RSS

Arhive pe etichete: manifestare organizată

Salonul Hunedorean al Cărţii la cea de-a XVI-a ediţie, octombrie, 2015


Afis-salon-2015Ca în fiecare an, în luna octombrie, biblioteca şi-a răsfăţat utilizatorii prin două manifestări de amploare: Noaptea Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii. Am privit cu plăcere ce multă lume s-a adunat la fiecare dintre aceste evenimente. Despre Noaptea Bibliotecilor puteţi citi mai multe în articolul scris de domnul manager al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, pe blogul bibliotecii. Dânsul a scris foarte frumos şi despre manifestările şi lansările de carte de la Salonul Hunedorean al Cărţii şi vă recomand să-i citiţi articolele. Având în vedere că despre cele două dintre lansările de carte ( cea a cunoscutului istoric, Lucian Boia şi cea a politicianului, dar mai ales poetului maghiar, Markó Béla) domnul Sebastian Bara a scris amănunţit, eu o să vă prezint în câteva cuvinte doar atmosfera creată de-a lungul celor 4 zile, pe perioada desfăşurării manifestării şi impresiile mele de cititor şi cumpărător de carte. Ca de obicei m-am bucurat că acest eveniment s-a putut ţine într-un loc elegant şi potrivit cum este Salle D’Or aflat la cel de-al treilea etaj în Deva Mall. Încă de DSCN1189la deschidere a fost frumos, a fost multă lume şi tot atunci s-a lansat şi lucrarea Personalităţi hunedorene, cel de-al cincilea volum al lucrării de vl_35mare amploare, Judeţul Hunedoara, Monografie, lucrare aflată sub girul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva. Tot atunci, în acelaşi cadru festiv şi beneficiind de o largă audienţă, a fost marcată şi aniversarea revistei noastre, Vox Libri, aflată la 10 ani de la apariţia primului număr.

Dacă acum vreo câţiva ani, scriam  bucuroasă că au fost prezente, la târgul de carte din acel an, un mare număr de edituri (mai precis, erau 65 de edituri, atunci), acum pot spune că, an de an numărul editurilor participante a crescut, anul acesta ele ajungând la impresionantul număr de 83 de edituri venite din întreaga ţară. (Lista integrală a acestora o puteţi citi AICI). Asta face ca oraşul nostru să fie un punct important pe harta târgurilor de carte la nivel naţional. Este un mare noroc pentru cetăţenii hunedoreni pentru că, în acest fel, au la dispoziţie noile titluri, cele mai noi apariţii editoriale şi pot beneficia şi de reduceri substanţiale de preţ. N-aş vrea să vorbesc de vreo editură în special pentru că, în mod normal aş omite multe altele, care în mod sigur ar merita fi menţionate. Ceea ce am remarcat este doar că noile titluri apărute, unele despre care am povestit pe blog, au fost căutate şi la 20151009_100553standurile editurilor. Am remarcat că a apărut cel de-al doilea volum al tânărului care m-a impresionat şi despre care am scris, Jake Marcionette (Spuneţi-mi Jake), că la aceiaşi editură au fost la stand şi romanele Înainte să adorm sau Sutton despre care am scris anterior. Am constatat că literatura fantasy care îmi place, a fost bine reprezentată şi că au fost multe titluri noi, printre care pot menţiona cel de-a treilea volum din seria 20151009_134628Lux, Opal, a autoarei Jennifer Armentrout. Este una dintre cărţile fantasy pe care nu doar tinerii le citesc cu plăcere, un amestec de fantasy şi science fiction, ce îmbină acţiunea cu povestea de dragoste. Este o serie despre care vreau să scriu îndată ce voi fi citit şi acest de-al treilea volum. Ceea ce am observat a fost, ca în fiecare an, că tinerii citesc cu plăcere şi cumpără carte în limba engleză. Unul dintre autorii preferaţi de tineri şi în acest an a fost John Green, al cărui nou roman, Will Grayson, Will Grayson a fost prezent în ambele variante (română şi engleză). Dacă vorbim de oferte promoţionale deosebite sunt multe pe care le-am putea menţiona. Mie mi-a „sărit” în ochi oferta extraordinară de 99 de lei pentru 20151009_130937DEX + DOOM sau pentru DEX + Gramatica Limbii Române (a Academiei). Eu am ambele 20151009_134508cărţi, dar cred că aceia care nu le au a fost o ofertă remarcabilă şi utilă. Pe de altă parte am văzut multe cărţi foarte bune dedicate elevilor, la mai multe dintre editurile prezente. Şi bineînţes multe dicţionare de limbi străine. Critica literară a fost interesant editată, spre exemplu opera lui Călinescu editată pe fascicule, pe autori comentaţi. Utilă şi cu o prezentare estetică deosebită. Ca în fiecare an eu aş fi luat jumate de stand, dar până la urmă m-am limitat la ceea ce eu şi ai mei au avut nevoie. Anul acesta m-a atras Ghidul ansamblului de cunoştinţe ale managementului de proiect, o lucrare interesantă şi aprofundată.

Pentru mine, Salonul Hunedorean al Cărţii a fost întotdeauna o plăcere, un eveniment aşteptat, un eveniment la care colegiii şi conducerea bibliotecii au lucrat mult, un loc unde m-am simţit mereu în elementul meu, alături de cărţi şi de alţi iubitori de carte. Ca în fiecare an, la final am simţit puţină nostalgie şi regret, dar în acelaşi timp m-am bucurat că eforturile celor care s-au ocupat de acest eveniment au fost încununate de succesul meritat. Ne aşteptăm ca şi la anul să avem parte de asemenea manifestări deosebite, de asemenea lansări de carte, de invitaţi de marcă care să atragă publicul. Până atunci vă las în compania unor fotografii care să spună mai bine decât mine întreaga poveste a salonului.

Această prezentare necesită JavaScript.


 

 

Etichete: , , , , , , ,

Un octombrie plin de succes – Noaptea Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii – la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva


Au trecut atât Noaptea Bibliotecilor cât şi Salonul Hunedorean al Cărţii, care sunt două dintre manifestările tradiţionale ale bibliotecii şi care au avut mare succes şi în acest an. La Noaptea Bibliotecilor, deşi PLIANT NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2013-1.1vremea a fost foarte rece comparativ cu anotimpul, am avut foarte mulţi Ducu Bertzi, Noaptea Bibliotecii, Deva, 2013.jpg1vizitatori. Au apreciat toate momentele artistice prezentate, iar la concertul lui Ducu Bertzi, lumea adunată a cântat împreună cu artistul, melodiile în cor. A fost un moment emoţionant pentru mine, care sunt unul dintre fanii cântăreţului. M-a bucurat să aud, să fredonez şi eu melodiile cunoscute. A fost o interpretare deosebită, Ducu Bertzi fiind acompaniat de violonistul Mihai Neniţă. A fost o surpriză deosebit de plăcută pentru mine, care nu-l ştiam Mihai Neiţă - Noaptea bibliotecii, Deva, 2013pe violonist, să-i ascult şi una din compoziţiile proprii. Bucata interpretată a fost ceva care m-a tulburat profund, m-a făcut să mă bucur şi să mă întristez, să meditez, fiind ceva între muzica clasică, jazz, cu accente din folclor, îmbinându-le într-un mod deosebit. Am regretat că a fost doar o piesă. Despre violonist, că este din Chişinău şi că are un palmares deosebit am aflat atât din prezentarea făcută de Ducu Bertzi cât şi ulterior, citind un interviu dat de violonist pentru blogul Nebuloasa.

Corul Arlechino, Noaptea Bibliotecii, 2013, Deva, 2Anterior acestui moment au cântat corurile Arlechino, Musica Divinat şi HHuniadi Cantores - Noaptea bibliotecii 2013.1uniadi Cantores, care au fost la fel de buni ca de obicei şi despre care am mai scris anterior. Sunt prezenţe culturale foarte bine primite şi pe care am avut prilejul să-i ascultăm şi la alte manifestări organizate de bibliotecă. M-am bucurat că, pe lângă cei au venit pentru a se bucura de concertele oferite, un număr mare de doritori, iubitori de lectCorul Musica Divina, Noaptea Bibliotecii, 2013.1ură au venit să se înscrie la bibliotecă, profitând de gratuitatea oferită cu acest prilej. S-au vizitat secţiile bibliotecii, s-a putut vedea expoziţia de presă şi carte veche deţinute de bibliotecă.

S-a furat mireasa - la Noaptea Bibliotecii - Deva, 2013.Un moment inedit, neplanificat, care ne-a surprins şi bucurat pe toţi cei prezenţi – a fost şi prezenţa, în această noapte, a unei mirese – pe care „hoţii” „au furat-o” şi-au adus-o la bibliotecă. Puteţi să vedeţi fotografia făcută de unul dintre cititorii noştri, Adrian Toma, tinerei mirese înconjurată de prietenii săi, aflată la Secţia de carte pentru copii a bibliotecii judeţene.

Întreaga manifestare a fost apreciată atât de presa scrisă cât şi media. Despre acest subiect şi noapte minunată a scris şi domnul Ioan Sebastian Bara, pe blogul Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva. Nu pot să-i numesc pe toţi ceilalţi care au scris, totuşi pot să ataşez unul dintre reportajele făcute de echipa de ştiri a postului Hunedoara TV, care mi-a mers la inimă:

Salonul hunedorean al cartii 2013, afisSalonul Hunedorean al Cărţii a fost un eveniment de mare amploare şi în acest an, adunând 65 de edituri în spaţiul generos oferit de Deva Mall. A fost multă lume, poate mai multă ca oricând, au fost multe lansări de carte, prezentări de edituri şi momente artistice ce au marcat într-un fel deosebit cărţile şi autorii prezentaţi. Încă din prima zi,Autografe din partea autorului Dacian Muntean, pe cartea Aventurile şi calatoriile baronului Nopcsa la deschidere, au fost foarte mulţi oameni prezenţi, mulţi doritori să primească cartea şi autograful autorului Dacian Muntean, Aventurile şi călătoriile baronului Nopcsa, carte ce a apărut şi cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. Mai multe despre acest eveniment puteţi citi din ceea ce a scris managerul nostru, Ioan Sebastian Bara, pe blogul bibliotecii.

Ce am remarcat cu bucurie, eu, ca bibliotecar, a fost numărul mare de tineri prezenţi zi de zi la acest târg de

Alexandra Marcu, foto credit ZHD

Alexandra Marcu, foto credit ZHD

carte. ALansare de carte Alexandra Marcuu fost unii care au venit în fiecare zi, care au stat la fiecare stand, bucurându-se, ca şi mine, de altfel, de această oportunitate oferită de bibliotecă, hunedorenilor. Lume multă s-a adunat şi la lansarea cărţii Alexandra şi cei şapte vulcani – Evoluţie, a tinerei autoare şi cunoscută alpinistă, Alexandra Marcu. M-am simţit deosebit de norocoasă să mă aflu Alexandra si cei sapte vulcani - coperta carte - Alexandra Marcuîn prezenţa acestei tinere, care la 15 ani este cea mai tânără alpinistă din Europa, având în palmares deja 4 vârfuri cucerite: Uhuru din Kilimanjaro, Mont Blanc din Franţa, Kazbek din Georgia şi Damavand din Iran. Cartea descrie evoluţia ei şi a familiei sale, felul în care au reuşit să ajungă, pornind de la vârful Retezat, pe cei mai înalţi munţi ai planetei.

În ansamblu, începutul lunii octombrie a venit cu daruri culturale pentru deveni, pentru hunedoreni. Reuşita celor două manifestări a fost posibilă datorită muncii susţinute a colegilor mei, organizatorii acestora. Managerul nostru ne promite şi pentru la anul, cu ocazia acestor manifestări, alte două evenimente deosebite, sperăm la fel de reuşite ca şi în acest an. Vă aşteptăm cu drag la bibliotecă, la toate secţiile, la toate manifestările culturale organizate.

Aştept comentariile voastre referitoare la cele două evenimente, cu eventuale propuneri şi sugestii care ne-ar permite îmbunătăţirea lor.

Această prezentare necesită JavaScript.


 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Unirea în simţiri – 24 ianuarie 2013 – cuvinte despre bibliotecari


Poza Hora Unirii24 ianuarie este o zi importantă, o zi care ne aduce aminte că, înainte de-a fi uniţi ca naţie, eram doar uniţi „în cuget şi-n simţiri”. La această dată sărbătorim ziua Unirii Principatelor Române. Oamenii au luptat, au scris şi militat pentru această unire. Revoluţionarii de la 1848 au trecut Unirea cu Moldovei cu Ţara Românească ca ultimul punct în program, ca ultimă dorinţă. După înfrângerea revoluţiei participanţii au fost exilaţi (ca şi Alecsandri) pentru implicarea lor. Au trebuit să treacă mai bine de 10 a24 ianuarie 2013 - Hora Uniriini, pentru ca dorinţa revoluţionarilor să se poată împlini. Unirea Mică a fost primul pas pentru a se reuşi Marea Unire de la 1918. Biblioteca a avut cu acest prilej o zi specială. S-au organizat mai multe manifestări pentru celebrarea acestei zile. Despre manifestările organizate au scris pe larg ziarele, au transmis televiziunile locale şi se regăsesc, foarte bine scrise, în articolul domnului Ioan Sebastian Bara, directorul nostru.

24 ianuarie - participanti la manifestareAm aşteptat cu nerăbdare vizitatori, am dansat alături de cei mai tineri cititori ai Activitate cu elevii - 24 ianuarienoştri, Hora Unirii. Având mai multe în program, colegele noastre şi-au pregătit materialele, prezentările. Privindu-le cum prezintă frumos şi pe înţeles evenimentul, gândul meu sare, de la ziua în sine, la pregătirea acesteia. Mă gândesc la toţi bibliotecarii care încearcă, fiecare prin dăruirea, talentul şi implicarea sa, să schimbe, să lumineze, să modeleze spiritele tinere. 24 ianuarie - elevii raspundMă gândesc la cât de mult s-a schimbat rolul bibliotecarului în comunitate. A devenit un rol activ, iar tinerii mei colegi au învăţat de toate. Să facă muncă de 24 ianuarie - Premiantii liceenicercetare ştiau, dar poate nu toţi au fost obişnuiţi cu publicul, cu audienţa. Că a fost vorba de copiii de generală, că era vorba de cei care sunt deja la liceu – se pare, după cum se vede şi din poze, că atât Mihaela Ţoţa, cât şi Diana Trif, au reuşit să îi intereseze pe tinerii auditori. Foarte bine pregătiţi – cei mai buni au fost, la final premiaţi. Mă gândesc cu drag la toţi bibliotecarii, la felul special lor de-a fi, de-a gândi şi interacţiona.

Având în vedere că, tot pe 24 ianuarie, am primit o Pledoarie pentru meseria de bibliotecar, scrisă de Ioana Dragotă, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia-Mare, mă gândesc cu respect şi apropiere la un spirit geamăn, o colegă pe care am citit-o, pe care deşi am întâlnit-o o singură dată, simt că am cunoscut-o. Am apreciat-o mereu pentru ce şi cum a scris. Mă gândesc cu tristeţe că s-a stins recent când încă, ar fi avut multe de spus, scris, învăţat, fiind o specialistă foarte bună în domeniul nostru, al catalogării în bibliotecă. Cuvintele ei despre bibliotecari m-au impresionat şi m-am regăsit în ele:

„Dacă nu ai găsit niciodată, cu o tresărire de bucurie, gândul tău, încă nelămurit, spus cu cele mai potrivite cuvinte în paginile unei cărţi, dacă mintea ta nu este în necontenită mişcare şi căutare de noi răspunsuri la vechi întrebări, dacă nu te mână neliniştea de a şti mereu altceva, poate fără a te opri cu dinadins asupra nici unui lucru în parte, nu veni să lucrezi la bibliotecă”. (citat din Ioana Dragotă, Pledoarie pentru meseria de bibliotecar)

Când am citit cuvintele de mai jos m-am gândit la cititorii bibliotecii, ai Filialei nr. 3 pe care, până nu demult, i-am întâlnit zilnic şi la voi, prietenii şi cititorii mei virtuali, cei pentru care mă străduiesc să recomand lecturi şi să scriu despre tot ceea ce mi se pare frumos şi interesant:

Dacă nu ai simţit în cel care ţine în mână o carte un frate al tău, dincolo de convingeri, credinţe, apartenenţe, nu veni să fii tu cel care-i caută cartea ce i se potriveşte”. (citat din Ioana Dragotă, Pledoarie pentru meseria de bibliotecar – pe care o puteţi citi aici, integral)

Mă bucur că sunt bibliotecar, simt că mi se potriveşte. Mă bucur şi mai mult că lucrez aici la Deva, unde eu mă simt apreciată şi susţinută, dar m-am gândit că trecem, de multe ori, pe lângă cei modeşti, pe lângă cei ce pun suflet în munca lor, considerând că este firesc, normal şi că ni se cuvine. M-am gândit că aşa cum nu apreciem, la justa valoare, tot ce ţine de trecut, toate reuşitele pentru care patrioţii adevăraţi, s-au luptat şi pe care le-au dobândit, putem, zic, la fel de bine să nu vedem nici ceea ce reuşesc şi încearcă să facă cei de lângă noi, specialiştii din fiecare domeniu, colegii noştri. De aceea, eu simt astăzi că am, oarecum, datoria de-a vă face atenţi – sunt printre noi cei de care ne vom aminti cu drag, apreciaţi-i astăzi, sprijiniţi-i în tot ceea ce fac şi învăţaţi cât puteţi de la fiecare.

Întrebarea bibliotecarului de final se transformă într-o rugăminte: Mi-ar place să vă ascult părerea despre oricare din temele abordate: 24 ianuarie, despre bibliotecari, despre alţi oameni pe care îi cunoaşteţi şi care vă merită lăudele, oameni care vă fac viaţa mai bună, vouă sau altora, schimbând-o în mod benefic.

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Peregrin printre edituri – Salonul Editurilor Hunedorene 2012 (2)


Continui să vă povestesc cum a fost la Salonul Editurilor Hunedorene, care a avut loc în Deva, între 11-14 octombrie 2012. Dacă în articolul anterior v-am scris câte ceva despre puţinele lansări de carte şi prezentări ale editurilor la care am luat eu parte, acum vă scriu mai pe larg despre titlurile care mi-au atras privirea şi m-au făcut curioasă în plimbarea mea printre edituri.

Editura Nemira, ca în fiecare an, a venit cu carte multă, cu multe reduceri, încât mi-a fost greu să mă decid ce să cumpăr. Căutam Dansul Dragonilor, ultima parte apărută în seria Cântec de gheaţă şi foc de George R.R. Martin. N-am găsit-o în formatul dorit (necartonată) şi aşa că am m-am uitat după alte titluri. Stăteam şi meditam asupra a două titluri, Jocurile foamei şi Doamna din lac, până când… le-am luat pe amândouă. Am cumpărat cartea lui Raymond Chandler şi mă voi bucura să vă scriu despre el pentru că eu zic, după părerea mea, că Philip Marlowe este unul din cei mai reuşiţi detectivi din literatura poliţistă. Cât despre seria scrisă de Suzanne Collins, mi-am dorit să o citesc încă de când am citit recomandările altora. Tot de la această editură am cumpărat Detectivul – ultima carte apărută scrisă de autorul Arthur Hailey, autor despre care am scris anterior, iar a cărei recenzie, scrisă de Alexandra Popescu, m-a făcut extrem de curioasă în privinţa cărţii. Dintre cărţile aflate la acest stand, mi-a rămas inima la colecţia de lux a operelor Rodicăi Ojog Braşoveanu, ale cărei cărţi mi-au plăcut întotdeauna şi care acum au o prezentare grafică deosebită. Rămâne probabil o achiziţie de făcut pentru viitorul salon, cu atât mai mult cu cât sunt multe titluri apărute în această colecţie de autor. Dintre cărţile aflate la super reducere (5 lei) una mi-a atras atenţia din cauza titlului, Nici moartă, nici măritată de Maryjanice Davidson. Nu ştiu cum e, dar n-am rezistat să n-o cumpăr. Titlul m-a amuzat, sper ca şi cartea s-o facă.

M-a uimit să-l regăsesc pe James Patterson în trei ipostaze diferite, la edituri diferite şi abia aştept să-i citesc cărţile ca apoi să vă fac o prezentare de autor. Ipostaza lui James Patterson, autor de romane poliţiste, este bine cunoscută probabil multora şi această ipostază o cunoşteam eu bine. Când a fost însă să aleg un titlu, după multă analiză, frunzărirea a mai multor cărţi dintre cele aflate la standul Editurii Lider, m-am decis asupra uneia despre care n-am auzit decât că ar fi ecranizată – Marea ratare. Ulterior, am văzut la Editura Litera o antologie de proză scurtă, în două volume, Thriller ,  unde James Patterson este editorul cărţii. O altă faţă a lui James Patterson am descoperit-o la Editura Corint – unde autorul surprinde, cel puţin pe mine, cu o carte destinată copiiilor, Generala – cei mai naşpa ani din viaţa mea. O carte care m-a prins de la primele pagini frunzărite şi care mi-au amintit de generală şi pe care cred că elevi ar citi-o cu drag şi amuzament. O carte frumos ilustrată, amuzant scrisă şi pe care sunt nerăbdătoare să o citesc. Cu această ocazie am aflat şi că James Patterson a fost ales de copiii din SUA drept „Autorul anului” în 2010 pentru cărţile sale destinate lor.

Trustul Editorial OrizonturiDintre autorii clasici pe care i-am citit şi care mi-au plăcut, am decis că fac o bună achiziţie cumpărând Gran Canaria de A.J. Cronin pe care am luat-o cu un preţ foarte bun de la Editura Orizonturi. Abia aştept să recitesc cartea şi să scriu despre ea, cu atât mai mult cu cât făcusem deja prima ciornă, dar m-am împotmolit pentru că nu-mi aminteam amănuntele. O carte care mi-a plăcut foarte mult atunci când am lecturat-o prima dată, sper să regăsesc aceiaşi plăcere la recitirea ei. Altă carte bună pe care aş fi cumpărat-o dacă n-aş fi avut-o deja, este Rebecca de Daphne Du Maurier. Nu ştiu dacă aş fi ales să cumpăr şi Lady de Winter, scrisă de o autoare contemporană, Susan Hill, unde acţiunea cărţii se întâmplă anterior celei din Rebecca, descriind-o pe prima doamnă de Winter în toată splendoarea ei. Nu mi-au plăcut foarte mult continuările scrise, de autori contemporani, la cărţile clasice. Nu am fost încântată de Scarlett, continuarea la Pe aripile vântului sau Povestea întoarcerii lui Heathcliff scrisă de Lin Haire-Sargeant, care  este un fel de completare a cărţii La Răscruce de vânturi a autoarei Emily Brontë. Mă gândesc, însă, că mulţi oameni sunt curioşi să vadă o poveste continuată, cu atât mai mult cu cât le-a plăcut prima carte. Poate de asta, în ziua de azi, autorii scriu serii de cărţi.

Un popas mai lung am făcut la Editura Vivaldi, care, anul acesta, a avut mari reduceri la preţ. Am regăsit cu mare plăcere între cărţile pe care le am, dar care acum au un look deosebit, autorul Erich Maria Remarque, cu al lui celebre Arcul de triumf şi Trei camarazi – două carţi care mi-au plăcut în mod deosebit. Poate le-aţi citit şi v-au plăcut, iar dacă nu aţi ştiut de ele vi le recomand cu căldură. Tot aici am regăsit cărţile lui Noah Gordon – un autor care scrie bine şi amplu documentat. Este cunoscut pentru cartea sa Doctorul, dar şi celelalte cărţi – Şamanul sau, acum mai nou, Catalanul, sunt cărţi extrem de bune, care ne poartă prin istorie povestind despre oameni, despre visele, realizările şi viaţa lor. Pentru că tot povesteam despre farse cu Vienela, am găsit şi Cartea Farselor de un alt Gordon, Stuart Gordon. M-am uitat prin ea şi am decis că este o carte pe care chiar vreau să o citesc, pentru că sunt adunate tot felul de farse jucate, de-a lungul timpului, de oameni celebri unor alţi oameni, la fel de celebri. După ce citesc, o să extrag câteva din cele mai reuşite farse, să vă incit la poveşti pe această temă. Un alt titlu, aflat la standul editurii Vivaldi, mi-a atras atenţia, Grefuri dulci, a unui nou autor al literaturii de astăzi, Dumitru Angelescu şi am poposit asupra ei. M-a convins să citesc cartea, nota autorului:

„Un amic m-a sfătuit să nu mai scriu, că este mai bine şi pentru mine, dar şi pentru umanitate. L-am ascultat vreo două luni. Pe urmă, o voce interioară a râs de mine şi a glăsuit: „Prostea, dacă-ţi spunea să nu te mai duci la femei, îl ascultai!?!” […] „Astfel l-am ignorat pe individul din mediul înconjurător şi m-am împrietenit cu tipul din mine, care-i mult mai cumsecade”. ( fragment de citat din nota de început a cărţii Grefuri dulci de Dumitru Angelescu)

Sper că această carte să fie la fel de amuzantă şi interesantă cum e nota ei de început. În speranţa că m-aţi citit cu interes până la capăt, închei cu această notă amuzantă, pe moment. Voi continua peregrinarea mea printre edituri şi cărţi aflate la standuri, de la Salonul Editurilor Hunedorene, în articolul următor. Aştept, ca de obicei, reacţiile voastre şi comentariile complementare care să întregească acest articol, referitor la cărţi, edituri, autori preferaţi.

P.S. Recenzia mea referitor la trilogia Jocurile Foamei o puteți vedea aici

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Peregrin prin Salonul Editurilor Hunedorene 2012 (1)


„Nu ştiu alţii cum sunt”, dar eu când mă aflu între atâtea cărţi frumoase, noi şi mirosind încă a proaspăt tipărit nici nu ştiu când trece vremea. Anul acesta, la Salonul Editurilor Hunedorene, am fost pentru prima dată un simplu vizitator, cumpărator şi am participat pentru că asta mi-ar fi plăcut să fac, chiar dacă lucrez sau nu la bibliotecă. Am scris că abia aşteptam momentul acesta, cu atât mai mult cu cât au venit mai multe edituri ca niciodată. Aşteptarea mea n-a fost zadarnică şi singura problemă a fost că aş fi cumpărat mult mai multe cărţi decât am făcut-o. Criteriul după care le-am ales pe cele pe care le-am cumpărat a fost, în cazul unora, primul impuls, în cazul altora o caldă amintire pe care le-o păstrez autorilor. Pe unele le-am luat pentru a le face cadou, iar altele pentru că am citit recomandările făcute pe alte bloguri. Oricum ar fi, eu mă bazez pe bibliotecă să cumpere toate celelalte cărţi pe care nu le-am putut achiziţiona, pe care am simţit nevoia să le frunzăresc, să le citesc, să le am. Este greu să alegi când ai de unde alege. Despre cărţile achiziţionate voi scrie pe rând pe acest blog. Acum mi-ar place să vă descriu frumuseţea întregii manifestări. Locaţia, Deva Mall, este foarte potrivită acestui Salon, spaţiul dedicat (Salle d’Or) fiind generos şi foarte frumos. Cu toate că spaţiul sălii este mare, având în vedere numărul mare de edituri, a fost firesc să fie acaparat şi holul, aşa că încă înainte de intrarea în sală faci primul popas – cărţi bune, muzică la fel de bună şi oameni amabili.

Matematica îngerului

Monografia Judeţului Hunedoara

Am participat şi la câteva prezentări ale unor edituri şi lansări de carte. Chiar când am intrat era prezentată Editura Emia şi cartea doamnei Paulina Popa, Matematica îngerului. Multă lume, frumoasă prezentare şi la final Editura Emia a premiat cu Ordinul de „Cavaleri ai Cărţii” în Ţinutul EMIA pe d-nul director Sebastian Bara, pe d-na Denisa  Toma şi pe domnii Ioachim Lazăr, Liviu Lazăr, Vasile Ionaş pentru activitatea lor în slujba culturii şi care fac parte din colectivul redacţional care a editat Monografia Judeţului Hunedoara . N-au fost însă singurii premiaţi ci au fost acompaniaţi de oameni aleşi, scriitori care au fost publicaţi de Editura Emia: Florea Uliu şi Florin Măceşan, Ciprian Dacian Drăgan, Florin Dobrei, Vasile Ionaş, Dumitru Tâlvescu, Mihai Cimbru, părintele Pantelimon Tîrban, Camelia Enăchiţă Stoicescu, Didina Botgros, Nicolae Cristea, Lazăr Plăcintă, Dănuţ Drăgulescu şi alţii.

Aurel Pantea

Nimicitorul

La Editura Limes m-am bucurat să-l regăsesc şi să particip la prezentarea ultimei apariţii editoriale a domnului Aurel Pantea, unul din poeţii contemporani pe care îi citesc cu interes şi care reuşeşte să mă pună pe gânduri prin temele abordate, citindu-l cu mare plăcere. Pe lângă faptul că este şi un critic literar cunoscut, pentru mine este, în acelaşi timp, unul din profesorii greu de uitat pe care i-am avut în timpul facultăţii. M-am bucurat să-l revăd, să-l ascult citind din compoziţiile proprii şi am făcut o călătorie prin timp, amintindu-mi cu drag de zilele pe când băteam săptămânal drumul spre Alba Iulia şi mă pregăteam intens pentru examene.

Şarama

În braţe străine

De la Editura Tritonic, domnul Bogdan Hrib a fost, ca întotdeauna convingător, vorbind despre cărţile scoase de această editură, de colecţiile de care ştiam şi care se continuă cu noi apariţii editoriale. Am fost încântată că a apărut o nouă carte a Oanei Stoica Mujea, Şarama. Cumpărasem anterior o carte poliţistă de-a ei, Parfumul văduvei negre, care mi-a plăcut, a fost antrenantă şi plină de suspans de la prima la ultima pagină. Am înţeles că Sarama face parte dintre cărţile fantasy ale autoarei. M-am bucurat să regăsesc cartea Andrei Pavel, al cărei blog îl urmăresc şi pe care mă bucur s-o pot readuce din nou în atenţia voastră. Scriitoare care este încă elevă de liceu – a fost publicată în Colecţia Crime Scene, romanul ei de debut, În braţe străine, fiind câştigătorul premiului Crime Scene Writers Club pentru cel mai bun roman trimis la concursul de manuscrise. Am cumpărat această carte şi abia aştept să o citesc şi să vă povestesc despre ea.

Având în vedere că eu nu fac prezentarea editurilor, că nu am fost prezentă la toate aceste lansări şi prezentări, sper din suflet să nu rănesc pe nimeni scriind despre unele edituri şi nemenţionând altele. Este firesc ca eu, ca simplu cititor, să am preferinţe, dar voi, cei care mă citiţi sau care aţi fost la manifestare, sper să mă completaţi, să amintiţi editurile care v-au făcut vouă cu ochiul, care v-au încântat şi ale căror titluri v-au făcut să deschideţi sufletul şi buzunarul. Iar dacă n-aţi participat la Salonul Editurilor Hunedorene, dar aţi fost la alte târguri de carte unde aţi fi fost atraşi de o carte sau alta, puteţi să menţionaţi titlurile, editurile care vă plac. O să continui pe această temă, prezentând alte edituri de la care am cumpărat cărţi, sau ale căror titluri m-au făcut curioasă, în articolul viitor. Vă las să priviţi câteva imagini pe care le-am găsit pe Youtube şi care fac mai mult decât cuvintele. Sursa este Dan Orghici.

Despre manifestare puteţi citi ce au scris alţii

Părerea mea! – blog ; City News.ro ; Servus HunedoaraZiarul Hunedoreanul, Adevărul.ro, Glasul Hunedoarei

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: