RSS

Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

04 Iun
Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Pendulul lui Foucault, cartea scrisă de Umberto Eco, cea care a fost propusă pe luna aprilie, spre a fi citită şi discutată în cadrul clubului de lectură vitual, „Să povestim despre-o carte”, la care s-a  amânat discuţia pentru luna mai, iar acum… ne aflăm deja, la începutul lui iunie. Îmi cer scuze pentru această întârziere şi sper ca pe viitor să nu fiu nevoită să amân atât vreuna dintre întâlnirile noastre. Revenind, însă la temă şi mai întâi la scriitor, pot spune că Umberto Eco m-a cucerit anterior cu o altă cartea a sa, Numele umberto-eco-pendulul-lui-foucault-600trandafirului. Într-o perioadă toată lumea citea  sau vroia să citească această carte, iar ulterior ecranizarea ei a fost o reuşită, de asemenea. Când am ajuns la facultate mi-am dat seama că Eco este şi fondatorul, dezvoltatorul unui concept modern al semioticii la nivel mondial. Studiile sale de estetică medievală i-au format o percepţie aparte, inspirând, ca timp şi loc de desfăşurare ale acţiunii, lucrările sale beletristice. Un scriitor de o vastă cultură, ceea ce a făcut posibil ca lucrarea sa, Pendulul lui Foucault, să fie densă de informaţii, de trimiteri, de simboluri, de noţiuni. A fost, cred, cartea pe care am citit-o cel mai încet, zăbovind şi căutând informaţii suplimentare la trimiterile despre care amintea Eco. După lectura cărţii am stat în cumpănă şi m-am gândit cum să scriu despre ea. Care ar fi unghiul potrivit, care ar fi prezentarea care să cuprindă informaţiile, firul narativ al cărţii şi ideile controversate expuse. De la o discuţie la un pahar de băutură, o joacă de gânduri pe tema templierilor care, după cruciade, „rămaseră fără scop sau, mai bine zis, îşi transformaseră mijloacele în scop, îşi administrau imensa lor bogăţie„, se ajunge treptat, discutând aprins, pe măsură ce apar noi şi noi personaje ce vin cu alte argumente ce oferă o perspectivă din ce în ce mai amplă, misterioasă, plină de informaţii asupra acestei teme. Încetul cu încetul ne trezim că se vorbeşte despre ştiinţa cabalei, despre alchimişti ce sigur cunoşteau secretul producerii aurului şi care erau membri ai societăţilor secrete. De la simple discuţii se ajunge la o adevărată conspiraţie, pare totul real, rozacrucienii sau templierii par să existe şi sunt ameninţători în contemporaneitate:

Belbo sună pe Casaubon: „Sunt la ananghie…” „Ei sunt pe urmele mele.””Templierii… ” „Ei cred că am harta” „Citeşte dischetele pe Abulafia””M-au găsit, … parola… ” Un pocnet sec, ca de armă. Un amalgam de voci… „- (personajul Belbo, din Pendulul lui Foucault, p. 32-33)

„încă nu ştiam că începuserăm să ne jucăm cu focul grecesc, care arde şi mistuie”.

cavalerii-templieriMi-a plăcut începutul, mister, cabală, ideea de a putea călători în timp, sau a vedea şi retrăi cu ajutorul Pendulului lui Foucault, orice întâmplare din trecut. Trecerea de la magie la alchimişti şi ulerior la templierii s-a făcut treptat. Am aruncat o privire asupra istoriei, asupra apariţiei templierilor şi asupra motivelor „bogate” pentru care regele, după ce pierde oraşul Damietta, (abia cucerit) fiind nevoit să plătească sarazinilor 500 mii de livre de aur, pentru a-şi salva viaţa – se dezice de templieri, încercând ulterior să-i destrame, să-i unească cu Ordinul Ospitalierilor, apoi le confiscă averile şi-i arestează. Discuţia lui Casauboun, împreună cu Belbo şi Diotallevi se adânceşte. Casaubon îşi scrie teza pe această temă, deci interesul lui, dorinţa de informare este legitimă. Pentru un scurt timp apare un alt pasionat, care propulsează o nouă teorie. Este vorba de colonelul Ardenti care îşi exprimă convingerile şi îşi aduce cercetările făcute, cercetări ce îmbină numerologia cu misterul şi societăţile secrete. Societatea secretă ar trebui să fie formată din 36 pentru că acest număr a fost găsit pe un petec de hârtie şi dintr-o dată a devenit număr sacru 3+6=9, iar 1944=18=3×6, trebuie să fie anul în care planul secret trebuie să se termine pentru a putea ca în 2000 – Anul Fiarei, Anti-Ierusalimul, Noul Babilon să renască. După ce discută cu Casaubon şi Belbo, Ardenti dispare şi la fel dispare şi mapa roşie (sau maro) în care are documentaţia. Cei doi (Belbo şi Casaubon) sunt chestionaţi de poliţie. Faptul că acest colonel poate să se numească diferit – Arcoveggi şi că este posibil să fi fost colaboraţionist – este doar încă o temă pe care ulterior Eco o mai aminteşte atunci când, vorbeşte de unchiul lui Belbo, Carlo, care era „în chip moderat, fascist”. Revenind la numerologie – se pare că cei 36 de cavaleri s-ar afla în 36 locuri secrete pe pământ – suma acestora ar fi 216 iar suma acestora adunate ajungem la cifra 9 (şi revenim la numărul sacru). Locaţia castelului templierilor, intrarea secretă iar emblema pe care scrie „Golul nu există”… reiese atât din discuţia lui Casaubon cu Belbo, cât şi, peste ani, cu Amparo:

„Dincolo de uşă se descoperă un mormânt cu şapte laturi şi unghiuri, luminat din belşug de un soare artificial. În mijloc un altar rotund, împodobit cu diverse citate sau embleme, de tipul NEQUAQUAM VACUUM…”… „Golul nu există”.

M-a deranjat faptul că romanul a fost extrem de fracturat, de împărţit, schimbând tema, timpul şi având pasaje largi dintr-un jurnal care, deşi spuneau multe despre personaje şi relaţiilor lor Contele de Saint-Germain. Foto credit Wikipediade iubire, nu aveau nimic, aparent, cu firul acţiunii. Pe urmă, m-am gândit că sunt „pliuri” necesare pentru a ca cititorul să poată să-nţeleagă la nivel enciclopedic fiecare noţiune, fiecare sens. Dar chiar şi aici, în poveştile de iubire, atât a cea a lui Casaubon, cât şi al lui Belbo, se poate spune că există gelozie şi apare un potenţial cavaler, misterios, ce pare să poată cuceri orice femeie – este vorba de d-nul Agliè, care lasă să se înţeleagă că ar fi însuşi Contele de Saint-German, nemuritorul, alchimistul, cel mereu înconjurat de doamne şi cel implicat în constituirea societăţilor secrete. Acesta este cel care plusează informaţia, care face o paralelă între Exu (spritul haosului şi al înşelăciunii) şi Hermes, între miturile europene şi cele africane. Vorbeşte despre rozacrucieni, despre Noua Atlantidă a lui Francis Bacon, care ar fi de fapt ţara rozacrucienilor.

„Marea Fraternitate Albă, zi-le rozacrucieni dacă vrei, zi-le cavalerie spirituală a cărei încarnare ocazională sunt templierii, e o cohortă de învăţăţi, puţin, foarte puţin aleşi, care călătoreşte prin istoria umanităţii, pentru a prezerva un nucleu de înţelepciune eternă.”… „Ea este opera Stăpânilor Lumii, cărora nu le scapă nimic”…”Fireşte că Stăpânii Lumii se apără cu ajutorul secretului”. (D-nul Agliè în conversaţie cu Casaubon)

„Dar ce anume vor ei ca lumea să ştie?” (Casaubon) „Că există un secret. Altfel de ce să trăieşti, dacă totul ar fi aşa cum pare.” (D-nul Algiè)”Şi care-i secretul?” (Casaubon)”Acela pe care religiile revelate n-au putut să-l spună. Secretul se află dincolo”. (D-nul Agliè, p. 238, Pendulul lui Foucault, Umberto Eco)

Odată ce Amparo, cea crescută atee în comunism, cea raţională, ajunge creadă că a fost posedată de Pomba Gira, la o ciudată manifestare ce celebra pe Exu, pleacă şi-l părăseşte pe Casaubon. Se simte inferioară pentru acest fapt, ajunge să creadă că există o diferenţă de care n-a fost conştientă. Citind, ai impresia că această despărţire a fost orchestrată de Agliè, care, ştiind care va fi finalul, are gata pregătite alte noi teorii:

„Rasa, ori cultura, dacă vrei, constituie o parte din inconştientul nostru. Iar o altă parte e locuită de figuri arhetipale, aceleaşi pentru toţi oameni şi pentru toate secolele”(Agliè, p. 246)

„Misticul e pentru ei (Stăpânii n.a.) un sclav, locul unei manifestări a numinosului, cu ajutorul căruia se certează simptomele unui secret” (Agliè, p. 246).

Romanul de teme şi gânduri, Pendulul lui Foucault, mi s-a părut un periplu larg, interesant – care pleacă urmărind feţe diverse, de multe ori opuse ale unui subiect. Se atinge tema credinţei sau a lipsei acesteia, a Pendulul lui Foucaultcomunismului şi a capitalismului. Un exemplu al acestei abordări este şi descrierea celor două edituri Garamond şi Manuzio (ca să vedeţi că, pentru mine, mai important decât misterul templierilor este misterul din spatele edituriilor 🙂 )  care sunt ale aceluiaşi patron. Una, Garamond, este serioasă dar modestă, cu file netăiate şi coperte sobre, iar cealaltă, Manuzio, cu coperte elegante, hârtie scumpă, caractere frumoase şi clare. Diferenţa aceasta se vede şi din amplasamentul fiecărei edituri, din intrări sau secretariat. Opulenţa editurii Manuzio este special aleasă pentru a-i păcăli pe ASP-i (Autorii pe Speze Proprii) care în final ajung să-şi plătească chiar de 2 ori lucrarea tipărită. Manuzio nu este o editură care să facă vânzare, Garamond este cea care publică şi vinde lucrările clasicilor … certificate de timp, cele care se caută. Cu toate astea Proiectul Hermes – „Renaşterea ştiinţelor oculte în lumea modernă” este ales să apară la editura Manuzio şi este destinat să vândă mult. Va publica doar lucrări oculte, care se caută…  Planul mincinos al editurii Manuzio se identifică cu dorinţa ASP-ilor, care devin convinşi să publice la această editură. Dar dintr-o dată un plan iluzoriu este pus în practică şi devine real.

Ca un drum iniţiatic, călătoria pe care o faci citind acest roman, poate că este mai interesantă decât finalul. Pentru că, în final, misterul, dacă există, nu se dezvăluie. Marele plan rămâne ascuns aşa cum probabil trebuia,  rezolvarea misterului pare extrem de facilă şi se bazează tot pe o discuţie, de data asta a lui Casaubon cu Lia, care decide că acel petec de hârtie cu numerele misterioase era o simplă listă de cumpărturi. Finalul este, chiar dacă imposibil de a fi prevăzut,  pe potriva cărţii. Jacopo Belbo pune în joc o adevărată maşinărie, el inventează Planul, un vinovat, „un adevăr cu contururi ceţoase”. Crează o speranţă într-un secret, dar inventând, a creat o altă realitate în faţa căreia trebuia să dea socoteală şi devine martir al planului creat.

logo_club_lecturaAcum, la final de postare, mă gândesc că este posibil să nu fi prins eu ideea, să nu fi reuşit să redau ce-am crezut, ce-am înţeles. Am nevoie de voi, să mă completaţi, să vă scrieţi părerea povestind despre această carte. După îndelungi amânări, declar dezbaterea deschisă!

Despre asta a scris Beausergent aici, aici aici, aici aici, aici. Aştept să-mi trimiteţi link-uri, dacă aţi scris despre acest subiect.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , ,

74 de răspunsuri la „Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

  1. Radu

    Iunie 4, 2013 at 7:05 am

    Şi eu am citit încet această carte !
    În plus am avut norocul sa primesc un exemplar chiar din mâinile autorului datorită fratelui meu, Mircea Ţuglea .

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 4, 2013 at 8:33 am

      Excelent! Un adevărat noroc să ai o asemenea carte! Cum ţi s-a părut cartea? Ce ai putea spune despre ea, în câteva cuvinte, dacă ar fi să te gândeşti?

       
      • Radu

        Iunie 27, 2013 at 9:14 pm

        Umberto Eco-Marin Mincu-Mircea Tuglea (bursa Herder)
        Am si autograf pe ea ! 🙂
        E greu sa scriu intr-un comentariu despre o opera atat de complexa !

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 28, 2013 at 7:03 am

        Mulţumesc pentru completări 🙂 A parcurs un drum lung, dar cred că a fost cu atât mai interesant de citit cartea. Ai dreptate, este greu să scrii într-un comentariu despre operă. Chiar şi mie, după ce am scris destul de mult, mi se pare că doar am „zgâriat suprafaţa” tematică 🙂 Mersi că ai revenit.

         
  2. beausergent

    Iunie 4, 2013 at 7:19 am

    Mi-am inceput confesiunile legate de prima lectură a „Pendulului…” aici şi le-am continuat aici (asta e cam nesimţit de lungă, iar trimiterea la op.cit.(ită) e la sfârşit) şi aici (confesiuni, pentru că eu cred că primim dintr-o carte doar ceea ce ştim deja, „developăm” partea existentă în noi care se suprapune peste ceea ce a ieşit din „mâna” autorului). Apoi, la lectura cea nouă, mi-am mai notat câte ceva: aici, aici (doar ca să nu le uit) şi aici (sper că nu m-am incurcat in link-uri 🙂 ).

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 4, 2013 at 9:01 am

      Mulţumesc de link-uri. Le-am citit, am comentat la tine pe blog. Ar trebui însă să scriu ceva şi pentru aici, acasă la mine 🙂 Ai dreptate, putem să primim dintr-o carte ceea ce ştim deja, ce se poate suprapune cu subiectul. De asta poate fiecare dintre noi poate înţelege altceva dintr-un text citit. Dar pe de altă parte, cartea citită devine o experienţă personală, una la care ulterior faci referire, care te poate trimite cu gândul chiar şi acolo unde nu ţi-e familiar şi cunoscut. Devine cunoscut, devine accesibil odată ce ai lecturat. Citind Pendulul lui Foucault, mai ales la prima lectură, este imposibil să vezi toate conexiunile, toate trimiterile, în mod just. Dar poţi rămâne să aprofundezi, să citeşti, pe mai departe, să te informezi, ca să poţi, ulterior „developa” acest film, această cunoaştere. Mă gândesc, că asemeneni unei piese bune pe care o poţi vedea în interpretarea aceloraşi actori, aprofundând în fiecare seară mimica altuia din cei care interpretează, la fel poţi face şi cu această carte. Ideile conţinute, trimiterile, simbolurile, care pot fi urmărite de-a lungul romanului, se pot schimba, pot căpăta noi înţelesuri, odată cu alte informaţii primite, alte lecturi citite. Mulţumesc pentru comentariu, pentru articolele postate şi pentru link-urile de trimitere către acest blog 🙂

       
      • beausergent

        Iunie 4, 2013 at 9:51 am

        Aș dori să-l intreb pe norocosul Radu, care are ediția originală (mai mult chiar decât originală, chiar originară, dacă a primit-o din mâinile autorului), dacă ne poate ajuta in cele două chestiuni de traducere care m-au intrigat: pictorii aceia chiar se „sfidau” cu tacurile? si pe ultima pagină: cum e mai apropiat de sensul dorit de autor: „N-au incredere” sau „N-au credintă” ? Multumesc.

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 4, 2013 at 9:55 am

        Mi-ar place să răspundă Radu, dar cred că, acum că am terminat cartea, pot spune, după părerea mea, că este vorba de credinţă şi nu încredere… Cel puţin pentru mine ar fi mai logic.

         
  3. beausergent

    Iunie 4, 2013 at 7:26 am

    din cauza link-urilor, s-ar putea ca primul meu comentariu să fi ajuns în spam.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 4, 2013 at 7:56 am

      A fost, într-adevăr în spam, dar a durat mai mult să răspund pentru că am ataşat link-urile la final de articol şi, în plus, aş vrea să comentez la finalul fiecăruia din articolele tale. Voi scrie, bineînţeles şi aici pe blog, răspunsul la comentariul tău anterior.

       
  4. Drugwash

    Iunie 4, 2013 at 12:50 pm

    Din păcate n-am citit-o; lipsa de timp, de dispoziţie nu mi-au permis. Îmi pare rău să te dezamăgesc. 😦

    De altfel, nu m-au atras absolut niciodată poveştile cu templieri, alchimişti şi altele asemenea. Chestiune de gust propriu şi personal, atîta tot.

    Sper totuşi ca ceilalţi care au citit-o, să contribuie frumos la dezbatere. Mult succes! 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 4, 2013 at 12:58 pm

      Nu-i nimic dacă n-ai citit-o, deşi nu aş putea-o încadra în genul acela de carte. Pare mai degrabă asemănătoare cu Lumea Sofiei, a lui Jostein Gaardner. Acolo filozofia, curentele de gândire şi marii filozofi sunt cele pe care merge firul narativ, este o poveste în poveste. La Eco povestea este copleşită şi inundată de multe alte poveşti care, până la final, nu-ţi spun multe.
      Sper şi eu ca ceilalţi să contribuie. Oricum, mie mi-a fost greu să reuşesc să pun în cuvinte ceea ce-am înţeles. Cred că a fost ce-a mai greu lectură de prins în cuvinte pe care am citit-o.

       
      • Drugwash

        Iunie 4, 2013 at 1:39 pm

        Din ceea ce ai dezvăluit şi din cele cîteva citate, mi-am făcut o idee aproximativă. Sub pretextul unor poveşti, introduce destule idei şi fapte reale şi chiar contemporane. Din păcate n-am fost niciodată captivat de stilul „pachet în pachet”, unde primeşti pachetul mare cît masa şi trebuie să tot desfaci la ambalaje colorate, strălucitoare şi cutii care conţin alte cutii care conţin alte cutii şi tot aşa pînă ajungi la ultima care are înăuntru ceva insignificant, gen bileţel spunînd: „gestul contează”. Dar dacă asta „se vinde”, cine sînt eu să mă opun? 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 4, 2013 at 3:34 pm

        Nu ştiu cât este de vandabil. Critica literară l-a considerat mai mult un roman filozofic decât unul de „casă”. Spuneau că este probabil, romanul viitorului – cel de tip enciclopedic, unde dacă citeşti o carte, afli despre toate subiectele. Nici eu n-am fost fan să citesc aşa ceva. Lumea Sofiei mi-a plăcut foarte mult. Era mai uşor de urmărit, sau erau eu cu câţiva ani mai tânără 🙂 Acum am făcut un efort, citnd spre a analiza, această carte. Este una să citeşti şi cu totul altceva când trebuie să scrii despre ceea ce-ai citit. Cel puţin, asta-i părerea mea. Mă bucur că, sper, din ceea ce-am auzit despre Jocurile Foamei, că este mai uşor de citit şi urmărit acţiunea. Aveam nevoie de aşa ceva 🙂

         
      • Drugwash

        Iunie 4, 2013 at 3:47 pm

        Vandabilitatea era evident metaforică, deşi ar putea deveni realitate în cazul în care se va dovedi că asta e tendinţa romanului viitorului. 🙂

        Cred că cel mai important e a citi spre a afla şi spre a înţelege. Analiza se poate face destul de uşor, odată înţeles mesajul, cred eu. Dar poate că şi asta depinde de la om la om.

        Mai mult ca sigur nu voi citi nici ‘The hunger games’, e prea dark şi am destul întuneric în suflet ca să plusez şi cu o carte. Plus că vreau să mă apuc serios de treabă, după un an de lălăială. Dar îmi face întotdeauna plăcere să citesc impresiile altora, gîndurile, interpretările, întrebările şi răspunsurile care se nasc după fiecare experienţă a lecturii. 😉

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 4, 2013 at 4:11 pm

        Dar ai dreptate, fiind una dintre „ciudăţeniile” literaturii – adică atipică – sunt convinsă că va rămâne în timp, atât ca tip de roman, cât şi ca importanţă a scrierii unui geniu creator, cum este Eco. Pentru mine vreo două săptămâni – au lipsit cuvintele potrivite. Cred că eu scriu mai greu. Nu-i nimic dacă nu citeşti Jocurile Foamei, te aştept cu comentarii despre lumea distopică, în general 🙂 Îmi fac plăcere comentariile tale.

         
      • Drugwash

        Iunie 4, 2013 at 4:17 pm

        Mulţumesc, voi căuta să fiu prin preajmă. 😉

         
  5. beausergent

    Iunie 4, 2013 at 3:56 pm

    La a doua lectură nu m-am mai lăsat atât de uşor „dus” de firul narativ şi sedus de jungla referenţială. Eco se joacă. Îi place să nareze, să construiască. În secţiunea şasea, „Tipheret”, sefirotul Jocului, chiar această joacă e dusă la paroxism şi poate fi văzută ca o „carte în carte”. Din acest motiv e secţiunea pe care am citit-o la modul cel mai detaşat, adică era chiar „detaşabilă”, scop în sine, construirea Planului, joc pur al imaginaţiei, fără altă miză în planul narativ decât existenţa lui propriu-zisă (a Planului inventat). Şi, dacă nu te laşi furat de luxurianţa referenţială, mesajele cărţii sunt de-a dreptul explicite: „lumea e o enigmă benignă”; vrei o minune? poftim aici: Dumnezeu s-a făcut om şi mântuie păcatele lumii. Şi voi, bărbaţilor, nu mă vai jucaţi atâta, că doar nu sunteţi copii şi dedicaţi-vă trup şi suflet soţiei şi familiei voastre, că altfel va fi vai şi-amar de capu’ vostru. Cam asta. În rest, doar plăcerea jocului, imaginaţiei, a construcţiei narative. Eu asta am înţeles.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 4, 2013 at 4:32 pm

      Ce frumos îţi răspunsesem şi am dat cu mouse-ul şi am închis căsuţa în care scriam :(. O iau de la capăt sper să-mi amintesc cât de cât răspunsul 🙂 O adevărată „junglă” de referinţe, cum spuneai 🙂 A fost greu să trec, cu atât mai mult cu cât n-am ştiut că unele referinţe nu aveau nimic cu întâmplare în sine. Acum, la o a doua lectură aş începe şi eu, ca şi tine, doar de la anumite capitole încolo. Ai dreptate – femeile sunt mai raţionale, cel puţin în această carte. Ele au grijă să-i aducă cu picioarele pe pâmânt pe bărbaţi (poate că asta este rolul, în definitiv, al femeii – să ţină bărbatul concentrat pe necesătăţile familiei, a copiilor) pentru că joaca, de orice tip, tinde să-i îndepărteze, să rupă liantul familial. Planul pus la cale, minuţios de Belbo, joaca elaborată, tinde să impresioneze, în fapt tot o femeie (sau, oricum, este din vina Ei, care n-a ştiut, n-a vrut, să-l ţină aproape, să-l ţină preocupat de ei doi). Poate că, bărbaţii plănuind se simt puternici, simt apropierea de Creator, (de care femeile sunt mai apropiate, fiind purtătoare de viaţă) vor să-i descifreze „misterul”. Dar omul nu-i zeu şi jocul scapă din mâini, devenind malefic, puternic în irealitatea realului său. Ai dreptate „a fost vai şi-amar” pentru că nu poţi plănui neştiind cum vor reacţiona ceilalţi, nebănuind unde se va ajunge după ce jocul a început.

       
      • beausergent

        Iunie 5, 2013 at 7:30 am

        Ai completat excelent cu rolul Lorenzei/Sophia în puzzle-ul romanului. Cartea am recitit-o în întregime. Primele capitole, atât de dificile la prima lectură, sunt cele mai savuroase la recitire.

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 5, 2013 at 12:22 pm

        Sunt convinsă că la o a doua citire ar fi mai bine, mai relaxant şi nu ar trebui să studiez, cum am făcut-o acum. Mă bucur că ţi-a plăcut analiza pe care am făcut-o. Mi-a fost greu să sintetizez, să-mi leg ideile – de aceea am amânat atât de mult scrierea articolului.

         
  6. mixy

    Iunie 4, 2013 at 6:07 pm

    Ştii că mă văitam oricum că nu-mi place stilul Eco… ei bine, providenţa lucrează şi n-am reuşit să pun mâna pe carte. Nu am găsit-o şi… în sinea mea m-am bucurat că n-o găsesc :”>
    Subiectul, aşa cum e expus de tine, cu siguranţă mi-ar fi plăcut, dar stilul lui tot nu-mi place. Poate n-am răbdare, naiba ştie ! Mă uit cât a scris beausergent şi mă simt outsider

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 4, 2013 at 6:29 pm

      Nu este un stil uşor de citit. Am decis că, deşi la nivel intelectual am fost copleşită de informaţii şi l-am admirat sincer pe scriitor pentru cultura şi felul deosebit de alambicat în care a reuşit să scrie, nu este nici genul meu de carte. Sau cel puţin, nu ştiu ce-aş fi ales altă dată, dar acum, dacă ar fi fost după mine, cred că nu aş fi ales să citesc acest roman. Pe de altă parte, faptul că am reuşit să-l citesc m-a îmbogăţit de noţiuni şi informaţii pe care nu le-aş fi aflat altfel. Nu trebuie să te simţi outsider. Am vorbit că aici – la acest club de lectură (în afară de mine, care volens, nolens, trebuie să citesc, ca să pot posta un articol pe temă) nu există obligativitatea de-a citi ceva ce nu-ţi place. Sper să găseşti Jocurile Foamei (am găsit-o şi online, cred că am postat link-ul) . Eu am început cartea şi este (nu ştiu dacă fac comparaţia cu Pendulul lui Foucault, în mod involuntar) o lectură uşoară, rapidă. Mersi de comentariu. Te aştept, aşa cum i-am spus şi lui Dragoş, cu mare plăcere, chiar dacă nu reuşeşti să lecturezi ceea ce-am stabilit.

       
    • beausergent

      Iunie 5, 2013 at 7:22 am

      Am scris mult pentru că nu am fost capabil să sintetizez. Postările de pe blogul meu s-au vrut la inceput „material de lucru” pentru comentariul meu de aici, dar n-am mai dus proiectul până la capăt, aşa că m-am prezentat cu ele aşa cum le lăsasem. Se vede din faptul că am postat mai mult citate. Eu vin aici cu nervii întinşi de la serviciu pentru că aici mă destind, mă simt bine. Din acest motiv, orice nuanţă de competiţie indusă printre cei care comentează aici mă întristează. Desigur, nu e cazul comentariului dvs.

       
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 5, 2013 at 8:07 am

        Sunt convinsă că Mixy nu s-a gândit la un concurs. Iar eu sunt bucuroasă să aflu că te destinzi aici la mine 🙂 Asta este ceea ce îmi doresc.

         
      • mixy

        Iunie 5, 2013 at 11:29 am

        @Beausergent: Aaa… Doamne-fereşte! Nu spiritul competitiv m-a îndemnat să vorbesc aşa, mai degrabă invidia, pentru că eu nu-s în stare să-l citesc pe Eco :)) Jos pălăria!
        @Roxana: Am văzut aseară linkul cu Jocurile Foamei. Încă nu am început să le citesc, dar sper să pot termina la timp

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 5, 2013 at 12:11 pm

        M-am gândit eu că te rodea invidia – frumos sentiment :))

         
  7. shiki shiki

    Iunie 4, 2013 at 10:14 pm

    mie mi-a placut. nu mai tin minte daca e a treia sau a patra oara cand il citesc dar e una din cartile mele preferate. nu am mai gasit lucruri noi interesante ca prima data(asta era inainte de revolutie). din cauza lui Eco am citit o gramada despre erezii , alchimie , cabala si nu, despre templieri nu in mod special. si daca am citit despre erezii a trebuit sa citesc si teologi si mistici si de acolo totul s-a multiplicat si ramificat. sigur ca Eco s-a jucat, iar fragmentarea e si din cauza structurarii cartii sub forma arborelui sefirotic. singura chestie care m-a enervat teribil si pe care o uit mereu e finalul, absolut nesatisfacator pentru mine , ma enerveaza la culme cartile si filmele care te lasa sa iti alegi tu sfarsitul. sau poate ca Planul nu poate avea un sfarsit? 😛 am uitat toate chestiile pe care voiam sa le citez dar imi aduc aminte de -fiecare rozacrucean e rozicrucianul celuilat . totul e adevarat si nimic nu e adevarat sunt cele doua fete ale aceleiasi monede.
    hunger games nu se compara , o sa ti se para arici pogonici, n-o sa stii cand l-ai terminat :P(apropo de terminat , mai am un volum si un pic si iti aduc cartile)

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 5, 2013 at 7:50 am

      Este o poartă, ai dreptate, spre alte cărţi. Nu ştiu dacă mai demult m-ar fi interesat să citesc despre conspiraţii şi erezii, poate că da. Dar cred că în tinereţe treceam mai uşor peste ceea ce nu înţelegeam. Acum am vrut să mă lămuresc cum era cu fiecare trimitere şi pentru că n-am citit alte cărţi, am căutat mult pe Google. Pe lângă roman, am citit mult material informativ. Cred că dacă aş citi a doua oară lectura ar fi mai uşoară, mai plăcută. Deşi, aşa cum am spus, nu cred că este genul meu 🙂 Dar chiar şi aşa, mă bucur că am reuşit să citesc cartea. Au fost informaţii noi pentru mine, a fost ceva inedit, interesant şi frustrant (uneori). Nici mie nu mi-a plăcut în mod deosebit sfârşitul. Mă gândesc că este o lecţie – nu faceţi ca ei 🙂 iar faptul că te lasă sfârşitul deschis, să-ţi imaginezi că ar fi posibil să existe cu toate astea ceva, până la urmă, face ca moartea lui Belbo să fie pentru o cauză reală, nu un rezultat al unui complot imaginativ.

       
      • shiki shiki

        Iunie 5, 2013 at 1:43 pm

        nu uita ca a fost publicat in 1988 . pe vremea aia puteai doar sa tanjesti dupa carti pe teme esoterice si mistice. dupa revolutie o vreme am cumparat si/sau citit aproape tot ce aparea si care fusese interzis inainte

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 5, 2013 at 2:05 pm

        Da, ai dreptate. Dacă-mi amintesc bine, prin 1988 eu eram în faza mea James Clavell – cu Shogun, Changi, Nobila casă, Tai-Pan … Cărţile esoterice au apărut după revoluţie, aşa cum zici.

         
  8. alma nahe

    Iunie 4, 2013 at 10:48 pm

    Îl citeam mai bine pe la 15 ani în tran(să)…da’ firul era altul. În Pendulul e încâlcit, mi-a luat vreun an(din viaţă?) să citesc până la ultima filă. Apoi am luat-o de la capăt şi mi-a mai luat câteva luni să o lecurez a doua oară. Eco-ul ăsta drag trimite pe coclauri, lucru ştiut. N-ai cum să citeşti repede, în niciun caz. Te ocupă.

     
  9. Rox

    Iunie 5, 2013 at 12:41 pm

    L-am lecturat incet, pe indelete, a meritat. Mie mi-a placut

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 5, 2013 at 12:49 pm

      Mă bucur că l-ai citi. Cred că dacă n-ar fi trebuit să scriu despre carte, să încerc să înţeleg cât mai bine subiectul, ca să pot prind esenţialul, mi-ar fi plăcut mai mult. Adică mă exprim greşit – mi-a plăcut, a fost interesant, dar… mi-a luat mult timp şi la un moment dat m-am simţit că fac un studiu şi nu o lectură

       
  10. Ritiu Maria

    Iunie 5, 2013 at 3:26 pm

    Spre regretul meu, n-am apucat sa citesc cartea, insa pot spune ca, mi-am facut o parere despre ea, din articolul tau Roxana, precum si din comenturile postate, pe care le-am citit in totalitate.
    Mie, de la inceput, mi-a dat de gandit titlul: Pendulul…si acum am gasit si explicatia, Eco se
    „joaca” cu timpul, pendului fiind un ornic vechi, care inregistreaza timpul, in mod firesc era ca, firul actiunii sa strabata istoria, purtandu-te, ca pe valuri, prin timp si facand referire la diferitele actiuni care, au suscitat interes, in timpul respectiv. Cred ca acum m-ar putea interesa un asemenea roman, pe care sa-l citesc fara presiunea unui termen, asa cum ai facut tu Roxana,
    Personal iti multumesc pentru efort, pentru concentrare si pentru faptul ca, ne-ai adus in fata un roman care are, pentru fiecare o arie de interes si din care ai de invatat.
    Mie imi place ECO, mi-a placut romanul Numele trandafirului:- si din acel roman s-a putut vedea ca, este un autor erudit caruia ii place sa te copleseasca cu informatii si nici in acest roman nu se dezminte ci, chiar se amplifica asa dupa cum rezulta din articolul prezentat.
    Felicitari Roxana, prin articolul de fata ne-ai imbogatit si ne-ai facut sa cunoastem un alt fel de roman contemporan.
    Intodeauna ma simt bine pe blogul tau, cu tine si cu minunatii tai comentatori.
    O zi buna si multa sanatate .

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 5, 2013 at 4:10 pm

      Mulţumesc şi eu de comentariu. Mă bucur că şi tu, ca şi Beausergent, găsiţi aici o clipă de răgaz, de destindere. Aveam îndoieli asupra textului scris, mai întâi de toate pentru că mi-au trebuit vreo 2 săptămâni să ajung să fiu suficient de inspirată încât să scriu. Pe urmă, din cauza amplitudinii romanului şi a informaţiilor diverse oferite, mi-era teamă că n-o să reuşesc să scriu suficient de concis şi o să mă pierd în amănunte (aşa cum fac când nu scriu :)) ) Dacă tu spui că ai putut să-ţi dai seama despre ce este vorba şi chiar ţi-a făcut „poftă” să citeşti, înseamnă că am reuşit. Erudiţia lui Eco se vede într-adevăr şi în romanul Numele trandafirului. Biblioteca secretă este impresionantă şi mi-a rămas vie în minte, fiind extrem de frumos scris desppre ea, atmosfera ei, ce impresionează. Mi-a plăcut misterul, inteligenţa cu care, cu mijloacele Evului mediu, William reuşeşte să descopere criminalul, dar şi în acest roman sunt elemente de semiotică, se fac trimiteri şi mereu trebuie să fii atent la simbolistică. Îmi amintesc că am reţinut numele personajului principal tocmai din cauză că avea trimitere spre detectivistica contemporană – Sherlock Holmes – numele personajului principal fiind William de Baskerville – (Câinele din Baskerville – de Arthur Connan Doyle, unde Sherlock Holmes este detectivul ce rezolvă cazul). Ţi-ar place cred şi Pendulul lui Foucault, dar să-l citeşti pe îndelete, să poţi aprecia la justa valoare informaţia oferită. O zi frumoasă şi ţie, multă sănătate.

       
  11. blueroses13

    Iunie 5, 2013 at 9:37 pm

    Eu am scris pe undeva pe aici ca am terminat ‘Pendulul’ si ca mi-a placut … mai putin finalul.
    Bine, la mine a fost lectura audio, fara sa insist pe ce nu intelegeam, fara cercetari si … fara stresul unei ‘dari de seama’.
    Mi-a placut cum ai rezumat si remarcile legate de lumea editoriala, de contrastul dintre capodopere si ‘cartile cu plata’.
    M-a muzat teribil faza aceea cand biletelul codat aduce in discutie o multime de religii, curente, secte, miscari etc. si dupa ce le insira pe toate, mai inventeaza si ei una, ca apoi sa fie preluata cu entuziasm de ceilalti ca o realitate.
    Mi-a placut mai ales explicatia Liei (cel mai simpatic personaj dintre toate) – geniala toata interpretarea ei – simplu, cotidian, logic – in romanul asta barbatii sunt cei care complica lucrurile cu decodari, numerologie, misticism si multe conspiratii – de altfel interesante si chiar amuzante pe alocuri.
    Multumesc inca o data pentru invitatie, daca nu ajungeam pe aici, nu cred ca citeam eu prea curand „Pendulul” lui Eco si a fost o lectura … deosebita.
    Lecturi placute in continuare!

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 6, 2013 at 7:04 am

      Mulţumesc frumos de comentariu şi scuză-mă că am răspuns cu întârziere 🙂 Îmi amintesc discuţia noastră anterioară despre lectura audio. Chiar mi-a dat idei pentru viitor. Mă bucur că am reuşit să scriu un bun rezumat. Şi mie mi s-a părut că bărbaţii complică totul în această carte. De fapt am scris într-un comentariu mai sus. Da, interpretarea ei pe textul găsit este cotidiană, posibilă şi rezolvă rapid o situaţie pe care bărbaţii au încurcat-o. Mă bucur că ai acceptat invitaţia, că ai citit romanul, că ţi-a plăcut. Pe la finalul lunii acesteia, începutul celei viitoare – voi scrie despre Jocurile Foamei. Eşti, dacă vrei, invitată la discuţii 🙂 Toate cele bune şi lectură plăcută şi ţie.

       
      • blueroses13

        Iunie 7, 2013 at 8:56 am

        Multumesc pentru invitatie, dar la ‘Jocuri’ nu stiu daca ajung (la foame sigur :))
        Am o perioada mai aglomerata acum, dar sper sa incep macar un volum sa vad cum merge (chestia e ca daca imi va placea n-o sa pot sa le las 😀
        Cat de cartile audio – ma bucur ca inspir ceva idei (am incercat dupa discutia noastra de atunci sa-ti trimit un mesaj, dar nu a mers … nu stiu de ce 😦
        Lecturi frumoase si weekend placut!

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 7, 2013 at 2:21 pm

        Eu am început deja primul volum din Jocurile foamei. Este o carte care te prinde. Am citit în câteva ore 100 de pagini. Nu dacă sunt şi cărţi audio ale acestei cărţi. Îmi pare rău că n-am primit mesajul tău. Poate să fi intrat în Spam. Dacă ai pagină de facebook, mi-ai putea scrie mesaj acolo. Sunt puţine mesaje şi nu intra altceva acolo decât chiar corespondenţă. Mersi de urare! un week-end frumos şi ţie. Toate cele bune.

         
      • blueroses13

        Iunie 8, 2013 at 8:28 am

        Ti-am scris pe adresa de mail cu care ai comentat la mine pe blog si mesajul s-a intors inapoi, nu stiu exact de ce, nu cred sa fi gresit adresa, am luat-o cu copy-paste :))
        „Hunger Games” este carte audio in engleza, dar nu am incercat-o inca – ma tem sa nu-mi placa si sa n-o pot lasa, mai ales acum cand sunt ocupata (aseara am stat pana la 1.30 sa termin o carte si chiar ar fi trebuit sa dorm 😀
        Sambata frumoasa si cu ceva mai mult soare decat la mine – m-am saturat de ploaie 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 8, 2013 at 11:40 am

        Un week-end frumos şi însorit şi ţie. La noi a ieşit soarele. Adresa aceea de mail ar trebui să funcţioneze, nu ştiu ce să zic. Cât despre Jocurile Foamei – este o carte care te prinde, aşa că poate e mai bine să o laşi pentru când ai vreme de ea.

         
  12. beausergent

    Iunie 6, 2013 at 8:00 am

    revenind la un fragment care m-a cucerit la ambele lecturi, cel din cap.118 care vorbeşte despre nespectaculosul misterului creştin în percepţia acelor vânători de mistere iniţiatice şi de supraputeri, după ce imi câştigase încrederea deplină prin convingătoarea demonstraţie teologică de apofatism, recitind mai atent partea referitoare la Misterul Trinităţii, am fost dezamăgit şi neplăcut surprins.

    analizând acum, la rece, nu cred că poţi pretinde unui semiotician catolic căruia îi place să construiască poveşti, faptul că ingnoră, într-o operă literară, acurateţea unei anumite formule teologice pentru care, totuşi, biserica creştină răsăriteană a hotărât, prin capii ei, cu o mie de ani în urmă, să se rupă de cea occidentală.

    e suficient să ştii Crezul ca să-ţi dai seama că, în fragmentul: „Şi îi determina pe părinţii Bisericii să facă conjecturi şi apoi să declare […] că Duhul vine de la Tatăl şi de la Fiul, iar nu Fiul din Tatăl şi din Duhul Sfânt” s-a strecurat o mare inexactitate. dar poţi să te simţ puţin jenat, ca ortodox, de faptul că o voce atât de notorie a culturii occidentale nu cunoaşte poziţia teologilor din partea ta de Europă, în disputa care a despărţit, într-un moment al istoriei, creştinismul în două şi că, practic, pentru el, biserica creştină răsăriteană nici nu există (disclaimer: bine, a fost şi perspectiva istorică, etc., etc. n-are rost să insistăm). doar puţin jenat. nu-mi scade cu nimic percepţia asupra valorii în sine a cărţii.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 6, 2013 at 8:51 am

      Remarcasem şi eu că este ceva diferit faţă de dogma ortodoxă care susţine egalitatea entităţilor ce formează Sfânta Treime (Tată, Fiu şi Duhul Sfânt). M-am gândit că nu ştiam eu bine, cu atât mai mult cu cât eu am mai multe lipsuri la acest capitol. Ai dreptate, o asemenea greşeală este de mirare, cu atât mai mult cu cât Eco a fost educat ca romano-catolic în Societatea St. Francis de Sales şi presupun că a învăţat chiar mai bine decât alţii despre problema despărţirii bisericii. Dar asemenea scăpări, într-o mare de informaţie, par să fie cumva inerente. Oricum, nu scade cu nimic, cum spuneai, valoarea cărţii.

       
      • shiki shiki

        Iunie 6, 2013 at 10:19 pm

        este motivul principal al schismei. filioque si infailibilitatea papala

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 6, 2013 at 10:49 pm

        Între timp m-am documentat 🙂 şi am citit şi eu. Se pare că mă voi pune la punct cu mai multe lipsuri, cu ocazia asta.

         
  13. silavaracald

    Iunie 6, 2013 at 10:30 am

    Am citit-o la vremea apariţiei ei la noi, dar nu mi-a rămas în minte cu claritatea de cristal a „Numelui…”

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 6, 2013 at 11:00 am

      Da, Numele Trandafirului a rămas altfel şi pentru mine. Cu aceiaşi claritate de care vorbeşti, dacă chiar şi acum, după atâţi ani, îmi amintesc că am asociat numele personajului principal cu opera lui Arthur Conan Doyle. Eu, printre apropiaţi, sunt cunoscută pentru memoria mea deficitară. Pe de altă parte, chiar şi acum că am citit proaspăt Pendulul lui Foucault am o senzaţie vagă de nebuloasă, de idei ce nu prind contur în mintea mea confuzată de atâtea noţiuni şi trimiteri. Este o carte complexă, dar o face greu de reţinut. Poţi să reţii o idee generală, dar cu greu poţi să povesteşti despre această carte, sau cel puţin mie mi-a fost mai greu.

       
  14. OferteCarti

    Iunie 7, 2013 at 4:49 pm

    Dupa cate vad … cartea e de nota 11? 😀

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 7, 2013 at 5:50 pm

      Sunt cărţi care pot fi socotite de nota 11. Întotdeauna când o carte este altfel decât celelalte, când prezintă ceva în plus, când oferă mai mult decât credeai în momentul când ai început lectura – poţi spune că este o carte bună, deosebită. Singurul reproş ce am să-l fac este că lectura ei este mult îngreunată de foarte multele noţiuni şi informaţii. Totuşi, pentru cine este familiarizat cu acestea, poate fi un fel de compendiu al acestora. Poate că este mai bună la o a doua, treia lectură. Cum se pare că a fost pentru câţiva dintre cei care au comentat aici. Mulţumesc de comentariu 🙂

       
  15. Rolling Ideas

    Iunie 9, 2013 at 1:18 pm

    Am citit cartea, la final mi-a plăcut deşi a fost o lectură mai lungă şi întortocheată. E foarte mult de vorbit şi analizat pe marginea ei şi deja exista cărţi întregi despre asta. Aşa că vrea să spun doar 2 lucruri:

    În primul rând; Umberto Eco a vrut să fie sigur că va avea cititori fideli şi conştiincioşi. De aia primele 60-70 de pagini sunt un test de rezistenţă 😀
    Dacă ai trecut cu brio de ele, atunci ai capacitatea de a finaliza romanul, de a-l parcurge cu calm, la pas, cu opriri ca să cauţi diverse referinţe şi fapte istorice, să cerni ficţiunea de istorie.

    În al doilea rând cred că a vrut să ne arate ce cunoştinţe vaste are el şi cum le poate aduna pe toate laolaltă.
    Şi cum un bucătar priceput ia o sumedenie de legume şi face o tocăniţă de să te lingi pe degete, aşa el a luat fapte istorice, legende şi proprii scenarii şi le-a reunit într-un roman de referinţă. 😀

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 9, 2013 at 7:56 pm

      Ai dreptate în ceea ce priveşte testul de rezistenţă şi cititorii cu adevărat interesaţi de opera lui. Şi mie mi s-a părut un hop destul de înalt, dar după ce l-am trecut a fost interesant. Ai dreptate şi în ceea ce priveşte „tocăniţa de informaţii” – care putea fi scrisă numai de un om cu atât de vastă cultură. Sunt de acord şi cu faptul că acest tip de roman este o etalare a culturii proprii. Mă bucur că ai comentat, mă bucur că ai citit şi ai îţi mai dau dreptate şi în ceea ce priveşte faptul că pe seama acestui roman s-au scris şi se pot scrie cărţi, deci discuţia rămâne deschisă pentru cei care vor veni, pentru cei care vor citi. O zi frumoasă ţie şi o săptămână la fel 🙂

       
  16. roșu vertical

    Iunie 10, 2013 at 1:28 pm

    Offtopic: Roxana, e excelent ce faci tu cu acest club de lectură, cîți oameni faini îți aduni în jur. Dar dacă-mi permiteți (tu și amicii tăi cititori), în cluburile de carte merită citite/dezbătute alt gen de cărți, cele care pun pe tapet probleme morale/sociale, cu personaje puternice, care suferă transformări de-a lungul romanului, eventual acțiune plasată într-o cultură despre care se știe mai puțin sau e mai greu accesibilă și în general cărți care se citesc super-ușor și pe marginea cărora ai ce să dezbați. N-o lua ca pe o superioritate, ci doar ca experiența cuiva care a testat genul acesta de club de lectură virtual.
    Mult succes în continuare, mi-ar plăcea să particip în viitor (dacă se va alege ceva mai accesibil, Pendulul nu l-am putut digera deloc :))
    P.S. Uite un exemplu de listă cu cărți care se pretează la cluburi de lectură
    http://www.goodreads.com/shelf/show/book-club

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 10, 2013 at 3:01 pm

      Au fost mai multe propuneri pentru lectură şi asta a ieşit câştigătoare. Rândul trecut a fost De veghe în lanul de secară, iar la sfârşit de iunie va fi Jocurile Foamei. Voi reveni într-un comentariu ulterior cu alte amănunte- Mulţumesc pentru propunere. Dacă ai o carte pe care ai vrea să o citim – propune. De fapt poţi alege tu câteva titluri şi să vedem ce iese la vot.

      Revin – scuzâ-mă, cu o editare a comentariului. Cred că de data asta aş fi preferat şi eu să iasă altceva la vot. A fost şi pentru mine o lectură solicitantă. Dar cum eu pot propune, pot să adun propunerile într-un sondaj, am ales să nu votez. Ceea ce iese – într-un fel – este manifestarea dorinţei de lectură a celor mai mulţi. Poate că nu toţi cei care au votat au şi comentat ulterior, cel puţin nu la această carte. Pentru mine a fost o lectură interesantă, până la urmă şi ceva complet nou faţă de ceea ce citisem anterior. Sper ca la Jocurile foamei – a lui Suzanne Collins (care figurează şi pe lista de cele mai citite cărţi la un club de lectură) să fie mai mulţi participanţi la discuţiile clubului de lectură. Cât despre propunerile pe care poţi şi te rog să le faci, ele sunt minim 2 – una pe luna iulie şi alta pentru trimestrul următor – ce se va citi la final de septembrie. Cea care este pe trimestru trebuie să fie o lucrare mai amplă sau să aibă volume. Este hotărârea pe care am luat-o ca să fie timp de lectură, în cazul cărţilor cu mai multe volume. Aştept să-mi scrii propunerile tale, pe care le voi trece în sondajul pe care-l voi posta peste cca o săptămână.

       
      • shiki shiki

        Iunie 10, 2013 at 9:14 pm

        da de ce sa nu votezi? ce , tu nu trebuie sa citesti cartea respectiva? eu una ti-as da un vot dublu pentru ca trebuie sa mai si scrii despre carte. nu cred ca as citi genul de carte din comentariul de mai sus sau altceva care nu imi place . sau as citi si te-as bombani pana la adanci batraneti 😛 .am terminat cartile , maiine vin sa ti le aduc daca esti la lucru : )

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 10, 2013 at 10:53 pm

        Dacă zici tu, poate o să-mi acord şi eu un vot 🙂 Cât despre lectură – vor fi toate genurile, ca să nu se supere nimeni. Sunt liberă până joi. Lucrez joi de după-masă (10.30-19.00) la informare (sala de lectură). Vorbim despre restituirea cărţilor, eventual telefonic.

         
      • roșu vertical

        Iunie 10, 2013 at 9:40 pm

        Nu știu cum procedați de obicei, dar mă gîndesc că ai putea face o postare separată în care cei care doresc să poată propune și apoi sondajul. Și mi se pare absolut corect ca tu să propui și să votezi.

         
      • bibliodevafiliala3

        Iunie 10, 2013 at 11:02 pm

        Eşti a doua care spui să votez şi eu. Mă gândesc că voi vota de-acum încolo. O să fie o postare separată – unde să se facă propuneri – la finalul acestei săptămâni. Deşi eu citesc toate comentariile şi notez absolul toate propunerile făcute, la oricare dintre postări. Abia după aceea fac sondajul de opinie. Cărţile propuse trebuie să nu fie foarte noi, să existe şi la noi în bibliotecă. M-am gândit că nu este drept să pun ultimele achiziţii pentru că nu trebuie să cumpărăm neapărat cărţile pe care să le citim la club. Pe de altă parte, eu încerc, dacă pot, să le găsesc online, pentru cei care sunt departe de biblioteci. Dar asta nu este o regulă.

         
  17. Ritiu Maria

    Iunie 10, 2013 at 6:43 pm

    Pana la urma a prins ideia clubului de lectura virtual si comentariile sunt interesante si ajuta mult la formarea unei impresii despre ce inseamna lecturarea unei carti care, incita la curiozitate; cat despre pretiozitatea unui scriitor, care are multe de spus si doreste sa, „arunce” un arsenal intreg asupra „bietului” cititor, se poate vorbi oricat si tot mai exista ceva ce nu a fost spus inca.
    Inca o data felicitari, pentru toti cei ce „activeaza” pe acest blog si bineinteles pentru tine Roxana care, ne-ai dat posiblitatea sa ne „aerisim” mintea, pentru a nu lancezi in „nelucrare”.
    Un gand bun si o seara cat mai placuta pentru noi toti.

     
    • bibliodevafiliala3

      Iunie 10, 2013 at 10:57 pm

      Da, mă bucur că lumea citeşte şi comentează. Sper să prindă şi să avem cât mai mulţi membrii 🙂 Mulţumesc pentru cuvintele scrise din suflet. Ai dreptate – se poate vorbi mult despre anumite cărţi şi ideile nu se epuizează. Sper să poţi citi Jocurile Foamei. Este interesantă, captivantă şi uşor de citit. O săptămână frumoasă şi toate cele bune şi ţie!

       
  18. stanescu simona

    Aprilie 8, 2014 at 10:29 pm

    Aveam 19-20 de ani cand am incercat sa o citesc,nu reuseam sa trec de primele pagini,nu intelegeam mare lucru,dupa revolutie au inceput sa apara tot felul de carti despre cabala,spiritualitate,templieri etc.abia dupa ce am citit diverse carti si am avut idee cat de cat despre aceste lucruri,am recitit cartea.Nu retin amanunte caci am citit-o de mult,dar retin ca m-a captat pana la urma,am reusit s-o termin.Ma bucur ca ati comentat-o dumneavoastra,asa mi-am mai adus aminte cate ceva.O am in biblioteca cand am timp o s-o recitesc.Poate o s-o pricep altfel sau mai bine de data aceasta.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 8, 2014 at 10:38 pm

      Bine ai venit Simona! Eu sunt Roxana 🙂 mă bucur să te am în vizită! Recunosc cinstit că pentru mine a fost o provocare să citesc cartea, să pot s-o termin şi mai ales să scriu despre ea. Este atât de densă de informaţii încât am fost îngrozită că nu o să fiu coerentă. A fost una dintre cele mai amânate întâlniri – pentru că n-am reuşit să dau o formă care să-mi placă articolului. Mă bucur că ţi-a fost de ajutor. Sunt convinsă că ai vedea cu alţi ochi această carte, mai ales după ce ai sedimentat mai multe informaţii. Să te joci şi să te arzi, sacrificându-te – doar pentru a crea un adevăr pentru altţii- este ceva greu de înţeles. Cel puţin pentru mine 🙂

       
  19. stanescu simona

    Aprilie 9, 2014 at 12:54 pm

    Aveam o vecina profesoara de filozofie istorie cu care comentam fiecare carte pe care o citeam,Carmen Ban o chema.Ainsistat mult sa citesc aceasta carte dar eu nu reuseam la acea varsta s-o pricep,ea fiind cu mult mai mare ca mine.Acum ma bucur ca existati sa pot vedea si eu comentariile altora despre carti grele zic eu.

     
    • bibliodevafiliala3

      Aprilie 9, 2014 at 2:25 pm

      Este bine să citeşti şi să comentezi tu însăţi. Este bine să discutăm pe marginea cărţilor citite împreună. Poate că nu întotdeauna ai aceiaşi opinie cu a celorlalţi, dar felul în care vezi tu cele scrise (bun – rău, plăcut – neplăcut) este ceea ce aduci tu în conversaţie. Pendulul lui Foucault poate nu este tocmai cel mai bun exemplu, dar pe mine m-au bucurat toate părerile comentatorilor şi aici includ şi părerile negative pe care le-au avut unii dintre ei referitor la temă, la scriitor sau pur şi simplu la stilul lucrării (cazul de faţă). Mă bucur că existăm şi de asta şi pentru că aici, spre deosebire de şcoală, sau alte cercuri unde poate nu-ţi permiţi o părere sinceră de frica greşelii, poţi să devii creativ, să participi la recrearea unei opere literare prin prisma părerilor exprimate. Fiecare operă literară înseamnă un text, dar înseamnă şi o lume. Felul în care înţelege fiecare cititor aceea lume – face ca opera să fie mereu vie. Imaginaţia noastră este cea care lucrează, experienţele personale ne fac să fim mai atenţi la un sens dat lucrării. Sunt cuvinte cheie la care reacţionăm. Fiecare te duce cu gândul la altceva din ceea ce ştii, ceea ce ai experimentat. Mi-a plăcut unul din cursurile de la facultate. Profesoara noastră ne spunea un cuvânt şi noi trebuia să continuăm cu un sentiment pe care ni-l inspiră acel cuvânt, un alt gând sau o trimitere spre o operă literară. A fost un joc care mi-a rămas în minte şi deseori, atât când citesc, dar şi când văd filme ce îmi plac, mă surprind gândindu-mă nu doar la acţiunea în sine, ci şi la alte şi alte cărţi, idei, filme sau amintiri personale ce ies parcă dintr-un cotlon ce părea uitat. Felul în care ne simţim şi amintirile acestea – fac parte din operă şi cum spuneam, reuşeşte s-o întregească şi s-o recreeze. De asta povestea poate fi cât de lungă pentru că în afara rezumatului cărţii – care este mereu acelaşi, restul este o călătorie personală influenţată de tot ceea ce am trăit, văzut, experimentat.
      Mă bucur că m-ai găsit şi sper să revii! Mulţumesc de comentariu 🙂

       
  20. Raul

    Ianuarie 24, 2016 at 4:50 pm

    Scuze, abia acum am descoperit blogul. Foarte interesant. Comentez şi eu: Pendulul… mi s-a părut puţin cam dificilă, în schimb prezentarea voastră şi comentariile m-au ajutat să văd lucrurile altfel. Multă filosofie, trimiteri şi subânţelesuri printr-o traducere aproape bună.Dar subiectul…de nota 10. Am regăsit subiectul şi în „Chemarea templului secret”, al lui Michael Villmont, franco-spaniolul romanului cavaleresc de dragoste, subiect ceva mai explicit şi uşor de parcurs. Am mai găsit o carte a autorului pe Amazon, în spaniolă”Fantomele din Tarragona”, pe care o recomand din toată inima. Nu ştiu dacă a apărut şi în romană, este o carte de biblo.

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 26, 2016 at 7:11 am

      Bună, Raul! Mă bucur că ai descoperit blogul. Cât despre Pendul … mi-a fost foarte greu să găsesc un punct de plecare şi dezvoltarea recenziei, recunosc cinstit, dar mă bucur că ţi-am oferit (atât eu cât şi comentatorii mei) o altă perspectivă a romanului. Este de dorit să reuşesc asta şi mă bucur mult de acest feed back. Nu am găsit Michael Villmont în baza noastră de date şi nici de vânzare pe net, dar am văzut că sunt mulţi care au scris despre carte, posibil să fi fost tradusă. O să ţin cont de ea, mulţumesc de sugestie. Sper să te mai întâlnesc pe la mine, până atunci îţi doresc multă sănătate şi numai bine!

       
      • cristina dragan

        Februarie 4, 2016 at 10:06 am

        Ma bucur sa vad ca acest roman al lui Eco este subiectul discutiei. Nu stiu varsta respondentilor, Eu am citit aceasta carte in anul aparitiei, aveam 18 ani. De atunci am recitit-o de aproximativ 9 ori, de fiecare data la alt nivel al scriiturii. Sunt un cititor obisnuit, nu am studii filologice si nici din alt domeniu conex cu stiintele si pseudostiintele din roman.Acest roman este o lume, chiar daca fictionala, dar construita cu toate ingredientele unei lumi reale: studiu, politica, istorie in general si istorie personala, iubire si pasiune, management si isterie, imaginatie si moartea pentru o idee. Mi-e greu in cuvinte putine sa spun ce inseamna acest roman pentru mine, dar pot spune ca ideea pregnanta la ultima lectura, relativ la sfarsitul cartii si al personajelor principale ar fi :,, ceea ce buzele noastre rostesc, celulele noastre invata,, in cazul lui Diotallevi celulele corpului, in cazul lui Belbo cele neuronale. Planul imaginat de Belbo, si sustinut de Casaubon ca detectiv de biblioteca, culme a creatiei sale impotente la nivel literar, a tulburat lumea lor dar si lumea nebuna a ocultistilor disperati sa creada in ceva ,, ascuns vederii noastre,,. Prin idee sari dintr-o lume in alta, asta facem toti, iar Eco ne-a aratat ce se poate alege dintr-o idee care devine periculoasa daca apartine unei lumi straine, cu propriile reguli, haotice pentru o minte obisnuita.
        Eco este un fenomen, mi-l imaginez pe el insusi ca pe un detectiv de biblioteca. Diferenta dintre el si Casaubon ar fi ca Eco are un plan initial pe care il urmeaza adaugand referintele enciclopedice, iar Casaubon construieste Planul – il sprijina pe Belbo- pe masura ce descopera referinte.
        Multe de spus, as adauga ca Eco este romancierul meu preferat datorita acestei carti.
        In ce priveste prezentarea trinitatii divine in cheia simplificatoare, ca o mistificare a bisericii asupra unui adevar greu de identificat, eu cred cu tarie ca este o gluma asumata prin care Eco gaseste raspunsul facil la o intrebare: ce cauta acesti oamenii ciudati, ce adevar absolut mai cauta daca avem pe Iisus si mantuirea? De aceea mai cauta, pentru ca nu cred. Traseul stiintelor initiatice, impletirea acestuia cu stiintele pozitive, iata tentatia de a considera ca totul este adevarat sau orice este adevarat daca e scris, daca a mai aparut si altadata si daca seamana cu ceva ce banuim ca ar putea fi adevarat. Asa se imprima o alunecare tip tobogan, doar ca miscarea este descendenta. Va multumesc ca ati ocazionat aceasta ,,marturisire,, a mea.
        Daca vreti Eco in continuare, nu ratati Cimitirul din Praga. Dupa ce am stat trei luni sa ma ,,obisnuiesc,,cu cartea, am ramas cu ochii larg deschisi. E un nou joc, parca mai serios si mai ametitor, chiar periculos daca ar fi adevarat.

         
      • bibliodevafiliala3

        Februarie 4, 2016 at 3:37 pm

        Este o analiză frumoasă, pertinentă şi la obiect. Mi-a plăcut mult şi mă bucur că am dat ocazia unei asemeni „mărturisi”, cum spui. Discuţia pe marginea acestui roman a fost una dintre dezbaterile pe care le-am avut la clubul virtual de lectură. Din păcate timpul fiecăruia e drămuit şi am făcut o pauză destul de lungă de când nu am mai citit sau comentat lecturile propuse, totuşi voi ţine cont de Cimitirul din Praga pentru o viitoare propunere. Rămâne de văzut dacă va fi şi aleasă, dar să fim optimişti. Deşi mi-a fost extrem de greu să scriu propria mea opinie despre prezenta carte a lui Umberto Eco, mă gândesc că este printre cele mai muncite şi atent analizate lucrări de pe blogul meu şi aşa că m-aş mai aventura la încă o provocare. Mulţumesc mult Cristina pentru comentariu, pentru vizită şi sper să mai treci. Până atunci îţi doresc multă sănătate şi un an cât mai bun!

         
  21. beausergent

    Martie 8, 2016 at 1:15 pm

    După doi ani jumate, încă se mai comentează acest articol! Super! Îmi amintesc aproape cu nostalgie. La multi ani, de 8 martie 🙂 . Am profitat că e pustiu pe la serviciu şi m-am „dat” mai mult pe internet şi aşa am ajuns aici. Încă o dată „La mulţi ani” şi să auzim numai de bine! 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 10, 2016 at 3:57 pm

      Mulţumesc de urare! De bine să aud şi din partea ta! Cât despre Pendul, mă simt răsplătită, intr-un fel, pentru comentariile care încă mai sosesc. În definitiv, chiar dacă a trecut mult de la scrierea lui, romanul în sine este o valoare şi nu cred că s-au apucat mulţi să-l despice atât de amănunţit cum am făcut-o noi la club. Imi amintesc şi eu cu plăcere şi oarecum cu nostalgie de vremurile acelea. Acum am extrem de multă muncă şi nu mai am timpul şi inspiraţia să scriu. Promit însă să nu abandonez acest proiect şi te aştept şi pe tine… atunci când voi reveni.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: