De veghe în lanul de secară – de J. D. Salinger la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Povestim astăzi, aşa cum s-a hotărât anterior, despre romanul De veghe în lanul de secară / Zabhegyező a scriitorului american J.D. (Jerome David) Salinger. Acesta s-a născut pe 1 ianuarie 1919, în New-York şi a murit la vârsta de 91 de ani (27 ianuarie 2010), în Cornish, New-Hampshire. Tatăl lui era evreu, iar mama sa provenea dintr-o familie catolică unde se regăseau atât rădăcini scoţiene, irlandeze  cât şi germane, dar după căsătorie şi-a schimbat numele din Marie în Miriam şi a trecut la religia iudaică. J.D. Salinger n-a ştiut că mama sa nu este evreică decât după vârsta de 13 ani, când a avut loc bar mitzvah său. În afară de faptul că a devenit celebru pentru romanul De veghe în lanul de secară, mai este cunoscut şi pentru faptul că a avut o fire solitară, care a detestat toată notorietatea pe care i-a adus-o romanul scris. A scris foarte puţine lucrări după acest roman şi nu a fost foarte doritor să publice. Ultima sa carte a apărut în 1965, iar ultimul interviu l-a acordat în 1980. S-a judecat cu suedezul Fredrik Colting, cel care a semnat sub pseudonimul D.J. California, o continuare a romanului De veghe în lanul de secară, reluând povestea lui Salinger, cu personajul Holden Caulfield, aici pensionar în vârsta de 76 de ani. Romanul acestuia s-a intitulat ”60 Years Later: Coming Through the Rye” („De veghe în lanul de secară, după 60 de ani”). Tribunalul american a interzis cartea şi i-a dat, prin urmare, dreptate lui J. D. Salinger. Puteţi citi mai multe despre asta AICI.

Romanul lui J. D. Salinger povesteşte despre Holden Caulfield, un adolescent rebel, (mai ales dacă este să privim din perspectiva anului în care a apărut cartea, 1951), care este la a treia exmatriculare din şcoală. Şcoala pe care urmează s-o părăsească este Pencey Prep, situată în Agerstown, Pennsylvania. De dat afară l-au dat pentru că picase la 4 materii. Singura la care trecuse şi la care avea mare talent, era literatura. Colegii săi nu păreau să fie foarte ataşaţi de el. Dar nici lui nu-i plăceau foarte mult. Un adolescent ce pare să nu relaţioneze cu nimeni prea bine, care, deşi nu pare să ştie, este îndrăgostit  de o prietenă din copilărie, Jane Gallagher. Aceasta şi sora sa Phoebe sunt singurele persoane de sex feminin care par să nu-l dezamăgească. Din cauza lui Jane se bate cu colegul de cameră, Stradlater şi decide să plece mai devreme acasă, la New-York. Călătoria lui, zilele pierdute prin New-York, oamenii întâlniţi şi trăirile sale sunt descrise în carte. Poate din cauză că personajul fuge „în lume”, cartea a fost comparată cu romanul lui Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn. Dar spre deosebire de Huckeberry Finn, Holden nu are pe nimeni alături. Se adăposteşte, ca după un paravan, sub şapca roşie de vânătoare. Şapcă pe care o scoate când crede că este văzut. Sună la diferiţi oameni, încercând să povestească cu cineva. Intră în vorbă chiar şi cu taximetriştii, întrebând ce se întâmplă cu raţele de pe lac, iarna. Niciunul însă, nu reuşeşte să-i înţeleagă preocuparea. Se duce într-o cabină telefonică, chiar la coborârea din tren, cu gândul să sune pe cineva. Este o persoană atât de introvertită, de retrasă, încât nu prea are prieteni. Nu ştie pe cine să sune, nu are pe cine să sune … aşa că iese din cabina telefonică.

Romanul, The Catcher in the Rye, a fost interzis, la vremea apariţiei sale, în unele state din SUA, atât pentru limbajul obscen şi pentru înjurături, cât şi pentru felul în care se vorbeşte despre catolicism. Un părinte îngrijorat a numărat de câte ori se înjură în roman (goddamm / blestemată – folosit de 237 de ori, bastard – de 58 de ori, Chrissake / numele Domnului de 31 de ori şi fuck / (tradus de dictionar ) dracu de 6 ori). Din cauză că romanul a fost interzis, sau poate tocmai pentru că tinerii s-au regăsit în descrierea adolescentului debusolat şi introvertit, foarte mulţi au cumpărat romanul, devenind un bestseller care şi-a păstrat popularitatea până azi. În fiecare an se editează 250.000 de exemplare ale acestei cărţi şi s-a ajuns la un total de 65 de milioane de exemplare vândute.

M-am întrebat de ce n-am văzut ecranizarea acestei cărţi, dat fiind popularitatea ei dar şi pentru că se studiază în SUA. Răspunsul a fost, că autorul nu a vrut să vândă drepturile pentru ecranizare. Nici unul din actorii, care s-au prezentat la casting, n-au fost pe placul lui. Una din amantele sale, Joyce Maynard a concluzionat zicând că singurul care ar fi putut interpreta rolul lui Holden Caulfield ar fi fost J.D. Salinger („The only person who might ever have played Holden Caulfield would have been J. D. Salinger.”). Pe de altă parte, Salinger a spus că romanul nu-i ecranizabil pentru că toată acţiunea şi trăirea sunt în gândurile lui Holden Caulfield şi acestea nu pot fi transpuse pe ecran.

Mi s-a părut că avem două personaje Holden Caulfield – cel căruia i se întâmplă toate, care nu ia atitudine când ar trebui, spune cele mai nepotrivite cuvinte, sau, pur şi simplu, încearcă să facă conversaţie cu oricine l-ar asculta. Pe de altă parte, este povestitorul Holden, cel care judecă situaţia, se judecă pe sine şi este extrem de sincer cu privire la ceea ce i se întâmplă, la sentimentele care-l încearcă. Îşi aminteşte cu drag de  fratii lui, faţă de care are un ataşament deosebit. Genialul Allie, fratele său mai mic, a murit de leucemie, dar în gândurile lui Holden este mereu prezent şi parcă viu, deşi regretat. Phoebe este cea cu care şi-ar dori să vorbească şi pentru care cumpără un disc, „Little Shirley Beans” cântat de Estelle Fletcher. Muzica este şi ea definitorie pentru personaj. Tot de la un cântec pleacă şi titlul cărţii „Comin’ Thro the Rye” – pe versurile lui Robert Burns. Plimbându-se prin New-York ascultă un copil ce cântă:

„dacă cineva prinde pe careva venind prin lanul de secară” .”Asta m-a făcut să mă simt mai bine. Mi-a mai luminat puţin sufletul„. (Holden Caulfield în De veghe în Lanul de secară de J.D. Salinger).

Aminteşte de un coleg care fluiera extrem de frumos „Tin Roof Blues„, fapt pentru care a acceptat, să fie colegi de cameră, timp de 2 luni. La New-York merge la un local şi-l ascultă pe Eddie, care cântă bine, dar o ştie şi deci nu mai este atât de frumos. Holden are o scară de valori interesantă. Nu-i place Laurence Olivier în Hamlet, iar în Romeo şi Julieta – îl preferă pe Mercutio – care moare fără vină. Pe de altă parte citeşte mult, iar despre Hamlet scrie că:

„De fapt ştiţi ce trebuia să fac? Să citesc piesa! Nenorocirea cu mine e că trebuie să citesc lucrurile cu ochii mei. Când le joacă un actor, mi-e foarte greu să ascult. Mă tot întreb mereu dacă nu cumva o să facă ceva aiurea„. (Holden Caulfield în De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger)

Foarte de acord cu Holden, aici – este întotdeauna mai bine să citeşti, să-ţi imaginezi tu, cele scrise. Personajul citeşte mult, chiar şi cărţi clasice cum este Întoarcerea băștinașului, a scriitorului Thomas Hardy, pe care simte că l-ar putea suna la telefon:”Mie îmi plac cărţile care, după ce le isprăveşti, simţi c-ai vrea ca autorul să fie cel mai bun prieten al tău şi să-l poţi chema la telefon ori de câte ori ai chef”… „Mai degrabă i-aş telefona bătrânului Thomas Hardy. Îmi place Eustacia Vye”. (Holden Caulfield în De veghe în lanul de secară de J.D. Salinger)

Interesant e că ar prefera să facă meserii umile, nu să-i urmeze tatălui, avocat de succes şi cu mulţi bani, dar în acelaşi timp este, potrivit creşterii, un demn reprezentant al clasei sale, căruia nu-i plac lucrurile ieftine (geamantanele unui coleg, coşurile măicuţelor pe care le întâlneşte la New-York).

Nu vreau să epuizez subiectul. Declar deschisă discuţia la clubul de lectură şi hai Să povestim despre-o carte! Aştept cu nerăbdare părerile voastre pe marginea acestui roman. Cum aţi văzut voi povestea, ce v-a plăcut sau displăcut romanul, personajul …

Pentru cei care n-aţi votat încă cartea lunii aprilie sau cea pe trimestru puteţi s-o faceţi acum. Dacă aţi scris despre De veghe în lanul de secară – anunţaţi-mă, să vă trec link-urile de trimitere.

Puteţi să citiţi ce-a scris şi: Artele şi ştiinţele vieţii sau Sorin Lucian Berbecaru pe blogul său Recenzii beletrică ca urmare a acestei lecturi

 

 

„Să povestim despre-o carte” – Sondaj de opinie pentru trimestrul al II-lea, 2013

Girl reading / Fată citind de Charles Edward Perugini (1839-1918)
foto credit http://www.liveinternet.ru/users/2991253/post135913273/

Acest post este, într-un fel, continuarea articolului precedent. Dacă în articolul anterior votam cărţile pentru luna aprilie, acum,  aşa cum ne-am propus, e rândul cărţilor care au mai multe volume şi pe care să le discutăm la sfârşitul trimestrului al doilea, 2013. Asta înseamnă că vom avea timp, până la final de lună iunie, să citim ceea ce alegem acum. Mai mult decât atât, în luna în care discutăm cărţile pe trimestru, nu vom avea alte propuneri pentru lectură. Asta înseamnă că în aprilie vom hotârî ce vom citi în mai, dar pe iunie nu vom avea decât ceea ce va decide acest sondaj. La final de iunie vom propune, ca şi acum, cărţile pentru luna următoare, adică iulie şi cele pentru trimestrul următor. Deocamdată propunerile de lectură, cu o mică excepţie (Mizerabilii de Victor Hugo), sunt ale mele. Pe măsură ce  veţi hotărî altfel, aceste propuneri se pot schimba, îmbunătăţi. Ce doresc eu să vă rog să aveţi în vedere: ca toată lunea să aibă acces la lecturile respective, precum am scris şi în articolul precedent. Nu exclud literatura nou apărută, dar aplicăm aceleaşi reguli – am dovedit-o chiar acum, propunând Jocurile foamei a autoarei Suzanne Collins.

Sondajul de mai jos conţine mai multe titluri. Si acum, ca şi în postarea anterioară, puteţi să alegeţi maxim 2 titluri pe care le preferaţi. Votaţi şi vom povesti despre una din aceste cărţi la sfârşitul lunii iunie. Timpul de vot este până pe 2 aprilie. N-am vrut să spun 1 aprilie ca să nu credeţi că glumesc 🙂

Aştept cu nerăbdare votul şi comentariile voastre. Dacă aveţi orice sugestii pentru ca să îmbunătăţim votul, propunerile de lectură, ori timpul de lectură, acestea vor fi bine primite şi se va ţine seama de ele în lunile care vor veni.

 

„Să povestim despre-o carte” – Sondaj de opinie pentru luna aprilie

A Girl Reading / O fată citind (1878) de Charles Edward Perugini (1839-1918)
http://goldenagepaintings.blogspot.co.uk/2011/05/charles-edward-perugini-girl-reading.html

Salutare vouă tuturor! Deşi am dispărut pentru o perioadă destul de îndelungată, vreau să cred că ştiţi ce ne-am propus: săptămâna asta alegem cartea pe care o vom citi în luna aprilie şi la final de săptămână vom povesti despre cartea De veghe în lanul de secară, precum aţi votat. Dar până la finalul săptămânii, să vedem ce sondaj va ieşi pentru luna aprilie. Pentru că mie mi s-a părut corect, am trecut şi titlurile propuse pentru luna martie – să vedem poate au noroc mai mult acum, în aprilie. Acum le-am trecut pe toate. Poate că ar fi bine să stabilim o regulă. Să rămână după votare în continuare în concurs doar primele 2-3 titluri votate. Sau dacă preferaţi să aveţi surprize, putem încerca să găsim mereu ceva nou. Alegerea este a voastră! Eu am considerat că sunt titluri pe care oricine le-ar citi cu plăcere şi ar fi un câştig pentru mintea şi sufletul nostru. De data asta, pentru ca să reuşim o departajare mai clară, vă rog să alegeţi, fiecare din voi, 2  titluri de cărţi pe care v-ar place să le citiţi, să le povestim împreună. Aveţi, deci, 2 voturi pentru 2 cărţi preferate sau pe care aţi fi curioşi să le citiţi – sper să faceţi o treabă la fel de bună ca rândul trecut. Bineînţeles că, în final, sper să se departajeze una, cea mai votată carte va fi cea aleasă pentru dezbatere la sfârşitul lunii aprilie.

Aştept cu nerăbdare votul vostru cât şi propunerile de lectură, de care voi ţine cont pentru luna mai. Una din regulile pe care ar trebui să le stabilim, este ca titlurile să nu fie recente apariţii editoriale, noutăţi. Este greu să le găsească toată lumea şi uneori foarte scump. De aceea eu, până acum, am preferat cărţile care au intrat în biblioteci, care pot fi găsite, eventual, şi online. De căutat puteţi să le căutaţi voi, le voi căuta şi eu, atât pe internet, cât şi în catalogul online al bibliotecii noastre. Ceea ce ar fi de dorit este ca titlurile propuse să existe în bibliotecă, de preferat în mai multe ediţii sau, cel puţin, în mai multe exemplare. Acum am trecut pe listă una din propunerile voastre şi anume, Citind Lolita în Teheran de Azar Nafisi. Necazul e că biblioteca noastră are un singur exemplar la Sala de lectură. Este greu să lecturezi un roman la sală, iar online nu a apărut. Eu mi-aş dori să o citesc, cu atât mai mult cu cât este vorba de un club de lectură, ceea ce este un plus, în cazul nostru. Din câte mi-am dat seama cartea poate fi privită drept un roman dar la fel de bine poate fi şi o carte de critică literară (pentru că se analizează diferite romane). Este şi o frescă a unei societăţi despre care nu ştim foarte multe şi poziţia femeii în această societate islamică. Totuşi dorinţa mea cu putinţa tuturor nu ştiu dacă se va potrivi. Cum spuneam, pentru că nu am specificat anterior această regulă, acum am trecut cartea în sondaj. De luna viitoare, însă, să nu vă supăraţi dacă nu le voi trece în sondaje pentru votare. De asta eu am încercat să propun doar cărţi ce sunt de cultură generală, pe care le găsim mai uşor atât la biblioteci, online sau la prieteni ori familie prin casă. Nu exclud literatura apărută în ultimii ani, dar aplicăm aceleaşi reguli. Ar fi de ajutor dacă acestea ar putea fi lecturate online, deşi pentru mine, şi alţii ca mine, şi ar fi extrem de dificil de făcut. Poate că este vorba de obişnuinţă, de plăcerea de-a sta cu o carte în mână, de-a frunzări paginile sau doar de confortul ocular (pentru că sunt „mândra” posesoare a 3 perechi de ochelari), dar mie mi-e foarte greu să citesc şi mult mai greu să reţin ce citesc de pe calculator.  Acestea fiind scrise – vă anunţ că voi posta îndată şi continuarea: cel de-al doilea sondaj, cu propunerile de lectură pentru trimestru. Votaţi, alegeţi şi ne întâlnim încă o dată la sfârşitul săptâmânii pentru De veghe în lanul de secară.

 

 

Obişnuitul de azi – Internet şi carte prin Biblionet

Am avut aparatul de fotografiat la mine şi mi-am zis să fac şi o prezentare a unei zile obişnuite la noi în Filială. O zi în care copiiii se îmbulzesc pe calculatoare, în fiecare pauză şi după ore, cele 10 calculatoare dovedindu-se foarte puţine, de obicei. Aşa că am început să ne învăţăm cu reţinerile, astfel încât să nu fie supărare şi să ajungă cu toţii să acceseze internetul. O zi obişnuită, în care cititorii, din fericire, se mai uită pe rafturi şi căută cărţi. Este adevărat că sunt mai puţini decât cei care utilizează internetul, dar nici nu mă aşteptam să fie altfel. Cărţile aşteaptă  răbdătoare în rafturi, de aceea am inclus şi câteva poze cu câteva sugestii de lectură. Ceea ce m-a bucurat zilele trecute, a fost că unii dintre cei care anii trecuţi n-au fost înscrişi în bibliotecă şi n-au împrumutat până acum cărţi, au fost tentaţi acum s-o facă. S-au înscris, iniţial, în bibliotecă doar pentru că acum, aici, este internet gratuit. Este adevărat că atunci când s-a deschis centrul Biblionet la noi în filială, m-am gândit şi am sperat că, fiind înconjuraţi de atâtea cârţi, până la urmă, cei veniţi doar pentru internet vor fi curioşi să le deschidă, să le frunzărească, să le citească. Aşteptarea a fost ceva mai lungă, totuşi m-am simţit răsplătită, într-un fel, prin ceea ce s-a întâmplat. Sunt povestri interesante despre cum Biblionet-ul a reuşit să influenţeze sau să schimbe viaţa unor oameni, prin conexiunea pe care o oferă cu lumea, cu informaţiile, cu tot ceea ce presupune acest minunat mijloc de cunoaştere. De ce n-ar fi, pe lângă această binefacere, şi în sens invers un plus ce-l face, involuntar, spre carte a unor utilizatori inveteraţi ai internetului. O idee bună acest biblionet, care adună atât serviciile bibliotecii cât şi pe cele ale internetului laolaltă.

Pentru mine sensul bibliotecii s-a schimbat. Sau şi-a adăugat noi sensuri. Biblioteca s-a transformat primind noi valenţe, modernizându-se, dezvoltându-şi serviciile. Bibliotecarul, în sine, a fost nevoit să înveţe, să folosească noi şi noi programe şi aparaturi. Au învăţat să folosească intenetul, ca mai apoi să devină traineri ai utilizatorilor noştri, au început să scrie, să devină internauţi… Au apărut filme în care elogiază meseria asta, The Librarian fiind unul dintre cele mai cunoscute.

De aceea aş fi curioasă să aflu: Ce înseamnă pentru voi biblioteca? Ce părere aveţi despre Biblionet? Prin ce credeţi că se va schimba biblioteca în continuare? Şi cum vedeţi bibliotecarii de azi? Primul care a scris ceva în acest sens este Sorin-Lucian Berbecaru. Este adevărat că până acum, n-a avut lucruri prea bune de scris despre bibliotecarii pe care i-a cunoscut, dar eu, una, sunt optimistă pentru că este doar la cel de-al doilea articol. Totuşi, asta mi-a dat de gândit. Cum ne vede lumea? Este bine să reuşim să ne vedem, iar cititorii noştri sunt oglinda în care trebuie să privim ca să ştim ce avem de schimbat sau de îmbunătăţit la noi. Aştept cu nerăbdare comentariile voastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-aş dori să vă uitaţi şi ce-au scris: Luna pătrată, Pluta cu paparude, ChGabriela, Fructitza, Cronicile unui psihoterapeut, Schtiel, Teo Negură, Iulia Radu, Pensionarul, LaFeeBlanche, Innerspacejournal, Despre filme cu subiectivitate

 

Salut prieteni!

Ne-am gândit să vă facem o surpriză! Prin mine, cea care povestesc, Filiala nr. 3 a Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara Deva, şi-a deschis porţile către lumea virtuală. Am creat acest blog din dorinţa de a putea să vă împărtăşim mai bine toate noutăţile, bucuriile, informaţiile utile, activitaţile organizate. O să găsiţi aici locul unde să citiţi despre noi cărţi apărute, cărţi ecranizate, sau pur şi simplu povestiri ca cea de acum. Este un mod de a ajunge la voi şi de a vă provoca să citiţi, să ne citiţi şi mai ales să ne scrieţi.

Bibliotecara „de serviciu la blog”, Roxana Monica Bortoş