RSS

Arhive pe etichete: bestseller

…Să ucizi o pasăre cântătoare şi Go Set a Watchman, romanele scriitoarei Harper Lee – recomandări de lectură


Go set a watchman - HarperPe 14 iulie a avut loc, în Statele Unite ale Americii, lansarea cărţii Go Set a Watchman, a scriitoarei americane Harper Lee. Această carte, apărută la 55 de ani de la lansarea primului său roman, To Kill a Mockingbird / Să ucizi o pasăre sa ucizi o pasare cantatoarecântătoare a avut vânzări extraordinare. Vânzările au depăşit încă din prima zi atât recordul înregistrat de The Lost Symbol / Simbolul pierdut, cartea autorului Dan Brown, cât şi pe cel deţinut de trilogia erotică Fifty Shades / Cincizeci de umbre, scrisă de E. L. James (ceea ce nu poate decât să mă bucure). Editorii se aşteaptă ca, după primele săptămâni de vânzări, această carte să fie best-seller-ul anului 2015. Din ceea ce am citit despre carte, am înţeles că a fost scrisă anterior celei apărute în 1960, dar ca timp prezintă viaţa personajelor la douăzeci de ani după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cântătoare. Cum a fost posibil acest lucru? La vremea când tânăra scriitoare a vrut să publice cartea, editorul ei, fascinat de fragmentele de amintiri ale micuţei Scout, i-a recomandat să scrie o carte din prisma copilului. Aşa a apărut noua carte ce ne spune povestea copilăriei lui Scout şi manuscrisul scris anterior a zăcut timp de 55 de ani într-o cutie de carton. Acum a ieşit la lumină. Aşteptăm cu nerăbdare să fie tradus şi la noi. Până atunci vă povestesc, şi în variantă video, despre romanul cunoscut de noi, studiat, apreciat şi rămas printre capodoperele literaturii, …Să ucizi o pasăre cântătoare, despre care am scris anterior mai amănunţit şi am comentat alături de voi AICI. Vă recomand cartea, dar şi filmul, pe care îl găsiţi spre împrumut în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Un scriitor copil, Jake Marcionette, şi romanul său „Spuneţi-mi Jake” – devenit bestseller


Câţi dintre noi ştiu pe cineva genial, pe cineva extrem de talentat, pe cineva care a reuşit? Cred că toţi ne mândrim că am cunoscut, întâlnit sau ştiut măcar odată o asemenea persoană. Dar câţi dintre noi au avut determinarea să găsească în ei puterea de-a încerca, să rostogolească zarurile, să bată pe la uşi, să îşi prezinte creaţia, să convingă pe cineva să creadă suficient în ei pentru a-i ajuta? Ne uităm la unii dintre cei care au reuşit şi putem spune că acelora le-a fost mai uşor decât ne-ar fi nouă. Eu nu contest că poate mulţi dintre aceia au avut şi şansă, dar cred că în afară de asta este nevoie de multă muncă, de talent şi de mult curaj. Un exemplu de reuşită, pe plan literar, este şi tânărul scriitor american Jake Marcionette, despre care am vorbit anterior AICI. Despre cartea lui Jake vă povestesc şi în filmarea de mai jos, realizată pentru emisiunea O carte pe săptămână. Cu voi aş vrea să povestim despre reuşite, despre nereuşite, despre încercări sau despre care credeţi că este calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o aibă cineva ca să poate ajunge să-şi împlinească visele. Eu una mă declar fan al celor care încearcă, chiar dacă nu reuşesc. Voi?

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

Pescăruşul Jonathan Livingston, de Richard Bach – recomandare de lectură


pescarusul-jonathan-livingston-editie-noua-completa-cu-un-capitol-final-inedit_1_fullsizeTocmai am terminat astăzi de citit Pescăruşul Jonathan Livingston, povestea scrisă de scriitorul american Richard Bach (n. 23.06.1936), apărută în varianta sa integrală, în 2014 la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Ancăi Nemoianu. Am fost marcată profund la terminarea cărţii care, mă grăbesc s-o spun pentru cei grăbiţi şi fără prea mult timp, se poate citi foarte uşor, rapid (mi-a luat cam două ore s-o termin). Pe măsură ce citeam, ideile au dat năvală bulucindu-se, paralelele literare şi sociale transându-se în mintea mea mai întâi timid, aproape involuntar iar apoi extrem de ţintit. Fiecare gând, povaţă, sfat, situaţie pe care le găseam în carte, recunoscute ideatic şi filtrate prin prisma altor cărţi, poveşti, filozofii de viaţă pe care le-am citit, auzit sau trăit, m-au făcut să-mi dau seama că oricât de bine aş reuşi să prezint cartea, nu aş reuşi să transmit ceea ce am gândit, ceea ce am simţit. Mi-am notat, la cald, câteva din gândurile pe care această poveste mi le-a stârnit. Ceea ce m-a mirat nespus este cum de nu am citit această carte până acum, cum de mi-a scăpat având în vedere că a fost scrisă pe vremea adolescenţei mele, apărută în prima sa formă în 1970 (în original: Jonathan Livingston Seagull). Una din paralele literare pe care mintea mea le-a găsit, a fost cartea Micul Prinţ (a scriitorului Antoine de Saint-Exupéry) pentru că şi acolo mesajul, la fel ca şi cel al poveştii lui Jonathan Livingston, poate fi recepţionat diferit în funcţie de nivelul de înţelegere, în funcţie de vârstă, de pregătire, de înclinaţie, fiecare din noi înţelegând mai bine, mai profund, un anume aspect sau altul din întreaga parabolă. Ceea ce vreau să spun este că noi reţinem ca important ceea ce ne marchează, ceea ce recunoaştem în noi, chiar dacă, spre exemplu în Micul Prinţ, mesajul principal (derivat din deviza „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“) este importanţa prieteniei. Sunt convinsă că pentru cei care sunt pasionaţi de zbor (aviatori, paraşutişti, planorişti), povestea poate fi mai profund înţeleasă sub aspectul strict al zborului, pentru că la bun început pescăruşul Jonathan Livingston vrea să înveţe să zboare… altfel. Zborul este în fapt esenţa unei păsări, pescăruşii din Stol zburau pentru a-şi procura hrana, negândindu-se de fapt la zborul în sine. Parcugeau un zbor rutinat, ţipând, agitându-se, plojând şi luptându-se pentru resturile aruncate de pescari alături de ceilalţi membri din Stol.

Cei mai mulţi pescăruşi nu caută să înveţe decât elementele de bază ale zborului – cum să ajungă de pe mal până la hrană şi înapoi. Pentru cei mai mulţi pescăruşi nu zborul contează, ci hrana. (citat din Pescăruşul Jonathan Livingston, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2014, p. 14)

seagull-in-the-sun2Jonathan îşi îngrijora părinţii pentru că aproape nu mânca, era slab şi pricăjit, dar zbura zilnic din ce în ce mai sus, executa picaje, se rotea în vrie căutând să descopere mişcări noi care să-i îmbunăţăţească zborul şi asta pentru că el, spre deosebire de ceilalţi, nu se gândea la zbor ca la un mijloc de supravieţuire, ci îl privea ca pe un scop în sine. Dorinţa sa era să atingă viteze din ce în ce mai mari, să plonjeze din înălţimi. Visa, îşi dorea cu ardoare zborul înalt, zborul care îţi oferă libertate, care să te facă din ce în ce mai bun, să te ajute să atingi noi limite, să depăşeşti orice restricţie, să devii desăvârşit. Dar ceea ce făcea el era atât de diferit, de neînţeles pentru ceilalţi pescăruşi din Stol încât nu puteau să-l accepte printre ei, aşa că l-au surghiunit pe Stâncile Îndepărtate… Dar faptul că a ajuns un proscris nu a putut să-l înfrângă ci i-a dat un nou impuls de-a învăţa, de-a cerceta, de-a zbura:

Ceea ce visase cândva pentru Stol câştiga acum doar pentru el: îşi desăvărşea zborul şi nu regreta preţul pe care-l plătise. Pescăruşul Jonathan descoperea că pescăruşii trăiesc atât de puţin din cauza plictiselii, fricii şi mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viaţa lui urma să fie lungă şi frumoasă. (op. cit., p. 36)

O parabolă a lumii noastre, a celor mai profunde credinţe, a eliberării spiritului de trup, de spaţiu sau de timp. Ce faci cu toată învăţătura, cu toată ştiinţa după ce-o obţii? Trebuie să o transmiţi. În câteva pagini Richard Bach reuşeşte să scrie esenţa despre relaţia dintre maestru şi discipol cât şi despre importanţa pe care iubirea aproapelui o are pentru desăvâşirea personală. Dar nu vă povestesc povestea pentru că mi-aş dori o dezbatere pe această temă. Vă recomand lectura cărţii iar pentru aceia dintre voi care aţi citit cartea mai demult, să o recitiţi pentru că în octombrie 2014 s-a adăugat un ultim capitol final, scris în 1970 dar omis de a fi editat odată cu restul manuscrisului în mod voit de autor la vremea aceea. Acest ultim capitol aduce completări, este surprinzător, schimbă şi oferă o cu totul altă perspectivă decât ni se oferea la finalul celui de-al treilea capitol.

Richard BachRichard Bach pretinde că ar fi un descendent, în linie directă, al familiei compozitorului Johann Sebastian Bach. Pe lângă o asemenea eventuală înrudire, se ştie sigur că a fost unul dintre fanii unui celebru pilot de aviaţie şi de curse pe nume John H. Livingston, aşa că numele personajului putea foarte bine să fie inspirat de aici. Jonathan înseamnă „Dar de la Dumnezeu” ceea ce, ţinând cont de mesajul cărţii, este o atribuire simbolică şi plină de înţeles a prenumelui ales pentru pescăruşul din poveste. Vorbeşte incredibil de pasionat despre zbor pe care l-a îndrăgit încă de când a zburat prima dată, la vârsta de 15 ani. Ulterior a ajuns un aviator experimentat, fiind fost căpitan pe avioane de vânătoare, care, după retragerea din viaţa militară, a zburat pe avioane de acrobaţie la mitinguri aviatice. Tot ceea ce a scris, inclusiv această carte, are şi o componentă autobiografică, pe care o utilizează ca bază pentru a-şi demonstra filosofia de viaţă, ideile. În august 2012 a avut un accident aviatic la aterizare, în urma căruia s-a ales cu un umăr rupt, dar mai gravă a fost o puternică lovitură la cap, care l-a ţinut în comă timp de o săptămână şi apoi timp de patru luni în spital, incapabil mai multă vreme să vorbească şi să-şi indeplinească cele mai de bază activităţi.  Atunci, în urma acestei experienţe aproape de moarte, s-a gândit prima dată să revadă şi să finalizeze cel de-al patrulea capitol al cărţii pe care l-a scris în tinereţe şi pe care nu l-a publicat. Finalul cărţii este, precum v-am spus, deschis dezbaterilor şi face conexiuni între zbor, idee, învăţător, credinţă, moarte şi lumea habotnică ce distruge idealul. Pescăruşul Jonathan Livingston a impresionat profund, a avut un succes răsunător, având vânzări (din 1970 până acum) de peste 60 de milioane de exemplare, primul milion în nici 2 ani de la lansare. S-a aflat pe lista de bestselleruri a publicaţiei „New-York Times” timp de 38 de săptămâni şi a fost pe primul loc timp de 2 ani la rând (1972-1973) în topul celor de la „Publishers Weekly”. Poate de aceea în 1973, Paramount Pictures o ecranizează. Filmul a fost premiat Golden Globe şi a primit două nominalizări la Oscar. N-am văzut decât secvenţe din acest film şi ştiu că muzica este compusă de Neil Diamond. Aştept să-mi spuneţi voi, dacă l-aţi văzut, cum v-a plăcut sau dacă impactul pe care l-a avut este comparabil cu cel al cărţii.

Vă las în compania muzicii lui Neil Diamond şi vă dedic vouă, tuturor celor care aţi fost, aţi încercat să fiţi Jonathan Livingston şi vă spun la toţi ceilalţi : BE (Fiţi !)

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit cartea? Aţi văzut filmul? Ce părere aveţi despre oamenii deosebiţi, despre atipicii societăţii? V-aţi găsit vreodată în situaţia lui Jonathan Livingston? Aveţi (sau mai aveţi) idealuri? Cu toate opreliştile se pare că „pescăruşi” asemănători apar din când în când, indiferent de condiţiile vitrege. Aţi întâlnit un asemenea om? Puteţi să-mi recomandaţi alte cărţi asemănătoare?

 

Bibliografie: https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Bach ; http://www.literatureproject.com/ebooks-authors/Richard-Bach.htm ; http://pescarusullivingstone.blogspot.ro/ ; http://www.seattletimes.com/seattle-news/author-richard-bach-recovering-from-plane-crash-returns-to-inspirational-tale/ http://www.cinemarx.ro/filme/Jonathan-Livingston-Seagull-Jonathan-Livingston-Seagull-27239.htmlhttps://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Livingston_Seagull_%28album%29

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Spuneţi-mi Jake! de Jake Marcionette – recomandare de lectură


spuneti+mi jake Astăzi vreau să vă plimb prin minunata lume a copilăriei şi să prezint cartea unui foarte tânăr scriitor american, Jake Marcionette, Spuneţi-mi Jake! Apărut la Editura Trei, în traducerea lui Carmen Ciora şi bucurându-se de ilustraţia lui Victor Rivas Villa, romanul pe care l-am citit foarte rapid, este alert, amuzant, ironic şi autobiografic. Autorul relatează cum, pentru că tatăl sau a primit un job mai bine plătit în celălalt capăt al Statelor Unite, au fost nevoiţi să se mute din însorita Florida în înneguratul „ţinut al lui Mary” (Maryland, SUA). Aici o nouă şcoală cu alţi copii pe care trebuie să-i câştigi, cu alţi profesori pe care trebuie să-i impresionezi. Cum faci asta? Jake are tot felul de reguli ale „Extraordinarităţii” pe care se străduieşte să le aplice. Ca să fie totul mai greu – părinţii par să fie desprinşi de pe planetă şi reuşesc să te facă de râs de faţă cu alţi copiii, iar sora ta mai mare este un adevărat şi redutabil adversar care te ţine mereu cu garda sus, mereu atent să aplici toate acele reguli pentru a putea să-i faci faţă. Eu recomand această carte tuturor părinţilor care au copiii în şcoala generală şi bineînţeles copiilor de aproximativ această vârstă. Sunt sigură că atât părinţii cât mai ales copiii se vor amuza citind păţaniile lui Jake. De fapt cred că o recomand copiilor de toate vârstele, pentru că mie una, chiar dacă nu sunt copil şi nici nu mai am copii de vârsta lui Jake, tot mi-a plăcut.

Jake Marcionette si Avatarul sau din Just JakeDacă despre carte nu vreau să scriu foarte multe ca să nu fiu spoiler şi să vă fac curioşi să o citiţi, pot cu siguranţă spune câte ceva despre autor. Acesta a început să scrie pe când era foarte „mic”, în şcoala generală, mai mult ca o pedeapsă a mamei sale (care îi cerea să scrie cam o oră şi jumătate zilnic), care, dacă ar fi să-l credem pe Jake, a vrut „conform planului ei malefic” să-i distrugă vacanţa de vară. Deşi a fost obligat mai întâi, a început încet, încet să-i placă aşternerea ideilor pe hârtie, iar primul său roman (adică Just Jake / Spuneţi-mi Jake!) l-a terminat la vârsta de 12 ani, când era elev de clasa a 6-a, aceiaşi vârstă cu a personajului principal din cartea sa. Căutând pe Google a aflat că pentru ca să-şi publice romanul trebuie să aibă un agent literar care să-l reprezinte şi să-i găsească o editură dispusă să-l publice. A sunat la mai multe agenţii care, atunci când au vorbit şi şi-au dat seama că vorbesc unui copil i-au spus că este devreme să vorbeşti de publicare la asemenea vârstă. Au fost poate mai mult de 12 agenţi care l-au refuzat, dar cel care a avut răbdarea şi flerul să-l asculte a fost Dan Lazar de la Write’s House şi lui poate să-i mulţumească pentru că a ales să creadă în el. Deşi, succesul a fost, bănuiesc al amândoura pentru că agentul literar ia cotă parte din contractul pe care autorul îl încheie cu editura. Ulterior a fost căutată şi găsită editura, care este compania Grosset & Dunlap, un imprint al Grupului editorial Penguin Books. Lui Jake i-au trebuit cam 2 ani de la terminarea propriu zisă a cărţii, până să o vadă în librării, în 2014. Cei care au avut încredere în acest copil talentat, au avut noroc pentru că romanul a ajuns să fie pe locul 7 al listei de bestseller-uri pentru copii de pe lista ziarului New-York Times. Copiii care au apreciat cărţile scrise pentru ei de persoane adulte (cum ar fi Jeff Kinney cu:seria Jurnalul unui puşti ori James Patterson cu seria sa: Generala, cei mai naşpa ani din viaţa mea) au ajuns să aprecieze şi mai mult o părere sinceră şi teribil de proaspătă venită de la unul de-o vârstă cu ei. Chiar dacă nu este singurul autor foarte tânăr care să fi fost publicat (exemplul elocvent ar fi Flavia Bujor de naţionalitate româncă, domiciliată în Franţa şi care la aceiaşi vârstă a publicat la editura Harper Collins,The Prophecy of the Stones / Profeţia pietrelor) este cu siguranţă primul care şi-a găsit singur, la o asemenea fragedă vârsta, un asemenea contract foarte avantajos. Părinţii s-au trezit că Jake le spune că au de semnat contractul pe care l-a încheiat cu editura. Au fost peste măsură de uimiţi, iar mama lui deşi este foarte mândră de succesul pe care copilul ei îl are, se teme pentru el din cauza amplorii pe care o iau lucrurile. Jake scrie acum cea de-a doua carte din serie şi este asaltat de presa scrisă şi vorbită, de asemenea este invitat de şcoli din diferite colţuri ale SUA ca vorbitor motivaţional, unde îşi împarte experienţa dobândită elevilor de vârsta sa, despre cum poţi să găseşti succesul şi ce trebuie să faci pentru asta.

Despre această carte am vorbit în cadrul emisiunii „O carte pe săptămână” pentru Click-News.ro, înregistrare pe care o găsiţi pe pagina VIDEO BLOG

Question mark of booksÎntrebarea de final a bibliotecarului: Ce părerea aveţi de succesul pe care Jake Marcionette l-a avut? Dacă eraţi în locul agentului literar şi v-ar fi sunat un copil ce aţi fi spus? Ce părere aveţi despre vorbitorii motivaţionali în genere, dar în cazul particular al lui Jake? Dacă copilul dumneavoastră ar veni într-o zi să vă spună că şi-a negociat un contract pe bani mari ce aţi crede, ce aţi face?

 

Etichete: , , , , , , , ,

John Grisham şi thriler-ul juridic

John Grisham şi thriler-ul juridic

John Grisham (născut pe 8 februarie 1955 în Jonesboro, Arkansas, SUA) este unul dintre scriitorii a căror cărţi a captat atenţia publicului, dar şi a producătorilor de filme, deoarece cărţile pe care le scrie sunt antrenante, inteligente, tratează probleme sociale importante sub masca unor thrillere juridice, unde personajele principale sunt avocaţi. El însuşi şi-a luat doctoratul în drept, a profesat ca avocat iar ca om politic, a fost ales în Camera Reprezentanţilor (Si vreme e ca sa uciziSUA) din partea partidului democrat. Romanul său de debut a fost A time to kill, (apărut în 1989 şi ecranizat cu acelaşi titlul în 1996) / Şi vreme e ca să uciziHa ölni kell este un roman care m-a marcat profund şi a cărui ecranizare mi-a plăcut foarte mult. Pentru ca să scrie acest roman i-au trebuit 3 ani. Interesant este că John Grisham, cu toată puterea lui de convingere ca avocFirmaat şi om politic, a avut nevoie de mult timp ca să găsească o editură care să-şi dorească să-i publice cartea, dar, chiar şi aşa, primul tiraj a fost mic, de doar 5000 de exemplare. Este bine că nu s-a dat bătut după ce 28 de alte edituri l-au refuzat. De-abia după ce au apărut romanele următoare, The Firm (Firma), The Pelican Brief (Cazul Pelican) şi The Client (Clientul), după ce succesul a fost asigurat, a fost reeditat şi primul său roman. Să fi fost asta din cauza problemelor rasiale pe care le tratează cartea? Sau poate editurile n-au crezut că scrierile de acest gen pot captiva şi interesa cititorii? Debutul lui John Grisham se poate Cazul Pelicanalătura altor poveşti ale unor debuturi celebre sau interesante despre care am scris anterior (Margaret Mitchell, Leila Meachum). Dacă pentru romanul de început i-au trebuit trei ani, Grisham a ajuns la performanţa de-a scrie unClientul roman în 6 luni. Scrie de 23 de ani şi are 25 de cărţi apărute. Pe de altă parte, romanele nu mai au aceea încărcătură emoţională pe care au avut-o romanele sale de la începutul carierei de scriitor. Dacă n-aţi citit nimic de John Grisham, precis că aţi văzut filmele, dar şi aşa, eu vă recomand cărţile sale. Dintre cele 9 romane ecranizate, biblioteca noastră deţine două – Avocat şi victimă (The Gingerbread Man) şi Dosarul Pelican (The Pelican Brief) . Romanele sale, scrise alert, reuşesc să facă şi o radiografie a societăţii, atingând probleme acute sociale sau rasiale, încă existente în Statele Unite ale Americii. Azi aş vrea să vă postesc, însă, despre alte două cărţi ale sale: Avocatul străzii şi Testamentul.

Avocatul straziiUn roman, poate mai puţin cunoscut, al acestui scriitor, The Street Lawyer  (roman apărut în 1998 şi ecranizat sub formă de film TV în 2003) / Avocatul străzii/ Az utca ügyvédje. Am ajuns întâmplător să citesc această carte şi m-au marcat problemele care sunt prezentate aici, cu atât mai mult cu cât, pe plan personal, am cunoscut, recent, pe cineva cu o poveste tristă de o natură apropiată celor descrise în carte, find o persoană ce a ajuns să trăiască pe străzi. Revenind la roman – povestea acestuia începe descriind viaţa foarte confortabilă financiar, plină de posesiuni şi promisiuni ale unor avansări importante în carieră ale unui tânăr avocat, căsătorit cu slujba lui, mai degrabă decât cu soţia sa. Firma de avocatură, la care lucrează de câţiva ani buni, este una dintre cele mai bune şi prospere firme, având sute de avocaţi angajaţi atât în Washington (locul unde se desfâşoară acţiunea) cât şi în filialele din restul oraşelor importante din SUA. Toată această viaţă de fapt rutinantă, extrem de încărcată şi stresantă, unde colegii sunt mai degrabă concurenţi şi unde tinerii avocaţi pun munca, interesele firmei înainte de orice, este pe cale să se schimbe odată cu o ameninţare venită din partea unui om al străzii. Ajuns la limită, el caută vinovaţii care, pe el şi pe mulţi alţii, l-au scos ilegal din casă. Ce poate el să facă în faţa colosului juridic? Se decide să îi ţină ostatici şi să îi ameninţe cu o bombă. Romanul devine interesant din primele pagini, deşi acţiunea Domnului (cum vrea să i se spună) este sortită eşecului. Este un semnal, însă, pentru tânărul avocat prezent şi atins de evenimente. Ce poate face un avocat împotriva colosului pe care îl cunoaşte, mai ales dacă se aliază cu alţii care vor dreptate pentru cei umili? Asta este povestea pe care v-aş invita s-o citiţi. Mie mi-a plăcut modul în care e descrisă viaţa oamenilor străzii, a celor care luptă pentru ei, a Sistemului pe care îl foloseşti sau împotriva căruia lupţi pentru o cauză justă. Mi-ar fi plăcut să ştiu atât de multe despre sistemul nostru de ajutorare în cazul oamenilor străzii. Am aflat însă, că, din fericire pentru oamenii necăjiţi din Deva, s-a deschis un adăpost de noapte.

TestamentulLa polul opus al acestei vieţi umile, în romanul The Testament / Testamentul / A végrendelet, Grisham face o incursiune într-o altă lume, cu alt gen de probleme, lumea celor foarte bogaţi şi viaţa lor irosită pe plăceri. Aceştia, în ciuda unui start financiar foarte mare, comparativ cu al majorităţii oamenilor (sau poate tocmai datorită lui) ajung să fie restrânşi financiar şi dependenţi de capriciile unui tată, Troy Phelan, foarte în vârstă, pe care speră să-l moştenească. Bătrânul, viclean şi nemilos, semnează un ultim testament din care toţi copiii săi, fostele sale soţii, sau alte rude şi angajaţi sunt omişi, lăsând toată averea sa unei fete, pe nume Rachel Lane, pe care n-a recunoscut-o fiind în viaţă. După moartea sa, avocatul său, Josh Stafford, este însărcinat să o caute pe această fiică, să-i aducă la cunoştiinţă faptul că a devenit una din cele mai bogate femei ale Americii şi să lupte, dacă este cazul, cu ceilalţi moştenitori pentru a-i onora ultima dorinţă. Despre acestă pierdută fiică bătrânul ştie doar că este misionară intr-un colţ uitat de lume, într-unul din satele pierdute pe undeva prin Pantanal. N-am ştiut foarte multe despre aceast800px-Pantanal,_south-central_South_America_5170ă regiune până n-am citit cartea lui Grisham. Această zonă aflată pe teritoriul a mai multe state (Brazilia, Paraguai, Bolivia)  este extrem de întinsă, între 140.000 și 195.000 kilometri pătrați şi unde peste 80% din sol este inundat în sezonul ploios. Josh Stattford se gândeşte să trimită omul potrivit în această misiune, pe Nate O’Riley. Un avocat excelent, este în acelaşi timp un om cu multe probleme, pe care îl scoate efectiv dintr-un sanatoriu unde era pentru adicţiile faţă de droguri şi alcool. Nate acceptă să plece în această misiune, cu atât mai mult cu cât are multe probleme financiare. Autorul reuşeşte să prindă foarte bine problemele pe care le are un om consumat de asemenea obiceiuri nesănătoase şi tentaţiile pe care le întâlneşte în cale. Cât de sigur este să mergi după cineva aflat la capătul lumii, mai ales în Pantanal în timpul anotimpului ploios? Ar fi interesant să citiţi despre asta. Sau să aflaţi mai multe despre triburile paşnice ale indienilor din Brazilia şi decimarea lor de-a lungul istoriei. Autorul este foarte bine documentat asupra zonei şi istoriei locurilor. Aşa că dintr-un thriller juridic am simţit că romanul a devinit unul iniţiatic (în ceea ce-l priveşte pe Nate), de aventură şi social dacă ne gândim la problemele cu care se confruntă, lipsurile şi viaţa grea pe care o duc oamenii în zona Pantanal.

John Grisham. romanePoate că vorbeşte avocatul din el, poate politicianul, sau poate că morala pe care o au toate lucrările lui, să fie o consecinţă a creşterii sale profund religioase, cert este că a fost unul din cei mai vânduţi scriitori americani în anii ’90. Scriitorul a reuşit să familiarizeze lumea cu termenii juridici, cu procedura în diferite cazuri si cu sistemul juridic american. Cred că este primul care a creat eroul-avocat. Poate că era nevoie şi de publicitatea pozitivă, având în vedere că atât în filme, cât şi în alte romane (începând cu literatura clasică, din care pot aminti pe Charles Dickens – în Bleak House / Casa Umbrelor) în marea lor majoritate, avocaţii sunt percepuţi mai degrabă negativ. Dar trebuie să spun că şi la Grisham eroul este cel care se opune corporaţiilor, care reuşeşte să mişte Sistemul în ciuda obstacolelor, a puterii oponente, triumfând morala.. Stilul este accesibil, iar poveştile alerte. El însuşi recunoaşte sincer că ceea ce scrie nu se încadrează în marea literatură şi speră doar ca la finalul unei cărţi cititorilor: „Să le fi plăcut. Eu încerc să scriu ficţiune de calitate. Nu fac literatură şi nici nu pretind asta” (John Grisham). Romanele sale i-au adus lui John Grisham, pe lângă celebritate şi o avere de 15 milioane de dolari anual. Până în 2012 romanele sale s-au vândut în peste 275 milioane de exemplare în întreaga lume. El şi Tom Clancy sunt singurii autori care, la prima ediţie a unui roman, au vândut două milioane de exemplare. În cazul lui John Grisham, romanul despre care vorbim este Dosarul Pelican. Deţine şi recordul de a fi singurul autor al cărui cărţi s-au aflat pe locul întâi al listei de best-seller timp de 7 ani consecutiv (între 1994-2000). Poate că merită să citeşti cărţile ca să vezi dacă tu le-ai fi putut scrie, ai fi putut să-ţi clădeşti o avere din asta?


Nu am uitat că trebuie să scriu despre Bridget Jones 🙂

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Arthur Hailey şi romanele sale extrem de captivante


Un alt autor care scrie despre mari conglomerate, descriind adevărate sisteme bine puse la punct şi care te introduce în lumi pe care altfel nu ţi le-ai putea imagina, este Arthur Hailey. Acesta a scris mai multe romane care au prezentat diferite lumi inaccesibile publicului larg. Unul dintre cele mai bune a fost AeroportulAirport, apărut în 1968. Acest aeroport, numit Lincoln International este situat în Chicago. Un aeroport cu nume fictiv, dar informaţiile despre organizare sau locaţie se bazează pe un aeroport existent (O’Hare International Airport din Chicago) poate de aceea scriitorul reuşeşte, în mod credibil,  să  prezinte publicului larg faţa nevăzută a unui aeroport de mari dimensiuni. Pentru a face cât mai antrenantă povestea sunt detalii asupra vieţilor şi problemelor angajaţilor acestui aeroport, care se confruntă, în plus, şi cu stihiile naturii ce împiedică bunul mers al serviciului. Toate luate la un loc fac viaţa şi mai grea angajaţilor care trebuie să asigure condiţii bune de zbor pentru avioanele ce decolează sau aterizează pe pistele aeroportuare. Ca să pună capac acestor situaţii grele, mai există şi un nemulţumit al sorţii ce vrea să detoneze o bombă. Cartea are multe personaje, totuşi personajul principal, din perspectiva căruia este privită acţiunea cărţii, este Mel Bakersfield, managerul general al aeroportului. Acesta se luptă cu nemulţumirile aviatorilor, a călătorilor, a acţionarilor ce, sub presiunea unor locatari „vecini” cu una din pistele aeroportului şi peste a căror case se trece cu avioanele, doresc închiderea acestei piste. Toate aceste probleme ce durează de mult timp îi afectează şi viaţa personală, căsătoria. Este interesant că şi în această carte, ca şi în cartea lui James Joyce, Ulise, acţiunea se petrece doar într-o singură zi. Dar câte decizii finale se pot lua, cât de afectate sunt vieţile multora după această zi.  Această carte a fost ecranizată în 1970, având parte de o distribuţie excelentă prin actori ca Burt Lancaster, George Kennedy, Dean Martin, Jaqueline Bisset, Helen Hayes, Mauren Stapleton şi cucerind mari premii (Oscar şi Golden Globe pentru interpretarea rolului secundar feminin – Helen Hayes şi Mauren Stapleton).

O altă carte, o altă reuşită a lui Arhur Hailey este şi Mânuitorii de bani / The Moneychangers apărută în 1975 şi care ne aduce în prim plan lumea şi învârtelile care se fac în interiorul unei bănci de prestigiu, First Mercantile  American (un titlu fictiv şi de data asta, dar care se referă probabil la Bank of America). Din afară, pentru toată lumea această bancă pare solidă şi de nezdruncinat, totuşi se pare că în orice structură poate apărea o fisură. Ceea ce zdruncină şi porneşte o adevărată luptă intestină este aflarea că preşedintele băncii este pe moarte. Cei doi vicepreşedinţi ai bănci, Alex Vandervoort şi Roscoe Heyward luptă prin diferite mijloace pentru a-şi asigura preşedenţia băncii. Şi de această dată povestea este văzută prin prisma personajului principal Alex Vandervoot, care este un candidat cinstit şi care încearcă, prin mijloace oneste să reuşească. În schimb contracandidatul său, încearcă prin orice mijloace posibile. Toate acestea se desfăşoară concomitent cu problemele reale ale băncii: fraude, inflaţie, deturnare de fonduri.  Rivalităţile celor doi doar accentuează şi mai mult furtuna ce îi cuprinde atât pe mânuitorii de bani, cât şi pe depunătorii nevinovaţi, afectându-le fiecăruia viaţa. O carte deosebită, extraordinar de bine scrisă, foarte alertă, ce a fost tradusă în 40 de limbi, care a fost şi ecranizată într-o miniserie de televiziune, premiată la rândul ei cu Premiul Emmy. Ca şi în cazul filmului Airport, şi The Moneychangers (1976) a avut parte de o distribuţie de prestigiu: Kirk Douglas, Christopher Plummer, Joan Collins, Anne Baxter şi alţii. 

Alte romane excelente scrise de Arthur Hailey, care surprind dedesubturile şi faţa nevăzută a vieţii şi organizării diferitelor meserii sau lumi închise publicului larg sunt şi: Roţile / Wheels care ne poartă prin lumea industriei automobilistice, ecranizat într-o miniserie care i-a avut în distribuţie pe Rock Hudson şi Lee Remick ; Hotel, aşa cum îi este şi numele, ne povesteşte despre dedesubturile unui hotel vechi şi cu tradiţie din New-Orleans, roman ce a fost ecranizat atât ca film în 1967, cât şi ca serial (1983) în regia lui Aron Spelling ; Medicamentul fatal / Strong medicine – în care prezintă probleme şi fraude din industria farmaceutică … de asemenea ecranizat într-un film de televiziune (1986) care l-a avut în distribuţie pe Patrick Duffy, cunoscut mai bine pentru rolul său Bobby Ewing, din serialul Dallas. De fapt toate cărţile lui Arhtur Hailey mi-au plăcut, au fost extrem de interesante, captivante şi bine documentate. A fost un autor de bestseller mult timp şi aproape toate cărţile lui au fost ecranizate. O carte apărută recent,  în 2011 este Detectivul, pe care o găsim, extrem de bine prezentată de Alexandra Popescu, aici.

Pentru mine Arthur Hailey a deschis, pe vremea când informaţiile erau extrem de puţine şi când nu ştiai cum funcţionează industria sau comerţul capitalist, uşa spre o lume incredibilă. Mi-a oferit extrem de multe informaţii într-un mod foarte atractiv, antrenant şi îmbrăcându-le sub forma cea mai accesibilă – a unor romane pline de acţiune. Recomand toate cu căldură toate cărţile lui şi sper să vă placă.

„Strălucirea artistică a lui Arthur Hailey e imposibil de negat. E unul dintre cei mai abili scriitori. Poveştile lui sunt imprimate de realism, ritm, emoţie, ironie, depăşesc aşteptările cititorului.”

„Romanele lui Hailey sunt la fel de actuale ca titlurile ziarelor de mâine. Semnul lor distinctiv este pregătirea do­cumentară, meticuloasă şi completă.” (The Nassau Guardian)

Vă invit să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu Almanahe, Anzhela Movies, ChGabriela, B’ Blogul micului burlac, Cinemagazin , Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Absolut obişnuit, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti – Cu capul în nori, Fructitza .carte şi film, Innerspacejournal, Istorii regăsite, LaFeeBlanche, Movie Zone -Piratul Cinefil, My violet world, Schtiel, Suflet vorbitor, Teo Negură, Şoseta cu poveşti şi Luna Pătrată

Noutate aici la mine, un nou blog, o nouă recomandare de lectură  : Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: