RSS

John Grisham şi thriler-ul juridic

15 Feb
John Grisham şi thriler-ul juridic

John Grisham (născut pe 8 februarie 1955 în Jonesboro, Arkansas, SUA) este unul dintre scriitorii a căror cărţi a captat atenţia publicului, dar şi a producătorilor de filme, deoarece cărţile pe care le scrie sunt antrenante, inteligente, tratează probleme sociale importante sub masca unor thrillere juridice, unde personajele principale sunt avocaţi. El însuşi şi-a luat doctoratul în drept, a profesat ca avocat iar ca om politic, a fost ales în Camera Reprezentanţilor (Si vreme e ca sa uciziSUA) din partea partidului democrat. Romanul său de debut a fost A time to kill, (apărut în 1989 şi ecranizat cu acelaşi titlul în 1996) / Şi vreme e ca să uciziHa ölni kell este un roman care m-a marcat profund şi a cărui ecranizare mi-a plăcut foarte mult. Pentru ca să scrie acest roman i-au trebuit 3 ani. Interesant este că John Grisham, cu toată puterea lui de convingere ca avocFirmaat şi om politic, a avut nevoie de mult timp ca să găsească o editură care să-şi dorească să-i publice cartea, dar, chiar şi aşa, primul tiraj a fost mic, de doar 5000 de exemplare. Este bine că nu s-a dat bătut după ce 28 de alte edituri l-au refuzat. De-abia după ce au apărut romanele următoare, The Firm (Firma), The Pelican Brief (Cazul Pelican) şi The Client (Clientul), după ce succesul a fost asigurat, a fost reeditat şi primul său roman. Să fi fost asta din cauza problemelor rasiale pe care le tratează cartea? Sau poate editurile n-au crezut că scrierile de acest gen pot captiva şi interesa cititorii? Debutul lui John Grisham se poate Cazul Pelicanalătura altor poveşti ale unor debuturi celebre sau interesante despre care am scris anterior (Margaret Mitchell, Leila Meachum). Dacă pentru romanul de început i-au trebuit trei ani, Grisham a ajuns la performanţa de-a scrie unClientul roman în 6 luni. Scrie de 23 de ani şi are 25 de cărţi apărute. Pe de altă parte, romanele nu mai au aceea încărcătură emoţională pe care au avut-o romanele sale de la începutul carierei de scriitor. Dacă n-aţi citit nimic de John Grisham, precis că aţi văzut filmele, dar şi aşa, eu vă recomand cărţile sale. Dintre cele 9 romane ecranizate, biblioteca noastră deţine două – Avocat şi victimă (The Gingerbread Man) şi Dosarul Pelican (The Pelican Brief) . Romanele sale, scrise alert, reuşesc să facă şi o radiografie a societăţii, atingând probleme acute sociale sau rasiale, încă existente în Statele Unite ale Americii. Azi aş vrea să vă postesc, însă, despre alte două cărţi ale sale: Avocatul străzii şi Testamentul.

Avocatul straziiUn roman, poate mai puţin cunoscut, al acestui scriitor, The Street Lawyer  (roman apărut în 1998 şi ecranizat sub formă de film TV în 2003) / Avocatul străzii/ Az utca ügyvédje. Am ajuns întâmplător să citesc această carte şi m-au marcat problemele care sunt prezentate aici, cu atât mai mult cu cât, pe plan personal, am cunoscut, recent, pe cineva cu o poveste tristă de o natură apropiată celor descrise în carte, find o persoană ce a ajuns să trăiască pe străzi. Revenind la roman – povestea acestuia începe descriind viaţa foarte confortabilă financiar, plină de posesiuni şi promisiuni ale unor avansări importante în carieră ale unui tânăr avocat, căsătorit cu slujba lui, mai degrabă decât cu soţia sa. Firma de avocatură, la care lucrează de câţiva ani buni, este una dintre cele mai bune şi prospere firme, având sute de avocaţi angajaţi atât în Washington (locul unde se desfâşoară acţiunea) cât şi în filialele din restul oraşelor importante din SUA. Toată această viaţă de fapt rutinantă, extrem de încărcată şi stresantă, unde colegii sunt mai degrabă concurenţi şi unde tinerii avocaţi pun munca, interesele firmei înainte de orice, este pe cale să se schimbe odată cu o ameninţare venită din partea unui om al străzii. Ajuns la limită, el caută vinovaţii care, pe el şi pe mulţi alţii, l-au scos ilegal din casă. Ce poate el să facă în faţa colosului juridic? Se decide să îi ţină ostatici şi să îi ameninţe cu o bombă. Romanul devine interesant din primele pagini, deşi acţiunea Domnului (cum vrea să i se spună) este sortită eşecului. Este un semnal, însă, pentru tânărul avocat prezent şi atins de evenimente. Ce poate face un avocat împotriva colosului pe care îl cunoaşte, mai ales dacă se aliază cu alţii care vor dreptate pentru cei umili? Asta este povestea pe care v-aş invita s-o citiţi. Mie mi-a plăcut modul în care e descrisă viaţa oamenilor străzii, a celor care luptă pentru ei, a Sistemului pe care îl foloseşti sau împotriva căruia lupţi pentru o cauză justă. Mi-ar fi plăcut să ştiu atât de multe despre sistemul nostru de ajutorare în cazul oamenilor străzii. Am aflat însă, că, din fericire pentru oamenii necăjiţi din Deva, s-a deschis un adăpost de noapte.

TestamentulLa polul opus al acestei vieţi umile, în romanul The Testament / Testamentul / A végrendelet, Grisham face o incursiune într-o altă lume, cu alt gen de probleme, lumea celor foarte bogaţi şi viaţa lor irosită pe plăceri. Aceştia, în ciuda unui start financiar foarte mare, comparativ cu al majorităţii oamenilor (sau poate tocmai datorită lui) ajung să fie restrânşi financiar şi dependenţi de capriciile unui tată, Troy Phelan, foarte în vârstă, pe care speră să-l moştenească. Bătrânul, viclean şi nemilos, semnează un ultim testament din care toţi copiii săi, fostele sale soţii, sau alte rude şi angajaţi sunt omişi, lăsând toată averea sa unei fete, pe nume Rachel Lane, pe care n-a recunoscut-o fiind în viaţă. După moartea sa, avocatul său, Josh Stafford, este însărcinat să o caute pe această fiică, să-i aducă la cunoştiinţă faptul că a devenit una din cele mai bogate femei ale Americii şi să lupte, dacă este cazul, cu ceilalţi moştenitori pentru a-i onora ultima dorinţă. Despre acestă pierdută fiică bătrânul ştie doar că este misionară intr-un colţ uitat de lume, într-unul din satele pierdute pe undeva prin Pantanal. N-am ştiut foarte multe despre aceast800px-Pantanal,_south-central_South_America_5170ă regiune până n-am citit cartea lui Grisham. Această zonă aflată pe teritoriul a mai multe state (Brazilia, Paraguai, Bolivia)  este extrem de întinsă, între 140.000 și 195.000 kilometri pătrați şi unde peste 80% din sol este inundat în sezonul ploios. Josh Stattford se gândeşte să trimită omul potrivit în această misiune, pe Nate O’Riley. Un avocat excelent, este în acelaşi timp un om cu multe probleme, pe care îl scoate efectiv dintr-un sanatoriu unde era pentru adicţiile faţă de droguri şi alcool. Nate acceptă să plece în această misiune, cu atât mai mult cu cât are multe probleme financiare. Autorul reuşeşte să prindă foarte bine problemele pe care le are un om consumat de asemenea obiceiuri nesănătoase şi tentaţiile pe care le întâlneşte în cale. Cât de sigur este să mergi după cineva aflat la capătul lumii, mai ales în Pantanal în timpul anotimpului ploios? Ar fi interesant să citiţi despre asta. Sau să aflaţi mai multe despre triburile paşnice ale indienilor din Brazilia şi decimarea lor de-a lungul istoriei. Autorul este foarte bine documentat asupra zonei şi istoriei locurilor. Aşa că dintr-un thriller juridic am simţit că romanul a devinit unul iniţiatic (în ceea ce-l priveşte pe Nate), de aventură şi social dacă ne gândim la problemele cu care se confruntă, lipsurile şi viaţa grea pe care o duc oamenii în zona Pantanal.

John Grisham. romanePoate că vorbeşte avocatul din el, poate politicianul, sau poate că morala pe care o au toate lucrările lui, să fie o consecinţă a creşterii sale profund religioase, cert este că a fost unul din cei mai vânduţi scriitori americani în anii ’90. Scriitorul a reuşit să familiarizeze lumea cu termenii juridici, cu procedura în diferite cazuri si cu sistemul juridic american. Cred că este primul care a creat eroul-avocat. Poate că era nevoie şi de publicitatea pozitivă, având în vedere că atât în filme, cât şi în alte romane (începând cu literatura clasică, din care pot aminti pe Charles Dickens – în Bleak House / Casa Umbrelor) în marea lor majoritate, avocaţii sunt percepuţi mai degrabă negativ. Dar trebuie să spun că şi la Grisham eroul este cel care se opune corporaţiilor, care reuşeşte să mişte Sistemul în ciuda obstacolelor, a puterii oponente, triumfând morala.. Stilul este accesibil, iar poveştile alerte. El însuşi recunoaşte sincer că ceea ce scrie nu se încadrează în marea literatură şi speră doar ca la finalul unei cărţi cititorilor: „Să le fi plăcut. Eu încerc să scriu ficţiune de calitate. Nu fac literatură şi nici nu pretind asta” (John Grisham). Romanele sale i-au adus lui John Grisham, pe lângă celebritate şi o avere de 15 milioane de dolari anual. Până în 2012 romanele sale s-au vândut în peste 275 milioane de exemplare în întreaga lume. El şi Tom Clancy sunt singurii autori care, la prima ediţie a unui roman, au vândut două milioane de exemplare. În cazul lui John Grisham, romanul despre care vorbim este Dosarul Pelican. Deţine şi recordul de a fi singurul autor al cărui cărţi s-au aflat pe locul întâi al listei de best-seller timp de 7 ani consecutiv (între 1994-2000). Poate că merită să citeşti cărţile ca să vezi dacă tu le-ai fi putut scrie, ai fi putut să-ţi clădeşti o avere din asta?


Nu am uitat că trebuie să scriu despre Bridget Jones 🙂

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , ,

11 răspunsuri la „John Grisham şi thriler-ul juridic

  1. Ritiu Maria

    Februarie 15, 2014 at 6:53 pm

    Felicitari Roxana, este un referat interesant si care iti da posibilitatea sa-l cunosti pe unul dintre scritorii americani contemporani, ale carui romane au fost, ecranizate si foarte apreciate filmele respective pentru ca, pun probleme pe care le intalnesti in viata reala, chiar daca John Grisham apreciaza ca, el scrie doar fictiune si nu literatura.
    Imi plac filmele in care se rezolva cazurile juridice, poate pentru ca si eu am avut legatura cu activitatea juridica in profesia mea.
    Am vazut filmul Dosarul Pelican si mi-a placut.
    N-am citit insa nici una din cartile acestui autor si m-ai facut curioasa Roxana, dupa cum ai scris despre aceste carti, cu certitudine sunt bune si merita citite.
    Cu privire la tentatia de a scrie asemenea carti si mai ales de a castiga o asemenea avere, se pare ca, nu pot sa-ti dau un raspuns, ma mai gandesc sa scriu dar, sunt absolut convinsa ca, din acele scrieri nu vor iesi o multime de bani ci, doar sentimentele ce se declanseaja in urma lecturarii unor asemenea scrierii, de catre cei carora le-au fost dedicate.
    Posibil ca si acestea pot produce „averi” care, se vor inmagazina in suflete, ca intr-un „tezaur”.
    Ca sa faci asemenea avere, cum a facut J.G. este nevoie si de talent dar si de imprejurari favorabile, de care sa profiti, pentru a fi observat ca existi si ca, tu esti omul creator, dupa care se pot castiga bani.
    Un gand bun si multa sanatate tie si tuturor cititorilor blogului tau.

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 15, 2014 at 7:04 pm

      Mulţumesc pentru răspunsul atât de amplu. Cât despre posibilitatea de-a face avere din urma scrisului, poate că nu ne-am născut în ţara în care trebuie sau poate nu este importantă averea materială cât cea despre care vorbeşti şi care se poate aduna în tezaurele inimilor. După ce a scris cea de-a doua carte, John Grisham s-a dedicat scrisului şi poate că în acest fel ajungi să faci din scris o meserie pe care trebuie s-o efectuezi zilnic. John Grisham a muncit din copilărie. Meseriile pe care le-a avut şi care nu i-au plăcut foarte mult, l-au convins să inveţe, să meargă la o facultate care să-i permită o alfel de viaţă. Acum trăieşte visul american şi pe lângă scris este pasionat de baseball, antrenând echipe de juniori, pentru plăcere 🙂 Are la rândului lui 2 copii şi aceiaşi nevasta pe care a avut-o înainte de-a se imbogăţi. Un gând bun şi ţie şi multă sănătate 🙂

       
  2. Ritiu Maria

    Februarie 16, 2014 at 6:06 pm

    Pe langa faptul ca este un scriitor consacrat, mai are si o viata de familie normala, ceea ce inseamna ca, bogatia nu i-a luat si mintile, asa cum se mai intampla cu alte VIP-uri, din alte parti ale lumii.
    Toata stima pentru Omul din el si pentru talentul care l-a facut ce este in prezent, dar cred ca, fara multa munca nu s-ar fi intamplat nimic si fara dorinta de a reusi, chiar daca succesul nu s-a intrevazut inca de la inceput.
    In multe cazuri, oameni poate la fel de talentati, se lasa invinsi de faptul ca, nu reusesc din primele incercari si atunci abandoneaza, cel in cauza nu a lasat sa i se destrame visul, chiar daca succeslu a venit mai greu, a luat-o mereu de la capat si se vede ca, asa a ajuns unde este in prezent.
    Inca o data multumesc pentru aceasta ocazie de a afla lucruri interesante despre opera unor personalitati care ne-au fost mai putin cunoscute.
    O seara placuta si multa sanatate.

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 16, 2014 at 7:56 pm

      Şi mie mi-a plăcut faptul că duce o viaţă de familie obişnuită şi că munceşte de plăcere ca antrenor la liga de juniori la baseball. Este adevărat că mulţi dintre oamenii care ajung bogaţi nu ştiu să preţuiască viaţa şi consideră că au nevoie de mult mai mult, schimbând-o, când tocmai aceea muncă depusă le-au adus bogăţia. Mulţumesc că ai revenit, o seara şi o săptămână frumoasă ţie!

       
  3. Roberts

    Februarie 16, 2014 at 10:13 pm

    mie mi-au placut mult cartile lui la un moment dat. le citeam in sesiune in momentele de respiro. chiar ma relaxau si mi s-au parut o varianta mult mai buna decat Sandra Brown. desi acum nu mai citesc John Grisham, inca-i pastrez cartile in biblioteca si nu pot renunta la ele. cine stie, poate le asociez inconstient cu o perioada fericita, fara griji, din viata mea.

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 16, 2014 at 10:46 pm

      Ai dreptate! Sunt cărţi pe care să le citeşti pentru relaxare. Sunt uşoare şi de departe de preferat Sandrei Brown, deşi asta depinde de gust, totuşi 🙂 La un moment dat, mai demult, în clubul de lectură pe care l-am ţinut joia la Filiala1 unde lucram, am dezbătut şi problema literaturii de consum – la vremea respectivă – moda era Sandra Brown. Au fost argumente pro şi contra şi a ieşit o dezbatere foarte interesantă. Sunt momente în viaţa lumea te „apasă” şi nu poţi să citeşti o lectură serioasă, care pune probleme. Decât să nu citeşti nimic în aceea perioadă, mai bine citeşti literatură de consum – este un mod prin care nu pierzi obişnuinţa lecturii. Aud din ce în ce mai des persoane mature foarte ocupate care nu mai au timp de citit. Cred că timpul este una din probleme, iar altă problemă este că încearcă să citească ceva greu, care te adoarme sau te solicită la finalul unei zile grele. Şi eu am asemenea cărţi la care nu mă gândesc să renunţ, şi este posibil că fac asocierea cu ceva plăcut, chiar dacă nu mă gândesc să le recitesc 🙂

       
  4. shiki shiki

    Februarie 25, 2014 at 9:43 am

    am citit si eu cateva , nu mai tin minte care in afara de firma. probabil cele unde vazusem filmele prima data. cred ca a reusit ce voia, a scris fictiune de calitate. nu ma dau in vant dupa genul asta la ora actuala dar nu din cauza ca nu ar fi bine scrise, stii ca ma feresc de drama cat pot 😀

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 25, 2014 at 1:33 pm

      Pentru mine a fost o pauză între alte genuri, alte scrieri. Îmi place să alternez genurile, sunt o „gurmandă” 🙂 Acum citesc în paralel Instrumente mortale, Nord şi Sud şi 320 de pisici negre (Rodica Ojog-Braşoveanu).

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: