RSS

Traduceri, traducători – autori, creatori

20 apr.

traduceri - traducatoriDupă cum mi-a şoptit beausergent într-unul din mesajele anterioare, ar trebui să povestim, dacă tot am vorbit de autori şi cărţi, despre traducătorii şi operele traduse. Cât la sută înseamnă traducerea pentru plăcerea lecturii şi cât de fidele sunt traducerile? Ce înseamnă fidel – ideea conţinută sau ad litteram? Traducerea ad litteram este o greşeală, una de care râzi când foloseşti Goole translator. Să respecţi ideea conţinută, zic eu, este mai important. Talentul literar şi vocabularul personal al traducătorului sunt importante în traducere. De aceea, cele mai reuşite traduceri sunt cele care sunt realizate de scriitori. Poate faptul că ei înşişi sunt creatori, că au un vocabular bogat şi un talent aparte – fac ca opera tradusă să fie înţeleasă şi asimilată cultural. Ce te faci însă cu traducerile care nu sunt bine realizate? Când limbajul este sec, când traducerea este defectuoasă, când structura frazei nu este una potrivită limbii române iar repetiţiile şi lipsa vocabularului sărăcesc textul? Atunci traducătorul face un deserviciu operei, pentru că lecturând traducerea percepi negativ şi originalul, pe care, de fapt, nu-l cunoşti. Mulţi dintre voi aţi scris că preferaţi să citiţi cărţile în limba originală. Ar fi de dorit să poată toată lumea face acest lucru. Adevărul este, totuşi, că puţini dintre noi pot face acest lucru. Eu, chiar dacă cunosc o limbă suficient de bine ca s-o înţeleg, prefer ca textul să fie tradus în română. Mă simt mai apropiată de carte, îmi vorbeşte mai pe înţeles, pe scurt – o simt altfel. Cunoaşterea unei limbi foarte bine înseamnă să gândeşti în aceea limbă, să nu trebuiască să faci în permanenţă efortul de a-ţi traduce în română fiecare cuvănt, frază. Iar adevărul ar fi că eu nu stăpânesc atât de bine nici maghiara, nici engleza (pe care le înţeleg foarte bine). De asta eu aştept mult de la traducători. Dacă o operă este bine tradusă o simţi de parcă ar fi scrisă original în limba ta. De aceea, zic eu, traducătorii sunt primii recreatori ai unei lucrări. Ulterior noi, citind cartea, recreem în minte imaginile, personajele, acţiunea descrisă în carte. Dar cei care transmit opera, cei care pot s-o pună în valoare sau, dimpotrivă, să o îndepărteze de cititori, sunt traducătorii. Eu am o stimă deosebită pentru această meserie şi mă bazez mult pe ei, dorindu-mi ca să traducă cât mai repede cărţile de care aflu şi pe care îmi doresc să le citesc. De asemenea eu compar munca traducătorului cu cea a scriitorului. De multe ori munca traducătorului Corneliu_M_Popescueste mai dificilă, dacă este bine realizată. Mă gândesc la traducerile de poezie, care trebuie să respecte şi ideea conţinută şi să găsească şi rimele potrivite în limba română. Dacă mă gândesc la traduceri, la poezie – automat îmi vine în minte numele lui Corneliu M. Popescu, declarat cel mai bun traducător al operelor lui Eminescu, după care s-au numit The European Poetry Translation Prize in memory of Corneliu M. Popescu, de către The Poetry Society at National Poetry Centre in London sau Concursul de Traduceri „Corneliu M. Popescu”, creat de Alexandru MITA si Mihaela LITEANU – Asociatia Culturalã EUROPEA.

translationsAm întâlnit mulţi traducători, unul din ei fiindu-mi şi coleg de servici. Fiecare din ei sunt specializaţi pe anumite domenii. Nu toţi cei care cunosc o limbă foarte bine, pot să şi traducă, spre exemplu, un text tehnic. De asemenea cei care cunosc bine limbajul tehnic nu au neapărat şi talentul creator pentru a traduce texte literare. Pentru fiecare gen de traducere îmi imaginez că traducătorul trebuie să aibă cunoştinţe de vocabular din domeniul respectiv – atât în limba pe o traduce, cât şi în limba în care traduce. Cunoaşterea la nivel de excelenţă a limbii române (dacă vorbim de traducerile în română) este esenţială pentru o traducere de calitate, iar talentul de a scrie este un alt atu. Am găsit un blog al unor traducători de carte. Articolele lor sunt foarte interesant scrise, frumos realizate, dovedesc talent, de asta sper că sunt şi traducători foarte buni. Nu ştiu însă ce anume au tradus şi n-am găsit pe blogul lor exemple sau titluri de cărţi traduse. M-a impresionat însă un articol pe care vi-l recomand Cel mai greu e să te desparţi de traducere.   

Pe de altă parte sunt cărţi foarte prost, slab traduse. Cât este vina traducătorului, cât a editurii care, s-ar putea spune că, preferă traducători începători pentru a economisi bani… ar putea fi o întrebare. Firesc ar fi să le dăm tuturor o şansă, iar cei tineri să poată începe de undeva. Editura însă, aşa cum bine spune şi Adinab pe Blogul de cărţi, ar trebui să urmărească şi să verifice traducerea realizată, să îndrume paşii tinerilor traducători. Puteţi citi mai multe despre această temă şi câteva exemple de cât de slabă poate fi o traducere în articolul Un „Huo” de la capătul curcubeului.

Ar fi multe de scris despre acest subiect. Am început acest articol imediat ce beausergent mi-a sugerat, totuşi n-am reuşit să-l termin cum mi-aş fi dorit. Chiar şi acum simt că ar trebui să continui şi să dau exemple de traduceri ce mi-au plăcut sau care dimpotrivă m-au îndepărtat de carte. Am fost plecată o perioadă şi n-am avut acces la internet, iar acum mă pregătesc de o altă plimbare de câteva zile. De aceea am zis să postez acum şi, eventual, să revin în comentarii cu amănunte.

Rugămintea mea, acum la acest final abrupt, să veniţi cu păreri, cu exemple de traduceri care v-au plăcut sau care, din contră, v-au dezamăgit. Scrieţi în aşa fel încât acest ciot de articol să poată fi îmbunătăţit – ca de obicei – de voi. Vă mulţumesc anticipat pentru asta.

 

Reclame
 

Etichete: , , ,

53 de răspunsuri la „Traduceri, traducători – autori, creatori

  1. Drugwash

    aprilie 21, 2013 at 1:27 am

    Mi-am luat seminţe şi bere, aştept să înceapă meciul. 😎

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 21, 2013 at 8:06 am

      Cred că s-a terminat şi meciul 🙂 Eu sunt pe picior de plecare şi lipsesc vreo două zile, de aceea s-ar putea să nu răspund imediat comentariilor voastre. Marţi aştept să văd ce ai scris 🙂

       
      • Drugwash

        aprilie 21, 2013 at 1:08 pm

        Mă refer la meciul de aici. 😀 Încă n-a început cu adevărat, lumea se relaxează că-i duminică, dar stai să înceapă săptămîna de lucru, că au net gratis. 🙄

        Călătorie plăcută şi fructuoasă! 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 4:11 pm

        Sper să înceapă de acum încolo. M-am relocat 🙂 că repatriat nu pot spune 🙂

         
      • Drugwash

        aprilie 24, 2013 at 5:03 pm

        I-auzi, i-auzi, mutări de trupe! Am mai zis eu aşa într-o doară că vînd casa şi mă mut în Ardeal, da’ acu mă bate gîndu’ de-adevăratelea. Problema e, din ce trăiesc acolo, că filozofia (mai ales asta a mea utopică, de doi bani) nu prea se plăteşte bine. 😀 Ia să scriu eu o carte „Cum am privit o viaţă iarba crescînd”, poate aş deveni brusc subit şi dintr-o dată miliardar în euro! 😆

        Fraţilor, mai cu viaţă, că n-am văzut pe nimeni să pună punctul pe ï (pe-ăl’ din stînga, că pe-ăl’ din dreapta îl pun eu). 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 10:27 pm

        E frumos în Ardeal. Mie îmi place, dar este adevărat că în alte zone ale ţării n-am fost decât în vizită. Cât despre viitoarea ta carte – eu mă gândesc că în ziua de azi filosofia nu se plăteşte prea bine – iar „Cum am privit o viaţă iarba crescând” nu îţi va aduce multe vânzări. Trebuie să scrii sub pseudonim (aşa precum au făcut mulţi scriitori români iar în Ungaria şi a devenit o modă chiar şi în ziua de azi) iar tematica cărţii probabil că ar trebui să fie între poveste de dragoste, vampiri, îngeri şi roman poliţist. Ceva între horror şi romance, dar care să aibă şi multă acţiune – citesc şi cumpără azi cei mai mulţi. Mă bucur că se citeşte chiar şi aşa ceva. Pe de altă parte – cărţile pentru copii sunt iarăşi la mare căutare – amuzante, cu năzbâtii de-ale elevilor (stil Generala – cei mai naşpa ani din viaţa mea a lui James Patterson). Uite, Patterson este un scriitor despre care vreau să scriu – unul care s-a reinventat, trecând la de literatura poliţistă, foarte bună de altfel, la cea pentru copii, unde a câştigat şi un premiu pentru cea mai bună carte destinată tinerilor (în SUA).
        Îţi doresc să ajungi cel puţin milionar în Euro 🙂 Iar dacă ajungi – să nu uiţi biblioteca 🙂
        Cât despre punctul pe I – te referi la cărţile prost traduse şi fără nici o erată, de multe ori făcându-ţi impresia că cineva a adunat materialul şi l-a pus cu furca de-a valma în text? După părerea mea, graba + economia de bani = calitate redusă. Este ciudat că ne aşteptăm ca o carte de 20 de lei să fie la fel de bună (nu mă refer la text şi autor, ci mai degrabă la traducere, copertă, ilustraţii) cu una de 60 de lei. Este interesant că dacă te duci la magazinele chinezeşti şi cumperi un pantof, o haină care ştii că te ţine un sezon este mai uşor de acceptat decât faptul că o carte, pe care o ai o viaţă, poate fi mai scumpă, în cazul unei ediţii de calitate. Necazul este când şi editura la care te duci, cu credinţa că vei avea o muncă de calitate – te dezamăgeşte. Mie personal nu mi s-a întâmplat, cel puţin nu în ultimul timp.

         
      • Drugwash

        aprilie 24, 2013 at 11:39 pm

        Eh, atîtea visuri îşi cresc aripi, pentru a ajunge să se tîrască prin cotloanele întunecate ale neputinţei…
        De m-ar lovi subit norocu’, m-ar lovi în acelaşi timp şi-un atac de cord, c-aşa a fost mereu echilibru în viaţa mea. 🙂 Da’ dacă apuc, am să las măcar prin testament juma’ de sumă bibliotecii tale. Uite, am promis public, cu martori. 😉

        Subiectul traducerilor e atît de complex încît nici n-aş şti de unde să încep, fiindcă pînă la urmă – ca orice altceva, din păcate, pe pămîntul ăsta – totul se rezumă la bani. Totul se măsoară, se cîntăreşte în bani; chiar şi talentul, chiar şi devotamentul, chiar şi geniul, în ultimă instanţă.

        Scriitorul creează o operă literară. Implicit, corpul operei conţine viziunea subiectivă a autorului, cu tot cu experienţa de viaţă, modul de gîndire, influenţa ambientală (anturaj, orînduire socială, educaţie) şi tot ceea ce poate defini un individ pentru a-l face unic.

        Însă… referinţele pe care un autor le poate face în textul său, pot fi publice: persoane, locuri, evenimente – iar acestea pot fi binecunoscute pe plan local, regional, naţional sau mondial – sau pot face parte strict din anturajul familial. Poate fi vorba de glume şi expresii de cartier care nu se regăsesc nici măcar în cele mai acurate dicţionare de slang. Sau persoane despre care numai cineva ce i-a studiat viaţa (şi eventual opera precedentă) ar putea şti şi face legătura cu pasaje ale operei curente.

        Acum, avem două categorii de cititori: cei care au o cultură relativ vastă de nivel internaţional şi cei care abia au descoperit lectura în sine, autorul respectiv, stilul acestuia, etc. Dacă ar fi să analizăm şi mai adînc, pînă şi cei din prima categorie ar putea fi surprinşi necunoscînd anumite detalii ale operei originale, iar despre cei din a doua categorie n-are rost să mai discutăm.

        Ca atare: cum traducem? De fapt, pentru cine anume traducem? Dacă traducem pentru latura cultă a masei cititorilor, care posibil au şi un background solid în limbile străine, putem lăsa referinţele, numele, locurile, evenimentele aşa cum sînt, eventual cu minore note de subsol (bravo, Lavinia, fiindcă ai menţionat acest lucru – îl aşteptam! 😉 ) Dacă însă traducem pentru necunoscători, aceştia se vor uita ca broasca la barieră, neştiind de unde să facă legătura. Şi atunci, chiar şi pentru aceia, prea desele trimiteri la notele de subsol vor fragmenta drastic lectura, transformînd-o dintr-o plăcere într-o corvoadă, poate chiar determinîndu-i s-o abandoneze (Roxana, aici cred că eşti de acord cu mine, în ceea ce priveşte termenii tehnici din ‘pendul’ – pe care nici n-am apucat să-l deschid; PDF-ul, adică 😳 )

        După cum se vede din comentariile de mai jos, unii au apreciat modificarea unor nume proprii sau expresii, apropiindu-le de categoria de vîrstă şi capacitatea de înţelegere şi empatie a publicului ţintă (mă refer aici la „Harry Potter”), pe cînd alţii au fost dezamăgiţi sau chiar dezgustaţi de îndepărtarea de realitate, de mesajul original. În special cei care cunosc limba originală a operei în chestiune şi au citit-o în original ori au luat contact în vreun alt mod cu opera sau o prelucrare a ei (în speţă, au văzut filmul inspirat din carte), au sesizat neconcordanţele şile-au apreciat negativ. Cei care nu au asemenea cunoştinţe şi nu au avut tangenţe cu opera în prealabil, poate nici nu au observat, au considerat că aşa e logic, normal, firesc.

        Fiindcă e tîrziu, mi-e foame şi somn, am să mai amintesc în treacăt despre cenzură. Cu asta n-am fost niciodată de acord, de orice natură ar fi ea. Omul a inventat cuvinte dintr-o necesitate anume. Le foloseşte în anumite împrejurări specifice, cu un scop anume. Dată fiind posibilitatea de a alege, le alege pe acelea în detrimentul altora, fiindcă simte nevoia de a sublinia ceva ce cuvintele alternative, „academice”, politically correct, nu pot face.

        Şi atunci vine cenzorul şi taie „fuck you” şi scrie în loc „prostioară” (comparaţie între versiunile PDF engleză şi română ale „The catcher in the rye” pe care le-am găsit pe web, capitolul 25). Desigur, în anumite cazuri, cenzura poate aparţine direct traducătorului, adică o auto-cenzură pentru a evita o posibilă alterare mai substanţială la verificare/corectură.

        Problema e că mesajul, ideea de bază, intensitatea şi dramatismul conţinute într-o asemenea expresie, se vor pierde complet şi vor altera într-o măsură imprevizibil de mare continuarea, înţelegerea corectă a mesajului operei. Da, o simplă expresie ciuntită din pudibonderie sau mai-ştiu-eu-ce motiv, un singur cuvînt tradus „pe lîngă” exact atunci cînd trebuie să puncteze, poate distruge întreaga operă.

        Am să fac o mică paranteză pe tema asta: pe vremea cînd mai ascultam radio ori priveam la teveu, auzeam în melodii/videoclipuri acele beep-uri, făşăituri sau blanc-uri în locul unor cuvinte/expresii considerate „neadaptate expunerii publice”. Ei bine, tot ritmul piesei, toată fluenţa mesajului – fie el cît de aiurea, vulgar, etc era totuşi un mesaj care avea un rost de bine ce-a fost creat exact în acea manieră şi nu în alta – se ducea naibii. Pînă căutam în minte substituţia probabilă, deja pierdeam o bună parte din mesaj, din rimă, din ritm.
        Din cauza asta (şi a întreruperilor bruşte din mijlocul pieselor, a reclamelor, a voice-over-urilor), am renunţat definitiv la radio şi la teveu. Ori îmi dai conţinutul întreg, corect, bnealterat, ori du-te o mie de ani!

        Închizînd paranteza, concluzionez că ar trebui să ne revenim cît de curînd din starea de behăitoare cu zero raţiune proprie, să ne formăm o cultură internaţională cît mai vastă şi corectă, să renunţăm la false pudibonderii şi preferabil, să învăţăm cît putem de bine diverse limbi străine, pentru a ne fi de ajutor nu numai în lecturarea unor cărţi fără a consulta dicţionare, hărţi şi aşa mai departe, ci şi în călătorii sau întîlniri personale ori de afaceri. Fiindcă – cu voie sau fără voie – chiar şi cel mai bun traducător se poate transforma, pentru un singur cuvînt, din traduttore în traditore.

        Thank you very much!

        Ladies and gentlemen, Elvis has left the building. 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 25, 2013 at 12:04 am

        Excelent scris, punctat, prezentat. Cât despre cenzură (având în vedere că vorbeam mai ales de literatura clasică) eu nu mă gândeam decât la traducerea fără greşeli (dat fiind atâtea verificări) nu şi la înlocuiri sau trunchieri. Nu cred că s-au făcut, cel puţin nu la literatura clasică. Scriitorii acelei vremi scriau oricum foarte pudibond, potrivit normelor sociale ale epocii. De aceea, la traducere, nu au fost omisiuni, ci mai degrabă, re-citiri, unde greşelile de gramatică, de traducere, lipseau sau erau, oricum, puţine. Ai dreptate referitor la multitudinea notelor de subsol. Cu ele, lectura poate fi un pic mai greoaie, cum tocmai am constatat citind Pendulul lui Foucault (da!). Pe de altă parte, cum spuneam, prin aceste note de subsol, legăndu-le de o poveste care îmi plăcea, am învăţat multe despre societate, vremuri, istorie, norme sociale, chiar şi modă 🙂 ( în cazul altor cărţi, iar la Pendul, am învăţat câte ceva despre artă, fizică, magie, ritualuri). Eu n-am fost o mare iubitoare de literatură „serioasă” – pur istorică, pur documentară. Mi-au plăcut biografiile pe care le-am asociat unor oameni, vieţi. Pe de altă parte am citit multă beletristică, iar de acolo am cules diferite informaţii. Eu spun mereu că omul nici nu e conştient de ce anume reţine citind. Se trezeşte deodată, că pe lângă povestea frumoasă pe care a ţinut-o minte, a învăţat câte ceva şi la viaţa unor oameni ale acelor vremuri. Asta pentru că, indiferent de epocă, aşa cum spuneai şi tu, scriitorul se inspiră din realitatea vremii sale, din obiceiurile cunoscuţilor. Traducerea trebuie, zic eu, să fie suficient de documentată spre a ne lămuri (pe cei care suntem curioşi) şi nu extrem de analitică pentru a ne bucura de lectură. Pe de altă parte, mulţi oameni citesc cartea fără să citească notele de subsol – şi o termină, plăcându-le exclusiv povestea. Şi aşa e bine, câtă vreme omul citeşte 🙂

         
  2. beausergent

    aprilie 21, 2013 at 3:04 am

    Ştiu ceva engleză şi franceză. Ştiu mult mai puţină chineză, suedeză, spaniolă, germană, turcă (enumerare sugerată de lista laureaţilor premiilor Nobel din ultimii zece ani). Constat, citind traducerea „Pendului lui Foucault”, că ştiu şi ceva italiană (suficient cât să zâmbesc trist citind despre „vechiul biliard, la care se sfidau cu tacul pictorii”. dragă prietene, sigur nu se întreceau? bine, te-ai grăbit. pe tine te iert. sau poate chiar se sfidau cu tacul. pictorii sunt, în general, mai greu de înţeles). Îmi amintesc de când mi-am propus să citesc primul roman în limba engleză în original (poezii mai citisem), cât de greu mi-a fost să trec de acel „would” din prima propoziţie: „Mrs. Dalloway said she would buy the flowers herself.” (cred că e un banal „future in the past”, dictat de regulile de corespondenţă a timpului la vorbirea indirectă, dar la momentul respectiv nu mi se părea atât de clar). O experienţă interesantă de traducere a fost însă, pentru mine, Georges Brassens. Primisem de la cineva pe cinci casete de 2 ore fiecare (era prin anii ’90), toate cântecele lui, dar nu le puteam împărtăşi cu prietenii pentru că textele erau prea dificile. Chiar GB spune că „nu se intră în textele mele ca la moară”. aşa că, vreo doi-trei ani, m-am canonit şi am tradus toate poeziile lui în limba română, pentru prieteni. Desigur, dacă, de-acolo de unde e, GB ar afla ce-am făcut, cred că s-ar zvârcoli, iar traducătorii profesioniştii ar spune că pentru aşa ceva aş merita să fiu închis. Aş putea continua la nesfârşit acest comentariu, dar e ora 4 noaptea, aşa că abia aştept să revin.

     
    • beausergent

      aprilie 21, 2013 at 3:40 am

      Doar mai vreau să pun un link, deocamdată: http://veronica-niculescu.blogspot.ro/2013/01/readable-indeed.html

       
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 21, 2013 at 8:20 am

        M-am uitat pe link-ul pe care l-ai postat. Interesantă opinie despre traducere. Pare că textul tradus de Nabokov să fie mai frumos, mai plin de sens, totuşi dacă poezia a fost scrisă în rime, apreciez traducerea lui George Lesnea. Este, cum am spus, o greutate în plus, să traduci şi să păstrezi ritmul, rima, pe lângă sensul poeziei.

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 21, 2013 at 8:23 am

        Recomand tuturor acest text al Veronicăi Niculescu, pe blogul Floribunda. Este o părere avizată referitoare la traduceri.

         
      • beausergent

        aprilie 21, 2013 at 11:42 am

        ma grăbesc să completez, să corectez şi să justific comentariul d emai sus. văd că nu reise de niciunde că am glumit când am spus că ştiu toate limbile acelea. nu ştiu, desigur niciuna. singurul roman pe care am încercart să-l citesc în original l-am abandonat la jumătate, iar traducerile din GB nu sunt traduceri ci materiale ajutătoare, „cercetări” asupra semnificaţiei textului, să zicem. nu au pretenţie de valoare literară. scopul intervenţiei era de a arăta necesitatea traducerilor. confruntarea cu originialul acolo unde sunt suspiciiuni, neclarităţi în traducere sau acolo unde ele lipsesc cu desăvârşire.

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 4:17 pm

        Chiar crezusem că ştii multe limbi 🙂 Bine că ai revenit, ca să nu fiu extrem de complexată 🙂 Aşa, traduceri aproximative, pot spune că am tradus şi eu, la nevoie. Dar tot mai mult îmi place să citesc în limba maternă. Este uşor, merge repede, nu trebuie să fac efort. Iar comoditatea mea este unul din motivele pentru care prefer să mi se ofere, pe tavă, textul gata tradus. Bineînţeles că, după ce nu mă pricep, am şi pretenţii :))

         
      • beausergent

        aprilie 24, 2013 at 5:51 pm

        mă bucur că ai revenit 🙂 . vreau doar să mai adaug că e evident, de necontestat, că citirea originalului e de preferat. de departe. clar. eu eram doar curios: dacă nu citim originalul, atunci ce citim? spunem că ne place tolstoi, sau că ne-au plăcut traducerile din tolstoi pe care le-am citit? aici vedeam eu dezbaterea. în niciun caz: cum e mai bine să citim originalul sau traducerea?

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 10:50 pm

        Vezi, discuţia asta poate merge în orice direcţie. Putem lăuda traducătorii pe care i-am apreciat citind cărţi pe care le-am îndrăgit. Putem să numim traducători care nu ne-au lăsat la „greu”. Cred că putem să blamăm unele edituri pentru proasta calitate a traducerii. În general se întâmplă asta la cărţile care sunt mai ieftine. Dar nu este o regulă. Sunt cărţi destul de ieftine foarte bine traduse. Sunt tineri care pun suflet în munca lor. Am întâlnit o asemenea traducătoare, acum câţiva ani, care a tradus pentru editura Minerva „A noua viaţă a lui Louis Drax” de Liz Jensen. Pe numele ei, Dumitra Baron mi-a făcut o impresie deosebită. Am cunoscut-o la un Salon al Editurilor Hunedorene, unde a venit, prezentată de doamna Ana Munteanu (redactor la Editura Minerva). Eu aştept să-mi daţi nume de traducători, dacă ştiţi, care v-au plăcut, care nu v-au plăcut. De cărţi pe care le-aţi perceput „ale voastre” nu doar din cauza subiectului, ci foarte mult (fără să ne dăm, poate seama) datorită traducerii excelente. Despre cărţile citite pe vremuri, cum ziceam, s-ar putea să fi fost benefic şi faptul că erau traduse, verificate, răsverificate şi la urmă de tot se mai ataşa şi o erată, pentru îndreptarea celor mai mici erori… Copiii de azi nu cred că ştiu ce înseamnă o erată. Mi-au plăcut unele traduceri, chiar şi în ziua de azi. Pe de altă parte, atunci când nu-mi place traducerea şi textul merge greu. Îl citesc şi parcă simt că ceva „agaţă”, nu merge lin. Shiki Shiki spunea că traducerile făcute la cărţile lui Jules Verne – (ediţia de la Adevărul) n-ar fi aceleaşi cu cele editate pe vremuri şi că n-ar fi tocmai cele mai reuşite, comparându-le cu textele pe care le ştiam, scoase pe vremuri le Editura Ion Creangă. Eu, având cărţile cele vechi, nu m-am uitat să verific. Tu ce poţi spune?

         
      • beausergent

        aprilie 24, 2013 at 7:14 pm

        vorbesc prostii. de fapt nu „vedeam” nimic altceva decât ce s-a spus deja aici.

         
      • beausergent

        aprilie 25, 2013 at 5:39 am

        m-ai întrebat ce pot spune. pot spune că traducerile, bune, rele, odată „scăpate” în spaţiul public au o viaţă a lor, proprie. îmi amintesc că un volumaş de traduceri ale unor poezii de eugenio montale de către dragoş vrânceanu a avut asupra adolescentului dezorientat care eram un efect benefic, m-a scos de la întuneric la lumină, de la melancolie la viaţă. am aflat mai târziu că traducerile repsective erau pline de inexactităţi (de exemplu, într-una dintre poeziile care îmi plăcuseră foarte mult, peste tot unde apărea „râuri” corect era „ţărmuri”). în afară de câteva poezii, nu am confruntat niciodată vreo traducere cu originalul, deci nu pot spune dacă o carte a fost tradusă bine sau nu. îmi amintesc că o traducere din balzac m-a revoltat prin marea cantitate de greşeli de gramatică a limbii române. ar mai fi speţa de care a, pomenit la dezbaterea anterioară, în care „other men” apărea tradus cu „alte vieţuitoare”, mă rog. când am citit traducerea lui proust, am mers la original unde nu înţelegeam ce vrea să spună textul în limba română. din acest motiv nu pot afirma în cunoştinţă de cauză despre vreun traducător că e bun su rău, pentru îmi lipseşte exerciţiul confruntării cu originalul.

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 25, 2013 at 6:58 am

        Ai dreptate. Pentru cine nu citeşte originalul, singura observaţie rămâne cea asupra greşelilor gramaticale sau erorilor din textul tradus. Am dat şi eu peste aşa ceva, mai des la începutul anilor 1990, când şi editurile erau, multe, la începutul lor, altele au dispărut nefăcând faţă concurenţei, nevoiii de calitate, investiţiei pe care editurile sunt nevoite s-o facă anterior vânzării. În definitiv şi cartea este un „produs” care poate fi bine vândut sau cu care, dimpotrivă, te poţi păcăli, tu ca editură.

         
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 21, 2013 at 8:15 am

      Poate că sunt bune traducerile. Oricum este un gest lăudabil să împărtăşeşti cu ceilalţi plăcerea unui text. Mă gândesc că tu poţi, mai bine decât mine, să scrii despre traduceri, să vezi din experienţa proprie cum este să recreezi un text. Nici eu nu ştiu dacă în text era potrivit „sfidau”. În DEX cuvântul a sfida are sensul de = „a înfrunta, a privi pe cineva sau ceva cu dispreț; a desfide”, poate că sensul de „a înfrunta” să fie cel potrivit, deşi s-ar fi putut folosi foarte bine „întreceau”.

       
      • beausergent

        aprilie 21, 2013 at 8:21 am

        Nu sunt eu mai calificat decât tine sau decât alţi cititori să vorbesc de traduceri. Am scris repede comentariul de mai sus, pe la trei noaptea, când am descoperit postarea. De fapt, cam tot ce comentez e repede, pe furate, chiar şi acesta.

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 21, 2013 at 8:25 am

        Nu cred că mă întreci astăzi 🙂 Sunt pe picior de plecare, fac bagajul şi mai beau şi cafeaua între timp. Dacă se aşterne tăcere să ştii că am plecat spre Timişoara 🙂

         
  3. Rolling Ideas

    aprilie 21, 2013 at 5:10 am

    Cred că un traducător bun e cel despre care nici nu-ţi dai seama că e acolo, cum s-ar spune. Lectura traducerii lui curge firesc şi nu simţi că între tine şi opera originală s-a interpus cineva.

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 21, 2013 at 8:17 am

      Ai perfectă dreptate! De asta este greu să spui, dacă nu eşti specialist şi eşti aflat într-o comisie să analizezi un text tradus, care traducere este foarte bună. Când este foarte bună nu realizezi că textul este tradus. O simţi de parcă aşa ar fi fost scrisă de către autor.

       
  4. Sorin-Lucian Berbecar

    aprilie 21, 2013 at 9:28 pm

    Să fii traducător înseamnă să cunoști limba din care traduci și foarte bine limba în care traduci. De multe ori, mai ales când se fac traduceri din limbi neînrudite, traducerea ad litteram nu e de folos și e nevoie ca traducătorul să cunoască bine limba în care traduce pentru „a potrivi” cele mai bune cuvinte contextului.

    Când limbajul e sec, cu repetiții și topica e neobișnuită traducerea devine defectuoasă, însă nu cred că traducătorul e singurul care trebuie tras la răspundere de către cititor, ci întreaga echipă a editurii care permite ca o astfel de carte să ajungă pe piață. Și nu uitați că uneori editorii cer aproape imposibilul traducătorilor iar mai apoi le încalcă flagrant drepturile (cred că știți cu toții cazul Laurei Frunză – și mai sunt mulți alții în situații asemănătoare).

    Da, mi-ar plăcea să pot citi în original, dar engleza e singura la care mă pricep și și acolo dacă aș încerca o carte mai puțin comercială, mai profundă, cred că m-aș împotmoli. Oricum nu aș reuși să ajung la aceeași viteză de lectură ca în limba română. Dacă e să citesc în engleză prefer să fie pe hârtie, pe ecran nu mă tentează.

    Ca o concluzie, consider că responsabilitatea per ansamblu asupra traducerilor cade în primul rând în sarcina editurilor și apoi în cea a traducătorilor. Editurile greșesc făcând rabat la calitate, în toate privințele, pentru a reduce cheltuielile și nu investesc suficient în marketing pentru a crește veniturile; dar cam asta se întâmplă în mare parte din economia țării.

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 24, 2013 at 4:07 pm

      Editurile se grăbesc să scoată primii un titlu în vogă, bestseller. De aceea, zic eu, şi traducătorii sunt grăbiţi, nu se corectează traducerile. Este şi acel termen de copyright pe care editurilor îl au la dispoziţie în care, dacă titlul are trecere, vor să scoată cât mai multe ediţii. Pe de altă parte, traducătorii foarte buni au tarife destul de mari, conform cu calitatea traducerii, ceea ce mi se pare firesc. Cheltuiala cu copyright-ul, restul plăţilor care se fac, adunate, fac ca o carte bună să ajungă la raftul librăriilor foarte scumpă iar oamenii n-au bani să-o cumpere. Deci editurile fac rabat undeva. Pot să fac la copertă sau la traducere. Dacă fac rabat la copertă atunci … cartea nu arată comercial, nu o iei în mână, nu o cumperi pentru că nu o vezi…

       
  5. shiki shiki

    aprilie 22, 2013 at 6:43 am

    cred ca cel mai elocvent exemplu de proasta traducere il ai atunci cand urmaresti stirile la TV. din pacate este evident ca majoritatea sunt prost traduse din engleza in romana. de exemplu nu stiu cum ar putea sa intre in capul persoanelor implicate ca oportunitate NU inseamna ocazie in romana ci cu totul altceva .am simtit importanta traducatorului cand am citit cvartetul din alexandria de lawrence durrell, primele 2 volume au fost traduse de catinca ralea (parca 2 ) si restul de altcineva. nu spun ca au fost rele , dar nu au fost la fel.si m-a enervat teribil traducerea lui harry potter,de ce a fost nevoie sa traduca aproape toate numele din harry potter si sa transforme avada kedavra in abracadabra? dar am incercat sa citesc in engleza si mi-au cam fluturat urechile.. asa ca traducerea e un rau necesar cateodata.cateodata nu. am citit twilight si in engleza si in romana si in romana nu mi-a prea placut. dar poate e si o chestiune de gusturi si in ultima vreme prea am folosit numai engleza.

     
    • Sorin-Lucian Berbecar

      aprilie 22, 2013 at 8:45 pm

      Într-adevăr am văzut și mai ales am citit știri traduse oribil.

      În cazul „Harry Potter” pe mine nu m-a deranjat traducerea numelor, eu ca parte a generației HP am crescut odată cu personajul și nu cred că la 11 ani când am început lectura seriei aș mai fi fost la fel de amuzat de numele personajelor din carte dacă ar fi fost în original. Până la urmă numele au fost alese pentru a se creea un comic de nume și pentru caracterizarea personajelor și atunci s-ar fi pierdut din comicul cărții, situație deloc în avantajul tinerilor cititori. Pentru mine erau un adevărat deliciu listele alea de cărți de achiziționat la începutul anului școlar, cărți cu autori cu nume amuzante. Până la urmă nu e ca și cum l-ar fi tradus pe John în Ion sau Michael în Mihai șamd.

      De ce s-a decis modificarea lui avada kedavra în abracadabra, aici chiar nu aș putea găsi o explicație…

       
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 3:58 pm

        Recunosc că nu m-am gândit la felul amuzant al numelor, care, în fond, contribuie la conturarea personajelor. Pe moment, am fost şi eu deranjată de acele traduceri, dar acum, privind prin ochii unui copil, cred că este mai bine că au tradus acele nume.

         
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 24, 2013 at 3:56 pm

      Una din cele mai grave erori de traducere de care îmi amintesc la televizor – este cea cu discursul lui Bill Clinton la Bucureşti – cel cu „curcubeul”, în care sintagma „shoulder to shoulder” a fost tradusă „şold lângă şold” în loc de „umăr la umăr”. Dar sunt extrem de multe erori de care nici nu-mi amintesc. Oportunitate în limba română după DEX este mai degrabă prilej favorabil, dar poate fi şi ocazie fericită. Totuşi dicţionarele de engleză-română au ca primă variantă de răspuns „ocazie” în cazul traducerii, când mie mi se pare mai corect şansă sau prilej favorabil.
      La Harry Potter şi pe mine m-au deranjat traducerea numelor, dar acum, după ce-am citit ceea ce a scris Sorin, mă gândesc că poate aşa a fost mai interesant pentru copii şi mai uşor de reţinut. Cât despre abracadabra – poate fi din cauză că tot cei mici, la noi, au auzit de formula magică, pe care probabil că au asimilat-o mai uşor.

       
  6. rosu vertical

    aprilie 23, 2013 at 12:06 pm

    Eu sint unul (una) dintre cei care prefera sa citeasca in original. Adica in engleza, ca in alte limbi nu-mi permit. Evident c-am inceput timid, dar cu cit citesti mai mult, cu atit devine mai facil. Desigur ca asta presupune, cred eu, folosirea limbii respective in mod curent, asa incit sa iti fie la indemina sa intelegi un slang sau o trimitere la cultura pop / traditiile tarii respective. Un exemplu negativ de traducere e ultima varianta a „De veghe in lanul de secara”, adica nu stiu daca e ultima, oricum una aparuta prin 2005-2006 cindva, cind, in incercarea de a fi cit mai aproape de limbajul lui Salinger, traducatorul a apelat la niste cuvinte (slanguri) de care eu, la onorabila virsta de aproape 30 de ani atunci, nu auzisem in viata mea!
    In fine, exemplele negative cred ca sint cu duiumul in ultimii ani, mi se ridica parul in cap citind un text despre navigatie in care apare compass tradus prin compas si nu busola, si asta de la un traducator cu destul de multe carti traduse (Bogdan Perdivara).
    Ce ma doare cel mai tare e ca nu avem traducatori din limbi mai putin folosite, cum ar fi suedeza, dar si alte limbi scandinave. S-au tradus in ultimii ani o multime de carti ale autorilor suedezi (vezi editura Trei), dar din pacate traducerea se face din engleza, ceea ce face ca farmecul cartii sa se diminueze si mai mult. Ma opresc aici, dar discutia e lunga si situatia dureroasa.
    Dar hai sa termin intr-o nota pozitiva. Inca n-am citit nimic tradus de Antoaneta Ralian sau Irina Mavrodin care sa ma dezamageasca.

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 24, 2013 at 2:57 pm

      Ai dreptate în ceea ce priveşte cititul în limbă străină. Cu cât faci asta mai des cu atât se formează un vocabular cu care devii familiarizată. Pe vremea când am fost studentă am citit şi eu în limba engleză lecturile pe care nu le-am găsit în română. A fost mai greu la început, dar începusem să mă obişnuiesc. Dar după ce n-am fost nevoită am revenit la traducerile în română, poate şi pentru că era mai uşor, citeam mai rapid, putând în acest fel să citesc mai mult. Dacă aş fi continuat cu lectura în limba engleză, probabil că acum aş putea şi eu să citesc cu plăcere textul original în cazul autorilor de limbă engleză.
      Cât priveşte „De veghe în lanul de secară” – pe care am citit-o în ediţii diferite – nu-mi pot da cu părerea poate şi din cauza distanţei dintre lecturi. Pe de altă parte, am citit recent un articol în care Mircea Mihăieş găsea traducerea lui Cristian Ionescu (făcută cărţii pentru Editura Polirom, 2006) foarte reuşită. Tot în articolul citat se vorbeşte mai multe despre traduceri – unele reuşite, altele dimpotrivă. Totuşi nu se specifică cele nereuşite. Dar se poate ca o traducere să fie reuşită şi să nu fie pe gustul cititorului. Spre exemplu, eu am păţit asta cu romanul Scarlett, continuarea la Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. Mie nu mi-a plăcut traducerea care a fost lăudată, fiind realizată de Florin Şlapac, el însuşi scriitor. Este adevărat că acest roman este prima lucrare de traducere a autorului. Dar eu am perceput diferit faptul că, spre exemplu, Mammie vorbeşte în dialect moldovenesc spre deosebire de cartea Pe aripile vântului, Univers, 1970 unde doamna Mary Polihroniade-Lăzărescu traduce diferite felul de-a vorbi al sclavilor. Eu mă gândesc că nu doar autorul care scrie o continuare trebuie să fie atent la stilul în care prima carte a fost scrisă, dar şi traducătorul trebuie să fie atent şi să traducă (stil, dialect) asemănător primei traduceri a cărţii anterioare (cel puţin în opinia mea, de cititor).
      Traducerile după traduceri sunt din ce în ce mai departe de original. Ar fi de dorit să fie traduse după original, dar … presupun că sunt puţini la număr cei care studiază şi apoi devin traducători din limbi cum sunt suedeza, finlandeza, olandeza… şi altele asemenea.
      Din nou sunt de acord cu tine – în ceea ce priveşte traducerile Irinei Mavrodin şi Antoanetei Ralian. Poate este vorba şi de experienţa acumulată, ceea ce, sperăm, cu timpul vor dobândi şi tinerii traducători de azi.

       
      • rosu vertical

        aprilie 24, 2013 at 10:50 pm

        Mi se pare amuzant dar penibil in acelasi timp sa o pui pe Mammie sa vorbeasca moldoveneste. Pe de alta parte si sa traduci engleza sclavilor mi se pare foarte greu. Pacat ca in articolul pomenit de tine nu se specifica traducerile nereusite. Citind articolul am remarcat o impresie pozitiva asupra traducerii lui „Ma numesc Rosu”, si trebuie sa fiu si eu de acord, e o traducere exceptionala. In plus, Luminita Muntean da in notele de subsol o multime de explicatii care ajuta enorm lectura.

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 11:35 pm

        Una este să asimilezi textul ca al tău, scris pentru tine şi în limba ta, alta este să îl particularizezi prin dialecte româneşti. Este mult mai greu să îţi imaginezi că acţiunea se desfăşoară undeva departe, în SUA, aşteptând ca Tara să se transforme într-un conac boieresc şi Mammie, cu toţi sclavii, să fie iobagii pe moşie, precum Moş Ion Roată.
        Despre „Mă numesc Roşu” a lui Orhan Pamuk am auzit numai laude. N-am citit cartea, dar mi-a fost recomandată călduros de una dintre colegele mele. Notele de subsol ajută mult pentru a înţelege lectura. Îmi amintesc că aşa erau pe vremuri cărţile traduse. Aşa am aflat, citind beletristică, despre multe probleme istorice, cutume sociale, norme de convieţuire despre care nu ştiam. Făcând asta, un bun traducător, devine mai mult decât un traducător, decât un autor – este un profesor, un îndrumător, un deschizător de orizonturi. Luminiţa Muntean era deja, la traducerea lui „Mă numesc Roşu”, familiarizată cu opera lui Orhan Pamuk, iar ulterior a tradus multe din cărţile lui. Este pe de altă parte o profesionistă adevărată, fiind şi un cadru didactic de valoare.

         
      • Gabriela Titz

        ianuarie 8, 2016 at 10:31 pm

        Am tradus impreuna cu Florin Slapac cele doua volume ale romanului „Scarlett” si a fost un veritabil tur de forta – 500 de pagini in mai putin de o luna. Era inceputul anilor ’90, nu erau computere, lucram cu o veche masina de scris careia trebuia sa-i schimbam mereu banda, editura fusese abandonata de primul traducator si acum era disperata sa scoata cartea la timp pentru a-i face lansarea inainte de Craciun…in fine – au fost cateva saptamani coplesitoare, in care abia am apucat sa dormim cateva ore pe noapte, prin urmare nici nu a mai incaput vorba sa avem timp sa rasfoim traducerea romanului „Pe aripile vantului” si sa cautam – asa cum corect remarcati – o anumita continuitate de stil sau dialect care sa uneasca firesc cele doua carti. Nici macar n-am avut ragazul de a reciti la sfarsit cartea in integrum, asa cum era normal si cum am facut cu traducerile literare ulterioare (peste 10 la numar). Una peste alta, date fiind conditiile, cred ca a iesit o treaba destul de buna. Am tinut sa fac aceste precizari si in numele scriitorului si traducatorului care nu mai este printre noi, dar care a fost un autentic profesionist al condeiului.
        Lecturi placute in continuare si numai bine,
        Gabriela Inea

         
      • bibliodevafiliala3

        ianuarie 9, 2016 at 6:04 pm

        Mulţumesc mult doamnă Inea pentru comentariu. Aveţi dreptate – în condiţiile respective, fiind presaţi de timp, aţi reuşit o performanţă deosebită. Îmi pare rău că, prin cele scrise de mine, prin părerea mea oarecum neavizată, de simplu cititor, am adus o pată pe munca pentru care d-nul Florin Şlapac a fost de atfel şi premiat, după câte ştiu. Am toată stima pentru traducători, pe care intr-un fel ii consider autori pentru că recrează într-o altă limbă opera. Nu ştiu dacă asta s-a remarcat în articolul meu, eu aştept cu nerăbdare traducerile fiecarei noi apariţii de succes. Probabil ceea ce nu se vede – graba de-a citi – face ca editura să-i grăbească la rândul lor pe cei implicaţi în această muncă. Vă mulţumesc pentru că existaţi pentru a ne face pe noi să ajungem mai aproape de operele universale. Să aveţi o zi bună şi un an cât mai bun!

         
  7. mixy

    aprilie 23, 2013 at 12:40 pm

    În general cărţile apărute după revoluţie sunt traduse aiurea. Nu mai spun de corectură, că uneori parcă nici nu a trecut pe-acolo! Nu-mi vine nimic în minte acum să pun pe tapet, dar parcă simt nervozitatea aia de limbă română trunchiată. Când povestea curge lin, fără cusur, nici nu bagi de seamă că ai lecturat…

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 24, 2013 at 2:12 pm

      Eu zic că, pe undeva, şi numărul mare de titluri traduse poate fi o cauză. Pe vremuri se ştia cu un an înainte ce carte la ce editură va apărea, era citită, răscită de traducători, de editură, de cenzură – să nu scape nimic. Pe de altă parte erau mai puţine titluri de tradus, mare parte din ele fiind literatură clasică. Puţine cărţi de literatură contemporană apăreau – un exemplu fiind Clavell (Shogun, Nobila Casă, Tai-Pan etc.) dar şi acesta la mulţi ani distanţă de apariţia originală a romanului (Changi, spre exemplu, a apărut în 1966, iar în traducerea română a apărut în 1989, parcă, prima ediţie). Acum bestsellerurile tind să apară foarte rapid, mai ales din limba engleză, la un an, maxim doi după apariţia originală a lucrării. Este o muncă contra cronometru. Poate din cauza concurenţei editoriale şi al faptului că este un timp limitat în care au dreptul de copyright (cel puţin din câte ştiu eu).

       
      • rosu vertical

        aprilie 24, 2013 at 10:41 pm

        Iti dau dreptate legat de numarul imens de traduceri si rapiditatea cu care ele apar pe piata noastra. Nu mai departe de anul trecut am fost surprinsa sa constat ca s-au tradus cel putin 3 best-sellers majore (The Marriage Plot, By Nightfall si Solar) la maxim un an de la aparitia lor in original. Cind inca mai cumparam traduceri din engleza, intotdeauna ma uitam la numele traducatorului. Face mult sa stii ca te poti baza pe citeva nume de incredere, asta apropo de ce spunea mixy, ca sint traduse aiurea.

         
      • bibliodevafiliala3

        aprilie 24, 2013 at 11:15 pm

        De multe ori mă gândesc la primele traduceri ca la primele variante de subtitrări, în cazul unor filme foarte noi. Cu cât trece timpul, cu atât subtitrările devin mai bune. Totuşi asta nu este o regulă. Depinde mult de editură şi de traducător, cum bine spui. Eu sunt rămasă în urmă în ceea ce priveşte, mai nou, numele traducătorilor. Pe vremuri recunoşteam nu doar autorul, ci şi traducătorul. Pe de altă parte sunt foarte buni traducători pe care nu-i ştiu, vreau să-i reţin, dar se pare că Hard-ul meu e plin şi doar după vreo câteva cărţi traduse îmi amintesc şi traducătorul. Poate este şi deformare profesională, pentru că noi zilnic prelucrăm cărţi, trecând toate datele de identificare şi bineînţeles autorul şi traducătorul. Aşa că sunt multe nume de care ştiu, dar nu mi-e familiară şi calitatea traducerii (în cazul traducătorilor, că de ei este vorba 🙂 ) Mă bazez mult pe editură şi am mare încredere. La un moment dat cred că erau diferite edituri ce piratau propriu zis textul, netrecând numele traducătorului pe carte. Posibil că erau edituri care copiau pur şi simplu traducerea, fără a plăti drepturi de autor. Pentru că nu pot crede că editura făcea traducerea „în comun”. Sper ca asemenea lucru să nu se mai întâmple, totuşi.

         
  8. shiki shiki

    aprilie 24, 2013 at 3:06 pm

    cred ca te referi la copyright 😛 . si ca sa incurce lucrurile si mai mult exista si copywrite 😀

     
  9. Ritiu Maria

    aprilie 24, 2013 at 4:41 pm

    Ca cititor de carti traduse in limba romana, m-am simtit foarte aproape de traducerile facute din operele lui Dumas, Balzac, Tolstoi si a altor clasici si le-am perceput la acea vreme, in mod pozitiv, traducerile operelor lecurate fiind bune si redand stilul si principiile calauzitoare, ce au stat la baza operei traduse, atunci cand a fost creata de autor.
    Ai mare dreptate Roxana, o traducere ad literam devine fara sens, daca traducatorul nu reda corespunzator firul lucrarii, stilul, ideea calauzitoare si conturarea personajelor, atunci cartea respectiva, nu te mai atrage si nu mai poate contine farmecul creatiei originale si atunci lectura nu mai este o placere.
    Mie mi-a placut articolul, scopul urmarit a fost atins si noi vom sti sa apreciem mai bine, munca traducatorilor, daca o fac cu talent si daruire, ori vom sta departe de cartile care au fost traduse de mantuiala.
    Versiunea tradusa a unei carti, poarta in ea magia conceptiei traducatorului/ei, stilul lui /ei si desigur talentul de a reda frumusetea operei originale.
    Poate pentru prima data am reflectat cat de importanta este munca de traducator, nume care trece de fapt neobservat, cititorul tracand de indata la lecturarea cartii, pe care si-a propus s-o citeasca.
    Cred ca sunt in asementiemntul vostru ca, sa „multumim” pentru munca din „spatele” scenei, pe care o fac traducatorii si sa ne dorim ca, aceasta profesie sa fie innobilata, prin cat mai multi tineri care, sa se hotarasca sa faca o munca „in haine de cenusareasa”, chiar din propriul lor cuibusor.
    Pentru tine Roxana si cititorii blogului tau, urari de bine, multa sanatate si cat mai multe carti citite fie ca sunt romanesti, fie ca sunt straine, insa sa ne putem bucura de creatia originala, prin contributia adusa acestor lucrari de catre traducatori/toare, competenti/te.
    Un gand bun.si o dupa amiaza frumoasa in continuare.

     
    • bibliodevafiliala3

      aprilie 24, 2013 at 11:45 pm

      Aşa cum spui – nu ne gândim, atunci când sorbim pe nerăsuflate o carte bună, că mare parte din plăcerea pe care o avem, cât şi şansa de a citi ceea ce minţile unor scriitori străini şi-au imaginat. Traducătorii fac posibilă, pentru cei ce nu stăpânesc bine decât limba română, cunoaşterea unor lumi, a unor personaje îndrăgite. Fiecare carte bună pe care o citeşti, are o influenţă asupra ta, îţi poate schimba felul de a vedea lucrurile sau pur şi simplu este o deschidere către un univers pe care nu ţi l-ai fi imaginat singur. Pe vremuri accesul la carte se făcea greu şi din lipsa unor traducători. Primii traducători au fost, bineînţeles, traducători anonimi ai cărţilor sfinte. Pe urmă, scriitorii români, aflaţi la studii în străinătate au făcut muncă de traducere, luminând în felul acesta „masele” care nu aveau acces la cultură, la cărţile în original. Acum oamenii care scriu s-au înmulţit (deşi, paradoxal, cei care citesc s-au împuţinat) aşa că este normal ca şi cei care traduc să fie mai mulţi. Munca lor, chiar şi atunci când nu este foarte reuşită, te apropie de original, de ideea exprimată în carte. Totuşi când munca unui traducător este foarte bună, cum se spunea mai sus – nici nu trebuie să o simţi că e acolo. Aceea este adevărata artă a traducătorului.

       
  10. rosu vertical

    aprilie 25, 2013 at 10:12 am

    Uite un nume de traducator tinar pe care sa-l cautati: Rares Moldovan. Traduce excelent din engleza, l-am auzit vorbind, are o engleza impecabila. Radu Paraschivescu, la fel, el cred ca deja nu mai are nevoie de nici o prezentare, George Volceanov, Anamaria Pop (maghiara), pe Luminita Muntean din turca deja am mentionat-o. Nu stiu nume de traducatori din spaniola si italiana, poate completeaza cineva lista.

     
  11. blueroses13

    mai 13, 2013 at 10:35 am

    Am citit cu interes articolul si comentariile si … nu stiu ce as putea adauga.
    Am citit multe carti traduse, unele absolut superb, altele deplorabil si unele doar cu cateva exclamatii pentru cate o formulare nefericita. In ultimul timp aproape am renuntat la editiile romanesti, citesc si ascult in engleza si asta mi-a ‘saracit’ romana.
    Fac traduceri, dar nu de carte si nici nu cred ca as reusi la nivelul pe care il vreau, adica sa fiu multumita ca cititor de ceea ce produc ca traducator. Este nevoie de talent, pasiune si mai ales de o buna cunoastere a ambelor limbi.
    De exemplu remarcile de mai sus legate de traducerea limbajului specific sclavilor m-au facut sa ma gandesc la o carte fascinanta, „The Color Purple” – nu mi-o imaginez decat in engleza, exact asa cum a scris-o Alice Walker; iobagia din istoria romanaeasca si graiurile specifice nu vor transpune realitatea din istoria americana. Admir traducatorii care reusesc sa redea … de fapt sa recreeze lumea fictionala originala, sa ofere cititorilor viziunea autorului transpusa lingvistic in mod fidel si in acelasi timp creativ.
    P.S. In alta ordine de idei, am terminat „Pendulul” 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 13, 2013 at 10:48 am

      Frumos răspunsul tău. Ești, cred, prima care, pe lângă lectura într-o limbă străină, faci și traducere, chiar dacă nu este vorba de traduceri literare. Așa cum ai spus, pentru asta este nevoie, pe lângă un vocabular impresionant, de talent creator. Eu am probleme cu cărțile pe care le-am citit într-o anumită traducere și pe care, apoi, le-am recitit în alta. Parcă nu suna la fel. Mai ales dacă prima traducere a fost una reușită, următorul traducător trebuie să se ridice la nivelul așteptărilor și este, cred, mult mai greu.
      Felicitări pentru Pendul. Eu încă nu l-am terminat. Sper să reușesc în săptămâna asta. Se pare că la mine sărbătorile mi-au ocupat mult din timpul liber cu tot felul de alte activități, altele decât lectura. Am citit o cărticică mai ușoară, seara înainte de culcare, dar pentru ca să citesc Pendulul lui Foucault îmi trebuie odihnă și atenție.

       
      • blueroses13

        mai 13, 2013 at 2:37 pm

        L-am iubit pe Shakespeare in editia bilingva a lui Leon Levitchi et al (stiu ca mai era Bantas, dar nu-i stiu pe toti care au colaborat) – am urat cursul din facultate din cauza profesorului, dar editiile astea mi l-au pastrat pe Shakespeare in suflet – uite aici e ‘efectul’ traducatorilor.
        Cat despre „Pendul” – avantajul audio – ‘citesc’ in timp ce fac altceva; dezavantaj – nu m-am oprit sa ‘cercetez’ toate notiunile sau termenii; eu nu am luat-o ca pe o lectura din aia de disecat – ‘aoleu, trebuie sa memorez tot, maine am test’ 😀
        In paralel aveam un roman de Clive Cussler si am zis ca de acum nu mai amestec lecturile, e deconcertant.
        Spor si lectura placuta!

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 2:50 pm

        Eu n-am încercat niciodată o carte audio. Dar cred că n-aș putea să fiu atentă la carte și să și lucrez în timpul ăsta altceva. Este cu totul altfel când ascult muzică. În plus nu am memorie auditivă și cred că nimic nu sedimentez dacă nu citesc. La început am disecat romanul, dar acum îl citesc doar și sper că dacă este un înțeles ascuns al lucrurilor să-mi spuneți voi 🙂

         
  12. blueroses13

    mai 13, 2013 at 6:00 pm

    Eu mai nou adorm cu cartea in mana, dar nu am nicio problema cu laptop-ul in brate (bine daca nu sunt fff obosita) – probabil si pentru ca asta pateste ceva daca il scap, spre deosebire de carte – stresul tine somnul departe).
    Audio merge la activitati neintelectuale – gatit, spalat, gradinarit etc., ascult in timp ce merg pe drum sau cu autobuzul (daca nu au deschis vreun radio); in niciun caz cand lucrez pe calculator, ori pierd ‘randul’ la carte, ori nu traduc nimic si stau si ascult 🙂
    Lecturi placute in orice forma ar fi ele!

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 13, 2013 at 7:09 pm

      Eu am cărţi speciale pentru adormit 🙂 , de obicei poveşti de dragoste. Pot să le citesc pentru că de la prima pagină ştiu cum se va termina, aşa că nu-i grabă, nici stress să continui. Dacă citesc o carte interesantă nu pot s-o las din mână şi nu mai dorm defel toată noaptea. Dar este o idee bună să văd cum m-aş obişnui să ascult o carte în timp ce gătesc 🙂 Câtă vreme nu încurc reţetele, este un câştig ca timp.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat asta: