RSS

Arhive pe etichete: Jules Verne

Jules Verne câteva titluri, câteva sugestii de lectură şi filme de văzut


Jules Verne

Vă reamintesc un articol vechi, astăzi, când se împlinesc 185 de ani de la naşterea scriitorului francez Jules Verne (8 februarie 1828 – 24 martie 1905). Sper din suflet că aţi citit, că v-au plăcut scrierile lui. Pentru mine a existat o perioadă a vieţii, în care am citit fiecare volum ce apărea la Editura Ion Creangă. Frumoase, într-o ediţie cartonată, cărţile lui mă atrăgeau şi cu ajutorul lor am călătorit până la Lună, sau în adâncul pâmântului, am făcut ocolului acestuia, trecând prin Indiile negre sau coborând cu submarinul căpitanului Nemo în adâncurile oceanelor. Am fost explorator, călător, aventurier alături de personajele sale. Ce pot să vă scriu interesant despre Jules Verne – că este al doilea cel mai tradus autor din lume (după Agatha Christie) şi că anul acesta se împlinesc şi 150 de ani de la publicarea romanului său, „Cinci săptămâni în balon”.

Jules Verne ar fi trebuit să fie avocat – pentru că tatăl lui îl trimisese să studieze dreptul, la Paris. Cu toate astea el s-a îndrăgostit de literatură şi a început să scrie. Întâi piese de teatru, apoi povestiri scurte şi eseuri ştiinţifice. Până la urmă a reuşit să combine într-un mod miraculos atracţia sa pentru ştiinţă şi dragostea pentru literatură, scriind romane de anticipaţie sau science fiction, cum le numim astăzi. Devenit clasic al literaturii, este un scriitor potrivit pentru lectura de vacanţă şi care se află, oricum, pe listele de lectură primite de la şcoală. Verne se numără printre acei scriitori ai căror scrieri ce conţineau idei futuriste, imaginare, pe vremea lui, s-au adeverit şi realizat în zilele noastre. El a scris despre călătoria spre Lună în De la Pământ la Lună, despre călătoria cu balonul în Cinci săptămâni în balon, despre călătoria cu primul submarin în 20000 de leghe sub mări, cu o continuare în Insula Misterioasă, unde îl regăsim pe acelaşi misterios căpitan Nemo. Călătorii cu balonul, cu submarinul, cu o insulă cu elice sau chiar cu o casă cu abur, ne poartă pe drumuri misterioase, pline de aventură.

Locurile unde se petrec acţiunile în cărţile lui sunt diferite, Jules Verne plimbându-ne pe întregul glob – aşa că nu-i de mirare ca într-una din cărţile lui, Castelul din Carpaţi, să avem ca locaţie un castel din judeţul Hunedoara, renumita Cetate Colţ. În romanul care ne face cunoscuţi în lume, Jules Verne scrie despre un excentric bogat iar invenţia despre care scrie Verne combină imaginea şi sunetul şi a devenit, ulterior, filmul sonor. O poveste romantică învăluită de mister este cea despre care aflăm că s-ar fi petrecut cu câţiva ani înainte în Italia, pe celebra scenă a Scalei. Primadona este curtată asiduu de un conte maghiar şi de un tânăr revoluţionar român. Alegându-l pe tânăr ea vrea să părăsească scena şi să se întoarcă în România. Şi totuşi acest lucru nu se întâmplă. Peste ani acel tânăr se află în zona Castelului transilvănean unde localnicii vorbesc de o fantomă care bântuie castelul. Tânărul devine susceptibil când aude de numele proprietarului, acelaşi conte maghiar,  şi vrea să vadă aşa zisa fantomă, despre care crede că este iubita lui, celebra cântăreaţă La Stilla. Ce se întâmplă şi dacă o găseşte sau pe iubita lui, puteţi citi să aflaţi în cartea lui Jules Verne.

 Două dintre cele mai cunoscute romane ale sale şi poate şi cele mai des ecranizate sunt Ocolul pământului în 80 de zileNyolcvan nap alatt a föld körül şi O călătorie spre centrul Pământului. Prima descrie o călătorie aventuroasă a unui englez, Phileas Fogg, recunoscut pentru punctualitatea şi rutina lui. Noul său valet, Passepartout, este cel care, sătul de atâtea peripeţii, alege să se angajeze la acesta, tocmai din aceste motive. Totuşi încă din prima sa zi de servici constată că patronul lui se abate de la rutina sa zilnică şi decide, în urma unui pariu făcut cu gentlemenii de la clubul său, să demonstreze că poate să înconjoare Pământul în doar 80 de zile. O călătorie aventuroasă care ne arată cum s-au dezvoltat mijloacele de transport şi care ne poartă prin multe ţări alături de personajele acestei cărţi. Dacă ceva poate să meargă prost, va merge, cu atât mai mult cu cât, odată cu plecarea lui Phileas Fogg din Anglia se constată că şi Banca Angliei a fost spartă, deci – intervin diferite obstacole de-a lungul acestui drum iar la final… vă las să citiţi cartea să vedeţi dacă şi cum a reuşit Phileas Fogg să ajungă din nou la Londra. Ecranizările acestei cărţi au fost multe. Mie mi-a plăcut să văd filmele, deşi cred că mi-a plăcut mult mai mult cartea, pe care am citit-o pe nerăsuflate. Dintre cei care au jucat rolul lui Phileas Fogg pot spune că mi-a plăcut enorm David Niven în ecranizarea din 1956 unde îi are alături pe Shirley Maclaine  şi Cantinflas în rolul lui Passepartout. Această ecranizare a primit 5 premii Oscar şi mai câştigat alte 7 premii şi 5 nominalizari. Despre acest film legendar scrie foarte frumos Moniqueclassigue în blogul ei. iUn alt film foarte bun şi care urmează cartea puţin mai amănunţit, fiind vorba de o miniserie de televiziune a fost şi ecranizarea din 1989, care are în rolul principal pe Pierce Brosnan. O ecranizare mai amuzantă şi centrată pe servitorul Passepartout, este cea realizată de compania Disney în 2004, unde rolul valetului este jucat de Jackie Chan. Aici filmul devine o comedie antrenantă, plină de acţiune marca Jackie Chan. Phileas Fogg este un inventator distrat şi foarte ciudat, de care noul său Passepartout chinez se foloseşte să scape de urmărire. Cât de aproape este de povestea originală – priviţi şi comparaţi 🙂

Cea de-a doua, O călătorie spre centrul Pământului, este una dintre acele cărţi care te ţin cu sufletul la gură. Alături de profesorul Otto Lidenbrock şi privind toată aventura prin ochii povestitorului, nepotul său Axel şi fiind călăuziţi de Hans Bielke ajungem într-o lume minunată, cu culori intense şi animale desprinse din preistorie. Aventura este palpitantă şi poate de asta şi sunt numeroase filme care ecranizează acest roman. Totuşi, ceea ce am observat, privind câteva filme, este că nu toate menţin ideea şi, mai ales, personajele iniţiale ale poveştii. Filmele încearcă să facă povestea mai romantică incluzând o femeie în echipaj şi complicând povestea inţială, cum se întâmplă şi în ecranizarea după această carte realizată în 2008, avându-l pe Brendan Fraser în rolul principal. Aici întâmplarea are loc în contemporaneitatea noastră, iar profesorul citeşte cartea O călătorie spre centrul pământului şi îşi dă seama că fratele lui, dispărut, a plecat probabil să caute drumul spre centrul pământului, aşa se face că pleacă, împreună cu nepotul său în căutarea acestuia. În afară de multele ecranizări mai mult sau mai puţin corecte, sunt şi mulţi scriitori ce fac referiri la această carte a lui Jules Verne, sau se folosesc de conceptul apărut iniţial în ea, referitor la posibilitatea existenţei până în prezent a animalelor preistorice. Una dintre cele mai cunoscute fiind cartea lui Arthur Conan Doyle, O lume dispărută, ecranizată şi ea de mai multe ori, una dintre ecranizări fiind un serial. Tot astfel de trimiteri către animalele preistorice în contemporaneitate face şi filmul lui Michael Crichton – Jurassic Park (continuarea Jurassic Park III – o puteţi vedea împrumutând-o de la Secţia de artă şi carte franceză a bibliotecii judeţene).

Prima carte pe care am citit-o eu, de Jules Verne, a fost Copiii căpitanului Grant / Grant kapitány gyermekei şi a rămas şi acum preferata mea. În această carte de aventură, plecăm de la idilica călătorie de nuntă a Lordului Glenarvan şi tânărei sale soţii, Helena, care se află în apele Scoţiei, la bordul iahtului lui „Duncan”. Aici prind, într-o zi, un rechin în burta căruia găsesc o sticlă, care conţine în trei limbi diferite acelaşi mesaj de salvare a trei naufragiaţi, ai unei nave britanice – este vorba despre căpitanul vasului, Grant şi doi marinari. S-a aflat despre acest mesaj şi atunci, cei doi copii ai căpitanului, au venit să ceară ajutorul lordului pentru a porni în căutarea tatălui lor. Tinerii inimoşi se decid să îi ajute şi pleacă în căutare. Alături au şi un geograf francez, excentric şi foarte deştept, pe nume Jacques Paganel, care îi ajută şi interpretează frânturile mesajelor pescuite din apă. Cu ei cutreierăm şi noi lumea şi vedem, cu ochii minţii, peisaje de basm şi culturi sau civilizaţii diferite. Aventura este extremă, uneori locurile fiind periculoase şi ei mereu pe fugă. Fug de triburi canibale, dau peste oameni răuvoitori, explorează Patagonia, ajung în Australia,  trec prin strâmtori dificile şi merg în jurul lumii pe latitudinea cunoscută de 37 grade Sud. Ce se întâmplă sau dacă îşi găsesc tatăl vă recomand să citiţi ca să aflaţi. Cartea a fost ecranizată de către compania Disney în anul 1962, cu titlul In search of the castaways. Sunt curioasă şi eu să văd acest film deoarece nu l-am văzut pănă acum.

Una din cărţile care mi s-a cerut, fiind una din cărţile aflate pe listele de lectură suplimentară, este şi  Căpitan la 15 ani / A tizenőt éves kapitány, care sper să le placă tinerilor mei cititori. O carte de aventură, unde un tânăr matelot de 15 ani devine, fără să aibă de ales, căpitan de vas şi trebuie să aducă ambarcaţiunea către America. Responsabilitatea este mare şi tânărul trebuie să se maturizeze rapid. De ce se află în această situaţie şi cât de periculos devine după ce se complică situaţia şi intervine un negustor de sclavi… vă las să citiţi şi să vedeţi despre ce este vorba. Indiferent ce alegeţi să citiţi, Jules Verne este întotdeauna un autor bun pentru vacanţă. Iar filmele care ecranizează cărţile lui sunt extrem de antrenante şi palpitante fiind pline de aventuri şi întâmplări misterioase. Biblioteca judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva deţine multe titluri de cărţi, dar şi de filme, ecranizări având la bază cărţile lui Jules Verne. Vă invit să vedeţi lista filmelor deţinute aflată în catalogul online a bibliotecii şi vă recomand să le împrumutaţi, sunt foarte bune.

Această prezentare necesită JavaScript.

Câteva recomandări de lectură pe bloguri: Cu capul în nori, Colţu’ cu muzică, LaFeeBlanche, Cel mai minunat blog, Movie Zone, Genunchiul Lumii, Innerspacejournal, Almanahe, Pretty wild,  ChGabriela’s blog, Teo Negură, Stefania’s, Personalitate autentică, Luna pătrată, AnzhelaMovies

şi să nu uităm să vedem şi ce-a scris Sorin-Lucian Berbecaru despre asta

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

„Recreaţia mare”, „Micul Lord” şi alte sugestii de lectură, filme de văzut pentru vacanţă (1)


Vacanţele îmi amintesc de cărţile dragi ale copilăriei. Dacă ar fi să fac o listă cu lecturile mele preferate pentru vacanţă aş începe probabil cu Recreaţia mare / A nagyszünet, a scriitorului MirceaSîntimbreanu. Este o carte plăcută, amuzantă şi care poate fi cu uşurinţă citită chiar şi de către elevii mai mici, de clasele III-IV. Aici întâmplările sunt cu şi despre elevi, deşi povestite de un adult, ele par văzute prin ochii copiilor. Nostimă şi amuzantă fiecare povestire ne atrage spre lectură şi terminăm cartea cât ai clipi, deşi atunci când o vedem, este destul de groasă şi poate părea intimidantă  🙂 Eu o recomand cu căldură şi sper ca cei mici să-şi facă curaj şi s-o citească. Pentru adulţii care n-au citit-o este o sursă de amuzament şi poate fi o călătorie în lumea copilăriei, a vremii când eram elevi.

Accesibile şi recomandate elevilor mai mici, dar nu exclusiv dedicate lor, sunt cărţile scriitoarei Frances Hogson Burnett – un exemplu este cartea Micul Lord. Romanul spune povestea unui copil, crescut în America, care se dovedeşte a fi urmaşul unui conte englez. Tatăl lui, despre care aflăm că a fost cel mai mic dintre fiii unui lord englez, a murit. Ceilalţi fii, mai mari, ai contelui de Dorincourt au murit şi ei, aşa că se pare că el este unicul urmaş al contelui. Bunicul lui este bolnav şi îşi doreşte să-l crească potrivit rangului nobiliar pe care îl are. Bătrânul lord are o părere proastă despre americani, în general şi despre soţia fiului său, în special, cu toate că n-a văzut-o şi n-a cunoscut-o încă. Din această cauză, se aşteaptă la tot ce e mai rău şi în privinţa copilului acesteia. El este oricum un om dificil şi temut de toţi cei care lucrează pentru el. Băiatul, însă, îi cucereşte inima … dar intervine un alt pretendent la titlu, un alt copil al fiului sau mai mare, Beavis. Ce se întâmplă şi cum se va rezolva această problemă, care va fi viitorul micului lord puteţi să citiţi, sigur vă va plăcea cartea. Bineînteles că şi această carte are mai multe ecranizări din păcate online nu sunt decât fără subtitrarea în română. Totuşi pentru cine cunoaşte limba engleză recomand filmele care ecranizează povestea: cel din 1936; o altă variantă pe care am văzut-o mai demult şi eu, cea din 1980 sau cea din 1995, pe care nu am văzut-o încă. Nu ştiu cum este filmul din 1995, dar eu consider că filmul din 1980 a fost o ecranizare foarte reuşită a acestei cărţi. Micul actor Ricky Schroder, care primise, anterior, premiul Golden Globe / Globul de aur pentru debut în filmul The Champ / Campionul (1979), a reuşit să întruchipeze personajul micului Lord Fauntleroy, aşa cum mi-l imaginam când am citit cartea. Frances Hodgson Burnett este şi autoarea cărţilor: Grădina secretă  (sau Grădina tăinuită), Prinţul pierdut sau Mica prinţesă. Mica prinţesă este şi film (A little princess-1999) ce poate fi împrumutat de la Secţia pentru copii a Bibliotecii judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

O carte, două, trei … un plus de cultură


Cărţile bune sunt cele care te pot transpune într-o lume nouă, o atfel de lume, sunt cele care te fac să simţi, să gândeşti, să speri, să crezi, să visezi colorat. Pentru fiecare din noi, genul lecturii care ni se potriveşte poate fi diferit. În general, cărţile de cultură generală sunt cele considerate clasice. Autorii acestor cărţi s-au verificat în timp, ei rămânând veşnic „la modă”, iar subiectele atinse în acestea au fost ulterior dezvoltate de alţi autori moderni ori ecranizate şi reecranizate. Am găsit mai multe forumuri în care s-au făcut liste de cărţi preferate. Este un punct de plecare pentru cineva care doreşte să citească şi să-şi facă baza de cultură necesară. Pentru mine, personal, cele mai bune cărţi nu sunt doar una sau două şi nu pot să spun că mi-a plăcut una mai mult decât cealaltă. Eu cred că fiecare carte citită a fost bună pentru vârsta la care am citit-o.

În copilărie basmele şi lumea lor m-au încântat. Mi-am imaginat mereu că sunt una dintre eroinele de poveste, aşa că una din recomandări este colecţia „Poveşti nemuritoare” / Nagyapó mesefája. Basmele scrise de Hans Christian Andersen, poveştile Fraţilor Grimm, Ion Creangă sau cele ale lui  Charles Perrault au locul lor în amintirile mele şi au pus primele cărămizi la fundaţia culturii mele. După ce am început să citesc temeinic mi s-a deschis prima uşă către crearea lumii şi legendele ei, citind „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitru. Am râs cu lacrimi citind „Recreatia Mare” de Mircea Sîntimbreanu. Mi-a plăcut povestea şi intriga din „Secretul celor două Lotte” de Erich Kästner, M-a întristat „Micul prinţ” de Saint-Exupery şi am sperat că pe planeta lui va reînvia. Am râs şi am sperat alături de „Micul lord” de Frances Hodgson Burnett şi m-am aventurat în lumea mare cu Huckleberry Finn şi Tom Sawyer de Mark Twain.

În adolescenţă am iubit cărţile de aventuri, de capă şi spadă, cele cu indieni, SF-urile şi prin urmare am citit autori ca Alexandre Dumas, Michel Zévaco, sir Walter Scott,  Karl May, James Fenimore Cooper, Jules Verne. Titlurile sunt multe şi nu pot să mă întind „la poveşti” înşirând doar titluri. Citeam mult şi până târziu, iar părinţii mei se supărau că nu dorm. Îmi amintesc că tata a scos siguranţa de curent ca să mă oblige să mă culc. Dar cum să dorm când poveştile erau acolo şi mă aşteptau, iar lumea lor magică se suprapunea lumii reale, care nu avea acelaşi farmec. Citind, puteam fi oricine, puteam să întruchipez orice personaj şi ajungeam să îl cunosc mai bine ca pe mine. Adolescenţa este vârsta întrebărilor, vârsta indeciziilor, vârsta descoperirii de sine în faţa lumii. De multe ori simţi nevoia să găseşti răspunsuri în poveştile altora. Mulţi se destăinuie prietenilor. Totuşi cel mai bun prieten este o carte. Ea este tăcută, te ascultă, îţi dă poveţe şi este alături de câte ori o deschizi.

În tinereţe am preferat scriitorii care descriau lumi şi societăţi, ale căror cărţi erau nişte fresce ale timpului lor sau investigau amănunţit sufletul omenesc. N-am o listă a scriitorilor, ci pot să-i amintesc pe câţiva care îi simt şi azi aproape de suflet: Balzac, Dickens, Stendhal, Jane Austen, Surorile Bronte, Thomas Hardy, Sienkiewicz, Dostoievski, Cehov, Tolstoi (Lev şi Aleksei), Solohov, Margaret Mitchell şi … parcă nu mă pot opri. Simt că îi trădez pe unii dacă nu-i amintesc aici. Am visat la iubiri ca acelea din romane, m-am temut de finalitatea lor, am simţit durerea acută şi am citit mai departe.

Bineînteles că şi eu, ca toată lumea probabil, am citit şi citesc multe cărţi poliţiste. Cărţile autorilor cum sunt Agatha Christie, Raymond Chandler,  Arthur Conan Doyle, Dashiell Hammett sau Rodica Ojog-Braşoveanu m-au ţinut cu sufletul la gură şi m-au învăţat să citesc repede ca să pot ajung cât mai repede la descoperirea criminalului. Sunt momente în care o carte de dragoste te relaxează, altădată o carte poliţistă îţi ia gândul de la problemele cotidiene. Sunt cărţi pe care ai vrea să le citeşti cât mai repede pentru a le afla deznodământul şi pe care totuşi nu ai vrea să termini niciodată pentru că te-ai ataşat de personaje şi îţi place lumea în care te găseşti. Cred că acest tip de ataşament a fost descoperit de producătorii de seriale. Iubind personajele eşti dispus să vezi ce s-a mai întâmplat cu ele într-o săptămână…

Cărţile mi-au dechis drum spre lume şi de aceea mă întorc acum să le întorc favorul, când pierd atât de mult teren în faţa internetului, a jocurilor pe calculator, a filmelor şi a televiziunii. Aştept comentariile voastre şi, eventualele, liste de lectură sau titluri preferate.

 
28 comentarii

Scris de pe aprilie 28, 2012 în Recomandări de lectură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: