Metaforă, poveste, amuzament – Cel mai mic sărut pomenit vreodată, de Mathias Malzieu

O carte plăcută (şi scurtă), metaforică şi amuzantă – „Cel mai mic sărut pomenit vreodată„ a autorului francez Mathias Malzieu, despre care am scris mai multe AICI.O poveste în care aroma iubirii se combină cu cea a ciocolatei, iar iubitul devine detectiv peste noapte în căutarea femeii cu sărutul perfect. Mathias Malzieu este probabil cei mai muzical dintre scriitorii contemporani, fiind liderul vocal şi co-fondatorul formaţiei Dionysos. Recomandarea filmată a fost realizată pentru emisiunea „O carte pe săptămână”.

 

Bibliodevafiliala3 în Topul Blogurilor de Cărţi – Votează şi tu!

Goodread.ro a organizat o campanie prin care doreşte să promoveze blogurile de cărţi, să le adune la un loc, să ofere cititorilor, în acest fel, posibilitatea de-a avea acces la recenzii de calitate. Această campanie se intitulează Topul Blogurilor de Cărţi din România. Am înscris şi eu blogul în acest top şi aştept votul vostru, AICI (sau dacă vi se pare mai interesant, apăsând pe bufniţa studioasă de mai jos). Pentru aceia dintre voi care aţi încercat anterior şi n-aţi reuşit să votaţi (scria că aţi votat deja acest blog), puteţi acum s-o faceţi pentru că s-au remediat toate problemele.

Logo Bibliodevafiliala3

P.S. Câte ceva despre mine, bibliotecă și blogging puteți citi în interviul pe care Diana Elena Neață mi l-a luat pentru cei de la Goodread.ro

http://goodread.ro/cum-se-impaca-meseria-de-bibliotecar-cu-blogging-ul/

 

De Paşti…

Aranjament de Paşti (foto Roxana Monica Bortoş)

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, vă doresc vouă tuturor celor care faceţi un popas la mine pe blog sau la noi la bibliotecă – tuturor celor care iubiţi cărţile, poveştile, romanele, literatura beletristică sau non-beletristică, tuturor celor care aveţi bibliotecă (şi)sau împrumutaţi cărţi de la bibliotecă – cu alte cuvinte… VOUĂ tuturor:

Să aveţi parte de bine, să reuşiţi să faceţi pace cu voi şi cu lumea, să închideţi o clipă ochii şi să vă imaginaţi că această Sărbătoare poate fi una dintre acelea care aduc linişte, speranţă, iubire în suflete, îngăduinţă şi ne fac pe toţi mai buni, mai umani, mai frumoşi, mai generoşi, mai iubitori, mai plini de viaţă.

Înainte de-a încheia vreau să vă aduc aminte de-o poezie, dedicată acestei sărbători de scriitorul Tudor Arghezi:

 

Aranjament de Pasti

De Paşti

La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.

Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velniţe şi covoare,
Şi ard în potire
Mireasma subţire.

Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii copii.

 

 

Nord şi Sud, de Elizabeth Gaskell – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Elizabeth Gaskell

Astăzi povestim despre una din cărţile pe care le-am citit pe vremuri şi le-am recitit din nou cu aceeaşi plăcere, North and South / Nord şi Sud / Észak és Dél romanul scriitoarei Elizabeth Gaskell. Scriitoarea britanică, născută pe 29 septembrie 1910 în Cheyne Walk, Chelsea, a fost cea mai mică dintre cei opt copii ai familiei. Din păcate mama ei a murit dându-i viaţă. Aşa se face că ea a trăit mult timp alături de mătuşa dinspre mamă, Hannah Lumb sau alături de bunici. Datorită vremurilor, a bolilor şi lipsei medicamentelor (aceeaşi problemă ca şi în cazul fraţilor Brontë) doar doi dintre copiii familiei Cleghorn Stevenson (numele scriitoarei la naştere) au reuşit să ajungă la maturitate – Elizabeth şi fratele său, John. Viaţa ei, problemele personale, relaţiile pe care le-a avut cu mama vitregă, cu tatăl ei, au fost prinse în cărţile sale. Cele mai reuşite scrieri, cele pe care le înţelegem şi le receptăm şi cu sufletul nu doar cu mintea, sunt cele în care autorii scriu bazându-se pe experienţe personale, viaţa lor reală, de aceea romanele Elizabethei Gaskell se citesc uşor, sunt atractive şi simţi că prind frânturi de viaţă între coperţi, devenind fresce ale societăţii acelor vremuri. Dacă în romanul Cranfod, unde este descrisă viaţa într-un sat din Anglia, scriitoarea descrie viaţa pe care a dus-o împreună cu mătuşa ei, în Knutsford, iar în Wives and daughters / Soţii şi fiice / Édesek és mostohák scrie despre relaţiile complicate care se nasc atunci când tatăl se recăsătoreşte (caz concret în viaţa autoarei, când tatăl ei îşi întemeiază o nouă familie şi are şi alţi doi copii), în Nord şi Sud, autoarea descrie viaţa, împrejurările şi problemele specifice apărute în urma industrializării cu care devine familiarizată odată ce, măritată fiind, ajunge într-un oraş din nordul Angliei, unde soţul ei este pastor.

Toate aceste date despre viaţa autoarei, despre roman, mi-au lipsit când am citit prima dată romanul. Deşi am constatat ulterior că l-am avut şi acasă, în biblioteca părintească, eu l-am citit împrumutându-l de la biblioteca oraşului unde am crescut. Pe vremea când l-am citit (pe la sfârşitul anilor ’80) se difuza la televizor un serial cu acelaşi titlu, Nord şi Sud, în care era vorba de războiul de secesiune din America. Îmi plăcea serialul şi de aceea, când am văzut cartea în raftul bibliotecii, am luat-o repede pentru că m-am gândit că pe baza ei a fost ecranizat. Când am ajuns acasă, cu mare nerăbdare m-am apucat să citesc. Din primele pagini nu părea să aibă nimic comun cu America şi cu familiile Hazard şi Main. Iniţial dezamăgită, narațiunea  m-a furat şi m-a prins. Povestea începe cu o nuntă, cea a lui Edith, verişoara lui Margaret Hale, eroina cărţii. De aici înţelegem că Margaret a locuit mult timp alături de mătuşa, unchiul şi verişoara sa. A fost prietena şi companioana verişoarei sale, neuitându-se totuşi că este ruda săracă a familiei şi fiind cazată într-o cameră mică, asemănătoare celei dedicate servitorilor. Mătuşa sa, care s-a măritat de bunăvoie cu un om avut şi mai în vârstă, o invidia pe sora ei, care s-a măritat din dragoste – ideal pe care i l-a insuflat şi fiicei sale. Edith se căsătoreşte cu un ofiţer fără avere, căpitanul Lennox, cu care urmează să plece în insula Corfu, unde este staţionat regimentul acestuia. Această poveste de dragoste nu este urmărită şi te întrebi sincer, având în vedere că Edith n-a făcut niciodată nimic, având servitori pentru orice, cum se va descurca în viaţa cazonă pe care urmează s-o ducă. Cu prilejul acestei nunţi, Elizabeth îl cunoaşte pe fratele mai mare al mirelui, Henry Lennox, „singurul membru nearătos într-o familie de oameni deosebit de frumoşi” dar a cărui figură „îi era inteligentă, subtilă şi mobilă” şi care urmărea pregătirile de nuntă cu un aer uşor sarcastic. Acesta este atras de frumuseţea şi inteligenţa tinerei fete. Așa că pleacă s-o caute în Helstone. O cerere în căsătorie pare ceva la care ea nu s-a gândit, dar care totuşi se întâmplă. Ce răspunde fata luată pe neașteptate? Oare poate să-l privească ca pe un iubit când era obișnuită să-l considere prieten? Hotărârea ei pare definitivă, totuși pentru el rămân speranțe…

Pe de altă parte, pastorul Hale, „unul dintre cei mai buni predicatori … şi un perfect preot de parohie„ (op. cit. p. 19), schimbă cursul vieții lor tihnite dusă în sudul călduros și umed al Angliei. Acesta (precum tatăl autoarei, pastorul unitarian William Stevenson) renunță la biserica anglicană, pe motive de conștiință, conflict de opinii. Așa se face că, după ce este măcinat zilnic de nemulţumirile soţiei sale (femeie crescută cu anumite standarde şi care suferă de lipsa banilor şi apartenenţei la lumea bună) care şi-ar dori ca el să primească o parohie mai importantă, în loc să-i facă pe plac el renunţă la venitul mic dar sigur și la mica parohie aflată în Helstone, un adevărat colţ de rai în sudul Angliei şi alege să devină profesor particular şi să se mute într-un oraş industrial, Milton-Norhern din comitatul Darkshire (în traducere liberă – Comitatul întunecat).  

Doamna Hale, o femeie delicată și suferindă mai ales când lucrurile nu merg conform propriilor vise, se aseamănă parţial cu mama descrisă de Jane Austen în romanul Mândrie și prejudecată. Dintre toate personajele cărţii, totuşi cel al mamei este cel mai puţin dezvoltat şi credibil, cel puţin din punctul meu de vedere. M-am gândit că acest lucru este şi din cauză că autoarea nu a avut propriu-zis mama şi nu îşi poate imagina una credibilă. Ea este personajul creionat, ce nu contează cu adevărat nici în fața soțului său care nu-i spune ce probleme îl macină și nici faptul că a renunțat la funcția de pastor. Devine sarcina Elizabethei de a-i comunica aceste hotărâri ce afectează întreaga familie. 

Realitatea crudă era faptul că tatăl ei îngăduise îndoielilor amăgitoare să-i năpădească atât de tare mintea, încât devenise un schismatic – un proscris; toate schimbările care decurgeau de aici se grupau în jurul acestui fapt distrugător (Margaret  Hale, op. cit., p. 57-58).

Mi-a displăcut felul cum a procedat aici pastorul, care recunoaşte că este un laş care nu suportă să le pricinuiască durere celor dragi şi, după câte mi se pare mie, un visător – egoist, totodată. Dacă n-aș fi știut că există un model real al acestei fapte, aș fi spus că aici autoarea a creat acest conflict doar pentru a putea muta familia şi a realiza o paralelă antagonică între sudul şi nordul Angliei. Văzute prin prisme diferite Helstone poate fi:

E doar un cătun; nu cred că aş putea să-l numesc sat. Nu e decât o biserică şi, pe pajiştea de lângă ea, câteva case – mai curând un fel de bordeie – năpădite de trandafiri cătărători. (Margaret Hale, în Nord şi Sud de Elizabeth Gaskell, Editura Vivaldi 1995, p. 14-15).

Helstone e ca un sat dintr-o poezie – dintr-o poezie de Tennyson. (Margaret Hale, op. cit. p. 15).

Drumurile sunt atât de frumoase , încât ar fi o ruşine să foloseşti trăsura – aproape o ruşine să călăreşti. (Margaret Hale, op. cit., p. 16).

– Doar nu crezi că funinginea dintr-un oraş industrial, plin de coşuri şi murdărie ca Milton-Northern, o să fi e mai bună decât aerul de aici, curat şi proaspăt, chiar dacă prea umed şi te slăbeşte (Doamna Hale, op. cit., p. 62).

Faţă de aceste descrieri idilice, încă înainte de-a ajunge în Milton:

Cu multe mile înainte de Milton, zăriră un nor plumburiu atârnând la orizont, în direcţia în care se afla oraşul.[ …] Cu cât se apropiau de oraş, cu atât văzduhul părea să miroasă şi chiar să aibă gust de fum; de fapt nu aerul avea cu adevărat gust sau miros, ci, mai degrabă, nu se simţea mireasma de iarbă şi verdeaţă.(Op. cit., p. 83).

În acest oraş cu miros şi gust de fum, în care cenuşiul şi noroiul era la el acasă, apare o domnişoară ca Margaret Hale, plină de colorit, vibrând de viaţă, frumoasă, autoritară, demnă şi cu prestanţă regală. Asta-i ceea ce vede John Thornton, prosperul industriaş, proprietar de fabrică şi viitor elev al domnului Hale. El a decis că n-o place, pentru că pe când el o privea admirativ, ea îl trata cu mândră nepăsare… Părerea ei proastă să se menţină? Părerea lui să se schimbe? Povestea de dragoste m-a dus cu gândul din nou la Mândrie şi prejudecată. Furtunoasă relaţie în care d-ra Hale pare să fie mereu în conflict cu d-l Thornton. Problemele sociale alimentează prejudecata iniţială, iar orgoliul ambilor parteneri îi împiedică să renunţe. Cum se termină?? Este o poveste la care o fată modernă poate visa 🙂  Oricum asta este doar o parte din roman. Mi-a rămas întipărită însă în memorie descrierea fabricii, condiţiile de muncă şi faptul că şi copiii lucrau de la vârste fragede. Citind acest roman sau Shirley de Charlotte Brontë am înţeles mult mai bine conceptul de revoluţie industrială în Anglia, despre care am învăţat pe vremuri la istorie. Mie datele seci istorice nu reuşesc să-mi rămână în memorie, dar citind un roman care cuprinde şi asemenea date de viaţă, care face o frescă a acelor vremuri şi reuşeşte să îmbine poveşti de dragoste cu probleme existenţiale şi sociale – asigură o ancoră unde acele date să se prindă. Aşa pot să reţin că odată cu motorul cu aburi perfecţionat a lui James Watt – putem spune că a început Revoluţia industrială – 1784, iar primul domeniu unde s-a utilizat acesta a fost în industria textilă.

Romanul lui Elizabeth Gaskell a fost excelent ecranizat de BBC în 2004, în regia lui Brian Percival şi avându-i ca protagonişti pe Richard Armitage, care a făcut un rol foarte bun interpretându-l pe John Thornton şi pe Daniela Denby-Ashe, în rolul lui Margaret Hale. O miniserie care urmăreşte fidel cartea şi care ne oferă o variantă vizuală a condiţiilor de muncă, a fabricilor acelor începuturi. Vă recomand cu mare căldură atât filmul, cât şi cartea pe care le găsiţi pe rafturi la biblioteca noastră.

Aştept cu nerăbdare părerile voastre despre această carte, despre film dacă l-aţi văzut. Sunt curioasă ce aţi fi făcut dacă aţi fi trăit pe acele vremuri? Sunteţi întreprinzători cum era John Thornton, aţi fi făcut munca din fabrici sau credeţi că aţi fi luat-o pe calea pastorului Hale – profesând după o viaţă petrecută ca om al bisericii? Ori aţi fi fost o domnişoară de familie bună, ca şi Margaret Hale, care să facă muncă întru ajutorul muncitorilor din fabrici? Cine ar fi ales să se mărite din dragoste cu un ofiţer, precum verişoara Edith? 🙂 Întrebări…

Puteţi să citiţi şi ce a scris Ely despre această carte  şi despre film pe frumosul blog Cuvinte vrăjite

 

La mulţi ani şi la cât mai multe lecturi bune în 2014!

Acum în prag de nou an, am o urare din suflet pentru toţi cei care citesc şi mă citesc: Să aveţi parte de un an cât mai bun, mai interesant, plin de inspiraţie, cu timp pentru cărţi şi filme bune! Sper ca anul acesta să fie un an bun în tot ceea ce intreprindeţi (intreprindem, că trebuie să mă includ).

Dacă mă gândesc la anul ce-a trecut, vreau să încep prin a vă mulţumi pentru că m-aţi vizitat, că m-aţi citit, că aţi ales să participaţi la Clubul de lectură. Sunt fericită că din ce în ce mai mulţi tineri decid să urmeze acest blog. Bine aţi venit Puştoaica citeşte, Oana’s blog,  sau Amy de la Book Lighter. Sunt doar câteva nume dintre ultimii tineri şi foarte tineri înscrişi pe blog. Le mulţumesc tuturor celorlalţi care au decis că este un bun popas, aici la mine. Sper ca în anul care vine să prindă curaj să comenteze şi alţii care sunt abonaţi vechi, să participe la discuţii şi în acest fel să pot premia intervenţiile lor. M-am bucurat că am reuşit să atingem şi să depăşim 100000 de vizualizări de la înfiinţarea blogului (din care 70000 sunt din 2013). După statistica realizată de WordPress – cea mai accesată recenzie a acestui an este De veghe în lanul de secară – de J. D. Salinger la Clubul de lectură “Să povestim despre-o carte”, care a fost vizualizat de 4718 ori, cu o medie de 17 vizualizări pe zi. Este şi unul din cele mai dezbătute şi comentate romane dintre cele pe care le-am citit la Clubul de lectură „Să povestim despre o carte”. Cel mai comentat articol rămâne tot cel scris în 2012, despre romanele „Cireşarii” ale lui Constantin Chiriţă,  iar cel mai vizualizat articol este Proverbe, maxime şi cugetări celebre – unde doar anul trecut am atins aproape 9000 de vizualizări. Eu, sunt încântată mai ales de reuşita pe care a avut-o clubul de lectură şi sper că şi în acest an să participaţi, să comentaţi, să citiţi şi să povestiţi împreună cu mine despre cărţi. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut asta şi până acum. WordPress a făcut un clasament cu comentatorii de top, de aceea vă mulţumesc pentru fidelitate: Shiki Shiki, Beausergent, Drugwash, Riţiu Maria şi Mixy.

La final de lună ianuarie, la clubul de lectură, vă amintesc că vom povesti, aşa cum s-a stabilit, despre romanele scriitoarei Helen Fielding: Jurnalul lui Bridget Jones şi Bridget Jones la limita raţiunii şi despre ecranizările acestor romane: Bridget Jones Diary (2001) şi Bridget Jones: The Edge of Reason (2004).

Pentru viitoarele lecturi, chiar săptămâna viitoare voi pregăti un sondaj în urma căruia se va stabili lectura lunii februarie şi pe cea pe trimestru (final de martie). Dacă aveţi propuneri puteţi să le scrieţi în comentariile la acest post. Cu acestea, închei sperând că vom fi şi anul acesta împreună, chiar dacă e doar la modul „virtual”.