RSS

„Şirul de platani”, de John Grisham – continuarea romanului „…Şi vreme e ca să ucizi” – recomandare de lectură

09 Feb

sirul-de-plataniJohn GrishamCartea pe v-o recomand acum, Sicamore Row / Şirul de platani a scriitorului american John Grisham, este un bestseller care a ocupat primul loc a celor mai bine vândute cărţi, în clasamentul efectuat de Publisher’s Weekly,  pe o perioadă de 10 săptămâni anul trecut. Apărută la Editura RAO, în traducerea lui Bogdan Olteanu, a fost şi cel mai căutat volum al editurii în cadrul Bookfest 2014. Alte trei motive pentru care am ales această carte: pentru că pe 8 februarie am sărbătorit aniversarea a 60 de ani de la naşterea scriitorului; pentru că această carte face parte dintre noile achiziţii editoriale ale bibliotecii pe care le veţi găsi în curând pe rafturi; al treilea, dar nu în ultimul rând, pentru că este o continuare a primului său roman, … Şi vreme e ca să ucizi.

Despre John Grisham (n. 08.02.1955) şi despre alte lucrări ale sale,  am mai povestit pe blog. Este unul dintre cei mai bine vânduţi scriitori americani, un maestru al thrillerului juridic. Multe dintre romanele sale au fost ecranizate, dar cel cu care a debutat, pentru care a devenit cunoscut şi care mie personal mi-a plăcut cel mai mult – atât ca roman cât şi realizare si vreme e ca sa ucizicinematografică, este A time to kill / … Şi vreme e ca să ucizi / Ha ölni kell În aceea carte ne familiarizăm cu localitatea Clanton, o localitate micuţă din statul Mississippi, Sudul Statelor Unite şi cu Jake Brigance, avocatul care îşi înfruntă temerile şi luptă de partea binelui, în ciuda oricăror ameninţări. Problemele rasiale ale sudului, în America, sunt aceleaşi pe care le-am găsit tratate şi în cartea lui Harper Lee, Să ucizi o pasăre cântătoare. John Grisham le aduce doar la zi, pentru final de ani ’80. Şirul de platani, scris la aproape 25 de ani de la prima sa carte, ne poartă din nou în aceleaşi locuri, regăsind aceea lume şi personaje, ne luptăm cu aproape aceleaşi mentalităţi, în 1988, la trei ani de la procesul prin care Carl Lee Hailey a fost achitat pentru uciderea celor care i-au violat şi aproape omorât fiica (în romanul …Şi vreme e ca să ucizi). După ce casa le-a fost incendiată de Ku-Klux-Klan, după ce au fost ameninţaţi cu moartea, membrii familiei Brigance stau cu chirie într-un apartament modest şi duc un trai mai degrabă rutinant. Pentru munca sa, pentru devoţiunea cu care a luptat fără să ţină cont de ceea ce s-ar fi întâmplat cu el şi familia lui, Jake a rămas cunoscut celor din Clanton. Acest lucru îi va aduce şi următorul caz, la fel de încurcat, plin de lăcomie, prejudecăţi rasiale şi dramatic.

O sinucidere a unui om pe care nimeni nu-l cunoştea prea bine, pune din nou roţile justiţiei în mişcare. Un nou proces, o nouă luptă pentru Jake, de data asta pentru a susţine validitatea unui testament olograf pe care semnatarul, Seth Hubbard, bolnav de cancer la plămâni în fază finală, l-a scris cu puţin înainte de-a se sinucide. Prin acesta, care anulează un alt testament făcut anterior în faţa avocaţilor, el lasă marea parte a averii sale, menajerei de culoare, Lettie Lang,  dezmoştenindu-i pe copiii şi nepoţii săi. Singura rudă care este amintită în testamentul olograf este fratele său, Ancil Hubbard, despre a cărui existenţă semnatarul nu mai ştie mare lucru.

Vreau ca acest testament să fie apărat cu orice preţ şi ştiu că dumneavoastră puteţi face asta. I-am exclus în mod intenţionat pe cei doi copii ai mei, acum la casele lor, pe copiii lor şi pe cele două foste soţii. […] Luptaţi-vă cu ei, domnule Brigance, luptaţi-vă până la capăt. Trebuie să triumfăm. (citat din John Grisham, Şirul de platani, p. 32, Editura RAO, 2014)

Ce urmează să se întâmple când este vorba de contestarea unui testament, ce tip de luptă duc avocaţii fiecărei părţi şi cum, în goana lor pentru un câştig fabulos, se calcă pe degete în sălile de judecată, Grisham descrie, foarte bine documentat şi cu mare acurateţe. De ce Seth Hubbard şi-a ales ca loc al sinuciderii un teren cu platani (de unde vine şi titlul lucrării Sicamore Row) de care par să fie legate atât averea, o suferinţă a fratelui său Ancil, cât şi hotărârea sa ca menajera să-l moştenească? Pentru a rezolva cazul Jake Brigance şi asistenta lui caută prin arhive, dosare prăfuite să descopere adevărul. Cine a fost Seth Hubbard, dar mai ales cine este Lettie Lang şi care este misterioasa poveste a Şirului de platani – vă invit să citiţi şi să aflaţi. 

looking-up-into-the-silhouetted-branches-and-gree-foliage-of-sycamore-tree-platanus-occidentalis_w725_h482

Photo Credit

Photo is Public Domain from Public Domain Images

Ce se spune despre această carte:

„Şirul de platani este poate cea mai bună carte a lui Grisham şi unul dintre cele mai emoţionante romane din ultimii ani” (The Washington Post)

„Unul dintre cele mai bune romane ale lui Grisham… Un adevărat eveniment literar“ (The New York Times Book Review)

Autorul ei spune că a vrut să scrie această carte, dar că nici soţia sa nu credea că poate să reuşească să fie atât de autentic, să aducă la viaţă la fel de vii personajele. John Grisham recunoaşte că A Time to Kill este un roman inspirat din realitatea vieţii sale, că a scris-o când era avocat într-un oraş mic din sudul SUA, unde s-a confruntat personal cu acele mentalităţi (referitor la problemele rasiale), probabil că de asta primul său roman a fost şi cel mai bun, până acum. După ce a scris câteva capitole s-a simţit foarte inspirat, iar soţia sa a recunoscut valoarea scrierii, încurajându-l să scrie. Spune într-un interviu pe care l-a dat pentru CBS, că deşi altă dată îl obosea să scrie şi era sătul de personaje şi abia aştepta să termine cartea, acum, în Şirul de platani, avea impresia că poate scrie şi 1000 de pagini fără să obosească.

Question mark of booksÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit romanul „… Şi vreme e ca să ucizi”, a scriitorului american? Aţi văzut ecranizarea din 1996, în regia lui Joel Schumacher şi avându-i ca protagonişti pe Matthew McConaughey, Sandra Bullok şi Samuel L. Jackson? Aţi citit alte romane ale lui John Grisham? V-au plăcut? Aţi vrea să citiţi acest roman recent apărut?

 

 

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , ,

20 de răspunsuri la „„Şirul de platani”, de John Grisham – continuarea romanului „…Şi vreme e ca să ucizi” – recomandare de lectură

  1. Ritiu Maria

    Februarie 9, 2015 at 9:39 pm

    Am citit romanul :”Si vremea e ca sa ucizi”, am vizionat si filmul, intr-o ecranizare mai veche si mi-au placut ambele. Noua ecranizare nu am vazut-o, sunt convinsa ca este buna.
    N-am citit alte romane de John Grisham
    Imi plac romanele scrise dupa realitate si mai ales daca atmosfera din roman, include si modul in care se rezolva conflictele, pe calea justitiei, cand justitia tine seama de dreptate, atunci ma regasesc si eu in ambianta respectiva, pe considerentul ca, profesiunea mea a fost legata de munca de jurist, in cautarea dreptatii si a adevarului.
    De aceasta data m-am hotarat sa-ti raspund, mai intai la intrebarile puse la sfarsitul articolui, pentru ca, luandu-ma cu subiectul temei prezentate, la urma, ma cam „fura” peisajul si uit.
    Cartea prezentata in articolul de azi, este de asemenea interesanta si sigur ca, sunt un „candidat” al lecturarii ei.
    Articolul prezentat, este ca de obicei complex si te face sa-ti doresti sa lecturezi cartea respectiva, ceea ce este esential, pentru orice om dormic de lectura si de scrieri care, iti pot oferi informatii despre lumi de pe alte continente si scriitori contemporani, bine cotati.
    Pe mine m-ai convins Roxana, o sa citesc cartea, cat de curand.
    Am urmarit pe facebook, emisiunea, O CARTE PE SAPTAMANA, pe care o prezinti si mi-a placut, cred ca, ti-ai castigat noi simpatizanti, care vor deveni cititori ai cartilor recomandate, doar datorita tie si devotamentului tau profesional.
    Mult succes in continuare, multa sanatate si multumiri pentru ceea ce faci, tinandu-ne in „priza”, la capitolul noi aparitii editoriale, in Romania.

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 9, 2015 at 10:43 pm

      Mulţumesc pentru comentariu. Este la fel de lung şi argumentat cum m-ai obişnuit. Mă bucur că te-am făcut să vrei să citeşti cărţile lui Grisham. Mă gândeam că, tocmai datorită profesiei, ai recepţiona cel mai bine mesajul, vei înţelege procedura şi vei putea să îţi dai cu părerea în mod avizat şi asupra acestei probleme. Desigur există o diferenţă între cutumele testamentare ale ţărilor noastre, dar chiar şi aşa sunt convinsă că percepţia ta ar fi alta decât a mea. Mie mi-au plăcut cărţile şi filmele care au ecranizat romanele autorului american. Le-am recomandat deja o dată, dar acum, la ceas omagial şi fiind vorba de o lucrare ce pare să fie cea mai bună carte a sa, m-am gândit să dau un „refresh” cu date suplimentare.
      Cât despre emisiunea de la click-news.ro, mă bucur că directorul meu m-a propus pentru ea. Este mai mult meritul lui, pentru că eu sigur nu m-aş fi gândit la o emisiune ce presupune apariţia pe ecran. Nu sunt un bun orator şi mă pierd în faţa camerei de luat vederi. Sunt mult mai naturală şi coerentă atunci când scriu. Dar dacă tot fac acest efort m-aş bucura ca emisiunea să fie bine primită de câţi mai mulţi utilizatori şi potenţiali cititori. De asemenea mă bucur că cei de la click-news.ro au fost doritori să intre în acest proiect.
      Editurile scot multă carte. Sunt multe noi apariţii. Din păcate nu pot scrie decât puţin şi sunt foarte încântată de faptul că sunt mulţi alţi blogeri de profil care reuşesc să completeze lacuna şi să scrie despre cărţile care mie îmi scapă sau pe care nu reuşesc să le citesc la timp. „Cu o floare nu se face primăvară”, dar cu un buchet de blogeri … s-ar putea să uităm de iarna de afară 🙂
      Mulţumesc pentru urări! Sănătatea nu-i niciodată prea multă, ceea ce îţi doresc şi eu ţie!

       
  2. Drugwash

    Februarie 10, 2015 at 4:56 pm

    Justiţia nu e una dintre pasiunile mele. Poate şi unde mă vede aşteptînd în staţie şi trece în trombă pe lîngă mine claxonînd la mişto.

    În copilărie am citit multe cărţi de gen, crezînd în justiţie cu naivitatea pe care numai acea vîrstă o poate susţine. Mi s-a fixat în minte ce e bun şi ce e rău, datorită lor. Din păcate, cu vîrsta am ajuns să observ din ce în ce mai multe discrepanţe între idealul din cărţi şi realitate. Şi mă întreb – retoric şi inutil totodată – dacă nu cumva ar fi fost mai bine ca noi şi lumea noastră să fim exclusiv rodul imaginaţiei vreunui scriitor, iar poveştile din cărţi, cu deznodămintele lor aproape invariabil ideale şi perfecte, să fie de fapt realitatea…

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 10, 2015 at 6:22 pm

      Da, ai dreptate în privinţa realului care ne copleşeşte. Cărţile care au succes – dacă ne gândim chiar la Grisham – sunt cele care pornesc însă de la o problemă reală. Iar dacă nu vorbim despre cartea de faţă – este cartea lui Harper Lee, care sigur este inspirată de un personaj real (tatăl ei) şi de o situaţie similară poveştii din carte. Idealul este creat de scriitori pentru a fi o inspiraţie şi uneori se dovedeşte în viaţa de zi cu zi că apar eroi. Eu nu sunt încântată de justiţie, cu atât mai mult cu cât, acum o 1000 de ani, pe vreme tinereţii mele, am lucrat ca şi grefier la o Judecătrie. Am văzut în realitate cum mergeau (şi probabil că unele nu s-au schimbat substanţial) treburile pe atunci. Dar faptul că pot visa, că am un model ideal, mă face să sper că până la urmă ceva, ceva tot se schimbă. Apropo de ceea ce ziceai despre noi ca rodul imaginaţiei cuiva, eu de multe ori mă întreb în alte universuri paralele ce face tiza mea, ce hotărâri diferite a luat şi unde a ajuns 🙂

       
      • Drugwash

        Februarie 10, 2015 at 6:41 pm

        Dacă ştii cum merg lucrurile n-ar rost să-ţi mai „desenez”. 🙂

        Întîmplător (sau poate nu) tocmai am comentat mai devreme în altă parte pe subiectul generic ‘viaţa’ şi spuneam că la modul ideal aceasta ar trebui să fie o îmbinare perfectă de realitate şi visare, fără şabloane şi termene limită, în timp ce în realitate omul de cele mai multe ori cade într-una dintre extreme şi zace acolo foarte mult timp (sau pînă la final). ei bine, mie mi-e teamă că din cauza conjuncturilor nefavorabile ne adîncim tot mai mult în visare – fie chiar şi prin intermediul cărţilor – lăsînd realitatea să derapeze periculos. Şi tocmai discrepanţa din ce în ce mai mare dintre realitate şi atmosfera din cărţi – care chiar dacă pornesc de la persoane şi fapte reale, tot la încheieri idealiste, perfecte şi fanteziste ajung – face ca unii să se rupă brusc de realitate, trecînd într-o lume proprie, alternativă, din care întoarcerea poate sta sub semnul minunii divine.

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 10, 2015 at 8:04 pm

        Da, că tot vorbeam, despre ce am citit în cartea lui Umberto Eco, cu oamenii ce nu discern între realitate şi imaginaţie. Mai sunt şi cei care efectiv se lasă în „voia Domnului”. Cred că pe ăştia îi înţeleg mai puţin, dar nu-i pot condamna. Unii atâta ştiu. Alţii atâta pot. Realitatea este o haină grea pentru mulţi, evadarea este posibilă dar nu întotdeauna este o soluţie 😦

         
      • Drugwash

        Februarie 10, 2015 at 8:19 pm

        Uneori realitatea e atît de crudă încît aprinde imaginaţia. Dar nu în sensul bun, ci dimpotrivă. Iar justiţia pedepseşte efectele, nu elimină cauzele. De ce? E simplu: dacă ar face-o, nu şi-ar mai afla un rost şi ar dispărea. Or, un aparat atît de stufos doreşte să trăiască.

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 10, 2015 at 8:27 pm

        Visăm o lume utopică în care justiţia să nu îşi aibă rostul. Mă gândesc că ar fi posibilă doar dacă, asemeni unor civilizaţii extraterestre despre care citim, am putea să avem acelaşi creier, să avem o experienţă comun-împărtăşită. Dar nu ştiu dacă în felul acesta nu s-ar duce naibii tot farmecul unicităţii.

         
      • Drugwash

        Februarie 10, 2015 at 8:39 pm

        În mod sigur s-ar duce. Poate tocmai către asta se tinde, avînd în vedere eforturile care se fac întru aplatizarea completă a individualităţii încă de la vîrste ridicol de mici.

        Eu aş spune că visez la o lume în care justiţia (în adevăratul înţeles al cuvîntului) să fie starea de facto, prin bunăvoinţa fiecărui individ şi nu prin coerciţie şi pedeapsă. Nu trebuie să gîndim toţi la fel, ci să folosim diferenţele inerente în scopuri benefice.

        Uite, vezi cît rău mi-au făcut toate cărţile şi fiţuicile SF citite în copilărie? Am ajuns să trăiesc într-un vis utopic propriu şi personal avînd minime tangenţe cu realitatea dură şi complet diferită. 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 10, 2015 at 9:23 pm

        La asta se gândea şi tatăl meu şi mi-a explicat că atunci când nivelul de cultură şi civilizaţie va fi foarte mare, acest lucru se va reuşi. Nu a spus când! Şi mie mi-au plăcut şi îmi plac SF-urile. Eu încă mai sper!

         
      • Drugwash

        Februarie 10, 2015 at 9:39 pm

        Înţelept om, tatăl tău! Şi optimist, aş spune. Poate prea optimist, dacă mă uit în jur… Dar lipsa unei date probabile face ca totul să rămînă undeva în zona speranţei. Strada Speranţei, la parter

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 10, 2015 at 10:08 pm

        Mulţumesc! Poate că n-a fost neapărat optimist, dar iubea utopiile la fel ca şi tine.

         
      • Drugwash

        Februarie 10, 2015 at 10:20 pm

        Dacă n-am avea o mică doză de optimism ca back-up, n-am putea face faţă nici gîndului zilei de mîine. 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 10, 2015 at 10:59 pm

        Aşa e! Cred că face parte din doza de speranţă care ne-a rămas de când Pandora a deschis cutia 🙂

         
      • Drugwash

        Februarie 10, 2015 at 11:04 pm

        Să bem pentru Speranţă şi întruparea ei în Realitate! 🙂 Hai noroc! 🍸

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 10, 2015 at 11:39 pm

        Noroc şi sănătate!

         
  3. Ritiu Maria

    Februarie 10, 2015 at 11:03 pm

    Frumos „duel”, realitate, utopie, sperante adormite ori esuate undeva si visare, in lumea minunata a cartilor.
    Eu sper ca, cei care citesc carti, o sa ajunga sa fie mai intelepti, tocmai datorita nivelului de cultura pe care o sa-l dobandeasca si atunci vor deveni mai buni, vor dori sa faca ceva care sa fie bun si pentru ei si pentru altii.
    Mie mi-a ramas in memorie un citat: „INVATA DIN IERI, TRAIESTE PENTRU AZI SI SPERA PENTRU MAINE”. Cel ce a gandit astfel a fost Albert Einstein si cred ca, suntem obligati sa tinem speranta aproape de noi si sa constientizam ca, lumea nu se schimba de la sine ci, noi putem face aceasta schimbare, prin pasii mici pe care-i facem, prin faptele noastre.
    Rolul tau Roxana este deja in acest sens si ma bucura, tot ce faci pentru oamanii fascinati de lumea cartilor, precum si pentru cei care acum isi fac „stagiu” pentru a devenii cititori ferventi ai operelor literare ce ne intra in atentie.
    Un gand bun si multa sanatate tie si cititorilor blogului tau.

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 10, 2015 at 11:38 pm

      Mulţumesc ! Frumos comentariu, excelent citatul din Albert Einstein! Ai dreptate! Are dreptate! Nu spun că doar cultura singură poate schimba ceva pentru că monştri inumani au fost şi unii foarte culţi. Un alt exemplu de om destul de talentat, pictor – a devenit asupritorul Europei (Hitler). Dar împreună cu un bun exemplu, o inimă bună şi un spirit viteaz – cultura poate fi ingredientul necesar pentru ca tot acest bagaj de calităţi să fie puse cu adevărat în valoare. Un gând bun şi ţie şi mulţumesc de aprecieri şi urări!

       
  4. Ely

    Martie 15, 2015 at 12:04 pm

    Am reusit sa citesc cartea si eu , in sfarsit! Mi-a placut sa il reintalnesc pe Jake si sa vad cum a evoluat viata lui. Dupa ce am citit .. si vremea e ca sa ucizi” am crezut , ca va deveni un avocat celebru .S-ar parea ca autorul a avut alte planuri pentru el. Mi-ar placea sa ma reintalnesc cu Jake si dupa ce a rezolvat cazul Mostenirii lasate de Seth. Sunt inca aspect lasate „in aer””:as vrea sa stiu daca Lucian va da examenul ptr reintrarea in barou, daca membrii Ku Klux Klan il vor mai amenita pe Jake spre exemplu.

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 15, 2015 at 12:13 pm

      Să mai aşteptăm 25 de ani pentru o altă continuare? Şi eu mă aşteptam ca Jake să fie celebru după acea minunată pledoarie din Şi vreme e ca să ucizi, dar viaţa ne dovedeşte că de obicei lucrurile tind să se uite, să fie chiar aşa cum a scris Grisham în Şirul de platani. Ai dreptate, mai sunt întrebări la care nu s-au răspuns, poate până la urmă va exista o continuare. Mă bucur că ai citit cartea 🙂

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: