Jocurile moştenirii de Jennifer Lynn Barnes, recomandare de lectură

Din nou despre Jocuri! De data asta nu e distopie 😊! Am început ieri o carte captivantă. Mi s-a părut greu de pus jos şi am şi terminat-o rapid. Este vorba de Jocurile moştenirii / The inheritance games, a autoarei Jennifer Lynn Barnes (apărută în 2022 la Storia Books, în traducerea Alinei Marc Ciulacu).

Cred că tuturor le place povestea Cenuşăresei poate şi din cauză că este atrăgătoare ideea de-a reuşi să scapi dintr-o situaţie nefericită, o viaţă plină de greutăţi şi să ajungi nu doar iubită ci şi bogată dintr-o dată. Jennifer Barnes reuşeşte în cartea ei să facă extrem de atractivă povestea lui Avery Grambs, o fată orfană, săracă dar deşteaptă şi harnică, o elevă de nota 10 care munceşte pentru a supravieţui şi care te duce cu gândul la Cenuşăreasa cu atât mai mult cu cât ca prin farmec ea se trezeşte dintr-o dată că … moşteneşte o foarte avere imensă de la un străin.

Soarta i se schimbă radical când Tobias Hawthorne moare şi îi lasă uriaşa avere. Nu sunt spoiler pentru că aceste amănunte le aflăm din primele pagini ale cărţii. Ceea ce este foarte interesant este conflictul pe care îl întrevezi pentru că bătrânul îşi dezmoşteneşte familia şi are grijă ca avocaţii şi servitorii lui să fie bine recompensaţi pentru a avea grijă şi a o proteja pe moştenitoarea venită de nicăieri. Avery nu-l cunoaşte pe binefăcătorul ei şi nici nu ştie motivul pentru care a fost aleasă pentru a-l moşteni. Familia nu crede că este inocentă şi tensiunea dintre ei creşte. Din păcate pentru Avery, ea trebuie să convieţuiască cu familia dezmoştenită, cu cele două fiice şi cei patru nepoţi ale lui Tobias Hawthorne. Nepoţii sunt irezistibili de frumoşi dar şi periculoşi pentru Avery fiindcă au crescut având siguranţa că vor moşteni miliarde şi acum au pierdut totul. Dacă toţi ceilalţi au pierdut doar bani, Grayson Hawthorne, unul dintre nepoţi care era considerat de toţi moştenitorul prezumtiv al bunicului său, a pierdut şi puterea, funcţia de conducător al întregului conglomerat. El este mai mult decât suspicios şi crede cu tărie că fata este o escroacă, drept urmare o şi tratează ca atare. Dar Jameson, cel mai mare dintre nepoţi, o vede ca pe o mare provocare, ultima ghicitoare de rezolvat a bunicului lor. Pe Avery o pândeşte pericolul la tot pasul şi de aceea este nevoită să intre în joc pentru a descoperi care sunt motivele din spatele moştenirii pentru a putea rămâne în viaţă.

Barnes este o maestră a puzzle-urilor şi a răsturnărilor de situaţie. Nimic nu m-a încântat anul acesta atât de tare ca Jocurile moştenirii. (E. Lockhart, autoarea romanului Mincinoşii)

Cartea este scrisă într-un stil alert, fluid, cu rapide schimbări de situaţie care te surprind şi te ţin captivat, făcându-te să dai grăbit pagină după pagină. Este atrăgătoare povestea, dar şi felul în care relaţionează personajele între ele. Iar Avery este amuzantă, spirituală, ironică, replicile ei înţepătoare atingându-i din plin pe nemulţumiţii familiei. Ca în toate romanele bune este şi o poveste de dragoste interzisă… Dar despre asta şi despre alte secrete de familie puteţi afla doar dacă veţi citi cartea. Nu vreau decât atât să vă spun: O să se termine total neaşteptat, o adevărată bombă şi se continuă cu următoarea carte din serie: Moştenirea Hawthorne (apărută în 2022 la Storia Books în aceeaşi traducere).

Abia aştept să citesc următoarea carte! Chiar dacă este scrisă pentru adolescenţi (colecţia Young adult), seria scrisă de Jennifer Lynn Barnes este perfectă pentru orice cititor în căutare de suspans, mister, căutări de comori sau poveşti de dragoste. V-o recomand cu mare căldură!

Ambele romane le veţi regăsi în curând şi pe rafturile bibliotecii noastre.

Jennifer Lynn Barnes este autoarea mai multor romane de succes pentru adolescenţi, devenite bestseller New York Times, printre care Little White Lies, Deadly Little Scandals, The Lovely and the Lost, precum şi a seriei The Naturals. Jen este totodată bursieră Fullbright, deţinând o diplomă de studii aprofundate în psihologie, psihiatrie şi ştiinţe cognitive. Şi-a obţinut doctoratul în 2012, la Universitatea Yale, iar în prezent este profesoară de psihologie şi scriere profesională la Universitatea Oklahoma. O puteţi găsi online la www.jenniferlynnbarnes.com şi pe Twitter: @jenlynnbarnes (prezentarea autoarei realizată de Storia Books pe coperta 2 a cărţii).

Întrebarile de final a bibliotecarului: Ce alte asemenea cărţi aţi citit şi aţi putea să-mi recomandaţi? Care este genul vostru preferat de lectură? Aţi citit vreuna dintre cărţile scrise de Jennifer Barnes? Dacă aţi citit, v-au plăcut?

 

Ultimii copii de pe pământ de Max Brallier

Azi m-am amuzat teribil citind dintr-o carte dedicată mai ales tinerilor, dar la fel de amuzantă pentru copiii de toate vârstele. Nu degeaba Jeff Kinney, autorul celebrei serii Jurnalul unui puşti a scris despre această carte:

Terifiant de amuzantă! Ultimii copii de pe Pământ de Max Brallier transmite mari emoţii, dar şi mai mari hohote de râs.

Este vorba de primul volum al unei serii deja celebre (The Last Kids on Earth, apărută în 2015), a autorului american Max Brallier şi care a fost deja ecranizată de Netflix sub forma unui serial animat. Scrisă într-un ritm alert şi însoţită de ilustraţiile originale ale lui Douglas Holgate care dau un plus de savoare, cartea a fost tradusă în română de Magdalena Costea şi a apărut la Storia Books în 2018.

Prima carte scrisă şi ilustrată în acest gen pe care am citit-o a fost Generala, cei mai naşpa ani din viaţa mea, a lui James Patterson. Despre una similară şi extrem de amuzantă am scris mai demult pe blog (Jake Marcionette şi cartea lui Spune-ţi-mi Jake!). Se pare că indiferent de aspect, contează povestea şi dacă este spusă cum trebuie devine atractivă şi este cu atât mai bine primită, dacă ilustraţia este pe măsura textului.

Dar să revenim la această teribil de captivantă şi foarte amuzantă carte: eroul ei este Jack Sullivan, un puşti de 13 ani, locuia într-un oraş lipsit de evenimente, chiar plictisitor până în urmă cu vreo 40 de zile când o invazie ciudată de monştrii transformă locul într-un câmp de luptă. El are norocul că se poate retrage în căsuţa lui din copac şi are suficiente rezerve de biscuiţi Oreo şi Mountain Dew pe care le-a adunat din magazinele părăsite. Oraşul devine o capcană pentru oricine ar încerca să îl traverseze. Ce se poate întâmpla amuzant într-o lume distopică – poate nimic, dar felul în care povesteşte Jack Sullivan este savuros. Înarmat cu o bâtă de baseball şi cu un walkie talkie Jack vrea să-şi caute unicul prieten, pe Quint Baker şi pe fata visurilor lui, June Del Toro. Ca să reuşească trebuie să înfrunte zombi, Ticăloşi Zburăcioşi, Iedera-Mutantă dar mai ales monstrul îngrozitor cunoscut sub numele de Blarg. Pe cine mai întâlneşte, peste ce hopuri trebuie să treacă şi cât de înfiorători vor fi monştrii pe care trebuie să-i înfrunte în această căutare veţi afla dacă veţi citi cartea.

Pentru ca să vă fac şi mai curioşi vă dau un citat de la începutul cărţii:

În momentul ăsta, întreaga lume a luat-o razna. Doar uitaţi-vă la ferestrele făcute zob. Uitaţi-vă la iedera sălbatică – a invadat o parte a clădirii. Nimic nu este normal. Şi eu? Ei bine, eu nu am fost niciodată normal. Am fost dintotdeauna diferit. Vedeţi voi, sunt orfan. M-am plimbat prin toată ţara, dintr-o casă în alta, de la o familie la alta, până când am aterizat în oraşul ăsta mic, Wakefield, în decembrie. Dar toată alergătura asta te întăreşte: te face şmecher, te face încrezător, de face descurcăreţ cu fetele – te face JACK SULLIVAN. Rahat! Se anunţă un pumn monstruos!!!! (Max Brallier, Ultimii copii de pe Pământ, Storia Books, 2018, p. 8-9)

În curând această serie, Ultimii copii de pe Pământ (această carte, cât şi următoarele patru volume traduse: Ultimii copii de pe Pământ şi Parada Zombi; Ultimii copii de pe Pământ şi Regele Coşmar; Ultimii copii de pe Pământ şi Terorile Cosmice; Ultimi copii de pe Pământ şi Sabia Nopţii) vor fi la dispoziţia voastră la Secţia de împrumut carte pentru copii. Eu am citit primul volum şi sunt curioasă de următoarele. Cred că şi voi veţi fi la fel.

Câteva cuvinte despre autorul acestei serii: Max Brallier este american şi deşi este cunoscut mai ales pentru această serie, el a scris peste 30 de cărţi atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Înainte de-a fi scriitor Max a fost designer de jocuri pentru lumea virtuală Poptropica şi a lucrat în marketing la St. Martin’s Press. A scris sub pseudonimul Jack Chabert seria Eerie Elementary pentru Scholastic Books şi este autorul bestsellerului Poptropica: Mystery of the Map.

Photo credit Ruby Brallier

 

„Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley

Azi am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă!  Este vorba despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, Războiul care mi-a salvat viaţa (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016. Această carte se continuă cu Războiul care m-a învăţat să trăiesc, (apărută în 2020) ambele fiind disponibile şi la noi în bibliotecă.

Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină, neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război. Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama, acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil 9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra, nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor, Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin, durere şi iar durere.

Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian.  Din istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor, organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai, mai să cadă, când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie, clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge înapoi la ea.

Ajunşi la destinaţie, toţi sunt aduşi grămadă şi de acolo locuitorii îşi aleg după preferinţe copiii pe care să-i cazeze. Ada şi Jamie nu sunt doriţi şi nici aleşi de nimeni. Sunt murdari, nepieptănaţi, ea e handicapată şi par să nu fie în toate minţile pentru că nu înţeleg tot ceea ce aud. De unde să ştii cuvinte dacă n-ai fost învăţat? Dacă nu s-a vorbit cu tine? Ce poţi să faci? Doamna care se ocupă cu repartizarea evacuaţilor nu se lasă şi o forţează pe Susan Smith, una dintre locuitoarele satului, să îi primească la ea. Aceasta e o femeie singură, suferindă de pe urma morţii prietenei sale, ce declară că nu şi-a dorit copii niciodată şi că nu ştie să se îngrijească de ei. Să fie o nouă încercare pentru Ada? Să fie o nouă respingere? Nu îndrăzneşte să se apropie de femeia care încearcă să le ofere tot confortul, chiar dacă nu i-a ales, chiar dacă a fost obligată să-i primească. Războiul le oferă o nouă casă, o nouă lume şi viaţă. Sunt raţionalizări de hrană, dar adevărul e că tot mai bine ajung să mănânce în străini decât vreodată acasă la mama lor. Cartea reuşeşte în cuvinte simple să prezinte nişte probleme grave, să deschidă uşi şi să schimbe lumi, pentru că războiul care se desfăşoară la scară mondială pentru Ada înseamnă şi un război cu mama ei, cu sine, cu problemele pe care le înfruntă curajos şi undeva există speranţa unei victorii, o libertate ce trebuie câştigată. Eu vă recomand această carte dedicată tinerilor de 12-14 ani, dar care poate fi citită cu mare plăcere şi interes la orice vârstă, fiind cu atât mai profund înţeleasă. Eu am citit-o într-o singură zi şi am fost nerăbdătoare să văd finalul, pe care nu vreau să vi-l deconspir. Vă invit să citiţi şi continuarea cărţii, Războiul care m-a învăţat să trăiesc, care este la fel de antrenantă, la fel de uşor de citit şi la fel de interesantă.

Am citit şi am şi scris despre cărţi  în care felul inocent al copiilor de-a privi lucrurile şi sentimentele trăite de aceştia ne-au prezentat într-un alt fel o lume sau moment istoric despre care am învăţat sau am privit în documentare şi filme. Am văzut cum era percepută societatea americană şi problemele rasiale prin ochii copilului în Să ucizi o pasăre cântătoare  iar despre genocidul din Cambodgia în vremea khmerilor roşii, am citit în Întâi l-au omorât pe tata. Dacă mă gândesc la cărţile a căror acţiune se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt multe cele care m-au întristat, care mi-au rămas la suflet, mi-au plăcut sau m-au antrenat în tot felul de acţiuni. Sunt câteva care ating suflete şi aici pot să dau câteva exemple care îmi vin acum în minte: Jurnalul Annei Frank, Băiatul cu pijamale în dungi, Hoţul de cărţi, toate acestea fiind în marea lor majoritate şi ecranizate. Fiecare dintre ele te face să vezi cu alţi ochi războiul, să înţelegi ce greu e să ai o copilărie în asemenea vremuri. Această carte oferă o altă perspectivă, salvarea unei vieţi chinuite se datorează tocmai războiului. 

Scriitoarea americană Kimberly Brubaker Bradley s-a născut în Fort Wayne, Indiana, în 1967. Ea însăşi se declară o mare iubitoare de lectură, din câte spune pe blogul său, ea era genul de copil care prefera să îşi petreacă pauzele povestind cu bibliotecara şcolii (eu întotdeauna am îndrăgit acest gen de copii). Nu s-a gândit niciodată să devină scriitoare, pasiunea ei fiind chimia şi a intrat la facultate la medicină, la care a renunţat la doar 6 saptămâni de la începerea cursurilor. Primul ei roman s-a „născut” în 1998 şi până în prezent a mai scris alte 16, ultimul fiind o continuare a acestui roman The War that I Won (Războiul care m-a învăţat să trăiesc) şi care a devenit imediat un bestseller. Pentru Războiul care mi-a salvat viaţa, autoarea a câştigat în 2016  Newbery Honor Medal  şi a fost pe locul 1 pe lista New York Time Bestseller.

Am avut plăcerea să găsesc şi o recenzie pe care Amalia, o tânără din Bacău, a scris-o acestei cărţi, M-a bucurat faptul că am descoperit încă un copil ce citeşte şi scrie frumos despre cărţi, dar şi pentru că în cuvinte simple şi o descriere scurtă a ştiut să surprindă esenţa cărţii şi să-i ofere prospeţimea proprie vârstei. Totodată am descoperit şi site-ul Roata Mare care are o secţiune dedicată special tinerilor cititori şi unde  cărţile pentru tineret sunt recenzate chiar de aceştia. Felicitări realizatorilor!

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce părere aveţi? Aţi citit cartea? Deşi este o operă de ficţiune, despre astfel de vieţi chinuite, abuzuri asupra copiilor sau a femeilor auzim mereu la ştiri. Legislaţia are mari lacune din acest punct de vedere. Cum credeţi că ar putea fi prevenite sau remediate astfel de cazuri? Aştept cu nerăbdare părerile voastre!

 

 

 

 

…Să ucizi o pasăre cântătoare şi Du-te şi pune un străjer, romanele scriitoarei Harper Lee – recomandări de lectură

Pe 14 iulie 2015 a avut loc, în Statele Unite ale Americii, lansarea cărţii Go Set a Watchman (Du-te şi pune un străjer) a scriitoarei americane Harper Lee (n. 28 aprilie 1926 – d. 19 februarie 2016). Această carte, apărută la 55 de ani de la lansarea primului său roman To Kill a Mockingbird / … Să ucizi o pasăre cântătoare, a avut vânzări extraordinare. Vânzările au depăşit încă din prima zi atât recordul înregistrat de The Lost Symbol / Simbolul pierdut, cartea autorului Dan Brown, cât şi pe cel deţinut de trilogia erotică Fifty Shades / Cincizeci de umbre, scrisă de E. L. James (ceea ce nu poate decât să mă bucure). Încă după primele săptămâni de vânzări se aştepta ca această carte să fie bestseller-ul anului 2015. S-a clasat cu mult înaintea altor producţii editoriale, pe locul doi fiind fiind unul dintre volumele seriei The Diary of a Wimpy Kid / Jurnalul unui puşti (a autorului Jeff Kinney) şi pe locul trei romanele lui E.L James. Din ceea ce am citit despre carte, am înţeles că a fost scrisă anterior celei apărute în 1960, dar ca timp prezintă viaţa personajelor la douăzeci de ani după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cântătoare. Cum a fost posibil acest lucru? La vremea când tânăra scriitoare a vrut să publice cartea, editorul ei, fascinat de fragmentele de amintiri ale micuţei Scout, i-a recomandat să scrie o carte din prisma copilului. Aşa a apărut noua carte ce ne spune povestea copilăriei lui Scout şi manuscrisul scris anterior a zăcut timp de 55 de ani într-o cutie de carton. Acum a ieşit la lumină apărând şi la noi în traducerea Ariadnei Ponta, la Editura Polirom (Seria Biblioteca Polirom. Actual). Părerile despre carte sunt împărţite. Concluzia generală ar fi că acest roman nu s-ar ridica la nivelul primului publicat. Eu pot spune că şi mie mi-a plăcut mai mult candoarea, inocenţa cu care subiectul greu a fost tratat în To Kill a Mockingbird dar Du-te şi pune un străjer mi s-a părut o lectură interesantă, o completare a primei cărţi, cu o altă atitudine a omului, adult de această dată. Totuşi, aleg să vă povestesc tot despre romanul …Să ucizi o pasăre cântătoare şi în variantă video, după ce am scris anterior mai amănunţit şi am comentat alături de voi AICI.

Vă recomand cartea, dar şi filmul, pe care îl găsiţi spre împrumut în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

Un scriitor copil, Jake Marcionette, şi romanul său „Spuneţi-mi Jake” – devenit bestseller

Câţi dintre noi ştiu pe cineva genial, pe cineva extrem de talentat, pe cineva care a reuşit? Cred că toţi ne mândrim că am cunoscut, întâlnit sau ştiut măcar odată o asemenea persoană. Dar câţi dintre noi au avut determinarea să găsească în ei puterea de-a încerca, să rostogolească zarurile, să bată pe la uşi, să îşi prezinte creaţia, să convingă pe cineva să creadă suficient în ei pentru a-i ajuta? Ne uităm la unii dintre cei care au reuşit şi putem spune că acelora le-a fost mai uşor decât ne-ar fi nouă. Eu nu contest că poate mulţi dintre aceia au avut şi şansă, dar cred că în afară de asta este nevoie de multă muncă, de talent şi de mult curaj. Un exemplu de reuşită, pe plan literar, este şi tânărul scriitor american Jake Marcionette, despre care am vorbit anterior AICI. Despre cartea lui Jake vă povestesc şi în filmarea de mai jos, realizată pentru emisiunea O carte pe săptămână. Cu voi aş vrea să povestim despre reuşite, despre nereuşite, despre încercări sau despre care credeţi că este calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o aibă cineva ca să poate ajunge să-şi împlinească visele. Eu una mă declar fan al celor care încearcă, chiar dacă nu reuşesc. Voi?