RSS

Jocul lui Ender, de Orson Scott Card

30 Dec

Am revenit după o îndelungată absenţă. Între timp am citit mult. Am citit cărţi recomandate de alţii, dar am citit şi multe cărţi destinate înjocul-lui-ender principal adolescenţilor. Am făcut asta pentru că am primit o provocare din partea unei tinere prietene căreia îi recomandam cărţi bune. Ea a acceptat sugestiile mele de lectură, dar mi-a recomandat şi ea la rându-i câteva cărţi care i-au plăcut. M-am decis să fac pasul şi să-i ofer, aşa cum spera, perspectiva mea de adult cu inima tânără. De citit le-am citit, de povestit cu ea am povestit, dar de scris n-am mai apucat să scriu. Promit să scriu despre ele, chiar dacă nu în această postare. Nu ştiu cum zboară vremea, cum se adună o mulţime de treburi, dar eu din iunie nu ştiu cum a trecut timpul. Să încep cu începutul!

Prima carte pe care am citit-o a fost una recomandată de o prietenă, una dintre membrele enders-game-poster-2clubului nostru, Shiki Shiki. A fost de vreo două ori propusă în sondajele pentru cartea lunii sau ulterior pentru cărţile pe trimestru, pentru că este primul volum al unei serii. Este vorba despre cartea lui Orson Scott Card, Jocul lui Ender. Văzusem filmul care, apărut în 2013, a ecranizat cartea. Mie mi-a plăcut filmul şi chiar îl apreciasem favorabil şi abia ulterior am citit cartea. După ce citeşti, realizezi că filmul este o umbră palidă a cărţii şi că probabil se putea face un film mai reuşit. Pe de altă parte te întrebi cum ar fi fost posibil, dat fiind faptul că principala acţiune, felul de-a gândi ce explică reacţiile copilului la diverşi stimuli externi, este închisă în mintea sa, lucru despre care poţi citi în carte, dar pe care nu prea ai cum să-l prezinţi într-un film. Acesta a fost motivul pentru care, spre exemplu, The Catcher in the Rye (De veghe în lanul de secară) n-a fost ecranizat. Acţiunea poate fi însă apreciată, ideea este nouă (cel puţin la vremea scrierii romanului). Oricum, cartea este deosebită. Am citit despre lumea văzută prin ochii unui copil în romanul Să ucizi o pasăre cântătoare, am citit cu plăcere şi interes despre lumea distopică prezentată de Suzanne Collins în trilogia Jocurile foamei. În Jocul lui Ender, care este un science fiction, se întrunesc aceste două perspective – este o lume distopică văzută prin ochii unui copil. Ender este „terţul”, cel de-al treilea copil al unei familii (lucru neîntâlnit din cauză că dacă ai mai mult de doi copii era ilegal). Din prima pagină ne dăm seama că acest copil, pe numele lui adevărat Andrew, este important. Nu se spune de ce, adulţii, cei care discută şi îi apreciază aptitudinile, vor, pentru a obţine maximum de performanţă, să facă orice este necesar pentru a-l pregăti pentru o misiune importantă:

– Am privit în ochii lui. Am ascultat cu urechile lui şi-ţi spun: el este! Oricum, unul mai bun nu vom obţine.

– La fel ai spus şi de fratele său.

– A fost considerat incompatibil. Din alte motive. Fără nici o legătură cu aptitudinile lui.

jocul lui ender1– Şi cu soră-sa, la fel. Există îndoieli şi-n legătură cu el. E prea maleabil. Gata oricând să se lase dominat de voinţa altuia.

– Nu şi dacă respectivul îi este duşman.

-Şi-atunci, ce-o să facem? Îl înconjurăm tot timpul cu duşmani?

– Dacă va fi nevoie…

– Parcă spuneai că-ţi place puştiul.

-Dacă gândacii pun mâna pe el eu rămân prietenul lui cel mai bun.

-Bine. La urma urmei, salvăm lumea. Ia-l!  (Orson Scott Card, Jocul lui Ender, p. 5)

De la aceste prime cuvinte am fost prinsă. Am fost curioasă să văd de cine trebuie să salveze lumea, cine sunt gândacii şi bineînţeles m-am cutremurat gândindu-mă cât de greu poate să-i fie unui copil să trăiască într-o lume duşmănoasă, dar în acelaşi timp vroiam să văd cum reuşeşte să o facă. Nu era vina lui că era Terţ, ideea era a guvernului, era un experiment numit Andrew Wiggin, care a fost autorizat de foruri înalte, prin decrete speciale. Şi totuşi este prost văzut din această cauză atât de colegi cât şi de fratele său. Treptat afli că în urmă cu 100 de ani, Terra a fost invadată de nişte gândaci inteligenţi, o rasă superioară nouă şi mai bine dezvoltată tehnologic decât oamenii. Pământenii erau să fie dovediţi, dar a fost Mazer Rickham cel care a ştiut să îi înfrângă pe moment. Acum însă, comandanţii militari se aşteptau la o nouă invazie. Nu poţi fi sigur de aşa ceva. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu putea comunica cu gândacii, totuşi armata, capii ei, se pregăteau intens şi făceau orice pentru a putea salva omenirea de la pieirea, aşa zis, iminentă.  Povestea despre înfrângerea iniţială a gândacilor o aflăm lent, pe măsură ce Ender ajunge la şcoala specială unde va fi antrenat. Cum va fi acolo, ce va avea de înfruntat şi dacă va putea să facă faţă cerinţelor extrem de grele – vă las pe voi să citiţi şi să vedeţi. Este o carte antrenantă, un SF foarte bun, o lume distopică care, așa cum am putut citi şi în alte cărţi sau filme sf, apare ca urmare a unui război îngrozitor, a unor condiţii de trai extrem de precare, a unor stricteţi impuse lumii ce supravieţuieşte. Această carte se continuă cu Vorbitor în numele morţilor (care are loc în timp la distanţă de 3000 de ani faţă de evenimentele din această carte). Totuși Jocul lui Ender poate fi citit independent, deşi vrei să afli ce se întâmplă cu copilul, ce adult devine el, ce repercursiuni au felul în care a fost crescut şi educat asupra vieţii lui. Orson Scott Card a scris o carte bună, o serie bună. Până acum am citit doar primele două cărți din serie, dar dacă e să aleg, parcă mie mi-a plăcut mult mai mult acest prim volum. Poate din cauză că este vorba de un copil, de felul în care reuşeşte să se impună, de mintea sclipitoare şi înţelegerea deosebită a modului de luptă în spaţiu pe care doar o minte tânără o poate percepe atât de rapid, iar el, fiind special este şi mai rapid decât alţi copii foarte talentaţi. Saga lui Ender are 10 romane, dar primele două sunt cele care au fost premiate, în ani consecutivi: 1985/1986/1987; Ambele au primit atât Premiul Nebula, cât şi Premiul Hugo (celebre în lumea science fiction -1985, 1986), dar şi alte premii prestigioase cum sunt Premiul Hamilton-Brackett (Jocul lui Ender, 1986), cât şi Premiul Locus (Vorbitor în numele morţilor, 1987).

orson scott cardOrson Scott Card, autorul acestei saga, este un scriitor, romancier, profesor, critic, jurnalist și eseist american născut pe 24.08.1951 în Richland, Washington, SUA. Deși a debutat cu scrieri poetice și a scris sub cel puțin 7 pseudonime cunoscute (Frederick Bliss, P.Q. Gump, Byron Walley, Brian Green, Dinah Kirkham, Noam D. Pellume și Scott Richards ) a rămas cunoscut pentru literatura science-fiction, în special pentru cartea Jocul lui Ender, primul volum din Saga lui Ender. În viaţa personală este mândrul tată a cinci copii. Poate asta, (aşa cum s-a întâmplat şi cu scriitorul român, Constantin Chiriţă, în romanul Cireşarii), să fie secretul prin care a reuşit să cunoască atât de bine copiii, să descrie lumea din perspectiva unui copil sau să fie credibil scriind despre relaţiile pe care copiii le au între ei, despre felul de-a fi al fraţilor şi complicata relaţie dintr-o familie. Scriitorul se declară, din punct de vedere politic, un liberal cu vederi conservatoare şi este membru al partidului conservator (SUA) din 1976. Este un practicant religios (membru al bisericii mormone) iar acest lucru se reflectă în opera lui, cu precădere în Vorbitor în numele morţilor, unde biserica este parte importantă a vieţii comunităţii, deşi dogma şi practica ei par să fie rupte din istoria secolelor anterioare lumii noastre, fiind la fel de restrictive. Poate tot datorită credinţei şi a felului în care biserica priveşte homosexualitatea, provine şi părerea lui referitoare la această problemă, declarându-se împotriva homosexualităţii şi a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Cu toate că este mormon este, probabil, mai monogam decât alţii, având o singură soţie, pe Kristine Allen Card. Acestea sunt amănunte care mi s-au părut interesante referitor la autor – unele au relevanţă, altele pot influenţa mai mult, sau mai puţin scrierile sale. Poate ar fi trebuit să menţionez mai degrabă că este profesor de engleză la un colegiu, dar cred că am fost mai atrasă de faptul că este fan al serialului Firefly, care îmi place şi mie. Mi-a atras atenţia şi faptul că prenumele celor cinci copii ai scriitorului sunt date cu gândul la scriitorii favoriţi ai cuplului (Michael Geoffrey (Geoffrey Chaucer), Emily Janice (Emily Brontë şi Emily Dickinson), Charles Benjamin (Charles Dickens), Zina Margaret (Margaret Mitchell) and Erin Louisa (Louisa May Alcott), cu atât mai mult cu cât unii dintre aceştia sunt şi pe lista mea de preferinţe :).

question-markÎntrebările bibliotecarului la final – aţi citit acest roman? V-a plăcut? Dacă nu aţi făcut-o, sunteţi atraşi de ideea de a-l citi? Ce părere aveţi despre literatura ce prezintă lumi distopice, aflată acum la mare modă? Ce alţi autori sau scrieri asemănătoare recomandaţi?

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

26 de răspunsuri la „Jocul lui Ender, de Orson Scott Card

  1. Poveştile Mele

    Decembrie 30, 2014 at 3:39 pm

    Bine ai revenit! Mi-era dor de poveştile tale elaborate şi atent documentate!
    Acum… nu ştiu dacă m-aş apuca de „Jocul lui Ender” sau de ceva asemănător; mie îmi trebuie ceva mai cu picioarele pe pământ, nu neapărat „la modă”.
    Dar iniţiativa ta de a citi cărţi pentru tineri e de apreciat.!
    De curiozitate: Ai abordat si Sub aceeaşi stea a lui John Green? Sau alte cărţi ale lui, că tot e „la modă”?
    Ioana

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 30, 2014 at 8:57 pm

      Bună Ioana! Bine te-am regăsit! Jocul lui Ender nu este o carte la modă. Nu a fost scrisă acum (este premiată în 1985) ci doar ecranizată în 2013. Eu am încercat să o citesc prin aniii ’90, dar probabil că atunci n-a fost momentul potrivit s-o citesc. Am tot vrut să o fac, dar nici nu ştiu de ce am uitat-o. Până mi-a adus aminte filmul de ea. Este o lume distopică pentru că orice sf în care este vorba despre sfârşitul lumii descrie una. Iar dacă tema este modernă – putem spune că a început această modă pe când ea nu exista. Precum am scris şi la răspunsuri anterioare – este una din cărţile pe care oricine ar putea-o citi. Aşa cum i-am spus şi Mariei, această carte este plăcută şi de cei care nu sunt fani sf, care nu credeau că pot citi acest gen. Poate fi sf, roman psihologic, roman al devenirii sau pur şi simplu o poveste ce poate fi o pledoarie pentru pace – în toiul unui război imaginar, imaginat sau cel puţin întreţinut de adulţi ce nu ştiu altceva. Pe vremea mea lupta pentru pace era „acerba”, iar războiul rece un fapt. Atunci a fost scrisă şi cartea aceasta şi este printre altele o pledoarie pentru pace.
      John Green este pe lista mea de lecturi, iar Sub aceiaşi stea este o carte pe care am cumpărat-o deja, chiar dacă o am şi la bibliotecă. Voi scrie neapărat despre ea şi despre John Green. Mi-a plăcut mult filmul şi ca întotdeauna, mă gândesc că nu are cum să nu fie cartea mai bună. Tema este sensibilă şi sunt convinsă că va place multora. Mulţumesc de comentariu, de apreciere! La mulţi ani!! Sper să apuc să scriu încă un articol prin care să-mi iau rămas bun de la voi, dar dacă nu am timp, cred că de două ori nu strică dacă urez – „Distracţie plăcută de Revelion! Un an bun, plin de realizări şi împliniri! te aştept pe la mine, chiar dacă nu citeşti cartea. Sper să te atrag cu altele din care am făcut un stoc 🙂

       
  2. Drugwash

    Decembrie 30, 2014 at 3:55 pm

    Excelent review! Ai revenit în forţă, aşa cum te ştiam! 😉

    N-am citit cartea, n-am văzut filmul. Cred că un regizor japonez ar fi putut crea o capodoperă din scenariul cărţii. Americanii nu, niciodată. Pînă şi eu cred că aş fi putut recrea atmosfera din mintea lui, într-un film. Dar asta nu mai contează. 🙂

    Stau şi mă gîndesc că ceea ce trăiesc – ceea ce trăim cu toţii – e o distopie. Cred că la un moment dat, cu foarte multe generaţii în urmă, o carte care ar fi relatat societatea actuală ar fi fost lejer încadrată ca distopică. Iar asta e valabil pentru oricare secvenţă socială diferită de precedenta, pe axul temporal. Am senzaţia că evoluţia – dacă poate fi numită aşa – se desfăşoară în pantă, deşi virtualizarea ei ar indica măreţ urcarea în rampă. (aici e un uşor joc de cuvinte între urcarea în rampă şi cea la rampă şi o palmă peste bot celor ce spun „pantă ascendentă” 😉 )

    Revenind, povestea din carte pare interesantă, deşi urăsc gîndacii cu pasiune. Totuşi, ideea de gîndac n-ar putea fi luată şi cu totul altfel, adică „cel ce gîndeşte”, cam cum ar fi o paralelă cu postac adică „cel ce postează”? Mi-ar plăcea să cred asta. Din nou, traduttore – traditore; nu ştiu cum apare în textul original, în limba originală. Speculez doar, îmi place s-o fac. 🙂

    Mă opresc aici, nu vreau să monopolizez discuţia. Mă bucur că eşti din nou printre noi. La mulţi ani, sănătate, cît mai multe bucurii şi împliniri în anul ce vine! 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 30, 2014 at 6:35 pm

      Mulţumesc! La mulţi ani şi ţie! să ai parte de tot ceea ce e posibil să îţi doreşti şi multă inspiraţie pentru anul ce vine. Cât despre carte – gândacii sunt doar o formă de viaţă inteligentă. Dacă citeşti cartea vezi că, deşi nu pot vorbi, ei pot comunica telepatic şi Ender reuşeşte să facă asta. Cred că scriitorul a creat intenţionat gândacii (pentru care oameniii crează chiar şi fobii) ca inamic terminator al civilizatiei umane. Ei au fost cuceritori, dar asta s-a schimbat. Totuşi oamenii vroiau să-i extermine de frică. Nicăieri în carte nu se spune de ce credeau că la finalul celor o sută de ani urma să se regenereze armata învinsă a gândacilor. Dar este mai puţin important inamicul cât felul crud în care îl forţează pe acest copil să devină el însuşi o armă teribilă. Un roman excelent, pe care îl recomand cu mare căldură. Îmi plac discuţiile cu tine. Mă bucur că ai revenit, mă bucur că am revenit… :)) Să sperăm că aşa va fi pentru anul ce va veni.

       
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 30, 2014 at 7:06 pm

      Ai dreptate, probabil japoneziii ar fi făcut o treaba mai bună, dar chiar şi americani ar fi reuşit dacă s-ar fi străduit puţin 🙂 De asemenea, mă gândesc că este corect să spui că lumea noastră semăna cu cea descrisă de Orwell în 1984, deci putea fi considerată distopică. Poate de asta reacţionez eu atât de bine la provocările acestui fel de literatură. Am cunoscut ceva asemănător, am trăit şi am pot să rezonez la tematică – pentru că înţeleg prin ceea ce trec oamenii. Procesele publice în care erau aduse pe scenă şi judecate femei ce şi-au făcut întrerupere de sarcină – au fost pe vremea când eram de 20 de ani. Am fost în sală şi le-am privit în mod obligat pe acele femei, aşa cum copiii din Colonia de Kafka o făceau când erau duşi de părinţi să privească execuţiile.

       
      • Drugwash

        Decembrie 30, 2014 at 7:43 pm

        Unele teme sînt recurente prin importanţa şi perenitatea lor. Şi cu cît lipseşte mai mult din viaţa de zi cu zi, cu atît se va vorbi mai mult despre un subiect sau altul în cărţi, în filme, oriunde e posibil. O temă care străluceşte însă nu prin lipsă ci prin permanenţă este teama şi în special teama de moarte. Se ucide din teama de a fi ucis, iar reacţiunea e pe potrivă – de aici haosul, genocidul.

        Simt dedesubtul cărţii dar nu vreau să mă întind în dezbateri, nici nu-s 100% într-ale mele ape şi-aşa tulburi. Fiecare se descurcă cum poate cu prezentul – un viitor trecut distopic pentru unii, o mirare a fiinţării pentru alţii. Mă duc acum să-mi filtrez spirtul prin pîine. Să ne reauzim cu bine! 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        Decembrie 30, 2014 at 8:41 pm

        Cred că ai prins exact dedesubtul. Este o carte care sunt convinsă că ţi-ar plăcea. În definitiv, noi doi am avut o discuţie lungă pe tema lui 1984, pe care o recomandai. Să fie bine şi ai grijă cu spirtul – sau cu spiritul pe pâine, prin pâine, ….

         
      • Drugwash

        Decembrie 30, 2014 at 8:49 pm

        Mi-ar plăcea şi mai mult ca ce e în carte să rămînă în carte. Din păcate, viaţa îmi dă cu tifla.

        Ei au pîinea şi cuţitul,
        Eu am spirtul şi chibritul.
        😉

         
  3. vax-albina

    Decembrie 30, 2014 at 4:05 pm

    Am scos cele 3 carti din biblioteca. Jocul lui Ender, Vorbitor in numele mortilor si Xenocid (despre care nu ai amintit). Promit sa revin atunci cand voi reciti. Imi plac promovarile tale.
    Bine ai revenit. La multi ani.

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 30, 2014 at 6:23 pm

      Mă bucur să te întâlnesc din nou, chiar dacă virtual 🙂 N-am pomenit de Xenocid pentru că încă nu l-am citit. Voi scrie poate un alt articol despre carte după ce o voi citi. Te aştept cu drag să îmi spui părerea ta după ce citeşti cărţile.

       
  4. Ely

    Decembrie 30, 2014 at 4:05 pm

    Cu ceva vreme in urma , am incercat sa o citesc ,dar nu am putut trece de primele 20 de pagini.Stiu ca e o carte extrem de laudata dar nu cred ca ii voi mai da vreo sansa. Eu si SF-ul nu prea suntem prieteni.Filme adaptari dupa carti extreme de rar vizionez.

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 30, 2014 at 6:20 pm

      La un moment dat în viaţa mea, am avut şi eu intenţia să citesc cartea. Am frunzărit-o puţin, fiind la bibliotecă, dar nu m-am apucat serios de ea. Dacă treci de primele 40 de pagini vei vedea că este o carte psihologică mai degrabă decât una sf. Contează mult reacţia umană. Ender reuşeşte să găsescă un drum printre duşmani şi crează alianţe şi prieteni în condiţii vitrege, când adulţii îi stau împotriva. Este o carte despre testarea limitelor umane, despre cât de departe poţi ajunge în ciuda tuturor. Pe de altă parte este şi o problemă de moralitate – a adulţilor războinici. Este una din cele mai bune cărţi pe care le-am citit în ultima vreme. Am scris asta doar, doar te conving să revii asupra ei. Totuşi înţeleg foarte bine că sunt momente când nu ai chef să citeşti un anumit gen de lectură, că sunt stiluri pe care le abordezi mai greu. Pentru mine acestea sunt cărţile horror. Cu greu citesc o carte de Stephen King, deşi scrie trepidant. Este un gen care mă ţine în tensiune. Mulţumesc de comentariu şi mă bucur să te regăsesc la mine, chiar şi după o absenţă atât de lungă (a mea, bineînţeles) 🙂

       
      • Ely

        Decembrie 30, 2014 at 7:22 pm

        oo esti convingatoare:)) promit ca ii dau o sansa dupa sesiune si voi reveni si cu impresiile mele.Mi-a lipsit clubul de lectura si am verificat tot timpul sa nu care cumva sa nu stiu cand scrii. Ma bucur ca ai revenit , lipsea ceva.La multi ani si sa ne revedem cu bine in noul an !

         
      • bibliodevafiliala3

        Decembrie 30, 2014 at 8:38 pm

        Nici nu ştii cât de mult înseamnă asta pentru mine. Cred că unul din motivele principale pentru care am făcut această pauză a fost şi faptul că, în ultimul timp, nu am simţit acelaşi feed-back şi m-am gândit că lumea a obosit să citească la „comandă”. Este unul dintre cele mai motivante cuvinte şi care acum, la final de an reuşesc să-mi dea startul pentru anul ce vine. Sper ca inspiraţia şi timpul să fie de partea mea 🙂 Aştept comentariile tale ulterioare. Baftă la examene! Un an bun, plin de reuşite şi realizări şi ţie!

         
  5. Ritiu Maria

    Decembrie 30, 2014 at 7:21 pm

    Pe mine m-ai convins, prima carte pe care o s-o citesc, dupa ce termin cartea inceputa, va fi aceasta si apoi cele ce urmeaza, mie imi plac SF si lumea vazuta prin ochii de copil, este intr-adevar interesanta, te face sa te intrebi: Tu la varsta lui cum ai fi vazut lucrurile, ce-ai fi facut?
    Daca actiunea este redata cursiv si are logica, poti sa-ti inchipui, sa „brodezi” si ce-ti creaza in sufletul tau, sa fie „contributia” ta, ca cititor, la lucrurile care te-au marcat din roman.
    Felicitari, articolul este tot ce dorim de la o recenzie a unei carti si care fie sa ne stimuleze s-o citim, fie sa ne verificam impresia pe care ne-a lasat-o cartea, daca deja a fost citita. Tu ca persoana dornica de lectura, poti sa-ti compari impresia pe care ti-a lasat-o cartea, cu impresia unui specialist care, citind o carte, vede mai mult si mai bine, stilul si bogatia descrierilor facute de autor. Oricum ai face, este un castig si pentru daruirea ta, iti multumim.
    Cred ca scuzele ca, n-ai postat o vreme articole pe blog, nici nu trebuie sa apara, noi cititorii blogului tau, iti multumim ca existi ca, ne tii treaz dorul de lectura si ca, putem sa facem un schimb de opinii privind cartile pe care este bine sa le citim si care ne pot spune cate ceva nou.
    Privind intrebarile tale Roxana, nu am acum timpul necesar pentru a-ti raspunde, in mod detaliat dar, am citit Jocurile foamei, toate 3 volumele, intr-o saptamana, ceea ce inseamna ca, m-a tinut „cu sufletul la gura” cum se spune, efectiv n-am putut lasa cartea din mana, iar cartile SF mi-au placut intodeauna si le-am citit cu mare interes. Poate recomandarile o sa le fac cu o alta ocazie.
    Fiind la sfarsit de an, tie draga Roxana si cititorilor blogului tau, va doresc MULTI SI FERICITI ANI, multa sanatate, ganduri bune, impliniri, spor in toate

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 30, 2014 at 11:09 pm

      Îmi amintesc că ţi-a plăcut mult Jocurile foamei şi cred că mi-ai mai spus că îţi place SF-ul. M-ai surprins cu asta, într-un mod foarte plăcut. SF-ul este şi pentru mine mereu un gen care îmi place. Mă lasă să-mi imaginez lumea într-un mod destul de credibil, posibil sau poate de nedorit, dar mereu mă face să gândesc. Îmi place mult ceea ce ai scris referitor la lumea privită prin ochii de copil. Şi pentru mine există întrebarea „ce-aş fi făcut eu atunci, cum aş fi reacţionat”. Mă imaginez copil de şase ani, precum este Ender la începutul primului volum, într-o familie unde comunicarea cu părinţii este ineficientă şi singura lui apărare împotriva fratelui abuziv este sora lui. O legătură frumoasă, strânsă îi leagă pe cei doi copii. Mi-a amintit de legătura cu sora lui pe care o are eroul din De veghe în lanul de secară. Cartea m-a făcut de multe ori să trag această paralelă, poate din cauză că în ambele cărţi foarte mult din acţiune, reacţii şi rezolvarea problemelor sunt dezvăluite în mintea eroului. Mi-a părut rău că în film niciunul din fraţi nu apare, pierzându-se umanitatea, conexiunea, înţelesul şi chiar nu se înţelege nici insistenţa guvernului pentru copiii acestei familii şi nevoia lor de a fi monitorizaţi mai atent. Ender înseamnă Finalul, sfârşitul a ceva şi este porecla lui Andrew Wiggin. La început porecla este dată de poziţia lui ciudată, comparativ cu a celorlaţi copii, cea de terţ (al treilea) într-o familie. Finalul cărţi ne arată şi un înţeles mai amplu al acestui nume. Despre această carte s-a spus că este cartea de science fiction care place şi celor care nu ştiau sau nu credeau că le place acest gen. A avut o audienţă vastă şi este pe lista de lecturi studenţeşti şi şcolare (liceale) în SUA. Orson Scott Card spunea că acest interes general este datorat tocmai poveştii axate pe sentimentele şi trăirile omeneşti care se dezvăluie pe parcursul romanului mai mult decât pe elementele de science fiction. De fapt ajungi să ţii la personaje, să fii de partea lor, să speri. Sunt convinsă că această carte o să-ţi placă. Următoarea e de o factură diferită, dar bună. Despre celelalte nu mă pronunţ, dar probabil că nu se vor ridica la înălţimea acestor prime lucrări. Dacă le citeşti să-mi spui cum ţi-au plăcut. Sper să reuşesc să citesc şi eu măcar cea de-a treia carte – Xenocid.
      La final ţin să-ţi mulţumesc pentru apreciere, pentru faptul că ai rămas alături şi că eşti mereu prezentă aici pe blogul meu. Mulţumesc de asemenea pentru urările tale calde, atât în numele meu, cât şi în numele celor care îmi vizitează blogul, a celor abonaţi sau membrii ai clubului de lectură. Îţi doresc şi eu, din suflet, sănătate multă, putere şi spor în toate. La mulţi ani!!!

       
      • Ritiu Maria

        Decembrie 31, 2014 at 10:34 pm

        Multumesc mult pentru explicatii si desigur ca, o sa revin pe blog, dupa ce citesc cartea. Inca o data,LA MULTI ANI, fericire si mult noroc, in Noul An 2015, care se apropie cu repeziciune.

         
  6. shiki shiki

    Decembrie 31, 2014 at 10:42 pm

    ha ha , ti-am spus ca filmul e vax albina pe langa carte. eu le-am citit de multe ori si de fiecare data cand le-am citit alta dintre ele mi-a placut mai mult. partea de SF e doar un pretext,cartile sunt psihologice si mai ales filozofice.sunt convinsa ca doar studiindu-l de la distanta pe autor nu -ti dai seama cum au putut sa-i vina ideile alea atat de extraordinare , asa cum a fost si cu universul din Dune. citeste si xenocid , si acolo sunt niste personaje si niste idei geniale. restul nu sunt rele dar se subtiaza mult.in ce ma priveste , singura ecranizare care mi s-a parut mai buna decat cartea a fost lord of the rings. decat daca e o ecranizare dupa o carte proasta , acolo ai avea o sansa 😀 . si nu stiu tu da in ultima vreme parca te inconjura din ce in ce mai multi varelse , nu ti se pare?:S

     
  7. Ritiu Maria

    Ianuarie 16, 2015 at 11:51 pm

    Datorita recomadarilor tale Roxana, am citit cartea Jocul lui Ender, mi-a placut, m-a impresionat si cred ca, este o lectura buna pentru orice om care doreste sa-si fereasca urmasii de nebunia imixtiunii statului, in viata familiilor, care erau obligate sa renunte, la propriul copil, la o varsta asa de frageda, doar pentru ca era „Tert” si ca, era un copil supradotat, caruia i s-a naruit copilaria si apoi intreaga viata pentru faptul ca, a fost indus in eroare, spunandu-i-se ca, este doar un joc, cu toate ca acel „joc”, era un razboi adevarat care, a distrus o intreaga civilizatie extraterestra, prin geniul strategic al unui copil de 11 ani.
    Regretele lui Ender, cand a aflat adevarul despre ce s-a intamplat faptul ca, a cautat si a gasit Matca, ascunsa de civilizatia distrusa si s-a gandit sa-i ofere sansa de a supravietui si de a se dezvolta, in taina, pe o alta planeta, spune totul despre adevaratul fond sufletesc al copilului lipsit de copilarie si care a fost folosit, in mod meschin, de conducatorii militari ai vremii respectve.
    Ceea ce este de fapt cumplit este faptul ca, fratele mai mare Peter, care era crud si care l-a chinuit, in copilarie pe Ender, a ajuns sa devina, dupa terminarea razboiului impotriva gandacilor extraterestrii, un pacifist si care a condus civilizatia terestra, in timp ce Ender a trebuit sa ramana in spatiu, sa geseasca planetele pe care traiau gandacii respectivi si sa creeze conditiile pentru a se coloniza aceste spatii de catre pamanteni.
    De altfel si sora Valentine, are aceiasi soarta, cu cea a lui Ender, ambii ramanand in spatiu, fara sansa de a reveni pe pamantul care, fusese locul adevaratului lor camin.
    Un gand bun, multa sanatate si mult succes, in munca pe care, cu atata daruire, o realizezi.

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 17, 2015 at 12:21 am

      Mă bucur că ai citit cartea. Eram convinsă că o să-ţi placă. Este straniu cum oamenii, care de fapt nu se schimbă, pentru că fratele lui Ender n-a devenit mai bun, ci doar a manipulat lumea şi s-a simţit special reuşind s-o conducă – ceea ce a invidiat la Ender mereu. Şi-ar fi dorit să omoare gândacii, dar imediat ce aceştia n-au mai existat, a făcut în aşa fel încât să pară că denunţă crimele comise – un adevărat pacificator, acest Peter. Dar m-am bucurat că sora lui l-a preferat pe Ender şi a plecat cu el ca să nu-i fie greu singur. Dacă citeşti şi Vorbitor în numele morţilor îi regăseşti pe cei doi în perioada vieţii adulte, chiar dacă de la evenimente, pentru pământeni au trecut 3000 de ani. Este ca-n povestea cu Făt-Frumos care merge şi găseşte Tinereţea fără bătrâneţe şi viaţa fără de moarte – dar întorcându-se acasă toţi ai lui sunt de mullt morţi. Timpul, este interesant de măsurat, iar călătoriile la viteza luminii fac posibilă aparenţa unei tinereţe fără bătrâneţi. Mulţumesc de urări! Toate cele bune şi ţie!

       
  8. Ionut P.

    Februarie 29, 2016 at 5:28 pm

    Cred ca Jocul lui Ender este una din cele mai slabe ecranizari ale unui roman SF care mie mi-a placut foarte mult in copilarie. Nu cred ca am crescut eu atat de mult incat sa nu imi mai placa filmele SF, deci sigur vorbim de un film slab, care nu a placut in mod deosebit nici americanilor, daca e sa ne luam dupa nota de pe IMDB.

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 2, 2016 at 10:54 am

      Este perfect adevărat! Celor care n-au citit, însă, cartea, acest film poate să le placă pentru că este ceva nou, o altă abordare faţă de obişnuitele filme science fiction ce au ca temă lupta cu extratereştrii. Faptul că Jocul este real şi că cei care iau hotărâri de moment fără a-şi da de implicaţiile majore asupra altor fiinţe, sunt copii – este o noutate. Bineînţeles că pentru cei care au citit cartea, filmul este o mare dezamăgire. Mulţumesc frumos de vizită şi de comentariu. Te mai aştept!

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: