RSS

Arhive pe categorii: Povestiri

Care e lectura, genul vostru preferat?


booksCum ne alegem lecturile? Ce primează atunci când facem această alegere? Vorbeam într-un articol despre gustul pe care, fiecare din noi l-am dezvoltat de-a lungul timpului şi importanţa acestuia. Militam atunci pentru lectura diversificată, deşi majoritatea avem un gen preferat. Având în vedere afluenţa editorială, multitudinea titlurilor apărute, ce alegem – nume cunoscute, scriitori verificaţi de timp (cum s-ar zice, clasici), urmărim o anumită temă, un trend (vampiri, îngeri, vârcolaci) sau ne place, cu precădere, un anumit gen (science-fiction, horror, thriller, romane de dragoste, poliţiste, biografii, lumi distopice … )? Suntem influenţaţi de prieteni? De ceea ce citim pe blogurile de profil? De ecranizările care se fac (ne place filmul şi atunci citim şi cartea)?

Eu una tind să prefer cărţile care au o componentă de dragoste, indiferent de genul sauoameni ingragostiti tema acestora. Dar am găsit cărţi deosebite şi interesante şi printre cele non-beletristice, mi-au plăcut biografii şi autobiografii ale unor personalităţi, scriitori, actori, oameni politici, etc. A trebuit să citesc şi cărţi care mi-au rămas întipărite în minte, m-au îngrozit şi nu mi-au plăcut. Vorbesc aici despre Kafka (Metamorfoză, Colonia penitenciară). Tot de Kafka, în schimb, mi-a plăcut Procesul. Nu ştiu dacă se poate spune despre o carte cum e Procesul, că îţi place. Poate fi interesant scrisă, poate avea similitudini cu unele situaţii prin care ajungem să trecem prin viaţă, poate fi derutantă şi poate să o înţelegi mai bine la o a doua lectură. Nu poţi judeca, „premia” în sinea ta, în mod egal toate cărţile. Unele sunt romantice, altele triste, altele pline de fantezie, altele te binedispun fiind comice şi nu toate îţi plac în aceeaşi măsură. Poate nu spui că îţi „place” o carte densă, în care te pierzi şi al cărui fir îl regăseşti cu greu, cum a fost Pendulul lui Foucault, poţi să spui că este un unicat în literatură, că oferă informaţii enciclopedice şi că te trimite neapărat la multe alte cărţi, devenind un pilon pe care poţi ulterior să-ţi dezvolţi cultura.

uplateCe părere aveţi despre obligativitatea lecturii? Mie una mi-a displăcut teribil să fiu nevoită să citesc chiar şi atunci când eram elevă, de asta citeam, înainte de-a fi obligată, fiecare carte despre care ştiam că va intra, la un moment dat, în lista de lecturi obligatorii. Aşa că, fără să fiu influenţată de ceea ce aş fi învăţat la şcoală, rămâneam cu o părere (onestă) personală privitor la carte. Indiferent ce citeam ulterior din critici nu mă influenţa atât de mult, cum o făcea prima lectură. În definitiv scriitorul nu scrie pentru critici. Scrie pentru sine şi în speranţa că va fi citit. Nu ştiu ce părere ar avea Eminescu despre faptul că s-au scris tomuri de cărţi despre opera lui, dar mai ales faptul că pentru unii profesori pare să fie mai important să ştii ce au avut de spus criticii despre aceasta, decât să-ţi spui opinia personală. Suntem în general reticenţi la nou, la un alt fel de a privi lucrurile decât suntem obişnuiţi. Dar nu este revigorant să vezi că există multe opinii, că părerea ta poate fi confirmată sau infirmată de alţii? Eu mă bucur când există comentarii la articolele mele. Dacă îmi susţin părerea sunt mulţumită că am scris oarecum în asentimentul celor care au citit cartea, dar sunt multe cazuri în care o opinie contrară mi s-a părut interesantă, un alt fel de vedea opera mi se părea întregitor şi oferă o altă perspectivă acesteia. Este diferenţa dintre a te privi în oglindă sau a privi pe geam. Dacă eşti Narcis, vei alege întotdeauna oglinda sau unda lacului, dar dacă vrei să vezi mai mult trebuie să priveşti în jur, să vezi peisajul.

Dar despre cărţile pe care „este obligatoriu” (mi s-a spus odată că, este un „must”) să le citeşti dacă vrei să dovedeşti că ai cultură, iar exemplul oferit a fost romanul Ulise, a scriitorului James Joyce? Ce ziceţi de „obligativitatea” de „bon-ton”? Dacă lecturile obligatorii în şcoală au rolul lor pentru a uniformiza învăţământul la nivel naţional, în aşa fel încât elevii să poată susţine un examen, nu cred că înţeleg snobismul literar. Ai reuşit să citeşti Ulise şi vrei ca toată lumea să ştie? Oricum, eu prefer cu mult mai mult povestirile lui Joyce, Oamenii din Dublin. Dar asta este doar părerea mea 🙂 Sfatul meu ar fi să citiţi fără preconcepţii şi pe cât posibil, fără să fiţi obligaţi să o faceţi. Veţi simţi cu totul altfel plăcerea oferită de lectură. La urma urmelor, cărţile, pornind de la poveşti, la romane şi poezii, au fost create pentru a oferi distracţie, nu pentru a fi o corvoadă. Este minunat să faci o incursiune în lumea creată de cineva, să simţi cum prind viaţă în faţă ochilor tăi eroii unei poveşti.

help-books-aj.svg_aj_ash_01Întrebări multe şi multe posibile răspunsuri! Sunt curioasă voi ce spuneţi!? Ce credeţi şi care ar fi genul vostru preferat, cărţile care v-au plăcut cel mai mult? Ce credeţi că ar fi benefic de schimbat, modificat, îmbunătăţit în ceea ce priveşte lectura elevilor? Cum aţi perceput voi sau copiii voştri, obligativitatea de-a privi într-un anume fel opera scriitorilor? Cât credeţi că ar conta originalitatea, în cazul unui examen naţional?

Photos credit https://openclipart.org/ ; http://creativecommons.org/ (public domain)

 

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , ,

O primăvară fericită!


IMG_20140301_185215_1Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de bucurii, de momente plăcute alături de oameni dragi. Sper ca şi în această primăvară să fiţi alături de mine, la clubul de lectură sau pur şi simplu alături de biblioteca noastră, în tot ceea ce ea întreprinde pentru voi toţi.

Un mărţişor potrivit pe o carte „votată” de voi – Nord şi Sud, de Elizabeth Gaskell. Săptămâna viitoare vă aştept să povestim despre acest roman.

Sper ca şi acesta să se alăture celor pe care le-am discutat de-a lungul anului trecut şi începutul acestui an. Până acum 7 romane şi-au găsit drumul spre Clubul nostru de lectură. Vi le ofer, ca un remember într-un „buchet”. Aş vrea ca acum, în prag de primăvară, când se va împlini un an de când clubul nostru şi-a început activitatea, să-mi scrieţi care din ele v-a plăcut cel mai mult. Dacă nu le-aţi citit pe toate, pe care din ele v-au convins discuţiile noastre să le aveţi în vedere de acum înainte? Vă aştept cu drag şi vă doresc să aveţi şi timp pentru sufletul vostru, pentru cărţi, pentru filme, pentru relaxare şi odihnă. Să aveţi o primăvară fericită!

bridget-jones-la-limita-ratiunii_1_fullsizejane-eyre-copertaana-kareninaumberto-eco-pendulul-lui-foucault-600apa-pentru-elefantiDe veghe in lanul de secara.1jpg

Jocurile Foamei de Suzanne Collins

 
 

Etichete: , , , ,

Campania „O jucărie pentru fiecare” – o invitaţie pentru toţi devenii, dar nu doar pentru ei


M-am tot gAFIȘ O jucărie pentru fiecareândit cu ce cuvinte frumoase să învălui şi să prezint campania O jucărie pentru fiecare, care urmează a se desfăşura în Deva, la sediul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara, în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză. Este un gând frumos pus în practică de conducerea bibliotecii în colaborare cu Asociaţia „Prietenii bibliotecii”. Este vorba de o campanie amplă, de colectare de jucării pentru copiii din Centrele de Plasament ale judeţului Hunedoara, care se va desfăşura pe durata 13-30 mai 2013, de luni până vineri între orele 10.00 și 18.00, sâmbăta între orele 9.00 și 14.00. Despre acţiune puteţi citi pe pagina de facebook a bibliotecii.

copilarie-pictura-papusa-heinrich-schonhauser-1904

Fetiţa cu păpuşa de H. Schönhauser, 1904

Nu ştiu dacă în copilărie aţi visat la jucăria perfectă, dacă aţi urmărit-o cu jind prin geamul magazinului de jucării. Dacă aţi avut acest sentiment atunci ştiţi că pentru un copil, la un moment dat, o jucărie poate însemna, pe lângă bucuria de a o avea, un pas către o lume de vis, o lume în care jucându-ne cu păpuşi, maşinuţe, ne creem propria noastră realitate. O jucărie nouă înseamnă destul de mult şi pentru cei care au multe jucării, dar poate însemna enorm pentru cei defavorizaţi, pentru cei pe care realitatea îi aduce zilnic cu picioarele pe pământ, încă de mici. Dacă mă gândesc la literatură, cel mai bine despre dorinţa de-a avea o minunată jucărie, a scris Victor Hugo în Mizerabilii. Am scris despre romanul amintit într-un articol anterior, când am vorbit mai ales despre iubirea de părinte, despre sacrificiul făcut pentru a creCosette primind papusa. Les Miserables. 2012. fotoşte un copil. Totuşi, dacă vorbim de jucării, mă gândesc la micuţa Cosette, cea care visa la păpuşa din vitrina magazinului şi care se uita pe furiş la jucăriile cu care fetele soţilor Thénardier se jucau. Visul de-a ţine păpuşa în braţe i-a fost împlinit când Jean-Valjean a venit s-o ia, salvând-o din mâinile hrăpăreţe şi nepăsătoare ale tutorilor săi. Am citit doar povestea copilului necăjit, Cosette, în copilărie şi îmi amintesc că am fost extrem de impresionată de acel moment, de acea dorinţă copilărească de-a se juca, de-a visa, în ciuda durerii şi maltratării pe care le suferea. Pe acea vreme, am mers cu mama la un orfelinat, ducând un sac plin cu jucăriile noastre (ale mele şi ale fratelui meu). M-a bucurat mult reacţia de intensă bucurie a copiilor. Ţin minte că m-am ataşat mult de o fetiţă frumoasă ce mă privea cu ochi senini, mari şi mă rugam mamei s-o luăm acasă cu noi. Am rămas mereu cu acea imagine în minte şi cu bucuria intensă pe care am simţit-o dăruind. De aceea sper ca această campanie, care apelează la sufletul şi dărnicia voastră, a copiilor voştri, să fie bine primită, să aibă un larg ecou şi în felul acesta să putem bucura cât mai multe suflete la 1 iunie, în acest an.

Vă mulţumesc din suflet, de pe acum, tuturor celor care veţi participa la această campanie. Vom face poze şi le vom posta la finalul campaniei pentru ca lumea să vadă ce rezultat a avut ea. Un gând bun şi o inimă bună, vouă 🙂

AFIȘ O jucărie pentru fiecare

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Traduceri, traducători – autori, creatori


traduceri - traducatoriDupă cum mi-a şoptit beausergent într-unul din mesajele anterioare, ar trebui să povestim, dacă tot am vorbit de autori şi cărţi, despre traducătorii şi operele traduse. Cât la sută înseamnă traducerea pentru plăcerea lecturii şi cât de fidele sunt traducerile? Ce înseamnă fidel – ideea conţinută sau ad litteram? Traducerea ad litteram este o greşeală, una de care râzi când foloseşti Goole translator. Să respecţi ideea conţinută, zic eu, este mai important. Talentul literar şi vocabularul personal al traducătorului sunt importante în traducere. De aceea, cele mai reuşite traduceri sunt cele care sunt realizate de scriitori. Poate faptul că ei înşişi sunt creatori, că au un vocabular bogat şi un talent aparte – fac ca opera tradusă să fie înţeleasă şi asimilată cultural. Ce te faci însă cu traducerile care nu sunt bine realizate? Când limbajul este sec, când traducerea este defectuoasă, când structura frazei nu este una potrivită limbii române iar repetiţiile şi lipsa vocabularului sărăcesc textul? Atunci traducătorul face un deserviciu operei, pentru că lecturând traducerea percepi negativ şi originalul, pe care, de fapt, nu-l cunoşti. Mulţi dintre voi aţi scris că preferaţi să citiţi cărţile în limba originală. Ar fi de dorit să poată toată lumea face acest lucru. Adevărul este, totuşi, că puţini dintre noi pot face acest lucru. Eu, chiar dacă cunosc o limbă suficient de bine ca s-o înţeleg, prefer ca textul să fie tradus în română. Mă simt mai apropiată de carte, îmi vorbeşte mai pe înţeles, pe scurt – o simt altfel. Cunoaşterea unei limbi foarte bine înseamnă să gândeşti în aceea limbă, să nu trebuiască să faci în permanenţă efortul de a-ţi traduce în română fiecare cuvănt, frază. Iar adevărul ar fi că eu nu stăpânesc atât de bine nici maghiara, nici engleza (pe care le înţeleg foarte bine). De asta eu aştept mult de la traducători. Dacă o operă este bine tradusă o simţi de parcă ar fi scrisă original în limba ta. De aceea, zic eu, traducătorii sunt primii recreatori ai unei lucrări. Ulterior noi, citind cartea, recreem în minte imaginile, personajele, acţiunea descrisă în carte. Dar cei care transmit opera, cei care pot s-o pună în valoare sau, dimpotrivă, să o îndepărteze de cititori, sunt traducătorii. Eu am o stimă deosebită pentru această meserie şi mă bazez mult pe ei, dorindu-mi ca să traducă cât mai repede cărţile de care aflu şi pe care îmi doresc să le citesc. De asemenea eu compar munca traducătorului cu cea a scriitorului. De multe ori munca traducătorului Corneliu_M_Popescueste mai dificilă, dacă este bine realizată. Mă gândesc la traducerile de poezie, care trebuie să respecte şi ideea conţinută şi să găsească şi rimele potrivite în limba română. Dacă mă gândesc la traduceri, la poezie – automat îmi vine în minte numele lui Corneliu M. Popescu, declarat cel mai bun traducător al operelor lui Eminescu, după care s-au numit The European Poetry Translation Prize in memory of Corneliu M. Popescu, de către The Poetry Society at National Poetry Centre in London sau Concursul de Traduceri „Corneliu M. Popescu”, creat de Alexandru MITA si Mihaela LITEANU – Asociatia Culturalã EUROPEA.

translationsAm întâlnit mulţi traducători, unul din ei fiindu-mi şi coleg de servici. Fiecare din ei sunt specializaţi pe anumite domenii. Nu toţi cei care cunosc o limbă foarte bine, pot să şi traducă, spre exemplu, un text tehnic. De asemenea cei care cunosc bine limbajul tehnic nu au neapărat şi talentul creator pentru a traduce texte literare. Pentru fiecare gen de traducere îmi imaginez că traducătorul trebuie să aibă cunoştinţe de vocabular din domeniul respectiv – atât în limba pe o traduce, cât şi în limba în care traduce. Cunoaşterea la nivel de excelenţă a limbii române (dacă vorbim de traducerile în română) este esenţială pentru o traducere de calitate, iar talentul de a scrie este un alt atu. Am găsit un blog al unor traducători de carte. Articolele lor sunt foarte interesant scrise, frumos realizate, dovedesc talent, de asta sper că sunt şi traducători foarte buni. Nu ştiu însă ce anume au tradus şi n-am găsit pe blogul lor exemple sau titluri de cărţi traduse. M-a impresionat însă un articol pe care vi-l recomand Cel mai greu e să te desparţi de traducere.   

Pe de altă parte sunt cărţi foarte prost, slab traduse. Cât este vina traducătorului, cât a editurii care, s-ar putea spune că, preferă traducători începători pentru a economisi bani… ar putea fi o întrebare. Firesc ar fi să le dăm tuturor o şansă, iar cei tineri să poată începe de undeva. Editura însă, aşa cum bine spune şi Adinab pe Blogul de cărţi, ar trebui să urmărească şi să verifice traducerea realizată, să îndrume paşii tinerilor traducători. Puteţi citi mai multe despre această temă şi câteva exemple de cât de slabă poate fi o traducere în articolul Un „Huo” de la capătul curcubeului.

Ar fi multe de scris despre acest subiect. Am început acest articol imediat ce beausergent mi-a sugerat, totuşi n-am reuşit să-l termin cum mi-aş fi dorit. Chiar şi acum simt că ar trebui să continui şi să dau exemple de traduceri ce mi-au plăcut sau care dimpotrivă m-au îndepărtat de carte. Am fost plecată o perioadă şi n-am avut acces la internet, iar acum mă pregătesc de o altă plimbare de câteva zile. De aceea am zis să postez acum şi, eventual, să revin în comentarii cu amănunte.

Rugămintea mea, acum la acest final abrupt, să veniţi cu păreri, cu exemple de traduceri care v-au plăcut sau care, din contră, v-au dezamăgit. Scrieţi în aşa fel încât acest ciot de articol să poată fi îmbunătăţit – ca de obicei – de voi. Vă mulţumesc anticipat pentru asta.

 

 

Etichete: , , ,

Unirea în simţiri – 24 ianuarie 2013 – cuvinte despre bibliotecari


Poza Hora Unirii24 ianuarie este o zi importantă, o zi care ne aduce aminte că, înainte de-a fi uniţi ca naţie, eram doar uniţi „în cuget şi-n simţiri”. La această dată sărbătorim ziua Unirii Principatelor Române. Oamenii au luptat, au scris şi militat pentru această unire. Revoluţionarii de la 1848 au trecut Unirea cu Moldovei cu Ţara Românească ca ultimul punct în program, ca ultimă dorinţă. După înfrângerea revoluţiei participanţii au fost exilaţi (ca şi Alecsandri) pentru implicarea lor. Au trebuit să treacă mai bine de 10 a24 ianuarie 2013 - Hora Uniriini, pentru ca dorinţa revoluţionarilor să se poată împlini. Unirea Mică a fost primul pas pentru a se reuşi Marea Unire de la 1918. Biblioteca a avut cu acest prilej o zi specială. S-au organizat mai multe manifestări pentru celebrarea acestei zile. Despre manifestările organizate au scris pe larg ziarele, au transmis televiziunile locale şi se regăsesc, foarte bine scrise, în articolul domnului Ioan Sebastian Bara, directorul nostru.

24 ianuarie - participanti la manifestareAm aşteptat cu nerăbdare vizitatori, am dansat alături de cei mai tineri cititori ai Activitate cu elevii - 24 ianuarienoştri, Hora Unirii. Având mai multe în program, colegele noastre şi-au pregătit materialele, prezentările. Privindu-le cum prezintă frumos şi pe înţeles evenimentul, gândul meu sare, de la ziua în sine, la pregătirea acesteia. Mă gândesc la toţi bibliotecarii care încearcă, fiecare prin dăruirea, talentul şi implicarea sa, să schimbe, să lumineze, să modeleze spiritele tinere. 24 ianuarie - elevii raspundMă gândesc la cât de mult s-a schimbat rolul bibliotecarului în comunitate. A devenit un rol activ, iar tinerii mei colegi au învăţat de toate. Să facă muncă de 24 ianuarie - Premiantii liceenicercetare ştiau, dar poate nu toţi au fost obişnuiţi cu publicul, cu audienţa. Că a fost vorba de copiii de generală, că era vorba de cei care sunt deja la liceu – se pare, după cum se vede şi din poze, că atât Mihaela Ţoţa, cât şi Diana Trif, au reuşit să îi intereseze pe tinerii auditori. Foarte bine pregătiţi – cei mai buni au fost, la final premiaţi. Mă gândesc cu drag la toţi bibliotecarii, la felul special lor de-a fi, de-a gândi şi interacţiona.

Având în vedere că, tot pe 24 ianuarie, am primit o Pledoarie pentru meseria de bibliotecar, scrisă de Ioana Dragotă, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia-Mare, mă gândesc cu respect şi apropiere la un spirit geamăn, o colegă pe care am citit-o, pe care deşi am întâlnit-o o singură dată, simt că am cunoscut-o. Am apreciat-o mereu pentru ce şi cum a scris. Mă gândesc cu tristeţe că s-a stins recent când încă, ar fi avut multe de spus, scris, învăţat, fiind o specialistă foarte bună în domeniul nostru, al catalogării în bibliotecă. Cuvintele ei despre bibliotecari m-au impresionat şi m-am regăsit în ele:

„Dacă nu ai găsit niciodată, cu o tresărire de bucurie, gândul tău, încă nelămurit, spus cu cele mai potrivite cuvinte în paginile unei cărţi, dacă mintea ta nu este în necontenită mişcare şi căutare de noi răspunsuri la vechi întrebări, dacă nu te mână neliniştea de a şti mereu altceva, poate fără a te opri cu dinadins asupra nici unui lucru în parte, nu veni să lucrezi la bibliotecă”. (citat din Ioana Dragotă, Pledoarie pentru meseria de bibliotecar)

Când am citit cuvintele de mai jos m-am gândit la cititorii bibliotecii, ai Filialei nr. 3 pe care, până nu demult, i-am întâlnit zilnic şi la voi, prietenii şi cititorii mei virtuali, cei pentru care mă străduiesc să recomand lecturi şi să scriu despre tot ceea ce mi se pare frumos şi interesant:

Dacă nu ai simţit în cel care ţine în mână o carte un frate al tău, dincolo de convingeri, credinţe, apartenenţe, nu veni să fii tu cel care-i caută cartea ce i se potriveşte”. (citat din Ioana Dragotă, Pledoarie pentru meseria de bibliotecar – pe care o puteţi citi aici, integral)

Mă bucur că sunt bibliotecar, simt că mi se potriveşte. Mă bucur şi mai mult că lucrez aici la Deva, unde eu mă simt apreciată şi susţinută, dar m-am gândit că trecem, de multe ori, pe lângă cei modeşti, pe lângă cei ce pun suflet în munca lor, considerând că este firesc, normal şi că ni se cuvine. M-am gândit că aşa cum nu apreciem, la justa valoare, tot ce ţine de trecut, toate reuşitele pentru care patrioţii adevăraţi, s-au luptat şi pe care le-au dobândit, putem, zic, la fel de bine să nu vedem nici ceea ce reuşesc şi încearcă să facă cei de lângă noi, specialiştii din fiecare domeniu, colegii noştri. De aceea, eu simt astăzi că am, oarecum, datoria de-a vă face atenţi – sunt printre noi cei de care ne vom aminti cu drag, apreciaţi-i astăzi, sprijiniţi-i în tot ceea ce fac şi învăţaţi cât puteţi de la fiecare.

Întrebarea bibliotecarului de final se transformă într-o rugăminte: Mi-ar place să vă ascult părerea despre oricare din temele abordate: 24 ianuarie, despre bibliotecari, despre alţi oameni pe care îi cunoaşteţi şi care vă merită lăudele, oameni care vă fac viaţa mai bună, vouă sau altora, schimbând-o în mod benefic.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

15 ianuarie – aniversarea a 163 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu


Eminescu face

Eminescu face (Photo credit: Wikipedia)

Azi a fost o zi frumoasă! Am văzut că toată lumea a scris despre Mihai Eminescu, toate emisiunile şi toate bibliotecile l-au avut în atenţia lor. Biblioteca „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat o manifestare amplă, care a avut loc în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Munteanu” Deva, sală ce a fost neîncăpătoare atâtor participanţi. Aici a avut loc un recital de poezie eminesciană susţinut de actriţele Isabela Haşa şi Cristina Lazăr, iar Corala „Sargeţia”, condusă de profesorul Nicolae Icobescu, a interpretat cântece pe versuri de Mihai Eminescu. Tot aici a fost şi o expoziţie de carte, ce a cuprins o mică parte din titlurile deţinute de bibliotecă atât din opera autorului cât şi lucrări de exegeză despre viaţa şi creaţia sa. Seria manifestărilor dedicate marelui poet, s-a continuat la Saldscn2219a de lectură a Bibliotecii Judeţene. Aici a avut loc un concurs ce a avut ca temă personalitatea lui Eminescu, omul şi opera. Elevii care au participat la concurs au fost reprezentaţii din aproape toate liceele devene. Ei i-au uimit şi surprins extrem de plăcut pe cei din juriu, fiind deosebit de bine pregătiţi, meritându-şi cu prisosinţă diplomele şi pachetele cu cărţi ce reprezentau premiul pentru cei mai buni. Primele trei locuri au fost ocupate de : Locul I – Liceul Teoretic „Traianˮ; Locul II – Liceul Pedagogic „Sabin Drăgoiˮ ; Locul III – Colegiul Tehnologic „Grigore Moisilˮ. Mai multe puteţi citi, despre ambele evenimente, într-un articol amplu şi scris frumos, de  Ioan Sebastian Bara, directorul bibliotecii noastre, AICI

Eu m-am gândit că pentru a-l celebra pe poetul meu preferat, ar fi inedit să vă povestesc de ce l-am îndrăgit pe Mihai Eminescu, de fapt, versurile lui. Părinţii mei, citindu-ne la culcare, de multe ori ne citeau poezie. Ne plăceau, în general versurile, pentru ritmul şi rima lor, pentru faptul că, fiind scurte, le reţineam mai uşor decât poveştile. Asta deoarece, pe acea vreme, erau puţine cărţi cu poveşti adaptate şi scrise pe scurt. Când eram foarte mici, ne-au citit mai degrabă din Coşbuc, Alecsandri şi Nina Cassian, abia când am mai crescut puţin ne-au citit din Eminescu şi Topârceanu. Ştiu că, deşi eram destul de mică ştiam multe strofe din Luceafărul, din care pot şi astăzi să citez fără greş. Dar deşi mi-a plăcut mult Luceafărul, poezia mea favorită a devenit Glossă, odată cu trecerea timpului. Nu m-am împăcat totuşi cu unul din versuri – „Tu rămâi la toate rece”. Nu am putut niciodată să urmez acest sfat deşi am încercat, uneori. O altă poezie care m-a marcat şi pe care mi-o amintesc de câte ori privesc la seara cerul senin, este La Steaua. Îmi adastă încă, în faţa ochilor, amintirea tatălui meu, care îmi explica cum este cu viteza luminii, anii lumină, calculul lor faţă de viaţa noastră terestră, citându-l pe Eminescu „Poate de mult s-a stins în drum/ În depărtări albastre/ Iar raza ei abia acum/ Luci vederii noastre”. Eu nu sunt un om foarte practic şi n-am reuşit să înţeleg aplicaţiile fizicii în viaţa de zi cu zi, dar poezia mi-a oferit şansa, ca, în foarte puţine cuvinte, să înţeleg ceea ce n-aş fi reuşit calculând matematic. De aceea pentru mine Eminescu înseamnă mai mult decât ceea ce am învăţat la orele de limba şi literatura română sau am studiat la facultate. Este mai însemnat decât pot să-mi spună criticii. Dar pentru asta, cred, că trebuie să citeşti de drag, să ai amintiri frumoase referitor la poet şi poezie. Înainte de a citi pentru şcoală ar trebui să citeşti, să ţi se citească, de plăcere. Pentru că altfel, dacă înveţi obligat, analizând fiecare vers, rimă, ritm, fiecare metaforă, personificare, cuvânt şi idee – ajungi să nu înţelegi poezia, să nu-ţi placă poetul, să nu iubeşti nici limba română. Mi-ar place să cred că eu astăzi am fost cu voi, v-am citit de noapte bună şi v-au încântat versurile. Mie mi-au fost de mare ajutor părinţii. Iar eu am încercat să semăn iubirea de poezie fiicei mele. I-a plăcut mult Eminescu, deşi cred că poetul ei preferat a rămas George Topârceanu 🙂 

Întrebarea bibliotecarului la final s-a transformat mai degrabă într-o rază de speranţă, deoarece eu sper ca voi, toţi, să aveţi o poveste despre poetul vostru favorit. Dacă acesta se întâmplă să fie Eminescu m-ar face fericită să scrieţi câteva cuvinte, lăsându-mi o urmă a trecerii voastre, pe aici, în această zi minunată zi, sau în oricare altă zi a-ţi ajunge aici. Este binevenită vizita voastră oricând, vă aştept cu drag. Scrie-ţi-mi, eventual, care este poezia voastră preferată şi de ce.

În final este drept să închei cu versurile lui Mihai Eminescu:

Numai poetul

Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ca un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.

(Mihai Eminescu, Numai poetul, scrisă (cca) la 1868, apărută în Anexe p. 597, din volumul Poezii, ediţie îngrijită de Perpessicius, cu un cuvânt înainte de Mihai Beniuc, ediţia a II-a, 1965 la Editura pentru Literatură)

 

Etichete: , , , , , , , ,

Top articole şi comentatori, statistica blogului bibliodevafiliala3 – 2012


2012-Social-Media-Blog-Year-in-ReviewA venit şi 2013 cu mult zgomot şi a fost primit cu braţele deschise şi cu speranţă în suflete. Dacă stau să meditez asupra anului trecut şi strict cu referire la blog şi la activitatea mea la bibliotecă, cred că au fost reuşite de care m-am bucurat, dar au fost, de asemenea, şi articole, prezentări care puteau ieşi mai bine. La Filiala 3, de care m-am despărţit în decembrie, m-am bucurat de acţiunile realizate împreună cu copiii, de felul lor simpatic de a pune problema. De ei o să-mi fie foarte dor, deşi m-am reîntors să fac o muncă care îmi place foarte mult – prelucrarea de carte. Voi scrie, însă, în continuare blogul şi pagina de facebook a Filialei 3 şi probabil voi participa la unele activităţi pe care vi le voi prezenta în continuare. Blogul a fost pentru mine o descoperire, să scriu a devenit o plăcere şi o responsabilitate. Mi-au plăcut comentariile pe care le-aţi făcut pe marginea articolelor şi mi-ar face plăcere să vă pot premia pe toţi pentru aportul pe care l-aţi avut, fiecare din voi, la îmbunătăţirea celor scrise. În plus, feed-back-ul pe care l-am avut în acest fel mi-a dat dat imboldul să continui, să încerc să scriu cât mai bine pentru ca să vă facă plăcere.

Într-un top al comentariilor voastre pe acest blog, realizat de WordPress, pe primele cinci locuri – ca număr de intervenţii sunt: 1. LaFeeBlanche ; 2. Riţiu Maria ; 3. Geanina Pruteanu ; 4. Mixy şi 5. Andrea Toma. Dintre aceste cinci persoane, patru sunt bloggeri. Le mulţumesc mulţumesc mult şi vă recomand blogurile lor. Fiecare fiind deosebit şi valoros.

LaFeeBlanche scrie poveşti şi povestiri minunate. Proza ei este atractivă şi din fiecare rând se vede că scrie din suflet, cu talent şi multă imaginaţie.

Geanina Pruteanu are un blog extrem de interesant şi care ar trebui urmărit de multă lume – Cronicile unui psihoterapeut. Un blog care m-a ajutat să-mi răspund la nişte întrebări, să regăsesc răspunsuri pierdute şi să înţeleg anumite reacţii.

Mixy îmi aduce instant zâmbetul pe buze prin felul deosebit de amuzant în care povesteşte despre celebra ei familie Mixy, Mixu, Mama, Tata, Mamaie şi Cea mică. Un talent pe care, i-am spus-o şi ei, îl pot compara cu cel al lui Vlad Muşatescu, creatorul personajului Artur Conan Doi şi al romanelor comic-poliţiste De-a puia gaia, De-a baba oarba, De-a v-aţi ascunselea şi De-a bâza. O să vă placă şi vouă Mixy, sunt convisă. Dacă ar fi să recomand un articol cu care să începeţi, poate ar fi La parastas. 

Andreea Toma scrie în cuvinte frumoase trăirile pe care le-a avut citind diferite cărţi, recenzându-le şi recomandându-le. Pe blogul ei am ajuns căutând recenzii la romanele lui Zaharia Stancu şi de atunci am citit-o cu mare plăcere.

Dintre articolele pe care le-am scris de-a lungul anului trecut sunt câteva care mi s-au părut mai bune sau interesante, altele care mi-au fost mai aproape de suflet. Totuşi am rămas surprinsă să constat că cele mai citite articole nu au fost neapărat şi cele la care am muncit foarte mult. În topul primelor cinci articole:

1. Proverbe, maxime şi cugetări celebre

2. Spitalul municipal

3. Mara de Ioan Slavici – o carte, un film o acţiune a bibliotecii

4. Mândrie şi prejudecată – o poveste de citit, filme de văzut

5. Jules Verne câteva titluri, câteva sugestii de lectură

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2012 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

4,329 films were submitted to the 2012 Cannes Film Festival. This blog had 32,000 views in 2012. If each view were a film, this blog would power 7 Film Festivals

Click aici pentru a vedea raportul complet.

 
32 comentarii

Scris de pe ianuarie 3, 2013 în Povestiri, Ştiri

 

Etichete: , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: