RSS

Povestea anticarului: Romanul unei obsesii, de Charlie Lovett – recomandare de lectură

26 Ian

Povestea anticarului: romanul unei obsesiiAstăzi m-am gândit să vă prezint o noutate ce va ajunge în curând pe rafturile bibliotecii noastre, o carte pe care am îndrăgit-o repede şi care cred. că va place tuturor celor care iubesc cărţile şi literatura, pentru că este o carte ce reuşeşte să te plimbe prin biblioteci şi librării, reuşind să prezinte lumea misterioasă a cărţilor din rafturile acestora şi care îmbină tot acest mister, această lume minunată cu o poveste de dragoste ce pare să vină de peste timpuri. Este vorba despre cartea scriitorului american Charlie Lovett, The Bookman’s Tale / Povestea anticarului: romanul unei obsesii, apărută în româneşte la Editura RAO, în 2014. Cartea, care se bucură de o prezentare grafică extrem de reuşită, are şi o poveste extrem de captivantă încă de la primele pagini. Personajul principal, Peter Byerly, de profesie anticar, se află, la sfatul medicilor săi, în Ţara Galilor, unde, chiar în prima pagină aflăm, se obligă să intre într-o librărie Hay-on Wye (un anticariat). Lucru greu de făcut, cu toate că el fusese un mare iubitor de cărţi, librării şi biblioteci până cu nouă luni în urmă. Greutatea imensă vine de la asocierea pe care o face între aceste frumoase locuri şi iubita sa soţie, pe care o cunoscuse într-o bibliotecă şi de la a cărei moarte trecuseră acele nouă luni. Totuşi, se pare că Amanda, ca un înger sau o fantomă, îl însoţeşte dându-i încredere şi putere să treacă peste anxietate şi durere, apărându-i în faţă şi îndemnându-l să intre. Peter, ignorând fantasma, dar ascultându-i îndemnul – încearcă să se calmeze, să-şi invingă  panica şi intrând, pentru a regăsi pacea şi plăcerea de-odinioară, caută cu privirea un sprijin într-o carte familiară. Uitându-se pe rafturi zăreşte cartea Un studiu privind autenticitatea unor documente de Edmond Malone, pe care o recunoaşte:

Cunoştea această carte. Chiar dacă nu era o prietenă veche, era cu siguranţă o cunoştinţă, iar gândul de a-şi petrece câteva minute între copertele ei îl calmă (Charlie Lovett, Povestea anticarului: romanul unei obsesii, Editura Rao, 2014, p.7)

cartiCartea e veche de-o sută de ani, dar atunci când o deschide are surpriza ca între paginile ei să găsească o miniatură în acuarelă, la fel de veche ca şi cartea. Era portretul unei femei ce semăna izbitor de mult cu soţia lui, Amanda. La început şocat, apoi intrigat de şocanta asemănare – este hotărât să descopere cine a fost această femeie şi care poate fi legătura dintre vechea acuarelă pictată şi soţia sa născută în 1966. Mergând pe urmele acuarelei din epoca victoriană, descoperă încă un mister şi alte documente ce fac legătura cu William Shakespeare şi referiri la autenticitatea operelor sale. Într-o singură carte avem povestea a două mistere, suspans şi, în plus, o poveste de  dragoste. Pentru cei care iubesc opera lui William Shakespeare şi îşi doresc să vadă cine este adevăratul autor al acestora, sau pentru cei care iubesc o carte bine scrisă despre mistere ascunse în cărţi şi lumi demult apuse – vă recomand această carte. Este în acelaşi timp şi o carte ce aruncă o lumină aparte, deosebită asupra bibliotecilor, a lumii miraculoase a cărţilor, a muncii importante de conservator de carte şi a meseriei de anticar. Aduce şi un tribut celui ce depune o muncă obsesivă de căutare prin arhive şi biblioteci, pe urmele documentelor străvechi pentru descoperirea misterului ce ascunde adevărul de multe ori pierdut asupra operelor, a autorilor acestora şi ne arată cum afectează deţinătorii succesivi şi notele marginale, informaţia despre autorul unei cărţi.

lovett-portrait-Crop-263x300Scriitorul american Charlie Lovett este născut în 1962, în oraşul Winston-Salem, Carolina de Nord (SUA), în familia unui profesor de literatură. Şi-a petrecut verile la ţară învăţând de mic copil să iubească lumea şi viaţa rurală. El însuşi pasionat colecţionar de cărţi rare şi un iubitor al literaturii, devine anticar odată ce o cunoaşte pe prima sa soţie, Stephanie, în 1984. Putem spune că Charlie Lovett se dezvăluie pe sine şi ceea ce-i este drag în acest roman, Povestea anticarului: romanul unei obsesii, cu care  reuşeşte să spargă frontierele şi să devină cunoscut internaţional şi tradus în multe limbi. Unul dintre prietenii săi spunea, referitor la neaşteptatul său succesul, că: „Este cunoscutul caz al omului caruia i-au trebuit doar douăzeci de ani pentru ca să devină un succes peste noapte” (traducere aproximativă a textului original: “It’s the old case of the man who takes twenty years to become an overnight success.”). Eu cred însă că ceea ce i-a adus succesul este – bineînţeles munca, dar şi faptul că a scris (aşa cum am vorbit anterior şi în cazul autoarei romanului Trandafiri, Leila Meacham) bazându-se pe lucruri trăite, subiecte cunoscute bine şi pe care le simte aproape, le are dragi. Autorul lucrează în prezent la două alte proiecte: First Impressions o continuare a primului său roman (în care îşi propune să facă lumină asupra operei lui Jane Austen, aşa cum a făcut pentru William Shakespeare în Povestea unui anticar) şi Lewis Carroll’s religious life (Viaţa religioasă a lui Lewis Carrol) – biografie.

 

Question mark of booksÎntrebarea bibliotecarului la final: Aţi citit cartea? Aţi auzit de ea? Ce părere aveţi despre succesul în literatura zilelor de azi? Cât contează talentul, cât munca, cât inspiraţia şi cât experienţa personală? Sunt cărţi moderne şi sunt cărţi fără vârstă – pe care le preferaţi?

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

16 răspunsuri la „Povestea anticarului: Romanul unei obsesii, de Charlie Lovett – recomandare de lectură

  1. Drugwash

    Ianuarie 27, 2015 at 6:46 am

    M-ai prins în Maşina Timpului! E exact genul de cărţi care mă atrăgeau atunci, în vremea cînd am citit intensiv. Mister, puzzle, aventură, călătorii… Asemenea cărţi descătuşează imaginaţia deodată cu logica, trezesc spiritul şi-l ridică la un nivel superior. Ah, ce mult aş vrea să pot pune pauză lumii pentru o vreme, să-mi revin la normalitatea ce mi-ar permite să citesc cartea asta! Sînt convins că mi-ar plăcea tare mult! 😉

    Cam totul în ziua de azi se supune unei condiţii de suprasaturaţie. Sîntem invadaţi de oferte din toate categoriile – din păcate mult prea multe de calitate cel puţin îndoielnică. E greu ca talentul să răzbată prin acest hăţiş. Fiindcă da, talentul contează în primul rînd! Dacă vorbim strict despre scris, cuvintele sînt aceleaşi, oricine le poate găsi în teancuri de dicţionare; aşezarea lor într-un anume fel care să trezească sentimente, stări, senzaţii precise în cititor – asta nu se poate fără talent, chiar şi după ani de şcoală, cursuri ş.a.m.d. Inspiraţia e scînteia, experienţa e combustibilul iar munca e vehiculul care aduce cititorului rodul minţii scriitorului.

    Despre preferinţe ce-aş putea spune… cred că orice carte a fost la vremea ei modernă şi a avut adepţi, mai mulţi sau mai puţini. Nu toate, însă, au avut – sau vor avea – privilegiul de a deveni nemuritoare. Timpul şi societatea, fiecare generaţie în parte, vor decide cine pleacă şi cine rămîne în fondul culturii universale. Şi cred că orice scriitură izvorîtă din talent îşi face loc, cumva, pentru a ajunge acolo…

     
  2. bibliodevafiliala3

    Ianuarie 27, 2015 at 8:25 am

    Este una din acele cărţi, într-adevăr! Cuvintele stau, cum spui, la îndemâna noastră a tuturor, dar sunt puţini cei care reuşesc să le adune în aşa fel încât toţi ceilalţi să simtă că ele doar aşa, în forma asta se potrivesc. Că povestea este exact aşa cum ai dori-o, iar finalul chiar neaşteptat, este singurul care are sens. Este adevărat că în epoca recentă au fost multe lecturi la modă, dar pe vremuri, unele dintre cele mai bune scrieri nu au fost nici plătite, nici citite. Cu mare greutate au fost găsiţi editori care să le cumpere sau care să-şi ia riscul financiar de a le publica. De obicei cele care aveau ceva de spus erau incomode pentru societate, pentru că aduceau în prim plan urâţenia şi problemele sociale. Nu ştim cărţi s-au scris, câte s-au publicat şi ar necesita o investigaţie demnă de-un anticar ca să aflăm asta. Au rămas, probabil, comparativ, puţine pentru posteritate. Acum se scrie şi se publică infinit mai mult, se câştigă mai bine din scris, iar editurile sau înmulţit semnificativ. Totuşi sunt mulţi care scriu ceea ce se cere, ceea ce place pe moment (vezi seriile cu vampiri, varcolaci, romane istorice de dragoste – toate pe un singur calapod). Logic este că ar trebui să rămână mai multe opere semnificative pentru posteritate, dar deşi sunt curioasă dacă aşa va fi, doar timpul va putea certifica asta.

     
    • Drugwash

      Ianuarie 27, 2015 at 11:03 am

      Într-adevăr, în trecut erau cenzurate, ascunse sau distruse lucrări care riscau să dezvăluie ceea ce nu se dorea dezvăluit. Paradoxal, în prezent există o libertate aproape deplină în ceea ce priveşte publicarea operelor. Ce s-a schimbat între timp? Păi a apărut atîta manipulare, înşelăciune, piste false încît orice s-ar dezvălui ar părea o altă povestire SF sau doar elucubraţii ale unui autor dornic de faimă. Şi iată cum Adevărul este ascuns la vedere. 😉

      Cît despre realităţile vizibile cu ochiul liber, ele pot fi vehiculate după placul inimii fiindcă masele deja nu mai au nici un fel de putere şi nici un dram de voinţă pentru a îndrăzni să schimbe răul în bine. Sîntem atît de terorizaţi de „puterile infinite” ale organelor de conducere încît înghiţim umilinţă pe pîine şi mulţumim că nu e mai rău. Încă.

      Aşadar, în ziua de azi se poate publica orice, de la conspiraţii politice internaţionale la orgii, la fel de internaţionale. Superficialitatea maselor ajută enorm la proliferarea subculturii în toate formele ei, inclusiv în literatură. Fiecare cîştigă un ban, supravieţuirea e asigurată. Luat pe plan individual, e omenesc ca fiecare să caute să-şi asigure prezentul şi viitorul aşa cum poate, că doar nu toţi putem fi politicieni mafioţi. Chiar şi o carte proastă va fi cumpărată şi citită de cîţiva, iar autorul va mai trăi cîteva săptămîni, luni, poate ani.

      Ce va rămîne în urmă, cernut prin filtrul timpului şi educaţiei elevate? Foarte puţin. Maculatura va ajunge la reciclare, şi-a fi îndeplinit deja scopul pe termen scurt. Să nu uităm că şi noi cînd eram copii ne simţeam fascinaţi de poveştile cu creaturi mitice care ar putea fi uşor asimilate vîrcolacilor şi vampirilor atît de vehiculaţi în zilele noastre. Zmei şi balauri şi dragoni… nu-s totuna? 😉

      Cred că cel mai greu lucru în zilele noastre e să reuşim a găsi ceea ce ne dorim prin mormanele de maculatură. Fiindcă inevitabil trebuie să existe cîte ceva potrivit pentru fiecare… Şi iată, cartea de care ne povesteşti se pare că e una dintre acele opere rare care merită achiziţionate şi „devorate”. 🙂

       
  3. Ritiu Maria

    Ianuarie 27, 2015 at 10:31 am

    M-ai facut curioasa, cred ca este o carte pe gustul meu si mai cred ca, si in prezent, se pot „naste” carti care sa-ti ramana in suflet si la care sa te poti reintoarce, cu emotie si drag.
    Mi-au placut mult ideile lui Drugwash citez:”inspiratia este scanteia, experienta este combustibilul, iar munca este vehicolul care aduce cititorului, rodul mintii scriitorului”.
    Cred ca este o sinteza care merita sa fie retinuta, ca un fel de principiu de catre cei ce doresc sa afle, ce se gaseste in spatele copertilor unei carti, ce aduce nou, ce vrea sa spuna autorul si ce oferta iti face, pentru a-i iubi munca?.
    Cred ca pe noi cititorii ne mana curiozitatea si mesajul cartii, ce-ti aduce ea, pe plan sufletesc si mental, ce-ti ofera, in plus, fata de cartile pe care le-ai citit pana la aceea data
    Ma bucura ca ai facut recenzia acestei carti, trebuie sa dorim sa cunoastem si scriitorii contemporani si sa vedem cum, printre multiplele carti, scrise doar pentru a umple rafturile unor librarii, se mai gasesc si bijuterii care, merita sa fie citite.
    Felicitari Roxana, esti in mare forma si ma bucur ca, ai revenit, in forta, in acest an si ne bucuri cu mesajele tale, care ne merg la suflet si care, pot sa ne deschida calea spre cunoastere.
    Un gand bun si multa sanatate.

     
    • Drugwash

      Ianuarie 27, 2015 at 11:05 am

      Săru’ mîna! ^^’

       
      • Ritiu Maria

        Ianuarie 28, 2015 at 12:29 pm

        Buna ziua, cred ca si tu poti sa scrii, daca nu o faci inca pentru ca, reusesti sa descrii unele lucruri, ajungand la esenta, ceea ce este acel ceva, pe care nu-l prea poate face oricine.
        Un gand bun si multa sanatate.

         
      • Drugwash

        Ianuarie 28, 2015 at 1:08 pm

        Nu reuşesc să găsesc motivaţia necesară. 😦
        Mulţumesc frumos pentru urări, gîndul bun să ţi se întoarcă înzecit!

         
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 27, 2015 at 11:37 am

      Mulţumesc de comentariu şi de aprecieri, chiar dacă le simt prea elogioase pe moment 🙂 , dar mă voi strădui să le merit pe viitor. Ai avut dreptate să-l complimentezi pe Drugwash, a prins sintetic şi foarte într-o frază exact ceea ce ar trebui să fie un reper pentru toţi cei care vor să scrie, să aibă succes. Dar nici nu mă miră din partea lui :). Ţi-ar place cu siguranţă această carte. Mi s-a părut interesantă şi pentru frumuseţea cu care vorbeşte despre biblioteci, despre lumea mea obişnuită. Povestea de dragoste are ca fundal biblioteca iar o carte restaurată de Peter special pentru Amanda este felul lui de-ai face curte. Amanda este cea care, fermecată de gestul lui decide să-i scrie, să-l invite în oraş. O poveste frumoasă. Cred că va trece ceva vreme până să ajungă cartea să fie achiziţionată şi la biblioteca din Miercurea-Ciuc. Cred că mai degrabă poţi să faci un împrumut interbibliotecar de acolo aici, asta după ce o vom avea pe rafturi. Mai vorbim despre asta. Oricum, pe moment cred că citeşti, precum am reţinut, Saga lui Ender. Multă sănătate şi numai bine şi ţie, cu mult drag!

       
  4. Antoaneta MOGA

    Ianuarie 27, 2015 at 3:38 pm

    Deseori o carte include o poveste propriu-zisa dar si povesti adiacente despre autor, sursa de inspiratie si contextul in care a fost scrisa. Imi place ca faci conexiunea intre autor (datele lui biografice) si carte. O recomandare demna de luat in seama!

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 27, 2015 at 3:54 pm

      Mulţumesc Antoaneta! Sincer apreciez ceea ce scrii şi recomandările foarte pertinente pe care le faci, de aceea aprecierea ta înseamnă mult pentru mine. Sper să-ţi placă cartea!

       
  5. beausergent

    Ianuarie 28, 2015 at 11:51 am

    mă bucur de fiecare dată de postările şi comentariile de pe blogul tău. Dragos, cu al lui scepticism lucid (nu stiu dacă nu e o exprimare pleonastică – cred că e), altoit pe o sensibilitate şi generozitate sufletească de fond, ne-a obişnuit să spună, intr-un mod plastic şi incântător, esenţialul. acesta fiind zis, aş impărtăşi câteva impresii din experienţa mea personală de lector.

    fiind vorba de impresii personale, aş incepe cu afirmatia lui Eugen Ionescu, conform căreia: o carte ne place sau nu, după cum vrem noi să ne placă sau să nu ne placă şi ilustrează aceasta făcând două cronici la „Maitreyi” intr-una elogiind-o, într-alta desfiinţând-o. o carte pe care am cumpărat-o şi am investit şi timp în ea citind-o, ar fi anormal să nu incerc să caut ceva bun, pozitiv in ea. chiar dacă e un chin să o citesc, n-o arunc (am o problemă cu cărţile necitite din casă, mă bântuie!) şi o duc până la capăt.

    mai departe, mi-ar plăcea să ilustrez prin lecturi personale fiecare aserţiune a lui Dragoş, dar mi-e că aş divaga in exces (iarăsi nu rezist tentatiei pleonasmului pompos). deschide teme excelente de dezbateri: lectura ca pierdere (disolutie: „pauză lumii”) in timp, suprasaturaţia ofertei culturale, manipularea prin marketing.

    dar sa revin la temele propusa de tine in articol:
    Aţi citit cartea? Nu.
    Aţi auzit de ea? Nu. Am auzit de ceva ce pare asemănător: „Umbra vantului”.
    Ce părere aveţi despre succesul în literatura zilelor de azi?: Succesul comercial sau „de critică”?
    Cât contează talentul, cât munca, cât inspiraţia şi cât experienţa personală? Aici a spus Dragoş mai bine decât aş (mai 🙂 ) putea zice eu.
    Sunt cărţi moderne şi sunt cărţi fără vârstă – pe care le preferaţi? Imi place să le combin, una veche, un nouă, una veche, una nouă… :).

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 28, 2015 at 5:55 pm

      Mulţumesc de comentariul atât de amplu, cu răspunsuri punctuale la întrebările mele, pentru implicarea pe care o văd în fiecare rând. Dacă tu te bucuri să vii aici şi eu una mă bucur mereu când te citesc. Mă gândesc des la lectura ca pierdere, la faptul că marketingul şi suprasaturaţia de carte poate să ascundă adevăratele valori. De când am citit multă literatură dedicată în special adolescenţilor, pe care pot spune că am citit-o uşor, prinzându-mă în poveste, mă gândesc că, atunci când e bine scrisă şi acest gen poate să reziste o perioadă. Cât – nu se ştie, pentru că mereu vor fi alţi foarte mulţi scriitori cu alte noi modalităţi de atragere a atenţiei. Mă gândeam că pentru mine la modă a însemnat şi James Clavell, John Fowles dar şi Sandra Brown 🙂 sau Suzanne Collins (Jocurile Foamei). Mă gândesc că lumea va citi Harry Potter şi peste ani. Unele cărţi au succes comercial, dar şi al criticii. Citeam azi o carte scrisă de Alex Ştefănescu – Mesaj către tineri : Redescoperiţi literatura. Aici el pune vina de îndepărtare de la literatura clasică – pe obligativitatea şi felul anost şi cu limbaj de lemn în care romanele sunt analizate, criticate (părerea mea e că sunt de-a dreptul omorâte), sau predate de către profesori. Dădea exemple extrem de amuzante, dacă n-ar fi reale şi spunea într-un final că el dacă ar fi profesor ar citi cărţi recomandate de elevii săi şi le-ar face o analiza acestora, ar organiza dezbateri unde elevii să îşi demostreze punctele de vedere şi motivele pentru care le-au plăcut. Tot el mai spune că este imposibil să nu-ţi placă literatura, care a fost creată în fapt pentru plăcere, ca un joc şi nu ca o povară. Mi-a plăcut mult ce am citit. De fapt sunt un fan al lui Alex Ştefănescu de când l-am văzut şi l-am ascultat la Deva. Este incredibil şi reuşeşte să povestească atât de frumos despre cărţi şi autori, cu atât de mult umor, încât eşti captivat pe loc. Dar am divagat. Cred că această carte merită să o prezint pe blog şi la recomandările săptâmânele pe care le voi face pe click-news.ro (televiziune online).
      M-am uitat după cartea Umbra vântului. N-am citit nimic de acest autor, pe care îl avem în bibliotecă. Cred că este asemănătoare ca temă cu Povestea anticarului. Rămâne să o citesc peste un timp şi apoi să fac o paralelă. Mulţumesc de recomandare. Recunosc că şi eu sunt genul care combină cărţile. Uneori o carte te poate solicita prea mult, iar după una foarte tristă parcă am nevoie de puţin optimism. Toate cele bune ţie şi multă sănătate!

       
  6. Poveştile Mele

    Februarie 15, 2015 at 6:58 pm

    Chiar îmi doresc să citesc Povestea anticarului – partea cu „adevăratul Shakespeare” apare în multe opere în ultima vreme (filme/cărţi).
    Cât despre succesul în literatura de azi… e mult marketing, iar valoarea nu mai primează. Totul e să vândă, să aibă cât mai multă acţiune, sex, ceva violenţă şi mai puţin sentiment – că ăsta nu prinde/vinde în timpurile comunicării virtuale…
    Scriitorii vremurilor noastre sunt şi împinşi să scrie la „număr de pagini” şi „bucată” şi se pierd multe…
    Totul e afacere, iar „talentul” pare a fi dat de bestseller-uri…
    Ioana

     
    • bibliodevafiliala3

      Februarie 15, 2015 at 8:10 pm

      Ai dreptate Ioana, calitatea tinde să se dilueze în foarte multe continuări, serii. Sunt multe idei care nu sunt corespunzător puse în practică pentru că probabil scriitorii ajung în pană de inspiraţie sau sunt mult prea stresaţi de un termen limită. M-am gândit de multe ori dacă Jocurile foamei (Suzanne Collins), care are o idee interesantă ce a fost cartea locomotivă pentru alte cărţi de acelaşi gen, nu ar fi fost fost poate mult mai bună, mai bine scrisă, dacă avea 1 volum în loc de trei sau dacă al treilea volum era lucrat la fel de atent ca şi primul.
      Povestea anticarului este intersantă, nu vreau să spun nimic mai mult despre Shakespeare ca să nu fiu spoiler, sper să-ţi placă. şi să-mi scrii părerea ta. Mulţumesc pentru comentariu 🙂

       
  7. Hapi

    August 1, 2015 at 9:39 pm

    N-am auzit de ea dar imi place cum ai prezentat-o, as citi-o in vacanta pentru mister, suspans,relaxare, as mai citi si cartea pierduta a vrajitoarelor.

     
    • bibliodevafiliala3

      August 2, 2015 at 4:45 pm

      Par să fie aceiaşi teme, dar au facturi diferite. Mi-au plăcut în mod diferit. Cartea pierdută a vrăjitoarelor mi-a plăcut şi pentru povestea de dragoste dar şi acolo în cel de-al doilea volum se face o incursiune în trecut, se descriu personaje reale, poveşti şi întâmplări reale din istorie. Acum citesc a treia şi ultima parte : Cartea vieţii. Abia am achiziţionat-o şi am citit foarte puţin. Sunt foarte curioasă de realizarea ei, de continuarea poveştii. Oricum sunt două alegeri bune de vacantă. Mersi de vizită 🙂

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: