RSS

Zânuţa Dora-Li şi vrăjitoarea Ciumfi, de Anastasia Popa – recomandare de lectură

18 Mar

Zanuta Dora Li si Vrajitoarea CiumfiAstăzi vreau să facem un popas într-o lume a basmelor, a literaturii pentru copii, vorbind despre cartea Zânuţa Dora-Li şi vrăjitoarea Ciumfi, a scriitoarei Anastasia Popa, apărută la Editura Carminis din Piteşti. Cartea a poposit întâmplător sau voit în jurul meu şi m-a atras deja de la titlu. Este o carte frumos ilustrată (ilustrator de carte: Giogian Gînguţ), aşa că mi-a plăcut şi aspectul ei. Am fost pe jumătate câştigată, pe de-a-ntregul m-a prins textul şi am făcut o călătorie, nu doar în lumea fantastică pe care o descrie autoarea în frumoasa carte, ci şi în amintirile copilăriei mele. În primele pagini, zânuţa Dora-Li are o mică altercaţie (cu totul şi cu totul neobişnuită unei zâne) cu un mic pitic pentru o ciupercă. Mintea mi-a zburat fără voie la Csipike, az óriás törpe / Cipi, acest pitic uriaş, de Fodor Sándor, carte19-24_cipi_acest_pitic_urias_-_livia_rusz pe care am citit-o cu plăcere în copilărie. M-am gândit că şi această carte, precum aceea, este potrivită pentru a descreţi frunţile celor mari şi a trezi curiozitatea celor mici. Îmi şi imaginez cum ar asculta copiii despre păţaniile micuţei zânuţe, rămasă singură şi vrăjită de o vrăjitoare rea… Dar să încep cu începutul: Vrăjitoarei Ciumfi i s-a acrit  să vadă atâta bunătate, frumuseţe, soare, flori, fericire şi zâne ce sosesc din Tărâmul Fermecat, dis de dimineaţă şi protejează cu magia lor pădurea şi poieniţa peste care ea, Ciumfi, şi suratele ei vrăjitoare domnesc noaptea. Nemulţumirea ei este cu atât mai mare cu cât, această zi era o zi specială pentru zâne, ziua cea mai lungă din an (ceea ce înseamnă bineînţeles că urmează noaptea cea mai scurtă). Vrea să le dezmorţească din resemnare pe Piticotprietenele ei Mălu şi Trăguna, dar ţi-ai găsit! Acestea erau impasibile, acceptând „lucrul arhicunoscut” că zilele, cu lumina şi frumuseţea lor sunt ale zânelor iar nopţile misterioase, bălăriile şi mărăcinişurile sunt ale vrăjitoarelor. Aşa că Ciumfi, rămasă singură, s-a hotărât să le arate lor şi tuturor vietăţilor magice sau mai puţin magice, ce poate face ea, singură, pentru a schimba această stare de lucruri. De aici, până la a pune un plan în mişcare este puţin, chiar dacă îi va fi mai greu, când planul ei va reuşi, nu va împărţi meritele cu nimeni! Primul pas este să găsească o adiere de nemulţumire în sufletul pur al vreunei zâne peste care să arunce vraja pregătită. Spre necazul ei, totul strălucea, totul era bine, natura fiind plină de viaţă, iar micile zâne se bucurau jucându-se, zburând şi dădăcind fiecare plantă aflată în grija lor. Toată bunătatea, hărnicia şi veselia o copleşeau şi-o lipseau de puteri. Doar micuţa zânuţă Dora-Li sta visătoare pe o ciupercă şi se gândea cu nerăbdare la cadoul pe care prietenul ei, elful Miriam i-l promisese, ignorând veselia Sorb Baltaretuldin jur şi munca pe care trebuia s-o facă, pentru ca minunea de poeniţă să arate atât de frumos. Atât i-a fost de ajuns vrăjitoarei: o pâclă deasă, ţesută din vraja ei se abătu asupra micii zâne şi ca urmare aceasta s-a certat cu piticii, şi-a folosit bagheta magică pentru a le smulge tichiuţele de pe cap (lucru grav de tot în lumea piticilor). Buimăcită de propria faptă, Dora-Li nu ajunge să intre la timp pe poarta ce o duce spre casă şi rămâne singură, la discreţia nopţii şi a vrăjitoarei celei rele. Prietenii ei sunt în Tărâmul magic, piticii sunt supăraţi pe ea. Este o mică zână fără puteri pentru că bagheta magică s-a transformat într-o simplă nuia de alun din cauza faptei sale. Ce se va întâmpla cu micuţa zânuţă? Cine o va ajuta? Cine o va găsi? Ce îi va face vrăjitoarea cea rea? Îi reuşeşte planul malefic? Cine poate s-o înfrunte şi cum se va termina povestea? Iar piticilor le trece supărarea? Doar n-o să vă spun eu toată povestea pe care deja Anastasia Popa a scris-o atât de frumos! Vă recomand să găsiţi cartea şi s-o citiţi copiilor, nepoţilor voştri, lor o să le placă şi cred că va fi un câştig şi pentru voi (pentru mine a fost cu siguranţă unul!).

Vrajitoarea Ciumfi si Dora-LiCe mi-a plăcut în această carte? Că are o poveste captivantă şi educativă totodată, cu răsturnări de situaţie dar, mai ales, faptul că personajele ce au prins viaţă în această lume fantastică, au fost inspirate din mitologia românească. Îi întâlnim pe Statu-Palmă-Barbă-Cot, Zâna Zânelor, Dafnius (bătrânul duh al pădurii) alături de personajele create de autoare (zânuţa Dora-Li, elful Miriam, simpaticii păianjeni Arahnir şi Arahnia, Şarşir Marele Şarpe Alb, gnomul Gotic sau Sorb Băltăreţul) de pitici şi de toate celelalte vieţuitoare ale pădurii. Am înţeles că autoarea, Anastasia Popa, a început un proiect care se numeşte „Fairyland”, în care îşi doreşte să recreeze lumea fantasy cu personaje mitologice româneşti pe care copiii le-au întâlnit în alte poveşti şi basme. Acestă dorinţă a autoarei poate să vină şi din dragostea pe care ea, ca cititor, dar şi ca dascăl, o simte pentru fabuloasele noastre personaje de basm. Din păcate, acum întâmpină unele greutăţi în a-şi atinge obiectivul, unele de natură financiară. Eu sper ca acest proiect să reuşească pentru că noi toţi avem nevoie de ceva frumos, de un popas pe care să-l facem împreună cu copiii noştri, cu nepoţii. Autoarea simte o atracţie pentru această lume a basmelor şi asta se datorează unor influenţe deosebite pe care le-au avut tatăl ei, dar şi bătrânii satului care i-au insuflat dragostea pentru poveşti şi basme. Ştiu asta, pentru că am povestit puţin cu scriitoarea şi a fost amabilă şi mi-a răspuns în scris la câteva întrebări:Interviu de sufletDe ce scrieţi carte pentru copii?

Cum am ajuns sa scriu pentru copii? Cu siguranţă o predispozitie nativă alături de care a intervenit „mana destinului” printr-o serie de întâmplări ale vieţii. Literatura pentru copiii este şi un refugiu din faţa realităţilor dure sau chiar crunte ale lumii. Acolo binele învinge mereu, domnesc bunătatea, nevinovăţia, puritatea şi poţi imagina lumi, universuri aşa cum ţi-ai dori să existe sau poate cum au fost odinioară, demuuult, taare demult. Aşa îşi începeau frumoşii bătrâni din copilăria mea povestile, al caror număr era fără sfârşit. Pe atunci bătrânii şi bătrânele din satul meu erau frumoşi, demni, cu minţile clare, plini de înţelepciune şi ştiau aproape totul începând de la „facerea lumii”, şi până la sfârşitul ei. Fiecare obiect sau întâmplare îşi avea sensul ei şi cu toţii aveau darul de a deschide, într-o clipită, ferestre magice prin care te teleporta în cele mai neaşteptate lumi. Erau vremuri grele, începutul anilor ’60, dar ei păcăleau istoria cu poveşti şi cunoşteau taina veşniciei, a timpului etern. Mi-l amintesc pe tata, care, în aceleaşi vremuri ne citea seara, la lumina lămpii, întregii familii aşezate în jur, ba chiar şi vecinilor, poveştile lui Ispirescu. Citea cu pasiune, fiindcă-l interesau şi pe el care nu avusese timp de citit. Muncise de mic, precum aproape toţi copiii de la ţară şi-l luaseră mai apoi, în primire, grijile vieţii.

 A mai fost o întâmplare incredibilă. Eram elevă în clasa I şi străbăteam drumul spre şcoală, alături de un baieţel cu vreo doi ani mai mare decât mine. Tovarăşul şi prietenul meu de drum era un copil mai deosebit. (Fiul unor învăţători cu familia destrămată din motive politice, pasat pe la rude mai mult sau mai putin binevoitoare). Într-o dimineaţă, a venit cu o carte din biblioteca părinţilor şi învăţătorul l-a pus să ne citească din ea (învăţam în clase simultane). In acea poveste se spunea despre doi copii Gretchen şi Karl, vecini şi cei mai buni prieteni din lume. Era povestea Crăiasa Zăpezii, a marelui Andersen dar eu n-am reţinut nici autorul nici titlul ei. Pe atunci cărţile erau rare, un adevărat lux. Lui Karl îi pătrunsese în inimă un ciob din oglinda vrăjitorului cel rău şi apoi a fost răpit de Crăiasa Zăpezii. Sărmana Gretchen a pornit în căutarea lui. Avea să-l găsească? Orele s-au terminat şi urma să aflăm a doua zi când băiatul cel nou urma să ne citească mai departe. Aveam mintea vrăjită de poveste şi abia aşteptasem dimineaţa şi începerea orelor de şcoală. Dar….surpriză! Băiatul nu mai venise în acea zi şi n-a venit nici în zilele următoare. Fiindcă părinţii aveau probleme, fusese dat în grija altor rude, altundeva. În mintea mea, întrebările despre soarta lui Gretchen şi Karl, se întrepătrundeau cu întrebările despre cea a micului meu prieten. Afară era tot iarnă, iar eu tare aş fi pornit să-l caut asemenea eroinei din poveste. Dar nu aveam povestea la îndemână, nu ştiam ce facuse ea mai departe şi dacă îl regăsise în cele din urmă. Cred că a urmat în sufletul meu de copil cea dintâi mare şi neexprimată tristeţe.Căutam cartea, de acolo trebuia să vină leacul şi răspunsurile, gândeam eu. Şi pentru că nimeni nu mă putuse desluşi, am început să citesc toate cărţile pentru copiii pe care le puteam găsi în acele timpuri depărtate. Aşa a început pasiunea mea pentru citit. L-am descoperit şi pe Andersen, iar, mai târziu la începutul adolescenţei s-a reîntors şi acel băiat alături de tatăl său care-şi ispăşise nedreapta osândă politică. Numai că, spre deosebire de Gretchen eu n-am mai putut reînnoda firul fraged al unei prietenii începute în iarna cu zăpezi bogate, în drumul spre şcoală. Căpătasem în schimb, prietenia cărţii.

Cum aţi găsit editura care să vă publice prima carte? Ce alte cărţi aţi publicat de atunci?

 În 1999 am publicat şi prima cărticică „Legenda ariciului”. Editorul, un tip priceput în afaceri a făcut invesţii minime. Fără ilustraţii şi hârtie de calitate, cartea s-a vandut bine, pentru conţinutul ei după exprimarea cititorilor. Am descoperit mai târziu, pe un site dedicat copiilor că nişte mămici vroiau să mă cunoască, să ştie mai multe despre mine şi chiar găsiseră cu greu, în Bucureşti, ultimele exemplare. Am lucrat apoi şi cu alte edituri unde au apărut cărţi de povesti, proză rimată: „Poveştile Iernii”, „Poveştile Primăverii”, „Excursie prin dicţionar”, „Iana, vrăjitoarea poznaşă”, „Prinţesa şi melcul Leodor” (Publishing USA postate şi pe Amazon), „Abecedarul vesel”.

Apreciez mult editura Carminis de la Piteşti care lucrează cu profesionalism şi cu multă dragoste de carte fără a pune în prim plan câştigul material. După cum ai văzut, cartea Zânuţa Dora-Li şi … este un adevărat album de artă. Tot acolo am publicat şi „În împărăţia animalelor-alfabetul în jocuri ghiduşe” la fel de frumos realizată.

Ce cărţi preferaţi? Sunteţi fan al cărţilor fantasy şi în special al seriei Harry Potter? Aveţi un personaj, o carte favorită?

 Îmi plac cărţile de referinţă, cele care înving barierele timpului rămânând nemuritoare. O carte bună, chiar dacă este scrisă pentru copii se poate adresa tuturor vârstelor. Micul print, Selma Lagerlof bunăoară, sunt cărţi şi autori la care mă întorc de când mă ştiu şi în care descopăr şi redescopăr mereu câte ceva pentru sufletul meu. Îmi place literatura engleză pentru copiii. O consider cea mai bună şi a dat o galerie de personaje celebre. Îl îndrăgesc pe „Cipi, acest pitic uriaş”, de Fodor Sándor, care îmi descreţeşte deseori fruntea (n-a mai fost reeditată, din păcate) şi nesfârşita duioşie din „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu. Îl iubesc pe Guguţă a domnului Spiridon Vanghelie care a cucerit o lume întreagă, şi pe Habarnam al scriitorului rus Nosov.

Încerc să aflu şi să citesc ce se scrie în lume în aceste vremuri. Nu pot ţine pasul cu toate apariţiile dar am citit „Jurnalele puştilor şi puştoaicelor” care arată viaţa copiilor de peste ocean, preocupările lor, modul de a vedea lumea. Despre copiii din partea noastră de planetă nu se stie nimic, nu avem timp şi altele pentru ei de atâta politică şi scandaluri. Reprezintă, pur şi simplu un vid pe harta Copilăriei.

Am descoperit o autoare engleză pe care am îndrăgit-o de asemenea şi care a creat personaje incredibil de simpatice. Este vorba de Kaye Umansky şi personajele sale Pongwiffy cu al său „vamiliar de vrăsitoare”, Hugo. Este un hamster plin de personalitate şi umor evadat dintr-o „gujga” şi revoltat pe condiţia hamsterilor folositi drept animale de companie. Şi să n-o uit pe „Micuţa vrăjitoare” a celebrului autor german Ottfried Preussler.

In ceea ce mă priveşte abordez un stil jucăuş, colorat, pitoresc şi vesel.Cărţile pentru copii trebuie să evite expresiile şi limbajul violent, răul, întunecimile. Chiar dacă în final binele învinge, călătoria în adâncul răului poate lăsa neştiute urme.

Am remarcat (după ce am primit răspunsul pe mail) că pentru amândouă cartea lui Fodor Sándor a rămas favorită şi a fost una dintre cărţile plăcute, citite în copilărie, la care ne-am reîntors în timp. Dacă aţi citit-o şi v-a plăcut sunt convinsă că o să vă placă şi Zânuţa Dora-Li şi Vrăjitoarea Ciumfi. După părerea mea este greu să scrii carte pentru copii. Este cu atât mai frumos să reuşeşti să o faci bine. Din cele câteva întrebări nu ştiu dacă voi aţi reuşit să o cunoaşteţi pe autoare, eu sper că da. Ce pot să vă spun că este o persoană caldă, cu o voce potrivită să spună poveşti, ale cărei cărţi sunt exact cum spune: au un stil jucăuş şi vesel. Ce pot să vă spun în plus? Această carte a fost lansată la Târgul Internaţional Gaudeamus, în 2012 şi a fost nominalizată în 2013 la premiile Uniunii Scriitorilor Români.

help-books-aj.svg_aj_ash_01Întrebările de final ale bibliotecarului: Care au fost (sau sunt) cărţile pentru copii pe care le-(aţi) preferat(i)? Ce credeţi despre literatura pentru copii şi tineret de astăzi? Aţi fost tentaţi să scrieţi? Aţi publicat cărţi? Vă doriţi să reuşiţi asta? Ce aţi fi întrebat-o voi pe d-na Anastasia Popa?

 

Puteţi vedea şi prezentarea filmată, realizată şi pentru această carte pe pagina destinată VideoBlog-ului 

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , ,

10 răspunsuri la „Zânuţa Dora-Li şi vrăjitoarea Ciumfi, de Anastasia Popa – recomandare de lectură

  1. Drugwash

    Martie 18, 2015 at 12:44 pm

    Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot… frumos aşezată în rafturi sub formă de cărţi… 🙂

    Ai mei n-au avut niciodată timp pentru mine. N-am cunoscut scena idilică din filme cînd copilul adoarme cu un părinte la căpătîi citindu-i poveşti şi apoi învelindu-l cu drag şi sărutîndu-i fruntea. Era o minune să nu adorm plîngînd, bătut şi pedepsit fiindcă cine-ştie-ce nenorocire neimportantă făcusem peste zi.

    După ce am deprins taina cititului, mi-am ales singur cărţile din bibliotecă. Cel mai probabil după cum suna titlul şi/sau numele autorului. Au fost şi cărţi pentru copii, dar nu prea multe, iar pe majoritatea le-am uitat, fiindcă deja prinsesem gust pentru cărţile „adevărate”.

    Îmi aduc însă aminte de ‘Tom Sawyer’ şi ‘Huckleberry Finn’ care mi-au plăcut în mod deosebit datorită aventurilor „exotice” (pentru un puşti dintr-un oraş petrolier cu părinţi contabili). Au mai fost şi altele, dacă mă uit acum în bibliotecă regăsesc ‘Sfîrlează cu fofează’, ‘Amintiri din copilărie’, ‘Căpitan Mavromati’, Basme de Eminescu sau ‘Testamentul unui excentric’. Dar nu-mi mai aduc aminte de conţinutul lor, s-au amestecat unele cu altele pînă au ajuns o masă amorfă de informaţie.

    Era cît pe ce să zic că ai fost spoiler la povestea zînuţei, noroc că te-ai oprit la timp. 🙂 Să ştii că eu continui să mă uit la desene animate şi acum, fiindcă îmi sînt mult mai la îndemînă decît cărţile – n-are rost să reiterez motivele – însă oricine mai este capabil şi îşi permite să citească şi-ar face un mare serviciu reintrînd din cînd în cînd pe uşa copilăriei prin poveştile de genul celei prezentate de tine. Poate că lumea chiar ar deveni mai bună… 😉

    Sînt absolut de acord cu autoarea că violenţa, răul pur, întunericul nu au ce căuta în literatura (şi filmografia) pentru copii, ei fiind foarte uşor influenţabili, ceea ce fie i-ar speria teribil timorîndu-i poate pe viaţă, fie le-ar trezi o pasiune deosebită pentru partea „întunecată” ceea ce îi va atrage la maturitate într-o lume neagră şi rea de care majoritatea căutăm să fugim.

    Îi doresc mult succes Anastasiei cu noul proiect şi îţi mulţumesc ţie, Roxana, pentru prezentarea deosebită! 🙂

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 18, 2015 at 2:25 pm

      Sper ca Anastasia să vadă comentariul tău şi cred că şi ea, ca şi mine, îl va aprecia la justa lui valoare. Mulţumesc! Am încercat să nu fiu spoiler :)) am vorbit de ceea ce se întâmplă în primele 9 pagini ale cărţii din totalul de 80. Mi-a plăcut mult cărticica şi mi-ar place să fie citită. Sper ca proiectul Fairyland să prindă aripi.
      Îmi pare rău că n-ai avut experienţa plăcută pe care eu am avut-o, acea de a călători prin lumea basmelor condus de vocea blândă a părinţilor. Este şi acum cea mai plăcută amintire din copilăria mea. Apreciez cu atât mai mult faptul că ai găsit drumul spre carte, spre lectură, spre poveste. Aveţi dreptate şi tu şi Anastasia: literatura, cartea, poate deveni un refugiu, nu doar o călătorie. Şi pentru mine a devenit asta, uneori, chiar dacă problemele de care vroiam să scap nu erau legate de bunătatea şi afecţiunea părinţilor mei. Presupun că există un echilibru. Nu poţi avea totul ca să poţi să apreciezi la justa valoare ceea ce ai. Am citit şi eu cărţile de care pomeneai. Bune titluri 🙂 Cât despre desene animate – îmi plac şi mie! Zilele trecute revedeam Popeye, the Sailor Man. Este atât de relaxant!

       
      • Drugwash

        Martie 18, 2015 at 2:53 pm

        Eu am văzut ‘Megamind’, unde copilul ghinionist, care mereu ajungea să facă rele deşi se străduia spre bine, a ajuns să îmbrăţişeze răul, certat şi pedepsit fiind mereu, în loc de înţelegere şi îndrumare. Mai departe… vizionare plăcută! 😉

        Povestea zînuţei pare captivantă iar ilustraţiile cu siguranţă îi aduc un plus de valoare. Sper ca mulţi părinţi şi bunici, cu suficient timp liber de dedicat copiilor şi nepoţilor lor, să descopere această carte-poveste şi s-o transmită cu drag celor mici. 🙂

         
      • bibliodevafiliala3

        Martie 18, 2015 at 3:31 pm

        Sunt întradevăr reuşite ilustraţiile. Se vede într-adevăr că şi ilustratorului i-a plăcut povestea. Cât despre carte şi drumul ei spre cititor: autoarea şi-a făcut treaba – a scris povestea; ilustratorul a ilustrat-o frumos; editorii au scos-o pe piaţă destul de ieftină (pentru calitatea ei); eu, şi alţii ca mine am încercat s-o promovăm; acum este rândul celor care cumpără, care aleg din noianul de cărţi apărute la fiecare editură. Să sperăm că va fi cum spui şi vor fi bunici şi părinţi care o vor cumpăra şi o vor citi copiilor sau nepoţilor.

         
  2. Ritiu Maria

    Martie 18, 2015 at 3:35 pm

    Frumos articol si ma bucur ca am „intrat” si eu in lumea copilariei, pe care am parasit-o de multa vreme insa, sunt convinsa ca, in interiorul meu, copilul din mine este acolo inca, asa se explica de ce, nu m-a apasa „sindromul” batranetii”. Am citit un motto care mi-a placut si vi-l redau si voua: „Batranetea nu este pentru fricosi!. Daca iti porti copilaria cu tine, nu vei imbatrani niciodata!”.
    Am mai declarat si cu alte prilejuri ca, mi-au placut si imi plac povestile si citesc ori de cate ori am ocazia, mai ales ca, nepoteii mei sunt ahtiati dupa povesti.
    Eu, n-am avut ocazia, in copilarie, sa mi se citeasca povesti in primul rand pentru ca, dupa razboi, nu existau carti, iar biblioteca bunicului meu a fost devastata de bombardament cand o bomba a cazut chiar pe casa si a luat foc totul, iar in al doilea rand pentru ca, parintii mei munceau de dimineata pana seara si nu mai avea timp si de mine.
    Primele mele povesti mi-au fost spuse de bunelul ( Dumnezeu sa-l odihneasca in pace), cu care imparteam o camera si pe care l-am iubit foarte mult.
    Revenind la carte, este imaginativa, frumoasa si inspirata, asa cum ai remarcat si tu Roxana, in articolul tau bine documentat, scris si prezentat. Interviul luat autoarei, intregeste, de fapt, atmosfera creata de autoare pentru a scrie povesti, interesul ei pentru a creste imaginatia copiilor, dupa ce citesc asemenea scrieri.
    Mi-au placut si mie mult, cartile pe care Dragos le-a nominalizat, asi mai adauga ;la ele, Micul print si Fram ursul polar, povestile lui Ion Creanga si cele Doua orfeline.
    Cu acest articol mi-ai facut ziua mai frumoasa si promit sa citesc mereu povesti si sa-mi imaginez ca, „Fat frumos” va castiga lupta cu „balaurul” care, a mai ramas sa faca rele si in epoca actuala.
    Ce bine ar fi daca, am castiga cu totii „batalia” in lupta cu relele, ce ne mai inconjoara dar, realitatea este insa alta si, in permaneta, vom simti nevoia de a ne refugia in lumea povestilor care a fost si este minunata.
    Ca fiecare om si eu am cochetat cu tentative de a scrie cate ceva insa, n-am publicat si nu cred ca, am talentul necesar pentru a prezenta si cititorilor scrierile mele, dar mai stii ce ne aduce viitorul?
    Un gand bun si multumesc Roxana pentru prilejul de a fi „copil” chiar si numai pana cand am citit articolul tau si am postat acest comentariu.
    Un gand bun si multa sanatate.

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 18, 2015 at 3:58 pm

      Toţi cei care au obiceiul lecturii au început prin a citi poveşti (sau prin a li se povesti poveşti). Cred că felul în care putem să ne menţinem tineri este să -l recunoaştem pe acel copil căruia îi plac în continuare poveştile şi să-l menţinem viu în noi întreaga noastră viaţă. Mă bucur că deşi n-ai avut parte de „cocoloşeli” în copilărie (sau poate tocmai din cauză lipsei lor) ai ajuns să iubeşti această parte frumoasă a vieţii, relaxarea prin lectură. Dacă stau să mă gândesc bine, romanele sunt poveşti mai lungi şi mult mai elaborate, dar spun tot o poveste. Filmele fac acelaşi lucru. În fond noi suntem, sub o formă sau alta, împătimiţi ai poveştilor, ai imaginaţiei. Este bine deci să nu uităm că această flacără s-ar putea stinge la un moment dat dacă nimeni nu spune, nu scrie şi nu citeşte poveşti celor mici. Cât despre scrisul şi publicatul operelor literare, am vorbit chiar aici pe blog de multe ori – s-a întâmplat să debuteze scriitori la vârste fragede, dar la fel de bine au fost şi scriitori maturi (vezi cazul lui Leila Meacham şi al romanului Trandafiri) care au debutat foarte târziu. O colegă de-a mea şi-a scos o carte de amintiri şi nuvele aproape de vârsta pensionării. Ajungi la un moment dat la timpul, puterea şi dedicaţia necesare unei asemenea realizări. Nu ştim, într-adevăr, ce ne aduce viitorul. Mulţumesc pentru comentariu şi multă sănătate şi ţie!

       
  3. beausergent

    Martie 20, 2015 at 12:48 pm

    Prima carte de care imi amintesc este o carte cu coperti portocalii din care mama imi citea poezii de Eminescu. Îmi amintesc cum îmi citea, cu voce cântată şi expresivă, din Luceafărul, din Revedere, din Ce te legeni. Doar de astea îmi amintesc. Imi imaginam caravana de „corăbii negre” şi diferitele ipostaze ale Luceafărului înger, demon. Prima carte pe care am citit-o a fost „O mie una de nopţi” repovestite de Eusebiu Camilar. Au venit, apoi, cărţile bogat ilustrate cuprinzând câte o singură poveste. Apoi am dat peste „Old Surehand” de Karl May, în BPT. Avea cowboy pe copertă, deci era irezistibilă. Winnetou a urmat inevitabil. Apoi seria Jules Verne. Şi atâtea şi atâtea altele… Nu prea cunosc ce se scrie azi pentru copii. Nici nu prea aş avea răbdare, recunosc. Le-am citit celor mici ai mei până imi exploda mie capul. Acum sunt mare, respectiv măricel, deci nu mă mai canonesc.

     
    • bibliodevafiliala3

      Martie 20, 2015 at 8:20 pm

      Şi mie mi-au citit ai mei părinţi şi poezie, nu doar basme, când eram mică. La fel am făcut şi eu cu fiica mea. Am ajuns şi pe la 1001 şi una de nopţi, dar mai târziu, după ce citisem Poveştile nemuritoare. Tatăl meu m-a impulsionat, m-a făcut curioasă să citesc cărţile lui Karl May, povestindu-mi doar câte un pic din Winnetou. Pe urmă cred că am luat la rând toată colecţia pe care o aveam noi şi pe care o avea biblioteca. Nu erau atât de multe titluri câte au apărut ulterior, după revoluţie. Am tot zis că le voi citi şi pe acelea, dar n-am mai ajuns pentru că sunt atât de multe noi tentaţii şi apariţii. În plus parcă atunci le-aş fi savurat altfel. Poate că există un timp pentru fiecare lectură, deşi pe toate le poţi citi la orice vârstă 🙂 La fel şi Jules Verne. Am citit aproape toată seria, dar cele care mi-au scăpat nu au mai intrat în lista de lecturi. Se scrie mult astăzi. Multă carte şi foarte frumos editată. Unele din texte nu sunt însă foarte reuşite sau nu mi se par mie foarte potrivite pentru copii. Dacă te uiţi vreodată la filmările cu mine prezentând cărţi (pe care probabil că le voi posta şi pe acest blog – vreau să fac o pagină specială) pe click-news.ro – după mai multe încercări, locul unde filmez de obicei este în cadrul secţiei de carte pentru copii. În spatele meu se văd ce cărţi frumoase sunt (carte pentru adolescenţi). Iar biblioteca noastră chiar are bani pentru carte, asta însemnând că se cumpără şi cartea mai scumpă, noile apariţii editoriale, seriile aflate la modă. Pe lângă această multitudine de titluri, poate scăpa o carte drăguţă, scrisă şi pentru a fi educativă, de aceea i-am făcut acesteia prezentarea.

       
  4. beausergent

    Martie 20, 2015 at 12:59 pm

    Numele ilustratorul parcă e făcut să apară pe/între coperţile cărţilor pentru copii. 🙂

     

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: