RSS

Arhive pe etichete: bibliodevafiliala3

Metaforă, poveste, amuzament – Cel mai mic sărut pomenit vreodată, de Mathias Malzieu


O carte plăcută (şi scurtă), metaforică şi amuzantă – „Cel mai mic sărut pomenit vreodată” a autorului francez Mathias Malzieu, despre care am scris mai multe AICI.O poveste în care aroma iubirii se combină cu cea a ciocolatei, iar iubitul devine detectiv peste noapte în căutarea femeii cu sărutul perfect. Mathias Malzieu este probabil cei mai muzical dintre scriitorii contemporani, fiind liderul vocal şi co-fondatorul formaţiei Dionysos. Recomandarea filmată a fost realizată pentru emisiunea „O carte pe săptămână”.

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Bibliodevafiliala3 în Topul Blogurilor de Cărţi – Votează şi tu!


goodread.ro-logo-wide2-374x80 Goodread.ro a organizat o campanie prin care doreşte să promoveze blogurile de cărţi, să le adune la un loc, să ofere cititorilor, în acest fel, posibilitatea de-a avea acces la recenzii de calitate. Această campanie se intitulează Topul Blogurilor de Cărţi din România. Am înscris şi eu blogul în acest top şi aştept votul vostru, AICI (sau dacă vi se pare mai interesant, apăsând pe bufniţa studioasă de mai jos). Pentru aceia dintre voi care aţi încercat anterior şi n-aţi reuşit să votaţi (scria că aţi votat deja acest blog), puteţi acum s-o faceţi pentru că s-au remediat toate problemele.

Bufniţa studioasă

Logo Bibliodevafiliala3

P.S. Câte ceva despre mine, bibliotecă și blogging puteți citi în interviul pe care Diana Elena Neață mi l-a luat pentru cei de la Goodread.ro

http://goodread.ro/cum-se-impaca-meseria-de-bibliotecar-cu-blogging-ul/

 

Etichete: , , , , , ,

De Paşti…


Aranjament de Paşti (foto Roxana Monica Bortoş)

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, vă doresc vouă tuturor celor care faceţi un popas la mine pe blog sau la noi la bibliotecă – tuturor celor care iubiţi cărţile, poveştile, romanele, literatura beletristică sau non-beletristică, tuturor celor care aveţi bibliotecă (şi)sau împrumutaţi cărţi de la bibliotecă – cu alte cuvinte… VOUĂ tuturor:

Să aveţi parte de bine, să reuşiţi să faceţi pace cu voi şi cu lumea, să închideţi o clipă ochii şi să vă imaginaţi că această Sărbătoare poate fi una dintre acelea care aduc linişte, speranţă, iubire în suflete, îngăduinţă şi ne fac pe toţi mai buni, mai umani, mai frumoşi, mai generoşi, mai iubitori, mai plini de viaţă.

Înainte de-a încheia vreau să vă aduc aminte de-o poezie, dedicată acestei sărbători de scriitorul Tudor Arghezi:

 

Aranjament de Pasti

De Paşti

La toate lucarnele şi balcoanele
Au scos din cer îngerii icoanele
Şi-au aprins pe scări
Candele şi lumânări.

Oraşele de sus, în sărbătoare,
Au întins velniţe şi covoare,
Şi ard în potire
Mireasma subţire.

Şi din toate ferestrele odată,
Mii şi sute de mii,
Heruvimii fac cu mâna bucălată
La somnoroşii copii.

 

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Nord şi Sud, de Elizabeth Gaskell – la Clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”


Elizabeth Gaskell

Elizabeth Gaskell

Astăzi povestim despre una din cărţile pe care le-am citit pe vremuri şi le-am recititIMG_20140301_185215_1 din nou cu aceeaşi plăcere, North and South / Nord şi SudÉszak és Dél romanul scriitoarei Elizabeth Gaskell. Scriitoarea britanică, născută pe 29 septembrie 1910 în Cheyne Walk, Chelsea, a fost cea mai mică dintre cei opt copii ai familiei. Din păcate mama ei a murit dându-i viaţă. Aşa se face că ea a trăit mult timp alături de mătuşa dinspre mamă, Hannah Lumb sau alături de bunici. Datorită vremurilor, a bolilor şi lipsei medicamentelor (aceeaşi problemă ca şi în cazul fraţilor Brontë) doar doi dintre copiii familiei Cleghorn Stevenson (numele scriitoarei la naştere) au reuşit să ajungă la maturitate – Elizabeth şi fratele său, John. Viaţa ei, problemele personale, relaţiile pe care le-a avut cu mama vitregă, cu tatăl ei, au fost prinse în cărţile sale. Cele mai reuşite scrieri, cele pe care le înţelegem şi le receptăm şi cu sufletul nu doar cu mintea, sunt cele în care autorii scriu bazându-se pe experienţe personale, viaţa lor reală, de aceea romanele edesek-es-mostohak--3959792-90Elizabethei Gaskell se citesc uşor, sunt atractive şi simţi că prind frânturi de viaţă între coperţicranford-500x500, devenind fresce ale societăţii acelor vremuri. Dacă în romanul Cranfod, unde este descrisă viaţa într-un sat din Anglia, scriitoarea descrie viaţa pe care a dus-o împreună cu mătuşa ei, în Knutsford, iar în Wives and daughters / Soţii şi fiice / Édesek és mostohák scrie despre relaţiile complicate care se nasc atunci când tatăl se recăsătoreşte (caz concret în viaţa autoarei, când tatăl ei îşi întemeiază o nouă familie şi are şi alţi doi copii), în Nord şi Sud, autoarea descrie viaţa, împrejurările şi problemele specifice apărute în urma industrializării cu care devine familiarizată odată ce, măritată fiind, ajunge într-un oraş din nordul Angliei, unde soţul ei este pastor.

Toate aceste date despre viaţa autoarei, despre roman, mi-au lipsit când am citit prima dată romanul. Deşi am Nord şi Sud. Elizabeth Gaskell. 1979constatat ulterior că l-am avut şi acasă, în biblioteca părintească, eu l-am citit împrumutându-l de la biblioteca oraşului unde am crescut. Pe vremea când l-am citit (pe la sfârşitul anilor ’80) se difuza la televizor un serial cu acelaşi titlu, Nord şi Sud, în care era vorba de războiul de secesiune din America. Îmi plăcea serialul şi de aceea, când am văzut cartea în raftul bibliotecii, am luat-o repede pentru că m-am gândit că pe baza ei a fost ecranizat. Când am ajuns acasă, cu mare nerăbdare m-am apucat să citesc. Din primele pagini nu părea să aibă nimic comun cu America şi cu familiile Hazard şi Main. Iniţial dezamăgită, narațiunea  m-a furat şi m-a prins. Povestea începe cu o nuntă, cea a lui Edith, verişoara lui Margaret Hale, eroina cărţii. De aici înţelegem că Margaret a locuit mult timp alături de mătuşa, unchiul şi verişoara sa. A fost prietena şi companioana verişoarei sale, neuitându-se totuşi că este ruda săracă a familiei şi fiind cazată într-o cameră mică, asemănătoare celei dedicate servitorilor. Mătuşa sa, care s-a măritat de bunăvoie cu un om avut şi mai în vârstă, o invidia pe sora ei, care s-a măritat din dragoste – ideal pe eszak-es-del--5638704-90care i l-a insuflat şi fiicei sale. Edith se căsătoreşte cu un ofiţer fără avere, căpitanul Lennox, cu care urmează să plece în insula Corfu, unde este staţionat regimentul acestuia. Această poveste de dragoste nu este urmărită şi te întrebi sincer, având în vedere că Edith n-a făcut niciodată nimic, având servitori pentru orice, cum se va descurca în viaţa cazonă pe care urmează s-o ducă. Cu prilejul acestei nunţi, Elizabeth îl cunoaşte pe fratele mai mare al mirelui, Henry Lennox, „singurul membru nearătos într-o familie de oameni deosebit de frumoşi” dar a cărui figură „îi era inteligentă, subtilă şi mobilă” şi care urmărea pregătirile de nuntă cu un aer uşor sarcastic. Acesta este atras de frumuseţea şi inteligenţa tinerei fete. Așa că pleacă s-o caute în Helstone. O cerere în căsătorie pare ceva la care ea nu s-a gândit, dar care totuşi se întâmplă. Ce răspunde fata luată pe neașteptate? Oare poate să-l privească ca pe un iubit când era obișnuită să-l considere prieten? Hotărârea ei pare definitivă, totuși pentru el rămân speranțe…

nord si sud-Pe de altă parte, pastorul Hale, „unul dintre cei mai buni predicatori … şi un perfect preot de parohie (op. cit. p. 19), schimbă cursul vieții lor tihnite dusă în sudul călduros și umed al Angliei. Acesta (precum tatăl autoarei, pastorul unitarian William Stevenson) renunță la biserica anglicană, pe motive de conștiință, conflict de opinii. Așa se face că, după ce este măcinat zilnic de nemulţumirile soţiei sale (femeie crescută cu anumite standarde şi care suferă de lipsa banilor şi apartenenţei la lumea bună) care şi-ar dori ca el să primească o parohie mai importantă, în loc să-i facă pe plac el renunţă la venitul mic dar sigur și la mica parohie aflată în Helstone, un adevărat colţ de rai în sudul Angliei şi alege să devină profesor particular şi să se mute într-un oraş industrial, Milton-Norhern din comitatul Darkshire (în traducere liberă – Comitatul întunecat).  

Doamna Hale, o femeie delicată și suferindă mai ales când lucrurile nu merg conform propriilor vise, se aseamănă parţial cu mama descrisă de Jane Austen în romanul Mândrie și prejudecată. Dintre toate personajele cărţii, totuşi cel al mamei este cel mai puţin dezvoltat şi credibil, cel puţin din punctul meu de vedere. M-am gândit că acest lucru este şi din cauză că autoarea nu a avut propriu-zis mama şi nu îşi poate imagina una credibilă. Ea este personajul creionat, ce nu contează cu adevărat nici în fața soțului său care nu-i spune ce probleme îl macină și nici faptul că a renunțat la funcția de pastor. Devine sarcina Elizabethei de a-i comunica aceste hotărâri ce afectează întreaga familie. 

Realitatea crudă era faptul că tatăl ei îngăduise îndoielilor amăgitoare să-i năpădească atât de tare mintea, încât devenise un schismatic – un proscris; toate schimbările care decurgeau de aici se grupau în jurul acestui fapt distrugător (Margaret  Hale, op. cit., p. 57-58).

Mi-a displăcut felul cum a procedat aici pastorul, care recunoaşte că este un laş care nu suportă să le pricinuiască durere celor dragi şi, după câte mi se pare mie, un visător – egoist, totodată. Dacă n-aș fi știut că există un model real al acestei fapte, aș fi spus că aici autoarea a creat acest conflict doar pentru a putea muta familia şi a realiza o paralelă antagonică între sudul şi nordul Angliei. Văzute prin prisme diferite Helstone poate fi:

E doar un cătun; nu cred că aş putea să-l numesc sat. Nu e decât o biserică şi, pe pajiştea de lângă ea, câteva case – mai curând un fel de bordeie – năpădite de trandafiri cătărători. (Margaret Hale, în Nord şi Sud de Elizabeth Gaskell, Editura Vivaldi 1995, p. 14-15).

Helstone e ca un sat dintr-o poezie – dintr-o poezie de Tennyson. (Margaret Hale, op. cit. p. 15).

Drumurile sunt atât de frumoase , încât ar fi o ruşine să foloseşti trăsura – aproape o ruşine să călăreşti. (Margaret Hale, op. cit., p. 16).

– Doar nu crezi că funinginea dintr-un oraş industrial, plin de coşuri şi murdărie ca Milton-Northern, o să fi e mai bună decât aerul de aici, curat şi proaspăt, chiar dacă prea umed şi te slăbeşte (Doamna Hale, op. cit., p. 62).

Faţă de aceste descrieri idilice, încă înainte de-a ajunge în Milton:

Cu multe mile înainte de Milton, zăriră un nor plumburiu atârnând la orizont, în direcţia în care se afla oraşul.[ …] Cu cât se apropiau de oraş, cu atât văzduhul părea să miroasă şi chiar să aibă gust de fum; de fapt nu aerul avea cu adevărat gust sau miros, ci, mai degrabă, nu se simţea mireasma de iarbă şi verdeaţă.(Op. cit., p. 83).

Margaret HaleÎn acest oraş cu miros şi gust de fum, în care cenuşiul şi noroiul era la el acasă, apare o domnişoară ca Margaret Hale, plină de colorit, vibrând de viaţă, frumoasă, autoritară, demnă şi cu prestanţă regală. Asta-i ceea ce vede John Thornton, prosperul industriaş, proprietar de fabrică şi viitor elev al domnului Hale. El a decis că n-o place, pentru că pe când el o privea admirativ, ea îl trata cu mândră nepăsare… Părerea ei proastă să se menţină? Părerea lui să se schimbe? Povestea de dragoste m-a dus cu gândul din nou la Mândrie şi prejudecată. Furtunoasă relaţie în care d-ra Hale pare să fie mereu în conflict cu d-l Thornton. Problemele sociale alimentează prejudecata iniţială, iar John Thorntonorgoliul ambilor parteneri îi împiedică să renunţe. Cum se termină?? Este o poveste la care o fată modernă poate visa 🙂  Oricum asta este doar o parte din roman. Mi-a rămas întipărită însă în memorie descrierea fabricii, condiţiile de muncă şi faptul că şi copiii lucrau de la vârste fragede. Citind acest roman sau Shirley de Charlotte Brontë am înţeles mult mai bine conceptul de revoluţie industrială în Anglia, despre care am învăţat pe vremuri la istorie. Mie datele seci istorice nu reuşesc să-mi rămână în memorie, dar citind un roman care cuprinde şi asemenea date de viaţă, care face o frescă a acelor vremuri şi reuşeşte să îmbine poveşti de dragoste cu probleme existenţiale şi sociale – asigură o ancoră unde acele date să se prindă. Aşa pot să reţin că odată cu motorul cu aburi perfecţionat a lui James Watt – putem spune că a început Revoluţia industrială – 1784, iar primul domeniu unde s-a utilizat acesta a fost în industria textilă.

nord-e-sud-by-elizabeth-gaskell-prima-edizion-L-D8u-a8Romanul lui Elizabeth Gaskell a fost excelent ecranizat de BBC în 2004, în regia lui Brian Percival şi avându-i ca protagonişti pe Richard Armitage, care a făcut un rol foarte bun interpretându-l pe John Thornton şi pe Daniela Denby-Ashe, în rolul lui Margaret Hale. O miniserie care urmăreşte fidel cartea şi care ne oferă o variantă vizuală a condiţiilor de muncă, a fabricilor acelor începuturi. Vă recomand cu mare căldură atât filmul, cât şi cartea.

Aştept cu nerăbdare părerile voastre despre această carte, despre film dacă l-aţi văzut. Sunt curioasă ce aţi fi question-markfăcut dacă aţi fi trăit pe acele vremuri? Sunteţi întreprinzători cum era John Thornton, aţi fi făcut munca din fabrici sau credeţi că aţi fi luat-o pe calea pastorului Hale – profesând după o viaţă petrecută ca om al bisericii? Ori aţi fi fost o domnişoară de familie bună, ca şi Margaret Hale, care să facă muncă întru ajutorul muncitorilor din fabrici? Cine ar fi ales să se mărite din dragoste cu un ofiţer, precum verişoara Edith? 🙂 Întrebări…

Puteţi să citiţi şi ce a scris Ely despre această carte  şi despre film pe frumosul blog Cuvinte vrăjite

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

La mulţi ani şi la cât mai multe lecturi bune în 2014!


la multi ani blogAcum în prag de nou an, am o urare din suflet pentru toţi cei care citesc şi mă citesc: Să aveţi parte de un an cât mai bun, mai interesant, plin de inspiraţie, cu timp pentru cărţi şi filme bune! Sper ca anul acesta să fie un an bun în tot ceea ce intreprindeţi (intreprindem, că trebuie să mă includ).

Dacă mă gândesc la anul ce-a trecut, vreau să încep prin a vă mulţumi pentru că m-aţi vizitat, că m-aţi citit, că aţi ales să participaţi la Clubul de lectură. Sunt fericită că din ce în ce mai mulţi tineri decid să urmeze acest blog. Bine aţi venit Puştoaica citeşte, Oana’s blog,  sau Amy de la Book Lighter. Sunt doar câteva nume dintre ultimii tineri şi foarte tineri înscrişi pe blog. Le mulţumesc tuturor celorlalţi care au decis că este un bun popas, aici la mine. Sper ca în anul care vine să prindă curaj să comenteze şi alţii care sunt abonaţi vechi, să participe la discuţii şi în acest fel să pot premia intervenţiile lor. M-am bucurat că am reuşit să atingem şi să depăşim 100000 de vizualizări de la înfiinţarea blogului (din care 70000 sunt din 2013). După statistica realizată de WordPress – cea mai accesată recenzie a acestui an este De veghe în lanul de secară – de J. D. Salinger la Clubul de lectură “Să povestim despre-o carte”, care a fost vizualizat de 4718 ori, cu o medie de 17 vizualizări pe zi. Este şi unul din cele mai dezbătute şi comentate romane dintre cele pe care le-am citit la Clubul de lectură „Să povestim despre o carte”. Cel mai comentat articol rămâne tot cel scris în 2012, despre romanele Cireşarii” ale lui Constantin Chiriţă,  iar cel mai vizualizat articol este Proverbe, maxime şi cugetări celebre – unde doar anul trecut am atins aproape 9000 de vizualizări. Eu, sunt încântată mai ales de reuşita pe care a avut-o clubul de lectură şi sper că şi în acest an să participaţi, să comentaţi, să citiţi şi să povestiţi împreună cu mine despre cărţi. Vă mulţumesc tuturor celor care aţi făcut asta şi până acum. WordPress a făcut un clasament cu comentatorii de top, de aceea vă mulţumesc pentru fidelitate: Shiki Shiki, Beausergent, Drugwash, Riţiu Maria şi Mixy.

logo_club_lecturaLa final de lună ianuarie, la clubul de lectură, vă amintesc că vom povesti, aşa cum s-a stabilit, despre romanele scriitoarei Helen Fielding: Jurnalul lui Bridget Jones şi Bridget Jones la limita raţiunii şi despre ecranizările acestor romane: Bridget Jones Diary (2001) şi Bridget Jones: The Edge of Reason (2004).

Pentru viitoarele lecturi, chiar săptămâna viitoare voi pregăti un sondaj în urma căruia se va stabili lectura lunii februarie şi pe cea pe trimestru (final de martie). Dacă aveţi propuneri puteţi să le scrieţi în comentariile la acest post. Cu acestea, închei sperând că vom fi şi anul acesta împreună, chiar dacă e doar la modul „virtual”.

 
34 comentarii

Scris de pe Ianuarie 6, 2014 în Clubul de lectură, Ştiri

 

Etichete: , , , ,

Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Pendulul lui Foucault de Umberto Eco – la clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

Pendulul lui Foucault, cartea scrisă de Umberto Eco, cea care a fost propusă pe luna aprilie, spre a fi citită şi discutată în cadrul clubului de lectură vitual, „Să povestim despre-o carte”, la care s-a  amânat discuţia pentru luna mai, iar acum… ne aflăm deja, la începutul lui iunie. Îmi cer scuze pentru această întârziere şi sper ca pe viitor să nu fiu nevoită să amân atât vreuna dintre întâlnirile noastre. Revenind, însă la temă şi mai întâi la scriitor, pot spune că Umberto Eco m-a cucerit anterior cu o altă cartea a sa, Numele umberto-eco-pendulul-lui-foucault-600trandafirului. Într-o perioadă toată lumea citea  sau vroia să citească această carte, iar ulterior ecranizarea ei a fost o reuşită, de asemenea. Când am ajuns la facultate mi-am dat seama că Eco este şi fondatorul, dezvoltatorul unui concept modern al semioticii la nivel mondial. Studiile sale de estetică medievală i-au format o percepţie aparte, inspirând, ca timp şi loc de desfăşurare ale acţiunii, lucrările sale beletristice. Un scriitor de o vastă cultură, ceea ce a făcut posibil ca lucrarea sa, Pendulul lui Foucault, să fie densă de informaţii, de trimiteri, de simboluri, de noţiuni. A fost, cred, cartea pe care am citit-o cel mai încet, zăbovind şi căutând informaţii suplimentare la trimiterile despre care amintea Eco. După lectura cărţii am stat în cumpănă şi m-am gândit cum să scriu despre ea. Care ar fi unghiul potrivit, care ar fi prezentarea care să cuprindă informaţiile, firul narativ al cărţii şi ideile controversate expuse. De la o discuţie la un pahar de băutură, o joacă de gânduri pe tema templierilor care, după cruciade, „rămaseră fără scop sau, mai bine zis, îşi transformaseră mijloacele în scop, îşi administrau imensa lor bogăţie„, se ajunge treptat, discutând aprins, pe măsură ce apar noi şi noi personaje ce vin cu alte argumente ce oferă o perspectivă din ce în ce mai amplă, misterioasă, plină de informaţii asupra acestei teme. Încetul cu încetul ne trezim că se vorbeşte despre ştiinţa cabalei, despre alchimişti ce sigur cunoşteau secretul producerii aurului şi care erau membri ai societăţilor secrete. De la simple discuţii se ajunge la o adevărată conspiraţie, pare totul real, rozacrucienii sau templierii par să existe şi sunt ameninţători în contemporaneitate:

Belbo sună pe Casaubon: „Sunt la ananghie…” „Ei sunt pe urmele mele.””Templierii… ” „Ei cred că am harta” „Citeşte dischetele pe Abulafia””M-au găsit, … parola… ” Un pocnet sec, ca de armă. Un amalgam de voci… „- (personajul Belbo, din Pendulul lui Foucault, p. 32-33)

„încă nu ştiam că începuserăm să ne jucăm cu focul grecesc, care arde şi mistuie”.

cavalerii-templieriMi-a plăcut începutul, mister, cabală, ideea de a putea călători în timp, sau a vedea şi retrăi cu ajutorul Pendulului lui Foucault, orice întâmplare din trecut. Trecerea de la magie la alchimişti şi ulerior la templierii s-a făcut treptat. Am aruncat o privire asupra istoriei, asupra apariţiei templierilor şi asupra motivelor „bogate” pentru care regele, după ce pierde oraşul Damietta, (abia cucerit) fiind nevoit să plătească sarazinilor 500 mii de livre de aur, pentru a-şi salva viaţa – se dezice de templieri, încercând ulterior să-i destrame, să-i unească cu Ordinul Ospitalierilor, apoi le confiscă averile şi-i arestează. Discuţia lui Casauboun, împreună cu Belbo şi Diotallevi se adânceşte. Casaubon îşi scrie teza pe această temă, deci interesul lui, dorinţa de informare este legitimă. Pentru un scurt timp apare un alt pasionat, care propulsează o nouă teorie. Este vorba de colonelul Ardenti care îşi exprimă convingerile şi îşi aduce cercetările făcute, cercetări ce îmbină numerologia cu misterul şi societăţile secrete. Societatea secretă ar trebui să fie formată din 36 pentru că acest număr a fost găsit pe un petec de hârtie şi dintr-o dată a devenit număr sacru 3+6=9, iar 1944=18=3×6, trebuie să fie anul în care planul secret trebuie să se termine pentru a putea ca în 2000 – Anul Fiarei, Anti-Ierusalimul, Noul Babilon să renască. După ce discută cu Casaubon şi Belbo, Ardenti dispare şi la fel dispare şi mapa roşie (sau maro) în care are documentaţia. Cei doi (Belbo şi Casaubon) sunt chestionaţi de poliţie. Faptul că acest colonel poate să se numească diferit – Arcoveggi şi că este posibil să fi fost colaboraţionist – este doar încă o temă pe care ulterior Eco o mai aminteşte atunci când, vorbeşte de unchiul lui Belbo, Carlo, care era „în chip moderat, fascist”. Revenind la numerologie – se pare că cei 36 de cavaleri s-ar afla în 36 locuri secrete pe pământ – suma acestora ar fi 216 iar suma acestora adunate ajungem la cifra 9 (şi revenim la numărul sacru). Locaţia castelului templierilor, intrarea secretă iar emblema pe care scrie „Golul nu există”… reiese atât din discuţia lui Casaubon cu Belbo, cât şi, peste ani, cu Amparo:

„Dincolo de uşă se descoperă un mormânt cu şapte laturi şi unghiuri, luminat din belşug de un soare artificial. În mijloc un altar rotund, împodobit cu diverse citate sau embleme, de tipul NEQUAQUAM VACUUM…”… „Golul nu există”.

M-a deranjat faptul că romanul a fost extrem de fracturat, de împărţit, schimbând tema, timpul şi având pasaje largi dintr-un jurnal care, deşi spuneau multe despre personaje şi relaţiilor lor Contele de Saint-Germain. Foto credit Wikipediade iubire, nu aveau nimic, aparent, cu firul acţiunii. Pe urmă, m-am gândit că sunt „pliuri” necesare pentru a ca cititorul să poată să-nţeleagă la nivel enciclopedic fiecare noţiune, fiecare sens. Dar chiar şi aici, în poveştile de iubire, atât a cea a lui Casaubon, cât şi al lui Belbo, se poate spune că există gelozie şi apare un potenţial cavaler, misterios, ce pare să poată cuceri orice femeie – este vorba de d-nul Agliè, care lasă să se înţeleagă că ar fi însuşi Contele de Saint-German, nemuritorul, alchimistul, cel mereu înconjurat de doamne şi cel implicat în constituirea societăţilor secrete. Acesta este cel care plusează informaţia, care face o paralelă între Exu (spritul haosului şi al înşelăciunii) şi Hermes, între miturile europene şi cele africane. Vorbeşte despre rozacrucieni, despre Noua Atlantidă a lui Francis Bacon, care ar fi de fapt ţara rozacrucienilor.

„Marea Fraternitate Albă, zi-le rozacrucieni dacă vrei, zi-le cavalerie spirituală a cărei încarnare ocazională sunt templierii, e o cohortă de învăţăţi, puţin, foarte puţin aleşi, care călătoreşte prin istoria umanităţii, pentru a prezerva un nucleu de înţelepciune eternă.”… „Ea este opera Stăpânilor Lumii, cărora nu le scapă nimic”…”Fireşte că Stăpânii Lumii se apără cu ajutorul secretului”. (D-nul Agliè în conversaţie cu Casaubon)

„Dar ce anume vor ei ca lumea să ştie?” (Casaubon) „Că există un secret. Altfel de ce să trăieşti, dacă totul ar fi aşa cum pare.” (D-nul Algiè)”Şi care-i secretul?” (Casaubon)”Acela pe care religiile revelate n-au putut să-l spună. Secretul se află dincolo”. (D-nul Agliè, p. 238, Pendulul lui Foucault, Umberto Eco)

Odată ce Amparo, cea crescută atee în comunism, cea raţională, ajunge creadă că a fost posedată de Pomba Gira, la o ciudată manifestare ce celebra pe Exu, pleacă şi-l părăseşte pe Casaubon. Se simte inferioară pentru acest fapt, ajunge să creadă că există o diferenţă de care n-a fost conştientă. Citind, ai impresia că această despărţire a fost orchestrată de Agliè, care, ştiind care va fi finalul, are gata pregătite alte noi teorii:

„Rasa, ori cultura, dacă vrei, constituie o parte din inconştientul nostru. Iar o altă parte e locuită de figuri arhetipale, aceleaşi pentru toţi oameni şi pentru toate secolele”(Agliè, p. 246)

„Misticul e pentru ei (Stăpânii n.a.) un sclav, locul unei manifestări a numinosului, cu ajutorul căruia se certează simptomele unui secret” (Agliè, p. 246).

Romanul de teme şi gânduri, Pendulul lui Foucault, mi s-a părut un periplu larg, interesant – care pleacă urmărind feţe diverse, de multe ori opuse ale unui subiect. Se atinge tema credinţei sau a lipsei acesteia, a Pendulul lui Foucaultcomunismului şi a capitalismului. Un exemplu al acestei abordări este şi descrierea celor două edituri Garamond şi Manuzio (ca să vedeţi că, pentru mine, mai important decât misterul templierilor este misterul din spatele edituriilor 🙂 )  care sunt ale aceluiaşi patron. Una, Garamond, este serioasă dar modestă, cu file netăiate şi coperte sobre, iar cealaltă, Manuzio, cu coperte elegante, hârtie scumpă, caractere frumoase şi clare. Diferenţa aceasta se vede şi din amplasamentul fiecărei edituri, din intrări sau secretariat. Opulenţa editurii Manuzio este special aleasă pentru a-i păcăli pe ASP-i (Autorii pe Speze Proprii) care în final ajung să-şi plătească chiar de 2 ori lucrarea tipărită. Manuzio nu este o editură care să facă vânzare, Garamond este cea care publică şi vinde lucrările clasicilor … certificate de timp, cele care se caută. Cu toate astea Proiectul Hermes – „Renaşterea ştiinţelor oculte în lumea modernă” este ales să apară la editura Manuzio şi este destinat să vândă mult. Va publica doar lucrări oculte, care se caută…  Planul mincinos al editurii Manuzio se identifică cu dorinţa ASP-ilor, care devin convinşi să publice la această editură. Dar dintr-o dată un plan iluzoriu este pus în practică şi devine real.

Ca un drum iniţiatic, călătoria pe care o faci citind acest roman, poate că este mai interesantă decât finalul. Pentru că, în final, misterul, dacă există, nu se dezvăluie. Marele plan rămâne ascuns aşa cum probabil trebuia,  rezolvarea misterului pare extrem de facilă şi se bazează tot pe o discuţie, de data asta a lui Casaubon cu Lia, care decide că acel petec de hârtie cu numerele misterioase era o simplă listă de cumpărturi. Finalul este, chiar dacă imposibil de a fi prevăzut,  pe potriva cărţii. Jacopo Belbo pune în joc o adevărată maşinărie, el inventează Planul, un vinovat, „un adevăr cu contururi ceţoase”. Crează o speranţă într-un secret, dar inventând, a creat o altă realitate în faţa căreia trebuia să dea socoteală şi devine martir al planului creat.

logo_club_lecturaAcum, la final de postare, mă gândesc că este posibil să nu fi prins eu ideea, să nu fi reuşit să redau ce-am crezut, ce-am înţeles. Am nevoie de voi, să mă completaţi, să vă scrieţi părerea povestind despre această carte. După îndelungi amânări, declar dezbaterea deschisă!

Despre asta a scris Beausergent aici, aici aici, aici aici, aici. Aştept să-mi trimiteţi link-uri, dacă aţi scris despre acest subiect.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

„Să povestim despre-o carte” – Club de lectură virtual


V-am povestit şi cu alte ocazii că, deşi scopul pentru care am creat blog-ul era ca el să fie o prelungire a muncii de bibliotecar spre potenţialii cititori, nu am ştiut cum va fi după ce scriu şi postez, nu cunoşteam care va fi feed-back-ul vostru, al celor care mă citiţi. Nu mi-am dat seama cât de citite vor fi sau nu articolele, nu ştiam prea multe nici despre blogging. Întâi am scris articole scurte, încercând să fac o trecere în revistă a unor titluri, pe urmă am văzut că, în mod sumar, cărţile sunt descrise şi pot fi găsite pe multe alte site-uri. De aceea, am încercat să ofer o perspectivă personală şi cât mai multe informaţii despre o carte, un autor, o temă. După un timp, m-am obişnuit să las la final de articol câte o întrebare pentru a putea deschide discuţiile referitor la temele abordate.

logo_club_lecturaPrivind retrospectiv şi recitind comentariile postate de voi, mi-am dat seama că mulţi dintre cei care comentează sunt mereu prezenţi şi scriu frumos, pe temă, competent referitor la articolul postat, întregindu-l. Acum am ajuns să vă cunosc prin comentariile voastre, prin ceea ce-aţi lăsat în josul paginilor fiecărui articol. Mi s-a părut o idee interesantă ca noi, că tot citim şi ne citim să facem un club de lectură în acest mediu virtual. Unde toţi cei care doresc să scrie, să comenteze, să o poată face. Am schimba păreri, ca şi până acum, doar că, în plus am avea un timp să citim cartea despre care vom discuta, ca să venim cu noi argumente, păreri pro-contra, ceea ce ne-a plăcut, sau dimpotrivă, nu ne-a plăcut. Unii dintre voi au spus că ar fi interesaţi. Eu sper să fiţi cât mai mulţi care să vă doriţi să vă povestiţi părerea pe marginea celor citite, să vorbiţi despre autor sau despre temele abordate. 

Eu cred că ar funcţiona foarte bine dacă am stabili printr-un sondaj ce carte să citim (din mai multe propuse). Eu voi face aceste propuneri pentru început, dar voi accepta sugestii din partea voastră şi vom face câte un sondaj în fiecare lună. M-am gândit că frecvenţa întâlnirilor noastre virtuale (în afară de articolele scrise de mine în mod obişnuit) ar putea să fie lunară. Asta înseamnă că avem timp de o lună timp să citim cartea propusă pentru ca să ne pregătim de dezbatere 🙂 

Fiecare din cei care au blog şi care vor dori să scrie şi o recomandare de lectură, o recenzie, vor putea să o facă, iar eu voi trece link-urile către blogurile voastre la finalul textului meu. V-aş ruga şi pe voi să menţionaţi în cadrul articolului vostru, că aţi citit cartea în cadrul Clubului de lectură virtual „Să povestim pe marginea cărţii”. Mă gândesc că este o bună sursă de informare pentru alţi doritori să participe la acest club. Recenzia postată pe blog-ul vostru nu va înlocui comentariul aici la mine, va fi doar un supliment oferit participanţilor şi un punct de plecare în discuţie.

Pentru cei care nu au blog şi ar vrea să scrie o recenzie, le ofer posibilitatea să le posteze în cadrul paginii Clubul de lectură, către care vor exista, de asemenea, link-uri din articol. Această pagină va fi creată în momentul în care vor fi trimise recenzii la adresa de mail bibliodevafiliala3@yahoo.com

Dacă aveţi alte idei pe această temă, orice tip de îmbunătăţire a modului de desfăşurare sau orice fel de alte comentarii – vă rog să-mi scrieţi, le voi lua în considerare. În final, ca să vă fac poftă de lectură am ales câteva titluri care sunt, fiecare în genul său, foarte bune. Eu mi-aş dori să putem vorbi despre toate, dar voi veţi decide asta. Titlul care va acumula cele mai multe voturi (puteţi vota mai multe titluri) va fi primul discutat. Voi ţine cont de alte (Other) sugestii pentru lectură, pe care le puteţi menţiona atât în sondaj cât şi în comentarii.

Rezumat şi idei principale:

1. Înfiinţare „Să povestim despre-o carte” – club de lectură virtual.

2. Doritorii pot să voteze cartea lunii următoare şi vor avea timp de o lună să o lectureze.

3. La termenul stabilit eu voi scrie un articol – voi veţi comenta.

4. Cei care au blog şi doresc să scrie o recenzie pentru carte – pot s-o facă concomitent sau ulterior discuţiilor noatre, la ei pe blog.

5. Eu voi trece link-urile către blogurile voastre, voi veţi face trimitere către acest blog, cu o menţiune de genul „Carte citită în cadrul clubului de lectură virtual – „Să povestim despre-o carte

6. Celor care nu au blog şi ar vrea să scrie o recenzie, le ofer posibilitatea să posteze în cadrul paginii Clubul de lectură a acestui blog.

7. Propunerile pentru prima lună ( probabil sfârşitul lui martie) sunt cele din sondajul de mai jos. Termenul de o lună ca timp de lectură va începe doar după votare şi alegerea romanului. Din această cauză am postat şi sondajul acum, ca să fie mai mult timp pentru vot.

Sper să vă placă ideea, să participaţi, să îmi daţi sugestii. Aştept cu nerăbdare comentariile voastre!

sondaje-online-2

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: