RSS

Citadela, Gran Canaria sau pur şi simplu A. J. Cronin

03 nov.

A.J. Cronin

Azi vreau să povestim despre un autor care mi-a plăcut mereu, chiar şi atunci când nu ştiam nimic despre viaţa sa sau despre impactul pe care l-au avut scrierile sale. Archibald Joseph Cronin a fost un medic şi scriitor scoţian. S-a născut pe 19.07.1896 în Cardcross, Dunbartonshire, Scoţia, Marea Britanie şi a murit la vârsta de 84 de ani, pe 06.01.1981 în Montreux, Elveţia. Anul acesta s-au împlinit 125 de ani de la naşterea şi 40 de ani de la moartea scriitorului.

Am citit multe dintre romanele sale, dar abia recent am aflat mai multe despre viaţa sa. Faptul că a fost medic am ştiut, dar nu ştiam că a plecat voluntar în Primul Război Mondial, fiind chirurg în marina regală britanică. Reîntors din război şi-a continuat studiile medicale efectuându-şi stagiul de practică în Ţara Galilor între 1921 şi 1924. În 1924 a fost numit inspector medical pentru minele din Marea Britanie. În această capacitate a investigat bolile profesionale din această ramură a industriei şi a făcut un studiu privitor la corelaţia dintre praful de cărbune inhalat şi bolile de plămâni, studiu care a fost publicat în anii următori. În 1926 şi-a deschis un cabinet în Londra, dar din pricina problemelor de sănătate a fost nevoit să renunţe şi atunci a început să scrie. Primul său roman a fost Hatter’s Castle (1931) / Castelul pălărierului / A kalapkirály, care a avut un succes rapid şi a fost ecranizat în 1941. M-a impresionat cartea iar personajul principal, James Brodie, este unul dintre acele personaje teribile pe care nu le poţi uita. Obsesia lui privitoare la posibilitatea naşterii sale nobiliare îi terorizează şi distruge familia.

Mi-a rămas în minte şi romanul Sub stele, care urmăreşte viaţa grea a locuitorilor dintr-o localitate minieră. Cred că dintre toate cele pe care le-am citit, acesta este cel mai apăsător, mai întunecat şi uneori fără speranţă. Este firesc ca operele lui să fie uneori apăsătoare pentru că el a fost un reprezentant al curentului realist în literatură. La fel ca alţi scritori realişti (Charles Dickens, Emile Zola, Liviu Rebreanu) a reuşit să creeze fresce ale epocii sale prin romanele sale. Opera lui este puternică prin stilul narativ atractiv şi cursiv, prin atenţia la detalii şi prin îmbinarea reuşită a realităţii dure cu povestea ficţională.

Romanul care m-a făcut să încep să-l citesc pe Cronin este: The Citadel (apărut în 1937) / Citadela / Réztábla a kapu alatt, un roman în care regăsim problemele locuitorilor din oraşele miniere a acelei perioade, a bolilor cu care minierii se confruntau, dar şi despre incapacitatea sistemului medical şi incompetenţa medicilor. Sub formă literară, Cronin a reuşit să transpună într-o formă atractivă şi interesantă pentru marele public problemele întâlnite pe vremea când era inspector medical. Prin publicarea acestui roman şi-a făcut mulţi inamici printre colegii de breaslă. S-a format şi un grup de specialişti (medici) care au depus un efort considerabil în vederea interzicerii cărţii. Totuşi, în ciuda acestor denigratori cartea s-a bucurat de un mare succes de casă, fiind cea mai bine vândută carte a editurii Golancz. Aşa cum Harriet Beecher Stowe cu cartea ei, Uncle Tom’s Cabin / Coliba unchiului Tom / Tamás bátya kunyhója, a schimbat optica privitoare la sclavie, fiind catalizatorul ideilor aboliţioniste din nordul Statelor Unite şi a războiului de secesiune, se poate spune că datorită romanului Citadela a lui Cronin, ce a dezvăluit corupţia din sistemul medical, acest sistem deficitar şi corupt a ajuns să fie reformat. Unii critici spun că popularitatea cărţilor lui Cronin, în special a Citadelei, au influenţat soarta alegerilor din Marea Britanie şi câştigul Partidului Laburist (social-democrat de centru-stânga) în 1945.

În SUA, Citadela a câştigat, în 1937, National Book Award şi, după un sondaj realizat de compania Gallup, a fost votată de cititori (în 1939) ca fiind cea mai interesantă carte pe care aceştia au citit-o vreodată.

Romanul a fost ecranizat pentru prima dată în 1938 şi ulterior, sub formă de serial în 1960 (atât în SUA, cât şi în Marea Britanie) şi în 1983 (ecranizare BBC). A fost adaptată şi ecranizată şi în limba italiană (1964 şi 2003) şi în limbi indiene (1971, 1972, 1982). În 2017 şi 2021 a fost adaptată şi pentru radio de către BBC.

Am început acest articol cu un timp în urmă şi voiam să scriu despre romanul Gran Canaria, unul dintre romanele favorite ale mamei mele căreia îi plăceau romanele şi serialele medicale (Spitalul municipal sau Grey’s Anatomy fiind printre ele). Şi în această carte este vorba de un medic, Harvey Leith, stresat, obosit, marcat de prea multe pierderi din viaţa lui profesională. Pentru a-şi reveni el pleacă, urmând sfatul unui prieten, într-o vacanţă, spre Gran Canaria. De plecat, pleacă mai mult ca să scape de cicăleală şi în speranţa că odată ajuns pe vas va fi liber să facă ceea ce doreşte şi eventual să se afunde în alcool. Pe vasul Aureola, însă, nu are voie să bea şi este nevoit ca timp de patru săptămâni să facă o dezintoxicare involuntară. Tot aici îl cunoaşte pe Jimmy Corchoran, fost campion al Nordului la categoria grea (box), care a făcut de toate la viaţa lui şi care îl citeşte pe Platon „un tip grozav, care ştia ce şi cum…, un tip măreţ”. Ajuns în Gran Canaria el o întâlneşte pe Mary Fielding, care este la rândul ei foarte nefericită şi captivă într-o căsătorie convenţională. Deşi am citit demult cartea, încă văd parcă în faţa ochilor peisajul exotic descris de Cronin şi aşa îmi imaginez şi acum că arată Gran Canaria. O carte de vacanţă, o poveste de viaţă sau de dragoste pe care v-o recomand.

Acest roman a fost dramatizat în limba română în regia lui Constantin Dinischiotu.

Îmi plac scrierile lui Cronin! Din multele sale romane publicate am citit vreo 11, ceea ce înseamnă că într-adevăr mi-a plăcut stilul şi felul său de-a picta viaţa prin cuvinte. Având mare succes de casă, multe dintre ele au fost ecranizate şi filmele au avut şi ele succes de public. Înainte de a mă documenta nu am ştiut nimic despre performanţa scrierilor sale, despre munca sa de cercetare şi despre viaţa lui personală. Că a avut dorinţa să îmbunătăţească pe cât posibil sistemul sanitar în ciuda neplăcerilor personale, mi s-a părut de asemenea interesant şi de apreciat. Spune multe despre el şi faptul că, în ciuda pericolului, a mers voluntar pe front. Nu mi se pare de mirare că dintr-un om de ştiinţă şi agnostic a devenit o persoană spirituală, fiind influenţat în mare măsură de credinţa pe care o manifestau oamenii din Ţara Galilor, unde şi-a făcut stagiul de practică. El însuşi a spus că a început să se întrebe dacă:

„the compass of existence held more than my text-books had revealed, more than I had ever dreamed of. In short I lost my superiority, and this, though I was not then aware of it, is the first step towards finding God.”(A. J. Cronin, citat din Wikipedia) / „busola existenţei ţinea de mai mult decât dezvăluiseră manualele mele, mai mult decât visasem vreodată. Pe scurt, mi-am pierdut superioritatea şi acesta, deşi atunci nu eram conştient de asta, este primul pas spre găsirea lui Dumnezeu” (traducere aproximativă n.a.).

Despre credinţă a scris într-un roman foarte popular, The Keys of the Kingdom / Cheile împărăţiei, unde personajul principal, Francis Chisholm, este un copil orfan devenit misionar romano-catolic la o biserică în China. Ca şi în multe alte romane este dezbătută nu doar problema credinţei, dar şi calităţile necesare unui preot. Preotul Chisholm este un exemplu de credinţă, un ideal nu doar în comparaţie cu enoriaşii săi, dar chiar şi faţă de superiorii săi. Sistemul creştin în sine este cel criticat aici, la fel cum este sistemul medical în Citadela, iar valorile credinţei autentice sunt purtate de preoţii mărunţi, aflaţi jos pe scara ierarhiei bisericeşti. Ecranizarea romanului (1944) i-a adus lui actorului Gregory Peck, care a interpretat rolul principal, o nominalizare la premiul Oscar pentru „Cel mai bun actor în rol principal”.

A fost un medic bun, un scriitor talentat şi s-a războit cu sistemul medical cum s-a priceput cel mai bine – scriind. Putem spune că activitatea literară l-a ajutat să răzbească acolo unde studiile medicale n-au reuşit, deşi totul a plecat de la aceste studii. În general nu am preconcepţii privitoare la opera unui scriitor dacă a fost sau nu exemplar şi ca om (şi aici mă gândesc la Karl May, a cărui operă mi-a plăcut şi îmi place în ciuda faptului că a fost un mitoman, un hoţ şi care a făcut şi închisoare pentru înşelăciune).

A.J. Cronin cu familia (1938)

Sunt scriitori care au început să scrie datorită partenerilor de viaţă (cum a fost Margaret Mitchell) sau alţii care s-au despovărat de necazuri scriind (cum a fost Kafka). Pentru unii familia a fost un plus şi un sprijin, pentru alţii a fost o povară şi un chin. Pot spune că mi-a plăcut mult să aflu că A. J. Cronin a fost un familist convins, a avut o viaţă împlinită, a crescut trei copii şi a avut o căsnicie frumoasă şi lungă (60 de ani). Pe soţia sa a cunoscut-o când erau amândoi studenţi la medicină. Ea a fost alături de el şi când era medic, asistându-l, dar şi ulterior când îi citea şi îi corecta manuscrisele. S-au despărţit doar pentru puţină vreme, ea urmându-l în eternitate la doar şase luni după trecerea lui în nefiinţă. Aşa că acum pot spune că nu doar opera lui Cronin îmi place, ci şi reuşita de-a fi trăit remarcabil.

Vă recomand cu mare căldură să îl descoperiţi pe Cronin, să îi citiţi romanele. Aştept cu drag comentariile voastre în caz că aţi citit deja aceste cărţi şi părerea voastră despre oricare dintre ele.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

8 răspunsuri la „Citadela, Gran Canaria sau pur şi simplu A. J. Cronin

  1. Drugwash

    3 noiembrie 2021 at 23:14

    Întîmplătoare – sau nu – coincidenţe: şi eu sînt născut pe 19 iulie, iar fiica mea e născută pe 6 ianuarie. 🙂 Numai că ce-am scris eu nu se poate ridica vreodată la nivelul scrierilor lui Cronin. 😉

    Îmi amintesc aproape ca prin vis de Citadela şi Gran Canaria însă nu-mi mai amintesc dacă se aflau în biblioteca noastră sau cea a mătuşii. Iar a le căuta acum, la harababura oribilă din casă… nu, mai bine nu. De citit chiar nu-mi amintesc să le fi citit vreodată, cu atît mai puţin acum cînd ochii nu-mi mai sînt prea utili.

    Mă bucur că ai revenit la scris şi sper ca cititorii de odinioară să revină şi ei pe aici cu opiniile lor. Şi sînt curios dacă cîndva, în viitor, o să scrie cineva – şi o să fie publicat(ă) şi aclamat(ă) – despre dictatura/tirania medicală ce ne marchează (şi ia) viaţa în vremurile astea negre.

    Multă sănătate şi spor în toate proiectele! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

     
    • bibliodevafiliala3

      3 noiembrie 2021 at 23:34

      Mă bucur mult Drugwash să te citesc! Mulţumesc de comentariu, de vizită, de gândurile împărtăşite. M-am gândit şi eu la sistemul medical de azi şi la faptul că probabil am avea nevoie de ceva mai mult decât un roman ca să se schimbe în bine ceva. Ce pot spune este că pe vremea aceea multă lume citea de plăcere, aşa cum astăzi citesc de pe facebook sau se uita la televizor şi aşa că impactul unei cărţi era mare. De asta au vrut colegii medici să o pună la index. Gran Canaria este mai degrabă un roman de regăsirea sinelui, de dragoste. Mamei îi plăcea şi eu, cu gândul la ea, începusem să scriu câte ceva despre acest roman. Cât despre Citadela, mi s-a părut foarte bună şi prima dată când am citit-o, cred că pe vremea când eram la liceu. Un alt roman despre drumul unui medic, a fost Drumul lui Shannon. Cheile împărăţiei a fost mult mai bună cartea decât filmul, dar mi-a plăcut mult cum şi-a interpretat Gregory Peck rolul. Cred că era printre primele lui filme, sau chiar primul, care l-au propulsat ulterior. Tot el a interpretat (peste ani şi ani) rolul din To kill a mocking bird (Să ucizi o pasăre cântătoare..) despre care am vorbit pe clubul nostru de lectură acum vreo câţiva ani. Deşi până atunci a fost nominalizat de mai multe ori la Oscar, doar pentru rolul lui Atticus Finch l-a şi primit într-un final.

      Apreciat de 1 persoană

       
    • bibliodevafiliala3

      3 noiembrie 2021 at 23:38

      Interesante coincidenţe! Abia acum am realizat. Şi eu îmi doresc să pot scrie mai des şi de asemenea mi-aş dori ca vechii membrii şi vizitatori ai clubului de lectură să revină. Probabil va trece un timp… Ce să zic, am avut o perioadă în care nu am reuşit să scriu.

      Apreciat de 1 persoană

       
      • Drugwash

        4 noiembrie 2021 at 00:08

        Multe lucruri par a fi coincidenţe pînă ce apar alte detalii care să arunce o nouă lumină. 😉

        Am înţeles, citind – pe şi printre rînduri – că ai avut o perioadă grea şi dureroasă care te-a împiedicat să scrii. Sper că eşti mai bine acum.

        Într-adevăr, în vremurile acelea o carte era foarte importantă şi putea chiar schimba un mod de viaţă, un întreg sistem socio-politic. Poate şi fiindcă celor de „sus” le era încă teamă de cei de „jos”, nu aveau „protecţia” aşa de bine pusă la punct cum o au astăzi. Acum cînd drepturile fundamentale au fost abolite dintr-o simplă zvîcnire de pix nici un milion de cărţi, nici toate articolele şi comentariile de pe toate blogurile şi reţelele sociale – dacă mai rezistă aşa ceva mai mult de două minute de la publicare, „mulţumită” cenzurii – nu ar putea schimba modul de gîndire şi acţiune al criminalilor genocizi din cele mai înalte sfere.

        Cine ştie din ce motive nu s-a întîmplat să văd nici măcar un film realizat după vreuna dintre cărţile lui Cronin. Nici măcar To kill a mockingbird. Probabil că nu s-au încadrat în gusturile mele de moment sau dintotdeauna; dacă ar fi fost vorba de SF-uri, alta ar fi fost treaba. 😀

        Stau şi mă gîndesc dacă, după ce negrii or să preia puterea globală, o să existe vreun avocat negru care să apere un alb de false acuzaţii… 🙄 Dar stai, aia a fost doar o carte, pură ficţiune. 😉

        Apreciat de 1 persoană

         
      • bibliodevafiliala3

        4 noiembrie 2021 at 00:28

        Da. O perioadă tristă şi plină de dureri. După pierderea mamei mele în 2017 am fost fizic bolnavă, suferind de dureri crunte articulare. Incetul cu încetul mi-am revenit şi anul trecut l-am pierdut pe tata. În decembrie se face anul. Boala asta l-a terminat şi pe el, chiar dacă el nu ieşea deloc din casă. Careva dintre cei care au avut grija lui au fost probabil bolnavi cu o formă mai uşoară şi au crezut că sunt doar răciţi. Oricum tata era dependent de cei care aveau grija lui şi aşa că nu se putea descurca singur, era nevoie de ei acolo. Nici nu ştii cum e mai bine. A scăpat de covid, a apucat să moară acasă, ceea ce într-un fel ne-a liniştit pe noi. Durerile acestea sunt de aşteptat la o anumită vârstă. Pierzi oameni dragi pentru că este natural aşa. Dar eşti marcat pentru că au fost oameni excepţionali, nişte părinţi minunaţi care m-au format în omul de azi. Tatăl meu era cel cu care dezbăteam toate cărţile citite şi era cel care îmi făcea poftă de lectură, dându-mi frânturi interesante despre povestea conţinută. Eram mereu într-un fel de maraton de lectură. Au fost vremuri frumoase. Mama mea citea şi ea foarte mult şi ulterior a fost şi printre cei mai fervenţi comentatori ai blogului meu. Aşteptam comentariile fiecăruia dintre voi, dar mă bucurau mult ale ei pentru că aşa o simţeam aproape, noi locuind la mare depărtare una de cealaltă.

        Apreciat de 1 persoană

         
      • Drugwash

        4 noiembrie 2021 at 01:05

        Plecările celor cu adevărat dragi sînt întotdeauna dure şi grele, schimbă multe, foarte multe înăuntru şi nu numai. Chiar şi acum după patru – aproape cinci – ani de la „plecarea” mătuşii încă visez apartamentul acela aşa cum era în copilărie, mă visez acolo în diverse ipostaze, alături de ea şi/sau bunica ori bunicul. Acasa asta unde am rămas înţepenit fără voie parcă nici n-ar fi existat vreodată, foarte puţinele momente plăcute care au fost sînt repede eclipsate de altele negative foarte puternice.

        La/cu mătuşa dezlegam careuri din Rebus, acolo citeam cărţi interesante care nu existau acasă, într-o linişte şi armonie care nici ele nu existau acasă… Acum sînt singur şi pierdut, deşi mai există încă fiinţe înrudite. Nu (mai) are cine mă îndemna şi ajuta, nu mai e nici cadrul propice, nici tragerea de inimă, nici organismul nu mai face faţă… Şi uite, nu mai pot nici facturile să mi le plătesc, dacă am putut vreodată. 😦

        Eh, asta-i viaţa… sau mai bine zis un simulacru al ei. Îţi doresc să nu cazi în starea mea ci să ai puterea de a te ridica şi a merge mai departe, indiferent de motivaţie.

        Apreciat de 1 persoană

         
      • bibliodevafiliala3

        4 noiembrie 2021 at 01:09

        Mulţumesc Drughwash! La fel îţi doresc şi eu ţie!

        Apreciat de 1 persoană

         
      • Drugwash

        4 noiembrie 2021 at 02:20

        Mulţumesc şi eu, Roxana! 🙂

        Apreciază

         

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

 
%d blogeri au apreciat: