RSS

Arhive pe etichete: ecranizări

Nord şi Sud, de Elizabeth Gaskell – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Elizabeth Gaskell

Elizabeth Gaskell

Astăzi povestim despre una din cărţile pe care le-am citit pe vremuri şi le-am recititIMG_20140301_185215_1 din nou cu aceeaşi plăcere, North and South / Nord şi SudÉszak és Dél romanul scriitoarei Elizabeth Gaskell. Scriitoarea britanică, născută pe 29 septembrie 1910 în Cheyne Walk, Chelsea, a fost cea mai mică dintre cei opt copii ai familiei. Din păcate mama ei a murit dându-i viaţă. Aşa se face că ea a trăit mult timp alături de mătuşa dinspre mamă, Hannah Lumb sau alături de bunici. Datorită vremurilor, a bolilor şi lipsei medicamentelor (aceeaşi problemă ca şi în cazul fraţilor Brontë) doar doi dintre copiii familiei Cleghorn Stevenson (numele scriitoarei la naştere) au reuşit să ajungă la maturitate – Elizabeth şi fratele său, John. Viaţa ei, problemele personale, relaţiile pe care le-a avut cu mama vitregă, cu tatăl ei, au fost prinse în cărţile sale. Cele mai reuşite scrieri, cele pe care le înţelegem şi le receptăm şi cu sufletul nu doar cu mintea, sunt cele în care autorii scriu bazându-se pe experienţe personale, viaţa lor reală, de aceea romanele edesek-es-mostohak--3959792-90Elizabethei Gaskell se citesc uşor, sunt atractive şi simţi că prind frânturi de viaţă între coperţicranford-500x500, devenind fresce ale societăţii acelor vremuri. Dacă în romanul Cranfod, unde este descrisă viaţa într-un sat din Anglia, scriitoarea descrie viaţa pe care a dus-o împreună cu mătuşa ei, în Knutsford, iar în Wives and daughters / Soţii şi fiice / Édesek és mostohák scrie despre relaţiile complicate care se nasc atunci când tatăl se recăsătoreşte (caz concret în viaţa autoarei, când tatăl ei îşi întemeiază o nouă familie şi are şi alţi doi copii), în Nord şi Sud, autoarea descrie viaţa, împrejurările şi problemele specifice apărute în urma industrializării cu care devine familiarizată odată ce, măritată fiind, ajunge într-un oraş din nordul Angliei, unde soţul ei este pastor.

Toate aceste date despre viaţa autoarei, despre roman, mi-au lipsit când am citit prima dată romanul. Deşi am Nord şi Sud. Elizabeth Gaskell. 1979constatat ulterior că l-am avut şi acasă, în biblioteca părintească, eu l-am citit împrumutându-l de la biblioteca oraşului unde am crescut. Pe vremea când l-am citit (pe la sfârşitul anilor ’80) se difuza la televizor un serial cu acelaşi titlu, Nord şi Sud, în care era vorba de războiul de secesiune din America. Îmi plăcea serialul şi de aceea, când am văzut cartea în raftul bibliotecii, am luat-o repede pentru că m-am gândit că pe baza ei a fost ecranizat. Când am ajuns acasă, cu mare nerăbdare m-am apucat să citesc. Din primele pagini nu părea să aibă nimic comun cu America şi cu familiile Hazard şi Main. Iniţial dezamăgită, narațiunea  m-a furat şi m-a prins. Povestea începe cu o nuntă, cea a lui Edith, verişoara lui Margaret Hale, eroina cărţii. De aici înţelegem că Margaret a locuit mult timp alături de mătuşa, unchiul şi verişoara sa. A fost prietena şi companioana verişoarei sale, neuitându-se totuşi că este ruda săracă a familiei şi fiind cazată într-o cameră mică, asemănătoare celei dedicate servitorilor. Mătuşa sa, care s-a măritat de bunăvoie cu un om avut şi mai în vârstă, o invidia pe sora ei, care s-a măritat din dragoste – ideal pe eszak-es-del--5638704-90care i l-a insuflat şi fiicei sale. Edith se căsătoreşte cu un ofiţer fără avere, căpitanul Lennox, cu care urmează să plece în insula Corfu, unde este staţionat regimentul acestuia. Această poveste de dragoste nu este urmărită şi te întrebi sincer, având în vedere că Edith n-a făcut niciodată nimic, având servitori pentru orice, cum se va descurca în viaţa cazonă pe care urmează s-o ducă. Cu prilejul acestei nunţi, Elizabeth îl cunoaşte pe fratele mai mare al mirelui, Henry Lennox, „singurul membru nearătos într-o familie de oameni deosebit de frumoşi” dar a cărui figură „îi era inteligentă, subtilă şi mobilă” şi care urmărea pregătirile de nuntă cu un aer uşor sarcastic. Acesta este atras de frumuseţea şi inteligenţa tinerei fete. Așa că pleacă s-o caute în Helstone. O cerere în căsătorie pare ceva la care ea nu s-a gândit, dar care totuşi se întâmplă. Ce răspunde fata luată pe neașteptate? Oare poate să-l privească ca pe un iubit când era obișnuită să-l considere prieten? Hotărârea ei pare definitivă, totuși pentru el rămân speranțe…

nord si sud-Pe de altă parte, pastorul Hale, „unul dintre cei mai buni predicatori … şi un perfect preot de parohie (op. cit. p. 19), schimbă cursul vieții lor tihnite dusă în sudul călduros și umed al Angliei. Acesta (precum tatăl autoarei, pastorul unitarian William Stevenson) renunță la biserica anglicană, pe motive de conștiință, conflict de opinii. Așa se face că, după ce este măcinat zilnic de nemulţumirile soţiei sale (femeie crescută cu anumite standarde şi care suferă de lipsa banilor şi apartenenţei la lumea bună) care şi-ar dori ca el să primească o parohie mai importantă, în loc să-i facă pe plac el renunţă la venitul mic dar sigur și la mica parohie aflată în Helstone, un adevărat colţ de rai în sudul Angliei şi alege să devină profesor particular şi să se mute într-un oraş industrial, Milton-Norhern din comitatul Darkshire (în traducere liberă – Comitatul întunecat).  

Doamna Hale, o femeie delicată și suferindă mai ales când lucrurile nu merg conform propriilor vise, se aseamănă parţial cu mama descrisă de Jane Austen în romanul Mândrie și prejudecată. Dintre toate personajele cărţii, totuşi cel al mamei este cel mai puţin dezvoltat şi credibil, cel puţin din punctul meu de vedere. M-am gândit că acest lucru este şi din cauză că autoarea nu a avut propriu-zis mama şi nu îşi poate imagina una credibilă. Ea este personajul creionat, ce nu contează cu adevărat nici în fața soțului său care nu-i spune ce probleme îl macină și nici faptul că a renunțat la funcția de pastor. Devine sarcina Elizabethei de a-i comunica aceste hotărâri ce afectează întreaga familie. 

Realitatea crudă era faptul că tatăl ei îngăduise îndoielilor amăgitoare să-i năpădească atât de tare mintea, încât devenise un schismatic – un proscris; toate schimbările care decurgeau de aici se grupau în jurul acestui fapt distrugător (Margaret  Hale, op. cit., p. 57-58).

Mi-a displăcut felul cum a procedat aici pastorul, care recunoaşte că este un laş care nu suportă să le pricinuiască durere celor dragi şi, după câte mi se pare mie, un visător – egoist, totodată. Dacă n-aș fi știut că există un model real al acestei fapte, aș fi spus că aici autoarea a creat acest conflict doar pentru a putea muta familia şi a realiza o paralelă antagonică între sudul şi nordul Angliei. Văzute prin prisme diferite Helstone poate fi:

E doar un cătun; nu cred că aş putea să-l numesc sat. Nu e decât o biserică şi, pe pajiştea de lângă ea, câteva case – mai curând un fel de bordeie – năpădite de trandafiri cătărători. (Margaret Hale, în Nord şi Sud de Elizabeth Gaskell, Editura Vivaldi 1995, p. 14-15).

Helstone e ca un sat dintr-o poezie – dintr-o poezie de Tennyson. (Margaret Hale, op. cit. p. 15).

Drumurile sunt atât de frumoase , încât ar fi o ruşine să foloseşti trăsura – aproape o ruşine să călăreşti. (Margaret Hale, op. cit., p. 16).

– Doar nu crezi că funinginea dintr-un oraş industrial, plin de coşuri şi murdărie ca Milton-Northern, o să fi e mai bună decât aerul de aici, curat şi proaspăt, chiar dacă prea umed şi te slăbeşte (Doamna Hale, op. cit., p. 62).

Faţă de aceste descrieri idilice, încă înainte de-a ajunge în Milton:

Cu multe mile înainte de Milton, zăriră un nor plumburiu atârnând la orizont, în direcţia în care se afla oraşul.[ …] Cu cât se apropiau de oraş, cu atât văzduhul părea să miroasă şi chiar să aibă gust de fum; de fapt nu aerul avea cu adevărat gust sau miros, ci, mai degrabă, nu se simţea mireasma de iarbă şi verdeaţă.(Op. cit., p. 83).

Margaret HaleÎn acest oraş cu miros şi gust de fum, în care cenuşiul şi noroiul era la el acasă, apare o domnişoară ca Margaret Hale, plină de colorit, vibrând de viaţă, frumoasă, autoritară, demnă şi cu prestanţă regală. Asta-i ceea ce vede John Thornton, prosperul industriaş, proprietar de fabrică şi viitor elev al domnului Hale. El a decis că n-o place, pentru că pe când el o privea admirativ, ea îl trata cu mândră nepăsare… Părerea ei proastă să se menţină? Părerea lui să se schimbe? Povestea de dragoste m-a dus cu gândul din nou la Mândrie şi prejudecată. Furtunoasă relaţie în care d-ra Hale pare să fie mereu în conflict cu d-l Thornton. Problemele sociale alimentează prejudecata iniţială, iar John Thorntonorgoliul ambilor parteneri îi împiedică să renunţe. Cum se termină?? Este o poveste la care o fată modernă poate visa 🙂  Oricum asta este doar o parte din roman. Mi-a rămas întipărită însă în memorie descrierea fabricii, condiţiile de muncă şi faptul că şi copiii lucrau de la vârste fragede. Citind acest roman sau Shirley de Charlotte Brontë am înţeles mult mai bine conceptul de revoluţie industrială în Anglia, despre care am învăţat pe vremuri la istorie. Mie datele seci istorice nu reuşesc să-mi rămână în memorie, dar citind un roman care cuprinde şi asemenea date de viaţă, care face o frescă a acelor vremuri şi reuşeşte să îmbine poveşti de dragoste cu probleme existenţiale şi sociale – asigură o ancoră unde acele date să se prindă. Aşa pot să reţin că odată cu motorul cu aburi perfecţionat a lui James Watt – putem spune că a început Revoluţia industrială – 1784, iar primul domeniu unde s-a utilizat acesta a fost în industria textilă.

nord-e-sud-by-elizabeth-gaskell-prima-edizion-L-D8u-a8Romanul lui Elizabeth Gaskell a fost excelent ecranizat de BBC în 2004, în regia lui Brian Percival şi avându-i ca protagonişti pe Richard Armitage, care a făcut un rol foarte bun interpretându-l pe John Thornton şi pe Daniela Denby-Ashe, în rolul lui Margaret Hale. O miniserie care urmăreşte fidel cartea şi care ne oferă o variantă vizuală a condiţiilor de muncă, a fabricilor acelor începuturi. Vă recomand cu mare căldură atât filmul, cât şi cartea.

Aştept cu nerăbdare părerile voastre despre această carte, despre film dacă l-aţi văzut. Sunt curioasă ce aţi fi question-markfăcut dacă aţi fi trăit pe acele vremuri? Sunteţi întreprinzători cum era John Thornton, aţi fi făcut munca din fabrici sau credeţi că aţi fi luat-o pe calea pastorului Hale – profesând după o viaţă petrecută ca om al bisericii? Ori aţi fi fost o domnişoară de familie bună, ca şi Margaret Hale, care să facă muncă întru ajutorul muncitorilor din fabrici? Cine ar fi ales să se mărite din dragoste cu un ofiţer, precum verişoara Edith? 🙂 Întrebări…

Puteţi să citiţi şi ce a scris Ely despre această carte  şi despre film pe frumosul blog Cuvinte vrăjite

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Petre Ispirescu la 125 de ani de la trecerea în neființă


Petre Ispirescu (1823-1887)

Petre Ispirescu (1823-1887) (Photo credit: Wikipedia)

Mă gândesc mereu la poveștile care mi-au încântat copilăria. Sunt sigură că poveștile joacă un rol deosebit în dezvoltarea spirituală cât și imaginativă a copiilor. Ele sunt primele lecturi, te învaţă despre bine şi rău, făcând în acelaşi timp tranziţia, mai târziu către romanele fantasy. Cred că unele din cele mai frumoase povești, basme și legende care mi s-au citit sau pe care le-am recitit în copilărie au fost basmele lui Petre Ispirescu. M-am gândit intens la ele, acum când s-au comemorat 125 de ani de la moartea povestitorului Petre Ispirescu (n. ianuarie 1830 – d.21.(27?)11.1887). Am început acest articol pe 21 noiembrie, dar se pare că pot să-l postez doar pe 27. Poate, neintenţionat am ajuns să unesc cele două date pe care le dau dicţionarele (21 sau 27 noiembrie 1887) ca dată a morţii scriitorului.

Ispirescu s-a născut într-o familiei modestă, în Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl său a fost frizer, dar el se pare că a moştenit darul povestirii de la mama sa, care provenea din Transilvania. Pregătindu-mă pentru a scrie articolul mi-am dat seama că, deşi citisem toate poveştile culese, adaptate şi reinterpretate de Ispirescu, nu ştiam foarte multe despre viaţa lui. Ce m-a frapat, cercetându-i cu atenție biografia, a fost cât de autodidact a fost, cât de multe a reușit să facă, cu toate că, după cum singur spunea, că nu a absolvit nici 4 clase primare, deoarece pe a sa vreme, școlile naționale erau în organizare. Am citit în romanul Mara despre cum aceasta îi aranjează fiului său Trică să fie primit ucenic la meşterul Bocioacă. Nu ştiu cum a ajuns Ispirescu, la vârsta de 14 ani, ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, dar a făcut-o şi pentru a fi mai aproape de carte. De învăţat, a învăţat de la unii dascăli de biserici, iar apoi singur, citind cărţile date spre tipărire. De la doi buni prieteni, unul medic iar altul negustor, învaţă franceza, seara după terminarea lucrului. Din ceea ce scria în jurnalul său, Ispirescu a fost fascinat nu doar de conţinutul cărţilor, dar şi de cum anume se realizează acestea.

„Ştiu că în mână mi-au căzut Erotocritul, Halimaua şi Alexandria, pe care le devoram. Acestea mi-au excitat curiozitatea să ştiu cum se face cărţile” (citat din Jurnalul lui Petre Ispirescu)

De la primul lui meşter tipograf a plecat probabil şi din cauză că acesta vroia să-l însoare cu o nepoată de-a lui, dar şi pentru că vroia să lucreze la o tipografie unde să aibă mai mare contact cu literatura. Aşa că a ajuns la tipografia lui Iosif Compaing, unde i se oferă prilejul să lucreze la tipărirea unor traduceri din operele scriitorilor Jonathan Swift, Jean Jacques Rousseau, Victor Hugo, potolindu-şi în acelaşi timp şi setea de lectură. În această perioadă, alături de alţi unionişti, se integrează în lupta pentru unirea principatelor. Din cauza unor texte tipărite fără acordul cenzurii, poliţia îi arestează pe toţi, inclusiv pe Ispirescu care este eliberat după  3 săptămâni, dar îşi pierde slujba avută ca tipograf. Îl ajută Vasile Boierescu, care este simpatizant unionist şi, sub îndrumarea lui, lucrează ca director al revistei Naţionalul. Începe perioada, pe care singur o numeşte ca, cea mai frumoasă a vieţii sale. În această perioadă se căsătoreşte cu Sevastiţa, fiica lui Dima Petrescu, staroste de cavafi cu care va avea 10 copii. Îşi va cumpăra o casă,  pe strada Sălciilor, în Bucureşti. Datorită noului loc de muncă a cunoscut și importanți scriitori ai vremii sale (I. Ionescu de la Brad, N. Filimon, I. Ghica, D. Bolintineanu).

La îndemnul prietenilor scriitori publică primul basm, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, cu mare modestie semnându-se doar I.P. După debutul din Ţăranul român publică aici multe din poveştile sale, foarte gustate de public. Pe acestea, în 1862 le adună într-o broşurica Basme sau snoave populare, astăzi o raritate bibliofilă. Acesta a fost începutul. Mă gândesc că, poate, faptul că ulterior n-a mai publicat nimic timp de 10 ani poate fi şi din cauza greutăţilor vieţii, a copiilor mici dar şi preocuparea pentru a fonda mai multe asociaţii şi tipografii. A fost printre fondatorii primei Case de ajutor reciproc a tipografilor din România. Conduce Tipografia Imprimeriilor Statului şi ulterior, pe cheltuiala proprie, înfiinţează Tipografia Academiei Române. Grijile şi necazurile l-au îmbătrânit prematur, la 50 de ani arâtând ca un moşneag cu barba albă şi cu sprâncenele stufoase. Pe de altă parte, sunt convinsă că, asemeni mamei sale, le spunea poveşti copiilor săi, amintindu-şi, în acest fel, mai bine de toate poveştile care i s-au auzite.

În 1872 a publicat cartea sa cea mai cunoscută, Legende sau basmele românilor. Ghicitori și proverburi  cu o prefaţă a scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu. În 1873-1874 apar Snoave sau povesti populare adunate din gurile acelora care stiu multe. Activitatea sa afost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster și publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes. În 1882 alcătuieşte, la îndemnul lui Vasile Alecsandri o ediţie completă a Legendelor şi basmelor românilor. În prefaţa scrisă la această colecţie,Vasile Alecsandri îi mulţumeşte, găsind cuvinte alese de laudă pentru acest volum:

„recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă” (Vasile Alecsandri, în prefaţa din 1882). 

Totuşi cuvintele frumoase ale lui Alecsandri nu-i conferă lui Ispirescu şi premiul Academiei la categoria la care candidase. Toate problemele şi greutăţile prin care a trecut trebuie să fi lăsat urme adânci. Poate de aceea, după ce în mai 1887 a suferit un atac cerebral din care şi-a revenit cu greu, în noiembrie 1887 a murit după cea de-a doua congestie cerebrală.

Mai puţin răsplătit pe timpul vieţii sale, Ispirescu a ajuns să fie, aşa cum spunea Alecsandri, citit de toată lumea, basmele şi legendele lui fiind unele din cele mai cunoscute şi îndrăgite şi de copiii României de astăzi. Pe lângă basmele sale pe care mi le amintesc cu drag,  mi s-a părut foarte interesant Petre Ispirescu, ca om. Când am ajuns să ştiu mai multe despre el, mi-am dat seama că mi-aş dori ca şi astăzi cartea să fie iubită cum a iubit-o el. Mi-ar place să se citească cu atâta pasiune cum a citit el. Cred că am ajunge departe dacă toţi am fi, măcar în parte, autodidacţi cum a fost el. Mă gândesc că astăzi este mai uşor să ajungi la informaţie, este mai simplu şi la îndemână, dar voinţa şi dorinţa nu este atât de mare. Ispirescu a reuşit prin muncă şi dăruire, prin talent şi prin mult studiu individual să îşi depăşească condiţia, să evolueze. A fost un om modest dar hotârât, a avut idei şi a muncit să le vadă puse în aplicare. S-a consumat îmbătrânind prea devreme, dar a rămas nemuritor prin cărţile la care, în calitatea sa editor, folclorist, povestitor, scriitor sau tipograf român şi-a adus contribuţia. Am admirat dorinţa lui de a cunoşte, de a ştii, de a învăţa, fie chiar şi o limbă străină, cu toate că n-a fost plecat din Bucureşti decât o singură dată – până la Roşiorii de Vede. Nu s-a lăsat învins de greutăţi şi, datorită felului său de a fi, datorită muncii sale a fost apreciat şi sprijinit de dascăli, prieteni, de scriitori celebri şi oameni de valoare ai literaturii române. Fără să fi avut avere, poziţie socială sau şcoala pe care alţii au avut-o a reuşit în viaţă, a rămas un nume cunoscut posterităţii şi ne-a înfrumuseţat tuturor copilăria. A avut 10 copiii şi a pus pe picioare tipografii, asociaţii. A plecat de la cele nici 4 clase absolvite şi a ajuns director de ziar, patron, scriitor. Poate nu s-a gândit că va rămâne cunoscut mai ales pentru poveştile sale. Dar noi toţi am ajuns, datorită lui, să le citim şi să le îndrăgim. Le-a scris şi publicat în ziare şi reviste accesibile publicului larg, pentru a putea să fie citit de lume, pentru a putea, într-un fel, să educe şi să servească spre pildă şi învăţătură celor care le citeau. El însuşi a fost un model de urmat.

Întrebarea bibliotecarului de final: Vouă vă plac basmele lui Ispirescu? Aţi ştiut despre viaţa deosebită pe care a avut-o? Cunoaşteţi poveşti de reuşită similare ale altor oameni?

Puteţi să găsiţi poveştile lui Petre Ispirescu online AICI.

Puteţi să vedeţi ecranizarea basmului Sarea în bucate AICI.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Frumoasa balerină – poveste, desen animat şi o acţiune la bibliotecă


Painting of Andersen, 1836, by Christian Albre...

Am devenit din nou copil alături de elevii clasei a V-a, pe parcursul unei ore în care am vizionat împreună un desen animat, Frumoasa balerină. Filmul se bazează pe povestea lui Hans Christian Andersen, Pantofiorii cei roşii/ Fetiţa cu pantofiori roşii. Din poveste a fost preluată doar partea în care fetiţa era săracă, îşi dorea să danseze şi pantofiorii roşii cei blestemaţi care o făceau să danseze. Eu cred că este mai degrabă o recreere după filmul The Red Shoes (1948), care are la baza povestea, decât povestea în sine. Am scris, anterior despre destinul poveştilor ecranizate, despre succesul filmelor care s-au bazat pe o poveste. Cât despre această ecranizare, care păstrează doar morala poveştii iniţiale, pot spune că a  recreat povestea, făcând-o mai puţin tristă şi dureroasă. Să zicem că a fost ajustată după sistemul modern „politically corect”, pentru a nu înspăimânta copiii prea tare. Având în vedere că mie nici acum la recitire nu mi-a plăcut cât de crud final a avut povestea şi nu mi s-aThe Gypsy balerina - desene animate părut o lecţie bună pentru copii, mă gândesc că aşa, morala este mai bine receptată. A fost o poveste cu tâlc, frumoasă. În desenele animate, fata sărmană din basm face parte dintr-o şatră care colindă ţara şi viaţa ei, deşi sărmană, are momente vesele şi frumoase. Fata, pe nume Sonia, iubeşte dansul, visează să devină dansatoare, dar este prea timidă să danseze în public, aşa că visul ei pare să rămână un simplu vis. La o petrecere dată în şatra în care locuia, apare un tânăr muzician, Kevin, care, împreună cu mama ei, o încurajează să danseze şi alături de el prinde curajul de a dansa în public. Acesta este primul pas pentru a ajunge dansatoare. Se îndrăgosteşte de acest tânăr misterios, care pare să fie pe fugă. Kevin îi dă cadou o agrafă de păr chiar înainte să dispară. Pleacă pentru a reuşi să clarifice problemele pentru care sunt acuzaţi părinţii săi. Sonia nu ştie acest lucru şi crede că a părăsit-o. Al doilea pas pentru a-şi împlini visul, este cel de a fi acceptată la o companie de balet dintr-un mare Pantofii roşii-1948-imagineoraş.  Când şi acest lucru se întâmplă dorinţa ei de a deveni prim balerină o face să uite de tot ceea ce îi era drag. Apar şi pantofii cei roşii pe care îi cumpăra renunţând la agrafa primită în dar. Renunţând la agrafă sacrifică ceea ce-i era drag şi pantofi cei roşii o fac să danseze foarte frumos, dar nu mai reuşeşte să se oprească din dans. Să fie oare iubirea suficientă pentru a o salva? Chiar dacă filmul este mai blând decât povestea scrisă de Andersen, morala este aceiaşi. 

Copiii au fost foarte încântaţi de poveste şi de finalul ei. Sper să fi învăţat că, în viaţă, nu trebuie să sacrifici tot ceea ce iubeşti pentru a obţine altceva ce ţi se pare valoros pe moment. Am rămas şi eu pe gânduri şi m-am gândit că recent am primit sfatul de a reciti basmele lui Slavici cu ochi de om adult. Eu cred că toate poveştile par altfel şi le înţelegi diferit când ai trecut prin viaţă. Copil fiind, urmăreşti mai mult firul poveştii şi poţi să experimentezi emoţiile, înţelegându-le cu sufletul mai mult decât cu gândul. După ce-am recitit povestea lui Andersen, acum la maturitate, zic că povestea de noapte bună pe care o citim copiiilor noştri este o lecţie nu doar pentru ei, ci şi pentru noi. Pe lângă emoţii şi sentimente ar trebui să adăstăm şi cu gândul asupra lor. Eu m-am gândit la câte am renunţat în viaţă pentru că aveam senzaţia că le voi regăsi neschimbate şi la îndemână mai târziu, când voi avea timp.

Eu cred că dintre toate poveştile cel mai mult mi-a plăcut Cenuşăreasa – povestea şi ecranizările ei, despre care am şi scris.

Întrebarea mea pentru astăzi: Care este povestea voastră favorită şi ce aţi învăţa din poveşti acum la maturitate?

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Mara de Ioan Slavici – o carte, un film şi o acţiune la bibliotecă


Ioan Slavici

A reînceput şcoala, au reînceput şi activităţile în bibliotecă! De această dată clasa a IX-a a fost cea care a vizionat un film care ecranizează cartea lui Ioan SlaviciMara. Filmul intitulat Dincolo de pod (1976) a fost regizat de Mircea Veroiu iar actori mari, precum Leopoldina Bălănuţă, Maria Ploae, Florina Cercel, Ovidiu Iuliu Moldovan, Irina Petrescu, Mircea Albulescu, Florin Zamfirescu, Ion Caramitru sau Petre Gheorghiu au dat viaţă personajelor cărţii lui Slavici. Filmul este foarte bun şi nu-mi pot imagina o altă Mară decât aşa cum a interpretat-o Leopoldina Bălănuţă. Copiii au privit cu interes filmul şi au recunoscut momente din carte. În carte, Slavici, ca un adevărat scriitor realist, descrie amănunţit locurile şi parcă văd Lipova, Aradul şi mănăstirea unde învaţă Persida. Parcă o văd Maica Aegidia, aşa severă, dar moale când e vorba de lacrimile unei văduve şi extrem de maleabilă când este vorba de Sida. Sau pe Mara la capăt de pod luând creiţarii şi vânzând cărbunele. În film începuturile averii ei, la capăt de pod, sunt doar o amintire văzută din prisma Marei când se uită la femeia care i-a urmat. Cât despre Mara, ea este o mama mândră, îşi iubeşte copiii şi în gândul ei face totul ca ei să aibă… Îşi doreşte o soartă mai bună pentru copiii ei, ca orice mamă, visează ca aceştia să ajungă departe, pentru că, în definitiv, nimeni nu are copii ca ai ei.

Persida creşte mare, harnică şi frumoasă, bine educată la mănăstirea de maici. Trică creşte înalt şi deşi n-are parte de prea multă şcoală, învaţă meşteşugul cojocăritului de la cojocarul Bocioacă. Destinul lui este şi el trasat de mama lui. Mai firavă descrisă în carte, lupta sa interioară este între ceea ce doreşte şi respectul cuvenit meşterului său. Pleacă în armată doar pentru că se simte cumpărat şi dator unei femei pe care în sinea lui n-o respectă. Nu îi este uşor, dar până la urmă pare că destinul trasat de mama lui se va potrivi.

Cum vi se pare Mara ca mama? Dar ca om? Ştiu că pe mine m-a impresionat adunatul creiţarilor în cei trei ciorapi (unul pentru zile negre, altul pentru Persida şi altul pentru Trică). Punând ban lângă ban, ajunge să economisească, ajunge să AIBĂ, ajunge să dea împrumut cu camătă la alţii.Cât la sută este afacere, cât la sută ar fi spirit întreprinzător şi oare cât la sută ar fi zgârcenie ca să poţi aduna o asemenea avere. Mara este harnică şi îşi iubeşte copiii, lăcrimează când îşi numără banii la fel când îşi priveşte copiii. Se poate spune că plânge de bucurie că-i are, că atâta trudă este răsplătită. „Sărăcuţii mamei”, orfani de tată şi fără avere ajung să fie mari, iar averea adunată pentru ei este din ce în ce mai mare. Totuşi, greu se desparte Mara de bani. Negociază totul la sânge şi mereu iese cumva în câştig, folosindu-se de lacrimi, de situaţia ei precară. Chiar şi după ce are bani aspectul neîngrijit nu şi-l schimbă – să fie oare o tactică de a obţine mai uşor, de a manipula sentimentele oamenilor care o văd săracă? Umblă fără odihnă şi îşi dezvoltă afacerea, are magazin şi vrea ca Sida să facă un mariaj bun, cu un om din acelaşi neam, bine situat. Importanţa etniei este mare şi subliniată în cartea lui Slavici, la fel cum este şi averea sau situaţia socială. Degeaba Mara are avere, câtă vreme Hubăr tot zice despre ea că este un nimeni în oraş. Iubirea Persidei şi a lui Naţl este pusă sub semnul întrebării încă de la început. Să fie împreună „nu se poate”, „nu vă lasă lumea”. Nu sunt la fel, nu au aceleaşi idealuri. Şi totuşi … se iubesc. În întreaga carte este vorba despre depăşirea condiţiei. Mara luptă să aibă şi le facă un viitor copiilor ei. Persida este ruptă de mama sa, de viaţa simplă şi de zbaterea lumii. În mănăstire învaţă să devină o doamnă. Un geam spart şi o privire aruncată asupra lui Naţl îi pecetluieşte, parcă, soarta. Ea luptă pentru dragostea ei chiar dacă, într-un final ajunge să semene mamei sale, la fel de neîndurătoare, luptându-se pentru supravieţuirea iubirii şi căsniciei. Naţl nu se potriveşte vieţii pe care trebuie să o ducă. Este însetat de carte, de cunoaştere şi vrea să schimbe mersul politicii alături de revoluţionari. Nu vrea să continue munca tatălui său, să facă parte din breasla măcelarilor. Toţi visează la o alt fel de viaţă, dar, cumva, visurile lor se năruie. Viaţa şi vrerea par să fie în permanent conflict. Zbuciumul interior este acutizat de conflictul exterior al personajelor cu limitările impuse de societate tradiţii şi obiceiuri. Totuşi, fiecare reuşeşte să-şi găsească matca, să reintre cumva în făgaşul stabilit. Persida luptă pentru căsnicia ei şi câştigă, într-un final, respectul chiar şi a socrului său. Eu aş fi numit romanul Persida, pentru că mi se pare că este personajul cel mai bine conturat din roman. Dar destul cu analiza romanului.  Mie mi-a plăcut mult cartea. A fost printre lecturile obligatorii care m-au acaparat de-a dreptul. Povestea de iubire, aspectul social, realismul care te transpune direct în aceea epocă, problemele omeneşti, obiceiurile şi aspectul psihologic al frământărilor fiecăruia m-au cucerit şi am citit-o foarte rapid. Ulterior am văzut filmul. Acum l-am revăzut alături de elevii clasei a IX-a. Mi-a plăcut foarte mult, deşi unele idei ale cărţii sunt subliniate doar prin câteva imagini sugestive. Vouă v-a plăcut cartea? Aţi văzut filmul? Ce aţi fi schimbat în roman? Dar în film?

Dacă vreţi să vedeţi sau să revedeţi filmul îl puteţi împrumuta de la biblioteca noastră, de la Secţia de artă şi carte franceză

Această prezentare necesită JavaScript.

Mă gândesc să citiţi şi: Emil Călinescu, Almanahe,ChGabriela, LaFeeBlanche, Coltu’ cu muzică În grădina mea,  Jurnal de fraieră, Blog cu taxă inversă, Cu capul în nori, Mixy.ro,  Hapi.Riverwoman, Spanac, Vienela, Stefania, Anzhela Movies, Cinemagazin.ro, Cinemateca Trisk, Filme şi cărţi, Marele ecran, Alexandra’s Library, Andreea Toma, Antoaneta Moga, Blog de cărţi, Sayuki’s blog, Simona’s blog, Cristian Lisandru, Denisa Aricescu, San, Fatadefragi, Teo Negură

 ,

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Arthur Hailey şi romanele sale extrem de captivante


Un alt autor care scrie despre mari conglomerate, descriind adevărate sisteme bine puse la punct şi care te introduce în lumi pe care altfel nu ţi le-ai putea imagina, este Arthur Hailey. Acesta a scris mai multe romane care au prezentat diferite lumi inaccesibile publicului larg. Unul dintre cele mai bune a fost AeroportulAirport, apărut în 1968. Acest aeroport, numit Lincoln International este situat în Chicago. Un aeroport cu nume fictiv, dar informaţiile despre organizare sau locaţie se bazează pe un aeroport existent (O’Hare International Airport din Chicago) poate de aceea scriitorul reuşeşte, în mod credibil,  să  prezinte publicului larg faţa nevăzută a unui aeroport de mari dimensiuni. Pentru a face cât mai antrenantă povestea sunt detalii asupra vieţilor şi problemelor angajaţilor acestui aeroport, care se confruntă, în plus, şi cu stihiile naturii ce împiedică bunul mers al serviciului. Toate luate la un loc fac viaţa şi mai grea angajaţilor care trebuie să asigure condiţii bune de zbor pentru avioanele ce decolează sau aterizează pe pistele aeroportuare. Ca să pună capac acestor situaţii grele, mai există şi un nemulţumit al sorţii ce vrea să detoneze o bombă. Cartea are multe personaje, totuşi personajul principal, din perspectiva căruia este privită acţiunea cărţii, este Mel Bakersfield, managerul general al aeroportului. Acesta se luptă cu nemulţumirile aviatorilor, a călătorilor, a acţionarilor ce, sub presiunea unor locatari „vecini” cu una din pistele aeroportului şi peste a căror case se trece cu avioanele, doresc închiderea acestei piste. Toate aceste probleme ce durează de mult timp îi afectează şi viaţa personală, căsătoria. Este interesant că şi în această carte, ca şi în cartea lui James Joyce, Ulise, acţiunea se petrece doar într-o singură zi. Dar câte decizii finale se pot lua, cât de afectate sunt vieţile multora după această zi.  Această carte a fost ecranizată în 1970, având parte de o distribuţie excelentă prin actori ca Burt Lancaster, George Kennedy, Dean Martin, Jaqueline Bisset, Helen Hayes, Mauren Stapleton şi cucerind mari premii (Oscar şi Golden Globe pentru interpretarea rolului secundar feminin – Helen Hayes şi Mauren Stapleton).

O altă carte, o altă reuşită a lui Arhur Hailey este şi Mânuitorii de bani / The Moneychangers apărută în 1975 şi care ne aduce în prim plan lumea şi învârtelile care se fac în interiorul unei bănci de prestigiu, First Mercantile  American (un titlu fictiv şi de data asta, dar care se referă probabil la Bank of America). Din afară, pentru toată lumea această bancă pare solidă şi de nezdruncinat, totuşi se pare că în orice structură poate apărea o fisură. Ceea ce zdruncină şi porneşte o adevărată luptă intestină este aflarea că preşedintele băncii este pe moarte. Cei doi vicepreşedinţi ai bănci, Alex Vandervoort şi Roscoe Heyward luptă prin diferite mijloace pentru a-şi asigura preşedenţia băncii. Şi de această dată povestea este văzută prin prisma personajului principal Alex Vandervoot, care este un candidat cinstit şi care încearcă, prin mijloace oneste să reuşească. În schimb contracandidatul său, încearcă prin orice mijloace posibile. Toate acestea se desfăşoară concomitent cu problemele reale ale băncii: fraude, inflaţie, deturnare de fonduri.  Rivalităţile celor doi doar accentuează şi mai mult furtuna ce îi cuprinde atât pe mânuitorii de bani, cât şi pe depunătorii nevinovaţi, afectându-le fiecăruia viaţa. O carte deosebită, extraordinar de bine scrisă, foarte alertă, ce a fost tradusă în 40 de limbi, care a fost şi ecranizată într-o miniserie de televiziune, premiată la rândul ei cu Premiul Emmy. Ca şi în cazul filmului Airport, şi The Moneychangers (1976) a avut parte de o distribuţie de prestigiu: Kirk Douglas, Christopher Plummer, Joan Collins, Anne Baxter şi alţii. 

Alte romane excelente scrise de Arthur Hailey, care surprind dedesubturile şi faţa nevăzută a vieţii şi organizării diferitelor meserii sau lumi închise publicului larg sunt şi: Roţile / Wheels care ne poartă prin lumea industriei automobilistice, ecranizat într-o miniserie care i-a avut în distribuţie pe Rock Hudson şi Lee Remick ; Hotel, aşa cum îi este şi numele, ne povesteşte despre dedesubturile unui hotel vechi şi cu tradiţie din New-Orleans, roman ce a fost ecranizat atât ca film în 1967, cât şi ca serial (1983) în regia lui Aron Spelling ; Medicamentul fatal / Strong medicine – în care prezintă probleme şi fraude din industria farmaceutică … de asemenea ecranizat într-un film de televiziune (1986) care l-a avut în distribuţie pe Patrick Duffy, cunoscut mai bine pentru rolul său Bobby Ewing, din serialul Dallas. De fapt toate cărţile lui Arhtur Hailey mi-au plăcut, au fost extrem de interesante, captivante şi bine documentate. A fost un autor de bestseller mult timp şi aproape toate cărţile lui au fost ecranizate. O carte apărută recent,  în 2011 este Detectivul, pe care o găsim, extrem de bine prezentată de Alexandra Popescu, aici.

Pentru mine Arthur Hailey a deschis, pe vremea când informaţiile erau extrem de puţine şi când nu ştiai cum funcţionează industria sau comerţul capitalist, uşa spre o lume incredibilă. Mi-a oferit extrem de multe informaţii într-un mod foarte atractiv, antrenant şi îmbrăcându-le sub forma cea mai accesibilă – a unor romane pline de acţiune. Recomand toate cu căldură toate cărţile lui şi sper să vă placă.

„Strălucirea artistică a lui Arthur Hailey e imposibil de negat. E unul dintre cei mai abili scriitori. Poveştile lui sunt imprimate de realism, ritm, emoţie, ironie, depăşesc aşteptările cititorului.”

„Romanele lui Hailey sunt la fel de actuale ca titlurile ziarelor de mâine. Semnul lor distinctiv este pregătirea do­cumentară, meticuloasă şi completă.” (The Nassau Guardian)

Vă invit să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu Almanahe, Anzhela Movies, ChGabriela, B’ Blogul micului burlac, Cinemagazin , Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Absolut obişnuit, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti – Cu capul în nori, Fructitza .carte şi film, Innerspacejournal, Istorii regăsite, LaFeeBlanche, Movie Zone -Piratul Cinefil, My violet world, Schtiel, Suflet vorbitor, Teo Negură, Şoseta cu poveşti şi Luna Pătrată

Noutate aici la mine, un nou blog, o nouă recomandare de lectură  : Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

„A fost odată ca niciodată” povestea din spatele succesului


„A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost” povestea „nici nu s-ar fi pomenit” multe din filmele de azi ori unele cărţi de succes nu s-ar fi născut. Unele poveşti au avut o atât de mare popularitate, încât de-a lungul timpului, pe baza lor, s-au scris cărţi, care s-au ecranizat, iar filmele acestea au avut la rândul lor numeroase remake-uri. Tuturor, probabil, ne-a plăcut Cenuşăreasa, spre exemplu. Se pare că tema Cenuşăresei a fost cunoscută încă î.e.n., fiind răspândită în toată lumea sub diverse nume şi forme. Totuşi una dintre cele mai populare variante ale poveştii este cea a lui Charles Perrault scrisă în 1697.Pe baza acestei poveşti, Disney a realizat primul film de animaţie, „Cinderella„, în 1950. Ulterior compania Disney a continuat povestea realizând încă două filme de animaţie („Cinderella II: Dreams Come True„, 2002 şi „Cinderella III: A Twist in Time„, 2007). Pe această populară temă s-au scris multe cărţi, constituindu-se uneori adevărate colecţii. Mai toate cărţile romantice unde El e puternic şi bogat şi Ea este săracă şi muncitoare, frumoasă şi bună, dar cu probleme în familie, pleacă pornind de la această poveste. Cât despre ecranizările sau remake-urile apărute – ele sunt extrem de multe. Sunt unele pe care nu le-am văzut, dar de care ştiu, cum ar fi: „A Kiss for Cinderella” (film mut din 1925) sau „Cinderella” (musical din 1957). Ecranizările au variat între a urma povestea cu totul, sau a transpune în perioada modernă firul poveştii. Cenuşăreasa a fost pe rând blondă, şatenă, brunetă, roşcată sau negresă. Filmele au fost dramatice, romance sau musicaluri. Cronologic, referitor la filmele pe care le-am văzut, după data apariţiei ar fi: „Three wishes for Cinderella” (film ceh, din 1973, titlul în original fiind „Tri orsky pro Popelku”), „If the shoe fits” (1990), „Ever After – A Cinderella Story” (1998), „A Cinderella Story” (2004), „Another Cinderella Story” (musical, 2008), „Elle – A Modern Cinderella Tale” (musical, 2010), „Cinderella pact: Lying to be perfect” (2010), „A Cinderella Story: Once upon a song” (musical, 2011).

Alt film de animaţie de mare succes a lui Disney a fost şi „Frumoasa şi bestia„/”Beauty and the Beast”. Totuşi nu această este prima încercare de ecranizare a basmului francez. Ca şi în cazul Cenuşăresei, primele filme au apărut la începutul anilor 1910-1920 şi erau filme alb-negru, scurte şi mute. Ulterior s-a ecranizat povestea de foarte multe ori. Recent pe baza poveştii „Frumoasa şi Bestia” scriitoarea americană Alex Flinn a scris cartea „Beastly”/ „Bestia”/ „Beastly – A szörnyszivü”. Cartea prezintă povestea din punctul de vedere al bestiei. Un roman de mare succes, care a fost foarte repede ecranizat. Filmul, cu acelaşi titlu, a apărut în 2011. Povestea este romantică. Respectă în mare măsură povestea franceză, originală. Cartea lui Alex Finn insistă însă pe povestea Bestiei înainte de a fi blestemat. Adusă în contemporaneitate, povestea accentuează problema aparenţelor şi importanţa frumuseţii fizice pentru oamenii superficiali ai zilelor noastre. Totuşi iubirea, se pare, nu vede urâtul, grotescul şi nu cunoaşte graniţe. Ea este singura capabilă să salveze Bestia de blestem. Recomand această carte tuturor celor cu inima tânăra, iubitorilor de lectură romantică, cât şi celor care îndrăgesc poveştile. Să nu uităm, însă, că succesul acestor cărţi şi filme stă în povestea nemuritoare din spatele lor.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
12 comentarii

Scris de pe Aprilie 15, 2012 în Cărţi ecranizate

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: