RSS

Arhive pe etichete: roman de război

„Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley


Azi am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă!  Este vorba despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, „Războiul care mi-a salvat viaţa” (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016.

Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină, neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război. Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama, acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil 9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra, nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor, Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin, durere şi iar durere.

Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian.  Din istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor, organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai, mai să cadă, când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie, clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge înapoi la ea.

Ajunşi la destinaţie, toţi sunt aduşi grămadă şi de acolo locuitorii îşi aleg după preferinţe copiii pe care să-i cazeze. Ada şi Jamie nu sunt doriţi şi nici aleşi de nimeni. Sunt murdari, nepieptănaţi, ea e handicapată şi par să nu fie în toate minţile pentru că nu înţeleg tot ceea ce aud. De unde să ştii cuvinte dacă n-ai fost învăţat? Dacă nu s-a vorbit cu tine? Ce poţi să faci? Doamna care se ocupă cu repartizarea evacuaţilor nu se lasă şi o forţează pe Susan Smith, una dintre locuitoarele satului, să îi primească la ea. Aceasta e o femeie singură, suferindă de pe urma morţii prietenei sale, ce declară că nu şi-a dorit copii niciodată şi că nu ştie să se îngrijească de ei. Să fie o nouă încercare pentru Ada? Să fie o nouă respingere? Nu îndrăzneşte să se apropie de femeia care încearcă să le ofere tot confortul, chiar dacă nu i-a ales, chiar dacă a fost obligată să-i primească. Războiul le oferă o nouă casă, o nouă lume şi viaţă. Sunt raţionalizări de hrană, dar adevărul e că tot mai bine ajung să mănânce în străini decât vreodată acasă la mama lor. Cartea reuşeşte în cuvinte simple să prezinte nişte probleme grave, să deschidă uşi şi să schimbe lumi, pentru că războiul care se desfăşoară la scară mondială pentru Ada înseamnă şi un război cu mama ei, cu sine, cu problemele pe care le înfruntă curajos şi undeva există speranţa unei victorii, o libertate ce trebuie câştigată. Eu vă recomand această carte dedicată tinerilor de 12-14 ani, dar care poate fi citită cu mare plăcere şi interes la orice vârstă, fiind cu atât mai profund înţeleasă. Eu am citit-o într-o singură zi şi am fost nerăbdătoare să văd finalul, pe care nu vreau să vi-l deconspir.

Am citit şi am şi scris despre cărţi  în care felul inocent al copiilor de-a privi lucrurile şi sentimentele trăite de aceştia ne-au prezentat într-un alt fel o lume sau moment istoric despre care am învăţat sau am privit în documentare şi filme. Am văzut cum era percepută societatea americană şi problemele rasiale prin ochii copilului în Să ucizi o pasăre cântătoare  iar despre genocidul din Cambodgia în vremea khmerilor roşii, am citit în Întâi l-au omorât pe tata. Dacă mă gândesc la cărţile a căror acţiune se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt multe cele care m-au întristat, care mi-au rămas la suflet, mi-au plăcut sau m-au antrenat în tot felul de acţiuni. Sunt câteva care ating suflete şi aici pot să dau câteva exemple care îmi vin acum în minte: „Jurnalul Annei Frank”, „Băiatul cu pijamale în dungi”, „Hoţul de cărţi”, toate acestea fiind în marea lor majoritate şi ecranizate. Fiecare dintre ele te face să vezi cu alţi ochi războiul, să înţelegi ce greu e să ai o copilărie în asemenea vremuri. Această carte oferă o altă perspectivă, salvarea unei vieţi chinuite se datorează tocmai războiului. 

Foto credit Publishers Weekly

Kimberly Brubaker Bradley

Scriitoarea americană Kimberly Brubaker Bradley s-a născut în Fort Wayne, Indiana, în 1967. Ea însăşi se declară o mare iubitoare de lectură, din câte spune pe blogul său, ea era genul de copil care prefera să îşi petreacă pauzele povestind cu bibliotecara şcolii (eu întotdeauna am îndrăgit acest gen de copii). Nu s-a gândit niciodată să devină scriitoare, pasiunea ei fiind chimia şi a intrat la facultate la medicină, la care a renunţat la doar 6 saptămâni de la începerea cursurilor. Primul ei roman s-a „născut” în 1998 şi până în prezent a mai scris alte 16, ultimul fiind o continuare a acestui roman The War that I Won (care încă nu a fost tradus) şi care a devenit imediat un bestseller. Pentru Războiul care mi-a salvat viaţa, autoarea a câştigat în 2016  Newbery Honor Medal  şi a fost pe locul 1 pe lista New York Time Bestseller.

Am avut plăcerea să găsesc şi o recenzie pe care Amalia, o tânără din Bacău, a scris-o acestei cărţi, M-a bucurat faptul că am descoperit încă un copil ce citeşte şi scrie frumos despre cărţi, dar şi pentru că în cuvinte simple şi o descriere scurtă a ştiut să surprindă esenţa cărţii şi să-i ofere prospeţimea proprie vârstei. Totodată am descoperit şi site-ul Roata Mare care are o secţiune dedicată special tinerilor cititori şi unde  cărţile pentru tineret sunt recenzate chiar de aceştia. Felicitări realizatorilor!

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce părere aveţi? Aţi citit cartea? Deşi este o operă de ficţiune, despre astfel de vieţi chinuite, abuzuri asupra copiilor sau a femeilor auzim mereu la ştiri. Legislaţia are mari lacune din acest punct de vedere. Cum credeţi că ar putea fi prevenite sau remediate astfel de cazuri? Aştept cu nerăbdare părerile voastre!

 

 

 

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Pentru cine bat clopotele?


„Moartea oricărui om mă vatămă pe mine, fiindcă mă aflu cuprins în omenire. Şi, de aceea, niciodată să nu întrebi „Pentru cine bat clopotele”. Ele bat pentru tine.„(Ernest Hemingway).

Zilele trecute mi-a trecut prin mână cartea lui Ernest HemingwayFor Whom the Bell Tolls („Pentru cine bat clopotele” / „Akiért a harang szól). Ţinând în mână cartea mi-am readus aminte cât de mult mi-a plăcut, cât de rapid am citit-o şi apoi am recitit-o pe îndelete. Deodată mi-am dat seama că în aproape 3 ani de când lucrez la Filiala 3, nu a împrumutat nimeni această carte. Poate este mai bine citită la alte secţii, sau la alte biblioteci sau, poate, cititorul din ziua de azi citeşte, cu precădere, noile apariţii editoriale. Aşa că m-am gândit s-o scot din nedreptul con de umbră şi să scriu despre ea.

Romanul este bazat pe experienţa pe care Ernest Hemingway a trăit-o în 1937, când a fost corespondent de război, în Spania, pe timpul războiului civil spaniol. Cuprinde în câteva sute de pagini o poveste încredibilă care se desfăşoară în timp de doar 4 zile şi 3 nopţi. Povestea este a unui american, Robert Jordan, care participă în război în cadrul Brigăzilor Internaţionale, alături de trupele de guerrila anti-fasciste. În viaţa reală, lăsată acasă, eroul principal este profesor de limba spaniolă în America. Dar în Spania, venit să lupte de partea republicanilor, este specialist în explozibil şi primeşte misiunea ca, în munti, în apropiere de Segovia, să distrugă un pod. Are drept călăuză pe un bătrân, pe nume Anselmo, şi ajunge la o ceată de luptători care urmează să-l ajute să-şi ducă la bun sfârşit însărcinarea. Acolo o întâlneşte pe Maria. Povestea de iubire ce se naşte între Robert şi Maria, este partea cea mai frumoasă, mai luminoasă a romanului. Pare să fie punctul de contrast cu ororile războiului. Într-un fel aceste câteva zile din viaţa lui Robert ating tot ceea ce ar fi de dorit să cunoşti şi de care să ai parte într-o viaţă întreagă. Zicala latină Carpe diem / Trăieşte clipa este potrivită aici. Povestea de dragoste este acut sub influenţa acestei trăiri de mare intensitate a momentului,  după cum ni se arată şi în citatul de mai jos, citat din gândurile eroului principal:

„Îmi închipui că în şaptezeci de ceasuri poţi trăi o viaţă la fel de plină ca în şaptezeci de ani… Deci, dacă viaţa ta schimbă cei şaptezeci de ani pe şaptezeci de ceasuri, am în clipa de față acest dar fără preţ şi sunt destul de norocos că am avut parte de el. Şi dacă nu există ceea ce se numeşte un lung răgaz, nici restul vieţilor noastre, nici un «de acum încolo», ci doar «acum», înseamnă că doar «acum» trebuie preţuit, şi sunt nespus de fericit că-l am. Acum, ahora, maintenant, heute. Acum – cât de ciudat sună dacă te gândeşti că trebuie să cuprindă lumea întreagă şi viaţa ta toată. Esta noche, astă-seară, ce soir, heute Abend.“

Evenimentele se desfăşoară în ritm alert, de aceea este o carte uşor de citit. Este foarte bine scrisă şi oferă o perspectivă unică asupra evenimentelor istorice, asupra războiului civil. Citatul din Hemingway cu care începe articolul meu, pleacă de la o idee dintr-o predică a scriitorului şi predicatorului John Donne. Acesta scrie: „Nici un om nu este o insulă completă prin el însuşi, fiecare este o bucată de continent, o parte din întreg. Moartea oricărui om mă diminuează pentru că sunt solidar cu omenirea. Prin urmare, nu întrebaţi niciodată: pentru cine cântă clopotul? Sună pentru tine.” Prin ceea ce a scris, Hemingway, în acest roman, arată cât de întrepătrunse sunt destinele noastre. Câtă influenţă au alţii asupra vieţii noastre. Ce mult înseamnă solidaritatea pentru o cauză, pentru o idee, pentru dreptate. Cât de mult influenţat este destinul nostru de hotărârile sau trădările celorlalţi. Prin tot ce facem suntem un tot. Cât despre povestea de iubire, ea oferă o perspectivă şi mai bună asupra acelui întreg pe care îl atingem doar iubind o altă persoană. Romanul curge rotund. Începe şi se termină cu Robert Jordan, singur, întins intr-o pădure de pini. În acest rotund, acest întreg se desfăşoara o poveste, o viaţă, un război şi o mare dragoste. Consider că acest roman este unul din cele mai bune scrise de Ernest Hemingway. Cartea a început să fie scrisă în 1938 şi a apărut în 1940, fiind de la bun început apreciată extrem de favorabil de critici şi atingând vânzarea de peste jumătate de milion de exemplare în câteva luni. A fost un best-seller la vremea lui, iar unul din critici care a prezentat cartea a scris:

„Iată o carte pe care oamenii o vor citi de acum înainte multă vreme, atât de multă vreme, încât cartea va trebui să fie, până la urmă, precedată fie o introducere care să reamintească altor generaţii cum s-au întâmplat evenimentele din Spania, cine a luptat acolo şi unde şi de ce. E cel mai bun roman al lui Hemingway şi unul dintre cele mai bune romane despre acest înger muritor care este omul“.

Probabil că deja momentul acela, în care lumea trebuie să citească mai multe despre războiul civil din Spania, sau despre generalul Franco a venit. Totuşi cartea este în continuare vie, personajele ei trăindu-şi povestea de război şi dragoste. Vă recomand cu căldură această carte.

Ea a fost, de altfel, ecranizată în 1943. În regia lui Sam Wood şi avându-i în rolurile principale pe Gary Cooper şi Ingrid Bergman, filmul a fost nominalizat la 9 premii Oscar, totuşi a câştigat doar unul. Pentru interpretarea rolului Pilar, acţriţa Katina Paxinou a primit premiul Oscar pentru cea mai bună acriţă într-un rol secundar (1944).

Celebra trupă Metallica a scris un cântec cu acest titlul (From Whom de Bell Tolls) inspirat din acest roman şi film.

Metallica – For Whom the Bell Tolls

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: