RSS

Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, de Loung Ung – recomandare de lectură

16 Ian

Intai_l-au_omorat_pe_tataCartea despre care vreau să vorbim astăzi este o carte sensibil şi frumos scrisă, o carte de memorii ale unei supravieţuitoare a regimului opresiv din Kampuchea Democrată (Cambodgia) pe nume – Loung Ung. Deja din titlu, Întâi l-au omorât pe tata, scriitoarea ne obişnuieşte cu gândul că vom fi martori la cele mai cutremurătoare momente din viaţa ei. Vorbim des despre literatura ce descrie lumi distopice, ce ecranizează filme după aceste cărţi, dar uităm că acele lumi create de fantezia autorilor, din păcate, se bazează şi pe fapte reale, pe lumi ce au existat sau încă mai există în lumea noastră de azi. Absurdul din Procesul lui Kafka sau lumea distopică din 1984 a lui Orwell păleşte prin comparaţie cu întâmplările adevărate, cu incredibila situaţie a unor oameni, a poveştii lor de viaţă într-un regim totalitarist. Dacă în cartea Jocul lui Ender, de Orson Scott Card, cea despre care am vorbit rândul trecut, autorul face o incursiune psihologică în viaţa unui copil care de la frageda vârstă de 6 ani este chinuit spre a se obţine maximul de performanţă, pentru a-l face cel mai bun soldat, comandant de oşti şi căruia, în final, i se aruncă povara de a fi distrugătorul unei întregi civilizaţii, aici, în cartea Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, vorbim tot despre viaţa şi lumea unui copil. Autoarea, Loung Ung, îşi aminteşte cum la vârsta de 5 ani lumea i s-a fărâmiţat, cum părinţii i-au fost ucişi, a fost despărţită de fraţii ei care, la fel ca şi ea, au fost trimişi în taberele de muncă pentru orfani, unde au fost forţaţi să devină copii-soldat. Citind, am simţit durerea fetiţei, confuzia ei de mic copil, neînţelegerea pe care era firesc s-o aibă, resemnarea şi încăpăţânarea de-a supravieţui în orice condiţii. Dar m-am simţit cumva şi vinovată de-a nu fi ştiut, de-a nu fi făcut nimic pentru acele multe victime aşa zis „colaterale”, pentru acei mulţi morţi. Citind, simţeam nevoia de o pauză, dar reveneam din nou asupra cărţii. Ceea ce te face totuşi să citeşti mai departe este faptul că ştii că în urma foametei, în urma tuturor chinurilor suferite au fost şi oameni care au supravieţuit, Loung Ung fiind una dintre acei oameni. Este o carte pe care o recomand, chiar dacă, sau tocmai pentru că este una dintre cele care te marchează, care reuşeşte să te trezească şi să te facă să-ţi dai seama că multe dintre problemele care te apasă sunt relativ mici, prin comparaţie. Nu este o lectură uşoară, de seară, este o lectură care te mişcă până la lacrimi şi este dureros să vezi cât de răi pot fi oamenii, cât de răzbunători şi laşi pot fi ei, ce lipsă de civilizaţie şi omenie ascunde un regim totalitar, opresiv.

Khmer Rouge Soldiers (AP Photo/Christoph Froehder)Despre regimul comunist din Cambodgia n-am ştiut prea multe. Ştiam că e război civil, că sunt lupte puternice şi că după ce regimul comunist a lui Pol Pot a fost înlăturat, trupele de gherilă au continuat atacurile, până pe la mijlocul anilor 1990. Că acest regim şi conducătorul său, Pol Pot, s-au bucurat de sprijinul regimului opresiv de la Bucureşti şi că Nicolae Ceauşescu a fost singurul lider comunist ce a vizitat Cambodgia, am aflat din prefaţa cărţii scrisă de Marius Oprea. Despre genocidul din Cambodgia am citit acum şi pe net, pentru că am încercat să am o viziune de ansamblu asupra perioadei cu care am 1024px-Nicolae_Ceauşescu_with_Pol_Potrezonat puternic. Este incredibil să îţi omori un sfert din populaţia ţării. Se pare că în acei ani de teroare, oamenii, mai rău decât în romanele kafkiene, mai întunecat decât în lumea lui Orwell, au fost omorâţi din orice motiv: pentru că erau vietnamezi, pentru că erau intelectuali, pentru că erau credincioşi, pentru că purtau ochelari (ceea ce automat însemna că sunt intelectuali, că au bani). Khmerii roşii erau susţinuţi de ţăranii analfabeţi, iar Angkrarul (Organizaţia) susţinea că:

toţi cei care deţin maşini, aparatură electronică, ceasuri, televizoare – sunt cei care au promovat o adâncă inegalitate între clasa celor bogaţi şi a celor sărăci. […]Toate aparatele alea au fost importate din străinătate şi sunt deci contaminate. Tot ce e de import e ticălos pentru că ajută ţările străine să invadeze Cambodgia, nu numai cu lucrurile lor, ci şi cu cultura lor. (Loung Ung, Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, Editura Corint, 2014, p. 92).

Cartea în sine este scrisă la persoana întâi şi toate întâmplările prin care trec, petrecute între anii 1975-1980, sunt privite prin ochii unui copil curios şi nedumerit căruia cei mari (părinţii sau fraţii) îi explică pe înţeles ce se schimbă în lume. Aflăm că tatăl, Ung Seng Im, s-a născut în 1931 în Tro Nouon, un sătuc din provincia Kampong Cham (central-orientală din Cambodgia), într-o familie înstărită de ţărani. Totuşi, a fost nevoit, după moartea tatălui său bun, să ia calea mănăstirii şi să se facă călugăr. Acolo fiind, a întâlnit-o pe Ay Choung de care s-a îndrăgostit şi pentru care a schimbat rasa de călugăr pe uniforma de poliţist. Este o poveste de dragoste ce pare desprinsă din romane. Şi dacă ar fi cu adevărat o poveste, s-ar fi încheiat cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Au fost fericiţi şi au avut 7 copii, familia autoarei fiind compusă din mama, tata şi şapte fraţi: fraţii Meng (18 ani), Khouy (16 ani), sora cea mai mare Keav (14 ani), fratele Kim (10 ani), sora Chou (8 ani), Loung (autoarea, 5 ani), sora Geak (3 ani). Fratele cel mare este cel mai iubit, al doilea frate este cel mai temut, iar sora cea mare este cea mai frumoasă. Fiecare este descris potrivit amintirii copilei şi toţi formează o familie fericită până în aprilie 1975.

http://www.downtheroad.org/Asia/Photo/2Cambodia_Pictures/a10killing_field.htmÎn Cambodgia războiul civil şi-a pus amprenta pe destinele oamenilor. Câmpuri pline de oase, undeva la 20.000 de gropi comune se întind prin întreaga ţară, ceea ce după estimări situează numărul morţilor între 1.3 şi 1.7 milioane sau chiar peste 2 milioane de morţi şi asta, dintr-o populaţie de cca. 8 milioane câte erau în 1975 în Cambodgia. Oamenii au ucis cu ură, iar în inchisoarea S-21 din Phonm Penh, 15.000 de oameni, în special intelectuali, au fost torturaţi şi ucişi, existând doar 7 supravieţuitori care au trăit doar pentru că au fost ultimii şi a căzut regimul. Torţionarii au fost judecaţi, Dutch, comandantul închisorii S-21 primind undeva la 30 de ani de pedeapsă. Iar Pol Pot se pare că ar fi murit în patul lui, fiind condamnat la arest la domiciliu pe viaţă.

Pe undeva, Loung Ung în cartea sa – încearcă să explice comportamentul aberant al oamenilor, cumva scuzându-i pentru că au fost manipulaţi, povestind şi de unde a pornit această ură faţă de cei de la oraşe, a celor care o duceau mai bine – pentru că cei de la ţară, mai ales din regiunea de nord, erau incredibil de săraci şi le-a ajuns şi lor cuţitul la os, aşa că, precum o gloată fără minte, le-a fost uşor să se răzbune pe cei pe care îi considerau vinovaţi, unul dintre aceştia fiind şi Ung Seng Im. Dar la cum au evoluat lucrurile în Cambodgia, putem spune că khmerii roşii au găsit vinovaţi pe toţi cei care n-au fost ţărani (de preferinţă analfabeţi) şi săraci. Ce s-a întâmplat cu fericita familie Ung, cât timp au rezistat ei, câţi au murit, câţi au supravieţuit groaznicelor condiţii şi ce au învăţat copiii în taberele pentru copii-soldaţi, vă las să citiţi şi să aflaţi.

Pe această temă s-a realizat cel puţin un film despre care ştiu – The Killing Fields (Câmpiile morţii) (1984), care a primit 3 premii şi 4 nominalizări la Oscar, un premiu şi 5 nominalizări la Globul de Aur, 7 premii şi 3 nominalizări BAFTA. Filmul este bazat pe fapte reale, în regia lui Roland Joffé şi avându-i printre protagonişti pe Sam Waterston şi pe John Malkovics.

question-markÎntrebarea bibliotecarului de final: Ce ştiaţi despre regimul lui Pol Pot, despre războiul civil care s-a dus înainte şi după acea perioadă? Ce alte cărţi asemănătoare aţi citit? Am povestit doar despre literatura beletristică până acum, dar unde se clasează în preferinţele voastre jurnalele, scrierile memorialistice, scrierile non-beletristice? Aţi văzut filmul despre care am pomenit sau alte filme care s-au inspirat din tragicele evenimente ale Cambodgiei?

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

10 răspunsuri la „Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, de Loung Ung – recomandare de lectură

  1. Ritiu Maria

    Ianuarie 16, 2015 at 11:39 pm

    Cutremuratoare situatia descrisa in cartea prezentata, parca nici nu-ti poti imagina ca, mai exista pe pamant, in secolul 20, asemenea cruzimi, asemenea monstri care au terorizat un stat intreg, distrugandu-si elita intelectuala si pe cei care, ar fi putut face cava pentru indreptarea situatiei grele, tragice in care ajunsese Cambogia.
    Nu am cunoscut prea multe lucruri legate de atrocitatile comise in Cambogia si nici nu am citit cartea, dar m-ai convins s-o citesc, tocmai pentru a intelege, mai bine, ce pot face dictatorii, sceleratii care ajung sa conduca o tara si daca sunt lasati sa faca aceste lucuri, fara sa fie trasi la raspundere.
    Mai este un motiv, bine remarcat de tine Roxana si anume acela ca, sa deschidem ochii si sa vedem ca, oricat ar fi de rea situatia in care ne aflam, este incomparabil mai buna, raportat la cea la care autoarea a facut referire in carte, punandu-si sufletul in fata cititorului, pentru ca a fost ea insasi martorul unor asemenea evenimente.
    Cred ca ti-a fost greu sa citesti si apoi sa scrii acest articol dar, eu iti multumesc ca ai facut acest lucru si cred ca, la fel vor fi impresionati, toti cititorii blogului tau.
    Stii deja ca, sunt un fan al cartilor care descriu lumile distopice, imi plac in mod deosebit SF-urile, dar am citit si carti cuprinzand memoriile diferitelor personalitati, precum si multe carti istorice, chiar si jurnale, imi plac, sunt o fire curioasa care, este interesata de modul in care traiesc acei oameni care, sunt cunoscuti pentru diversele lor contributii, in diverse domenii de activitate si mai ales pentru a sti, ce-i motiveaza de isi continua calea, chiar daca apar in viata lor si necazuri, probleme, care pe altii i-ar rapune.
    Lumea cartilor poate sa ne faca mai buni, mai pregatiti pentru viata si mai puternici si cu un dram, mai culti decat daca am renunta la lectura, in favoarea unor alte preocupari.
    Un gand bun, felicitari pentru ceea ce faci si multa sanatate..

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 17, 2015 at 12:12 am

      Mă bucur că am reuşit să transmit ceea ce am simţit pentru carte. Cuvintele copilei spun povestea, chiar dacă persoana adultă a scris-o. Presupun că fiecare clipă a rămas marcată pe vecie în amintirea lui Loung Ung şi a reuşit să fie credibilă scriind. Este încă o dovadă că omul talentat, dacă are la bază o poveste bine cunoscută (din nefericire, în acest caz) poate fi extrem de convingător, mai bine zis – scrierea te absoarbe, vezi în faţa ochilor acele drame. Imaginează-ţi că regimul a înlocuit şcoala cu taberele pentru copiii soldaţi. Se renunţase cu totul la şcoală, la instruire. Agricultura mergea foarte rău pentru că nici specialisti nu mai aveau şi extrem de mulţi oameni au murit de fapt de foame şi de multe boli tratabile. Malaria a făcut ravagii, dar regimul a hotărât să nu se mai investească în vaccinuri, în medicamente, ci totul să se trateze pe cale naturală, aşa cum o făceau bătrânii. Probabil că nu toţi ştiau să trateze, poate că erau boli care nu puteau fi tratate cu ceaiuri şi tincturi. Cel mai tare m-a deranjat când am citit (documentându-mă pentru analiza cărţii despre regim) că Pol Pot a primit doar inchisoare pe viaţă, iar Dutch – cel care a ordonat omorârea copiilor mici izbindu-i de un copac (spre exemplu) a primit 30 de ani de detenţie şi face recurs. Mă întreb, cât de mari trebuie să fie crimele ca vinovaţii să primească pedeapsa capitală? Sau crezi că este mai rău să stai în puşcărie?
      Mă bucur să ştiu că îţi plac mai multe genuri de lectură – şi eu citesc când dau de o carte bună – aproape indiferent de gen. Totuşi, recunosc că mă aproprii cu greutate tocmai de cărţile care spun poveşti tragice – cum este cea de faţă. Presupun că totul ţine doar de cât de atrăgător reuşeşte scriitorul să fie în carte sa. Orice subiect, cred eu, poate fi prezentat interesant, dar nu oricine poate face asta. Mulţumesc mult de comentariul amplu. Un gând bun şi numai bine şi ţie! Week-end plăcut şi multă sănătate îţi doresc!

       
  2. Drugwash

    Ianuarie 17, 2015 at 5:51 pm

    Iartă-mă, nu pot comenta pe tema asta. Nefericită sincronizare, deja prea multe gînduri negative în lume.

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 17, 2015 at 6:11 pm

      Inţeleg ce vrei să spui. A fost greu şi pentru mine să citesc şi să scriu despre aşa ceva.

       
      • Drugwash

        Ianuarie 17, 2015 at 6:46 pm

        Mulţumesc pentru înţelegere. Tare aş vrea să nu mai auzim, vedem, citim etc. despre asemenea rele făcute de către om omului…

         
  3. Ritiu Maria

    Ianuarie 17, 2015 at 6:04 pm

    Inteleg dilema ta privind pedeapsa cu moartea, multe state au renuntat la aceasta pedeapsa, la fel a facut si Romania insa, pedeapsa cu inchisoarea cred ca are un rol mai bun, in sensul ca, agresorul, are timp sa se gandeasca, la ce a facut si sa se chinuie si el la randul sau, lipsit fiind de libertate si poate sa devina ceva mai uman.
    Multumesc pentru raspuns si eu iti transmit sa ai parte de un sfarsit de saptamana, cat mai agreabil si pentru tine si multa sanatate.

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 17, 2015 at 6:13 pm

      Mulţumesc de răspuns. Probabil ai dreptate, dar atunci ar trebui ca închisoarea să fie îngrozitoare, condiţiile de asemenea, nu să stai în casa ta, de unde mulţi aleg să nici nu iasă des, fără a fi privaţi de libertate.

       
  4. monica

    Mai 18, 2015 at 12:45 pm

    Am citit cartea. Nu am putit sa o las efectiv din mana. Este cutremuratoare. Sunt pasaje in care uit efectiv ca este viata asa cum o vede si o interprezeaza un copil de 5-6 ani. Si da am plans si in timp ce o citeam si dupa ce am inchis-o. Nu pot sa uit imaginea cu ea in piata cand vede femeia cu cercei de aur cu rubin ca si „mami”. si fuge spre ea sperand ca chiar este „mami”. Este o carte care o recomand tuturor. E in lista obligatorie. Trebuie sa stim cu totri, cred eu, aceasta istorie, poate asa nu o vom repeta si poate nu vom mai fi indiferenti la alte genocide, doar pentru ca sunt departe de tara noastra si nu ne afecteaza direct.

     
    • bibliodevafiliala3

      Mai 18, 2015 at 7:32 pm

      Eşti printre puţinii care au citit şi au comentat aici. Am simţit acelaşi lucru. Mă înfioram, mă îngrozeam, plângeam şi totuşi vroiam să văd ce se întâmplă mai departe. Sunt multe asemenea momente în carte, momente care îţi rup sufletul. Nu pot crede că oamenii au fost atât de cruzi cu proprii lor fraţi, propria naţie. Oameni proşti, limitaţi care au fost conduşi de-un maniac autocrat. M-a înfiorat că Ceauşescu a fost în anii aceia în vizită. Cred că de acolo şi din China a venit cu multe idei pentru poporul român. Ai dreptate când spui că oamenii tind să nu vadă mai departe de vârful nasului, că nu-i interesează dacă nu sunt vizaţi direct. Totuşi ar trebui să vedem toate astea, să le cunoaştem tocmai pentru că istoria are, într-un malefic sens, proprietatea de-a se repeta – cu alţi oameni, cu alte naţiuni. Mulţumesc pentru comentariu! Te mai aştept pe aici,

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: