poveştii lui Jonathan Livingston, poate fi recepţionat diferit în funcţie de nivelul de înţelegere, în funcţie de vârstă, de pregătire, de înclinaţie, fiecare din noi înţelegând mai bine, mai profund, un anume aspect sau altul din întreaga parabolă. Ceea ce vreau să spun este că noi reţinem ca important ceea ce ne marchează, ceea ce recunoaştem în noi, chiar dacă, spre exemplu în Micul Prinţ, mesajul principal (derivat din deviza „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“) este importanţa prieteniei. Sunt convinsă că pentru cei care sunt pasionaţi de zbor (aviatori, paraşutişti, planorişti), povestea poate fi mai profund înţeleasă sub aspectul strict al zborului, pentru că la bun început pescăruşul Jonathan Livingston vrea să înveţe să zboare… altfel. Zborul este în fapt esenţa unei păsări, pescăruşii din Stol zburau pentru a-şi procura hrana, negândindu-se de fapt la zborul în sine. Parcugeau un zbor rutinat, ţipând, agitându-se, plojând şi luptându-se pentru resturile aruncate de pescari alături de ceilalţi membri din Stol.

Cei mai mulţi pescăruşi nu caută să înveţe decât elementele de bază ale zborului – cum să ajungă de pe mal până la hrană şi înapoi. Pentru cei mai mulţi pescăruşi nu zborul contează, ci hrana. (citat din Pescăruşul Jonathan Livingston, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2014, p. 14)

seagull-in-the-sun2Jonathan îşi îngrijora părinţii pentru că aproape nu mânca, era slab şi pricăjit, dar zbura zilnic din ce în ce mai sus, executa picaje, se rotea în vrie căutând să descopere mişcări noi care să-i îmbunăţăţească zborul şi asta pentru că el, spre deosebire de ceilalţi, nu se gândea la zbor ca la un mijloc de supravieţuire, ci îl privea ca pe un scop în sine. Dorinţa sa era să atingă viteze din ce în ce mai mari, să plonjeze din înălţimi. Visa, îşi dorea cu ardoare zborul înalt, zborul care îţi oferă libertate, care să te facă din ce în ce mai bun, să te ajute să atingi noi limite, să depăşeşti orice restricţie, să devii desăvârşit. Dar ceea ce făcea el era atât de diferit, de neînţeles pentru ceilalţi pescăruşi din Stol încât nu puteau să-l accepte printre ei, aşa că l-au surghiunit pe Stâncile Îndepărtate… Dar faptul că a ajuns un proscris nu a putut să-l înfrângă ci i-a dat un nou impuls de-a învăţa, de-a cerceta, de-a zbura:

Ceea ce visase cândva pentru Stol câştiga acum doar pentru el: îşi desăvărşea zborul şi nu regreta preţul pe care-l plătise. Pescăruşul Jonathan descoperea că pescăruşii trăiesc atât de puţin din cauza plictiselii, fricii şi mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viaţa lui urma să fie lungă şi frumoasă. (op. cit., p. 36)

O parabolă a lumii noastre, a celor mai profunde credinţe, a eliberării spiritului de trup, de spaţiu sau de timp. Ce faci cu toată învăţătura, cu toată ştiinţa după ce-o obţii? Trebuie să o transmiţi. În câteva pagini Richard Bach reuşeşte să scrie esenţa despre relaţia dintre maestru şi discipol cât şi despre importanţa pe care iubirea aproapelui o are pentru desăvâşirea personală. Dar nu vă povestesc povestea pentru că mi-aş dori o dezbatere pe această temă. Vă recomand lectura cărţii iar pentru aceia dintre voi care aţi citit cartea mai demult, să o recitiţi pentru că în octombrie 2014 s-a adăugat un ultim capitol final, scris în 1970 dar omis de a fi editat odată cu restul manuscrisului în mod voit de autor la vremea aceea. Acest ultim capitol aduce completări, este surprinzător, schimbă şi oferă o cu totul altă perspectivă decât ni se oferea la finalul celui de-al treilea capitol.

Richard BachRichard Bach pretinde că ar fi un descendent, în linie directă, al familiei compozitorului Johann Sebastian Bach. Pe lângă o asemenea eventuală înrudire, se ştie sigur că a fost unul dintre fanii unui celebru pilot de aviaţie şi de curse pe nume John H. Livingston, aşa că numele personajului putea foarte bine să fie inspirat de aici. Jonathan înseamnă „Dar de la Dumnezeu” ceea ce, ţinând cont de mesajul cărţii, este o atribuire simbolică şi plină de înţeles a prenumelui ales pentru pescăruşul din poveste. Vorbeşte incredibil de pasionat despre zbor pe care l-a îndrăgit încă de când a zburat prima dată, la vârsta de 15 ani. Ulterior a ajuns un aviator experimentat, fiind fost căpitan pe avioane de vânătoare, care, după retragerea din viaţa militară, a zburat pe avioane de acrobaţie la mitinguri aviatice. Tot ceea ce a scris, inclusiv această carte, are şi o componentă autobiografică, pe care o utilizează ca bază pentru a-şi demonstra filosofia de viaţă, ideile. În august 2012 a avut un accident aviatic la aterizare, în urma căruia s-a ales cu un umăr rupt, dar mai gravă a fost o puternică lovitură la cap, care l-a ţinut în comă timp de o săptămână şi apoi timp de patru luni în spital, incapabil mai multă vreme să vorbească şi să-şi indeplinească cele mai de bază activităţi.  Atunci, în urma acestei experienţe aproape de moarte, s-a gândit prima dată să revadă şi să finalizeze cel de-al patrulea capitol al cărţii pe care l-a scris în tinereţe şi pe care nu l-a publicat. Finalul cărţii este, precum v-am spus, deschis dezbaterilor şi face conexiuni între zbor, idee, învăţător, credinţă, moarte şi lumea habotnică ce distruge idealul. Pescăruşul Jonathan Livingston a impresionat profund, a avut un succes răsunător, având vânzări (din 1970 până acum) de peste 60 de milioane de exemplare, primul milion în nici 2 ani de la lansare. S-a aflat pe lista de bestselleruri a publicaţiei „New-York Times” timp de 38 de săptămâni şi a fost pe primul loc timp de 2 ani la rând (1972-1973) în topul celor de la „Publishers Weekly”. Poate de aceea în 1973, Paramount Pictures o ecranizează. Filmul a fost premiat Golden Globe şi a primit două nominalizări la Oscar. N-am văzut decât secvenţe din acest film şi ştiu că muzica este compusă de Neil Diamond. Aştept să-mi spuneţi voi, dacă l-aţi văzut, cum v-a plăcut sau dacă impactul pe care l-a avut este comparabil cu cel al cărţii.

Vă las în compania muzicii lui Neil Diamond şi vă dedic vouă, tuturor celor care aţi fost, aţi încercat să fiţi Jonathan Livingston şi vă spun la toţi ceilalţi : BE (Fiţi !)

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit cartea? Aţi văzut filmul? Ce părere aveţi despre oamenii deosebiţi, despre atipicii societăţii? V-aţi găsit vreodată în situaţia lui Jonathan Livingston? Aveţi (sau mai aveţi) idealuri? Cu toate opreliştile se pare că „pescăruşi” asemănători apar din când în când, indiferent de condiţiile vitrege. Aţi întâlnit un asemenea om? Puteţi să-mi recomandaţi alte cărţi asemănătoare?

 

Bibliografie: https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Bach ; http://www.literatureproject.com/ebooks-authors/Richard-Bach.htm ; http://pescarusullivingstone.blogspot.ro/ ; http://www.seattletimes.com/seattle-news/author-richard-bach-recovering-from-plane-crash-returns-to-inspirational-tale/ http://www.cinemarx.ro/filme/Jonathan-Livingston-Seagull-Jonathan-Livingston-Seagull-27239.htmlhttps://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Livingston_Seagull_%28album%29

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 1,949 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: