Émile Zola

Scriitor francez din opera căruia am recomandat spre lectură „La Paradisul Femeilor”

Émile Zola s-a născut în Paris pe 2 aprilie 1840 şi a murit pe 29 septembrie 1902. Tatăl lui a fost un inginer italian. Copilăria şi-a petrecut-o în  Aix-en-Provence. A fost scriitor francez, cel mai cunoscut reprezentat al curentului naturalist, fiind în acelaşi timp şi o figură majoră a eliberării politice a Franţei. A fost romancier şi jurnalist. Ca jurnalist, a scris, pe 13 ianuarie 1898, celebra scrisoare deschisă Preşedintelui de atunci al Franţei, Felix Faure, intitulată J’accuse (Acuz!). Publicată pe prima pagină a ziarului L’Aurore, aceasta acuza guvernul francez de antisemitism şi incarcerarea fără motive a lui Alfred Dreyfus. Zola a fost acuzat la rândul lui de calomnie şi a fost condamnat pe 23 februarie. Zola a declarat că deportarea căpitanului evreu Alfred Dreyfus în Insula Diavolului a venit după o acuzaţie falsă de spionaj, fiind o eroare judiciară. Cazul a fost cunoscut ca afacerea Dreyfus şi a împărţit societatea franceză în două. Pe de o parte era biserica şi armata reacţionară şi pe de alta erau cugetele mai liberale. Scrisoarea deschisă a fost un punct important şi decisiv în urma căreia procesul lui Alfred Dreyfus a fost rejudecat şi acesta a fost până la urmă achitat. Cu toate astea consecințele s-au manifestat timp de ani de zile, încât la a o suta aniversare a publicării articolului de către Émile Zola, cotidianul romano-catolic francez La Croix și-a cerut scuze pentru antisemitismul manifestat în timpul afacerii Dreyfus.

Ca romancier, este un reprezentat important al naturalismului, mai mult de jumătate din romanele sale facând parte din ciclul Les Rougon-Macquart. Acest ciclu urmăreşte influenţa pe care ereditatea o are asupra violenţei, alcoolismului şi prostituţiei, în cele două ramuri ale unei familii, respectabilii Rougon şi infamii Macquart, timp de cinci generaţii.

După propria mărturie „Doream să ilustrez, la începutul unui secol de libertate și adevăr, o familie care nu se poate abține în goana de a poseda toate bunurile pe care progresul le pune la dispoziție și care deraiază din cauza propriului avânt; convulsia fatală ce însoțește nașterea unei noi lumi.”