RSS

Proverbe, cugetări celebre ale unor mari scriitori şi oameni cunoscuţi – discuţii, idei, comentarii

05 mai

Fii sincer faţă de tine însuţi. . . şi atunci nu mai poţi fi fals faţă de cineva.

 În acelaşi ton, cu alte cuvinte. Maurice Maeterlinck întărea această opinie

Este cu neputinţă să fii sincer cu ceilalţi până nu ai învăţat să fii cu tine însuţi.

Despre importanţa, necesitatea sincerităţii scria şi Honoré de Balzac:

balzac

Orice şmecherie, orice înşelăciune este descoperită şi în cele din urmă  aduce pagubă; orice situaţie este mai puţin primejdioasă, dacă omul se situează pe terenul sincerităţii.

 În schimb, tot el credea că:

 Oamenii cinstiţi sunt lipsiţi de tact, n-au nicio măsură a binelui, deoarece pentru ei totul este fără ocolşuri, fără gânduri ascunse.

Deci este mai puţin primejdios, dar cu toate astea este lipsit de tact să fii sincer? Pe de altă parte asta vine dintr-o calitate a cuiva – de-a privi totul fără gânduri ascunse.

Un alt scriitor cunoscut, André Maurois, s-a gândit că, cel puţin uneori, sinceritatea poate fi mai puţin valoroasă decât discreţia:Andre Maurois

Sinceritatea este de sticlă dar discreţia este de diamant.

Să ştii şi să nu spui? Pe de altă parte nu trebuie să fie ceva neapărat ceea ce ştii despre alţii. Poţi să fii sincer cu tine însuţi şi cu cei din jur (dacă este vorba despre tine, nu despre ei). Dar cu toate astea şi sinceritatea trebuie să meargă până la un punct. Trebuie să păstrezi mereu ceva din sufletul tău doar pentru tine. Aici trebuie să ai discernământul a ceea ce poţi să spui sau a ceea ce nu poţi şi nici nu trebuie să spui. Cugetarea asta îmi aminteşte de un proverb care spune că:

Vorba-i de argint şi tăcerea de aur.

Se pare că-ntr-o vreme, cel puţin pe vremea lui Miguel de Cervantes, discreţia mergea mână în mână cu bunaCervantes_Saavedraeducaţie şi normele de conduită socială:

Discreţia este gramatica vorbirii alese, pe care o întăresc bunele obiceiuri.

Fără bunele maniere, bunele obiceiuri, normele sociale societatea omenească n-ar putea coexista, cel puţin aşa era de părere George Bernard Shaw:
George Bernard Shaw

Păstrarea distanţelor este întregul secret al bunelor maniere; fără bunele maniere societatea omenească este intolerabilă şi imposibilă.

Într-un fel, păstrarea distanţelor, care ne ajută să fim manieraţi, ne împiedică şi să fim familiari sau sinceri, după părerea mea. Dar este posibil ca în unele condiţii să fie necesară această distanţare faţă de lume, însoţită de discreţie pentru ca totul să fie tolerabil.

 După cum scria Jonathan Swift, prostele maniere ar proveni din:Jonathan_Swift

Mândria, un rău caracter şi lipsa de bun simţ sunt cele trei mari izvoare ale proastelor maniere.

Cât de actuale sunt astăzi, cât de prezente în viaţa noastră sau cât sunt de departe de adevăr, puteţi să-mi spuneţi voi.

 Şi totuşi este important să avem obiceiuri, tradiţii pe care să le urmăm, asemeni strămoşilor noştri. Pentru că, aşa precum spunea Honoré Gabriel Riqueti, conte de Mirabeau, jurnalist, scriitor, politician francez:

mirabeau

La vetrele familiale se formează sentimentele şi obiceiurile care hotărăsc asupra fericirii publice.

şi că:

Este mai important să se dea oamenilor moravuri şi obiceiuri bune, decât legi şi tribunale.

Poate că este atât de important şi pentru că, încă din copilărie imităm tot ceea ce vedem şi creştem având tot felul de obiceiuri, obişnuiţe personale sau de familie. De aceea Alberto Moravia ne avertizează că aceste obiceiuri sunt periculoase când ni se schimbă:
 Alberto_Moravia

Viaţa e alcătuită din obişnuinţe; până şi cinstea nu e decât o obisnuinţă; din momentul însă în care obisnuinţele ni se schimbă, viaţa devine un infern, iar noi nişte diavoli dezlănţuiti, fără respect nici faţă de noi, nici faţă de ceilalţi.

Aşa precum spunea Nicolae Iorga:Nicolae Iorga

Copilul nu datorează părinţilor viaţa, ci creşterea.

Pe de altă parte, Molière spune că:

 Moliere

Relele apucături ale tinerilor vin adesea din reaua educaţie dată de părinţii lor.

 Educaţia pe care o dau copiilor adulţii, fie ei părinţi, profesorii sau chiar persoanele publice, ce pot deveni modele pentru tineret, este importantă. Ceea ce-am reţinut eu, este că, în urma educaţiei copilul trebuie să poată distinge binele de rău, să aibe o judecată sănătoasă pentru a alege binele. John Dewey  ne-a lăsat scris cum s-a gândit el că s-ar realiza asta:
John Dewey

O judecată normală şi sănătoasă se câştigă numai dând copilului putinţa să-şi constate greşelile şi să le preţuiască drept.

 Poate că, aşa cum spune Joseph Joubert:
Joseph Joubert

Copiii au nevoie mai mult de modele decât de critici. 

Aşa că educaţia, poate fi, ceva între sinceritate, muncă, exemplu personal, obiceiuri, datorie, bune maniere, discreţie, prin care părinţii şi educatorii trebuie să facă slalom. Şi totuşi, chiar şi când suntem adulţi avem nevoie de modele, de îndrumători, pentru a deveni, la rândul nostru, îndrumători ai altora. Dacă ar fi să trag o linie a tuturor celor înşirate mai sus, pentru a reuşi să avem un impact asupra altora, este necesar să fim sinceri cu noi înşine cât şi cu cei din jur, să fim capabili de discreţie, să judecăm şi să preţuim greşelile făcute în trecut, pentru ca alţii să le evite, învăţând din ale noastre greşeli. Să ne obişnuim cu lucrurile bune, cu alegerile corecte, să alegem drumul abrupt şi mai greu, dar care la final este mai plin de satisfaţii. Să înţelegem că mândria este un păcat, mai ales însoţită de lipsa de bun simţ. E important ca, la final de orice, să trăim, pentru că aşa cum spune  Antoine de Saint Exupéry:

Antoine de Saint-Exupery

Esenţial este ca undeva să rămână ceea ce ţi-a nutrit viaţa. Şi obiceiurile.Şi sărbătoarea de familie. Şi casa cu amintiri. Esenţialul este să trăieşti pentru a te reîntoarce.

Iar dacă vorbim despre obişnuinţe, să considerăm viaţa una dintre ele, aşa precum zicea Alexandre Dumas, fiul:

Alexandre Dumas fiul

Viaţa este ultima obişnuinţă pe care trebuie să o pierdem, pentru că este prima pe care am căpătat-o.

Închei aici – periplul printre cugetări. Vă invit, să vă spuneţi părerea, să interpretaţi cum vreţi voi aceste gânduri sau să contribuiţi cu alte cugetări pe care le ştiţi, care se potrivesc celor scrise, sau dimpotrivă, le contrazic făurind noi teorii, noi feluri de-a privi lumea, viaţa şi obiceiurile acum în pragul sărbătorilor pascale.
Tot acum, vă doresc tuturor celor ce sărbătoresc Paştele, din suflet, Sărbători fericite!!
Pentru cei care sunteţi de altă religie sau credinţă, un gând bun, o primăvară frumoasă  🙂
Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

48 de răspunsuri la „Proverbe, cugetări celebre ale unor mari scriitori şi oameni cunoscuţi – discuţii, idei, comentarii

  1. Cuvânta

    mai 5, 2013 at 5:32 am

    Hristos a inviat! Petrecere frumoasa printre carti si oameni!

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 5, 2013 at 8:48 am

      Adevărat a înviat! Îţi doresc zile senine, bucurie alături de cei dragi. Numai bine!

       
  2. Roberts

    mai 5, 2013 at 9:19 am

    Sarbatori fericite si tie! Soare, liniste si armonie alaturi de cei dragi!

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 5, 2013 at 9:31 am

      Mulţumesc! Să fie! Toate cele bune şi numai bine, bucurie alături de cei dragi îţi doresc şi eu ţie.

       
  3. Sonia

    mai 5, 2013 at 10:02 am

    Sărbători fericite și liniștite!

     
  4. shiki shiki

    mai 5, 2013 at 10:19 am

    ce-ti veni cu sinceritatea? in ce ma priveste stii , ce-i in gusa -i si-n capusa si daca ramane toata lumea cu gura cascata si mai bine :P. sarbatori fericite tuturor !

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 5, 2013 at 11:32 am

      Poate tocmai de asta 🙂 Am încercat să fac un periplu printre gândurile altora, să fac cumva o conexiune între ele. Îmi plac oamenii sinceri 🙂 Sărbători fericite şi ţie! Numai bine!

       
  5. Drugwash

    mai 5, 2013 at 12:00 pm

    Văd că lumea e foarte discretă în ceea ce priveşte subiectul sincerităţii… 🙄 Evident, excepţia se află printre noi şi iaca fac şi eu parte dintr-însa. 🙂

    Notabilă afirmaţia contelui de Mirabeau, afirmaţie cu care am fost întotdeauna de acord: educaţie bună, nu oprimare! Şi aici se adaugă perfect cea a lui Joubert, căci degeaba critici dacă nu oferi exemple bune ca alternativă.

    Discreţia e interpretabilă. Modul în care o văd eu oarecum utilă e strict legat de evitarea ruşinii, umilinţei publice inutile, care şi acelea însă îşi au rădăcina în orgoliu. Ştii, de la o vreme am devenit foarte discret, nu mai atrag atenţia nimănui, nici măcar în privat (chiar dacă am posibilitatea), asupra greşelilor din articole, fiindcă am deja frigiderul plin, chiar dă pe afară. Probabil am dat în je m’en fiche-ism de la atîta colesterol. 🙄

    Încă una şi mă duc. 😛 Moravia are perfectă dreptate în legătură cu obişnuinţele: stabilitatea conferită de rutinele zilnice îi oferă omului acel confort psihic necesar pentru a merge mai departe cu inima deschisă. Atunci cînd îi dai omului lumea peste cap, cînd îi smulgi din pereţi cuiele de care-şi agăţa obiceiurile pentru a-l forţa să bată altele întru profitul tău, atunci iadul se dezlănţuie şi spărgînd băierele sufletului, se scurge pe străzi.

    Stranie asociere, acum, cînd ar trebui – zice-se – să ne apropiem mai mult de Cer… Vă doresc Libertate, în spiritul subiectului articolului: Sinceritate, Educaţie, Maniere, Bun-Simţ! Şi fie ca ele să vă aducă tot ce-i mai frumos şi bun pe lume!

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 5, 2013 at 8:53 pm

      M-am gândit de multă vreme la aceste subiecte pe marginea cărora am citit de-a lungul vremii tot felul de citate. Zilele trecute am primit o opinie extrem de sinceră care, deşi n-a fost flatantă pentru mine, mi-a plăcut pentru că m-a făcut să mă gândesc la mine, la reacţiile mele, la adevărul celor spuse. Să fii discret, pe de altă parte – mi se pare că ţine de buna convieţuire socială, de faptul că, aşa cum spui, trebuie să asigurăm confortul psihic necesar celor din jurul nostru. În plus, ea este imperios necesară şi legalizată pentru psihologi, medici, preoţi.
      Extraordinar de frumos şi plastic ai descris – pe marginea cugetării lui Moravia.
      Mulţumesc de comentariu, a fost, ca întotdeauna, deosebit. Îţi doresc şi eu ţie, familiei tale, numai bine, frumos şi tot ce vă doriţi! Sărbători fercite!

       
  6. Dinca Simona Mirela

    mai 5, 2013 at 6:22 pm

    FRUMOS SI ADEVARAT.MULTUMESC.

     
  7. Ritiu Maria

    mai 6, 2013 at 6:45 pm

    Hristos a inviat!, ma aflu din nou pe blogul tau si m-am simtit ca la o ora de educatie. Bune citate, bine alese, bun articolul, bune comentariile.
    Sinceritatea este o regula esentiale a respectului de sine si al modului in care, tu ca individ, concepi sa traiesti in familie si societate.
    Este greu, este usor sa fii sincer?, o intrebare la care am incercat sa raspundem cu totii macar o data in viata.
    Sunt pentru sinceritate pentru ca, asa nu te „minti” nici pe tine si nici pe cei din jurul tau, dar este important modul in care, tu vei comunica opinia ta, celui caruia i te adresezi. Adica e vorba de tact ,in a transmite acel adevar pe care, tu l-ai etichetat ca atare, adica „tonul face muzica”.
    Poti sa spui o parere sincera, insa intr-un mod politicos, fara sa jignesti interlocutorul.
    Sa fii sincer cu tine insuti, sa-ti recunosti greselile, sa-ti asumi responsabilitatea pentru esecurile tale, este un mod de a dovedi ca ai caracter si mai presus de toate ca, esti o persoana cu „coloana vertebrala”.
    Intodeauna mi-au placut cugetarile, proverbele, am si achizitionat culegeri ale acestora si uneori imi place sa le rasfoiesc si sa mai trag si azi invataminte, cu toate ca sunt o persoana „nascuta mai devreme”.
    Sunt insa si situatii in care, a fi sincer este o cruzime, fata de cel/cea caruia/careia i te adresezi. Mamica mea avea o zicala cu privire la acest lucru si ea le numea „minciuni sfinte” si o sa ma exemplific: Mergi in vizita la un bolnav fie ca este la spital, fie ca este acasa si vezi ca are o stare deplorabila, in acest caz nu poti sa-ti spui sincer parerea pentru ca, ar insemna sa-i faci rau si sa-l aduci in pragul depresiei pe cel in cauza si desigur acest lucru nu este corect. In acest caz trebuie sa faci tot ce poti pentru a-i ridica moralul celui in cauza si chiar sa-l complimentezi daca acest lucru este posibil.
    Desigur ca, mai sunt si alte situatii de acest fel in care este mai bine sa te abtii de a fi sincer, pentru a nu aduce nefericirea unui semen de-al tau.
    Buna teme de dezbatere acum cand, tot omul trebuie sa fie mai bun, mai iertator si mai civilizat, luand exemplul celui ce s-a sacrificat pentru binele omenirii.
    Un gand bun si sa dovedim maturitate in tot ceea ce facem si tot ceea ce spunem pentru a da dovada de bun simt, educatie si caracter.
    Felicitari Roxana, ne mentii in permananta atentia treaza si ne ajuti sa „cugetam” la lucrurile importante din viata.

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 6, 2013 at 8:16 pm

      Îmi pare bine că ţi-au plăcut cugetările şi tema articolului. Comentariile sunt mereu ceea ce completează fericit Mă bucur că ai pomenit de „minciunile sfinte”, ca s-o parafrazez şi eu pe mama ta. Este, într-adevăr, o cruzime faţă de unele persoane, în anumite momente să fii sincer. Ai exemplificat foarte bine tu. Se spune că „adevărul supără pe om”. Felul în care alegi să îţi spui părerea sinceră, contează mult pentru păstrarea unor bune relaţii sociale. Diplomaţia ar trebui să însoţească sinceritatea. Totuşi, dacă ne uităm la ceea ce a scris Balzac – el spune că persoanele sincere sunt lipsite de tact. Sunt puţini oameni care au tactul, diplomaţia şi sinceritatea necesară pentru a ajuta, a deschide ochii cuiva, fără a-l supăra. Totuşi, chiar în lipsa tactului, este de preferat un om sincer, care să-ţi spună părerea indiferent de consecinţe, decât cineva care te-ar bârfi pe la spate şi ţi-ar zâmbi în faţă. Pe de altă parte, familia – este cea pe care te bazezi să-ţi fie aproape, să-ţi spună „minciunile sfinte” dar şi să fie sinceră când este cazul. Cred că este mai uşor pentru cineva să fie sincer cu sine, dacă de copil a fost invăţat să discearnă, să se cunoască, să îşi ştie limitele. Familia este foarte importantă şi în crearea obişnuinţelor cât şi respectarea tradiţiilor. Mulţumesc pentru comentariul foarte amplu, frumos scris şi la obiect. Toate cele bune, un gând bun şi să „cugetăm” cum spui, în continuare, la lucrurile care sunt importante în viaţă, să le apreciem la justa valoare.

       
      • Drugwash

        mai 6, 2013 at 10:24 pm

        Un prieten adevărat nu te-ar minţi niciodată, nici chiar prevalîndu-se de acele aşa-zise „minciuni sfinte”. Cel puţin eu unul nu aş accepta aşa ceva. Mi s-ar părea o ipocrizie făr margini să intri la mine în salon zîmbind şi spunînd că în două-trei zile o să ieşim la o bere, după ce medicul ţi-a spus că mai am maxim o săptămînă de trăit. Şi ar fi o greşeală enormă, fiindcă în acele cîteva zile mi-aş putea aranja ultimele detalii ale vieţii în aşa fel încît să nu apară diverse conflicte după trecera mea către ceea lume. Poate că felul meu de a fi, mult prea realist, îmi induce o asemenea teorie, însă cred că multă lume ar vrea să ştie exact care este adevărul, pentru a avea o şansă să pună la punct ultimele detalii ale trecerii lor prin lume. Sigur, asta ar fi poate prea puţin valabil pentru un copil, să zicem, deşi chiar şi acela poate ar vrea să aibă alături un prieten, o rudă sau jucăria preferată.

        Aşadar nu, nu cred în minciuni, nici măcar în acelea „bune”, „white lies” sau oricum ar vrea cineva să le cheme. Să fie ăsta păcatul meu, sinceritatea crudă…

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 7, 2013 at 7:57 am

        Poate nu te-ar minţi, dar sigur ar înfrumuseţa adevărul 🙂 Oricum ar fi, dacă ne gândim la efectul de placebo al autoconvingerii (Astăzi mă simt mai bine decât ieri, astăzi sunt mai sănătos… ) de ce n-ar funcţiona şi în cazul în care un prieten ar spune acelaşi lucru? Nu vorbim acum, neapărat, de cazurile terminale. Adevărul este ştiut atunci, dar chiar şi aşa, omul se agaţă şi de-un pai, când e vorba de viaţa lui. Mă gândesc la un film, inspirat din realitate, pe care l-am văzut mai demult. Unui om medicii i-au spus că nu mai are de trăit mult, aşa că omul s-a dus sus pe un munte, şi-a săpat groapa şi în fiecare noapte se culca în ea. Când a văzut că încă n-a murit a început să vâneze, să trăiască acolo în munţi. S-au scurs ani de zile şi omul trăia şi când s-a făcut filmul. S-au văzut şi erori medicale, iar adevărul văzut prin prisma aceasta poate să nu fie relevant. În plus, dacă eşti bolnav, indiferent cât de grav sau mai puţin grav, oamenii dragi se presupune că-ţi sunt aproape. Eu, ca om care a fost des în spital, apreciez aceste „minciuni albe”.

         
      • Drugwash

        mai 7, 2013 at 9:55 am

        E greu să crezi cînd în ochi îi citeşti ceva iar de pe buze îi iese altceva. Şi atunci, pe lîngă răul fizic, te încarci şi cu amărăciunea minciunii cuiva drag, chiar dacă intenţia ar fi bună. Ştii cu ce-i pavat drumul spre iad…

        Am văzut şi eu mai demult ceva oarecum asemănător, deşi poate nu de aceeaşi amploare – se chema The guitar (2008). Aflarea adevărului tranşează definitiv drumul unui om – atît cît mai e din el şi, iată, uneori abia atunci începe – reducînd la tăcere orice minciuni şi compromisuri cu care şi-ar fi amăgit viaţa pînă atunci. Abia atunci se vede cîtă putere are vorba „and the truth shall set you free!”.

        Despre spitale, suferinţe, boli terminale am şi eu propriile poveşti care mi-au întărit modul ăsta de a vedea lucrurile. Probabil depinde de fiecare, de natura omului şi de experienţele trăite direct sau indirect.

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 7, 2013 at 4:05 pm

        N-am văzut filmul. O să îl caut. Este adevărat că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune. Totuşi, eu vorbeam despre bolile mai frecvente, mai puţin „fatale” unde un gând bun, o atitudine pozitivă poate ajuta în vindecare. În definitiv şi eu m-am întărit şi trec mai uşor peste toate, dar n-am vrut niciodată să văd oamenii extrem de serioşi şi atinşi de gravitate în momentul în care eu, aveam gândurile mele cu care să mă lupt. Cei care au venit în vizită au încercat şi au reuşit să mă bine-dispună. M-am simţit mai bine. Iar râsul este curativ. Vorbesc, desigur, în cazul meu. Dar cum spuneai – fiecare are felul său de a reacţiona.

         
      • Drugwash

        mai 7, 2013 at 4:43 pm

        Eu auzisem că rîsul îngraşă şi alteori chiar zgîrie şi muşcă – oare am trăit în lumi diferite? 😛

        Dincolo de glumă, da, un optimism realist bazat pe informaţii concludente nu pe „doamne ajută”, e întotdeauna benefic. După cum ai observat, funcţionează. Optimismul neverosimil însă, e bine de evitat; cel puţin în faţa mea, cineva s-ar face de rîs sau mai rău.

        Dacă urmezi link-ul pe care l-am pus mai sus, ar trebui să apară la căutare cîteva rezultate de vizionare online a filmului. Nu ştiu în ce condiţii, n-am intrat pe acolo, însă poţi încerca. Eu l-am văzut acum cîţiva ani cînd abia apăruse. Nu-i vreo capodoperă, dar e singurul care mi-a venit în minte legat de subiectul aflării adevărului cutremurător. Vizionare plăcută dacă-l găseşti şi sper să nu intre în categoria ‘timp pierdut’! 😉

         
  8. Ritiu Maria

    mai 7, 2013 at 12:04 pm

    Sa fii sincer e bine dar sa fii crud, in transmiterea directa, fara menajamente, a asa zisului adevar, e o grava eroare, care poate fi traumatizanta si nu aduce nici un beneficiu nimanui, nici tie ca transmitator si nici celui caruia ii spui parerea ta. Nu insusesc opinia D-ului Drugwash ca, sinceritatea ar fi ciuntita daca, in cazuri exceptionale ne abtinem s-o aplicam pentru ca, in loc sa facem bine, prin cuvintele noastre, acutizam raul.
    Daca insa e vorba de cineva in faza antefinem, adica zilele sunt numarate pana la „apus”, atunci desigur ca este bine sa stii pentru a lua masurile ce se cuvin, pentru a nu lasa nelamurita situatia juridica a mostenirii, ori a altor treburi care se cer rezolvate, cu hotararea celui bolnav.
    Fiind jurista de profil, am auzit de nenumarate ori:”jur sa spun adevarul si numai adevarul”, juramant facut de martori, atunci cand fac depozitii in fata instantelor de judecata, insa stiu ca, acel juramant, a fost de multe ori viciat de infulienta martorilor, cu diferite „daruri” si atunci adevarul are de suferit si lipsa sinceritatatii, care este baza judecatii, conduce la un verdict care se bazeaza pe minciuna si actul adevarului si al dreptatii este un surogat, cu victime colaterale chiar.
    Viata ne cere sa fim sinceri pentru a trai curat dar, ne invata ca putem sa spunem adevarul, in mod diplomat, fara a-l traumatiza pe interlocutor.
    Vezi Roxana ca nu m-am putut abtine si am revenit cu un alt comentariu , care sper ca nu-l va supara, pe unul din cei mai fideli cititori al blogului tau pentru ca, nu aceasta a fost intentia mea.
    O zi frumoasa in continuare.

     
    • Drugwash

      mai 7, 2013 at 1:22 pm

      Oare cum se simte acuzatul atunci cînd judecătorul trosneşte din ciocănel şi îi trînteşte verdictul: 25 de ani de închisoare? Ce-i mai amuzant e că ai perfectă dreptate: martorii pot foarte bine fi plătiţi, intimidaţi sau pur şi simplu rău-voitori, avînd „poliţe de plătit”, ceea ce face imediat un infractor dintr-un individ cinstit. Ce „bucurie” pe acela, cînd i se „serveşte” verdictul. 🙄

      Mă întreb, în atari condiţii există cineva care să susţină utilizarea menajamentelor? Sau o excepţie dintr-o mie (ori din zece) nu justifică modificarea uzanţelor? Bine, asta e mai mult o întrebare retorică, nu mă aştept la reforme reale.

      Sînt de acord să nu se afişeze cruzime în transmiterea informaţiilor delicate, însă nu sînt de acord ca ele să fie ascunse sau evitate. Fiecare fiinţă umană îşi construieşte clipă de clipă viaţa bazîndu-se pe informaţiile primite, e inevitabil. Şi se ştie clar că un raţionament corect bazat pe premise greşite, va conduce întotdeauna la concluzii greşite. O întreagă viaţă poate fi distrusă într-o clipă atunci cînd se află minciuna care i-a stat la bază. S-au discutat nenumărate cazuri de copii înfiaţi care au aflat de asta foarte tîrziu şi au luat-o razna – chiar am citit recent o discuţie pe temă, nu mai ştiu unde – şi ar mai putea fi destule exemple din alte domenii.

      Concluzia mea ar fi că adevărul trebuie să se afle şi asta cît mai devreme, eventual cu delicateţe dacă e vorba de informaţii sensibile.

      Ah şi aici sînt simplu Dragoş, fără nici un fel de domnie – titlurile nu-mi sînt de folos. 😉 Data viitoare promit să mă supăr dacă mai văd vreun domnu’/stimabilu’/respectabilu’/etc pe lîngă numele meu. 🙂 Pînă una-alta să avem zile frumoase! 😉

       
    • bibliodevafiliala3

      mai 7, 2013 at 3:58 pm

      Văd că Dragoş ţi-a răspuns. Puteam şi eu să-ţi spun că nu are de ce să se supere nimeni, aici pe blog, pentru că fiecare are dreptul la o opinie, iar fieacre opinie poate să însemne un punct de vedere, un plus pe care îl acumulează articolul iniţial. În ceea ce priveşte justiţia, dreptatea şi adevărul sau minciuna care influenţează cauzele – poate că ar trebui să caut alte cugetări pe marginea cărora să dezvoltăm dezbaterea. Despre obligativitatea rostirii adevărului în instanţă vorbim în mod legal. Totuşi, sunt cazuri de oameni nevinovaţi care au suferit condamnări din cauza unor mărturii mincinoase, a unor probe incorect interpretate – toate astea pe fondul unor avocaţi ai apărării slab pregătiţi sau neinteresaţi. Un preşedinte de judecătorie spunea că „adevărul are cel puţin două capete” (mai multe în cazul în care sunt mai mulţi împricinaţi). Se referea la faptul că fiecare are punctul său de vedere. Cel mai greu, mă gândesc este în partaje, în certurile de familie care se întind pe ani de zile. Dar în fond, adevărul ar trebui să fie unul singur. O zi frumoasă şi ţie şi mulţumesc că ai revenit!

       
  9. mixy

    mai 7, 2013 at 2:54 pm

    Eu m-aş lega de „păstrarea distanţelor” cu care sunt în asentiment nu numai când vine vorba de bune-maniere.

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 7, 2013 at 3:43 pm

      Cu păstrarea distanţelor în limita bunei cuvinţe – sunt de acord. Totuşi de la distanţarea politicoasă este doar un pas până la răceală. De aceea zic că este un echilibru fragil. Acum eu lucrez într-un mediu plăcut, prietenos. Dar am avut o perioadă în viaţa mea, când mi-aş fi dorit o distanţare cât mai mare posibilă faţă de unii dintre colegii mei de atunci.

       
      • mixy

        mai 8, 2013 at 8:32 am

        Ferice de tine ca lucrezi intr-un astfel de mediu ! 🙂
        Nu i-as spune chiar echilibru fragil, iti intra in obicei…

         
  10. blueroses13

    mai 13, 2013 at 12:24 pm

    Hristos a Inviat!
    Am ajuns prea tarziu pentru urare, dar sper ca au fost fericite sarbatorile.
    Interesante citatele tale si cele legate de sinceritate mi-au amintit de unul din citatele mele preferate:
    “A truth that’s told with bad intent
    Beats all the lies you can invent.” (William Blake)
    Multi spun ca sunt sinceri si uneori emit adevaruri dureroase sub umbrela aceasta, fara a fi sinceri cu ei insisi – nu spun adevarul de dragul lui, ci cu intentia mai mult sau mai putin constienta de a rani.
    O zi frumoasa si o saptamana buna!

     
    • bibliodevafiliala3

      mai 13, 2013 at 12:38 pm

      Nu-i nimic. Urările de bine nu se perimă niciodată, chiar dacă trec sărbătorile. Foarte bun citatul tău. Nu-l știam. Cred că totuși la așa ceva m-am gândit când am scris că adevărul poate fi spus și frumos, într-un mod mai puțin dăunător, ofensator. Oricum, adevărurile aștepți să ți le spună prietenii și familia, pentru că străinii pot fi cruzi uneori. Despre asta ar fi de discutat. Sinceritatea brutală și uneori prea agresivă nu folosește la nimic, pentru că este receptată de cel căruia i se spune, ca o nedreptate, un neadevăr. Așa că cel ce ar trebui să învețe nu o face și până la urmă nu se schimbă decât relația interumană, care se strică.

       
    • Drugwash

      mai 13, 2013 at 12:49 pm

      But, bad intent – how would it show
      In people that you barely know?
      You blame the person, not the truth,
      That’s simply blunt and rarely smooth.
      Don’t make the wrapper take the blame:
      The candy always tastes the same!
      😎

      (nu le căuta la Blake, tocmai le-am inventat…) 😉

       
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 1:22 pm

        Nu știu cum reușești :)) Cum poți să fie și în versuri și în engleză și atât de asemănător cu originalul și să-ți păstrezi, cu toate astea, părerea!? Eu n-aș fi reușit sau m-aș fi chinuit ceva… Tu ai și scris și repede și foarte frumos. Felicitări!!

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 1:32 pm

        Săru’ mîna, fac şi eu ce pot! 😳 Sper să nu citeze nimeni vreun haiku, că acolo chiar mi se împotmoleşte inspiraţia. 😀

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 1:53 pm

        Mă simt mai bine să știu asta :)) Talentul pe unii cât casa 🙂

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 2:00 pm

        Eh, întîmplarea, starea de spirit… Fiecare avem ceva special, doar că durează uneori mai mult pînă iese la suprafaţă. 😉
        Iar minusuri… hehe, la mine cu caru’, la alţii cu degetaru’. 😀

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 2:05 pm

        Se spune că trebuie să fie un echilibru în toate. Totuși, unii au mai multe plusuri, sau cel puțin au calități care contează și sunt vizibile. Alții au defecte prea vizibile în detrimentul calităților. Dar dacă spui tu… fiind sincer cu tine și cu noi 🙂 probabil că ai dreptate 🙂

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 2:50 pm

        Într-adevăr, acea tendinţă spre echilibru am observat-o singur, de-a lungul timpului şi i-am spus în sinea mea „Legea Echilibrului Universal”. Poate că în mediile oficiale are deja un alt nume – nu m-am obosit să caut, dacă tot reinventasem roata. 🙂

        Nu tot ceea ce vedem este real şi nu ştim niciodată ce şi cît este ascuns de ochii lumii, în fiecare dintre noi. Dacă luăm în calcul doar aparenţa, ajungem la concluzii cel puţin incomplete, dacă nu total greşite. Dar cum putem contrabalansa, cînd nu avem acces la secrete? Mama ei de filozofie! 😆

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 2:51 pm

        Așa-i ! Putem vorbi până la ziuă / sau până s-o face noapte 🙂 care din două.

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 3:05 pm

        Putem vorbi pînă la ziuă
        sau pînă cînd s-o face noapte;
        Putem striga sau declama –
        Putem vorbi încet, în şoapte…
        Putem juca sau cere „piuă”
        Cuvintelor din des-legare;
        Putem visa, putem zbura,
        Putem gîndi – e lucru mare!
        😉

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 4:47 pm

        A gândi e lucru mare,
        Să spui ce crezi e şi mai tare,
        Să nu te pierzi pe tine
        Încercând să negi, în fine,
        Adevărul adevărat
        Ce ştii că-i legat
        De sinele tău,
        Cu bine, cu rău.

        P.S. Asta ca să-ţi demonstrez ce versuri şchioape pot eu să scriu 🙂 Dar am vrut să rămân în ton 🙂

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 4:59 pm

        Şi mărturisesc că, în sinele meu, voiam să te văd creînd. E ceva mult mai puternic decît a citi. Iată, am reuşit – gîndul meu te-a îndemnat pe calea creaţiei, iar eu sînt fericit. Mulţumesc! 😳 Şi sper să mai încerci, ori de cîte ori se iveşte ocazia, aşa, inopinat, fără tacîmuri de argint şi taraf de lăutari. 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 5:26 pm

        Pe vremuri scriam versuri. Adică îmi plăcea poezia şi cred că „versul alb” mi se potriveşte cel mai bine :))
        Tata îmi lăsa bileţele în rime, la care răspundeam şi eu, tot în rime. Dar a fost atât de demult încât… Dar vorba ta, este bine să creezi, chiar şi versuri şchioape. Poate o să mai încerc 🙂

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 5:35 pm

        Ah, da, da, da, mi-aduc aminte – of, memoria mea! – că povesteai mai demult de treaba cu bileţelele. Mi se pare ceva de domeniul poveştilor frumoase pentru copii, dacă aş putea aş face chiar un film pe tema asta. Şi taică-meu se pricepea la dramă, a fost chiar regizorul unei piese de teatru pusă în scenă cu personalul fabricii unde lucra, uneori, rareori, cînd era abţiguit, îl mai prindeam să recite cîte ceva cu o intonaţie deosebită, însă comunicarea lui directă cu mine nu era tocmai în termeni „de poveste”. Îmi dai voie să te invidiez aşa, un pic…? 🙂
        Şi cred c-ar fi ceva deosebit să intervii din cînd în cînd cu cîteva versuri proprii, cîte o cugetare, ceva… Un fel de „how high can I fly…?” adresat ţie însăţi. 😎

         
      • bibliodevafiliala3

        mai 13, 2013 at 7:16 pm

        Îţi dau voie să mă invidiezi. Am avut cea mai frumoasă copilărie, cel puţin din punctul ăsta de vedere. Oricum, acum când mă gândesc, a compensat din plin faptul că am avut probleme de sănătate încă de atunci. Dar dacă trag linia sunt mă consider oricum o norocoasă. Promit să scriu din când în când şi versuri, nu doar proză. Dacă nu aici, măcar la tine pe blog, în comentarii. Deşi acolo se adună cei care vorbesc frumos şi foarte frumos 🙂

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 7:37 pm

        Da, cred c-ai fost (şi eşti) o norocoasă. Probleme de sănătate am avut şi eu toată copilăria, dar bileţelele nu erau în versuri, ci de genul ” să nu te prind că te atingi de […] că te joc în picioare”. Cam prea prozaic, zic eu. 🙂

        Tu scrie! Scrie oriunde simţi nevoia să scrii, în orice fel s-ar voi scrisul să răzbată. 😉

         
      • blueroses13

        mai 13, 2013 at 2:23 pm

        Thank you, this is great 🙂
        Si chiar as fi crezut ca e Blake … cam pana la „wrapper” … si cred ca mergea ceva si cu „rapper” 😀
        Si daca tot nu voiai un haiku, singurul pe care mi-l amintesc e din „Shogun”
        „Ce sunt norii, decat un pretext pentru cer
        Ce este viata, decat o fuga de moarte”
        Enjoy!

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 3:14 pm

        Din păcate, există deja un Eminem şi are dicţie mult mai bună decît a mea, aşa că mă văd nevoit să step down. 🙂
        Mă bucur că ţi-a plăcut, a fost o simplă improvizaţie de moment, mult prea asemănătoare cu viaţa-mi. 🙂

        Încă nu mă simt împins în corzi, din cîte ştiu haiku are anumite reguli – probabil norii ce fug de moarte pe cuprinsul cerului sînt o traducere (nu prea reuşită) a originalului. Dacă l-ai scrie în japoneză… 🙄 Demo, watashino nihongowa heta desu. Gomennasai! 😳

         
  11. blueroses13

    mai 13, 2013 at 5:39 pm

    Gommennasai si eu – japoneza mea e la nivel de Shogun (citit in urma cu vreo 15 ani) si Sailor Moon cam tot de pe atunci 🙂
    Pot sa le scriu in engleza, doar asa le-a scris Clavell 🙂
    „What are clouds
    But an excuse for the sky?
    What is life
    But an escape from death?”

     
    • Drugwash

      mai 13, 2013 at 7:14 pm

      Ah, pe mine m-au speriat întotdeauna cărţile de dimensiunea unui şifonier. 😀 Dar pe vremea mea erau „Heidi” şi „Sindbad”, cu mult înainte ca „Sailor Moon” să devină proiect. Şi-apoi diverse chestii de viaţă.

      Acu’ m-a pus Aghiuţă să ronţăi niscai ciucalată şi am zis mai demult (la mine) ce efect de aplatizare a circumvoluţiunilor are asupra mea. Aşa că nu m-apuc acu’ să contest cunoştinţele de haiku ale dragului de Jim, dar las pe prispă ştiinţa aflată de la artişti de-adevăratelea cum că versurile vin în buchet de 5-7-5 silabe. Cine ştie…

      What is life
      But a haiku poem?

       
      • blueroses13

        mai 13, 2013 at 8:25 pm

        as in „much too short …. but oh, so full of meaning(s)”? 😀
        Atata interpretare am gasit – eu nu am momentan ciocolata pe aproape 🙂

         
      • Drugwash

        mai 13, 2013 at 8:33 pm

        Cu atît mai deosebit… dulceaţă şi delicateţe nativă, fără adaos de E-uri. Mă înclin! 😳

         

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat asta: