RSS

Arhive pe etichete: fantasy

Zânuţa Dora-Li şi vrăjitoarea Ciumfi, de Anastasia Popa – recomandare de lectură


Zanuta Dora Li si Vrajitoarea CiumfiAstăzi vreau să facem un popas într-o lume a basmelor, a literaturii pentru copii, vorbind despre cartea Zânuţa Dora-Li şi vrăjitoarea Ciumfi, a scriitoarei Anastasia Popa, apărută la Editura Carminis din Piteşti. Cartea a poposit întâmplător sau voit în jurul meu şi m-a atras deja de la titlu. Este o carte frumos ilustrată (ilustrator de carte: Giogian Gînguţ), aşa că mi-a plăcut şi aspectul ei. Am fost pe jumătate câştigată, pe de-a-ntregul m-a prins textul şi am făcut o călătorie, nu doar în lumea fantastică pe care o descrie autoarea în frumoasa carte, ci şi în amintirile copilăriei mele. În primele pagini, zânuţa Dora-Li are o mică altercaţie (cu totul şi cu totul neobişnuită unei zâne) cu un mic pitic pentru o ciupercă. Mintea mi-a zburat fără voie la Csipike, az óriás törpe / Cipi, acest pitic uriaş, de Fodor Sándor, carte19-24_cipi_acest_pitic_urias_-_livia_rusz pe care am citit-o cu plăcere în copilărie. M-am gândit că şi această carte, precum aceea, este potrivită pentru a descreţi frunţile celor mari şi a trezi curiozitatea celor mici. Îmi şi imaginez cum ar asculta copiii despre păţaniile micuţei zânuţe, rămasă singură şi vrăjită de o vrăjitoare rea… Dar să încep cu începutul: Vrăjitoarei Ciumfi i s-a acrit  să vadă atâta bunătate, frumuseţe, soare, flori, fericire şi zâne ce sosesc din Tărâmul Fermecat, dis de dimineaţă şi protejează cu magia lor pădurea şi poieniţa peste care ea, Ciumfi, şi suratele ei vrăjitoare domnesc noaptea. Nemulţumirea ei este cu atât mai mare cu cât, această zi era o zi specială pentru zâne, ziua cea mai lungă din an (ceea ce înseamnă bineînţeles că urmează noaptea cea mai scurtă). Vrea să le dezmorţească din resemnare pe Piticotprietenele ei Mălu şi Trăguna, dar ţi-ai găsit! Acestea erau impasibile, acceptând „lucrul arhicunoscut” că zilele, cu lumina şi frumuseţea lor sunt ale zânelor iar nopţile misterioase, bălăriile şi mărăcinişurile sunt ale vrăjitoarelor. Aşa că Ciumfi, rămasă singură, s-a hotărât să le arate lor şi tuturor vietăţilor magice sau mai puţin magice, ce poate face ea, singură, pentru a schimba această stare de lucruri. De aici, până la a pune un plan în mişcare este puţin, chiar dacă îi va fi mai greu, când planul ei va reuşi, nu va împărţi meritele cu nimeni! Primul pas este să găsească o adiere de nemulţumire în sufletul pur al vreunei zâne peste care să arunce vraja pregătită. Spre necazul ei, totul strălucea, totul era bine, natura fiind plină de viaţă, iar micile zâne se bucurau jucându-se, zburând şi dădăcind fiecare plantă aflată în grija lor. Toată bunătatea, hărnicia şi veselia o copleşeau şi-o lipseau de puteri. Doar micuţa zânuţă Dora-Li sta visătoare pe o ciupercă şi se gândea cu nerăbdare la cadoul pe care prietenul ei, elful Miriam i-l promisese, ignorând veselia Sorb Baltaretuldin jur şi munca pe care trebuia s-o facă, pentru ca minunea de poeniţă să arate atât de frumos. Atât i-a fost de ajuns vrăjitoarei: o pâclă deasă, ţesută din vraja ei se abătu asupra micii zâne şi ca urmare aceasta s-a certat cu piticii, şi-a folosit bagheta magică pentru a le smulge tichiuţele de pe cap (lucru grav de tot în lumea piticilor). Buimăcită de propria faptă, Dora-Li nu ajunge să intre la timp pe poarta ce o duce spre casă şi rămâne singură, la discreţia nopţii şi a vrăjitoarei celei rele. Prietenii ei sunt în Tărâmul magic, piticii sunt supăraţi pe ea. Este o mică zână fără puteri pentru că bagheta magică s-a transformat într-o simplă nuia de alun din cauza faptei sale. Ce se va întâmpla cu micuţa zânuţă? Cine o va ajuta? Cine o va găsi? Ce îi va face vrăjitoarea cea rea? Îi reuşeşte planul malefic? Cine poate s-o înfrunte şi cum se va termina povestea? Iar piticilor le trece supărarea? Doar n-o să vă spun eu toată povestea pe care deja Anastasia Popa a scris-o atât de frumos! Vă recomand să găsiţi cartea şi s-o citiţi copiilor, nepoţilor voştri, lor o să le placă şi cred că va fi un câştig şi pentru voi (pentru mine a fost cu siguranţă unul!).

Vrajitoarea Ciumfi si Dora-LiCe mi-a plăcut în această carte? Că are o poveste captivantă şi educativă totodată, cu răsturnări de situaţie dar, mai ales, faptul că personajele ce au prins viaţă în această lume fantastică, au fost inspirate din mitologia românească. Îi întâlnim pe Statu-Palmă-Barbă-Cot, Zâna Zânelor, Dafnius (bătrânul duh al pădurii) alături de personajele create de autoare (zânuţa Dora-Li, elful Miriam, simpaticii păianjeni Arahnir şi Arahnia, Şarşir Marele Şarpe Alb, gnomul Gotic sau Sorb Băltăreţul) de pitici şi de toate celelalte vieţuitoare ale pădurii. Am înţeles că autoarea, Anastasia Popa, a început un proiect care se numeşte „Fairyland”, în care îşi doreşte să recreeze lumea fantasy cu personaje mitologice româneşti pe care copiii le-au întâlnit în alte poveşti şi basme. Acestă dorinţă a autoarei poate să vină şi din dragostea pe care ea, ca cititor, dar şi ca dascăl, o simte pentru fabuloasele noastre personaje de basm. Din păcate, acum întâmpină unele greutăţi în a-şi atinge obiectivul, unele de natură financiară. Eu sper ca acest proiect să reuşească pentru că noi toţi avem nevoie de ceva frumos, de un popas pe care să-l facem împreună cu copiii noştri, cu nepoţii. Autoarea simte o atracţie pentru această lume a basmelor şi asta se datorează unor influenţe deosebite pe care le-au avut tatăl ei, dar şi bătrânii satului care i-au insuflat dragostea pentru poveşti şi basme. Ştiu asta, pentru că am povestit puţin cu scriitoarea şi a fost amabilă şi mi-a răspuns în scris la câteva întrebări:Interviu de sufletDe ce scrieţi carte pentru copii?

Cum am ajuns sa scriu pentru copii? Cu siguranţă o predispozitie nativă alături de care a intervenit „mana destinului” printr-o serie de întâmplări ale vieţii. Literatura pentru copiii este şi un refugiu din faţa realităţilor dure sau chiar crunte ale lumii. Acolo binele învinge mereu, domnesc bunătatea, nevinovăţia, puritatea şi poţi imagina lumi, universuri aşa cum ţi-ai dori să existe sau poate cum au fost odinioară, demuuult, taare demult. Aşa îşi începeau frumoşii bătrâni din copilăria mea povestile, al caror număr era fără sfârşit. Pe atunci bătrânii şi bătrânele din satul meu erau frumoşi, demni, cu minţile clare, plini de înţelepciune şi ştiau aproape totul începând de la „facerea lumii”, şi până la sfârşitul ei. Fiecare obiect sau întâmplare îşi avea sensul ei şi cu toţii aveau darul de a deschide, într-o clipită, ferestre magice prin care te teleporta în cele mai neaşteptate lumi. Erau vremuri grele, începutul anilor ’60, dar ei păcăleau istoria cu poveşti şi cunoşteau taina veşniciei, a timpului etern. Mi-l amintesc pe tata, care, în aceleaşi vremuri ne citea seara, la lumina lămpii, întregii familii aşezate în jur, ba chiar şi vecinilor, poveştile lui Ispirescu. Citea cu pasiune, fiindcă-l interesau şi pe el care nu avusese timp de citit. Muncise de mic, precum aproape toţi copiii de la ţară şi-l luaseră mai apoi, în primire, grijile vieţii.

 A mai fost o întâmplare incredibilă. Eram elevă în clasa I şi străbăteam drumul spre şcoală, alături de un baieţel cu vreo doi ani mai mare decât mine. Tovarăşul şi prietenul meu de drum era un copil mai deosebit. (Fiul unor învăţători cu familia destrămată din motive politice, pasat pe la rude mai mult sau mai putin binevoitoare). Într-o dimineaţă, a venit cu o carte din biblioteca părinţilor şi învăţătorul l-a pus să ne citească din ea (învăţam în clase simultane). In acea poveste se spunea despre doi copii Gretchen şi Karl, vecini şi cei mai buni prieteni din lume. Era povestea Crăiasa Zăpezii, a marelui Andersen dar eu n-am reţinut nici autorul nici titlul ei. Pe atunci cărţile erau rare, un adevărat lux. Lui Karl îi pătrunsese în inimă un ciob din oglinda vrăjitorului cel rău şi apoi a fost răpit de Crăiasa Zăpezii. Sărmana Gretchen a pornit în căutarea lui. Avea să-l găsească? Orele s-au terminat şi urma să aflăm a doua zi când băiatul cel nou urma să ne citească mai departe. Aveam mintea vrăjită de poveste şi abia aşteptasem dimineaţa şi începerea orelor de şcoală. Dar….surpriză! Băiatul nu mai venise în acea zi şi n-a venit nici în zilele următoare. Fiindcă părinţii aveau probleme, fusese dat în grija altor rude, altundeva. În mintea mea, întrebările despre soarta lui Gretchen şi Karl, se întrepătrundeau cu întrebările despre cea a micului meu prieten. Afară era tot iarnă, iar eu tare aş fi pornit să-l caut asemenea eroinei din poveste. Dar nu aveam povestea la îndemână, nu ştiam ce facuse ea mai departe şi dacă îl regăsise în cele din urmă. Cred că a urmat în sufletul meu de copil cea dintâi mare şi neexprimată tristeţe.Căutam cartea, de acolo trebuia să vină leacul şi răspunsurile, gândeam eu. Şi pentru că nimeni nu mă putuse desluşi, am început să citesc toate cărţile pentru copiii pe care le puteam găsi în acele timpuri depărtate. Aşa a început pasiunea mea pentru citit. L-am descoperit şi pe Andersen, iar, mai târziu la începutul adolescenţei s-a reîntors şi acel băiat alături de tatăl său care-şi ispăşise nedreapta osândă politică. Numai că, spre deosebire de Gretchen eu n-am mai putut reînnoda firul fraged al unei prietenii începute în iarna cu zăpezi bogate, în drumul spre şcoală. Căpătasem în schimb, prietenia cărţii.

Cum aţi găsit editura care să vă publice prima carte? Ce alte cărţi aţi publicat de atunci?

 În 1999 am publicat şi prima cărticică „Legenda ariciului”. Editorul, un tip priceput în afaceri a făcut invesţii minime. Fără ilustraţii şi hârtie de calitate, cartea s-a vandut bine, pentru conţinutul ei după exprimarea cititorilor. Am descoperit mai târziu, pe un site dedicat copiilor că nişte mămici vroiau să mă cunoască, să ştie mai multe despre mine şi chiar găsiseră cu greu, în Bucureşti, ultimele exemplare. Am lucrat apoi şi cu alte edituri unde au apărut cărţi de povesti, proză rimată: „Poveştile Iernii”, „Poveştile Primăverii”, „Excursie prin dicţionar”, „Iana, vrăjitoarea poznaşă”, „Prinţesa şi melcul Leodor” (Publishing USA postate şi pe Amazon), „Abecedarul vesel”.

Apreciez mult editura Carminis de la Piteşti care lucrează cu profesionalism şi cu multă dragoste de carte fără a pune în prim plan câştigul material. După cum ai văzut, cartea Zânuţa Dora-Li şi … este un adevărat album de artă. Tot acolo am publicat şi „În împărăţia animalelor-alfabetul în jocuri ghiduşe” la fel de frumos realizată.

Ce cărţi preferaţi? Sunteţi fan al cărţilor fantasy şi în special al seriei Harry Potter? Aveţi un personaj, o carte favorită?

 Îmi plac cărţile de referinţă, cele care înving barierele timpului rămânând nemuritoare. O carte bună, chiar dacă este scrisă pentru copii se poate adresa tuturor vârstelor. Micul print, Selma Lagerlof bunăoară, sunt cărţi şi autori la care mă întorc de când mă ştiu şi în care descopăr şi redescopăr mereu câte ceva pentru sufletul meu. Îmi place literatura engleză pentru copiii. O consider cea mai bună şi a dat o galerie de personaje celebre. Îl îndrăgesc pe „Cipi, acest pitic uriaş”, de Fodor Sándor, care îmi descreţeşte deseori fruntea (n-a mai fost reeditată, din păcate) şi nesfârşita duioşie din „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu. Îl iubesc pe Guguţă a domnului Spiridon Vanghelie care a cucerit o lume întreagă, şi pe Habarnam al scriitorului rus Nosov.

Încerc să aflu şi să citesc ce se scrie în lume în aceste vremuri. Nu pot ţine pasul cu toate apariţiile dar am citit „Jurnalele puştilor şi puştoaicelor” care arată viaţa copiilor de peste ocean, preocupările lor, modul de a vedea lumea. Despre copiii din partea noastră de planetă nu se stie nimic, nu avem timp şi altele pentru ei de atâta politică şi scandaluri. Reprezintă, pur şi simplu un vid pe harta Copilăriei.

Am descoperit o autoare engleză pe care am îndrăgit-o de asemenea şi care a creat personaje incredibil de simpatice. Este vorba de Kaye Umansky şi personajele sale Pongwiffy cu al său „vamiliar de vrăsitoare”, Hugo. Este un hamster plin de personalitate şi umor evadat dintr-o „gujga” şi revoltat pe condiţia hamsterilor folositi drept animale de companie. Şi să n-o uit pe „Micuţa vrăjitoare” a celebrului autor german Ottfried Preussler.

In ceea ce mă priveşte abordez un stil jucăuş, colorat, pitoresc şi vesel.Cărţile pentru copii trebuie să evite expresiile şi limbajul violent, răul, întunecimile. Chiar dacă în final binele învinge, călătoria în adâncul răului poate lăsa neştiute urme.

Am remarcat (după ce am primit răspunsul pe mail) că pentru amândouă cartea lui Fodor Sándor a rămas favorită şi a fost una dintre cărţile plăcute, citite în copilărie, la care ne-am reîntors în timp. Dacă aţi citit-o şi v-a plăcut sunt convinsă că o să vă placă şi Zânuţa Dora-Li şi Vrăjitoarea Ciumfi. După părerea mea este greu să scrii carte pentru copii. Este cu atât mai frumos să reuşeşti să o faci bine. Din cele câteva întrebări nu ştiu dacă voi aţi reuşit să o cunoaşteţi pe autoare, eu sper că da. Ce pot să vă spun că este o persoană caldă, cu o voce potrivită să spună poveşti, ale cărei cărţi sunt exact cum spune: au un stil jucăuş şi vesel. Ce pot să vă spun în plus? Această carte a fost lansată la Târgul Internaţional Gaudeamus, în 2012 şi a fost nominalizată în 2013 la premiile Uniunii Scriitorilor Români.

help-books-aj.svg_aj_ash_01Întrebările de final ale bibliotecarului: Care au fost (sau sunt) cărţile pentru copii pe care le-(aţi) preferat(i)? Ce credeţi despre literatura pentru copii şi tineret de astăzi? Aţi fost tentaţi să scrieţi? Aţi publicat cărţi? Vă doriţi să reuşiţi asta? Ce aţi fi întrebat-o voi pe d-na Anastasia Popa?

 

Puteţi vedea şi prezentarea filmată, realizată şi pentru această carte pe pagina destinată VideoBlog-ului 

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness – recomandare de lectură


cartea-pierduta-a-vrajitoarelor-vol-1_1_fullsizePovesteam că în perioada cât am lipsit de pe blog, am citit mult şi printre alte cărţi am citit unele pe care mi le-a recomandat o tânără prietenă. A Discovery of Witches / Cartea pierdută a vrăjitoarelor, a scriitoarei americane Deborah Harkness, apărută la Editura Litera în traducerea Oanei Cristea, este una dintre acestea, fiind în acelaşi timp, şi o carte pe care vroiam să o citesc de când a apărut pe rafturile librăriilor. Îmi suna interesant titlul, mi-a plăcut mult coperta şi prezentarea – chiar înainte de a deschide şi a citi primele rânduri. Această carte este primul volum al unei trilogii. În original trilogia se numeşte All Souls (Toate Sufletele). Bănuiam că este o carte pentru adolescenţi, dar îndată ce am citit din ea mi-am dat seama că autoarea probabil s-a gândit să o scrie şi pentru cei care au îndrăgit ciclul Harry Potter pe vremea adolescenţei lor şi sunt  acum  la vârsta personajului principal feminin, Diana Bishop. Spre deosebire de multele romane apărute în care eroina este o tânără de liceu, aici aceasta este adultă, profesor universitar şi studiază despre alchimişti în Biblioteca Bodleiană din Oxford.

1024px-The_Bodleian_Library_from_the_south_entranceCercetănd manuscrise diferite, dă peste unul ascuns, aflat sub o vrajă. Inconștientă de puterea pe care o are și refuzând să creadă prea mult în vrăjitorie, deşi face parte dintr-o puternică familie de vrăjitori, Diana este totuși singura pentru care manuscrisul apare, reacționează și pare să-i trăiască sub atingere. Odată ce acest lucru se întâmplă, Diana  devine de-a dreptul urmărită și înconjurată de diferite fiinţe care doresc să pună mâna pe această carte. Unul dintre cei mai curioşi de-a vedea acest manuscris, ce pare foarte ameninţător dar şi foarte atrăgător este şi Mathew Clairmont, un vampir în vârstă de 1500 de ani. Acesta este genetician şi studiază evoluţia speciilor, fiind preocupat să stabilească care sunt diferenţele genetice dintre oameni, vampiri, vrăjitoare și demoni. Vampirii au fost potretizaţi diferit, după imaginaţia fiecărui scriitor în parte. Ce au toţi în comun este atracţia pe care o exercită asupra fiinţelor cu sânge cald, frumuseţea (de la Anne Rice încoace) şi viaţa eternă. Este dreptul autoarei deci să îşi imagineze vampiri fără colţi şi fiind doar o anomalie genetică, aflaţi pe un prag superior al evoluţiei aşa cum, descrişi de ea, demonii pot fi fiinţe extrem de talentate, pot fi sensibili sau plini de furie şi care sunt mari artişti pe care lumea i-a cunoscut de-a lungul timpului. Teoria lui Matthew privind ADN-ul, de fapt al 00001425modificărilor care ar apărea în cazul fiecărei specie non-umane sunt interesante şi sunt atât de convingător scrise încât par posibile. Cartea vrăjitoarelor, cunoscută sub numele de Ashmole 782, pe care toţi o caută de sute de ani, ar putea fi răspunsul în cazul cercetărilor lui. Matthew o supraveghează pe Diana spre a avea acces la acea carte, dar în acelaşi timp, dându-şi seama că se află într-un pericol de care nu este conştientă, îşi doreşte s-o protejeze. Fiecare din aceste specii vor să pună mâna pe carte, fiecare crede că datorită acesteia ar putea să învingă celelalte făpturi. Pentru ca lumea lor să poată coexista cu lumea umană, pentru ca să nu se mai repete vânătoarea de vrăjitoare sau de vampiri care i-a decimat într-o perioadă, „Congregația”, un consiliu cu nouă membri, câte trei din fiecare ordin non-uman (vrăjitoare, vampiri şi demoni) a stabilit reguli prin care nici una dintre aceste specii să nu poată obţine nici un avantaj în faţa celorlalte şi de aceea a interzis orice fel de legătură, cu atât mai mult una de dragoste, în afara propriei specii. Povestea de dragoste care se înfiripă între cei doi protagonişti ai cărţii este exact aşa cum trebuie pentru a avea ingredientele succesului – el şi ea se confruntă întâi cu sine, cu sentimentul copleşitor al iubirii, apoi cu lumea care le pune oprelişti şi interzic iubirea lor. Cum se termină primul volum, ce se întâmplă de fapt în carte, cum evoluează povestea, vă invit să citiţi şi să aflaţi.

853301cartea pierduta a vrajitoarelorAm citit cartea pe nerăsuflate. Stilul alert al scrierii, documentaţia serioasă şi multiplele note de subsol cu referiri la lucruri şi perioade istorice exacte, te fac să o percepi într-un mod foarte apropiat de realitate. Trebuie să fac menţiunea că Elias Ashmole (1617 – 1692) a fost un colecţionar, erudit şi pasionat de alchimie a cărui colecţie este deţinută într-adevăr de Biblioteca Bodleiană, iar Ashmole 782 a existat, fiind chiar un studiu de antropologie, dar care este de negăsit exact ca în romanul d-nei Harkness. Mister, realitatea împletită cu povestea imaginată este ceea ce face atât de savuroasă această carte. Simţi că povestea este adevărată, credibilă, chiar dacă este doar un fantasy foarte bun. Crezi că pot exista printre noi, suferind de mutaţii genetice, cei care ar putea trăi veşnic, care ar putea fermeca sau vrăji pe oricine. Explicaţia dată de autoare atât de detaliată şi foarte tehnică ar atrage şi pe cei care sunt mai sceptici 🙂 Recomand această carte celor care îndrăgesc poveştile de dragoste, celor care caută un fantasy bun, celor care sunt fani ai cărţilor cu vampiri sau vrăjitoare şi nu în ultimul rând celor cărora le-ar place o evadare din cotidian printr-o carte alertă, bine scrisă, cu personaje puternice şi inteligente, a căror conversaţie, poveste şi acţiune trece peste şabloanele obişnuite.

deborah-harkness-smallAutoarea, Deborah Harkness, deşi născută în Philadelphia, SUA a locuit în multe state din SUA (cu fus orar diferit una de alta – zonele au fost Chicago, California de Sud şi de Nord, New-York) dar şi în Oxford şi Londra, ceea ce face de înţeles descrierile atât de precise şi cu atât de multă culoare locală pe care le regăsim în carte. Este licenţiată a mai multor universităţi de prestigiu din SUA şi s-a documentat, asemeni personajului cărţii, atât la Biblioteca Bodleiană cât şi la multe biblioteci universitare, despre istoria magiei şi a ştiinţelor în Europa, în special perioada de la 1500-1700 – în vederea scrierii cărţilor sale – atât a celor beletristice, cât şi a altor două lucrării non-beletristice (John Dee’s Conversations with Angels: Cabala, Alchemy, and the End of Nature (Cambridge University Press, 1999) and The Jewel House: Elizabethan London and the Scientific Revolution (Yale University Press, 2007). pentru care a primit recunoaşterea specialiştilor şi a fost premiată. Autoarea spune că a petrecut atât de multă vreme în biblioteci, că a ajuns să se descurce atât cu cataloagele tradiţionale, cât şi cu variantele lor computerizate şi acestor experienţe le poate mulţumi că a ajuns să iubească cu pasiune bibliotecile şi să aibă un profund respect pentru bibliotecar:

„I know my way around a card catalogue or the computerized equivalent. These experiences have given me a deep and abiding love of libraries and a deep respect for librarians”  (citat din pagina biografică a site-ul său  de unde am preluat si fotografia).

Deborah Harkness este acum profesoară universitară la Universitatea Californiei de Sud, în Los Angeles (University of Southern California), unde predă Istorie europeană şi istoria ştiinţelor. Pentru faptul că este o cercetătoare, că este foarte bine documentată, pentru că scrie extraordinar de interesant, atractiv dar şi pentru faptul că este pasionată de biblioteci şi de munca noastră, a bibliotecarilor, eu mă consider fanul ei şi vă recomand cu căldură lucrările ei.

Al doilea volum al trilogiei All Souls este Şcoala Nopţii. Voi reveni cu o recenzie asupra acestei cărţi de îndată ce o vom primi în bibliotecă.

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit această carte? Vă place literatura fantasy? Dacă da, ce alte cărţi de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Ce părere aveţi de ecranizările realizate după romanele fantasy care v-au plăcut? Dacă n-aţi citit cartea, v-aţi dori s-o faceţi?

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Să povestim despre „Jocurile Foamei” de Suzanne Collins


jocurile-foamei-concurs1Cartea despre care vom povesti astăzi, Jocurile Foamei de Suzanne Collins, a fost aleasă pentru a fi citită la sfârşit de trimestru II (iunie 2013). Deşi hotărârea de-a oferi mai mult timp pentru lectură, în cazul cărţilor pe volume, a fost una corectă, am constatat că această regulă nu se aplică şi acestui roman. Nu spun că va fi singura excepţie. Sunt cărţi pe care le sorbi ca însetatul, parcurgâng cu nesaţ fiecare pagină. Am citit-o extrem de rapid, fiind captivată de poveste, de ideea nouă. chiar dacă vorbim despre o carte în care acţiunea se petrece într-o lume distopică şi de nedorit, având în vedere că este vorba de lupta pentru subzistenţă, de moartea unor copiii, până la urmă.

Jocurile Foamei sunt inspirate din luptele de gladiatori oferite locuitorilor Romei antice de conducătorii acestora, începând de la Cezar. În Capitoliu se oferă „Panem et circensem” (Pâine şi circ) ca să mulţumească cetăţenii, fiind în acelaşi timp un mod de a controla, de-ai ţine sub teroare pe locuitorii districtelor. Ţara, situată geografic în fosta America de Nord, este împărţită ca o pâine (PANEM) în 12 districte care se supun Capitoliului, Al treisprezecelea district pare să fie ras de pe faţa pământului de la războiul civil ce-a avut loc cu peste 70 de ani în urmă. Pentru ca nimeni să nu uite cine a câştigat, Capitoliul organizează anual Jocurile Foamei, unde, participanţii, între vârste pornind de la 12 până la 18 ani, sunt aleşi prin tragere la sorţi. Din fiecare district se alege un băiat şi-o fată. Cei 24 sunt Tributurile de sânge pe care The_Hunger_Games_Districtul 12Districtele le datorează Capitoliului. Aflaţi în arenă, tinerii sunt obligaţi să ucidă pentru a supravieţui. Regula jocurilor este ca ultimul supravieţuitpr să fie câştigător. Câştigul pentru ultimul supravieţuitor este mare, oferindu-i lui şi familiei sale, confort şi avere. Poate de aceea, în Districtele 1 şi 2, tinerii se pregătesc intens şi merg voluntari la aceste jocuri. Districtul 12, din care fac parte Katniss Everdeen şi Peeta Mellark, este un district mic, specializat în minerit. Din districtul lor nimeni nu s-a oferit vreodată voluntar şi doar o singură persoană de aici a câştigat aceste jocuri. Este vorba de Haymitch Abernathy, cel care este mentorul participantilor aleşi din Districtului 12 şi totodată câştigătorul celei de-a 50-a ediţie a Jocurilor Foamei. La a 74-a aniversare/ediţie, prima voluntară a acestui district – Katniss Everdeen, se oferă tribut în locul sorei sale, Primrose Everdeen. Este un moment dramatic, emoţionant. Al dolea tribut, băiatul care are ghinionul să fie ales prin extragere, este Peeta Mellark, căruia Katniss simte că-i datorează viaţa pentru ajutorul pe care i l-a dat cu ani de zile în urmă. Prietenul cel mai bun şi partenerul de vânătoare al lui Katniss este Gale Hawthorne. Împreună, ei asigură, din vânzarea pe piaţa neagă a animalelor vânate, traiul familiilor lor. Apropierea pe care o simte Katniss faţă de Gale şi sentimentele pe care le are pentru Peeta fac ca povestea să nu fie simplă nici pe plan sentimental. Încurcătura sentimentală, faptul că de-a lungul a trei volume Katniss nu-şi recunoaşte sentimentele, nu ştie ce este potrivit pentru ea, m-a dus cu gândul la situaţia similară a lui Scarlett O’Hara, din Pe aripile vântului de Margaret Mitchell. Şi totuşi, ce poţi să faci dacă eşti pusă în situaţia de-a ucide pentru a supravieţui, de-a ucide pe cineva de care îţi pasă, pentru care ai sentimente de preţuire? Poate că încerci să negi tot ceea ce simţi pentru ca să fie totul mai uşor. Sau poate simulezi sentimente pentru că ştii că dragostea poate atrage şi vinde, poate schimba hotărâri, poate să te ajute în cazul unui reality show. M-am întrebat până unde poate merge un om pentru a supravieţui şi cât din sufletul său este sacrificat în acest proces? De învingători, după transmisiunile directe de la Jocurile Foamei, nu se aude nimic, nu se ştie cât de bună este viaţa lor, ei fiind într-un fel despărţiţi de marea masă, având un cartier al lor, condiţii bune de trai. Trăiesc ei oare bine? Sau coşmarul luptelor îi însoţeşte mereu, distrugându-le viaţa?

M-am gândit la alte lumi distopice imaginate de alţi autori. Am găsit unele similitudini cu sistemul opresiv din 1984 de George Orwell. Şi în districte lumea trăieşte permanent monitorizată, controlată şi orice mic gest de nesupunere este sancţionat. Istoria este manipulată, schimbată şi adevărul ascuns sau distorsionat. Lumea se supune deşi o duce greu, mulţi dintre ei murind din lipsă de hrană sau căldură. Nesupunerea se plăteşte cu moartea sau oamenii dispar fără urmă, transformaţi în Avox-i (torturaţi şi fără limbă), sclavi ai celor din Capitoliu. Gestul de nesupunere al lui Katniss şi Peeta, din primul volum, declanşează, ca o avalanşă, revolta în toate districtele. Care poate să fie urmarea? Opresiunea poate da roade, ameninţările sunt făcute, iar Katniss trăieşte cu spaimă, crezând că dacă va accepta ceea ce i se impune, va salva viaţa celor dragi. La aniversarea celor 75 de ani … se preconizează un spectacol impresionant. Ce va fi oare? Apar zvonuri despre cel de-a 13-lea District. Cine sunt cei care au lăsat în suferinţă şi opresiune celelalte 12 Districte un timp atât de îndelungat? Care este scuza lor? Care este scopul lor? Aflăm multe în cel de-al 3-lea volum al trilogiei. Nu vreau să dau amănunte, pentru că îmi doresc ca cei care nu au citit această carte s-o facă, fără să fiu spoiler. De aceea, restul amănuntelor le vom analiza şi povesti în comentarii.

English: A picture of Suzanne Collins.

English: A picture of Suzanne Collins. (Photo credit: Wikipedia)

Autoarea, Suzanne Collins, este romancieră şi scenaristă americană, fiind premiată pentru scenariile de televiziune pentru tineret. Experienţa pe care a acumulat-o ca scenaristă de emisiuni pentru tineret, a fost utilizată în Jocurile Foamei. Aici creatorii de jocuri, în fapt ai emisiunilor de tip reality TV (prezentarea cărora m-a dus cu gândul la emisiunea concurs Survivor) fac regulile jocului, oferă antren privitorilor, cresc audienţa imaginând noi modalităţi de a-i pune la încercare pe participanţi. Mi se pare interesant că autoarea, în Jocurile Foamei oferă o perspectivă demoralizantă şi critică a acestor tip de emisiuni. Anterior acestei trilogii, romanciera a mai scris o serie de romane pentru tineret de mare succes, Underland Chronicles.

Închei acordând câteva cuvinte şi ecranizării realizate la primul volumThe Hunger Games (2012). Interesant, pentru cine n-a citit cartea (pentru noutateaThe_Hunger_Games_1330723985_2012 idei), filmul este mult sub nivelul acesteia şi a fost o mare dezamăgire pentru mine, care am l-am văzut după ce am lecturat romanul. Mi s-a părut că se putea face mai mult, că putea oferi din punct de vedere vizual, al efectelor speciale, mai mult. Nu mi-a plăcut nici actorul care a fost ales să joace rolul lui Peeta Mellark. S-a descurcat, dar n-ar fi fost alegerea mea, dacă aş fi făcut casting-ul. După ce văzusem coperta îmi imaginasem şi o altfel de eroină principală, din punct de vedere fizic, dar mi-a plăcut cum a jucat Jennifer Lawrence. Ce nu mi-a plăcut este că nu ştie să cânte şi nu s-a gândit nimeni să facă playback. În carte, Katniss, ca şi tatăl ei, are o voce deosebită, remarcabilă, pe care şi păsările se opresc din ciripit, ca să o asculte. Astea sunt doar câteva păreri personale, ceea ce vă recomand este să citiţi întâi cartea, pentru că dacă vedeţi întâi filmul s-ar putea să nu vă doriţi să citiţi romanul şi asta ar fi o pierdere.

Plusuri ale romanului – stilul alert care te prinde, ideea Jocurilor Foamei, spiritul de sacrificiu, tensiunea, emoţia unor momente (extragerea participanţilor, momentul Rue).

Minusuri – este scris la persoana întâi, prin ochii lui Katniss Everdeen care nu ia parte la toate deciziile, nu are încă experienţă şi reacţionează mai mult din instinct decât din raţiune. Am simţit această lipsă mai ales la cel de-al treilea volum, unde acţiunea trenează, hotărârile luate sub impulsul momentului nu sunt cele mai inspirate. Ar fi fost nevoie de o privire de ansamblu, de ceva informaţii suplimentare. Deduci. mai mult decât citeşti, care sunt problemele reale şi care este manipularea politică ce mişcă lucrurile atât în Districte cât şi în Capitoliu. Tot un minus ar fi şi faptul că volumul al treilea se termină brusc iar povestea de iubire este tratată superficial.

Puteţi citi ce-au scris despre acest roman: Sonia, pe Blog de iarnă,  (si vol. 2, 3- Sfidarea, Revolta); Sorin Berbecaru (Jocurile foamei, Sfidarea, Revolta) Sayuki, Daniella, Adinab pe Blog de cărţi,

Dacă mai sunt şi alţii care au scris despre aceste cărţi – vă rog postaţi cometarii cu link-urile şi le voi adăuga articolului. Pentru cine a scris şi despre film – şi poate oferi o mai bună analiză, vă rog să procedaţi la fel (postaţi link-uri.)

 

Etichete: , , , , , ,

Vampirii, vârcolacii şi iubirea

Vampirii, vârcolacii şi iubirea

Oamenii visează la iubiri imposibile. S-a scris Romeo şi Julieta, Luceafărul, apoi Riga Crypto şi lapona Enigel. A scris Cărtărescu despre iubirea unei chiuvete pentru un felinar (Poema chiuvetei). A venit acum rândul vampirilor sângeroşi să iubească. Modificându-se substanţial, de la varianta originală prezentată de Bram Stoker în Dracula, vampirul de azi este sensibil, iubeşte până la moarte o fiinţă plăpândă, vulnerabilă. Nu mai este omorât de soare ci mai degrabă străluceşte ca un diamant la lumina lui şi este extrem de atrăgător (vezi Twilight / Amurg / Alkonyat).

Am citit câteva cărţi care, după noua modă, prezintă faţa umană a unor fiinţe ce-şi au originea în legendele mitologice. Unele dintre aceste titluri sunt interesante prin ineditul subiectului. Altele sunt suficient de antrenante cât să te facă curios să vezi ce e mai departe. Câteva n-au reuşit să mă convingă. Totuşi, dacă ar fi să aleg ce mi-a plăcut cu adevărat dintre acestea, este o carte citită recent, al cărei subiect este iubirea dintre un vârcolac şi o adolescentă. Autoare este Maggie Stiefvater, iar cartea se numeşte Shiver /Fior /Borzongás. Titlul este primul dintr-o serie, The Wolves of Mercy Falls / Lupii din Mercy Falls. Cartea este scrisă sensibil, este romantică, oferă o perspectivă nouă asupra subiectului. Recomand această carte tuturor celor care preferă cărţile de dragoste, care citesc despre iubiri adolescentine, sau sunt atraşi de iubirea imposibilă.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
15 comentarii

Scris de pe Aprilie 12, 2012 în Noi apariţii editoriale

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: