RSS

„Băieţii din strada Pál” – aduc copiii în bibliotecă

16 Mai

Săptămâna aceasta am avut şi vom avea programate câteva acţiuni comune cu şcoala. Din fericire pentru noi avem echipamentul necesar şi aici este cazul să mulţumim, încă o dată, celor de la IREX, conducerii bibliotecii şi colegilor care s-au preocupat de includerea şi a filialelor în programul Biblionet. Alături de performantele calculatoare, echipate cu tot ce le trebuie, am primit şi un retroproiector cu ecran de proiecţie. Asta ne permite să oferim posibilitatea efectuării unor activităţi diferite. Una dintre cele mai comune a devenit vizionarea de filme, ecranizări ale romanelor studiate la clasă. Pentru elevi este o schimbare faţă de o oră obişnuită şi o plăcere să vadă un film. Profesorii recurgeau la această metodă de atragere şi până acum, dar era dificil pentru elevi să vadă pe un ecran de monitor, fiind prea mic. Acum, cu ecranul de proiecţie, s-a rezolvat această problemă. Pentru că nu toate filmele se găsesc de împrumutat sau de cumpărat, este un ajutor nepreţuit faptul că putem viziona filmele de pe internet, online.

Filmul, care a fost vizionat azi, se numeşte Băieţii din strada Pál / A Pál utcai fiúk, ecranizare după cunoscutul roman al scriitorului maghiar Molnár Ferenc. Povestea este emoţionantă. Am citit romanul când eram şi eu la şcoală. Este o poveste despre curaj, despre devenire, despre trădare şi mită, corupţie – la nivel de copii. Este povestea frumoasă a unor copii care, pentru apărarea locului lor de joacă, duc o adevărată luptă cu „adversarii” lor ce vor să-i invadeze şi cucerească pentru bunul de preţ – maidanul de joacă. Copiii sunt organizaţi, ei au un conducător ales prin vot democratic, un secretar, un casier … ş.a.m.d. Alegerea unui nou conducător provoacă probleme. Vechiul şef, nefiind de acord cu pierderea poziţiei, ajunge trădător. Copiii află acest lucru când merg în cercetare, spionând trupa adversă, care are, ca toate armatele – pază. Acţiunea este alertă. Pentru a se ascunde de urmăritori unul dintre copii se scufundă în apa rece ca ghiaţa. Trădătorul este unul de-al lor, el este şi cel care oferă mită unui paznic să îi alunge pe copiii din strada Pál, pentru ca „ceilalţi” să poată veni în locul lor la joacă. Mita oferită sunt nişte trabuce, dar nu valoarea, cât gestul este cel care contează. „Războiul” este pe cale să înceapă. Cel mai echilibrat şi hotărât dintre băieţi este Boka, cel ales şef. Iar unul din cei mai curajoşi dintre băieţii din strada Pál este micuţul Nemecsek. În războiul copilăresc ca şi în cel adevărat, pe lângă luptă, există şi sacrificiu. Micul Nemecsek luptă şi se sacrifică pentru nobila cauză, ceea ce, într-un final, duce victorie şi la „depunerea armelor”. M-a compleşit tristeţea dar am fost şi melancolică amintindu-mi cu câtă nerăbdare am citit această carte, cât de mult suflet am pus şi cât de apropiată m-am simţit de copiii descrişi în paginile cărţii. Lupta lor pentru micul maidan a devenit, într-un fel, şi lupta mea. Iar lumea lor a devenit, pe parcusul citirii romanului, şi lumea mea. Deşi n-am fost la Budapesta, întotdeauna am simţit că aş recunoaşte oricând cartierul Józsefváros şi strada Pál cea care a devenit atât de cunoscută datorită acestui roman. Vă recomad să citiţi cartea, pe care sunt convinsă că orice bibliotecă o are.

Această prezentare necesită JavaScript.



bibliodevafiliala3.wordpress.com

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , ,

19 răspunsuri la „„Băieţii din strada Pál” – aduc copiii în bibliotecă

  1. laurameleaca

    Mai 16, 2012 at 7:00 pm

    Ce dragut! Imi place ce citesc…

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 16, 2012 at 7:07 pm

      Mă bucur. Am încercat să combin recomandarea de lectură cu activitatea organizată. Erau foarte drăguţi copiii, îmi pare rău că nu se aud comentariile, au fost excelente 🙂

       
      • laurameleaca

        Mai 16, 2012 at 7:12 pm

        sunt convinsa! 🙂

         
  2. B'

    Mai 16, 2012 at 7:54 pm

    Cartea din păcate n-am citit-o însă filmul l-am privit cu ceva timp în urmă. De-a dreptul vorbind multe poți învăța. Mi-a placut! 😉

     
  3. Stefania

    Mai 16, 2012 at 11:19 pm

    Tare mult imi place mie sa vin la tine. Mereu gasesc noutati, iar, tu asa de frumos, povestesti. Mi-a placut foarte mult ce am citit si in aceasta postare.
    O noapte linistita iti doresc, Roxana! 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 16, 2012 at 11:32 pm

      Noapte bună şi ţie şi muţumesc de vizită 🙂

       
      • Stefania

        Mai 16, 2012 at 11:36 pm

        Si eu iti multumesc mult si sunt sincera, mi-e drag sa te vizitez, mi-e drag sa te citesc! 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Mai 16, 2012 at 11:40 pm

        Mulţumesc, mă simt foarte motivată să scriu cât mai bine, când ştiu că atâţia oameni deosebiţi mă citesc 🙂

         
  4. elaroseni

    Mai 17, 2012 at 2:08 am

    Un blog care-mi aduce bucurie! 🙂

     
  5. almanahe

    Mai 18, 2012 at 9:46 am

    N-am citit-o şi nici filmul nu cred că l-am văzut, mulţumesc pentru recomandare.

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 18, 2012 at 10:00 am

      Cu mare plăcere. Îmi pare rău că filmul nu l-am găsit cu subtitrare în română.

       
  6. lafeeblanche

    Mai 18, 2012 at 10:23 pm

    Nu am citit-o! Copiilor le recomand „Fii bun pana la moarte” de Moricz Zsigmond! Multumesc pentru recomandare!

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 18, 2012 at 10:32 pm

      Este un roman foarte bun şi cu foarte mari învăţăminte. Este foarte instructiv, dar mai ales arată ce ar trebui să fie important pentru un copil. Foarte trist în final.

       
      • lafeeblanche

        Mai 18, 2012 at 10:34 pm

        Multumesc pentru ca mi-ai deschis ochii.

         
  7. Ritiu Maria

    Mai 20, 2012 at 3:58 pm

    Mi-a placut articolul si cred ca multi tineri vor dori sa citeasca si cartea, chiar daca au vizionat filmul, dupa modul incitant in care ai subliniat subiectul cartii si personajele.
    Mereu ne incanti cu lucruri noi si frumoase pentru care iti multumesc.

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 20, 2012 at 4:02 pm

      Mulţumesc şi eu pentru constanta vizită şi pentru aprecieri 🙂 Sper să le fi plăcut şi copiiilor.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: