RSS

Arhive pe etichete: Activităţi organizate

Steaua care străluceşte, de Maria-Veronica Armean – recomandare de lectură


Maria-Veronica Armean Trofeul Micului CititorAzi vreau să vă povestesc despre o nouă carte, un alt debut editorial al unei foarte tinere scriitoare, Maria-Veronica Armean, şi un titlu parcă predestinat reuşitei: „Steaua care străluceşte”. Romanul a apărut la Editura Emia din Deva şi încă din prefaţa scrisă de editorul Paulina Popa mi-am dat seama că urmează să fac o incursiune într-o lume fantasy bogat imaginată de tânăra autoare. Îmi plac oamenii care citesc, îmi plac toţi tinerii care îşi găsesc refugiul şi relaxarea alături de o carte bună, dar şi mai mult mă uimesc cei care au talentul necesar, imaginaţia şi curajul de a-şi aşterne propriile gânduri şi poveşti într-o carte. Cu atât mai mult mă bucur când rândurile lor au ecoul scontat în rândul cititorilor şi ajung să fie premiaţi. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează, în fiecare an, cu ocazia Zilei Copilului, Trofeul Micului CititorUnul dintre premiile oferite în cadrul manifestării este  „Cel mai bun autor de carte pentru copii”, pe care Maria-Veronica Armean l-a câştigat la această a 35-a ediţie, despre care puteţi citi mai multe din articolul pe care l-a scris domnul manager, Sebastian Bara, AICI. Mulţi dintre autorii români cunoscuţi şi îndrăgiţi de copii au primit acest premiu de-a lungul anilor fie ei tineri sau consacraţi. Maria-Veronica Armean, autoarea despre care povestim astăzi, este o tânără Paulina Popa, Sebastian Bara, Maria-Veronica Armean Trofeul Micului Cititor 2015care şi-a publicat romanul la 13 ani. Scris în genul urban-fantasy, în roman regăsim printre personaje atât vrăjitoare, cât şi vampiri sau vârcolaci. Preferinţa autoarei pentru acest gen literar este subliniată şi prin menţionarea romanului Cartea pierdută a vrăjitoarelor (o carte care şi mie mi-a plăcut şi despre care am vorbit aici), pe care eroina cărţii, Monotype Korsyva, îl citeşte la începutul acţiunii. Este o reuşită să urmăreşti, la asemenea vârstă fragedă, firul narativ al unei scrieri, să poţi să creezi o lume, să îţi imaginezi o poveste care să fie coerentă, care să se dezvolte pe mai multe planuri şi cu atât mai mult este o reuşită dacă aceasta place şi altora. Citind, mă gândeam la copilăria mea, la ce făceam eu la vârsta autoarei. Eram preocupată de şcoală, de joacă, de cititul cărţilor, începusem să scriu compuneri mai lungi şi am încercat să scriu chiar două capitole dintr-un roman. Mi s-a părut extrem de greu să inventez povestea, să scriu dialogurile şi am încheiat cu acel roman. Cred că asta se întâmplă când eşti copil, când nu ai experienţa scrierii şi poate nici talentul necesar. De asta îmi plac copiii care reuşesc să ducă la capăt această muncă. Pentru că nu vorbim aici numai de talent, ci şi de muncă susţinută.

steaua care stralucesteInteresant pentru mine a fost şi alegerea unui limbaj specific pe care autoarea îl numeşte adolescentin. Este greu de pronunţat, dar pare amuzant când îl citeşti. Numele personajului principal feminin (Monotype Korsyva) mi s-a părut cunoscut şi pe urmă mi-am amintit că Monotype Corsiva este un font de scriere pe calculator şi m-am întrebat dacă este oare fontul cu care autoarea şi-a scris romanul. Locurile unde se desfăşoară acţiunea sunt mai multe şi deşi sunt numite, simţi că localizarea ar putea fi oriunde pe pământ, într-un loc unde noi să-l considerăm exotic şi misterios. Este doar primul pas făcut de Maria-Veronica Armean şi cred (această carte este doar primul volum al seriei) că odată ce se va maturiza, având deja experienţa scriiturii şi pe cea de viaţă necesară, ne vor captiva şi scrierile sale viitoare. Povestea se deschide cu un jurământ scris pe un Contract Negru al unuia dintre vrăjitorii răi ai familiei Korsyva. Acesta se angajează prin contract în faţa Îngerului căzut, ca prin urmaşii săi să o sacrifice pe cea mai mare Vrăjitoare a Stemei şi Cercului Roşu, în schimbul Ridicării Vocii Albe din Palatul Swyssgerbarr. La un aşa debut, urmează bineînţeles o continuare plină de acţiune. Se întâmplă foarte multe tragedii, ai sub ochi o întreagă viaţă spulberată. Cele mai urâte temeri ale unui copil, ca aceea de a-şi pierde părinţii, de-a se trezi singur în lume, sunt explorate de tânăra autoare. Cu o imaginaţie debordantă aceasta reuşeşte să creeze situaţii limită, de viaţă şi moarte. Dorinţa oricărui copil de-a fi mare, de-a trăi poveşti de iubire sau de-a avea putere în lumea adultă mi s-a părut că se dezvăluie, odată ce în roman ajungem să facem un pas în timp şi de la cei 13 ani plini de ghinion ai eroinei (din cauza pierderii părinţilor), ajungem la frumoasa vârstă de 18 ani. Ce se întâmplă în carte, de cine trebuie să se ferească tânara eroină şi fratele acesteia şi cine este cea mai puternică Vrăjitoare a Stemei şi Cercului Roşu… vă invit să citiţi şi să aflaţi.

 

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce alte cărţi scrise de tineri autori aţi citit şi v-au plăcut? Vă place literatura urban-fantasy? Ce autori v-au plăcut şi îmi puteţi recomanda? Ce întebări i-aţi adresa autoarei dacă aţi întâlni-o?

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

O carte în dar – la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva


10857911_343253329193633_1923440793897255131_nSunt foarte bucuroasă că pot să vă scriu despre o nouă, reuşită şi foarte bine primită idee a managerului bibliotecii noastre, domnul Ioan Sebastian Bara, idee ce a fost prompt sprijinită material, prin donaţie de carte, de câteva dintre editurile cu care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva colaborează de ani de zile. Este vorba despre cartea în dar pe care fiecare mic cititor al bibliotecii, care ne trece pragul în aceste zile, îl primeşte. Aceştia pot să-şi aleagă o carte cadou, dintre cele oferite nouă de sponsorii generoşi, editurile: ARTHUR; CĂLĂUZA v.b.; CURTEA VECHE PUBLISHING; EMIA; GRUP EDITORIAL CORINT; PRO EDITURĂ ŞI TIPOGRAFIE; RAO; TEHNO-ART. Prin Cărţi sub bradintermediul bibliotecii noastre, în cadrul Secţiei de Împrumut Carte pentru Copii, editurile participante au reuşit să devină Moş Crăciun şi să ofere un dar frumos celor mai tineri cititori ai noştri. Titlurile donate sunt unele dintre cele mai căutate de aceştia, ceea ce a făcut ca darul să fie cu atât mai preţios. Colegele mele de la secţia pentru copii erau şi ele extrem de încântate, atât de idee, cât şi de calitatea cadourilor de sub bradul de Crăciun. Am considerat că ele sunt cele mai fericite pentru că pot vedea bucuria pe chipul copiilor când primesc cărţile în dar. De aceea am coborât şi eu să văd cărţile, să văd dacă am norocul să particip la bucuria vreunuia dintre copii şi am rămas uimită de multitudinea exemplarelor şi a titlurilor, care se întindeau şi pe mesele alăturate, nu doar sub brad. Unele dintre ele mi-au reţinut Cartea in daratenţia încă de la Salonul Hunedorean al Cărţii, care s-a ţinut şi în acest an tot la începutul lunii octombrie.

10675647_734874189922600_5937676508946929582_nAcum, în prag de sărbătoare, fiecare bibliotecă a încercat, cred, să facă un gest frumos pentru utilizatori. Eu sunt extrem de mândră că la noi s-a reuşit să fie un gest ce sensibilizează, bucură, încântă şi, într-un final, sper să fie încă un motiv de a iubi cartea, de a fi un îndemn spre lectură pentru cât mai mulţi copii şi tineri. În definitiv, se spune că „aşa cum îi creşti, aşa îi ai”. Eu sunt convinsă că micii cititori care ajung să citească de plăcere, vor rămâne fideli lecturii şi, implicit, bibliotecii şi atunci când sunt adulţi. Am găsit pe facebook poza pe care o mamă bucuroasă a împărtăşit-o cu lumea. A imortalizat acest moment de bucurie al copilului, ce a fost cu atât 10245524_345435908975375_1385573684038441982_nmai mare cu cât era neaşteptată, deoarece lumea nu aflase încă de acest proiect ce a prins repede aripi. Aşa că, mulţi dintre cei care ne-au trecut pragul au fost plăcut surprinşi de gestul editurilor şi al bibliotecii. Chiar şi câţiva dintre colindătorii ce au poposit la Secţia pentru imprumut carte pentru copii au primit, pe lângă dulciurile obişnuite, şi o carte cadou.

Pentru că au fost extrem de receptivi şi foarte darnici, le mulţumesc şi eu, alături de colegii mei, tuturor celor care au avut ideea, care au avut generozitatea şi care au reuşit să pună în practică un proiect frumos, potrivit cu sezonul, cu Sărbătorile ce stau să vină. Moş Crăciun stă în gangul de intrare la bibliotecă să vă primească festiv, iar sub brad mai sunt încă cadouri. Vă aşteptăm la bibliotecă!10639642_734872549922764_3818933806637047374_n

Întrebarea mea de final? Ce ştiţi că s-a organizat la voi în localitate în cadrul bibliotecii pentru utilizatori, la ce acţiuni deosebite, interesante aţi fost martori sau de care aţi auzit şi v-a plăcut? Ce idei aveţi şi aţi vrea să le vedeţi puse în practică la bibliotecă?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Scarlett, de Alexandra Ripley – La Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Astăzi, când aniversăm un an de la prima discuţie în cadrul Clubului de lectură „Să povestim despre-o carte, vom discuta despre alexandra-ripley-2un roman modern, o continuare a romanului Pe aripile vântului de Margaret Mitchell şi anume Scarlett, de Alexandra Ripley (n. 08 ianuarie 1934 – d. 10 ianuarie 2004).  Povestea iniţială, de la care a pornit acest roman. a fost şi este una dintre scrierile mele favorite. Mi-a plăcut felul în care scriitoarea a reuşit să redea culoarea Sudului american şi felul în care a descris războiul de secesiune şi urmările acestuia asupra populaţiei locale. Am citit şi m-am simţit parte din aceea lume, am fost alături de acei oameni pe care viaţa i-a încercat şi am apreciat felul în care unii au reuşit să se adapteze şi să evolueze în lumea nouă. Personajele principale au fost atât de vii, de complexe, i-ai cunoscut atât de bine, iar întruparea lor pe ecran a fost de asemenea o reuşită. Finalul cărţii, care lasă la latitudinea imaginaţiei fiecăruia cum s-ar putea continua această poveste, este motivul pentru care lumea şi-a dorit o continuare.

ScarlettCitisem undeva, cândva, că Alexandra Ripley este câştigătoarea unui concurs iniţiat în SUA, care urma să stabilească cea mai bună continuare a romanului scris de Margaret Mitchell şi tocmai de aceea romanul este continuarea autorizată. Nu ştiu dacă este adevărat pentru că nu am reuşit să regăsesc această informaţie. Ceea ce ştiu este că Warner Books a câştigat drepturile de-a edita această carte după o adevărată licitaţie. S-a tradus rapid în 18 limbi şi a fost editat în milioane de exemplare. Deşi un bestseller, a fost mai puţin bine primit de critici. Pentru mine a fost o lectură aşteptată, o lectură pe care mi-am dorit s-o citesc încă de când am auzit că a fost scrisă şi va apărea în Statele Unite ale Americii. Am sperat ca povestea de iubire a celor doi protagonişti va reuşi să treacă peste obstacole şi nu se va termina atât de brusc, cu o uşă trântită, tocmai când Scarlett îşi dă seama că iubirea ei adevărată este Rhett Butler. Mi-am imaginat o continuare, mi-am imaginat o poveste, dar nu m-am aşteptat ca acestă continuare să schimbe aproape fiecare personaj al cărţii sau să mute acţiunea de pe un continent pe altul 🙂 M-am gândit în timp ce citeam că probabil Alexandra Ripley, deşi ea însăşi fiică a Sudului şi în a cărei operă regăsim aceea lume în alte romane de dragoste, probabil că a trebuit să apeleze la un fel de artificiu. Putea să continue să scrie despre o lume familiară, dar care presupunea Gone with the windo profundă cunoaştere a personajelor, a ticurilor, a felului lor de-a reacţiona. Era o întreagă lume pe care ar fi trebuit să o readucă la viaţă, să continue viaţa atât de multor personaje încât probabil că i-ar fi trebuit măcar 10 ani ca să-o poate face, atâţia câţi i-au trebuit scriitoarei Margaret Mitchell pentru ca să scrie Pe aripile vântului. Poate nici după alţi 10 n-ar fi reuşit ca romanul să fie la fel de strălucitor, de plin de pasiune, cum a fost originalul. De aceea a mutat acţiunea în Irlanda, unde Scarlett, dându-şi seama că nu-l poate recuceri pe Rhett, se retrage. Este o altfel de fugă la Tara, unde să-şi încarce „bateriile”. Tara, plantaţia familiei, i-o dă fiului ei, Charles (primul său născut) şi ea se întoarce în Irlanda, la vechea proprietate a familiei, Ballyhara, de unde se trăgea tatăl ei, Gerald O’Hara. Acolo este o altă lume confruntată de alte probleme, măcinată de veşnica problemă naţională dintre irlandezi şi englezi. Acolo unde oameni sunt plini de superstiţii şi reacţionează violent în unele situaţii. S-a terminat războiul de secesiune, dar Scarlett nimereşte parcă într-un altfel de război civil. Nobilii englezi o dispreţuiesc, iar oamenii simpli sunt superstiţioşi, uşor de manipulat şi destul de greu de controlat. Totuşi Scarlett reuşeşte să se impună, să treacă peste toate câte îi sunt aruncate în faţă. Povestea de iubire este plină de suişuri şi coborâşuri. Rhett te dezamăgeşte reîntorcându-se la Charleston şi îmbrăţişând viaţa pe care o critica cu atâta putere în romanul anterior. Dispare omul puternic, piratul ironic, cald şi pasional şi devine doar un simplu gentleman al sudului. Scarlett, urmărindu-l iniţial îşi dă seama că nu-l va recupera şi de aceea pleacă în Irlanda. Totuşi drumurile lor se intersectează des şi Rhett este cel care o salvează… într-un moment dificil. Cum se termină povestea n-o să vă spun. Cei care aţi citit deja – ştiţi, iar celorlaţi dintre voi care vreţi s-o citiţi nu vreau să vă stric surpriza.Scarlett 1

Romanul a fost ecranizat într-o miniserie, dar aşa cum cartea este departe de-a ajunge la nivelul atins de romanul Pe aripile vântului, la fel de dezamăgitoare mi s-a părut şi ecranizarea din 1994 comparativ cu filmul realizat în 1939. Deşi Timothy Dalton s-a străduit, pentru mine Clark Gablle a fost de neînlocuit pentru că eu consider că l-a întruchipat perfect pe Rhett, aşa cum mi-l imaginam.  Părerea pe care o am despre interpretarea lui Vivien Leigh în rolul lui Scarlett este scrisă pe larg într-un articol dedicat actriţei şi nu vreau să mă repet.

Dacă ar fi să trag o concluzie – dacă aş fi citit cartea şi n-ar fi fost o continuare a unei alte poveşti – mi-ar fi plăcut. Este antrenantă, plină de suspans, se citeşte rapid şi are dese răsturnări de situaţie aşa încât nu este plictisitoare. Are de toate – dragoste, politică, mod de viaţă a chiar două societăţi diferite, despărţite de un ocean. Totuşi pentru că este o continuare – mi-a plăcut mult mai puţin şi mi-a displăcut şi modul în care a fost tradusă. Cred că dacă măcar felul de-a vorbi al negrilor s-ar fi păstrat în traducere ar fi fost un mod prin care m-aş fi simţit mai aproape această carte.

question-markAş vrea ca astăzi să nu fac o analiză mai aprofundată de atât a romanului, a personajelor sau a miniseriei care l-a ecranizat. Aş vrea ca fiecare din voi să povestiţi despre cum v-a plăcut sau displăcut cartea sau filmul. Aş vrea să ştiu ce părere aveţi în general despre continuări moderne la romane celebre şi chiar despre traduceri – dacă n-aţi apucat să vorbiţi despre asta în articolul pe care l-am scris special pe această temă. Aş vrea să ştiu cum ar fi trebuit să se termine cartea – în opinia voastră – ce alt final aţi fi ales sau aţi ales – atunci când aţi citit ultimele cuvinte ale romanului Pe aripile vântului?

Dacă aţi scris despre această carte sau despre film, vă rog să-mi lăsaţi link-uri în comentarii. Pentru moment puteţi să citiţi ce a scris Ely pe blogul Cuvinte vrăjite

 

 

Etichete: , , , , , , ,

Nord şi Sud, de Elizabeth Gaskell – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Elizabeth Gaskell

Elizabeth Gaskell

Astăzi povestim despre una din cărţile pe care le-am citit pe vremuri şi le-am recititIMG_20140301_185215_1 din nou cu aceeaşi plăcere, North and South / Nord şi SudÉszak és Dél romanul scriitoarei Elizabeth Gaskell. Scriitoarea britanică, născută pe 29 septembrie 1910 în Cheyne Walk, Chelsea, a fost cea mai mică dintre cei opt copii ai familiei. Din păcate mama ei a murit dându-i viaţă. Aşa se face că ea a trăit mult timp alături de mătuşa dinspre mamă, Hannah Lumb sau alături de bunici. Datorită vremurilor, a bolilor şi lipsei medicamentelor (aceeaşi problemă ca şi în cazul fraţilor Brontë) doar doi dintre copiii familiei Cleghorn Stevenson (numele scriitoarei la naştere) au reuşit să ajungă la maturitate – Elizabeth şi fratele său, John. Viaţa ei, problemele personale, relaţiile pe care le-a avut cu mama vitregă, cu tatăl ei, au fost prinse în cărţile sale. Cele mai reuşite scrieri, cele pe care le înţelegem şi le receptăm şi cu sufletul nu doar cu mintea, sunt cele în care autorii scriu bazându-se pe experienţe personale, viaţa lor reală, de aceea romanele edesek-es-mostohak--3959792-90Elizabethei Gaskell se citesc uşor, sunt atractive şi simţi că prind frânturi de viaţă între coperţicranford-500x500, devenind fresce ale societăţii acelor vremuri. Dacă în romanul Cranfod, unde este descrisă viaţa într-un sat din Anglia, scriitoarea descrie viaţa pe care a dus-o împreună cu mătuşa ei, în Knutsford, iar în Wives and daughters / Soţii şi fiice / Édesek és mostohák scrie despre relaţiile complicate care se nasc atunci când tatăl se recăsătoreşte (caz concret în viaţa autoarei, când tatăl ei îşi întemeiază o nouă familie şi are şi alţi doi copii), în Nord şi Sud, autoarea descrie viaţa, împrejurările şi problemele specifice apărute în urma industrializării cu care devine familiarizată odată ce, măritată fiind, ajunge într-un oraş din nordul Angliei, unde soţul ei este pastor.

Toate aceste date despre viaţa autoarei, despre roman, mi-au lipsit când am citit prima dată romanul. Deşi am Nord şi Sud. Elizabeth Gaskell. 1979constatat ulterior că l-am avut şi acasă, în biblioteca părintească, eu l-am citit împrumutându-l de la biblioteca oraşului unde am crescut. Pe vremea când l-am citit (pe la sfârşitul anilor ’80) se difuza la televizor un serial cu acelaşi titlu, Nord şi Sud, în care era vorba de războiul de secesiune din America. Îmi plăcea serialul şi de aceea, când am văzut cartea în raftul bibliotecii, am luat-o repede pentru că m-am gândit că pe baza ei a fost ecranizat. Când am ajuns acasă, cu mare nerăbdare m-am apucat să citesc. Din primele pagini nu părea să aibă nimic comun cu America şi cu familiile Hazard şi Main. Iniţial dezamăgită, narațiunea  m-a furat şi m-a prins. Povestea începe cu o nuntă, cea a lui Edith, verişoara lui Margaret Hale, eroina cărţii. De aici înţelegem că Margaret a locuit mult timp alături de mătuşa, unchiul şi verişoara sa. A fost prietena şi companioana verişoarei sale, neuitându-se totuşi că este ruda săracă a familiei şi fiind cazată într-o cameră mică, asemănătoare celei dedicate servitorilor. Mătuşa sa, care s-a măritat de bunăvoie cu un om avut şi mai în vârstă, o invidia pe sora ei, care s-a măritat din dragoste – ideal pe eszak-es-del--5638704-90care i l-a insuflat şi fiicei sale. Edith se căsătoreşte cu un ofiţer fără avere, căpitanul Lennox, cu care urmează să plece în insula Corfu, unde este staţionat regimentul acestuia. Această poveste de dragoste nu este urmărită şi te întrebi sincer, având în vedere că Edith n-a făcut niciodată nimic, având servitori pentru orice, cum se va descurca în viaţa cazonă pe care urmează s-o ducă. Cu prilejul acestei nunţi, Elizabeth îl cunoaşte pe fratele mai mare al mirelui, Henry Lennox, „singurul membru nearătos într-o familie de oameni deosebit de frumoşi” dar a cărui figură „îi era inteligentă, subtilă şi mobilă” şi care urmărea pregătirile de nuntă cu un aer uşor sarcastic. Acesta este atras de frumuseţea şi inteligenţa tinerei fete. Așa că pleacă s-o caute în Helstone. O cerere în căsătorie pare ceva la care ea nu s-a gândit, dar care totuşi se întâmplă. Ce răspunde fata luată pe neașteptate? Oare poate să-l privească ca pe un iubit când era obișnuită să-l considere prieten? Hotărârea ei pare definitivă, totuși pentru el rămân speranțe…

nord si sud-Pe de altă parte, pastorul Hale, „unul dintre cei mai buni predicatori … şi un perfect preot de parohie (op. cit. p. 19), schimbă cursul vieții lor tihnite dusă în sudul călduros și umed al Angliei. Acesta (precum tatăl autoarei, pastorul unitarian William Stevenson) renunță la biserica anglicană, pe motive de conștiință, conflict de opinii. Așa se face că, după ce este măcinat zilnic de nemulţumirile soţiei sale (femeie crescută cu anumite standarde şi care suferă de lipsa banilor şi apartenenţei la lumea bună) care şi-ar dori ca el să primească o parohie mai importantă, în loc să-i facă pe plac el renunţă la venitul mic dar sigur și la mica parohie aflată în Helstone, un adevărat colţ de rai în sudul Angliei şi alege să devină profesor particular şi să se mute într-un oraş industrial, Milton-Norhern din comitatul Darkshire (în traducere liberă – Comitatul întunecat).  

Doamna Hale, o femeie delicată și suferindă mai ales când lucrurile nu merg conform propriilor vise, se aseamănă parţial cu mama descrisă de Jane Austen în romanul Mândrie și prejudecată. Dintre toate personajele cărţii, totuşi cel al mamei este cel mai puţin dezvoltat şi credibil, cel puţin din punctul meu de vedere. M-am gândit că acest lucru este şi din cauză că autoarea nu a avut propriu-zis mama şi nu îşi poate imagina una credibilă. Ea este personajul creionat, ce nu contează cu adevărat nici în fața soțului său care nu-i spune ce probleme îl macină și nici faptul că a renunțat la funcția de pastor. Devine sarcina Elizabethei de a-i comunica aceste hotărâri ce afectează întreaga familie. 

Realitatea crudă era faptul că tatăl ei îngăduise îndoielilor amăgitoare să-i năpădească atât de tare mintea, încât devenise un schismatic – un proscris; toate schimbările care decurgeau de aici se grupau în jurul acestui fapt distrugător (Margaret  Hale, op. cit., p. 57-58).

Mi-a displăcut felul cum a procedat aici pastorul, care recunoaşte că este un laş care nu suportă să le pricinuiască durere celor dragi şi, după câte mi se pare mie, un visător – egoist, totodată. Dacă n-aș fi știut că există un model real al acestei fapte, aș fi spus că aici autoarea a creat acest conflict doar pentru a putea muta familia şi a realiza o paralelă antagonică între sudul şi nordul Angliei. Văzute prin prisme diferite Helstone poate fi:

E doar un cătun; nu cred că aş putea să-l numesc sat. Nu e decât o biserică şi, pe pajiştea de lângă ea, câteva case – mai curând un fel de bordeie – năpădite de trandafiri cătărători. (Margaret Hale, în Nord şi Sud de Elizabeth Gaskell, Editura Vivaldi 1995, p. 14-15).

Helstone e ca un sat dintr-o poezie – dintr-o poezie de Tennyson. (Margaret Hale, op. cit. p. 15).

Drumurile sunt atât de frumoase , încât ar fi o ruşine să foloseşti trăsura – aproape o ruşine să călăreşti. (Margaret Hale, op. cit., p. 16).

– Doar nu crezi că funinginea dintr-un oraş industrial, plin de coşuri şi murdărie ca Milton-Northern, o să fi e mai bună decât aerul de aici, curat şi proaspăt, chiar dacă prea umed şi te slăbeşte (Doamna Hale, op. cit., p. 62).

Faţă de aceste descrieri idilice, încă înainte de-a ajunge în Milton:

Cu multe mile înainte de Milton, zăriră un nor plumburiu atârnând la orizont, în direcţia în care se afla oraşul.[ …] Cu cât se apropiau de oraş, cu atât văzduhul părea să miroasă şi chiar să aibă gust de fum; de fapt nu aerul avea cu adevărat gust sau miros, ci, mai degrabă, nu se simţea mireasma de iarbă şi verdeaţă.(Op. cit., p. 83).

Margaret HaleÎn acest oraş cu miros şi gust de fum, în care cenuşiul şi noroiul era la el acasă, apare o domnişoară ca Margaret Hale, plină de colorit, vibrând de viaţă, frumoasă, autoritară, demnă şi cu prestanţă regală. Asta-i ceea ce vede John Thornton, prosperul industriaş, proprietar de fabrică şi viitor elev al domnului Hale. El a decis că n-o place, pentru că pe când el o privea admirativ, ea îl trata cu mândră nepăsare… Părerea ei proastă să se menţină? Părerea lui să se schimbe? Povestea de dragoste m-a dus cu gândul din nou la Mândrie şi prejudecată. Furtunoasă relaţie în care d-ra Hale pare să fie mereu în conflict cu d-l Thornton. Problemele sociale alimentează prejudecata iniţială, iar John Thorntonorgoliul ambilor parteneri îi împiedică să renunţe. Cum se termină?? Este o poveste la care o fată modernă poate visa 🙂  Oricum asta este doar o parte din roman. Mi-a rămas întipărită însă în memorie descrierea fabricii, condiţiile de muncă şi faptul că şi copiii lucrau de la vârste fragede. Citind acest roman sau Shirley de Charlotte Brontë am înţeles mult mai bine conceptul de revoluţie industrială în Anglia, despre care am învăţat pe vremuri la istorie. Mie datele seci istorice nu reuşesc să-mi rămână în memorie, dar citind un roman care cuprinde şi asemenea date de viaţă, care face o frescă a acelor vremuri şi reuşeşte să îmbine poveşti de dragoste cu probleme existenţiale şi sociale – asigură o ancoră unde acele date să se prindă. Aşa pot să reţin că odată cu motorul cu aburi perfecţionat a lui James Watt – putem spune că a început Revoluţia industrială – 1784, iar primul domeniu unde s-a utilizat acesta a fost în industria textilă.

nord-e-sud-by-elizabeth-gaskell-prima-edizion-L-D8u-a8Romanul lui Elizabeth Gaskell a fost excelent ecranizat de BBC în 2004, în regia lui Brian Percival şi avându-i ca protagonişti pe Richard Armitage, care a făcut un rol foarte bun interpretându-l pe John Thornton şi pe Daniela Denby-Ashe, în rolul lui Margaret Hale. O miniserie care urmăreşte fidel cartea şi care ne oferă o variantă vizuală a condiţiilor de muncă, a fabricilor acelor începuturi. Vă recomand cu mare căldură atât filmul, cât şi cartea.

Aştept cu nerăbdare părerile voastre despre această carte, despre film dacă l-aţi văzut. Sunt curioasă ce aţi fi question-markfăcut dacă aţi fi trăit pe acele vremuri? Sunteţi întreprinzători cum era John Thornton, aţi fi făcut munca din fabrici sau credeţi că aţi fi luat-o pe calea pastorului Hale – profesând după o viaţă petrecută ca om al bisericii? Ori aţi fi fost o domnişoară de familie bună, ca şi Margaret Hale, care să facă muncă întru ajutorul muncitorilor din fabrici? Cine ar fi ales să se mărite din dragoste cu un ofiţer, precum verişoara Edith? 🙂 Întrebări…

Puteţi să citiţi şi ce a scris Ely despre această carte  şi despre film pe frumosul blog Cuvinte vrăjite

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Cei cinci premianţi ai Clubului „Să povestim despre o carte”


Mulţumită editurilor Polirom şi Curtea Veche de unde Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a primitlogo-editura-polirom mai multe donaţii, sunt în măsură să premiez pe cinci dintre voi, cei care aţi avut cele mai multe intervenţii şi comentarii la articolele postate şi cu care am povestit despre cărţi. În acest an am strâns mulţi abonaţi. Mulţi dintre voi aţi fost atraşi chiar de idea unui club virtual de lectură. Sunteţi deja 237 abonaţi la acest blog, din care mai mult de 40 dintre voi îmi comentaţi frecvent postările. Iar acest blog este aproape de a atinge 100000 de vizualizări. Vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi făcut un obicei din a mă urmări, care apreciaţi ceea ce biblioteca poate oferi şi virtual utilizatorilor. Sunteţi mulţi cei care aţi contribuit cu analize şi recenzii de valoare logo-curtea-vechede-a lungul acestui an, din aprilie, de când s-a înfiinţat clubul de lectură. Îmi pare rău că nu vă pot premia pe toţi cei care aţi comentat, pe toţi cei care ne-aţi povestit frumos despre cărţile pe care le-am avut de citit la club. Sper, însă, ca aceste premii să fie un imbold pentru viitor,  ca să urmăriţi cu atenţie blogul, să citiţi cărţile propuse, şi bineînţeles să le comentaţi ulterior.

Carti cadouCele 5 premii vor conţine fiecare 3 cărţi. Fiecare din premianţi vor avea surpriza să afle care sunt acelea când vor deschide pachetele, pentru că tilurile conţinute vor diferi de la un pachet la altul. Totuşi, pot să vă spun despre ce titluri vorbim: Amigdalita lui Tarzan, de Alfredo Bryce Echenique ; O poveste, de Alessandro Baricco ; Kyra, de Carol Gilligan ; Guvernarea din umbră, de Jim Marrs ; Copiii lui Hansen, de Ognjen Spahić şi Acid House, de Irvine Welsh. Mulţumim celor două edituri menţionate mai sus. Nu sunt singurele care au făcut donaţii de valoare în acest an, se întâmplă să fie cele de la care am primit eu cărţile pentru premii.

Cei 5 merituoşi premianţi sunt:

Beausergent, Shiki Shiki, Maria Riţiu, Drugwash şi Lavinia de la Roşu Vertical.

Pentru ca să pot să vă trimit cărţile de premiu am nevoie de datele voastre, de adrese. Este mai simplu pentru singura deveancă – căreia îi voi înmâna personal pachetul. Aveţi toate datele de contact AICI. Aş prefera să vorbesc cu voi la telefon, aveţi în link şi numărul de telefon al bibliotecii (puteţi suna în cursul zilei, până la ora 16, de luni până joi şi până la 13.30, vinerea). Dar puteţi să îmi scrieţi pe mail-ul afişat sau mesaj pe pagina de facebook. Cu cât îmi trimiteţi datele mai repede, cu atât voi putea să trimit şi eu coletele în timp util, deci sper să aflu veşti de la voi cât mai curând.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

Albert Camus – 100 de ani de la naştere


Albert Camus, Nobel prize winner, half-length ...

Albert Camus, Nobel prize winner, half-length portrait, seated at desk, facing left, smoking cigarette (Photo credit: Wikipedia)

Astăzi, se împlinesc 100 de ani de la naşterea scriitorului, romancierului, dramaturgului şi filozofului francez Albert Camus. S-a născut pe 7 noiembrie 1913 în Mondovi, un ţinut sărac din Algeria. A dus o viaţă grea alături de părinţii şi fraţii lui. Mama sa, o femeie simplă, de origine spaniolă, era analfabetă şi aproape surdă. De aceea comunicarea era dificilă şi strict legată de probleme de zi cu zi. Sărăcia a fost ceea ce l-a marcat şi format pe Camus, care scria în Caiete:

Ducând o viață săracă printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții

Cu toate acestea, Camus priveşte timpul copilăriei cu drag, considerându-l paradisul pierdut. Iar dacă ne gândim că ulterior a trecut prin vremuri de război şi boală, este uşor de înţeles de ce, cu toată sărăcia, regretă vremurile simple şi relativ liniştite de atunci. În tinereţe este şi un foarte bun sportiv, fiind celebru fotbalist, dar foarte devreme se îmbolnăveşte de tuberculoză şi trebuie să renunţe la viaţa boemă pe care o ducea, în locul uneia mai retrase. Normalitatea, poate şi din această cauză, este ceva la care tinde. Nu-şi doreşte să fie un geniu, un om de excepţie (deşi, prin operele sale a dovedit că este):

Sunt un om mediu + o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii (Albert Camus, op. cit.)

Am scrStrainul-104792is anterior, pe acest blog, un eseu despre una dintre operele sale foarte cunoscute, Străinul, într-o comparaţie cu 1984 a scriitorului George Orwell. Este una din cărţile la care mi-a rămas întipărit în minte prima frază:

Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu ştiu.

Acum mă gândesc că relaţia personală a autorului cu propria sa mamă, a influenţat felul de-a relaţiona şi privi moartea mamei de către domnul Mersault. 

Camus n-a trăit în nişte vremuri uşoare. Născându-se cu puţin înainte de primul război mondial, a fostrainul-ciuma-caderea-exilul-si-imparatia_1_fullsizest afectat de cel de-al doilea război, chiar dorindu-şi să se ducă pe front, dar din cauza bolii este respins medical. Totuşi el se implică activ într-o mişcare antifascistă încă din 1933 şi se înscrie şi în Partidul Comunist. Ca membru de partid primeşte însărcinarea de-a face propagandă în mediile musulmane. Cred că el, provenit dintr-o lume săracă, înţelegea mai bine nevoile res_774c688872ad6e1956e63c446ab18fea.gifacestora şi bineînţeles lumea musulmană îi era apropiată. Privitor la comunism spunea că „libertatea n-a învățat-o de la Marx, ci din mizerie”. Aderarea la Partidul Comunist n-a fost de foarte lungă durată, pentru că prin 1935-1937 se retrage din partid. Vremurile trăite, războaiele care au afectat societatea (Războiul civil din Spania, cel de-al doilea război mondial), teroarea nazismului, l-au făcut să aibă o percepţie cu totul deosebită asupra vieţii, care a dus la crearea unei literaturi absurd-existenţialiste, a artei de a trăi în timpuri de catastrofă, o artă a renașterii și revoltei în fața morții. Dictonul cartezian reinterpretat „mă revolt, deci suntem” (din Omul revoltat) ne arată că revolta este, din punctul lui de vedere, singurul mijloc de a lupta contra absurdului.

nobel-1Pentru deosebita contribuţie literară a fost premiat cu premiul Nobel pentru literatură în 1957, bucurându-se de binemeritata recunoaştere cu doar 3 ani înainte de-a muri, în mod absurd, într-un accident de maşină, pe data de 4 ianuarie 1960.

Astăzi Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează un amplu eveniment care marchează acest centenar. Voi ataşa poze de la această manifestare, ulterior.

P.S. Aşa precum am promis, revin cu atasamentul pozelor realizate la această manifestare. Sunt grăitoare pentru felul cum a decurs manifestarea. Colega mea a pus, la finalul prezentării sale, întrebări, iar cei care au răspuns corect au fost premiaţi, de bibliotecă, cu cărţi şi diplome.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Un octombrie plin de succes – Noaptea Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii – la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva


Au trecut atât Noaptea Bibliotecilor cât şi Salonul Hunedorean al Cărţii, care sunt două dintre manifestările tradiţionale ale bibliotecii şi care au avut mare succes şi în acest an. La Noaptea Bibliotecilor, deşi PLIANT NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2013-1.1vremea a fost foarte rece comparativ cu anotimpul, am avut foarte mulţi Ducu Bertzi, Noaptea Bibliotecii, Deva, 2013.jpg1vizitatori. Au apreciat toate momentele artistice prezentate, iar la concertul lui Ducu Bertzi, lumea adunată a cântat împreună cu artistul, melodiile în cor. A fost un moment emoţionant pentru mine, care sunt unul dintre fanii cântăreţului. M-a bucurat să aud, să fredonez şi eu melodiile cunoscute. A fost o interpretare deosebită, Ducu Bertzi fiind acompaniat de violonistul Mihai Neniţă. A fost o surpriză deosebit de plăcută pentru mine, care nu-l ştiam Mihai Neiţă - Noaptea bibliotecii, Deva, 2013pe violonist, să-i ascult şi una din compoziţiile proprii. Bucata interpretată a fost ceva care m-a tulburat profund, m-a făcut să mă bucur şi să mă întristez, să meditez, fiind ceva între muzica clasică, jazz, cu accente din folclor, îmbinându-le într-un mod deosebit. Am regretat că a fost doar o piesă. Despre violonist, că este din Chişinău şi că are un palmares deosebit am aflat atât din prezentarea făcută de Ducu Bertzi cât şi ulterior, citind un interviu dat de violonist pentru blogul Nebuloasa.

Corul Arlechino, Noaptea Bibliotecii, 2013, Deva, 2Anterior acestui moment au cântat corurile Arlechino, Musica Divinat şi HHuniadi Cantores - Noaptea bibliotecii 2013.1uniadi Cantores, care au fost la fel de buni ca de obicei şi despre care am mai scris anterior. Sunt prezenţe culturale foarte bine primite şi pe care am avut prilejul să-i ascultăm şi la alte manifestări organizate de bibliotecă. M-am bucurat că, pe lângă cei au venit pentru a se bucura de concertele oferite, un număr mare de doritori, iubitori de lectCorul Musica Divina, Noaptea Bibliotecii, 2013.1ură au venit să se înscrie la bibliotecă, profitând de gratuitatea oferită cu acest prilej. S-au vizitat secţiile bibliotecii, s-a putut vedea expoziţia de presă şi carte veche deţinute de bibliotecă.

S-a furat mireasa - la Noaptea Bibliotecii - Deva, 2013.Un moment inedit, neplanificat, care ne-a surprins şi bucurat pe toţi cei prezenţi – a fost şi prezenţa, în această noapte, a unei mirese – pe care „hoţii” „au furat-o” şi-au adus-o la bibliotecă. Puteţi să vedeţi fotografia făcută de unul dintre cititorii noştri, Adrian Toma, tinerei mirese înconjurată de prietenii săi, aflată la Secţia de carte pentru copii a bibliotecii judeţene.

Întreaga manifestare a fost apreciată atât de presa scrisă cât şi media. Despre acest subiect şi noapte minunată a scris şi domnul Ioan Sebastian Bara, pe blogul Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva. Nu pot să-i numesc pe toţi ceilalţi care au scris, totuşi pot să ataşez unul dintre reportajele făcute de echipa de ştiri a postului Hunedoara TV, care mi-a mers la inimă:

Salonul hunedorean al cartii 2013, afisSalonul Hunedorean al Cărţii a fost un eveniment de mare amploare şi în acest an, adunând 65 de edituri în spaţiul generos oferit de Deva Mall. A fost multă lume, poate mai multă ca oricând, au fost multe lansări de carte, prezentări de edituri şi momente artistice ce au marcat într-un fel deosebit cărţile şi autorii prezentaţi. Încă din prima zi,Autografe din partea autorului Dacian Muntean, pe cartea Aventurile şi calatoriile baronului Nopcsa la deschidere, au fost foarte mulţi oameni prezenţi, mulţi doritori să primească cartea şi autograful autorului Dacian Muntean, Aventurile şi călătoriile baronului Nopcsa, carte ce a apărut şi cu sprijinul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. Mai multe despre acest eveniment puteţi citi din ceea ce a scris managerul nostru, Ioan Sebastian Bara, pe blogul bibliotecii.

Ce am remarcat cu bucurie, eu, ca bibliotecar, a fost numărul mare de tineri prezenţi zi de zi la acest târg de

Alexandra Marcu, foto credit ZHD

Alexandra Marcu, foto credit ZHD

carte. ALansare de carte Alexandra Marcuu fost unii care au venit în fiecare zi, care au stat la fiecare stand, bucurându-se, ca şi mine, de altfel, de această oportunitate oferită de bibliotecă, hunedorenilor. Lume multă s-a adunat şi la lansarea cărţii Alexandra şi cei şapte vulcani – Evoluţie, a tinerei autoare şi cunoscută alpinistă, Alexandra Marcu. M-am simţit deosebit de norocoasă să mă aflu Alexandra si cei sapte vulcani - coperta carte - Alexandra Marcuîn prezenţa acestei tinere, care la 15 ani este cea mai tânără alpinistă din Europa, având în palmares deja 4 vârfuri cucerite: Uhuru din Kilimanjaro, Mont Blanc din Franţa, Kazbek din Georgia şi Damavand din Iran. Cartea descrie evoluţia ei şi a familiei sale, felul în care au reuşit să ajungă, pornind de la vârful Retezat, pe cei mai înalţi munţi ai planetei.

În ansamblu, începutul lunii octombrie a venit cu daruri culturale pentru deveni, pentru hunedoreni. Reuşita celor două manifestări a fost posibilă datorită muncii susţinute a colegilor mei, organizatorii acestora. Managerul nostru ne promite şi pentru la anul, cu ocazia acestor manifestări, alte două evenimente deosebite, sperăm la fel de reuşite ca şi în acest an. Vă aşteptăm cu drag la bibliotecă, la toate secţiile, la toate manifestările culturale organizate.

Aştept comentariile voastre referitoare la cele două evenimente, cu eventuale propuneri şi sugestii care ne-ar permite îmbunătăţirea lor.

Această prezentare necesită JavaScript.


 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: