Biblioteca invizibilă, de Genevieve Cogman – Recomandare de lectură

În aceste zile, când realitatea este apăsătoare caut evadarea din cotidian. O carte este o lume şi citind-o poţi trăi alte vieţi, în alte lumi. Este de departe cel mai interesant mijloc prin care am putea ajunge la capătul universului, să găsim lumi dispărute, civilizaţii viitoare, iubiri de legendă sau să cunoaştem vieţile unor oameni de seamă ori să facem o incursiune prin istoria lumii. Puteţi face o călătorie cu ajutorul cărţilor despre care am povestit anterior pe blog, dar la fel de bine aţi putea alege şi The invisible library/ Biblioteca invizibilă, a autoarei britanice Genevieve Cogman, apărută în traducerea Iuliei Dromereschi la Editura Nemira, în 2019. Cartea este primul volum al unei serii din care biblioteca noastră a mai achiziţionat alte două titluri (Oraşul mascat şi Cărţi în flăcări).

Povesteam într-un articol anterior că, înainte de a o fi citit, Biblioteca nopţii m-a dus cu gândul la o carte poliţistă (Atac în bibliotecă a scriitorului George Arion). De asta, atunci când am văzut titlul Biblioteca invizibilă, nu m-am mai aruncat în presupuneri şi am deschis nerăbdătoare cartea să văd ce gen de lectură e. Din primele rânduri m-a captivat. Mi-o imaginez pe Irene, personajul principal, care în primul capitol lucrează sub acoperire, ca personal de curăţenie la Academia de băieţi a Prinţului Mordred, pentru a fura o carte. Este vorba despre o carte obscură, puţin cunoscută: Recviemurile de la miezul nopţii, a faimosului necromant Balan Petifer.

Irene este bibliotecară la Biblioteca invizibilă ce adună cărţile din întregul univers şi din toate timpurile, din toate realităţile universurilor multiple. Sediul acestei biblioteci se află între dimensiuni şi există în afara timpului sau spaţiului perceput de noi în mod normal. Misiunea încredinţată a fost dusă la bun sfârşit şi odată reîntoarsă la bibliotecă, primeşte o nouă problemă de rezolvat, o nouă carte de căutat şi un novice bibliotecar pe care să-l antreneze. Ea şi Kai caută o carte specială, o ediţie a basmelor fraţilor Grimm. Misiunea trebuia să fie una uşoară, dar totul se schimbă şi este posibil ca trimiterea ei să fie o greşeală voită sau nevoită a şefilor ei. Din această cauză apar multe complicaţii, se dezvoltă comploturi şi totul vine la pachet cu multă adrenalină şi scene dinamice. Te duce cu gândul la filmele seriei Bibliotecarul / The Librarian. Lumea văzută prin ochii Irenei este plină de culoare, de aventură şi  povestea are un ritm alert.  Aş fi vrut ca puterea specială a cuvintelor (limbajul accesibil doar bibliotecarilor Bibliotecii Invizibile) pe care o deţine Irene să fie mai mult folosită, mai explicit trasată limitarea acestei puteri. Norocul este cel care pare să o ajute cel mai mult pe eroină. Este o poveste bine dezvoltată, structurată şi interesantă chiar dacă pe unele locuri o simţi previzibilă. Datorită acţiunii alerte, se citeşte uşor şi timpul trece fără să-ţi dai seama. Mie personal mi-a plăcut ideea de eroină bibliotecară, o mare iubitoare de lectură şi protectoarea cărţilor ea însăşi.

Autoarea, Genevieve Cogman, este britanică şi este pasionată atât de scrierile lui Tolkien cât şi povestirile cu Sherlock Holmes  ale autorului Arthur Conan Doyle. Aşa că nu este de mirare că în romanul ei de debut (Biblioteca invizibilă) să întâlnim atât fantasy, cât şi mister şi aventură. Înainte să debuteze ca scriitoare ea a obţinut un master în statistica aplicată în medicină şi a lucrat şi ca autoare independentă de jocuri de rol (role-playing game designer) participând la dezvoltarea unor jocuri cum sunt in Nomine sau GURPS, producții White Wolf Publishing^⁠ ca Orpheus și Exalted și la jocul Evil Hat Productions^⁠ The Dresden Files.

Cuvântul de final al acestei bibliotecare :

Am ajuns să stăm mai mult pe acasă, ieşim mai rar şi sunt, din păcate, restrânse activităţile în colectivitate. Dar dacă tot suntem acasă, avem timp pentru a face tot ceea ce am amânat pentru o altă dată, pentru un „cândva” care nu apuca să vină. Sunt multe de făcut prin casă dar, chiar şi aşa, mă gândesc că veţi avea timp să vă relaxaţi, să citiţi alături de mine. Virtual putem călători oriunde mintea ne va duce. Cărţile sunt portalul magic prin care putem pleca. Recomand această carte (cât şi volumele următoare) iubitorilor de cărţi fantasy şi celor care iubesc cărţile de mister şi aventură.

Dacă aveţi o altă recomandare pentru mine, o voi accepta cu drag! Putem vorbi despre cărţi şi despre ce gen de lectură vă place. Vă doresc lectură plăcută, numai bine şi multă sănătate!

 

Mulţumiri, la finalul campaniei „O jucărie pentru fiecare”

S-a terminat campania „O jucărie pentru fiecare”, pe care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, împreună cu Asociaţia „Prietenii bibliotecii” Deva – Hunedoara au iniţiat-o şi dus-o la bun sfârşit. În comentariile la articolul precendent, cel în care povesteam despre importanţa acestei campanii, voi aţi răspuns prompt şi mulţi dintre voi aţi susţinut această campanie, scriind despre ea, publicând-o pe pagina voastră de facebook şi în final – aducând sau trimiţând prin colete jucării sau cărţi, pentru ca ziua copilului să fie una de neuitat pentru copiii aflaţi în centrele de plasament din judeţul Hunedoara. Tuturor vă mulţumesc eu, în numele celor implicaţi. Aţi făcut posibilă o zi frumoasă. Aţi fost alături de noi, în acest efort şi vreau să vă spun – că noi toţi am făcut o treabă foarte bună: jucăriile adunate au fost în număr impresionant.

O să postez mai jos pozele care au fost făcute de-a lungul acestei campanii. De la mersul din scară în scară de bloc pentru a face o cât mai largă publicitate, până la selecţia şi trierea pe grupe de vârste a jucăriilor, a fost muncă. Bucuria noastră a fost, însă, mare, când am văzut că oamenii au răspuns cu atât de multă dăruire, venind în număr mare să contribuie la această campanie. S-au donat jucării foarte frumoase, unele noi, pentru că donatorii nu mai aveau, sau încă nu aveau copii. Alte jucării au fost extrem de bine întreţinute, arătând minunat. Am primit atât jucării de pluş, cât şi jocuri de societate, jocuri de puzzle, utile sau amuzante. M-au impresionat copiii care au venit şi au donat, însoţiţi de părinţi sau bunici (dacă au fost mai mici) sau chiar şi singuri, dacă erau ceva mai mari. De aceea sper ca donatorii să vadă pozele făcute de noi, când pe feţele celor mici, se citeşte bucuria, uimirea împletită cu neîncrederea, în momentul în care au primit jucăriile. A fost singura recompensă pe care noi şi sper, şi voi cei care aţi donat jucăriile, am aşteptat-o. S-a dovedit că oamenii au, chiar şi pe vreme de criză, sufletul mare, puterea de-a dărui, plăcerea de-a face pe cineva fericit, în special atunci când vorbim despre copiii.

Domnul nostru director, Sebastian Bara, a scris despre această campanie şi, către finalul postării, concluzionează pe drept cuvânt:

A fost o inițiativă cu care ne mândrim, o inițiativă pe care vrem s-o continuăm și să organizăm cât mai des asemenea manifestări dedicate unor segmente sensibile ale societății. Biblioteca Județeană își poate dovedi utilitatea și prin asemenea acțiuni marcate de generozitate și altruism.

Sper ca răspunsul vostru la următoarele campanii să fie la fel de promt şi rezultatele la fel de reuşite ca şi al acesteia. Vă mulţumesc tuturor încă o dată şi vă felicit pentru implicare, pentru că aţi făcut posibil ca această acţiune să fie una de mare succes.

Aş vrea, în încheiere, să îi numesc pe aceia dintre voi de care ştiu că, prin ceea ce-au scris, donat, au susţinut această campanie: Soniei ce scrie Blog de iarnă, lui Dragoş – Drugwash – loc de dat cu capul (chiar dacă articolul s-a şters, el a existat), Vienelei – Iubesc Viaţa, Vax Albina, Maria Riţiu cât şi editurii Mediamorphosis pentru donaţia de carte.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Unirea în simţiri – 24 ianuarie 2013 – cuvinte despre bibliotecari

24 ianuarie este o zi importantă, o zi care ne aduce aminte că, înainte de-a fi uniţi ca naţie, eram doar uniţi „în cuget şi-n simţiri”. La această dată sărbătorim ziua Unirii Principatelor Române. Oamenii au luptat, au scris şi militat pentru această unire. Revoluţionarii de la 1848 au trecut Unirea cu Moldovei cu Ţara Românească ca ultimul punct în program, ca ultimă dorinţă. După înfrângerea revoluţiei participanţii au fost exilaţi (ca şi Alecsandri) pentru implicarea lor. Au trebuit să treacă mai bine de 10 ani, pentru ca dorinţa revoluţionarilor să se poată împlini. Unirea Mică a fost primul pas pentru a se reuşi Marea Unire de la 1918. Biblioteca a avut cu acest prilej o zi specială. S-au organizat mai multe manifestări pentru celebrarea acestei zile. Despre manifestările organizate au scris pe larg ziarele, au transmis televiziunile locale şi se regăsesc, foarte bine scrise, în articolul domnului Ioan Sebastian Bara, directorul nostru.

Am aşteptat cu nerăbdare vizitatori, am dansat alături de cei mai tineri cititori ai noştri, Hora Unirii. Având mai multe în program, colegele noastre şi-au pregătit materialele, prezentările. Privindu-le cum prezintă frumos şi pe înţeles evenimentul, gândul meu sare, de la ziua în sine, la pregătirea acesteia. Mă gândesc la toţi bibliotecarii care încearcă, fiecare prin dăruirea, talentul şi implicarea sa, să schimbe, să lumineze, să modeleze spiritele tinere. Mă gândesc la cât de mult s-a schimbat rolul bibliotecarului în comunitate. A devenit un rol activ, iar tinerii mei colegi au învăţat de toate. Să facă muncă de cercetare ştiau, dar poate nu toţi au fost obişnuiţi cu publicul, cu audienţa. Că a fost vorba de copiii de generală, că era vorba de cei care sunt deja la liceu – se pare, după cum se vede şi din poze, că atât Mihaela Ţoţa, cât şi Diana Trif, au reuşit să îi intereseze pe tinerii auditori. Foarte bine pregătiţi – cei mai buni au fost, la final premiaţi. Mă gândesc cu drag la toţi bibliotecarii, la felul special lor de-a fi, de-a gândi şi interacţiona.

Având în vedere că, tot pe 24 ianuarie, am primit o Pledoarie pentru meseria de bibliotecar, scrisă de Ioana Dragotă, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia-Mare, mă gândesc cu respect şi apropiere la un spirit geamăn, o colegă pe care am citit-o, pe care deşi am întâlnit-o o singură dată, simt că am cunoscut-o. Am apreciat-o mereu pentru ce şi cum a scris. Mă gândesc cu tristeţe că s-a stins recent când încă, ar fi avut multe de spus, scris, învăţat, fiind o specialistă foarte bună în domeniul nostru, al catalogării în bibliotecă. Cuvintele ei despre bibliotecari m-au impresionat şi m-am regăsit în ele:

„Dacă nu ai găsit niciodată, cu o tresărire de bucurie, gândul tău, încă nelămurit, spus cu cele mai potrivite cuvinte în paginile unei cărţi, dacă mintea ta nu este în necontenită mişcare şi căutare de noi răspunsuri la vechi întrebări, dacă nu te mână neliniştea de a şti mereu altceva, poate fără a te opri cu dinadins asupra nici unui lucru în parte, nu veni să lucrezi la bibliotecă”. (citat din Ioana Dragotă, Pledoarie pentru meseria de bibliotecar)

Când am citit cuvintele de mai jos m-am gândit la cititorii bibliotecii, ai Filialei nr. 3 pe care, până nu demult, i-am întâlnit zilnic şi la voi, prietenii şi cititorii mei virtuali, cei pentru care mă străduiesc să recomand lecturi şi să scriu despre tot ceea ce mi se pare frumos şi interesant:

„Dacă nu ai simţit în cel care ţine în mână o carte un frate al tău, dincolo de convingeri, credinţe, apartenenţe, nu veni să fii tu cel care-i caută cartea ce i se potriveşte”. (citat din Ioana Dragotă, Pledoarie pentru meseria de bibliotecar – pe care o puteţi citi aici, integral)

Mă bucur că sunt bibliotecar, simt că mi se potriveşte. Mă bucur şi mai mult că lucrez aici la Deva, unde eu mă simt apreciată şi susţinută, dar m-am gândit că trecem, de multe ori, pe lângă cei modeşti, pe lângă cei ce pun suflet în munca lor, considerând că este firesc, normal şi că ni se cuvine. M-am gândit că aşa cum nu apreciem, la justa valoare, tot ce ţine de trecut, toate reuşitele pentru care patrioţii adevăraţi, s-au luptat şi pe care le-au dobândit, putem, zic, la fel de bine să nu vedem nici ceea ce reuşesc şi încearcă să facă cei de lângă noi, specialiştii din fiecare domeniu, colegii noştri. De aceea, eu simt astăzi că am, oarecum, datoria de-a vă face atenţi – sunt printre noi cei de care ne vom aminti cu drag, apreciaţi-i astăzi, sprijiniţi-i în tot ceea ce fac şi învăţaţi cât puteţi de la fiecare.

Întrebarea bibliotecarului de final se transformă într-o rugăminte: Mi-ar place să vă ascult părerea despre oricare din temele abordate: 24 ianuarie, despre bibliotecari, despre alţi oameni pe care îi cunoaşteţi şi care vă merită lăudele, oameni care vă fac viaţa mai bună, vouă sau altora, schimbând-o în mod benefic.

 

Obişnuitul de azi – Internet şi carte prin Biblionet

Am avut aparatul de fotografiat la mine şi mi-am zis să fac şi o prezentare a unei zile obişnuite la noi în Filială. O zi în care copiiii se îmbulzesc pe calculatoare, în fiecare pauză şi după ore, cele 10 calculatoare dovedindu-se foarte puţine, de obicei. Aşa că am început să ne învăţăm cu reţinerile, astfel încât să nu fie supărare şi să ajungă cu toţii să acceseze internetul. O zi obişnuită, în care cititorii, din fericire, se mai uită pe rafturi şi căută cărţi. Este adevărat că sunt mai puţini decât cei care utilizează internetul, dar nici nu mă aşteptam să fie altfel. Cărţile aşteaptă  răbdătoare în rafturi, de aceea am inclus şi câteva poze cu câteva sugestii de lectură. Ceea ce m-a bucurat zilele trecute, a fost că unii dintre cei care anii trecuţi n-au fost înscrişi în bibliotecă şi n-au împrumutat până acum cărţi, au fost tentaţi acum s-o facă. S-au înscris, iniţial, în bibliotecă doar pentru că acum, aici, este internet gratuit. Este adevărat că atunci când s-a deschis centrul Biblionet la noi în filială, m-am gândit şi am sperat că, fiind înconjuraţi de atâtea cârţi, până la urmă, cei veniţi doar pentru internet vor fi curioşi să le deschidă, să le frunzărească, să le citească. Aşteptarea a fost ceva mai lungă, totuşi m-am simţit răsplătită, într-un fel, prin ceea ce s-a întâmplat. Sunt povestri interesante despre cum Biblionet-ul a reuşit să influenţeze sau să schimbe viaţa unor oameni, prin conexiunea pe care o oferă cu lumea, cu informaţiile, cu tot ceea ce presupune acest minunat mijloc de cunoaştere. De ce n-ar fi, pe lângă această binefacere, şi în sens invers un plus ce-l face, involuntar, spre carte a unor utilizatori inveteraţi ai internetului. O idee bună acest biblionet, care adună atât serviciile bibliotecii cât şi pe cele ale internetului laolaltă.

Pentru mine sensul bibliotecii s-a schimbat. Sau şi-a adăugat noi sensuri. Biblioteca s-a transformat primind noi valenţe, modernizându-se, dezvoltându-şi serviciile. Bibliotecarul, în sine, a fost nevoit să înveţe, să folosească noi şi noi programe şi aparaturi. Au învăţat să folosească intenetul, ca mai apoi să devină traineri ai utilizatorilor noştri, au început să scrie, să devină internauţi… Au apărut filme în care elogiază meseria asta, The Librarian fiind unul dintre cele mai cunoscute.

De aceea aş fi curioasă să aflu: Ce înseamnă pentru voi biblioteca? Ce părere aveţi despre Biblionet? Prin ce credeţi că se va schimba biblioteca în continuare? Şi cum vedeţi bibliotecarii de azi? Primul care a scris ceva în acest sens este Sorin-Lucian Berbecaru. Este adevărat că până acum, n-a avut lucruri prea bune de scris despre bibliotecarii pe care i-a cunoscut, dar eu, una, sunt optimistă pentru că este doar la cel de-al doilea articol. Totuşi, asta mi-a dat de gândit. Cum ne vede lumea? Este bine să reuşim să ne vedem, iar cititorii noştri sunt oglinda în care trebuie să privim ca să ştim ce avem de schimbat sau de îmbunătăţit la noi. Aştept cu nerăbdare comentariile voastre.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mi-aş dori să vă uitaţi şi ce-au scris: Luna pătrată, Pluta cu paparude, ChGabriela, Fructitza, Cronicile unui psihoterapeut, Schtiel, Teo Negură, Iulia Radu, Pensionarul, LaFeeBlanche, Innerspacejournal, Despre filme cu subiectivitate