SAS Ghidul supraviețuitorului, de John „Lofty” Wiseman – recomandare

Oamenii sunt fascinaţi şi curioşi să afle cum poate cineva să reuşească să supravieţuiască în condiţii vitrege, cum reuşesc să se lupte cu natura sălbatică. Un om antrenat, un militar de carieră care a făcut parte din trupele speciale britanice timp de 26 de ani şi a fost instructor de supravieţuire pentru SAS, a scris o carte, un ghid care să ne înveţe cum supravieţuim unei catastrofe, unui naufragiu sau chiar şi unei expediţii pe care dorim s-o facem pentru a ne testa abilităţile. Cartea se intitulează SAS Ghidul supraviţuitorului iar autorul ei se numeşte John Wiseman (supranumit „Lofty”), deci John „Lofty” Wiseman.

Despre această carte am povestit în înregistrarea filmată pentru Click News TV. M-am gândit să inserez înregistrarea şi aici, cu atât mai mult cu cât n-am prezentat-o în forma ei scrisă.

Întrebările bibliotecarului, la final: Aţi auzit de carte? V-ar interesa o asemenea carte? Sunteţi adepţi ai relaxării în sânul naturii şi dacă da, ce preferaţi:Cortul şi sacul de dormit sau pensiunea aflată undeva în vârf de munte sau mal de mare, de Dunăre? Ce altă cărţi cu sfaturi practice v-aţi dori să citiţi?

 

Care e lectura, genul vostru preferat?

Cum ne alegem lecturile? Ce primează atunci când facem această alegere? Vorbeam într-un articol despre gustul pe care, fiecare din noi l-am dezvoltat de-a lungul timpului şi importanţa acestuia. Militam atunci pentru lectura diversificată, deşi majoritatea avem un gen preferat. Având în vedere afluenţa editorială, multitudinea titlurilor apărute, ce alegem – nume cunoscute, scriitori verificaţi de timp (cum s-ar zice, clasici), urmărim o anumită temă, un trend (vampiri, îngeri, vârcolaci) sau ne place, cu precădere, un anumit gen (science-fiction, horror, thriller, romane de dragoste, poliţiste, biografii, lumi distopice … )? Suntem influenţaţi de prieteni? De ceea ce citim pe blogurile de profil? De ecranizările care se fac (ne place filmul şi atunci citim şi cartea)?

Eu una tind să prefer cărţile care au o componentă de dragoste, indiferent de genul sau tema acestora. Dar am găsit cărţi deosebite şi interesante şi printre cele non-beletristice, mi-au plăcut biografii şi autobiografii ale unor personalităţi, scriitori, actori, oameni politici, etc. A trebuit să citesc şi cărţi care mi-au rămas întipărite în minte, m-au îngrozit şi nu mi-au plăcut. Vorbesc aici despre Kafka (Metamorfoză, Colonia penitenciară). Tot de Kafka, în schimb, mi-a plăcut Procesul. Nu ştiu dacă se poate spune despre o carte cum e Procesul, că îţi place. Poate fi interesant scrisă, poate avea similitudini cu unele situaţii prin care ajungem să trecem prin viaţă, poate fi derutantă şi poate să o înţelegi mai bine la o a doua lectură. Nu poţi judeca, „premia” în sinea ta, în mod egal toate cărţile. Unele sunt romantice, altele triste, altele pline de fantezie, altele te binedispun fiind comice şi nu toate îţi plac în aceeaşi măsură. Poate nu spui că îţi „place” o carte densă, în care te pierzi şi al cărui fir îl regăseşti cu greu, cum a fost Pendulul lui Foucault, poţi să spui că este un unicat în literatură, că oferă informaţii enciclopedice şi că te trimite neapărat la multe alte cărţi, devenind un pilon pe care poţi ulterior să-ţi dezvolţi cultura.

Ce părere aveţi despre obligativitatea lecturii? Mie una mi-a displăcut teribil să fiu nevoită să citesc chiar şi atunci când eram elevă, de asta citeam, înainte de-a fi obligată, fiecare carte despre care ştiam că va intra, la un moment dat, în lista de lecturi obligatorii. Aşa că, fără să fiu influenţată de ceea ce aş fi învăţat la şcoală, rămâneam cu o părere (onestă) personală privitor la carte. Indiferent ce citeam ulterior din critici nu mă influenţa atât de mult, cum o făcea prima lectură. În definitiv scriitorul nu scrie pentru critici. Scrie pentru sine şi în speranţa că va fi citit. Nu ştiu ce părere ar avea Eminescu despre faptul că s-au scris tomuri de cărţi despre opera lui, dar mai ales faptul că pentru unii profesori pare să fie mai important să ştii ce au avut de spus criticii despre aceasta, decât să-ţi spui opinia personală. Suntem în general reticenţi la nou, la un alt fel de a privi lucrurile decât suntem obişnuiţi. Dar nu este revigorant să vezi că există multe opinii, că părerea ta poate fi confirmată sau infirmată de alţii? Eu mă bucur când există comentarii la articolele mele. Dacă îmi susţin părerea sunt mulţumită că am scris oarecum în asentimentul celor care au citit cartea, dar sunt multe cazuri în care o opinie contrară mi s-a părut interesantă, un alt fel de vedea opera mi se părea întregitor şi oferă o altă perspectivă acesteia. Este diferenţa dintre a te privi în oglindă sau a privi pe geam. Dacă eşti Narcis, vei alege întotdeauna oglinda sau unda lacului, dar dacă vrei să vezi mai mult trebuie să priveşti în jur, să vezi peisajul.

Dar despre cărţile pe care „este obligatoriu” (mi s-a spus odată că, este un „must”) să le citeşti dacă vrei să dovedeşti că ai cultură, iar exemplul oferit a fost romanul Ulise, a scriitorului James Joyce? Ce ziceţi de „obligativitatea” de „bon-ton”? Dacă lecturile obligatorii în şcoală au rolul lor pentru a uniformiza învăţământul la nivel naţional, în aşa fel încât elevii să poată susţine un examen, nu cred că înţeleg snobismul literar. Ai reuşit să citeşti Ulise şi vrei ca toată lumea să ştie? Oricum, eu prefer cu mult mai mult povestirile lui Joyce, Oamenii din Dublin. Dar asta este doar părerea mea 🙂 Sfatul meu ar fi să citiţi fără preconcepţii şi pe cât posibil, fără să fiţi obligaţi să o faceţi. Veţi simţi cu totul altfel plăcerea oferită de lectură. La urma urmelor, cărţile, pornind de la poveşti, la romane şi poezii, au fost create pentru a oferi distracţie, nu pentru a fi o corvoadă. Este minunat să faci o incursiune în lumea creată de cineva, să simţi cum prind viaţă în faţă ochilor tăi eroii unei poveşti.

Întrebări multe şi multe posibile răspunsuri! Sunt curioasă voi ce spuneţi!? Ce credeţi şi care ar fi genul vostru preferat, cărţile care v-au plăcut cel mai mult? Ce credeţi că ar fi benefic de schimbat, modificat, îmbunătăţit în ceea ce priveşte lectura elevilor? Cum aţi perceput voi sau copiii voştri, obligativitatea de-a privi într-un anume fel opera scriitorilor? Cât credeţi că ar conta originalitatea, în cazul unui examen naţional?

Photos credit https://openclipart.org/ ; http://creativecommons.org/ (public domain)

 

 

Proverbe, cugetări celebre ale unor mari scriitori şi oameni cunoscuţi – discuţii, idei, comentarii

William Shakespeare spunea:

Fii sincer faţă de tine însuţi. . . şi atunci nu mai poţi fi fals faţă de cineva.

 În acelaşi ton, cu alte cuvinte. Maurice Maeterlinck întărea această opinie

Este cu neputinţă să fii sincer cu ceilalţi până nu ai învăţat să fii cu tine însuţi.

Despre importanţa, necesitatea sincerităţii scria şi Honoré de Balzac:

Orice şmecherie, orice înşelăciune este descoperită şi în cele din urmă  aduce pagubă; orice situaţie este mai puţin primejdioasă, dacă omul se situează pe terenul sincerităţii.

 În schimb, tot el credea că:

 Oamenii cinstiţi sunt lipsiţi de tact, n-au nicio măsură a binelui, deoarece pentru ei totul este fără ocolşuri, fără gânduri ascunse.

Deci este mai puţin primejdios, dar cu toate astea este lipsit de tact să fii sincer? Pe de altă parte asta vine dintr-o calitate a cuiva – de-a privi totul fără gânduri ascunse.

Un alt scriitor cunoscut, André Maurois, s-a gândit că, cel puţin uneori, sinceritatea poate fi mai puţin valoroasă decât discreţia:

Sinceritatea este de sticlă dar discreţia este de diamant.

Să ştii şi să nu spui? Pe de altă parte nu trebuie să fie ceva neapărat ceea ce ştii despre alţii. Poţi să fii sincer cu tine însuţi şi cu cei din jur (dacă este vorba despre tine, nu despre ei). Dar cu toate astea şi sinceritatea trebuie să meargă până la un punct. Trebuie să păstrezi mereu ceva din sufletul tău doar pentru tine. Aici trebuie să ai discernământul a ceea ce poţi să spui sau a ceea ce nu poţi şi nici nu trebuie să spui. Cugetarea asta îmi aminteşte de un proverb care spune că:

Vorba-i de argint şi tăcerea de aur.

Se pare că-ntr-o vreme, cel puţin pe vremea lui Miguel de Cervantes, discreţia mergea mână în mână cu bunaeducaţie şi normele de conduită socială:

Discreţia este gramatica vorbirii alese, pe care o întăresc bunele obiceiuri.

Fără bunele maniere, bunele obiceiuri, normele sociale societatea omenească n-ar putea coexista, cel puţin aşa era de părere George Bernard Shaw:

Păstrarea distanţelor este întregul secret al bunelor maniere; fără bunele maniere societatea omenească este intolerabilă şi imposibilă.

Într-un fel, păstrarea distanţelor, care ne ajută să fim manieraţi, ne împiedică şi să fim familiari sau sinceri, după părerea mea. Dar este posibil ca în unele condiţii să fie necesară această distanţare faţă de lume, însoţită de discreţie pentru ca totul să fie tolerabil.

 După cum scria Jonathan Swift, prostele maniere ar proveni din:

Mândria, un rău caracter şi lipsa de bun simţ sunt cele trei mari izvoare ale proastelor maniere.

Cât de actuale sunt astăzi, cât de prezente în viaţa noastră sau cât sunt de departe de adevăr, puteţi să-mi spuneţi voi.

 Şi totuşi este important să avem obiceiuri, tradiţii pe care să le urmăm, asemeni strămoşilor noştri. Pentru că, aşa precum spunea Honoré Gabriel Riqueti, conte de Mirabeau, jurnalist, scriitor, politician francez:

La vetrele familiale se formează sentimentele şi obiceiurile care hotărăsc asupra fericirii publice.

şi că:

Este mai important să se dea oamenilor moravuri şi obiceiuri bune, decât legi şi tribunale.

Poate că este atât de important şi pentru că, încă din copilărie imităm tot ceea ce vedem şi creştem având tot felul de obiceiuri, obişnuiţe personale sau de familie. De aceea Alberto Moravia ne avertizează că aceste obiceiuri sunt periculoase când ni se schimbă:

 

Viaţa e alcătuită din obişnuinţe; până şi cinstea nu e decât o obisnuinţă; din momentul însă în care obisnuinţele ni se schimbă, viaţa devine un infern, iar noi nişte diavoli dezlănţuiti, fără respect nici faţă de noi, nici faţă de ceilalţi.

Aşa precum spunea Nicolae Iorga:

Copilul nu datorează părinţilor viaţa, ci creşterea.

Pe de altă parte, Molière spune că:

 

Relele apucături ale tinerilor vin adesea din reaua educaţie dată de părinţii lor.

 Educaţia pe care o dau copiilor adulţii, fie ei părinţi, profesorii sau chiar persoanele publice, ce pot deveni modele pentru tineret, este importantă. Ceea ce-am reţinut eu, este că, în urma educaţiei copilul trebuie să poată distinge binele de rău, să aibe o judecată sănătoasă pentru a alege binele. John Dewey  ne-a lăsat scris cum s-a gândit el că s-ar realiza asta:

O judecată normală şi sănătoasă se câştigă numai dând copilului putinţa să-şi constate greşelile şi să le preţuiască drept.

 Poate că, aşa cum spune Joseph Joubert:

Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critici. 

Aşa că educaţia, poate fi, ceva între sinceritate, muncă, exemplu personal, obiceiuri, datorie, bune maniere, discreţie, prin care părinţii şi educatorii trebuie să facă slalom. Şi totuşi, chiar şi când suntem adulţi avem nevoie de modele, de îndrumători, pentru a deveni, la rândul nostru, îndrumători ai altora. Dacă ar fi să trag o linie a tuturor celor înşirate mai sus, pentru a reuşi să avem un impact asupra altora, este necesar să fim sinceri cu noi înşine cât şi cu cei din jur, să fim capabili de discreţie, să judecăm şi să preţuim greşelile făcute în trecut, pentru ca alţii să le evite, învăţând din ale noastre greşeli. Să ne obişnuim cu lucrurile bune, cu alegerile corecte, să alegem drumul abrupt şi mai greu, dar care la final este mai plin de satisfaţii. Să înţelegem că mândria este un păcat, mai ales însoţită de lipsa de bun simţ. E important ca, la final de orice, să trăim, pentru că aşa cum spune  Antoine de Saint Exupéry:

Esenţial este ca undeva să rămână ceea ce ţi-a nutrit viaţa. Şi obiceiurile.Şi sărbătoarea de familie. Şi casa cu amintiri. Esenţialul este să trăieşti pentru a te reîntoarce.

Iar dacă vorbim despre obişnuinţe, să considerăm viaţa una dintre ele, aşa precum zicea Alexandre Dumas, fiul:

Viaţa este ultima obişnuinţă pe care trebuie să o pierdem, pentru că este prima pe care am căpătat-o.

Închei aici – periplul printre cugetări. Vă invit, să vă spuneţi părerea, să interpretaţi cum vreţi voi aceste gânduri sau să contribuiţi cu alte cugetări pe care le ştiţi, care se potrivesc celor scrise, sau dimpotrivă, le contrazic făurind noi teorii, noi feluri de-a privi lumea, viaţa şi obiceiurile acum în pragul sărbătorilor pascale.

Tot acum, vă doresc tuturor celor ce sărbătoresc Paştele, din suflet, Sărbători fericite!!

Pentru cei care sunteţi de altă religie sau credinţă, un gând bun, o primăvară frumoasă  🙂

 

Noaptea Albă a bibliotecilor – 2012 – o noapte specială

Nu ştiu cât ştiţi despre activitatea desfăşurată în întregul ţării începând cu anul trecut, dar şi anul acesta, noi ne pregătim intens pentru Noaptea albă a bibliotecilor – manifestare organizată de biblioteca noastră, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, după cum se vede, la sediul central, în noaptea de sâmbătă, 6/7 octombrie 2012. Cu părere de rău am aflat că această manifestare care a avut un deosebit succes anul anul trecut, anul acesta nu mai are acoperire naţională, manifestarea la acest nivel amânându-se pe anul viitor. Totuşi eu mă bucur să vă prezint programul care va avea loc anul acesta la Deva. După deschiderea oficială, pentru vizitatorii noştri, iubitori de muzică bună, vor fi trei concerte. Veţi putea citi pe invitaţia pe care v-o ataşez, despre ce anume este vorba. Pentru cei care au restanţe în privinţa restituirii documentelor împrumutate – biblioteca, în această noapte specială, a iertării, va primi documentele restante fără a percepe penalităţile obişnuite. Profitaţi şi restituiţi acum cărţile sau documentele audio-video restante. Pe lângă concertele de muzică şi prezentarea bibliotecii în ansamblul ei, vor fi şi vizionări de filme de aventură până la 4 dimineaţa. Bineînţeles că, pe toată durata, vor fi disponibilile serviciile obişnuite ale biblioteci, cum ar fi împrumutul de documente.

 

Campania Încurajăm lectura!

Când m-am gândit să scriu acest blog, a fost tocmai pentru că am crezut, că prin acesta voi reuşi să fac puţină lumină, că voi reuşi să îndemn oamenii la lectură. Cartea este, sau ar trebui să fie, prietenul tuturor. Este prietenul tăcut care te învaţă, care îţi arată de-ale vieţii, alături de care poţi visa şi ajunge în lumi nebănuite, poţi trăi nu o viaţă – ci zeci de vieţi. Poţi să fii ce personaj vrei şi poţi să trezeşti cartea la viaţă, fiind regizorul care pune totul în mişcare pe baza poveştii din carte. Am scris părerea mea despre lectură, despre beneficiile ei, am dat şi sfaturi despre cum ar trebui să citim, ca să ne fie mai uşor. Am aprofundat, într-unul din articole, părerea mea despre cum aceste alegeri de lectură, filme sau muzică spun ceva despre noi ca oameni. Am scris despre cărţile care mi-au plăcut, despre scriitorii care mi-au lăsat ceva din sufletul lor în cărţile scrise, tocmai pentru a pleda în favoarea lecturii.

Azi am găsit, prin intermediul lui Sorin Lucian Berbecaru noutăţi despre o campanie ce încurajează lectura. Despre această importantă campanie puteţi citi mai multe AICI. Campania a fost iniţiată de Biblioteca Online de Cărţi. Mă bucur că pot să contribui şi eu cu puţin. Poate te gândeşti să contribui şi tu, cel care mă citeşti. Poate, aşa, cu ajutorul a mai multe persoane vă ajunge mesajul unde trebuie, la tinerii care nu sunt, încă, obişnuiţi să citească. Toată lumea se naşte curioasă, nu ştiu prin ce metode se leneveşte şi nu înţeleg de ce cititul pare să fie o pedeapsă. Dar tu, cel care mă citeşti, ai ajuns aici şi poate că aşa vom face primul pas. Mi-a plăcut unul din sloganurile din articolul originar: „Vreau să devin mai deştept!” Poate putem determina lumea să redevină curioasă, să afle mai multe din cărţi, nu din auzite. Pentru că, dacă suntem toţi mai culţi, mai deştepţi, mai educaţi vom putea afla, mai uşor, orice ne interesează, vom putea citi despre orice.

Astăzi sunt uitate vremurile, când să citeşti era un privilegiu, iar oamenii sărmani nu-şi puteau permite luxul să cumpere cărţi, ele fiind prea scumpe. Era o avere să ai o carte. Se creau biblioteci din doar câteva zeci de cărţi. Azi, bibliotecile, chiar şi cele mai mici, au mii de cărţi. În plus, acum, bibliotecile sunt gratuite ba chiar, sunt şi biblioteci online care te îmbie cu cărţile lor. Cărţile au devenit extrem de frumoase chiar de la exterior, editurile încercând să le facă cât mai atrăgătoare. Temele abordate sunt variate. Cărţile sunt pe toate gusturile. Tu trebuie doar să faci primul pas – Citeşte! Citeşte de plăcere, nu doar de nevoie- Învaţă să trăieşti povestea scrisă de autori în cărţi, învaţă cu ajutorul lor, scrie despre ele, aşa cum fac alţii pe care i-am numit într-unul din articolele mele. Sau, dacă nu poţi scrie, povesteşte-i unui prieten cât de mult ţi-a plăcut o carte. Ajută-l să găsească drumul spre lectură. Tu eşti cel care poţi face asta! Alătură-te campaniei şi încurajează lectura, pentru ca noi toţi s-o ducem mai bine, să găsim în cel de alături, în tinerii de azi, prieteni care împărtăşesc aceiaşi pasiune.

Dacă ai nevoie de îndrumare pentru a găsi un titlu potrivit pentru a începe (în funcţie de vârstă şi preocupări), poţi să întrebi aici, sunt mereu la dispoziţia voastră 🙂 

Susțineți această campanie promovând:
– articolul sursă în rețelele sociale;
– bannerul pe propriul blog;
– scriind despre campanie.