Frumoasa şi bestia – într-o nouă reinterpretare

Scriam mai demult despre poveştile de succes care au fost reinterpretate, ecranizate şi care au primit o altă nouă viaţă. Zilele trecute mi-a trecut prin mână o asemenea carte. Deja de la copertă m-a atras, pentru că eram în căutare de un fantasy bun care să mă relaxeze la sfârşit de săptămână. Una dintre poveştile de succes este Frumoasa şi Bestia care a fost ecranizat sub diverse forme sau reinterpretat. Bestia / Beastly de Alex Flinn era romanul despre scriam anterior. Azi voi vorbi despre Un blestem sumbru şi nimicitor/ A Curse So Dark and Lonely de Brigid Kemmerer, apărută la editura Corint (Teens) în 2021 şi care este primul volum din seria Distrugătorii de blesteme / Cursebreakers

Blestemat de o vrăjitoare foarte puternică să trăiască la nesfârşit cel de-al optsprezecelea an de viaţă, prinţul Rhen, moştenitorul regatului Emberfall, a crezut că se va salva cu uşurinţă dacă o fată se va îndrăgosti de el. Însă asta se întâmpla înainte ca el să se transforme într-un monstru pornit pe distrugere…
(Citat de pe coperta 4 a romanului ,,Un blestem sumbru şi nimicitor”, primul volum al seriei Distrugătorii de blesteme, de scriitoarea Brigid Kemmerer; Editura Corint (Teens), 2021).

Romanul începe promiţător: Am sânge pe sub unghii. Mă-ntreb câţi dintre oameni mi-am ucis de data asta (pagina 1 din op. cit.). Scris la persoana întâi şi privit succesiv prin ochii personajelor principale, textul este alert, captivant, plin de suspans, o poveste ce combină sumbrul, magia neagră, romantismul şi actele de curaj.

Prinţul, în această reinterpretare, are chipul său frumos dar este blestemat să ajungă o bestie sângeroasă la fiecare final de sezon şi are la dispoziţie puţin timp să le facă pe frumoasele captive să se îndrăgostească de el. Grey, comandantul străjerilor şi omul lui de încredere, este cel care poate traversa lumile şi poate ajunge în lumea contemporană, în oraşul Washington D.C. El o ia pe Harper, o fată curajoasă care intervine să salveze pe una dintre aceste fete captive. Curajoasă peste măsură, Harper este o fată care se confruntă cu problemele sale şi ea. A învăţat să trăiască şi să compenseze faptul că suferă de paralizie cerebrală. Pentru alţii un impediment major, pe Harper această boală nu o defineşte, face parte din viaţa ei şi cu optimism trece peste încercările zilnice. Puterea şi felul ei de a rezista tuturor obstacolelor o fac să pară mai neînfricată şi deosebită în ochii lui Rhen. În ciuda lui Lilith, vrăjitoarea care l-a blestemat şi care îl chinuieşte în fiecare noapte, el speră să se salveze, să îşi salveze poporul în acest ultim sezon.

Harper priveşte cu neîncredere, apoi cu fascinaţie această lume fermecată în care este adusă. Regatul Emberfall este supus unor forţe malefice care încearcă să pună stăpânire pe el. Castelul este vrăjit şi el, la fel ca în poveste dar nu este la fel de idilic, ci mai degrabă, sumbru, periculos şi enervant. Harper are o viaţă grea în lumea reală. Mama ei este grav bolnavă, tatăl dispărut şi fratele face tot ce poate să supravieţuiască. De asta suferă şi mai tare că nu poate fi lângă ei să îi ajute. Ce poate face în asemenea situaţie, cum să supravieţuiască unei bestii şi cum să o iubească în ciuda transformării şi monstruozităţii sale, vă îndemn să citiţi ca să aflaţi.

Brigid Kemmerer este autoare americană ce scrie cu precădere romane de mister, fantezie, paranormal. Anterior a publicat Letters to the Lost şi MoreThan We Can Tell, dar şi povestiri din seria Elemental şi romanul Ticker Than Water. S-a născut în Omaha, Nebraska şi a călătorit de-a lungul Stalelor Unite împreună cu părinţii ei. S-a stabilit în Annapolis, la 40 de km sud de Baltimore, Maryland împreună cu soţul şi copiii lor. A început să scrie această carte la îndemnul soţului ei care a sfătuit-o să scrie ceva pentru a se amuza, nu pentru un contract, ceva pentru sine. În acest fel şi-a reamintit bucuria de a scrie poveşti, care este cea mai plăcută parte din meseria de scriitor. Ca de obicei când realitatea inspiră povestea este cu atât mai bine realizat textul. Prietena ei, Erin Kanner, şi felul acesteia de a surmonta greutăţile pricinuite de boală este modelul care a inspirat-o în crearea personajului principal feminin. Din ceea ce ea însăşi declară: …. protagonista, Harper, suferă de paralizie cerebrală. […] M-am străduit să creionez o fată puternică, optimistă şi capabilă – nu în ciuda provocărilor fizice pe care le-ar putea înfrunta, ci pe lângă acestea. […]Este posibil ca experienţa lui Harper să nu oglindească situaţia tuturor bolnavilor de paralizie cerebrală, dar sper că toţi se vor regăsi în hotărârea şi tenacitatea ei (Nota autoarei, p. 505, op. cit).(https://www.edituracorint.ro/autori/k/brigid-kemmerer.html).

 

O carte, două, trei … un plus de cultură

Cărţile bune sunt cele care te pot transpune într-o lume nouă, o atfel de lume, sunt cele care te fac să simţi, să gândeşti, să speri, să crezi, să visezi colorat. Pentru fiecare din noi, genul lecturii care ni se potriveşte poate fi diferit. În general, cărţile de cultură generală sunt cele considerate clasice. Autorii acestor cărţi s-au verificat în timp, ei rămânând veşnic „la modă”, iar subiectele atinse în acestea au fost ulterior dezvoltate de alţi autori moderni ori ecranizate şi reecranizate. Am găsit mai multe forumuri în care s-au făcut liste de cărţi preferate. Este un punct de plecare pentru cineva care doreşte să citească şi să-şi facă baza de cultură necesară. Pentru mine, personal, cele mai bune cărţi nu sunt doar una sau două şi nu pot să spun că mi-a plăcut una mai mult decât cealaltă. Eu cred că fiecare carte citită a fost bună pentru vârsta la care am citit-o.

În copilărie basmele şi lumea lor m-au încântat. Mi-am imaginat mereu că sunt una dintre eroinele de poveste, aşa că una din recomandări este colecţia „Poveşti nemuritoare” / Nagyapó mesefája. Basmele scrise de Hans Christian Andersen, poveştile Fraţilor Grimm, Ion Creangă sau cele ale lui  Charles Perrault au locul lor în amintirile mele şi au pus primele cărămizi la fundaţia culturii mele. După ce am început să citesc temeinic mi s-a deschis prima uşă către crearea lumii şi legendele ei, citind „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitru. Am râs cu lacrimi citind „Recreatia Mare” de Mircea Sîntimbreanu. Mi-a plăcut povestea şi intriga din „Secretul celor două Lotte” de Erich Kästner, M-a întristat „Micul prinţ” de Saint-Exupery şi am sperat că pe planeta lui va reînvia. Am râs şi am sperat alături de „Micul lord” de Frances Hodgson Burnett şi m-am aventurat în lumea mare cu Huckleberry Finn şi Tom Sawyer de Mark Twain.

În adolescenţă am iubit cărţile de aventuri, de capă şi spadă, cele cu indieni, SF-urile şi prin urmare am citit autori ca Alexandre Dumas, Michel Zévaco, sir Walter Scott,  Karl May, James Fenimore Cooper, Jules Verne. Titlurile sunt multe şi nu pot să mă întind „la poveşti” înşirând doar titluri. Citeam mult şi până târziu, iar părinţii mei se supărau că nu dorm. Îmi amintesc că tata a scos siguranţa de curent ca să mă oblige să mă culc. Dar cum să dorm când poveştile erau acolo şi mă aşteptau, iar lumea lor magică se suprapunea lumii reale, care nu avea acelaşi farmec. Citind, puteam fi oricine, puteam să întruchipez orice personaj şi ajungeam să îl cunosc mai bine ca pe mine. Adolescenţa este vârsta întrebărilor, vârsta indeciziilor, vârsta descoperirii de sine în faţa lumii. De multe ori simţi nevoia să găseşti răspunsuri în poveştile altora. Mulţi se destăinuie prietenilor. Totuşi cel mai bun prieten este o carte. Ea este tăcută, te ascultă, îţi dă poveţe şi este alături de câte ori o deschizi.

În tinereţe am preferat scriitorii care descriau lumi şi societăţi, ale căror cărţi erau nişte fresce ale timpului lor sau investigau amănunţit sufletul omenesc. N-am o listă a scriitorilor, ci pot să-i amintesc pe câţiva care îi simt şi azi aproape de suflet: Balzac, Dickens, Stendhal, Jane Austen, Surorile Bronte, Thomas Hardy, Sienkiewicz, Dostoievski, Cehov, Tolstoi (Lev şi Aleksei), Solohov, Margaret Mitchell şi … parcă nu mă pot opri. Simt că îi trădez pe unii dacă nu-i amintesc aici. Am visat la iubiri ca acelea din romane, m-am temut de finalitatea lor, am simţit durerea acută şi am citit mai departe.

Bineînteles că şi eu, ca toată lumea probabil, am citit şi citesc multe cărţi poliţiste. Cărţile autorilor cum sunt Agatha Christie, Raymond Chandler,  Arthur Conan Doyle, Dashiell Hammett sau Rodica Ojog-Braşoveanu m-au ţinut cu sufletul la gură şi m-au învăţat să citesc repede ca să pot ajung cât mai repede la descoperirea criminalului. Sunt momente în care o carte de dragoste te relaxează, altădată o carte poliţistă îţi ia gândul de la problemele cotidiene. Sunt cărţi pe care ai vrea să le citeşti cât mai repede pentru a le afla deznodământul şi pe care totuşi nu ai vrea să termini niciodată pentru că te-ai ataşat de personaje şi îţi place lumea în care te găseşti. Cred că acest tip de ataşament a fost descoperit de producătorii de seriale. Iubind personajele eşti dispus să vezi ce s-a mai întâmplat cu ele într-o săptămână…

Cărţile mi-au dechis drum spre lume şi de aceea mă întorc acum să le întorc favorul, când pierd atât de mult teren în faţa internetului, a jocurilor pe calculator, a filmelor şi a televiziunii. Aştept comentariile voastre şi, eventualele, liste de lectură sau titluri preferate.

 

„A fost odată ca niciodată” povestea din spatele succesului

„A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi fost” povestea „nici nu s-ar fi pomenit” multe din filmele de azi ori unele cărţi de succes nu s-ar fi născut. Unele poveşti au avut o atât de mare popularitate, încât de-a lungul timpului, pe baza lor, s-au scris cărţi, care s-au ecranizat, iar filmele acestea au avut la rândul lor numeroase remake-uri. Tuturor, probabil, ne-a plăcut Cenuşăreasa, spre exemplu. Se pare că tema Cenuşăresei a fost cunoscută încă î.e.n., fiind răspândită în toată lumea sub diverse nume şi forme. Totuşi una dintre cele mai populare variante ale poveştii este cea a lui Charles Perrault scrisă în 1697.Pe baza acestei poveşti, Disney a realizat primul film de animaţie, „Cinderella„, în 1950. Ulterior compania Disney a continuat povestea realizând încă două filme de animaţie („Cinderella II: Dreams Come True„, 2002 şi „Cinderella III: A Twist in Time„, 2007). Pe această populară temă s-au scris multe cărţi, constituindu-se uneori adevărate colecţii. S-a compus şi un spectacol de operă. Mai toate cărţile romantice unde El e puternic şi bogat şi Ea este săracă şi muncitoare, frumoasă şi bună, dar cu probleme în familie, pleacă pornind de la această poveste. Cât despre ecranizările sau remake-urile apărute – ele sunt extrem de multe. Sunt unele pe care nu le-am văzut, dar de care ştiu, cum ar fi: „A Kiss for Cinderella” (film mut din 1925) sau „Cinderella” (musical din 1957). Ecranizările au variat între a urma povestea cu totul, sau a transpune în perioada modernă firul poveştii. Cenuşăreasa a fost pe rând blondă, şatenă, brunetă, roşcată sau negresă. Filmele au fost dramatice, romance sau musicaluri. Cronologic, referitor la filmele pe care le-am văzut, după data apariţiei ar fi: „Three wishes for Cinderella” (film ceh, din 1973, titlul în original fiind „Tri orsky pro Popelku”), „If the shoe fits” (1990), „Ever After – A Cinderella Story” (1998), „A Cinderella Story” (2004), „Another Cinderella Story” (musical, 2008), „Elle – A Modern Cinderella Tale” (musical, 2010), „Cinderella pact: Lying to be perfect” (2010), „A Cinderella Story: Once upon a song” (musical, 2011).

Alt film de animaţie de mare succes a lui Disney a fost şi „Frumoasa şi bestia„/”Beauty and the Beast”. Totuşi nu această este prima încercare de ecranizare a basmului francez. Ca şi în cazul Cenuşăresei, primele filme au apărut la începutul anilor 1910-1920 şi erau filme alb-negru, scurte şi mute. Ulterior s-a ecranizat povestea de foarte multe ori. Recent pe baza poveştii „Frumoasa şi Bestia” scriitoarea americană Alex Flinn a scris cartea „Beastly”/ „Bestia„/ „Beastly – A szörnyszivü„. Cartea prezintă povestea din punctul de vedere al bestiei. Un roman de mare succes, care a fost foarte repede ecranizat. Filmul, cu acelaşi titlu, a apărut în 2011. Povestea este romantică. Respectă în mare măsură povestea franceză, originală. Cartea lui Alex Finn insistă însă pe povestea Bestiei înainte de a fi blestemat. Adusă în contemporaneitate, povestea accentuează problema aparenţelor şi importanţa frumuseţii fizice pentru oamenii superficiali ai zilelor noastre. Totuşi iubirea, se pare, nu vede urâtul, grotescul şi nu cunoaşte graniţe. Ea este singura capabilă să salveze Bestia de blestem. Recomand această carte tuturor celor cu inima tânăra, iubitorilor de lectură romantică, cât şi celor care îndrăgesc poveştile. Să nu uităm, însă, că succesul acestor cărţi şi filme stă în povestea nemuritoare din spatele lor.

Această prezentare necesită JavaScript.