RSS

Arhive pe etichete: Alexandra Ripley

Scarlett, de Alexandra Ripley – La Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Astăzi, când aniversăm un an de la prima discuţie în cadrul Clubului de lectură „Să povestim despre-o carte, vom discuta despre alexandra-ripley-2un roman modern, o continuare a romanului Pe aripile vântului de Margaret Mitchell şi anume Scarlett, de Alexandra Ripley (n. 08 ianuarie 1934 – d. 10 ianuarie 2004).  Povestea iniţială, de la care a pornit acest roman. a fost şi este una dintre scrierile mele favorite. Mi-a plăcut felul în care scriitoarea a reuşit să redea culoarea Sudului american şi felul în care a descris războiul de secesiune şi urmările acestuia asupra populaţiei locale. Am citit şi m-am simţit parte din aceea lume, am fost alături de acei oameni pe care viaţa i-a încercat şi am apreciat felul în care unii au reuşit să se adapteze şi să evolueze în lumea nouă. Personajele principale au fost atât de vii, de complexe, i-ai cunoscut atât de bine, iar întruparea lor pe ecran a fost de asemenea o reuşită. Finalul cărţii, care lasă la latitudinea imaginaţiei fiecăruia cum s-ar putea continua această poveste, este motivul pentru care lumea şi-a dorit o continuare.

ScarlettCitisem undeva, cândva, că Alexandra Ripley este câştigătoarea unui concurs iniţiat în SUA, care urma să stabilească cea mai bună continuare a romanului scris de Margaret Mitchell şi tocmai de aceea romanul este continuarea autorizată. Nu ştiu dacă este adevărat pentru că nu am reuşit să regăsesc această informaţie. Ceea ce ştiu este că Warner Books a câştigat drepturile de-a edita această carte după o adevărată licitaţie. S-a tradus rapid în 18 limbi şi a fost editat în milioane de exemplare. Deşi un bestseller, a fost mai puţin bine primit de critici. Pentru mine a fost o lectură aşteptată, o lectură pe care mi-am dorit s-o citesc încă de când am auzit că a fost scrisă şi va apărea în Statele Unite ale Americii. Am sperat ca povestea de iubire a celor doi protagonişti va reuşi să treacă peste obstacole şi nu se va termina atât de brusc, cu o uşă trântită, tocmai când Scarlett îşi dă seama că iubirea ei adevărată este Rhett Butler. Mi-am imaginat o continuare, mi-am imaginat o poveste, dar nu m-am aşteptat ca acestă continuare să schimbe aproape fiecare personaj al cărţii sau să mute acţiunea de pe un continent pe altul 🙂 M-am gândit în timp ce citeam că probabil Alexandra Ripley, deşi ea însăşi fiică a Sudului şi în a cărei operă regăsim aceea lume în alte romane de dragoste, probabil că a trebuit să apeleze la un fel de artificiu. Putea să continue să scrie despre o lume familiară, dar care presupunea Gone with the windo profundă cunoaştere a personajelor, a ticurilor, a felului lor de-a reacţiona. Era o întreagă lume pe care ar fi trebuit să o readucă la viaţă, să continue viaţa atât de multor personaje încât probabil că i-ar fi trebuit măcar 10 ani ca să-o poate face, atâţia câţi i-au trebuit scriitoarei Margaret Mitchell pentru ca să scrie Pe aripile vântului. Poate nici după alţi 10 n-ar fi reuşit ca romanul să fie la fel de strălucitor, de plin de pasiune, cum a fost originalul. De aceea a mutat acţiunea în Irlanda, unde Scarlett, dându-şi seama că nu-l poate recuceri pe Rhett, se retrage. Este o altfel de fugă la Tara, unde să-şi încarce „bateriile”. Tara, plantaţia familiei, i-o dă fiului ei, Charles (primul său născut) şi ea se întoarce în Irlanda, la vechea proprietate a familiei, Ballyhara, de unde se trăgea tatăl ei, Gerald O’Hara. Acolo este o altă lume confruntată de alte probleme, măcinată de veşnica problemă naţională dintre irlandezi şi englezi. Acolo unde oameni sunt plini de superstiţii şi reacţionează violent în unele situaţii. S-a terminat războiul de secesiune, dar Scarlett nimereşte parcă într-un altfel de război civil. Nobilii englezi o dispreţuiesc, iar oamenii simpli sunt superstiţioşi, uşor de manipulat şi destul de greu de controlat. Totuşi Scarlett reuşeşte să se impună, să treacă peste toate câte îi sunt aruncate în faţă. Povestea de iubire este plină de suişuri şi coborâşuri. Rhett te dezamăgeşte reîntorcându-se la Charleston şi îmbrăţişând viaţa pe care o critica cu atâta putere în romanul anterior. Dispare omul puternic, piratul ironic, cald şi pasional şi devine doar un simplu gentleman al sudului. Scarlett, urmărindu-l iniţial îşi dă seama că nu-l va recupera şi de aceea pleacă în Irlanda. Totuşi drumurile lor se intersectează des şi Rhett este cel care o salvează… într-un moment dificil. Cum se termină povestea n-o să vă spun. Cei care aţi citit deja – ştiţi, iar celorlaţi dintre voi care vreţi s-o citiţi nu vreau să vă stric surpriza.Scarlett 1

Romanul a fost ecranizat într-o miniserie, dar aşa cum cartea este departe de-a ajunge la nivelul atins de romanul Pe aripile vântului, la fel de dezamăgitoare mi s-a părut şi ecranizarea din 1994 comparativ cu filmul realizat în 1939. Deşi Timothy Dalton s-a străduit, pentru mine Clark Gablle a fost de neînlocuit pentru că eu consider că l-a întruchipat perfect pe Rhett, aşa cum mi-l imaginam.  Părerea pe care o am despre interpretarea lui Vivien Leigh în rolul lui Scarlett este scrisă pe larg într-un articol dedicat actriţei şi nu vreau să mă repet.

Dacă ar fi să trag o concluzie – dacă aş fi citit cartea şi n-ar fi fost o continuare a unei alte poveşti – mi-ar fi plăcut. Este antrenantă, plină de suspans, se citeşte rapid şi are dese răsturnări de situaţie aşa încât nu este plictisitoare. Are de toate – dragoste, politică, mod de viaţă a chiar două societăţi diferite, despărţite de un ocean. Totuşi pentru că este o continuare – mi-a plăcut mult mai puţin şi mi-a displăcut şi modul în care a fost tradusă. Cred că dacă măcar felul de-a vorbi al negrilor s-ar fi păstrat în traducere ar fi fost un mod prin care m-aş fi simţit mai aproape această carte.

question-markAş vrea ca astăzi să nu fac o analiză mai aprofundată de atât a romanului, a personajelor sau a miniseriei care l-a ecranizat. Aş vrea ca fiecare din voi să povestiţi despre cum v-a plăcut sau displăcut cartea sau filmul. Aş vrea să ştiu ce părere aveţi în general despre continuări moderne la romane celebre şi chiar despre traduceri – dacă n-aţi apucat să vorbiţi despre asta în articolul pe care l-am scris special pe această temă. Aş vrea să ştiu cum ar fi trebuit să se termine cartea – în opinia voastră – ce alt final aţi fi ales sau aţi ales – atunci când aţi citit ultimele cuvinte ale romanului Pe aripile vântului?

Dacă aţi scris despre această carte sau despre film, vă rog să-mi lăsaţi link-uri în comentarii. Pentru moment puteţi să citiţi ce a scris Ely pe blogul Cuvinte vrăjite

 

Reclame
 

Etichete: , , , , , , ,

Ce vom citi şi povesti la final de lună februarie şi la final de martie la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


logo_club_lecturaScriu doar câteva cuvinte care să certifice că, aşa precum probabil aţi văzut deja, romanele Nord şi Sud (de Elizabeth Gaskell) şi Scarlett (de Alexandra Ripley) au ieşit câştigătoare în rezultatul sondajelor de opinie pe luna februarie şi pentru final de trimestru I, 2014. Regulamentul nostru este acelaşi. Dacă, pe lângă comentariile făcute de voi aici, scrieţi despre romanele dezbătute la voi pe blog – vă rog să faceţi o notificare că le-aţi citit pentru Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte” şi să faceţi o trimitere către acest blog.nord-e-sud-by-elizabeth-gaskell-prima-edizion-L-D8u-a8

Vă recomand, ca, pe lângă cărţile citite să vedeţi şi filmele care le-au ecranizat. Nord şi sud a fost ecranizat de BBC într-o miniserie, în 2004 şi care a fost al treilea DVD din colecţia BBC distribuită de Jurnalul naţional. Un film care a avut un succces deosebit şi care a atras atenţia asupra cărţii lui Elizabeth Gaskell.

Scarlett 1Cât despre Scarlett, care este continuarea scrisă contemporan de Alexandra Ripley a romanului Pe aripile vântului (Gone with the wind) de Margaret Mitchell, a fost de asemenea ecranizat, în 1994, tot într-o miniserie.

Aştept cu nerăbdare viitoarele noastre discuţii pe marginea acestor cărţi şi filme.

 

Etichete: , , , , , , ,

Pe aripile vântului


Pe aripile vântului

Pe aripile vântului

Pe aripile vântului / Elfújta a szél este o carte care trebuie citită. Scriitoarea, Margaret Mitchell,  a reuşit, prin scris, să recreeze o lume apusă – cea a Sudului din America. Atmosfera creată de autoare este atât de reală încât, citind, te aştepţi să-ţi apară dinaintea ochilor impunătoarea plantaţie Doisprezece Stejari sau Tara, cea cu pământul ei roşu. Domnii cu avere, deţinători de plantaţii, domnişoarele de familie bună sau gentlemenii lor curtezani trăiau într-o idilică lume unde toate muncile erau îndeplinite de sclavi. Războiul bate la uşă şi dintr-o dată lumea aceea se fărâmiţează. Războiul dintre Nord şi Sud este descris, în carte, prin prisma femeilor şi bătrânilor ce aşteptau cu nelinişte acasă şi urmăreau cu înfrigurare noutăţile despre front sau priveau cu oroare şi deznădejde listele celor căzuţi pe câmpul de bătaie. În toată aceea nebunie şi groază se naşte un cuplu celebru – Scarlett O’Hara şi Rhett Butler. Scarlett, după cum spune şi cartea „nu era frumoasă, dar bărbaţii nu-şi dădeau seama de asta când erau sub farmecul ei”. Este necitită (habar n-are cine a fost familia Borgia, dar fiind „străini” nici n-o interesează). Este îndrăgostită sau, cel puţin, crede că-şi doreşte să se mărite cu Ashley Wilkes, în parte pentru că i se pare inaccesibil, iar pe de altă parte şi-ar dori să fie doamnă pe plantaţia Doisprezece Stejari aşa cum e mama ei la Tara. Crede că a deţine lucruri este mai important decât a le cunoaşte şi trăieşte clipa în mod intens. Deşi nu-i convine când tatăl îi spune că singurul lucru care contează este pământul roşu al Tarei, acesta este întotdeauna refugiul ei şi locul unde se încarcă pentru a putea să înfrunte viaţa. Pentru Scarlett devine uşor să facă bani, să facă afaceri, să discute în mod concret. Nu reuşeşte, însă, să recunoască sentimente, să îşi dea seama de importanţa oamenilor din viaţa ei. Îşi iubeşte părinţii şi confundă dragostea ei pentru aceştia în ataşamentul pentru pământul roşu al TAREI. Ea iubeşte rochiile, podoabele – tot ceea ce poate atinge. Sentimentele sunt o provocare prea mare, nu este suficient de matură sau de introspectiva pentru a le înţelege. Eroul principal al cărţii, Rhett Butler, este un paria al societăţii bune, nefiind primit în casele acestora. Este un „bărbat înalt şi voinic”….. cu „dinţii albi ca de fiară, sub o mustaţă neagră tăiată scurt.””… tenul oacheş ca al unui pirat şi ochii negri şi îndrăzneţi tot ca a unui pirat”, ….”nasul subţire, vulturesc” şi cu „buze roşii şi pline” şi fruntea lată. De la bun început Rhett se arată interesat de Scarlett şi fără voie asistă la declaraţia ei de iubire pentru Ashley. Toată relaţia lor este definită de acest moment. Rhett ştie de la început că Scarlett este îndrăgostită de altcineva, dar o doreşte, o iubeşte „atât cât un bărbat poate iubi o femeie”. Această iubire este, însă, camuflată pentru că ştie că Scarlett ar profita de aceasta. În schimb, face în aşa fel încât să o ajute pe Scarlett cu orice prilej. Iubirea lor este, parcă, mereu în contratimp. Melanie este o adevărată doamnă a Sudului, aducând, prin felul de a fi, cu mama lui Scarlett. O iubeşte şi îi este recunoscătoare lui Scarlett şi o ajută la rândul ei. Ele două se completeaza reciproc, fac un tot. Parcă odată cu moartea lui Melanie sentimentele dau năvală asupra lui Scarlett şi vede pentru prima data iubirea adevarată. Ashley este un gentlemen al Sudului, un om înfrânt odată cu pierderea războiului. El este susţinut financiar de Scarlett şi spiritual de soţia lui Melanie. În fapt, un visător şi un om prea puţin practic, el este copleşit de realităţile crude ale lumii în care a ajuns să trăiască.

Scarlett este una din cele mai puternice şi bine descrise personaje feminine. Seamană mult cu femeile zilelor de azi. În perioada în care a fost publicată cartea (1936), femeile, încă, nu aveau libertatea de acum. Mai degrabă mame şi soţii ele nu aveau o independenţă financiară deosebită. Ca lecţie de viată, cred că este important să îţi recunoşti sentimentele, să te dezvolţi spiritual, să fii stăpânul tau, să poţi să te descurci în orice situaţie cu orice ai la îndemână. Finalul cărţii lasă loc interpretărilor – „la urma-urmelor, e şi mâine o zi” poate fi următoarea luptă la care se angajează Scarlett, lupta pentru recucerirea iubirii. De asta eu sper că, dacă ar fi continuat povestea, Margaret Mitchell ar fi ales ca aceste sentimente trezite la viaţă, să îşi poată urma calea.  Margaret Mitchell a scris, se pare, continuarea acestei cărţi, dar la moartea ei, din dorinţa exprimată în testament, toate manuscrisele au fost arse de către soţul scriitoarei. Continuarea scrisă, în 1991, de Alexandra Ripley nu atinge valoarea cărţii originale, iar mini seria realizată, în 1994, după această carte nu este comparabilă cu filmul din 1939.

Sper să vă fi convins să cititţi, dacă n-aţi citit până acum cartea. Este mult mai bună şi mai cuprinzătoare decât ecranizarea realizată în 1939. Puteţi, dacă sunteţi utilizatorii bibliotecii nostre, să împrumutaţi filmul de la Secţia de Artă şi Carte franceză, a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: