RSS

Arhive pe etichete: recomandare de lectura

Biblioteca nopții, de Alberto Manguel, o caldă recomandare de lectură


 

Azi vă povestesc despre Biblioteca Nopţii (titlul original The Library at Night), una dintre cărţile autorului Alberto Manguel, apărută în traducerea Ancăi Stoiculescu la Editura Nemira. O carte scrisă frumos, cu emoţie şi căldură, având la bază pasiunea nestinsă a autorului şi multă documentare pentru subiectul ales. Drumul cărţii spre mine este o poveste în sine deşi, odată aplecată spre ea, lectura a fost rapidă. Am primit această carte cu mult timp în urmă, fiindu-mi încredinţată de o prietenă, tocmai pentru că s-a gândit că aş putea găsi cuvintele potrivite prin care să v-o aduc şi vouă, recenzând-o. Nu ştiu dacă voi reuşi să-i fac dreptate cărţii cu recenzia mea, pot spune cu siguranţă că este una dintre acele cărţi pe care orice iubitor de carte ar trebui să o citească şi mi se pare o lectură necesară unui bibliotecar. Frumoasa carte a stat tăcută şi plină de speranţă să pun mâna şi s-o deschid, multă vreme. După un timp, mă privea cu reproş şi părea doar să-şi întindă timid coperţile înspre mine de pe marginea noptierei, de pe colţul biroului. Am purtat-o după mine la servici, am dus-o în concedii, am „aprofundat” doar coperta şi cele două cuvinte scrise cu auriu, mare pe un fond întunecat, întrebându-mă (anterior lecturii ei) despre ce ar putea fi vorba în ea. Privind-o, parcă mă pedepseam să nu o deschid, ceea ce nici eu, nici un alt bibliotecar nu ar face în mod normal. Aşa că, neştiind despre ce e vorba, necitind nimic despre autor, „biblioteca nopţii” mă trimitea cu gândul la orice, de la invitaţie la lectură, până la un thriller sau roman poliţist. Prima conexiune involuntară m-a dus cu gândul la una dintre cărţile poliţiste româneşti pe care le-am citit în tinereţe: Atac în bibliotecă, a scriitorului George Arion. Greutatea de-a deschide cartea, îmi dau seama acum, după mult timp, nu era decât un mod inconştient de a refuza ceva ce-mi făcea plăcere. Viaţa vine cu tăvălugul ei peste noi toţi şi era rândul meu să fiu încercată atunci. A fost prima dată când nu am lăsat cărțile să mă aline. Departe de-a fi orice mi-aş fi imaginat, cartea m-a surprins şi m-a captivat imediat ce am început-o. Deşi este o carte non-beletristică, trebuie să fiu de acord cu cei de la Washington Post Book (al căror citat se află pe coperta a patra a cărţii) când scriu că este o carte absolut fermecătoare, captivantă pentru orice pasionat de lectură. Da, Alberto Manguel a reuşit să scrie într-un mod vizual, cald, fascinant, interesant şi deosebit … despre biblioteci, despre cărţi, despre universul creat de ele, despre istoria alcătuirii unor biblioteci şi a organizării lor. Am mai scris despre cărţi unde cartea şi locurile destinate ei sunt magice (exemple ce îmi vin rapid în minte sunt Povestea anticarului, de Charlie Lovett; sau Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness) dar această carte este mai aproape de genul acela impresionant de frumos şi dens de informaţii pe care Umberto Eco l-a avut în Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare. Totuşi, deşi Eco este unul dintre preferaţii mei, cred că în cartea de faţă Manguel a reuşit performanţa de a scrie într-un mod aproape poetic şi foarte apropiat despre un subiect demn de orice tratat de biblioteconomie. O asemenea carte poate scrie cineva doar când este un adevărat cunoscător, un iubitor de lectură, un om cu o cultură impresionantă şi o poveste de viaţă la fel de plină. Cred că noi toţi cei care avem o bibliotecă sau şi mai mult, cei ce avem norocul să lucrăm într-una, ne regăsim în textul cărţii, care mi se pare un continuu şir de citate demne de a fi reţinute:

Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. […] În tinereţea-mi nesăbuită, pe vremea când prietenii mei visau la fapte de vitejie în domeniile ingineriei, dreptului, finanţelor sau politicii naţionale, eu visam să devin bibliotecar. (citat din Alberto Manguel, cuvânt înainte la Biblioteca Nopţii, Bucureşti, Nemira, 2011).

Descrierea spaţiului bibliotecii, aranjarea şi ordonarea rafturilor, istoricul sistemelor de ordonare, modul prin care se face trierea şi achiziţionarea cărţilor nu te-ar duce cu gândul la o poveste. Şi totuşi fiecare rând mi s-a părut încărcat de semnificaţiile personale pe care autorul, în imensa lui preţuire pe care o are pentru fiecare dintre cărţile pe care le-a citit, reuşeşte să ni le transmită, să ne facă să retrăim momente similare. Citind prefaţa şi primul capitol în care autorul descrie modul în care a fost absorbit de biblioteca proprie, de reuşita de a-şi organiza şi muta cărţile pe rafturi, mi-am amintit în mod viu şi cald fiecare încercare de-a mea (pe vremea când nu eram bibliotecar) de a-mi organiza şi eu cărţile din bibliotecă. Îmi creasem şi eu diferite sisteme de notare pe cotor şi opisuri în care să regăsesc mai uşor cărţile. Căldura amintirii o leg nu doar de cărţi ci mai ales de faptul că îi aveam alături pe cei dragi mie, era un efort colectiv (al întregii familii) şi o satisfacţie împărtăşită atunci când terminam. Obișnuiam, obișnuiesc de fapt, pentru că încă o fac, să mă uit cu mare plăcere la cărţile cuminţi din rafturi, la modul în care par să comunice între ele şi cu mine, prin minte trecându-mi instant poveştile citite doar privindu-le coperţile. Le poți regândi, le poți atribui noi valori adăugând fiecare emoție pe care conținutul lor ți le provoacă, fiecare trăire adevărată pe care o ai citindu-le. Un cuvânt, o frază, un nume comun, pot să lege povești, pot să îți deschidă noi orizonturi și o altă înțelegere a lecturii.

…pe timpul nopţii, când lămpile din bibliotecă sunt aprinse, lumea de afară dispare şi nu mai există decât acest spaţiu al cărţilor. (op.cit, p.18) … atmosfera se schimbă. Sunetele se estompează, vocea gândurilor prinde puteri. (op.cit. p. 19).

Alberto Manguel vorbește nu doar de biblioteci, nu doar de cărți, ci de ideea lor de continuitate, de permanență. Biblioteca din Alexandria a dispărut fizic, dar mitul ei în timp a crescut și i-am atribuit valori imense fără a ști ce comori ascundea de fapt. Despre achiziția de carte și importanța acesteia am reținut că în spatele unei biblioteci realizate, este una refuzată, una ale cărei posibilități nu s-au concretizat: din lipsă de spațiu, de bani, dintr-o subiectivitate a celui care achiziționa cărțile, din motive politice sau istorice concrete. În Biblioteca nopții se parcurge, într-un fel, istoria lumii, evoluția sau involuția umană, prin felul în care au fost concepute, dezvoltate, tratate, aranjate sau distruse bibliotecile. Dacă ești un om al cărții, dacă îți place istoria, dacă vrei să afli mai multe despre cultura și civilizația lumii, cât și despre istoria și dezvoltarea bibliotecilor, este o carte pentru tine! Este o carte deosebită, caldă, minunată, plină de informații utile, de povești de care nu am auzit până acum, așa că v-o recomand cu mare căldură.

Autorul, Alberto Manguel, este cetățean argentinian, canadian și francez, fiind un om care a trăit în multe alte locuri, a citit mult și a fost familiarizat cu diferite culturi. Deși s-a născut în Argentina, la Buenos Aires (în 1948), a crescut în Tel-Aviv, Israel, pentru că tatăl său a fost ambasador argentinian acolo. Așa se face că a vorbit în engleză și germană înainte de a vorbi spaniola, pe care a început s-o învețe abia la 7 ani, când s-au reîntors în Argentina. Una dintre cele mai importante amintiri ale sale este de pe vremea când avea 16 ani și, lucrând într-o librărie după ore, l-a cunoscut pe scriitorul Jorge Luis Borges. Acesta, aproape orb, avea nevoie de cineva care să-i citească. Manguel a făcut această plăcută și instructivă muncă, citindu-i lui Borges de câteva ori pe săptămână, timp de aproape patru ani (din 1964 în 1968). A fost un lucru benefic pentru amândoi, dar mai important pentru Manguel, căruia conversațiile avute cu scriitorul i-au influențat în mare măsură destinul. În 1967 a făcut un an de facultate, la care a renunțat pentru a lucra la o editură, care îi va deveni agent literar peste 20 de ani. Între anii 1970 și 1982 a fost jurnalist și editor, în aceste calități străbătând lumea, trăind în locuri și țări cum ar fi: Italia, Anglia, Franța, Tahiti. A scris, a fost recompensat cu numeroase premii pentru lucrările sale, a cunoscut oameni care l-au influențat sau împreună cu care a scris unele dintre operele sale (mă gândesc la Gianni Guadalupi la sugestia căruia și împreună cu care a scris The Dictionary of Imaginary Places). În 1982 s-a mutat în Canada, la Toronto, unde a locuit până în 2000. Din 2000 s-a mutat în Franța, în Poitou-Charentes, unde el și partenerul său au cumpărat și restaurat o biserică medievală în care a găsit locul potrivit pentru  impresionanta sale bibliotecă, de aproape 40000 de volume, despre a cărei aranjare și locație specială, scrie în Biblioteca Nopții.  Alberto Manguel este un scriitor remarcabil, de o vastă cultură și cu un bagaj de viață la fel de interesant. Este un om al cărților, un adevărat bibliotecar, sau ceea ce presupune acest termen. A scris numeroase alte cărți, din care biblioteca noastră deține pentru împrumut: Biblioteca nopții (2011), Istoria lecturii (2011), Jurnal de lectură : Un Don Juan al cărților (2012), Un cititor în pădurea din oglindă (2016), apărute toate la Editura Nemira.

P.S. Am fost curiasă cum arată biblioteca autorului și am găsit online poze, dar care sunt protejate de drepturile de autor. Tot ce pot să fac, este să vă îndrum să le vedeți, mai ales dacă citiți cartea, sau cărțile lui, ca să vă faceți o idee despre cum arată locul despre care scrie cu atâta drag. Și puteți să-l ascultați vorbind la o emisiune radio, despre cărțile lui preferate și despre autorii victorieni pe care îi apreciază.

Întrebarea bibliotecarului, la final: Ați citit vreuna dintre cărțile autorului? V-au plăcut? Cum v-ar fi lumea fără cărţi, fără biblioteci?

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe octombrie 7, 2019 în Recomandări de lectură

 

Etichete: , , , , , , , ,

Un scriitor copil, Jake Marcionette, şi romanul său „Spuneţi-mi Jake” – devenit bestseller


Câţi dintre noi ştiu pe cineva genial, pe cineva extrem de talentat, pe cineva care a reuşit? Cred că toţi ne mândrim că am cunoscut, întâlnit sau ştiut măcar odată o asemenea persoană. Dar câţi dintre noi au avut determinarea să găsească în ei puterea de-a încerca, să rostogolească zarurile, să bată pe la uşi, să îşi prezinte creaţia, să convingă pe cineva să creadă suficient în ei pentru a-i ajuta? Ne uităm la unii dintre cei care au reuşit şi putem spune că acelora le-a fost mai uşor decât ne-ar fi nouă. Eu nu contest că poate mulţi dintre aceia au avut şi şansă, dar cred că în afară de asta este nevoie de multă muncă, de talent şi de mult curaj. Un exemplu de reuşită, pe plan literar, este şi tânărul scriitor american Jake Marcionette, despre care am vorbit anterior AICI. Despre cartea lui Jake vă povestesc şi în filmarea de mai jos, realizată pentru emisiunea O carte pe săptămână. Cu voi aş vrea să povestim despre reuşite, despre nereuşite, despre încercări sau despre care credeţi că este calitatea cea mai importantă pe care trebuie s-o aibă cineva ca să poate ajunge să-şi împlinească visele. Eu una mă declar fan al celor care încearcă, chiar dacă nu reuşesc. Voi?

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

Steaua care străluceşte, de Maria-Veronica Armean – recomandare de lectură


Maria-Veronica Armean Trofeul Micului CititorAzi vreau să vă povestesc despre o nouă carte, un alt debut editorial al unei foarte tinere scriitoare, Maria-Veronica Armean, şi un titlu parcă predestinat reuşitei: Steaua care străluceşte„. Romanul a apărut la Editura Emia din Deva şi încă din prefaţa scrisă de editorul Paulina Popa mi-am dat seama că urmează să fac o incursiune într-o lume fantasy bogat imaginată de tânăra autoare. Îmi plac oamenii care citesc, îmi plac toţi tinerii care îşi găsesc refugiul şi relaxarea alături de o carte bună, dar şi mai mult mă uimesc cei care au talentul necesar, imaginaţia şi curajul de a-şi aşterne propriile gânduri şi poveşti într-o carte. Cu atât mai mult mă bucur când rândurile lor au ecoul scontat în rândul cititorilor şi ajung să fie premiaţi. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează, în fiecare an, cu ocazia Zilei Copilului, Trofeul Micului CititorUnul dintre premiile oferite în cadrul manifestării este  „Cel mai bun autor de carte pentru copii”, pe care Maria-Veronica Armean l-a câştigat la această a 35-a ediţie, despre care puteţi citi mai multe din articolul pe care l-a scris domnul manager, Sebastian Bara, AICI. Mulţi dintre autorii români cunoscuţi şi îndrăgiţi de copii au primit acest premiu de-a lungul anilor fie ei tineri sau consacraţi. Maria-Veronica Armean, autoarea despre care povestim astăzi, este o tânără Paulina Popa, Sebastian Bara, Maria-Veronica Armean Trofeul Micului Cititor 2015care şi-a publicat romanul la 13 ani. Scris în genul urban-fantasy, în roman regăsim printre personaje atât vrăjitoare, cât şi vampiri sau vârcolaci. Preferinţa autoarei pentru acest gen literar este subliniată şi prin menţionarea romanului Cartea pierdută a vrăjitoarelor (o carte care şi mie mi-a plăcut şi despre care am vorbit aici), pe care eroina cărţii, Monotype Korsyva, îl citeşte la începutul acţiunii. Este o reuşită să urmăreşti, la asemenea vârstă fragedă, firul narativ al unei scrieri, să poţi să creezi o lume, să îţi imaginezi o poveste care să fie coerentă, care să se dezvolte pe mai multe planuri şi cu atât mai mult este o reuşită dacă aceasta place şi altora. Citind, mă gândeam la copilăria mea, la ce făceam eu la vârsta autoarei. Eram preocupată de şcoală, de joacă, de cititul cărţilor, începusem să scriu compuneri mai lungi şi am încercat să scriu chiar două capitole dintr-un roman. Mi s-a părut extrem de greu să inventez povestea, să scriu dialogurile şi am încheiat cu acel roman. Cred că asta se întâmplă când eşti copil, când nu ai experienţa scrierii şi poate nici talentul necesar. De asta îmi plac copiii care reuşesc să ducă la capăt această muncă. Pentru că nu vorbim aici numai de talent, ci şi de muncă susţinută.

steaua care stralucesteInteresant pentru mine a fost şi alegerea unui limbaj specific pe care autoarea îl numeşte adolescentin. Este greu de pronunţat, dar pare amuzant când îl citeşti. Numele personajului principal feminin (Monotype Korsyva) mi s-a părut cunoscut şi pe urmă mi-am amintit că Monotype Corsiva este un font de scriere pe calculator şi m-am întrebat dacă este oare fontul cu care autoarea şi-a scris romanul. Locurile unde se desfăşoară acţiunea sunt mai multe şi deşi sunt numite, simţi că localizarea ar putea fi oriunde pe pământ, într-un loc unde noi să-l considerăm exotic şi misterios. Este doar primul pas făcut de Maria-Veronica Armean şi cred (această carte este doar primul volum al seriei) că odată ce se va maturiza, având deja experienţa scriiturii şi pe cea de viaţă necesară, ne vor captiva şi scrierile sale viitoare. Povestea se deschide cu un jurământ scris pe un Contract Negru al unuia dintre vrăjitorii răi ai familiei Korsyva. Acesta se angajează prin contract în faţa Îngerului căzut, ca prin urmaşii săi să o sacrifice pe cea mai mare Vrăjitoare a Stemei şi Cercului Roşu, în schimbul Ridicării Vocii Albe din Palatul Swyssgerbarr. La un aşa debut, urmează bineînţeles o continuare plină de acţiune. Se întâmplă foarte multe tragedii, ai sub ochi o întreagă viaţă spulberată. Cele mai urâte temeri ale unui copil, ca aceea de a-şi pierde părinţii, de-a se trezi singur în lume, sunt explorate de tânăra autoare. Cu o imaginaţie debordantă aceasta reuşeşte să creeze situaţii limită, de viaţă şi moarte. Dorinţa oricărui copil de-a fi mare, de-a trăi poveşti de iubire sau de-a avea putere în lumea adultă mi s-a părut că se dezvăluie, odată ce în roman ajungem să facem un pas în timp şi de la cei 13 ani plini de ghinion ai eroinei (din cauza pierderii părinţilor), ajungem la frumoasa vârstă de 18 ani. Ce se întâmplă în carte, de cine trebuie să se ferească tânara eroină şi fratele acesteia şi cine este cea mai puternică Vrăjitoare a Stemei şi Cercului Roşu… vă invit să citiţi şi să aflaţi.

 

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce alte cărţi scrise de tineri autori aţi citit şi v-au plăcut? Vă place literatura urban-fantasy? Ce autori v-au plăcut şi îmi puteţi recomanda? Ce întebări i-aţi adresa autoarei dacă aţi întâlni-o?

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Înainte să adorm, un thriller psihologic al autorului S.J. Watson – recomandare de lectură


Mă fascinează lucrările de debut şi multe dintre recomandările mele sunt dintre acestea. Unul dintre romanele pe care le-am cititsj-watson recent şi de care am fost extrem de captivată este opera de debut a scriitorului englez S.J. Watson, Before I go to sleep / Înainte să adorm, apărută la noi la Editura Trei, în traducerea lui Laurenţiu Dulman. Indiferent de epoca în care au trăit autorii debutanţi, de pregătirea lor sau de tema cărţii, esenţialul pentru reuşită este ca ideea să fie interesantă, povestea credibilă şi bine scrisă în aşa fel încât cititorul să aibă senzaţia că prinde viaţă în faţa lui iar documentarea asupra temei, perioadei (în inainte sa adormcazul în care se scriu cărţi plasate în trecut) să fie temeinică. În cazul acestei cărţi, care este un thriller psihologic, este important că autorul a reuşit să-şi dozeze, să-şi structureze ideile şi evoluţia poveştii în aşa fel încât să realizeze un impact cât mai mare asupra cititorului. Se pare că autorul ar fi început 20 de romane (pe care le-a abandonat) până să găsească ideea din acest roman. Probabil a fost o muncă frustrantă dar, până la urmă, reuşita este ceea ce contează. În urma succesului fulminant al cărţii, în  2014 a apărut şi ecranizarea acesteia în regia lui Rowan Joffe şi interpretarea unor actori celebri: Nicole Kidman, Colin Firth, Mark Strong.

Mai multe despre carte şi autor puteţi vede în înregistrarea filmată pentru „O carte pe săptămână”, emisiune ale cărei inregistrări le puteţi vedea în pagina Video Blog.

 

 

Întrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit cartea? Aţi văzut ecranizarea acestei cărţi? Vă place genul – thriller psihologic? Ce alte cărţi sau filme de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Dacă ar fi şi la noi o Academie Faber, credeţi că v-aţi înscrie?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: