RSS

Arhive pe etichete: Biblioteca publică

Sondaj de opinie pentru alegerea următoarei lecturi pe 2013 şi pentru final de ianuarie 2014


A Girl Reading / O fată citind (1878) de Charles Edward Perugini (1839-1918)  http://goldenagepaintings.blogspot.co.uk/2011/05/charles-edward-perugini-girl-reading.html

A Girl Reading / O fată citind (1878) de Charles Edward Perugini (1839-1918)

Scriu doar câteva cuvinte pentru a putea posta sondajele de opinie. Pentru că aţi avut foarte multe propuneri anteriore, lecturi bune, de facturi foarte diferite, am realizat sondajele făcând o selecţie din acestea. Au intrat în aceste sondaje şi câteva titluri noi, apariţii recente la biblioteca noastră. Nu am realizat un sondaj de lectură pentru luna decembrie, pentru că este o lună în care mai toţi suntem preocupaţi şi, poate, nu avem starea sau timpul necesar să citim, să comentăm pe blog. Putem însă să ne întâlnim în decembrie pentru a povesti despre alte teme. Voi avea grijă să scriu ceva ca să ofer „locul” de întâlnire pentru discuţiile între prieteni.
logo_club_lectura

Primul sondaj este pentru lectura lunii noiembrie (posibil să ajungă a fi scrisă la început de decembrie). Cel de-al doilea sondaj este pentru finalul lunii ianuarie 2014. Sunt foarte curioasă ce alegeţi – dată fiind diversitatea genurilor. Sper să regăsiţi, în aceste sondaje, cărţi pe care v-aţi dorit să le citiţi sau să le recitiţi 🙂

Regula votului este aceiaşi – alegeţi câte două  titluri din fiecare sondaj. Votarea va fi posibilă până pe 30 octombrie 2013.

Vă mulţumesc, anticipat, pentru participarea la vot şi pentru decizia de-a participa la discuţiile viitoare ale Clubului „Să povestim despre-o carte”. 

Vă aştept, la sfârşit de săptămână, să povestim despre Anna Karenina.

                                                                                   

 

Etichete: , , , , ,

Noaptea Albă a Bibliotecilor la Deva – 5/6 octombrie 2013


PLIANT NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2013-1.1

Octombrie vine din nou cu daruri culturale pentru deveni! Două manifestări de anvergură, organizate de Biblioteca Judeţeană Ovid Densusianu Hunedoara-Deva şi devenite tradiţie a bibliotecii – Noaptea albă a Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii – se vor desfăşura în curând. Pentru început vă aşteptăm, la Noaptea bibliotecilor – în această sâmbătă spre duminică (5/6 octombrie), începând cu ora 18. Programul este variat, aşteptăm cu drag să-i revedem şi reauzim pe Huniadi Cantores.sau pe copiii de la Corul Arlechino Aşteptat cu nerăbdare este şi concertul de folk al cântăreţului Ducu Bertzi. Pentru mai multe amănunte voi posta programul serii. 

PLIANT NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2013-2

În afară de frumuseţea programelor oferite, va fi şi o noapte „a iertării,” pentru cei care au restanţe la restituirea documentelor împrumutate. Cu această ocazie specială nu se vor aplica penalităţile obişnuite. Profitaţi şi restituiţi acum cărţile sau documentele audio-video restante. Pentru doritorii care încă nu sunt înscrişi în bibliotecă, înscrierea, în această noapte, va fi gratuită. Pe lângă concertele de muzică şi prezentarea bibliotecii în ansamblul ei, vor fi şi vizionarea unor filme de comedie până la 3 dimineaţa. Bineînţeles că, pe toată durata, vor fi disponibilile serviciile obişnuite ale biblioteci, cum ar fi împrumutul de documente. 

Salonul Hunedorean al Cărţii se va ţine săptămâna viitoare – din 10-13 octombrie 2013. Voi scrie un articol separat despre această amplă manifestare, vroiam doar să ştiţi din timp, să vă faceţi drum spre Mall, unde va avea loc acest amplu târg de carte.

Vă aşteptăm cu drag!

PLIANT NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2013-1

 
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Sara gruenPovestim astăzi, aşa cum s-a decis anterior, despre romanul Apă pentru elefanţi / Water for Elephants a autoarei Sara Gruen. Îmi cer scuze, de la bun început, pentru marea întârziere cu care a apărut acest articol. Cu toate că articolul a apărut târziu, cartea am citit-o extrem de repede şi mi-a plăcut cu mult mai mult decât filmul, de altfel premiat, pe care îl văzusem anterior. Filmul,water-for-elephants-871468l care ecranizează cartea, are în centrul acţiunii povestea de dragoste, senzuală, ce atrage, cu toate că încalcă regulile impuse de societate, ale datoriei pe care o soţie le are faţă de soţul ei, sau pe cele ale prieteniei dintre doi bărbaţi. Pe de altă parte deşi povestea e romantică,  întâmplările par să aibă o logică mai degrabă raţională, iar senzaţia pe care o ai este că finalul era extrem de previzibil. Mi-a păcut regizorul, mi-au plăcut culorile şi scenariul. Este un film bun, dramatic pe alocuri, captivant mai ales datorită poveştii, dar în care actorii Reese Whiterspoon (Marlena) şi Robert Pattison (Jakob Jankowski) nu strălucesc, sau mai bine zis, nu există „chimie” între ei. Mi-a plăcut foarte mult cum a jucat, Christoph Waltz în rolul lui August Rosenbluth. Este un film de văzut, deşi clar, fără doar şi poate, cartea are un plus de valoare, indiferent cât de bine regizat este filmul.

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Apă pentru elefanţi de Sara Gruen

Romanul Sarei Gruen are substanţă, emoţionează, captivează, te pune pe gânduri şi îţi deschide o uşă către o lume diferită, de neconceput. Pe lângă povestea de dragoste, privim o Americă în plină criză financiară, când oamenii erau norocoşi dacă lucrau doar pentru mâncare şi promisiunea unor bani. Amintirile lui Jacob Jankowski, aflat la o vârsta foarte înaintată (peste 90 de ani), sunt vii şi se reîntorc mereu la timpul când, tânăr fiind, pe vremea Marii Crize, a pierdut tot odată cu moartea părinţilor săi. Ce faci când nu mai ai nimic? Când nu mai ai unde te duce? Când cei dragi ţi-au fost luaţi şi nu ai cui te plânge? La cine te întoarce? Cui cere un sfat? Ce faci când nu ai bani şi nu ai primit o diplomă care să-ţi ateste pregătirea? M-a impresionat povestea bătrânului care, cu ochii minţii, retrăieşte o vară, probabil aceea vară care a devenit definitorie pentru restul vieţii sale. Romanul este scris pe două axe temporale, dar care au, într-un fel ceva în comun: bătrânul se simte la fel de singur, la fel de neputincios în faţa vicisitudinilor bătrâneţii, ca şi mai demult în faţa celor trăite pe vremea Marii Crize. Felul în care se succed şi se suprapun povestea lui Jakob când era tânăr cu cea a lui Jakob, bătrînul, care trăieşte într-un prezent nedorit, m-a dus cu gândul la o altă poveste de dragoste de mare succes: Jurnalul unei iubiri / The Notebook / Szerelmünk lapjai de Nicholas Sparks, pe care v-o recomand, ca de altfel şi filmul, foarte bine regizat de Nick Cassavetes, dacă nu l-aţi văzut.

Jakob la anii senectuţii m-a cutremurat şi mi-a dat de gândit. Toţi ne dorim să trăim ani mulţi, totuşi cine şi-ar dori durerea acelui bătrân, lucid încă, care îşi duce existenţa într-un azil de bătrâni, uitat, câteodată, de copiii şi Batranul Jakob interpretat de Hal Holbrookei deja prea bătrâni. Titlul cărţii este dat de remarca unuia dintre „colegii” de azil, un bătrân lăudăros care, la aflarea că circul va veni să le dea o reprezentaţie, spune că el a lucrat la circ, fiind omul care ducea apă pentru elefanţi. Jakob se supără să audă aşa o enormitate şi de la supărarea asta începe să-şi reamintească cu amănuntul povestea adevărată a verii când el, tănărul ieşit proaspăt de pe băncile şcolii, fără nimic al lui, ajunge întâmplător să lucreze la trupa de circ a Fraţilor Benzini „Cel mai senzaţional spectacol de pe pâmânt”. Lumea circului este strălucitoare în mintea lui, chiar dacă acea strălucire e, uneori, doar spoială peste multă mizerie. Duritatea, mizeria, lupta pentru existenţă, durerea pe care o simte faţă de pierderea unor prieteni (cum elephants_183csunt Camel sau Kinko) păleşte în faţa iubirii pe care o simte pentru Marlena. Este tânăr şi la acea vărstă, indiferent de condiţii (apropo de Jocurile Foamei) afecţiunea, iubirea este ceea ce animă şi face ca viaţa abia suportabilă să prindă culoare, sau chiar să devină de vis. Amintirea adastă asupra acelei veri, chiar dacă vremurile au fost grele şi pentru că tânăr fiind avea speranţă, avea putere, avea viitorul la care se putea gândi. Ca veterinar a iubit şi animalele de care avea grijă, afecţiunea lui se manifestându-se mai ales pentru Rosie, femela-elefant care era considerată proastă şi de neantrenat, dar cu care el reuşeşte să se înţeleagă, pe care o ajută şi o protejează şi căreia îi ascunde o viaţă întreagă fapta criminală.

Nu doresc să devin spoiler şi voi încerca să mai spun doar că destinul lui August (soţul înşelat) pare crud, la fel cum este August însăşi. Pe de altă parte, el este doar un om bolnav şi cu acest statut ar putea atrage simpatia cititorilor dacă, boala nu l-ar face crud şi rău faţă de toţi cei care îndrăznesc să-l contrazică, să-l supere. Rosie are ghinionul că nu „vorbeşte” engleză şi deci nu reacţionează la comenzile lui August. Acesta frustrat loveşte cu cruzime animalul până îl înnebuneşte de-a binelea. Răutatea lui, cruzimea atât a lui cât şi a patronului circului faţă de oamenii pe care îi aruncă din tren ca să nu-i plătească, face ca soarta lor să pară meritată. Dacă povestea de dragoste nu m-a surprins, dacă destinele lui August şi al lui Al par să fie aproape juste, ceea ce m-a surprins plăcut a fost finalul cărţii, total neaşteptat şi revigorant.

Pentru cei care n-au citit cartea – o recomand cu căldură. Mă gândesc să mă opresc şi să continuăm analiza acestei cărţi în comentarii. În speranţa că voi aţi citit cu aceiaşi plăcere ca şi mine această carte – să începem să povestim despre ceea ce ne-a plăcut, despre ceea ce nu ne-a plăcut dar ne-a rămas în minte, atât în film cât şi în cartea Apă pentru elefanţi de Sara Gruen.

Dintre cei care comentează aici, am găsit că au scris despre această carte: Sayuki, Sorin-Lucian Berbecaru, ChGabriella. Beausergent, RoşuVertical

Vă rog, pe toţi ceilalţi, dacă aţi scris despre această carte, să postaţi link-urile de trimitere în comentarii, mai jos, pentru a vă putea adăuga în articol. În speranţa că lipsa mea îndelungată nu v-a îndepărtat şi că mă veţi ierta, vă aştept cu drag să povestim pe marginea cărţii şi .. a filmului.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Pendulul lui Foucault, cartea scrisă de Umberto Eco, cea care a fost propusă pe luna aprilie, spre a fi citită şi discutată în cadrul clubului de lectură vitual, „Să povestim despre-o carte”, la care s-a  amânat discuţia pentru luna mai, iar acum… ne aflăm deja, la începutul lui iunie. Îmi cer scuze pentru această întârziere şi sper ca pe viitor să nu fiu nevoită să amân atât vreuna dintre întâlnirile noastre. Revenind, însă la temă şi mai întâi la scriitor, pot spune că Umberto Eco m-a cucerit anterior cu o altă cartea a sa, Numele umberto-eco-pendulul-lui-foucault-600trandafirului. Într-o perioadă toată lumea citea  sau vroia să citească această carte, iar ulterior ecranizarea ei a fost o reuşită, de asemenea. Când am ajuns la facultate mi-am dat seama că Eco este şi fondatorul, dezvoltatorul unui concept modern al semioticii la nivel mondial. Studiile sale de estetică medievală i-au format o percepţie aparte, inspirând, ca timp şi loc de desfăşurare ale acţiunii, lucrările sale beletristice. Un scriitor de o vastă cultură, ceea ce a făcut posibil ca lucrarea sa, Pendulul lui Foucault, să fie densă de informaţii, de trimiteri, de simboluri, de noţiuni. A fost, cred, cartea pe care am citit-o cel mai încet, zăbovind şi căutând informaţii suplimentare la trimiterile despre care amintea Eco. După lectura cărţii am stat în cumpănă şi m-am gândit cum să scriu despre ea. Care ar fi unghiul potrivit, care ar fi prezentarea care să cuprindă informaţiile, firul narativ al cărţii şi ideile controversate expuse. De la o discuţie la un pahar de băutură, o joacă de gânduri pe tema templierilor care, după cruciade, „rămaseră fără scop sau, mai bine zis, îşi transformaseră mijloacele în scop, îşi administrau imensa lor bogăţie„, se ajunge treptat, discutând aprins, pe măsură ce apar noi şi noi personaje ce vin cu alte argumente ce oferă o perspectivă din ce în ce mai amplă, misterioasă, plină de informaţii asupra acestei teme. Încetul cu încetul ne trezim că se vorbeşte despre ştiinţa cabalei, despre alchimişti ce sigur cunoşteau secretul producerii aurului şi care erau membri ai societăţilor secrete. De la simple discuţii se ajunge la o adevărată conspiraţie, pare totul real, rozacrucienii sau templierii par să existe şi sunt ameninţători în contemporaneitate:

Belbo sună pe Casaubon: „Sunt la ananghie…” „Ei sunt pe urmele mele.””Templierii… ” „Ei cred că am harta” „Citeşte dischetele pe Abulafia””M-au găsit, … parola… ” Un pocnet sec, ca de armă. Un amalgam de voci… „- (personajul Belbo, din Pendulul lui Foucault, p. 32-33)

„încă nu ştiam că începuserăm să ne jucăm cu focul grecesc, care arde şi mistuie”.

cavalerii-templieriMi-a plăcut începutul, mister, cabală, ideea de a putea călători în timp, sau a vedea şi retrăi cu ajutorul Pendulului lui Foucault, orice întâmplare din trecut. Trecerea de la magie la alchimişti şi ulerior la templierii s-a făcut treptat. Am aruncat o privire asupra istoriei, asupra apariţiei templierilor şi asupra motivelor „bogate” pentru care regele, după ce pierde oraşul Damietta, (abia cucerit) fiind nevoit să plătească sarazinilor 500 mii de livre de aur, pentru a-şi salva viaţa – se dezice de templieri, încercând ulterior să-i destrame, să-i unească cu Ordinul Ospitalierilor, apoi le confiscă averile şi-i arestează. Discuţia lui Casauboun, împreună cu Belbo şi Diotallevi se adânceşte. Casaubon îşi scrie teza pe această temă, deci interesul lui, dorinţa de informare este legitimă. Pentru un scurt timp apare un alt pasionat, care propulsează o nouă teorie. Este vorba de colonelul Ardenti care îşi exprimă convingerile şi îşi aduce cercetările făcute, cercetări ce îmbină numerologia cu misterul şi societăţile secrete. Societatea secretă ar trebui să fie formată din 36 pentru că acest număr a fost găsit pe un petec de hârtie şi dintr-o dată a devenit număr sacru 3+6=9, iar 1944=18=3×6, trebuie să fie anul în care planul secret trebuie să se termine pentru a putea ca în 2000 – Anul Fiarei, Anti-Ierusalimul, Noul Babilon să renască. După ce discută cu Casaubon şi Belbo, Ardenti dispare şi la fel dispare şi mapa roşie (sau maro) în care are documentaţia. Cei doi (Belbo şi Casaubon) sunt chestionaţi de poliţie. Faptul că acest colonel poate să se numească diferit – Arcoveggi şi că este posibil să fi fost colaboraţionist – este doar încă o temă pe care ulterior Eco o mai aminteşte atunci când, vorbeşte de unchiul lui Belbo, Carlo, care era „în chip moderat, fascist”. Revenind la numerologie – se pare că cei 36 de cavaleri s-ar afla în 36 locuri secrete pe pământ – suma acestora ar fi 216 iar suma acestora adunate ajungem la cifra 9 (şi revenim la numărul sacru). Locaţia castelului templierilor, intrarea secretă iar emblema pe care scrie „Golul nu există”… reiese atât din discuţia lui Casaubon cu Belbo, cât şi, peste ani, cu Amparo:

„Dincolo de uşă se descoperă un mormânt cu şapte laturi şi unghiuri, luminat din belşug de un soare artificial. În mijloc un altar rotund, împodobit cu diverse citate sau embleme, de tipul NEQUAQUAM VACUUM…”… „Golul nu există”.

M-a deranjat faptul că romanul a fost extrem de fracturat, de împărţit, schimbând tema, timpul şi având pasaje largi dintr-un jurnal care, deşi spuneau multe despre personaje şi relaţiilor lor Contele de Saint-Germain. Foto credit Wikipediade iubire, nu aveau nimic, aparent, cu firul acţiunii. Pe urmă, m-am gândit că sunt „pliuri” necesare pentru a ca cititorul să poată să-nţeleagă la nivel enciclopedic fiecare noţiune, fiecare sens. Dar chiar şi aici, în poveştile de iubire, atât a cea a lui Casaubon, cât şi al lui Belbo, se poate spune că există gelozie şi apare un potenţial cavaler, misterios, ce pare să poată cuceri orice femeie – este vorba de d-nul Agliè, care lasă să se înţeleagă că ar fi însuşi Contele de Saint-German, nemuritorul, alchimistul, cel mereu înconjurat de doamne şi cel implicat în constituirea societăţilor secrete. Acesta este cel care plusează informaţia, care face o paralelă între Exu (spritul haosului şi al înşelăciunii) şi Hermes, între miturile europene şi cele africane. Vorbeşte despre rozacrucieni, despre Noua Atlantidă a lui Francis Bacon, care ar fi de fapt ţara rozacrucienilor.

„Marea Fraternitate Albă, zi-le rozacrucieni dacă vrei, zi-le cavalerie spirituală a cărei încarnare ocazională sunt templierii, e o cohortă de învăţăţi, puţin, foarte puţin aleşi, care călătoreşte prin istoria umanităţii, pentru a prezerva un nucleu de înţelepciune eternă.”… „Ea este opera Stăpânilor Lumii, cărora nu le scapă nimic”…”Fireşte că Stăpânii Lumii se apără cu ajutorul secretului”. (D-nul Agliè în conversaţie cu Casaubon)

„Dar ce anume vor ei ca lumea să ştie?” (Casaubon) „Că există un secret. Altfel de ce să trăieşti, dacă totul ar fi aşa cum pare.” (D-nul Algiè)”Şi care-i secretul?” (Casaubon)”Acela pe care religiile revelate n-au putut să-l spună. Secretul se află dincolo”. (D-nul Agliè, p. 238, Pendulul lui Foucault, Umberto Eco)

Odată ce Amparo, cea crescută atee în comunism, cea raţională, ajunge creadă că a fost posedată de Pomba Gira, la o ciudată manifestare ce celebra pe Exu, pleacă şi-l părăseşte pe Casaubon. Se simte inferioară pentru acest fapt, ajunge să creadă că există o diferenţă de care n-a fost conştientă. Citind, ai impresia că această despărţire a fost orchestrată de Agliè, care, ştiind care va fi finalul, are gata pregătite alte noi teorii:

„Rasa, ori cultura, dacă vrei, constituie o parte din inconştientul nostru. Iar o altă parte e locuită de figuri arhetipale, aceleaşi pentru toţi oameni şi pentru toate secolele”(Agliè, p. 246)

„Misticul e pentru ei (Stăpânii n.a.) un sclav, locul unei manifestări a numinosului, cu ajutorul căruia se certează simptomele unui secret” (Agliè, p. 246).

Romanul de teme şi gânduri, Pendulul lui Foucault, mi s-a părut un periplu larg, interesant – care pleacă urmărind feţe diverse, de multe ori opuse ale unui subiect. Se atinge tema credinţei sau a lipsei acesteia, a Pendulul lui Foucaultcomunismului şi a capitalismului. Un exemplu al acestei abordări este şi descrierea celor două edituri Garamond şi Manuzio (ca să vedeţi că, pentru mine, mai important decât misterul templierilor este misterul din spatele edituriilor 🙂 )  care sunt ale aceluiaşi patron. Una, Garamond, este serioasă dar modestă, cu file netăiate şi coperte sobre, iar cealaltă, Manuzio, cu coperte elegante, hârtie scumpă, caractere frumoase şi clare. Diferenţa aceasta se vede şi din amplasamentul fiecărei edituri, din intrări sau secretariat. Opulenţa editurii Manuzio este special aleasă pentru a-i păcăli pe ASP-i (Autorii pe Speze Proprii) care în final ajung să-şi plătească chiar de 2 ori lucrarea tipărită. Manuzio nu este o editură care să facă vânzare, Garamond este cea care publică şi vinde lucrările clasicilor … certificate de timp, cele care se caută. Cu toate astea Proiectul Hermes – „Renaşterea ştiinţelor oculte în lumea modernă” este ales să apară la editura Manuzio şi este destinat să vândă mult. Va publica doar lucrări oculte, care se caută…  Planul mincinos al editurii Manuzio se identifică cu dorinţa ASP-ilor, care devin convinşi să publice la această editură. Dar dintr-o dată un plan iluzoriu este pus în practică şi devine real.

Ca un drum iniţiatic, călătoria pe care o faci citind acest roman, poate că este mai interesantă decât finalul. Pentru că, în final, misterul, dacă există, nu se dezvăluie. Marele plan rămâne ascuns aşa cum probabil trebuia,  rezolvarea misterului pare extrem de facilă şi se bazează tot pe o discuţie, de data asta a lui Casaubon cu Lia, care decide că acel petec de hârtie cu numerele misterioase era o simplă listă de cumpărturi. Finalul este, chiar dacă imposibil de a fi prevăzut,  pe potriva cărţii. Jacopo Belbo pune în joc o adevărată maşinărie, el inventează Planul, un vinovat, „un adevăr cu contururi ceţoase”. Crează o speranţă într-un secret, dar inventând, a creat o altă realitate în faţa căreia trebuia să dea socoteală şi devine martir al planului creat.

logo_club_lecturaAcum, la final de postare, mă gândesc că este posibil să nu fi prins eu ideea, să nu fi reuşit să redau ce-am crezut, ce-am înţeles. Am nevoie de voi, să mă completaţi, să vă scrieţi părerea povestind despre această carte. După îndelungi amânări, declar dezbaterea deschisă!

Despre asta a scris Beausergent aici, aici aici, aici aici, aici. Aştept să-mi trimiteţi link-uri, dacă aţi scris despre acest subiect.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Mulţumiri, la finalul campaniei „O jucărie pentru fiecare”


S-a terminat campania „O jucărie pentru fiecare”, pe care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Campanie "O jucărie pentru fiecare"Hunedoara-Deva, împreună cu Asociaţia „Prietenii bibliotecii” Deva – Hunedoara au iniţiat-o şi dus-o la bun sfârşit. În comentariile la articolul precendent, cel în care DSCN5128povesteam despre importanţa acestei campanii, voi aţi răspuns prompt şi mulţi dintre voi aţi susţinut această campanie, scriind despre ea, publicând-o pe pagina voastră de facebook şi în final – aducând sau trimiţând prin colete jucării sau cărţi, pentru ca ziua copilului să fie una de neuitat pentru copiii aflaţi în centrele de plasament din judeţul Hunedoara. Tuturor vă mulţumesc eu, în numele celor implicaţi. Aţi făcut posibilă o zi frumoasă. Aţi fost alături de noi, în acest efort şi vreau să vă spun – că noi toţi am făcut o treabă foarte bună: jucăriile adunate au fost în număr impresionant.

O să postez mai jos pozele care au fost făcute de-a lungul acestei campanii. De la mersul din scară în scarăLipind afise pentru campanie de bloc pentru a face o cât mai largă publicitate, până la selecţia şi trierea pe grupe de vârste a jucăriilor, a fost muncă. Bucuria noastră a fost, însă, mare, când am văzut că oamenii au răspuns cu atât de multă dăruire, venind în număr mare să contribuie la această campanie. S-au donat jucării foarte frumoase, unele noi, pentru că donatorii nu mai aveau, sau încă nu aveau copii. Alte jucării au fost extrem de bine întreţinute, arătând minunat. Am primit atât jucării de pluş, cât şi jocuri de societate, jocuri de puzzle, utile sau amuzante. M-au impresionat copiii care au venit şi au donat, însoţDSCN4605iţi de părinţi sau bunici (dacă au fost mai mici) sau chiar şi singuri, dacă erau ceva mai mari. De aceea sper ca donatorii să vadă pozele făcute de noi, când pe feţele celor mici, se citeşte bucuria, uimirea împletită cu neîncrederea, în momentul în care au primit jucăriile. A fost singura recompensă pe care noi şi sper, şi voi cei care aţi donat jucăriile, am aşteptat-o. S-a dovedit că oamenii au, chiar şi pe vreme de criză, sufletul mare, puterea de-a dărui, plăcerea de-a face pe cineva fericit, în special atunci când vorbim despre copiii.

Sebastian Bara - campania "O jucărie pentru fiecare"Domnul nostru director, Sebastian Bara, a scris despre această campanie şi, către finalul postării, concluzionează pe drept cuvânt:

DSCN5136A fost o inițiativă cu care ne mândrim, o inițiativă pe care vrem s-o continuăm și să organizăm cât mai des asemenea manifestări dedicate unor segmente sensibile ale societății. Biblioteca Județeană își poate dovedi utilitatea și prin asemenea acțiuni marcate de generozitate și altruism.

Sper ca răspunsul vostru la următoarele campanii să fie la fel de promt şi rezultatele la fel de reuşite ca şi al acesteia. Vă mulţumesc tuturor încă o dată şi vă felicit pentru implicare, pentru că aţi făcut posibil ca această acţiune să fie una de mare succes.

Aş vrea, în încheiere, să îi numesc pe aceia dintre voi de care ştiu că, prin ceea ce-au scris, donat, au susţinut această campanie: Soniei ce scrie Blog de iarnă, lui Dragoş – Drugwash – loc de dat cu capul (chiar dacă articolul s-a şters, el a existat), Vienelei – Iubesc Viaţa, Vax Albina, Maria Riţiu cât şi editurii Mediamorphosis pentru donaţia de carte.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: