RSS

Arhive pe autori: bibliodevafiliala3

Despre bibliodevafiliala3

Localizata în Deva, la etajul al 2-lea al Grupului Scolar Teglas Gabor, Filiala nr. 3 este una dintre filialele Bibliotecii Judetene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva. Fondul de carte constituit in aceasta locatie este in limba maghiara. Pe langa imprumutul de carte sau consultarea documentelor la sala de lectura, aici avem şi un centru biblionet, cu 10 calculatoare ce ofera accesul la internet gratuit pentru utilizatorii bibliotecii judetene. Programul pentru public este: Luni, Miercuri 8.30-16.00 Marti, Joi 10.30-19.00 Vineri 8.30-13.30 Va asteptam cu drag!

Biblioteca nopții, de Alberto Manguel, o caldă recomandare de lectură


 

Azi vă povestesc despre Biblioteca Nopţii (titlul original The Library at Night), una dintre cărţile autorului Alberto Manguel, apărută în traducerea Ancăi Stoiculescu la Editura Nemira. O carte scrisă frumos, cu emoţie şi căldură, având la bază pasiunea nestinsă a autorului şi multă documentare pentru subiectul ales. Drumul cărţii spre mine este o poveste în sine deşi, odată aplecată spre ea, lectura a fost rapidă. Am primit această carte cu mult timp în urmă, fiindu-mi încredinţată de o prietenă, tocmai pentru că s-a gândit că aş putea găsi cuvintele potrivite prin care să v-o aduc şi vouă, recenzând-o. Nu ştiu dacă voi reuşi să-i fac dreptate cărţii cu recenzia mea, pot spune cu siguranţă că este una dintre acele cărţi pe care orice iubitor de carte ar trebui să o citească şi mi se pare o lectură necesară unui bibliotecar. Frumoasa carte a stat tăcută şi plină de speranţă să pun mâna şi s-o deschid, multă vreme. După un timp, mă privea cu reproş şi părea doar să-şi întindă timid coperţile înspre mine de pe marginea noptierei, de pe colţul biroului. Am purtat-o după mine la servici, am dus-o în concedii, am „aprofundat” doar coperta şi cele două cuvinte scrise cu auriu, mare pe un fond întunecat, întrebându-mă (anterior lecturii ei) despre ce ar putea fi vorba în ea. Privind-o, parcă mă pedepseam să nu o deschid, ceea ce nici eu, nici un alt bibliotecar nu ar face în mod normal. Aşa că, neştiind despre ce e vorba, necitind nimic despre autor, „biblioteca nopţii” mă trimitea cu gândul la orice, de la invitaţie la lectură, până la un thriller sau roman poliţist. Prima conexiune involuntară m-a dus cu gândul la una dintre cărţile poliţiste româneşti pe care le-am citit în tinereţe: Atac în bibliotecă, a scriitorului George Arion. Greutatea de-a deschide cartea, îmi dau seama acum, după mult timp, nu era decât un mod inconştient de a refuza ceva ce-mi făcea plăcere. Viaţa vine cu tăvălugul ei peste noi toţi şi era rândul meu să fiu încercată atunci. A fost prima dată când nu am lăsat cărțile să mă aline. Departe de-a fi orice mi-aş fi imaginat, cartea m-a surprins şi m-a captivat imediat ce am început-o. Deşi este o carte non-beletristică, trebuie să fiu de acord cu cei de la Washington Post Book (al căror citat se află pe coperta a patra a cărţii) când scriu că este o carte absolut fermecătoare, captivantă pentru orice pasionat de lectură. Da, Alberto Manguel a reuşit să scrie într-un mod vizual, cald, fascinant, interesant şi deosebit … despre biblioteci, despre cărţi, despre universul creat de ele, despre istoria alcătuirii unor biblioteci şi a organizării lor. Am mai scris despre cărţi unde cartea şi locurile destinate ei sunt magice (exemple ce îmi vin rapid în minte sunt Povestea anticarului, de Charlie Lovett; sau Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness) dar această carte este mai aproape de genul acela impresionant de frumos şi dens de informaţii pe care Umberto Eco l-a avut în Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare. Totuşi, deşi Eco este unul dintre preferaţii mei, cred că în cartea de faţă Manguel a reuşit performanţa de a scrie într-un mod aproape poetic şi foarte apropiat despre un subiect demn de orice tratat de biblioteconomie. O asemenea carte poate scrie cineva doar când este un adevărat cunoscător, un iubitor de lectură, un om cu o cultură impresionantă şi o poveste de viaţă la fel de plină. Cred că noi toţi cei care avem o bibliotecă sau şi mai mult, cei ce avem norocul să lucrăm într-una, ne regăsim în textul cărţii, care mi se pare un continuu şir de citate demne de a fi reţinute:

Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. […] În tinereţea-mi nesăbuită, pe vremea când prietenii mei visau la fapte de vitejie în domeniile ingineriei, dreptului, finanţelor sau politicii naţionale, eu visam să devin bibliotecar. (citat din Alberto Manguel, cuvânt înainte la Biblioteca Nopţii, Bucureşti, Nemira, 2011).

Descrierea spaţiului bibliotecii, aranjarea şi ordonarea rafturilor, istoricul sistemelor de ordonare, modul prin care se face trierea şi achiziţionarea cărţilor nu te-ar duce cu gândul la o poveste. Şi totuşi fiecare rând mi s-a părut încărcat de semnificaţiile personale pe care autorul, în imensa lui preţuire pe care o are pentru fiecare dintre cărţile pe care le-a citit, reuşeşte să ni le transmită, să ne facă să retrăim momente similare. Citind prefaţa şi primul capitol în care autorul descrie modul în care a fost absorbit de biblioteca proprie, de reuşita de a-şi organiza şi muta cărţile pe rafturi, mi-am amintit în mod viu şi cald fiecare încercare de-a mea (pe vremea când nu eram bibliotecar) de a-mi organiza şi eu cărţile din bibliotecă. Îmi creasem şi eu diferite sisteme de notare pe cotor şi opisuri în care să regăsesc mai uşor cărţile. Căldura amintirii o leg nu doar de cărţi ci mai ales de faptul că îi aveam alături pe cei dragi mie, era un efort colectiv (al întregii familii) şi o satisfacţie împărtăşită atunci când terminam. Obișnuiam, obișnuiesc de fapt, pentru că încă o fac, să mă uit cu mare plăcere la cărţile cuminţi din rafturi, la modul în care par să comunice între ele şi cu mine, prin minte trecându-mi instant poveştile citite doar privindu-le coperţile. Le poți regândi, le poți atribui noi valori adăugând fiecare emoție pe care conținutul lor ți le provoacă, fiecare trăire adevărată pe care o ai citindu-le. Un cuvânt, o frază, un nume comun, pot să lege povești, pot să îți deschidă noi orizonturi și o altă înțelegere a lecturii.

…pe timpul nopţii, când lămpile din bibliotecă sunt aprinse, lumea de afară dispare şi nu mai există decât acest spaţiu al cărţilor. (op.cit, p.18) … atmosfera se schimbă. Sunetele se estompează, vocea gândurilor prinde puteri. (op.cit. p. 19).

Alberto Manguel vorbește nu doar de biblioteci, nu doar de cărți, ci de ideea lor de continuitate, de permanență. Biblioteca din Alexandria a dispărut fizic, dar mitul ei în timp a crescut și i-am atribuit valori imense fără a ști ce comori ascundea de fapt. Despre achiziția de carte și importanța acesteia am reținut că în spatele unei biblioteci realizate, este una refuzată, una ale cărei posibilități nu s-au concretizat: din lipsă de spațiu, de bani, dintr-o subiectivitate a celui care achiziționa cărțile, din motive politice sau istorice concrete. În Biblioteca nopții se parcurge, într-un fel, istoria lumii, evoluția sau involuția umană, prin felul în care au fost concepute, dezvoltate, tratate, aranjate sau distruse bibliotecile. Dacă ești un om al cărții, dacă îți place istoria, dacă vrei să afli mai multe despre cultura și civilizația lumii, cât și despre istoria și dezvoltarea bibliotecilor, este o carte pentru tine! Este o carte deosebită, caldă, minunată, plină de informații utile, de povești de care nu am auzit până acum, așa că v-o recomand cu mare căldură.

Autorul, Alberto Manguel, este cetățean argentinian, canadian și francez, fiind un om care a trăit în multe alte locuri, a citit mult și a fost familiarizat cu diferite culturi. Deși s-a născut în Argentina, la Buenos Aires (în 1948), a crescut în Tel-Aviv, Israel, pentru că tatăl său a fost ambasador argentinian acolo. Așa se face că a vorbit în engleză și germană înainte de a vorbi spaniola, pe care a început s-o învețe abia la 7 ani, când s-au reîntors în Argentina. Una dintre cele mai importante amintiri ale sale este de pe vremea când avea 16 ani și, lucrând într-o librărie după ore, l-a cunoscut pe scriitorul Jorge Luis Borges. Acesta, aproape orb, avea nevoie de cineva care să-i citească. Manguel a făcut această plăcută și instructivă muncă, citindu-i lui Borges de câteva ori pe săptămână, timp de aproape patru ani (din 1964 în 1968). A fost un lucru benefic pentru amândoi, dar mai important pentru Manguel, căruia conversațiile avute cu scriitorul i-au influențat în mare măsură destinul. În 1967 a făcut un an de facultate, la care a renunțat pentru a lucra la o editură, care îi va deveni agent literar peste 20 de ani. Între anii 1970 și 1982 a fost jurnalist și editor, în aceste calități străbătând lumea, trăind în locuri și țări cum ar fi: Italia, Anglia, Franța, Tahiti. A scris, a fost recompensat cu numeroase premii pentru lucrările sale, a cunoscut oameni care l-au influențat sau împreună cu care a scris unele dintre operele sale (mă gândesc la Gianni Guadalupi la sugestia căruia și împreună cu care a scris The Dictionary of Imaginary Places). În 1982 s-a mutat în Canada, la Toronto, unde a locuit până în 2000. Din 2000 s-a mutat în Franța, în Poitou-Charentes, unde el și partenerul său au cumpărat și restaurat o biserică medievală în care a găsit locul potrivit pentru  impresionanta sale bibliotecă, de aproape 40000 de volume, despre a cărei aranjare și locație specială, scrie în Biblioteca Nopții.  Alberto Manguel este un scriitor remarcabil, de o vastă cultură și cu un bagaj de viață la fel de interesant. Este un om al cărților, un adevărat bibliotecar, sau ceea ce presupune acest termen. A scris numeroase alte cărți, din care biblioteca noastră deține pentru împrumut: Biblioteca nopții (2011), Istoria lecturii (2011), Jurnal de lectură : Un Don Juan al cărților (2012), Un cititor în pădurea din oglindă (2016), apărute toate la Editura Nemira.

P.S. Am fost curiasă cum arată biblioteca autorului și am găsit online poze, dar care sunt protejate de drepturile de autor. Tot ce pot să fac, este să vă îndrum să le vedeți, mai ales dacă citiți cartea, sau cărțile lui, ca să vă faceți o idee despre cum arată locul despre care scrie cu atâta drag. Și puteți să-l ascultați vorbind la o emisiune radio, despre cărțile lui preferate și despre autorii victorieni pe care îi apreciază.

Întrebarea bibliotecarului, la final: Ați citit vreuna dintre cărțile autorului? V-au plăcut? Cum v-ar fi lumea fără cărţi, fără biblioteci?

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe octombrie 7, 2019 în Recomandări de lectură

 

Etichete: , , , , , , , ,

„Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley


Azi am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă!  Este vorba despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, „Războiul care mi-a salvat viaţa” (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016.

Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină, neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război. Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama, acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil 9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra, nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor, Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin, durere şi iar durere.

Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian.  Din istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor, organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai, mai să cadă, când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie, clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge înapoi la ea.

Ajunşi la destinaţie, toţi sunt aduşi grămadă şi de acolo locuitorii îşi aleg după preferinţe copiii pe care să-i cazeze. Ada şi Jamie nu sunt doriţi şi nici aleşi de nimeni. Sunt murdari, nepieptănaţi, ea e handicapată şi par să nu fie în toate minţile pentru că nu înţeleg tot ceea ce aud. De unde să ştii cuvinte dacă n-ai fost învăţat? Dacă nu s-a vorbit cu tine? Ce poţi să faci? Doamna care se ocupă cu repartizarea evacuaţilor nu se lasă şi o forţează pe Susan Smith, una dintre locuitoarele satului, să îi primească la ea. Aceasta e o femeie singură, suferindă de pe urma morţii prietenei sale, ce declară că nu şi-a dorit copii niciodată şi că nu ştie să se îngrijească de ei. Să fie o nouă încercare pentru Ada? Să fie o nouă respingere? Nu îndrăzneşte să se apropie de femeia care încearcă să le ofere tot confortul, chiar dacă nu i-a ales, chiar dacă a fost obligată să-i primească. Războiul le oferă o nouă casă, o nouă lume şi viaţă. Sunt raţionalizări de hrană, dar adevărul e că tot mai bine ajung să mănânce în străini decât vreodată acasă la mama lor. Cartea reuşeşte în cuvinte simple să prezinte nişte probleme grave, să deschidă uşi şi să schimbe lumi, pentru că războiul care se desfăşoară la scară mondială pentru Ada înseamnă şi un război cu mama ei, cu sine, cu problemele pe care le înfruntă curajos şi undeva există speranţa unei victorii, o libertate ce trebuie câştigată. Eu vă recomand această carte dedicată tinerilor de 12-14 ani, dar care poate fi citită cu mare plăcere şi interes la orice vârstă, fiind cu atât mai profund înţeleasă. Eu am citit-o într-o singură zi şi am fost nerăbdătoare să văd finalul, pe care nu vreau să vi-l deconspir.

Am citit şi am şi scris despre cărţi  în care felul inocent al copiilor de-a privi lucrurile şi sentimentele trăite de aceştia ne-au prezentat într-un alt fel o lume sau moment istoric despre care am învăţat sau am privit în documentare şi filme. Am văzut cum era percepută societatea americană şi problemele rasiale prin ochii copilului în Să ucizi o pasăre cântătoare  iar despre genocidul din Cambodgia în vremea khmerilor roşii, am citit în Întâi l-au omorât pe tata. Dacă mă gândesc la cărţile a căror acţiune se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt multe cele care m-au întristat, care mi-au rămas la suflet, mi-au plăcut sau m-au antrenat în tot felul de acţiuni. Sunt câteva care ating suflete şi aici pot să dau câteva exemple care îmi vin acum în minte: „Jurnalul Annei Frank”, „Băiatul cu pijamale în dungi”, „Hoţul de cărţi”, toate acestea fiind în marea lor majoritate şi ecranizate. Fiecare dintre ele te face să vezi cu alţi ochi războiul, să înţelegi ce greu e să ai o copilărie în asemenea vremuri. Această carte oferă o altă perspectivă, salvarea unei vieţi chinuite se datorează tocmai războiului. 

Foto credit Publishers Weekly

Kimberly Brubaker Bradley

Scriitoarea americană Kimberly Brubaker Bradley s-a născut în Fort Wayne, Indiana, în 1967. Ea însăşi se declară o mare iubitoare de lectură, din câte spune pe blogul său, ea era genul de copil care prefera să îşi petreacă pauzele povestind cu bibliotecara şcolii (eu întotdeauna am îndrăgit acest gen de copii). Nu s-a gândit niciodată să devină scriitoare, pasiunea ei fiind chimia şi a intrat la facultate la medicină, la care a renunţat la doar 6 saptămâni de la începerea cursurilor. Primul ei roman s-a „născut” în 1998 şi până în prezent a mai scris alte 16, ultimul fiind o continuare a acestui roman The War that I Won (care încă nu a fost tradus) şi care a devenit imediat un bestseller. Pentru Războiul care mi-a salvat viaţa, autoarea a câştigat în 2016  Newbery Honor Medal  şi a fost pe locul 1 pe lista New York Time Bestseller.

Am avut plăcerea să găsesc şi o recenzie pe care Amalia, o tânără din Bacău, a scris-o acestei cărţi, M-a bucurat faptul că am descoperit încă un copil ce citeşte şi scrie frumos despre cărţi, dar şi pentru că în cuvinte simple şi o descriere scurtă a ştiut să surprindă esenţa cărţii şi să-i ofere prospeţimea proprie vârstei. Totodată am descoperit şi site-ul Roata Mare care are o secţiune dedicată special tinerilor cititori şi unde  cărţile pentru tineret sunt recenzate chiar de aceştia. Felicitări realizatorilor!

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce părere aveţi? Aţi citit cartea? Deşi este o operă de ficţiune, despre astfel de vieţi chinuite, abuzuri asupra copiilor sau a femeilor auzim mereu la ştiri. Legislaţia are mari lacune din acest punct de vedere. Cum credeţi că ar putea fi prevenite sau remediate astfel de cazuri? Aştept cu nerăbdare părerile voastre!

 

 

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Rămas bun 2016, bine ai venit 2017!


La mulţi ani!!! Multă sănătate, fericire, noroc şi de mult bine să aveţi parte în anul care vine! Să fie un an bun, prosper, care să ne aducă bucurii! Pentru cei încercaţi de viaţă, pentru cei care au trecut prin clipe grele, sper ca noul an să vină cu bine, cu clipe de bucurie, cu momente de relaxare! Pentru noi toţi, îmi doresc ca acest an să fie plin de lecturi cât mai bune, filme cât mai interesante şi o viaţă socială cât mai activă! Să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi în anul ce tocmai se apropie cu paşi repezi! 

la-multi-ani-poza

 
7 comentarii

Scris de pe decembrie 31, 2016 în Uncategorized

 

La mulţi ani şi la multe lecturi bune! Rămas bun 2015! Fii binevenit 2016!


Se apropie cu paşi foarte repezi finalul anului 2015. În prag de an nou fiecare din noi face un fel de bilanţ al activităţii, al evenimentelor, al reuşitelor de peste an. Cu toţii am avut parte de-a lungul acestuia atât de momente bune cât şi de momente mai puţin plăcute. Dar în minte ar fi bine să le păstrăm, pe cât posibil, doar pe cele care au avut însemnătate, care au reuşit să ne bucure, care ne-au alinat la ceas greu. Aici pe blog am recenzant  mai multe cărţi care mi s-au părut interesante, care sub o formă sau alta puteau fi o inspiraţie pentru alţi scriitori aspiranţi, asta mai ales pentru că am vorbit destul de des despre debuturi literare de succes. Mulţumesc tuturor celor care prin comentariile lor au întregit şi au conferit o nouă valoare textului scris.

Vă doresc tuturor celor care mă citiţi, celor care reuşiţi să şi comentaţi, celor care treceţi pe aici cu totul întâmplător şi decideţi să mai rămâneţi şi pentru alte articole – un an bun, cu sănătate, rodnic, plin de bucurii, de reuşite, să aveţi parte de multe lecturi bune, de companii plăcute şi un Revelion aşa cum vă doriţi!

la-multi-ani-2016-anul-nou-numere

 

 

 
25 comentarii

Scris de pe decembrie 31, 2015 în Ştiri

 

Etichete: ,

Salonul Hunedorean al Cărţii la cea de-a XVI-a ediţie, octombrie, 2015


Afis-salon-2015Ca în fiecare an, în luna octombrie, biblioteca şi-a răsfăţat utilizatorii prin două manifestări de amploare: Noaptea Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii. Am privit cu plăcere ce multă lume s-a adunat la fiecare dintre aceste evenimente. Despre Noaptea Bibliotecilor puteţi citi mai multe în articolul scris de domnul manager al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, pe blogul bibliotecii. Dânsul a scris foarte frumos şi despre manifestările şi lansările de carte de la Salonul Hunedorean al Cărţii şi vă recomand să-i citiţi articolele. Având în vedere că despre cele două dintre lansările de carte ( cea a cunoscutului istoric, Lucian Boia şi cea a politicianului, dar mai ales poetului maghiar, Markó Béla) domnul Sebastian Bara a scris amănunţit, eu o să vă prezint în câteva cuvinte doar atmosfera creată de-a lungul celor 4 zile, pe perioada desfăşurării manifestării şi impresiile mele de cititor şi cumpărător de carte. Ca de obicei m-am bucurat că acest eveniment s-a putut ţine într-un loc elegant şi potrivit cum este Salle D’Or aflat la cel de-al treilea etaj în Deva Mall. Încă de DSCN1189la deschidere a fost frumos, a fost multă lume şi tot atunci s-a lansat şi lucrarea Personalităţi hunedorene, cel de-al cincilea volum al lucrării de vl_35mare amploare, Judeţul Hunedoara, Monografie, lucrare aflată sub girul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva. Tot atunci, în acelaşi cadru festiv şi beneficiind de o largă audienţă, a fost marcată şi aniversarea revistei noastre, Vox Libri, aflată la 10 ani de la apariţia primului număr.

Dacă acum vreo câţiva ani, scriam  bucuroasă că au fost prezente, la târgul de carte din acel an, un mare număr de edituri (mai precis, erau 65 de edituri, atunci), acum pot spune că, an de an numărul editurilor participante a crescut, anul acesta ele ajungând la impresionantul număr de 83 de edituri venite din întreaga ţară. (Lista integrală a acestora o puteţi citi AICI). Asta face ca oraşul nostru să fie un punct important pe harta târgurilor de carte la nivel naţional. Este un mare noroc pentru cetăţenii hunedoreni pentru că, în acest fel, au la dispoziţie noile titluri, cele mai noi apariţii editoriale şi pot beneficia şi de reduceri substanţiale de preţ. N-aş vrea să vorbesc de vreo editură în special pentru că, în mod normal aş omite multe altele, care în mod sigur ar merita fi menţionate. Ceea ce am remarcat este doar că noile titluri apărute, unele despre care am povestit pe blog, au fost căutate şi la 20151009_100553standurile editurilor. Am remarcat că a apărut cel de-al doilea volum al tânărului care m-a impresionat şi despre care am scris, Jake Marcionette (Spuneţi-mi Jake), că la aceiaşi editură au fost la stand şi romanele Înainte să adorm sau Sutton despre care am scris anterior. Am constatat că literatura fantasy care îmi place, a fost bine reprezentată şi că au fost multe titluri noi, printre care pot menţiona cel de-a treilea volum din seria 20151009_134628Lux, Opal, a autoarei Jennifer Armentrout. Este una dintre cărţile fantasy pe care nu doar tinerii le citesc cu plăcere, un amestec de fantasy şi science fiction, ce îmbină acţiunea cu povestea de dragoste. Este o serie despre care vreau să scriu îndată ce voi fi citit şi acest de-al treilea volum. Ceea ce am observat a fost, ca în fiecare an, că tinerii citesc cu plăcere şi cumpără carte în limba engleză. Unul dintre autorii preferaţi de tineri şi în acest an a fost John Green, al cărui nou roman, Will Grayson, Will Grayson a fost prezent în ambele variante (română şi engleză). Dacă vorbim de oferte promoţionale deosebite sunt multe pe care le-am putea menţiona. Mie mi-a „sărit” în ochi oferta extraordinară de 99 de lei pentru 20151009_130937DEX + DOOM sau pentru DEX + Gramatica Limbii Române (a Academiei). Eu am ambele 20151009_134508cărţi, dar cred că aceia care nu le au a fost o ofertă remarcabilă şi utilă. Pe de altă parte am văzut multe cărţi foarte bune dedicate elevilor, la mai multe dintre editurile prezente. Şi bineînţes multe dicţionare de limbi străine. Critica literară a fost interesant editată, spre exemplu opera lui Călinescu editată pe fascicule, pe autori comentaţi. Utilă şi cu o prezentare estetică deosebită. Ca în fiecare an eu aş fi luat jumate de stand, dar până la urmă m-am limitat la ceea ce eu şi ai mei au avut nevoie. Anul acesta m-a atras Ghidul ansamblului de cunoştinţe ale managementului de proiect, o lucrare interesantă şi aprofundată.

Pentru mine, Salonul Hunedorean al Cărţii a fost întotdeauna o plăcere, un eveniment aşteptat, un eveniment la care colegiii şi conducerea bibliotecii au lucrat mult, un loc unde m-am simţit mereu în elementul meu, alături de cărţi şi de alţi iubitori de carte. Ca în fiecare an, la final am simţit puţină nostalgie şi regret, dar în acelaşi timp m-am bucurat că eforturile celor care s-au ocupat de acest eveniment au fost încununate de succesul meritat. Ne aşteptăm ca şi la anul să avem parte de asemenea manifestări deosebite, de asemenea lansări de carte, de invitaţi de marcă care să atragă publicul. Până atunci vă las în compania unor fotografii care să spună mai bine decât mine întreaga poveste a salonului.

Această prezentare necesită JavaScript.


 

 

Etichete: , , , , , , ,

…Să ucizi o pasăre cântătoare şi Go Set a Watchman, romanele scriitoarei Harper Lee – recomandări de lectură


Go set a watchman - HarperPe 14 iulie a avut loc, în Statele Unite ale Americii, lansarea cărţii Go Set a Watchman (Du-te şi pune un străjer) a scriitoarei americane Harper Lee. Această carte, apărută la 55 de ani de la lansarea primului său roman, To Kill a Mockingbird / Să ucizi o pasăre sa ucizi o pasare cantatoarecântătoare a avut vânzări extraordinare. Vânzările au depăşit încă din prima zi atât recordul înregistrat de The Lost Symbol / Simbolul pierdut, cartea autorului Dan Brown, cât şi pe cel deţinut de trilogia erotică Fifty Shades / Cincizeci de umbre, scrisă de E. L. James (ceea ce nu poate decât să mă bucure). Editorii se aşteaptă ca, după primele săptămâni de vânzări, această carte să fie best-seller-ul anului 2015. Din ceea ce am citit despre carte, am înţeles că a fost scrisă anterior celei apărute în 1960, dar ca timp prezintă viaţa personajelor la douăzeci de ani după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cântătoare. Cum a fost posibil acest lucru? La vremea când tânăra scriitoare a vrut să publice cartea, editorul ei, fascinat de fragmentele de amintiri ale micuţei Scout, i-a recomandat să scrie o carte din prisma copilului. Aşa a apărut noua carte ce ne spune povestea copilăriei lui Scout şi manuscrisul scris anterior a zăcut timp de 55 de ani într-o cutie de carton. Acum a ieşit la lumină. Aşteptăm cu nerăbdare să fie tradus şi la noi. Până atunci vă povestesc, şi în variantă video, despre romanul cunoscut de noi, studiat, apreciat şi rămas printre capodoperele literaturii, …Să ucizi o pasăre cântătoare, despre care am scris anterior mai amănunţit şi am comentat alături de voi AICI. Vă recomand cartea, dar şi filmul, pe care îl găsiţi spre împrumut în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Un scriitor copil, Jake Marcionette, şi romanul său „Spuneţi-mi Jake” – devenit bestseller


Câţi dintre noi ştiu pe cineva genial, pe cineva extrem de talentat, pe cineva care a reuşit? Cred că toţi ne mândrim că am cunoscut, întâlnit sau ştiut măcar odată o asemenea persoană. Dar câţi dintre noi au avut determinarea să găsească în ei puterea de-a încerca, să rostogolească zarurile, să bată pe la uşi, să îşi prezinte creaţia, să convingă pe cineva să creadă suficient în ei pentru a-i ajuta? Ne uităm la unii dintre cei care au reuşit şi putem spune că acelora le-a fost mai uşor decât ne-ar fi nouă. Eu nu contest că poate mulţi dintre aceia au avut şi şansă, dar cred că în afară de asta este nevoie de multă muncă, de talent şi de mult curaj. Un exemplu de reuşită, pe plan literar, este şi tânărul scriitor american Jake Marcionette, despre care am vorbit anterior AICI. Despre cartea lui Jake vă povestesc şi în filmarea de mai jos, realizată pentru emisiunea O carte pe săptămână. Cu voi aş vrea să povestim despre reuşite, despre nereuşite, despre încercări sau despre care credeţi că este calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o aibă cineva ca să poate ajunge să-şi împlinească visele. Eu una mă declar fan al celor care încearcă, chiar dacă nu reuşesc. Voi?

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: