RSS

Arhive pe etichete: recomandări de lectură

Biblioteca invizibilă, de Genevieve Cogman – Recomandare de lectură


În aceste zile, când realitatea este apăsătoare caut evadarea din cotidian. O carte este o lume şi citind-o poţi trăi alte vieţi, în alte lumi. Este de departe cel mai interesant mijloc prin care am putea ajunge la capătul universului, să găsim lumi dispărute, civilizaţii viitoare, iubiri de legendă sau să cunoaştem vieţile unor oameni de seamă ori să facem o incursiune prin istoria lumii. Puteţi face o călătorie cu ajutorul cărţilor despre care am povestit anterior pe blog, dar la fel de bine aţi putea alege şi The invisible library/ Biblioteca invizibilă, a autoarei britanice Genevieve Cogman, apărută în traducerea Iuliei Dromereschi la Editura Nemira, în 2019. Cartea este primul volum al unei serii din care biblioteca noastră a mai achiziţionat alte două titluri (Oraşul mascat şi Cărţi în flăcări).

Povesteam într-un articol anterior că, înainte de a o fi citit, Biblioteca nopţii m-a dus cu gândul la o carte poliţistă (Atac în bibliotecă a scriitorului George Arion). De asta, atunci când am văzut titlul Biblioteca invizibilă, nu m-am mai aruncat în presupuneri şi am deschis nerăbdătoare cartea să văd ce gen de lectură e. Din primele rânduri m-a captivat. Mi-o imaginez pe Irene, personajul principal, care în primul capitol lucrează sub acoperire, ca personal de curăţenie la Academia de băieţi a Prinţului Mordred, pentru a fura o carte. Este vorba despre o carte obscură, puţin cunoscută: Recviemurile de la miezul nopţii, a faimosului necromant Balan Petifer.

Irene este bibliotecară la Biblioteca invizibilă ce adună cărţile din întregul univers şi din toate timpurile, din toate realităţile universurilor multiple. Sediul acestei biblioteci se află între dimensiuni şi există în afara timpului sau spaţiului perceput de noi în mod normal. Misiunea încredinţată a fost dusă la bun sfârşit şi odată reîntoarsă la bibliotecă, primeşte o nouă problemă de rezolvat, o nouă carte de căutat şi un novice bibliotecar pe care să-l antreneze. Ea şi Kai caută o carte specială, o ediţie a basmelor fraţilor Grimm. Misiunea trebuia să fie una uşoară, dar totul se schimbă şi este posibil ca trimiterea ei să fie o greşeală voită sau nevoită a şefilor ei. Din această cauză apar multe complicaţii, se dezvoltă comploturi şi totul vine la pachet cu multă adrenalină şi scene dinamice. Te duce cu gândul la filmele seriei Bibliotecarul / The Librarian. Lumea văzută prin ochii Irenei este plină de culoare, de aventură şi  povestea are un ritm alert.  Aş fi vrut ca puterea specială a cuvintelor (limbajul accesibil doar bibliotecarilor Bibliotecii Invizibile) pe care o deţine Irene să fie mai mult folosită, mai explicit trasată limitarea acestei puteri. Norocul este cel care pare să o ajute cel mai mult pe eroină. Este o poveste bine dezvoltată, structurată şi interesantă chiar dacă pe unele locuri o simţi previzibilă. Datorită acţiunii alerte, se citeşte uşor şi timpul trece fără să-ţi dai seama. Mie personal mi-a plăcut ideea de eroină bibliotecară, o mare iubitoare de lectură şi protectoarea cărţilor ea însăşi.

index

Autoarea, Genevieve Cogman, este britanică şi este pasionată atât de scrierile lui Tolkien cât şi povestirile cu Sherlock Holmes  ale autorului Arthur Conan Doyle. Aşa că nu este de mirare că în romanul ei de debut (Biblioteca invizibilă) să întâlnim atât fantasy, cât şi mister şi aventură. Înainte să debuteze ca scriitoare ea a obţinut un master în statistica aplicată în medicină şi a lucrat şi ca autoare independentă de jocuri de rol (role-playing game designer) participând la dezvoltarea unor jocuri cum sunt in Nomine sau GURPS, producții White Wolf Publishingca Orpheus și Exalted și la jocul Evil Hat Productions The Dresden Files.

Cuvântul de final al acestei bibliotecare :

Am ajuns să stăm mai mult pe acasă, ieşim mai rar şi sunt, din păcate, restrânse activităţile în colectivitate. Dar dacă tot suntem acasă, avem timp pentru a face tot ceea ce am amânat pentru o altă dată, pentru un „cândva” care nu apuca să vină. Sunt multe de făcut prin casă dar, chiar şi aşa, mă gândesc că veţi avea timp să vă relaxaţi, să citiţi alături de mine. Virtual putem călători oriunde mintea ne va duce. Cărţile sunt portalul magic prin care putem pleca. Recomand această carte (cât şi volumele următoare) iubitorilor de cărţi fantasy şi celor care iubesc cărţile de mister şi aventură.

Dacă aveţi o altă recomandare pentru mine, o voi accepta cu drag! Putem vorbi despre cărţi şi despre ce gen de lectură vă place. Vă doresc lectură plăcută, numai bine şi multă sănătate!

 

Etichete: , , , , , ,

Frumoasa şi bestia – într-o nouă reinterpretare


Scriam mai demult despre poveştile de succes care au fost reinterpretate, ecranizate şi care au primit o altă nouă viaţă. Zilele trecute mi-a trecut prin mână o asemenea carte. Deja de la copertă m-a atras, pentru că eram în căutare de un fantasy bun care să mă relaxeze la sfârşit de săptămână. Una dintre poveştile de succes este Frumoasa şi Bestia care a fost ecranizat sub diverse forme sau reinterpretat. Bestia / Beastly de Alex Flinn era romanul despre scriam anterior. Azi voi vorbi despre Un blestem sumbru şi nimicitor/ A Curse So Dark and Lonely de Brigid Kemmerer, apărută la editura Corint (Teens) în 2021 şi care este primul volum din seria Distrugătorii de blesteme / Cursebreakers

Blestemat de o vrăjitoare foarte puternică să trăiască la nesfârşit cel de-al optsprezecelea an de viaţă, prinţul Rhen, moştenitorul regatului Emberfall, a crezut că se va salva cu uşurinţă dacă o fată se va îndrăgosti de el. Însă asta se întâmpla înainte ca el să se transforme într-un monstru pornit pe distrugere…
(Citat de pe coperta 4 a romanului ,,Un blestem sumbru şi nimicitor”, primul volum al seriei Distrugătorii de blesteme, de scriitoarea Brigid Kemmerer; Editura Corint (Teens), 2021).

Romanul începe promiţător: Am sânge pe sub unghii. Mă-ntreb câţi dintre oameni mi-am ucis de data asta (pagina 1 din op. cit.). Scris la persoana întâi şi privit succesiv prin ochii personajelor principale, textul este alert, captivant, plin de suspans, o poveste ce combină sumbrul, magia neagră, romantismul şi actele de curaj.

Prinţul, în această reinterpretare, are chipul său frumos dar este blestemat să ajungă o bestie sângeroasă la fiecare final de sezon şi are la dispoziţie puţin timp să le facă pe frumoasele captive să se îndrăgostească de el. Grey, comandantul străjerilor şi omul lui de încredere, este cel care poate traversa lumile şi poate ajunge în lumea contemporană, în oraşul Washington D.C. El o ia pe Harper, o fată curajoasă care intervine să salveze pe una dintre aceste fete captive. Curajoasă peste măsură, Harper este o fată care se confruntă cu problemele sale şi ea. A învăţat să trăiască şi să compenseze faptul că suferă de paralizie cerebrală. Pentru alţii un impediment major, pe Harper această boală nu o defineşte, face parte din viaţa ei şi cu optimism trece peste încercările zilnice. Puterea şi felul ei de a rezista tuturor obstacolelor o fac să pară mai neînfricată şi deosebită în ochii lui Rhen. În ciuda lui Lilith, vrăjitoarea care l-a blestemat şi care îl chinuieşte în fiecare noapte, el speră să se salveze, să îşi salveze poporul în acest ultim sezon.

Harper priveşte cu neîncredere, apoi cu fascinaţie această lume fermecată în care este adusă. Regatul Emberfall este supus unor forţe malefice care încearcă să pună stăpânire pe el. Castelul este vrăjit şi el, la fel ca în poveste dar nu este la fel de idilic, ci mai degrabă, sumbru, periculos şi enervant. Harper are o viaţă grea în lumea reală. Mama ei este grav bolnavă, tatăl dispărut şi fratele face tot ce poate să supravieţuiască. De asta suferă şi mai tare că nu poate fi lângă ei să îi ajute. Ce poate face în asemenea situaţie, cum să supravieţuiască unei bestii şi cum să o iubească în ciuda transformării şi monstruozităţii sale, vă îndemn să citiţi ca să aflaţi.

Brigid Kemmerer este autoare americană ce scrie cu precădere romane de mister, fantezie, paranormal. Anterior a publicat Letters to the Lost şi More Than We Can Tell, dar şi povestiri din seria Elemental şi romanul Ticker Than Water. S-a născut în Omaha, Nebraska şi a călătorit de-a lungul Stalelor Unite împreună cu părinţii ei. S-a stabilit în Annapolis, la 40 de km sud de Baltimore, Maryland împreună cu soţul şi copiii lor. A început să scrie această carte la îndemnul soţului ei care a sfătuit-o să scrie ceva pentru a se amuza, nu pentru un contract, ceva pentru sine. În acest fel şi-a reamintit bucuria de a scrie poveşti, care este cea mai plăcută parte din meseria de scriitor. Ca de obicei când realitatea inspiră povestea este cu atât mai bine realizat textul. Prietena ei, Erin Kanner, şi felul acesteia de a surmonta greutăţile pricinuite de boală este modelul care a inspirat-o în crearea personajului principal feminin. Din ceea ce ea însăşi declară: …. protagonista, Harper, suferă de paralizie cerebrală. […] M-am străduit să creionez o fată puternică, optimistă şi capabilă – nu în ciuda provocărilor fizice pe care le-ar putea înfrunta, ci pe lângă acestea. […]Este posibil ca experienţa lui Harper să nu oglindească situaţia tuturor bolnavilor de paralizie cerebrală, dar sper că toţi se vor regăsi în hotărârea şi tenacitatea ei (Nota autoarei, p. 505, op. cit).(https://www.edituracorint.ro/autori/k/brigid-kemmerer.html).

 

Etichete: , , , , , ,

Pe malurile Niemenului, de Eliza Orzeszkowa


Ştiţi cărţile acelea, care vi se cuibăresc în suflet şi care, chiar dacă nu vă amintiţi fiecare detaliu, vă rămân vii în amintire? Acelea la care vă gândiţi printre primele, dacă vă întreabă cineva, pentru o recomandare de carte bună? Astăzi vă povestesc despre o asemenea carte care mi-a rămas la inimă şi pe care eu, cu cel mai mare drag o recomand. Este vorba despre „Nad Niemnem” (titlul original în poloneză) / Pe malurile Niemenului a scriitoarei poloneze Eliza Orzeszkowa (n.06.06.1841-d.18.05.1910), apărută la Editura Univers în 1986 şi care, din păcate, nu a fost reeditată. Ea însă poate fi găsită la noi în bibliotecă şi în anticariate. Deşi pentru fiecare dintre noi sensul de „o carte bună” poate fi diferit, sunt acele cărţi care pot acoperi preferinţele mai multora dintre noi pentru că sunt extrem de bine scrise, pentru că te transpun într-o lume ce pare reală, tangibilă, iar personajele prind viaţă rămânând în amintirea ta precum într-un univers paralel, întrebându-te ce s-a întâmplat mai departe, ce-or mai fi făcut după ce s-a terminat povestea scrisă în carte. Pentru aceia dintre voi care doresc să ştie ce gen literar şi cam despre ce este vorba în roman, vă pot spune că este un roman ţărănesc, un roman de epocă, un roman de dragoste, un roman frescă a unei perioade istorice. Puteţi să citiţi dacă v-a plăcut Mândrie şi prejudecată, fiind scris în aproximativ aceeaşi perioadă de timp, putând face o comparaţie între lumea rurală engleză şi cea poloneză din Lituania la finalul anilor 1800. La vremea când am citit prima dată romanul, aşteptam cu nerăbdare să văd cum evoluează povestea de dragoste a eroilor principali, dar după ce am terminat romanul am rămas cu mult mai mult decât o poveste de dragoste pentru că în filele lui cuprinde şi amintirea unor vremuri dureroase care sunt încă vii în conştiinţa eroilor cărţii şi le mai arde încă sufletul celor care au trăit să povestească. Este vorba despre Revoluţia  din ianuarie (1863-1864), când polonezii şi lituanienii s-au ridicat împreună împotriva Imperiului Rus. Atunci s-au adunat laolaltă atât nobili, cât şi membri ai comunităţii, cum era şleahta (marea şi mica nobilime) şi aşa zisa clasă de jos, ţăranii. Atunci, pentru o scurtă perioadă de timp, aceştia şi-au uitat graniţele ce-i despărţeau şi au împărţit aceleaşi vise, au luptat pentru aceleaşi idealuri, s-au ridicat la luptă din aceeaşi iubire a pământului strămoşesc. Dar această perioadă este doar în amintirea celor rămaşi, celor care n-au pierit în lupte.

La peste douăzeci de ani de acele momente, graniţele între clase şi normele sociale parcă sunt parcă mai bine trasate şi lumea a redevenit convenţională. Mica nobilime a sărăcit, se vede din descrierea conacelor care ar necesita reparaţii, a mobilelor temeinic lustruite, dar care au văzut vremuri mai bune şi din lipsa unor lucruri de artă ce se văd că au fost vândute pentru a asigura traiul zilnic. Între aceştia şi ţăranii mai avuţi pare să nu fie mare diferenţă, poate doar o iluzie susţinută cu efort. Pe de altă parte, marea nobilime desconsideră mica nobilime, relaţiile de căsătorie între cei cu averi mari şi fetele fără avere, chiar aparţinând micii nobilimi scăpătate, sunt descurajate din start. Ce ar trebui să se întâmple pentru ca aceste graniţe să poată fi încălcate, şterse? Aici începe povestea eroinei Justyna Orzelska. De la bun început ni se arată că ea suferă de pe urma unei dezamăgiri, o dragoste care a crescut din copilărie pentru Zygmunt Korczyński. El făcea parte din marea nobilime, iar pentru familia lui ar fi însemnat o mezalianţă şi nu a fost de acord cu Justyna, tânărul găsindu-şi o nevastă mai „potrivită” cu cerinţele societăţii. Aşa se face că Justyna s-a întors înapoi la Korczyn. Dar nici Korczyn nu este de fapt casa ei, ci doar locul unde vărul mamei ei i-a primit să locuiască pe ea şi tatăl ei, Ignacy Orzelski, după ce acesta şi-a pierdut averea şi a rămas văduv. Pentru o fată îngăduită de milă, ea este mai „originală” şi neconvenţională decât şi-ar dori membrii elevaţi ai clasei din care face parte. Ea este frumoasă şi atrage privirile. D-nul Rózyc fiind unul dintre cei interesaţi de ea:

Ai pus ochii pe ea, nu? Nu-i rea ce-i drept, dar mie nu mi-e simpatică… e rece… aspră… prea originală. […] Are o rentă de cinci mii la domnul Benedict, ce zestre poate fi asta… n-are nici o zestre… dar e mândră ca o prinţesă şi rea ca o viespe. [Op. cit., p. 53].

Cine o înţelege mai bine şi, într-un fel se află în aceeaşi situaţie, este Marta Korczynska, sora lui Benedyct. Ea este cea care are grijă de toate lucrurile şi treaba din casă. Organizează totul şi i-a crescut pe copiii fratelui ei. Ea este cea care îşi aminteşte de relaţia apropiată pe care cei de la Korczyn au avut-o avut cu familia Bohatyrowicz, ţărani pe moşia Korczyn:

A fost o vreme, scurtă, când Bohatyrowiczii făceau vizite la conac şi stăteau cu noi la masă… chiar tata lui Janek ăsta, Jerzy şi unchiul lui, Anzelm Bohatyrowicz, cel despre care se zice c-ar fi suferind acum de melancolie… Şi ce bărbat mândru era odată!… Chipeş, curajos, patriot, …. romanţios… Eram prieteni atât de apropiaţi, încât ţin minte, se întâmpla uneori să mă aşez la pian, luam câteva acorduri, iar Anzelm venea în spatele meu şi începea să cânte. […] Se împlinesc iată, douăzeci şi doi de ani… ba, şi trei… Ce voioşie era în casa noastră, ce viaţă duceam şi eu şi ceilalţi. Acum totul e altfel… altfel… tristeţe fără margini. [Op. cit., p. 29].

Jan Bohatyrowicz, urmaşul lui Jerzy, al cărui părinte a pierit în revoluţie, pare să aibă tot ce ar putea să-şi dorească. E tânăr, frumos, harnic şi avut pentru nivelul lui social. Dacă privirea ar putea vorbi, atunci cea fugară, scânteietoare, pe care i-o aruncă Justynei i-ar da de gol plăcerea de-a o vedea. Ea însă face parte dintr-o altă lume, chiar dacă pare şi ea fericită să-l vadă, aşa că inima lui nu e uşoară. O lume a mezalianţelor imposibile.  Alte  poveşti de viaţă şi dragoste se întrepătrund, deşi aflate pe un plan secundar, ele dau culoare şi conturează lumea aflată pe malurile largi ale Niemenului. Patriotismul şi durerea împletite cu pozitivismul şi credinţa într-o lume în care patria va renaşte răzbat din întregul roman. Tinerii sunt viitorul. Îl întâlnim pe Wiltold, fiul lui Benedyct, student la agronomie, asupra căruia idealurile strămoşilor au avut un impact major, este cel care crede în renaşterea naţiunii şi vrea să facă schimbări, chiar dacă părintele lui, care a suferit de pe urma Revoluţiei, s-a resemnat să subziste şi să plece capul. El munceşte foarte mult şi speră să evite ruina financiară. Îl înţelegi şi îl compătimeşti sincer pe Benedyct, care a avut parte de o viaţă  grea şi a avut alături o soţie ipohondră, prea „delicată”  şi care îşi „răsfaţă” nervii, prăbuşită pe o sofa într-o cameră de primire a oaspeţilor. Vecinul moşiei Korczyn, Krilo, este unul dintre admiratorii şi susţinătorii ei, petrecându-şi timpul în aceeaşi cameră sufocantă şi lăsându-şi propria nevastă să se descurce singură cu greutăţile moşiei sale. Teofil Rózyc este dependent de narcotice şi arată şi el suferind, o umbră de om, chiar dacă este tânăr. Prin aceştia scriitoarea îşi varsă năduful privitor la aşa-zisa „societate bună” a cărei reguli au urmărit-o şi pe ea. Eliza Orzeskowa s-a născut şi ea într-o familie bogată, dar ca şi alte femei la acea vreme a fost obligată să se căsătorească împotriva dorinţei sale. Romanul este o oglindă a societăţii pe care o trăieşte, a dorinţelor cu care se confruntă, a patriotismului în care a fost crescută şi a evenimentelor la care ea personal a fost martoră. Fiecare personaj este gândit pentru a simboliza un sentiment, o tipologie umană contribuie la această frescă a societăţii. Privită din afară, lumea pare idilică, ţăranii muncind la câmp sunt frumoşi şi par să facă fără efort tot ce e de făcut într-o gospodărie. Obiceiurile lor, cântecele şi chimiliturile populare fac parte din farmecul cărţii. Căldura toridă se aşterne pe câmpuri şi parcă şi în inimile tinerilor. Pentru Justyna, calmul, fericirea simplă a ţăranului, până şi munca câmpului par să fie, cu toată greutatea fizică, atrăgătoare. Dar viaţa asta nu este bună pentru tatăl său, care încă se consideră parte din nobilime, chiar dacă trăieşte din mila rudelor de a căror ironie şi bătaie de joc nu-şi dă seama. În schimb, pentru Justyna acestea devin de nesuportat. Pe de altă parte,Teo Rózyc se interesează de ea, oferindu-i şansa de a avea o altă viaţă, una ce i-ar oferi şi tatălui ei tot ce îşi doreşte. Ce poate face Justyna în această situaţie?!  Sper să vă fi făcut curioşi să aflaţi continuarea citind această carte!

Scriitoarea Eliza Orzeszkowa, pe numele de naştere Eliza Pawłowska, deşi este mai puţin cunoscută la noi, este reprezentantă de seamă a pozitivismului polonez. S-a născut în Milkowszczyzna, în familia nobiliară Pawłowski. La vârsta de 17 ani a fost măritată cu Piotr Orzeszko, un moşier de două ori mai în vârstă decât ea. Căsătoria lor a fost una nereuşită, cauză a ideilor ei privitoare la independenţa feminină şi la emanciparea iobagilor. Soţul ei a fost unul dintre participanţii la Revoluţia din 1863, fiind exilat în Siberia după înăbuşirea revoltei. Soţia sa s-a aflat în centrul evenimentelor şi a fost martoră la desfăşurarea lor, aşa că nu e de mirare că a reuşit să scrie atât de viu în romanul „Pe malurile Niemenului” despre ele. După 11 ani de separaţie s-a despărţit oficial de soţul ei în 1869. Se mută în Grodno (actualmente aflat în Belarusia) unde, în 1879, şi-a deschis o librărie şi o editură. În 1878 publicase Meir Ezofowicz (denumit după numele eroului principal), un roman în care este prezentată viaţa îngrozitoare a unui evreu într-un mic oraş din Belarusia, în care autoarea nu încurajează doar toleranţa, cât mai degrabă asimilarea comunităţii evreieşti. Autorităţile ruseşti i-au închis afacerea în 1882 şi au pus-o sub supraveghere polițienească timp de cinci ani. În 1894 se recăsătoreşte, după o relaţie de peste 30 de ani, cu Stanisław Nahorski, care moare la doar 2 ani după acest eveniment. Romanul Pe malurile Niemenului, considerat capodopera scriitoarei, este singurul tradus în română. A văzut lumina tiparului în 1888, fiind ecranizat  prima dată în 1939 şi ulterior în 1987 (Nad Niemnen / tradus în engleză On the Banks of the Niemen), în regia lui Zbigniew Kuzminski. Mi-aş dori foarte mult să pot vedea acest film.

Nume de seamă în literatura poloneză, Orzeszkowa a scris peste 30 de romane şi 120 de schiţe, drame şi nuvele în care se preocupă de condiţiile sociale, de educaţie, independenţa şi căsătoria femeilor în societatea poloneză aflată sub ocupaţie rusească. Problemele sociale cum sunt cele privitoare la munca femeilor, copiii ilegitimi sau prostituţia sunt tratate în operele ei, recunoaşterea lor fiind destul de îndrăzneaţă şi inovatoare pentru romanul polonez al secolului al XIX-lea. Datorită acestor idei şi a modului deosebit în care a reuşit să le transpună literar, scriitoarea a fost nominalizată în 1905, alături de Henryk Sienkiewicz (pentru cartea sa Pan Wolodowski) şi Lev Tolstoi (care a fost propus în fiecare an din 1902 în 1906) la Premiul Nobel pentru Literatură. A câştigat Sienkiewicz, dar pentru acele vremuri în care valoarea operelor feminine era cu reticenţă recunoscută, a fost de o mare importanţă chiar şi această nominalizare alături de doi mari titani ai literaturii universale. Oricum, anul 1905 a fost un an glorios în literatura poloneză, tocmai pentru că a avut doi reprezentanţi ai ţării nominalizaţi la prestigiosul Premiu Nobel. Dacă ne gândim că Sienkiewicz şi Orzeskowa erau contemporani cu  Bolesław Prus, considerat a fi cea mai importantă figură a literaturii poloneze, putem aprecia cu atât mai mult aceste nominalizări.

Mi-aş dori foarte mult ca vreuna dintre editurile din România să fie inspirate şi să caute, să traducă şi să editeze operele acestei autoare, sau măcar ca Editura Univers să reediteze cartea. Până atunci, mă bucur că măcar ediţia din 1986 este la raft, aşa că cei interesaţi vor fi aşteptaţi cu drag la noi la bibliotecă!

P.S. Întrebările de final ale bibliotecarei: Aţi auzit de autoarea Eliza Orzeszkowa? Aţi citit Pe malurile Niemenului? Vă plac scriitorii polonezi? Puteţi să-mi daţi exemple de cărţi pe care le-aţi citit din literatura poloneză? Aţi citit sau aţi văzut filmele care ecranizau romanele lui Henryk Sienkiewicz (Prin foc şi sabie; Potopul; Pan Wołodyjowski) ?

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

„Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley


Azi am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă!  Este vorba despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, „Războiul care mi-a salvat viaţa” (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016.

Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină, neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război. Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama, acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil 9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra, nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor, Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin, durere şi iar durere.

Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian.  Din istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor, organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai, mai să cadă, când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie, clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge înapoi la ea.

Ajunşi la destinaţie, toţi sunt aduşi grămadă şi de acolo locuitorii îşi aleg după preferinţe copiii pe care să-i cazeze. Ada şi Jamie nu sunt doriţi şi nici aleşi de nimeni. Sunt murdari, nepieptănaţi, ea e handicapată şi par să nu fie în toate minţile pentru că nu înţeleg tot ceea ce aud. De unde să ştii cuvinte dacă n-ai fost învăţat? Dacă nu s-a vorbit cu tine? Ce poţi să faci? Doamna care se ocupă cu repartizarea evacuaţilor nu se lasă şi o forţează pe Susan Smith, una dintre locuitoarele satului, să îi primească la ea. Aceasta e o femeie singură, suferindă de pe urma morţii prietenei sale, ce declară că nu şi-a dorit copii niciodată şi că nu ştie să se îngrijească de ei. Să fie o nouă încercare pentru Ada? Să fie o nouă respingere? Nu îndrăzneşte să se apropie de femeia care încearcă să le ofere tot confortul, chiar dacă nu i-a ales, chiar dacă a fost obligată să-i primească. Războiul le oferă o nouă casă, o nouă lume şi viaţă. Sunt raţionalizări de hrană, dar adevărul e că tot mai bine ajung să mănânce în străini decât vreodată acasă la mama lor. Cartea reuşeşte în cuvinte simple să prezinte nişte probleme grave, să deschidă uşi şi să schimbe lumi, pentru că războiul care se desfăşoară la scară mondială pentru Ada înseamnă şi un război cu mama ei, cu sine, cu problemele pe care le înfruntă curajos şi undeva există speranţa unei victorii, o libertate ce trebuie câştigată. Eu vă recomand această carte dedicată tinerilor de 12-14 ani, dar care poate fi citită cu mare plăcere şi interes la orice vârstă, fiind cu atât mai profund înţeleasă. Eu am citit-o într-o singură zi şi am fost nerăbdătoare să văd finalul, pe care nu vreau să vi-l deconspir.

Am citit şi am şi scris despre cărţi  în care felul inocent al copiilor de-a privi lucrurile şi sentimentele trăite de aceştia ne-au prezentat într-un alt fel o lume sau moment istoric despre care am învăţat sau am privit în documentare şi filme. Am văzut cum era percepută societatea americană şi problemele rasiale prin ochii copilului în Să ucizi o pasăre cântătoare  iar despre genocidul din Cambodgia în vremea khmerilor roşii, am citit în Întâi l-au omorât pe tata. Dacă mă gândesc la cărţile a căror acţiune se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt multe cele care m-au întristat, care mi-au rămas la suflet, mi-au plăcut sau m-au antrenat în tot felul de acţiuni. Sunt câteva care ating suflete şi aici pot să dau câteva exemple care îmi vin acum în minte: „Jurnalul Annei Frank”, „Băiatul cu pijamale în dungi”, „Hoţul de cărţi”, toate acestea fiind în marea lor majoritate şi ecranizate. Fiecare dintre ele te face să vezi cu alţi ochi războiul, să înţelegi ce greu e să ai o copilărie în asemenea vremuri. Această carte oferă o altă perspectivă, salvarea unei vieţi chinuite se datorează tocmai războiului. 

Foto credit Publishers Weekly

Kimberly Brubaker Bradley

Scriitoarea americană Kimberly Brubaker Bradley s-a născut în Fort Wayne, Indiana, în 1967. Ea însăşi se declară o mare iubitoare de lectură, din câte spune pe blogul său, ea era genul de copil care prefera să îşi petreacă pauzele povestind cu bibliotecara şcolii (eu întotdeauna am îndrăgit acest gen de copii). Nu s-a gândit niciodată să devină scriitoare, pasiunea ei fiind chimia şi a intrat la facultate la medicină, la care a renunţat la doar 6 saptămâni de la începerea cursurilor. Primul ei roman s-a „născut” în 1998 şi până în prezent a mai scris alte 16, ultimul fiind o continuare a acestui roman The War that I Won (care încă nu a fost tradus) şi care a devenit imediat un bestseller. Pentru Războiul care mi-a salvat viaţa, autoarea a câştigat în 2016  Newbery Honor Medal  şi a fost pe locul 1 pe lista New York Time Bestseller.

Am avut plăcerea să găsesc şi o recenzie pe care Amalia, o tânără din Bacău, a scris-o acestei cărţi, M-a bucurat faptul că am descoperit încă un copil ce citeşte şi scrie frumos despre cărţi, dar şi pentru că în cuvinte simple şi o descriere scurtă a ştiut să surprindă esenţa cărţii şi să-i ofere prospeţimea proprie vârstei. Totodată am descoperit şi site-ul Roata Mare care are o secţiune dedicată special tinerilor cititori şi unde  cărţile pentru tineret sunt recenzate chiar de aceştia. Felicitări realizatorilor!

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce părere aveţi? Aţi citit cartea? Deşi este o operă de ficţiune, despre astfel de vieţi chinuite, abuzuri asupra copiilor sau a femeilor auzim mereu la ştiri. Legislaţia are mari lacune din acest punct de vedere. Cum credeţi că ar putea fi prevenite sau remediate astfel de cazuri? Aştept cu nerăbdare părerile voastre!

 

 

 

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Poveşti de dragoste, drame şi adrenalină în „Spitalul municipal”, de Barbara Harrison


După un roman metaforă, un roman poem, vă recomand cu căldură pentru vacanţă, pentru destindere, romanul scriitoarei Barbara Harrison, Spitalul Municipal ce îmbină drama, poveştile de dragoste cu munca infernală dintr-un spital american. Despre această carte am scris şi AICI. Aş fi vrut să spun câteva cuvinte în plus despre autoarea americană. Din păcate datele sunt atât de puţine pe internet, încât îmi vine să cred că această carte a fost scrisă sub pseudonimul literar al altui scriitor. Nu am găsit deloc date de naştere, de provenienţă. Este adevărat că am găsit persoane purtând acest nume, unele dintre ele fiind chiar scriitoare, dar nu apare în lista acestora de lucrări că ar fi scris şi City Hospital (Spitalul municipal) pe care v-o prezint mai jos. Să presupunem deci că este un mister în plus care poate face cartea atractivă pentru voi. Înregistrarea de mai jos a fost realizată pentru emisiunea „O carte pe săptămână”.

P.S. Aştept comentariile voastre şi aici aveţi putinţa să alegeţi o topică variată – pot fi legate de carte, de pseudonimele literare, de alte cărţi sau seriale preferate a căror acţiune se petrece în cadrul unui spital sau au ca personaje principale doctori. Vreau să completez doar că Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva deţine şi o frumoasă şi vastă colecţie de DVD-uri cu filme şi seriale, ce pot fi împrumutate gratuit. Unul dintre acestea este şi serialul Grey’s Anatomy (Anatomia lui Grey) despre care am am şi vorbit. Vă aşteptăm cu drag la bibliotecă, dar până atunci să povestim despre cărţi!

 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: