RSS

Arhive pe categorii: Noi apariţii editoriale

„Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley


Azi am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă!  Este vorba despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, „Războiul care mi-a salvat viaţa” (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016.

Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină, neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război. Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama, acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil 9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra, nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor, Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin, durere şi iar durere.

Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian.  Din istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor, organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai, mai să cadă, când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie, clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge înapoi la ea.

Ajunşi la destinaţie, toţi sunt aduşi grămadă şi de acolo locuitorii îşi aleg după preferinţe copiii pe care să-i cazeze. Ada şi Jamie nu sunt doriţi şi nici aleşi de nimeni. Sunt murdari, nepieptănaţi, ea e handicapată şi par să nu fie în toate minţile pentru că nu înţeleg tot ceea ce aud. De unde să ştii cuvinte dacă n-ai fost învăţat? Dacă nu s-a vorbit cu tine? Ce poţi să faci? Doamna care se ocupă cu repartizarea evacuaţilor nu se lasă şi o forţează pe Susan Smith, una dintre locuitoarele satului, să îi primească la ea. Aceasta e o femeie singură, suferindă de pe urma morţii prietenei sale, ce declară că nu şi-a dorit copii niciodată şi că nu ştie să se îngrijească de ei. Să fie o nouă încercare pentru Ada? Să fie o nouă respingere? Nu îndrăzneşte să se apropie de femeia care încearcă să le ofere tot confortul, chiar dacă nu i-a ales, chiar dacă a fost obligată să-i primească. Războiul le oferă o nouă casă, o nouă lume şi viaţă. Sunt raţionalizări de hrană, dar adevărul e că tot mai bine ajung să mănânce în străini decât vreodată acasă la mama lor. Cartea reuşeşte în cuvinte simple să prezinte nişte probleme grave, să deschidă uşi şi să schimbe lumi, pentru că războiul care se desfăşoară la scară mondială pentru Ada înseamnă şi un război cu mama ei, cu sine, cu problemele pe care le înfruntă curajos şi undeva există speranţa unei victorii, o libertate ce trebuie câştigată. Eu vă recomand această carte dedicată tinerilor de 12-14 ani, dar care poate fi citită cu mare plăcere şi interes la orice vârstă, fiind cu atât mai profund înţeleasă. Eu am citit-o într-o singură zi şi am fost nerăbdătoare să văd finalul, pe care nu vreau să vi-l deconspir.

Am citit şi am şi scris despre cărţi  în care felul inocent al copiilor de-a privi lucrurile şi sentimentele trăite de aceştia ne-au prezentat într-un alt fel o lume sau moment istoric despre care am învăţat sau am privit în documentare şi filme. Am văzut cum era percepută societatea americană şi problemele rasiale prin ochii copilului în Să ucizi o pasăre cântătoare  iar despre genocidul din Cambodgia în vremea khmerilor roşii, am citit în Întâi l-au omorât pe tata. Dacă mă gândesc la cărţile a căror acţiune se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt multe cele care m-au întristat, care mi-au rămas la suflet, mi-au plăcut sau m-au antrenat în tot felul de acţiuni. Sunt câteva care ating suflete şi aici pot să dau câteva exemple care îmi vin acum în minte: „Jurnalul Annei Frank”, „Băiatul cu pijamale în dungi”, „Hoţul de cărţi”, toate acestea fiind în marea lor majoritate şi ecranizate. Fiecare dintre ele te face să vezi cu alţi ochi războiul, să înţelegi ce greu e să ai o copilărie în asemenea vremuri. Această carte oferă o altă perspectivă, salvarea unei vieţi chinuite se datorează tocmai războiului. 

Foto credit Publishers Weekly

Kimberly Brubaker Bradley

Scriitoarea americană Kimberly Brubaker Bradley s-a născut în Fort Wayne, Indiana, în 1967. Ea însăşi se declară o mare iubitoare de lectură, din câte spune pe blogul său, ea era genul de copil care prefera să îşi petreacă pauzele povestind cu bibliotecara şcolii (eu întotdeauna am îndrăgit acest gen de copii). Nu s-a gândit niciodată să devină scriitoare, pasiunea ei fiind chimia şi a intrat la facultate la medicină, la care a renunţat la doar 6 saptămâni de la începerea cursurilor. Primul ei roman s-a „născut” în 1998 şi până în prezent a mai scris alte 16, ultimul fiind o continuare a acestui roman The War that I Won (care încă nu a fost tradus) şi care a devenit imediat un bestseller. Pentru Războiul care mi-a salvat viaţa, autoarea a câştigat în 2016  Newbery Honor Medal  şi a fost pe locul 1 pe lista New York Time Bestseller.

Am avut plăcerea să găsesc şi o recenzie pe care Amalia, o tânără din Bacău, a scris-o acestei cărţi, M-a bucurat faptul că am descoperit încă un copil ce citeşte şi scrie frumos despre cărţi, dar şi pentru că în cuvinte simple şi o descriere scurtă a ştiut să surprindă esenţa cărţii şi să-i ofere prospeţimea proprie vârstei. Totodată am descoperit şi site-ul Roata Mare care are o secţiune dedicată special tinerilor cititori şi unde  cărţile pentru tineret sunt recenzate chiar de aceştia. Felicitări realizatorilor!

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce părere aveţi? Aţi citit cartea? Deşi este o operă de ficţiune, despre astfel de vieţi chinuite, abuzuri asupra copiilor sau a femeilor auzim mereu la ştiri. Legislaţia are mari lacune din acest punct de vedere. Cum credeţi că ar putea fi prevenite sau remediate astfel de cazuri? Aştept cu nerăbdare părerile voastre!

 

 

 

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Salonul Hunedorean al Cărţii la cea de-a XVI-a ediţie, octombrie, 2015


Afis-salon-2015Ca în fiecare an, în luna octombrie, biblioteca şi-a răsfăţat utilizatorii prin două manifestări de amploare: Noaptea Bibliotecilor şi Salonul Hunedorean al Cărţii. Am privit cu plăcere ce multă lume s-a adunat la fiecare dintre aceste evenimente. Despre Noaptea Bibliotecilor puteţi citi mai multe în articolul scris de domnul manager al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, Ioan Sebastian Bara, pe blogul bibliotecii. Dânsul a scris foarte frumos şi despre manifestările şi lansările de carte de la Salonul Hunedorean al Cărţii şi vă recomand să-i citiţi articolele. Având în vedere că despre cele două dintre lansările de carte ( cea a cunoscutului istoric, Lucian Boia şi cea a politicianului, dar mai ales poetului maghiar, Markó Béla) domnul Sebastian Bara a scris amănunţit, eu o să vă prezint în câteva cuvinte doar atmosfera creată de-a lungul celor 4 zile, pe perioada desfăşurării manifestării şi impresiile mele de cititor şi cumpărător de carte. Ca de obicei m-am bucurat că acest eveniment s-a putut ţine într-un loc elegant şi potrivit cum este Salle D’Or aflat la cel de-al treilea etaj în Deva Mall. Încă de DSCN1189la deschidere a fost frumos, a fost multă lume şi tot atunci s-a lansat şi lucrarea Personalităţi hunedorene, cel de-al cincilea volum al lucrării de vl_35mare amploare, Judeţul Hunedoara, Monografie, lucrare aflată sub girul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara din Deva. Tot atunci, în acelaşi cadru festiv şi beneficiind de o largă audienţă, a fost marcată şi aniversarea revistei noastre, Vox Libri, aflată la 10 ani de la apariţia primului număr.

Dacă acum vreo câţiva ani, scriam  bucuroasă că au fost prezente, la târgul de carte din acel an, un mare număr de edituri (mai precis, erau 65 de edituri, atunci), acum pot spune că, an de an numărul editurilor participante a crescut, anul acesta ele ajungând la impresionantul număr de 83 de edituri venite din întreaga ţară. (Lista integrală a acestora o puteţi citi AICI). Asta face ca oraşul nostru să fie un punct important pe harta târgurilor de carte la nivel naţional. Este un mare noroc pentru cetăţenii hunedoreni pentru că, în acest fel, au la dispoziţie noile titluri, cele mai noi apariţii editoriale şi pot beneficia şi de reduceri substanţiale de preţ. N-aş vrea să vorbesc de vreo editură în special pentru că, în mod normal aş omite multe altele, care în mod sigur ar merita fi menţionate. Ceea ce am remarcat este doar că noile titluri apărute, unele despre care am povestit pe blog, au fost căutate şi la 20151009_100553standurile editurilor. Am remarcat că a apărut cel de-al doilea volum al tânărului care m-a impresionat şi despre care am scris, Jake Marcionette (Spuneţi-mi Jake), că la aceiaşi editură au fost la stand şi romanele Înainte să adorm sau Sutton despre care am scris anterior. Am constatat că literatura fantasy care îmi place, a fost bine reprezentată şi că au fost multe titluri noi, printre care pot menţiona cel de-a treilea volum din seria 20151009_134628Lux, Opal, a autoarei Jennifer Armentrout. Este una dintre cărţile fantasy pe care nu doar tinerii le citesc cu plăcere, un amestec de fantasy şi science fiction, ce îmbină acţiunea cu povestea de dragoste. Este o serie despre care vreau să scriu îndată ce voi fi citit şi acest de-al treilea volum. Ceea ce am observat a fost, ca în fiecare an, că tinerii citesc cu plăcere şi cumpără carte în limba engleză. Unul dintre autorii preferaţi de tineri şi în acest an a fost John Green, al cărui nou roman, Will Grayson, Will Grayson a fost prezent în ambele variante (română şi engleză). Dacă vorbim de oferte promoţionale deosebite sunt multe pe care le-am putea menţiona. Mie mi-a „sărit” în ochi oferta extraordinară de 99 de lei pentru 20151009_130937DEX + DOOM sau pentru DEX + Gramatica Limbii Române (a Academiei). Eu am ambele 20151009_134508cărţi, dar cred că aceia care nu le au a fost o ofertă remarcabilă şi utilă. Pe de altă parte am văzut multe cărţi foarte bune dedicate elevilor, la mai multe dintre editurile prezente. Şi bineînţes multe dicţionare de limbi străine. Critica literară a fost interesant editată, spre exemplu opera lui Călinescu editată pe fascicule, pe autori comentaţi. Utilă şi cu o prezentare estetică deosebită. Ca în fiecare an eu aş fi luat jumate de stand, dar până la urmă m-am limitat la ceea ce eu şi ai mei au avut nevoie. Anul acesta m-a atras Ghidul ansamblului de cunoştinţe ale managementului de proiect, o lucrare interesantă şi aprofundată.

Pentru mine, Salonul Hunedorean al Cărţii a fost întotdeauna o plăcere, un eveniment aşteptat, un eveniment la care colegiii şi conducerea bibliotecii au lucrat mult, un loc unde m-am simţit mereu în elementul meu, alături de cărţi şi de alţi iubitori de carte. Ca în fiecare an, la final am simţit puţină nostalgie şi regret, dar în acelaşi timp m-am bucurat că eforturile celor care s-au ocupat de acest eveniment au fost încununate de succesul meritat. Ne aşteptăm ca şi la anul să avem parte de asemenea manifestări deosebite, de asemenea lansări de carte, de invitaţi de marcă care să atragă publicul. Până atunci vă las în compania unor fotografii care să spună mai bine decât mine întreaga poveste a salonului.

Această prezentare necesită JavaScript.


 

 

Etichete: , , , , , , ,

…Să ucizi o pasăre cântătoare şi Go Set a Watchman, romanele scriitoarei Harper Lee – recomandări de lectură


Go set a watchman - HarperPe 14 iulie a avut loc, în Statele Unite ale Americii, lansarea cărţii Go Set a Watchman (Du-te şi pune un străjer) a scriitoarei americane Harper Lee. Această carte, apărută la 55 de ani de la lansarea primului său roman, To Kill a Mockingbird / Să ucizi o pasăre sa ucizi o pasare cantatoarecântătoare a avut vânzări extraordinare. Vânzările au depăşit încă din prima zi atât recordul înregistrat de The Lost Symbol / Simbolul pierdut, cartea autorului Dan Brown, cât şi pe cel deţinut de trilogia erotică Fifty Shades / Cincizeci de umbre, scrisă de E. L. James (ceea ce nu poate decât să mă bucure). Editorii se aşteaptă ca, după primele săptămâni de vânzări, această carte să fie best-seller-ul anului 2015. Din ceea ce am citit despre carte, am înţeles că a fost scrisă anterior celei apărute în 1960, dar ca timp prezintă viaţa personajelor la douăzeci de ani după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cântătoare. Cum a fost posibil acest lucru? La vremea când tânăra scriitoare a vrut să publice cartea, editorul ei, fascinat de fragmentele de amintiri ale micuţei Scout, i-a recomandat să scrie o carte din prisma copilului. Aşa a apărut noua carte ce ne spune povestea copilăriei lui Scout şi manuscrisul scris anterior a zăcut timp de 55 de ani într-o cutie de carton. Acum a ieşit la lumină. Aşteptăm cu nerăbdare să fie tradus şi la noi. Până atunci vă povestesc, şi în variantă video, despre romanul cunoscut de noi, studiat, apreciat şi rămas printre capodoperele literaturii, …Să ucizi o pasăre cântătoare, despre care am scris anterior mai amănunţit şi am comentat alături de voi AICI. Vă recomand cartea, dar şi filmul, pe care îl găsiţi spre împrumut în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Pescăruşul Jonathan Livingston, de Richard Bach – recomandare de lectură


pescarusul-jonathan-livingston-editie-noua-completa-cu-un-capitol-final-inedit_1_fullsizeTocmai am terminat astăzi de citit Pescăruşul Jonathan Livingston, povestea scrisă de scriitorul american Richard Bach (n. 23.06.1936), apărută în varianta sa integrală, în 2014 la Editura Humanitas Fiction, în traducerea Ancăi Nemoianu. Am fost marcată profund la terminarea cărţii care, mă grăbesc s-o spun pentru cei grăbiţi şi fără prea mult timp, se poate citi foarte uşor, rapid (mi-a luat cam două ore s-o termin). Pe măsură ce citeam, ideile au dat năvală bulucindu-se, paralelele literare şi sociale transându-se în mintea mea mai întâi timid, aproape involuntar iar apoi extrem de ţintit. Fiecare gând, povaţă, sfat, situaţie pe care le găseam în carte, recunoscute ideatic şi filtrate prin prisma altor cărţi, poveşti, filozofii de viaţă pe care le-am citit, auzit sau trăit, m-au făcut să-mi dau seama că oricât de bine aş reuşi să prezint cartea, nu aş reuşi să transmit ceea ce am gândit, ceea ce am simţit. Mi-am notat, la cald, câteva din gândurile pe care această poveste mi le-a stârnit. Ceea ce m-a mirat nespus este cum de nu am citit această carte până acum, cum de mi-a scăpat având în vedere că a fost scrisă pe vremea adolescenţei mele, apărută în prima sa formă în 1970 (în original: Jonathan Livingston Seagull). Una din paralele literare pe care mintea mea le-a găsit, a fost cartea Micul Prinţ (a scriitorului Antoine de Saint-Exupéry) pentru că şi acolo mesajul, la fel ca şi cel al poveştii lui Jonathan Livingston, poate fi recepţionat diferit în funcţie de nivelul de înţelegere, în funcţie de vârstă, de pregătire, de înclinaţie, fiecare din noi înţelegând mai bine, mai profund, un anume aspect sau altul din întreaga parabolă. Ceea ce vreau să spun este că noi reţinem ca important ceea ce ne marchează, ceea ce recunoaştem în noi, chiar dacă, spre exemplu în Micul Prinţ, mesajul principal (derivat din deviza „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“) este importanţa prieteniei. Sunt convinsă că pentru cei care sunt pasionaţi de zbor (aviatori, paraşutişti, planorişti), povestea poate fi mai profund înţeleasă sub aspectul strict al zborului, pentru că la bun început pescăruşul Jonathan Livingston vrea să înveţe să zboare… altfel. Zborul este în fapt esenţa unei păsări, pescăruşii din Stol zburau pentru a-şi procura hrana, negândindu-se de fapt la zborul în sine. Parcugeau un zbor rutinat, ţipând, agitându-se, plojând şi luptându-se pentru resturile aruncate de pescari alături de ceilalţi membri din Stol.

Cei mai mulţi pescăruşi nu caută să înveţe decât elementele de bază ale zborului – cum să ajungă de pe mal până la hrană şi înapoi. Pentru cei mai mulţi pescăruşi nu zborul contează, ci hrana. (citat din Pescăruşul Jonathan Livingston, Editura Humanitas Fiction, Bucureşti, 2014, p. 14)

seagull-in-the-sun2Jonathan îşi îngrijora părinţii pentru că aproape nu mânca, era slab şi pricăjit, dar zbura zilnic din ce în ce mai sus, executa picaje, se rotea în vrie căutând să descopere mişcări noi care să-i îmbunăţăţească zborul şi asta pentru că el, spre deosebire de ceilalţi, nu se gândea la zbor ca la un mijloc de supravieţuire, ci îl privea ca pe un scop în sine. Dorinţa sa era să atingă viteze din ce în ce mai mari, să plonjeze din înălţimi. Visa, îşi dorea cu ardoare zborul înalt, zborul care îţi oferă libertate, care să te facă din ce în ce mai bun, să te ajute să atingi noi limite, să depăşeşti orice restricţie, să devii desăvârşit. Dar ceea ce făcea el era atât de diferit, de neînţeles pentru ceilalţi pescăruşi din Stol încât nu puteau să-l accepte printre ei, aşa că l-au surghiunit pe Stâncile Îndepărtate… Dar faptul că a ajuns un proscris nu a putut să-l înfrângă ci i-a dat un nou impuls de-a învăţa, de-a cerceta, de-a zbura:

Ceea ce visase cândva pentru Stol câştiga acum doar pentru el: îşi desăvărşea zborul şi nu regreta preţul pe care-l plătise. Pescăruşul Jonathan descoperea că pescăruşii trăiesc atât de puţin din cauza plictiselii, fricii şi mâniei, că, odată alungate acestea din minte, viaţa lui urma să fie lungă şi frumoasă. (op. cit., p. 36)

O parabolă a lumii noastre, a celor mai profunde credinţe, a eliberării spiritului de trup, de spaţiu sau de timp. Ce faci cu toată învăţătura, cu toată ştiinţa după ce-o obţii? Trebuie să o transmiţi. În câteva pagini Richard Bach reuşeşte să scrie esenţa despre relaţia dintre maestru şi discipol cât şi despre importanţa pe care iubirea aproapelui o are pentru desăvâşirea personală. Dar nu vă povestesc povestea pentru că mi-aş dori o dezbatere pe această temă. Vă recomand lectura cărţii iar pentru aceia dintre voi care aţi citit cartea mai demult, să o recitiţi pentru că în octombrie 2014 s-a adăugat un ultim capitol final, scris în 1970 dar omis de a fi editat odată cu restul manuscrisului în mod voit de autor la vremea aceea. Acest ultim capitol aduce completări, este surprinzător, schimbă şi oferă o cu totul altă perspectivă decât ni se oferea la finalul celui de-al treilea capitol.

Richard BachRichard Bach pretinde că ar fi un descendent, în linie directă, al familiei compozitorului Johann Sebastian Bach. Pe lângă o asemenea eventuală înrudire, se ştie sigur că a fost unul dintre fanii unui celebru pilot de aviaţie şi de curse pe nume John H. Livingston, aşa că numele personajului putea foarte bine să fie inspirat de aici. Jonathan înseamnă „Dar de la Dumnezeu” ceea ce, ţinând cont de mesajul cărţii, este o atribuire simbolică şi plină de înţeles a prenumelui ales pentru pescăruşul din poveste. Vorbeşte incredibil de pasionat despre zbor pe care l-a îndrăgit încă de când a zburat prima dată, la vârsta de 15 ani. Ulterior a ajuns un aviator experimentat, fiind fost căpitan pe avioane de vânătoare, care, după retragerea din viaţa militară, a zburat pe avioane de acrobaţie la mitinguri aviatice. Tot ceea ce a scris, inclusiv această carte, are şi o componentă autobiografică, pe care o utilizează ca bază pentru a-şi demonstra filosofia de viaţă, ideile. În august 2012 a avut un accident aviatic la aterizare, în urma căruia s-a ales cu un umăr rupt, dar mai gravă a fost o puternică lovitură la cap, care l-a ţinut în comă timp de o săptămână şi apoi timp de patru luni în spital, incapabil mai multă vreme să vorbească şi să-şi indeplinească cele mai de bază activităţi.  Atunci, în urma acestei experienţe aproape de moarte, s-a gândit prima dată să revadă şi să finalizeze cel de-al patrulea capitol al cărţii pe care l-a scris în tinereţe şi pe care nu l-a publicat. Finalul cărţii este, precum v-am spus, deschis dezbaterilor şi face conexiuni între zbor, idee, învăţător, credinţă, moarte şi lumea habotnică ce distruge idealul. Pescăruşul Jonathan Livingston a impresionat profund, a avut un succes răsunător, având vânzări (din 1970 până acum) de peste 60 de milioane de exemplare, primul milion în nici 2 ani de la lansare. S-a aflat pe lista de bestselleruri a publicaţiei „New-York Times” timp de 38 de săptămâni şi a fost pe primul loc timp de 2 ani la rând (1972-1973) în topul celor de la „Publishers Weekly”. Poate de aceea în 1973, Paramount Pictures o ecranizează. Filmul a fost premiat Golden Globe şi a primit două nominalizări la Oscar. N-am văzut decât secvenţe din acest film şi ştiu că muzica este compusă de Neil Diamond. Aştept să-mi spuneţi voi, dacă l-aţi văzut, cum v-a plăcut sau dacă impactul pe care l-a avut este comparabil cu cel al cărţii.

Vă las în compania muzicii lui Neil Diamond şi vă dedic vouă, tuturor celor care aţi fost, aţi încercat să fiţi Jonathan Livingston şi vă spun la toţi ceilalţi : BE (Fiţi !)

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit cartea? Aţi văzut filmul? Ce părere aveţi despre oamenii deosebiţi, despre atipicii societăţii? V-aţi găsit vreodată în situaţia lui Jonathan Livingston? Aveţi (sau mai aveţi) idealuri? Cu toate opreliştile se pare că „pescăruşi” asemănători apar din când în când, indiferent de condiţiile vitrege. Aţi întâlnit un asemenea om? Puteţi să-mi recomandaţi alte cărţi asemănătoare?

 

Bibliografie: https://en.wikipedia.org/wiki/Richard_Bach ; http://www.literatureproject.com/ebooks-authors/Richard-Bach.htm ; http://pescarusullivingstone.blogspot.ro/ ; http://www.seattletimes.com/seattle-news/author-richard-bach-recovering-from-plane-crash-returns-to-inspirational-tale/ http://www.cinemarx.ro/filme/Jonathan-Livingston-Seagull-Jonathan-Livingston-Seagull-27239.htmlhttps://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Livingston_Seagull_%28album%29

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Povestea doamnei Murasaki, de Liza Dalby – recomandare de lectură


povestea-doamnei-murasaki-produs_galerie_mareNu ştiu dacă ştiaţi, eu am aflat destul de târziu, că primul roman al lumii a fost scris de o femeie în urmă cu aproape o mie de ani. Este vorba despre cartea Povestea lui Genji (Genji monogatari) al scriitoarei japoneze Shikibu Murasaki (n. 978 — d. 1016). Dar oricât de interesant ar fi acest prim roman al lumii (care a apărut la noi într-o variantă prescurtată şi fragmentată a originalului, în 1969, în traducerea din limba franceză a Henriettei Yvonne Stahl) nu despre el vreau să vorbesc, ci despre romanul de debut al autoarei Liza Dalby, The Tale of Murasaki / Povestea domnei Murasaki, apărut la Humanitas Fiction în 2014 şi care este o nouă achiziţie a bibliotecii noastre. În această carte autoarea americană reuşeşte să recreeze, asemeni unui arheolog, din fragmentele istorice rămase, perioada, atmosfera şi profilul acestei misterioase prime romanciere a lumii. Având la bază o documentaţie solidă asupra perioadei şi  vieţii culturale ale acelei vremi în Japonia, romanul m-a dus cu gândul la un alt scriitor (J.R. Moehringer) şi o altă biografie imaginată despre care am vorbit recent (Sutton). Liza Dalby este o povestitoare înnăscută. Romanul ei de debut este impresionant, o frescă a societăţii acelor vremuri, plăcut şi interesant de citit. Citindu-l, afli nu doar despre viaţa autoarei Shikibu Murasaki, ci şi despre obiceiurile şi modul de viaţă japonez sau despre eticheta şi restricţiile impuse la curtea imperială a anilor 1000. Povestea vieţii reale a scriitoarei japoneze se întrepătrunde cu cea a Prinţului Genji, eroul romanului acesteia, Liza Dalby oferindu-ne şi povestea creaţiei acestui prim roman al lumii. Imaginat sub forma unor memorii pe care fiica lui Shikibu Murasaki le-ar fi găsit după moartea acesteia,  romanul este scris remarcabil, poetic, fascinant. Faptul că este scris din perspectiva personală a scriitoarei japoneze, că vezi viaţa povestită prin ochii acesteia, o simţi reală, o simţi vorbindu-ţi cu adevărat. Mi-a plăcut foarte mult şi faptul că romanul conţine şi poemele scrise de scriitoarea japoneză sau a celor cu care a întreţinut dialoguri versificate (care s-au păstrat ca documente). Versurile sunt scrise sub o forma waka, precursoare a poeziei haiku. Cu toate că epoca descrisă este atât de îndepărtată, citind cartea reuşeşti să te transpui în acele vremi pe care romanul le readuce la viaţă. Este o carte interesantă, captivantă, care prezintă personaje istorice reale, intrigi politice, ritualuri, etichetă şi o frumoasă poveste despre cum a reuşit o femeie neconvenţională să-şi depăşească condiţia impusă de canoanele societăţii, datorită minţii sale curioase şi talentului nativ de povestitoare, celebritatea aducând-o la curtea imperială.

Liza DalbyLiza Dalby (n. 1950, SUA) a vizitat prima dată Japonia în perioada liceului, ca parte a unui schimb cultural. La început i-a fost foarte greu, fiind prima şi singura elevă străină a univesitaţii Saga (1960). Cu toată bariera lingvistică, sau poate tocmai datorită efortului depus pentru eliminarea acesteia, Liza a început să aprecieze cultura, să asimileze mai bine limba şi comportamentul social.  Probabil atunci a fost momentul în care a început pasiunea ei pentru cultura japoneză. A învăţat să cânte la shamisen (instrument cu coarde, asemănător chitarei) lucru care ulterior i-a devenit folositor pentru a putea intra in lumea gheişelor. Acest lucru s-a întâmplat când a revenit în Japonia pentru a-şi da teza de doctorat în antropologie. Numele japonez pe care Liza l-a primit când a devenit membră a comunităţii gheişelor a fost Ichijiku, ea fiind de altfel şi singura străină devenită gheişă din Japonia. Cărţile ei ichigiku2non-beletristice Gheisa şi Kimono i-au adus recunoaşterea ca expertă în cultura japoneză. Precum J.R. Moehringer (care după apariţia cărţii sale Dulcele bar a fost angajat consultant pentru autobiografia lui Andre Agassi), Liza Dalby a fost atât consultanta lui Arthur Golden pentru romanul său Memoriile unei gheişe, cât şi a lui Steven Spielberg la ecranizarea acestei cărţi. Am simţit nevoia să subliniez aceste fapte biografice ale autoarei tocmai pentru a demonstra că, pe lângă talentul incontestabil de povestitoare, fina şi aprofundata cunoaştere asupra lumii nipone fac ca romanul Povestea doamnei Murasaki să fie atât de credibil, de real.

P. S. Câteva informaţii despre perioadă care mi-au stârnit interesul: În secolul al XI-lea, când a trăit Shikibu Murasaki, cunoştiinţele literare, artistice, erau apanajul bărbaţilor, femeilor nefiindu-le îngăduită scrierea cu caractere chinezeşti (preluată de japonezi prin Coreea), folosită de bărbaţi şi în scrierile oficiale. Femeile foloseau scrierea cu caractere japoneze, Hiragana. Această scriere care la început era folosită doar de femei sau în scrisori, a început să fie utilizată în literatură şi de bărbaţi. Cert este că, potrivit informaţiilor pe care le-am găsit, Povestea Prinţului Genji  (Povestea lui Genji) a fost scrisă cu acest tip de scriere.

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi auzit de acest prim roman al lumii? Aţi citit cartea sau aţi văzut filmul Memoriile unei gheişe? Sunteţi atraşi de cultura japoneză? Aţi citit cartea Lizei Dalby? Ce alte cărţi de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Ce ştiţi despre gheişe?

 

Etichete: , , , , , , , , ,

Steaua care străluceşte, de Maria-Veronica Armean – recomandare de lectură


Maria-Veronica Armean Trofeul Micului CititorAzi vreau să vă povestesc despre o nouă carte, un alt debut editorial al unei foarte tinere scriitoare, Maria-Veronica Armean, şi un titlu parcă predestinat reuşitei: Steaua care străluceşte„. Romanul a apărut la Editura Emia din Deva şi încă din prefaţa scrisă de editorul Paulina Popa mi-am dat seama că urmează să fac o incursiune într-o lume fantasy bogat imaginată de tânăra autoare. Îmi plac oamenii care citesc, îmi plac toţi tinerii care îşi găsesc refugiul şi relaxarea alături de o carte bună, dar şi mai mult mă uimesc cei care au talentul necesar, imaginaţia şi curajul de a-şi aşterne propriile gânduri şi poveşti într-o carte. Cu atât mai mult mă bucur când rândurile lor au ecoul scontat în rândul cititorilor şi ajung să fie premiaţi. Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează, în fiecare an, cu ocazia Zilei Copilului, Trofeul Micului CititorUnul dintre premiile oferite în cadrul manifestării este  „Cel mai bun autor de carte pentru copii”, pe care Maria-Veronica Armean l-a câştigat la această a 35-a ediţie, despre care puteţi citi mai multe din articolul pe care l-a scris domnul manager, Sebastian Bara, AICI. Mulţi dintre autorii români cunoscuţi şi îndrăgiţi de copii au primit acest premiu de-a lungul anilor fie ei tineri sau consacraţi. Maria-Veronica Armean, autoarea despre care povestim astăzi, este o tânără Paulina Popa, Sebastian Bara, Maria-Veronica Armean Trofeul Micului Cititor 2015care şi-a publicat romanul la 13 ani. Scris în genul urban-fantasy, în roman regăsim printre personaje atât vrăjitoare, cât şi vampiri sau vârcolaci. Preferinţa autoarei pentru acest gen literar este subliniată şi prin menţionarea romanului Cartea pierdută a vrăjitoarelor (o carte care şi mie mi-a plăcut şi despre care am vorbit aici), pe care eroina cărţii, Monotype Korsyva, îl citeşte la începutul acţiunii. Este o reuşită să urmăreşti, la asemenea vârstă fragedă, firul narativ al unei scrieri, să poţi să creezi o lume, să îţi imaginezi o poveste care să fie coerentă, care să se dezvolte pe mai multe planuri şi cu atât mai mult este o reuşită dacă aceasta place şi altora. Citind, mă gândeam la copilăria mea, la ce făceam eu la vârsta autoarei. Eram preocupată de şcoală, de joacă, de cititul cărţilor, începusem să scriu compuneri mai lungi şi am încercat să scriu chiar două capitole dintr-un roman. Mi s-a părut extrem de greu să inventez povestea, să scriu dialogurile şi am încheiat cu acel roman. Cred că asta se întâmplă când eşti copil, când nu ai experienţa scrierii şi poate nici talentul necesar. De asta îmi plac copiii care reuşesc să ducă la capăt această muncă. Pentru că nu vorbim aici numai de talent, ci şi de muncă susţinută.

steaua care stralucesteInteresant pentru mine a fost şi alegerea unui limbaj specific pe care autoarea îl numeşte adolescentin. Este greu de pronunţat, dar pare amuzant când îl citeşti. Numele personajului principal feminin (Monotype Korsyva) mi s-a părut cunoscut şi pe urmă mi-am amintit că Monotype Corsiva este un font de scriere pe calculator şi m-am întrebat dacă este oare fontul cu care autoarea şi-a scris romanul. Locurile unde se desfăşoară acţiunea sunt mai multe şi deşi sunt numite, simţi că localizarea ar putea fi oriunde pe pământ, într-un loc unde noi să-l considerăm exotic şi misterios. Este doar primul pas făcut de Maria-Veronica Armean şi cred (această carte este doar primul volum al seriei) că odată ce se va maturiza, având deja experienţa scriiturii şi pe cea de viaţă necesară, ne vor captiva şi scrierile sale viitoare. Povestea se deschide cu un jurământ scris pe un Contract Negru al unuia dintre vrăjitorii răi ai familiei Korsyva. Acesta se angajează prin contract în faţa Îngerului căzut, ca prin urmaşii săi să o sacrifice pe cea mai mare Vrăjitoare a Stemei şi Cercului Roşu, în schimbul Ridicării Vocii Albe din Palatul Swyssgerbarr. La un aşa debut, urmează bineînţeles o continuare plină de acţiune. Se întâmplă foarte multe tragedii, ai sub ochi o întreagă viaţă spulberată. Cele mai urâte temeri ale unui copil, ca aceea de a-şi pierde părinţii, de-a se trezi singur în lume, sunt explorate de tânăra autoare. Cu o imaginaţie debordantă aceasta reuşeşte să creeze situaţii limită, de viaţă şi moarte. Dorinţa oricărui copil de-a fi mare, de-a trăi poveşti de iubire sau de-a avea putere în lumea adultă mi s-a părut că se dezvăluie, odată ce în roman ajungem să facem un pas în timp şi de la cei 13 ani plini de ghinion ai eroinei (din cauza pierderii părinţilor), ajungem la frumoasa vârstă de 18 ani. Ce se întâmplă în carte, de cine trebuie să se ferească tânara eroină şi fratele acesteia şi cine este cea mai puternică Vrăjitoare a Stemei şi Cercului Roşu… vă invit să citiţi şi să aflaţi.

 

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce alte cărţi scrise de tineri autori aţi citit şi v-au plăcut? Vă place literatura urban-fantasy? Ce autori v-au plăcut şi îmi puteţi recomanda? Ce întebări i-aţi adresa autoarei dacă aţi întâlni-o?

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

Înainte să adorm, un thriller psihologic al autorului S.J. Watson – recomandare de lectură


Mă fascinează lucrările de debut şi multe dintre recomandările mele sunt dintre acestea. Unul dintre romanele pe care le-am cititsj-watson recent şi de care am fost extrem de captivată este opera de debut a scriitorului englez S.J. Watson, Before I go to sleep / Înainte să adorm, apărută la noi la Editura Trei, în traducerea lui Laurenţiu Dulman. Indiferent de epoca în care au trăit autorii debutanţi, de pregătirea lor sau de tema cărţii, esenţialul pentru reuşită este ca ideea să fie interesantă, povestea credibilă şi bine scrisă în aşa fel încât cititorul să aibă senzaţia că prinde viaţă în faţa lui iar documentarea asupra temei, perioadei (în inainte sa adormcazul în care se scriu cărţi plasate în trecut) să fie temeinică. În cazul acestei cărţi, care este un thriller psihologic, este important că autorul a reuşit să-şi dozeze, să-şi structureze ideile şi evoluţia poveştii în aşa fel încât să realizeze un impact cât mai mare asupra cititorului. Se pare că autorul ar fi început 20 de romane (pe care le-a abandonat) până să găsească ideea din acest roman. Probabil a fost o muncă frustrantă dar, până la urmă, reuşita este ceea ce contează. În urma succesului fulminant al cărţii, în  2014 a apărut şi ecranizarea acesteia în regia lui Rowan Joffe şi interpretarea unor actori celebri: Nicole Kidman, Colin Firth, Mark Strong.

Mai multe despre carte şi autor puteţi vede în înregistrarea filmată pentru „O carte pe săptămână”, emisiune ale cărei inregistrări le puteţi vedea în pagina Video Blog.

 

 

Întrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit cartea? Aţi văzut ecranizarea acestei cărţi? Vă place genul – thriller psihologic? Ce alte cărţi sau filme de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Dacă ar fi şi la noi o Academie Faber, credeţi că v-aţi înscrie?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: