RSS

Jane Eyre, de Charlotte Brontë – La clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

29 Noi

Portrait of Charlotte Brontë

Portrait of Charlotte Brontë (Photo credit: Wikipedia)

Astăzi, aşa cum s-a stabilit, povestim despre una din autoarele mele preferate, Charlotte Brontë (n. 21 aprilie 1816- d. 31 martie 1855), şi despre romanul ei cel mai cunoscut – Jane Eyre (publicat în 1847 şi dedicat scriitorului W.M. Thackeray). M-am bucurat când acest roman a câştigat în sondaj pentru că demult vroiam să scriu despre el. Este unul din romanele pe care ori de câte ori l-aş citi, cred aş face-o cu aceiaşi plăcere. Autoarea, cea mai mare dintre surorile Brontë, a scris romanul sub pseudonimul literar Currer Bell (nume cu rezonanţă masculină, pentru că, la vremea respectivă, proza scrisă de femei era desconsiderată). Romanul este o capodoperă a literaturii. Scris extrem de captivant, ne dezvăluie o poveste de neuitat, ce îmbină realitatea unei copilării nefericite cu romantismul unei poveşti de iubire profunde şi adevărate. Misterul învăluie povestea, o face mai interesantă, mai atractivă şi neaşteptată. Pe de altă parte, putem considera romanul şi o frescă a societăţii acelor vremuri, pentru că are la bază viaţa, experienţele personale ale Charlottei Brontë. Citind cartea, după ce-am citit şi studiat viaţa autoarei, mi-am dat seama că şi aceasta a rămas orfană, mama ei murind de cancer, pe când ea avea doar 5 ani. Tatăl lor a fost un om rece şi violent şi de aceea, precum eroina romanului său, atât ea, cât şi fraţii ei (Mary, Elizabeth, Emily, Anne şi Branwell), au fost încredinţaţi spre creştere surorii mamei sale, Elizabeth Branwell. Nu ştiu cât de apropiată a fost de această mătuşă sau de eventualii veri ai săi, dar mă gândesc că asemenea sentimente nu ar fi izvorât doar din imaginaţie. Poveştile din viaţa autoarei se împletesc Institutul Lowoodîn carte. Ea reuşeşte s-o imortalizeze pe sora ei  Mary, cea care a inspirat personajul Helen Burns, prietena lui Jane de la Şcoala Lowood. Mary a trecut în nefiiinţă la vârsta fragedă de doar 11 ani, murind de tuberculoză, o boală ce făcea ravagii în acele timpuri. Recitind romanul, m-am cutremurat şi întristat din cauza faptelor mătuşii Reed şi verilor cei răi, a odiosului domn Brocklehurst, cât şi a condinţiilor improprii din Aşezământul Lowood, care seamănă într-un fel cu Dotheboys Hall, lugrubul loc unde Nicholas Nickleby (din romanul cu acelaşi titlu de Charles Dickens) ajunge profesor sub conducerea mizerabilului Wackford Squeers. Charlotte şi Emily Brontë au învăţat într-o asemenea şcoală, „Şcoala internat pentru fiicele de preoţi de la Cowan Bridge„, unde au suferit de foame, au trăit în condiţii mizere, insalubre şi acest fapt le-a marcat întreaga viaţă.

Romanul se împarte în trei părţi, cu patru locaţii distincte. Descrierea copilăriei lui Jane, chiar dacă începe jane-eyre-copertaalături de verii şi mătuşa Reed (în Gateshead), este axată mai mult pe traiul la Şcoala Lowood. Perioada cea mai frumoasă, misterioasă şi plină de sentimente aprinse şi uneori controversate o trăieşte după ce părăseşte şcoala şi se angajează ca guvernantă a micuţei Adela Varens, la Thornfield, proprietatea domnului Edward Fairfax Rochester. Dezamăgirea ce urmează descoperirii misterului conacului Thornfield o face să fugă şi o duce departe, obosită, bolnavă, în apropiere de Moor Manor (în traducere Casa Mlaştinii), în localitatea jane-eyre-konyvMorton. Acolo o găsesc şi îngrijesc fraţii Rivers (Mary, Diana şi St. John). Ce este interesant e că peste tot, cu toată suferinţa personajului, există o lumină, o speranţă, există mai mulţi „îngeri” care fac ca experienţele teribile să poată fi trecute mai uşor, care o salvează când este nevoie. În casa mătuşii, deşi este dezavantajată, pedepsită şi foarte prost tratată de rudele ei, o are pe Bessie, cea care, seara îi citeşte poveşti. La Lowood, pe lângă Helen Burns, care îi este prietenă bună de la început, există buna domnişoară Temple, care îi devine exemplu. Iar la Thornfield, doamna Fairfax o tratează cu bunătate şi respect, Adela este ataşată de ea, iar Edward o tratează ca pe o egală (noţiune nouă, de-a dreptul revoluţionară pentru acele vremuri – nu doar privind relaţia dintre bărbaţi şi femei, cât, mai ales între aparţinătorii a două clase sociale diferite). La Morton, Mary şi Diana o tratează cu milă, o salvează şi împart cu ea puţinul lor, iar St. John îi oferă o alternativă raţională de viaţă.

Edward Rochester si Jane Eyre (actori Toby Stephens şi Ruth Wilson)Mi-a plăcut mult Jane Eyre, atât romanul cât şi reuşita întrupare a unei femei puternice, care a supravieţuit unor traume deosebite şi care este capabilă de puternică pasiune, de revoltă, de încăpăţânare cu tot exteriorul paşnic, aparent extrem de raţional. Povestea este captivantă, antrenantă, un roman al devenirii, al iubirii, fiind în acelaşi timp o critică adusă societăţii atât pentru condiţiile de viaţă din acele „Aşezăminte”, cât şi pentru situaţia femeii acelei vremi, care, dacă nu avea bani sau nu era căsătorită (subiect asupra căruia stăruie Jane Austen şi în Mândrie şi prejudecată), era limitată la meserii cum ar fi cele foarte prost plătite de profesoară sau cele „invizibile” de guvernantă.

Spuneam că romanul se bazează pe experienţele de viaţă ale autoarei, meseria de guvernantă fiind una pe care a fost nevoită s-o facă între 1839-1841. Gândindu-mă la atitudinea prietenilor nobili ai domnului Rochester faţă de guvernante, discuţiile purtate la conacul Thornfield de mame şi fiicele lor (printre care cele mai acide sunt cele ale lui Blanche şi ale mamei sale) mă gândesc că, la aşa ceva, autoarea a fost martoră, a auzit, şi a suferit de-a lungul carierei sale de guvernantă. Copiii erau şi ei, având exemplul părinţilor lor, de mici neascultători şi desconsiderau bietele femei care încercau să-i înveţe. Un roman realist, ancorat în realitatea vieţii acelor vremuri, dar care în acelaşi timp, oferă şi una din cele mai romantice poveşti de dragoste.

Având toate ingredientele succesului, nu-i de mirare că acest roman a fost de nenumărate ori ecranizat. Am jane eyre. dvdvăzut mai multe ecranizări şi mi-au plăcut toate, deşi nici una dintre acestea nu a reuşit, pentru mine, să egaleze frumuseţea cărţii. Totuşi, fiecare regizor a accentuat una sau alta din părţi, în aşa fel încât dacă le vezi îţi poţi imagina mai bine perioada victoriană din Anglia, situaţia acelor aşezăminte şcolare şi tragismul situaţiei eroinei principale. Povestea de iubire a fost şi ea, diferit tratată. Mulţi actori celebri au ales să interpreteze rolul Domnului Rochester – de la Orson Wells  (1944), Charlton Heston, la Timothy Dalton (1983) sau William Hurt (1996),  fiecare s-a străduit să întruchipeze cât mai reuşit acest personaj. O bună figură face şi Toby Spencer în ecranizarea realizată de BBC în 2006, film pe care biblioteca noatră îl deţine pentru împrumut. Cea mai recentă ecranizare este cea din 2011, unde rolul este interpretat de Michael Fassbender, un actor versatil, care dovedeşte că poate trece cu uşurinţă de la roluri cum a fost cel al nazistului din Inglorious Basterds, la ceva clasic, sensibil şi solicitant, cum este acest personaj. Nu ştiu care actor mi-a plăcut mai mult. Poate, Orson Wells m-a impresionat cel mai tare şi cred că şi fizic este cel mai apropiat faţă de descrierea personajului din carte.

Surorile BronteViaţa n-a fost foarte darnică cu fraţii Brontë, pentru că atât Emily, Anne (despre care lumea a auzit mai degrabă, datorită scrierilor lor) cât şi fratele lor Branwell sau surorile Mary şi Elizabeth (care au murit în copilărie, de tuberculoză) au murit de tineri. Singura care a atins maturitatea şi s-a bucurat de împlinirea unei iubiri şi reuşita unei căsătorii a fost Charlotte. S-a căsătorit cu reverendul Arthur Bell Nicholls, vicarul tatălui ei, în iunie 1854. Totuşi această iubire s-a frânt brusc, după puţin timp, când Charlotte a murit, la naştere. O viaţă stinsă devreme, dar atinsă de geniu. Citind, îi eram recunoscătoare Charlottei Brontë că a reuşit să scrie  acest roman. Îmi plac toate cărţile ei, care sunt reuşite mai ales pentru că fiecare dintre ele are la bază inspiraţia propriei vieţi şi aşa cum toţi ştim, când scrii despre ceva care îţi este familiar, care te afectează, care ţi-a trezit sentimente, nu poţi scrie decât foarte bine, iar un scriitor de talent, aşa cum a fost Charlotte Brontë, a reuşit să facă ca viaţa personală să rămână undeva într-un colţ palidă, dar romanele ei au prins strălucire, viaţă, optimism şi oferă unele din cele mai frumoase poveşti ale literaturii engleze, păstrând-o astfel şi pe ea vie în mintea noastră.

Sunt nerăbdătoare să aud voi ce părere aveţi despre această minunată carte, despre Charlotte Brontë, despre filmele care au ecranizat cartea. Sunt de asemenea curioasă ce alte cărţi ale autoarei engleze aţi citit, v-au plăcut. Vă invit să povestim despre toate acestea. De asemenea, dacă aţi scris şi voi, pe blogurile voastre despre acest roman, sau despre scriitoare, vă rog să vă lasaţi link-urile de trimitere în comentarii, mai jos.

Vă las în compania lui Orson Wells şi a lui Joan Fontaine în trailer-ul de prezentare al filmului Jane Eyre (1944)

Anunțuri
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

25 de răspunsuri la „Jane Eyre, de Charlotte Brontë – La clubul de lectură „Să povestim despre-o carte”

  1. Ely

    Noiembrie 29, 2013 at 10:11 pm

    Jane Eyre poate fi văzută ca un roman feminist de luptă socială pentru emanciparea femeilor. Conținutul este original și surprinde cititorul care este catapultat într-o realitate foarte diferită de a noastră, dar în care totuși pot fi detectate similitudini.
    O poveste de dragoste care merge dincolo de convențiile timpului și care înfruntă orice obstacol pentru a supraviețui.
    Mi-a placut aceasta carte de la prima pagină pâna la ultima. Există mai multe răsturnări de situație și detalii, descrieri aproape meticuloase care mi-au dat sentimentul că aş fi în interiorul poveştii. Ce m-a frapat a fost modul în care au descrise emotiile tinerei și cum totul și toată lumea gravitează în jurul ei.Jane Eyre este o figură feminină atemporală: independentă, puternică ,, inteligentă și critică.

     
    • bibliodevafiliala3

      Noiembrie 29, 2013 at 10:25 pm

      Ai dreptate, Ely! Mi-a plăcut şi mie cum a reuşit autoarea să redea atât de fidel atât încărcătura emoţională, dar mai ales prisma logică cu care reuşeşte personajul să se stăpânească. Trăieşti emoţiile ei, dar, chiar şi când totul merge rău, din cauza felului de-a privi lucrurile, de-a tranşa emoţiile, de-a înfrâna frica, parcă aştepţi ca totul să se schimbe în bine. Pentru atributele deosebite, pentru rezistenţa şi supravieţuirea de care dă dovadă, este unul din personajele feminine ce sunt astăzi la modă – reuşeşte singură, în ciuda tuturor. Şi da, ai dreptate este unul din personajele în care se vor recunoaşte femeile, indiferent de timp.

       
  2. Ritiu Maria

    Noiembrie 29, 2013 at 10:44 pm

    Felicitari, este un articol foarte bun, care reflecta bogatia spirituala a autoarei, modul in care a scris, intr-o perioada in care, femeile erau considerate niste bibelouri care, nu puteau fi in stare sa judece si sa profeseze in meserii in care doar barbatii erau considerati ca sunt in stare sa creeze opere perene, care trec peste timp si care raman, la fel de bune si apreciate, chiar daca societatea in care au aparut si ale carei pulsatii le-a prins autoarea, au disparut de mult, in negura timpurilor. Pe considerentele expuse, autoarea a fost nevoita sa scrie sub un pseudonim masculin.
    Ai mare dreptate Roxana, cele mai bune romane sunt cele in care se simte vibratia trairilor, implicarea sufleteasca a personajelor din carte si acest lucru poate fi realizat doar atunci cand si tu, in calitate de autor, ai avut acele simtiri, acele trairi, care te-au marcat si pe care le-ai imortalizat in sufletul tau si apoi ai dat suflet si creatiei tale.
    Si mie mi-a placut foarte mult romanul, am si vazut mai multe ecranizari si, cu fiecare ocazie, am mai gasit ceva nou care sa ma farmece si sa ma atraga.
    Nefericirea din viata de familie a Domnului Rochester, faptul ca sotia sa era nebuna si nu putea sa-i ofere caldura sufleteasca a sentimentului de iubire, l-a facut pe acesta sa se indragosteasca de Jane, s-o ceara de sotie si sa-i ascunda faptul ca este casatorit, lucru ce a condus la o noua lovitura a vietii pentru Jane si a determinat-o pe aceasta sa paraseasca postul de guvernanta si visele de iubire pe care le-a avut, apreciind ca este cazul sa-si inceapa o noua viata fara Eduard.
    Plecand de la castel ea nu a avut cunostinta de tragedia ce s-a produs, de incendiu devastator in care Eduard a fost ranit, iar sotia sa, care a provocat incendiul, a murit, insa in inima sa a ramas iubirea pentru Eduard si n-a putut accepta sa se casatoreasca cu o persoana pe care n-o iubea, chiar daca asa ar fi putut avea o viata ce i-ar fi asigurat starea materiala, care-i era necesara pentru a se simti in siguranta, tinand seama de copilaria nefericita pe care a avut-o.
    Sfarsitul romanului este pozitiv si nu o sa mai „brodez” pe marginea subiectului pentru ca, este bine sa las si eu curiozitatea pentru cei ce nu au citit acest roman, sa-l citeasca si sa se poata bucura de frumusetea lui.
    Un bun sfarsit de saptamana, multa sanatate si tot binele din lume pentru tine Roxana si pentru cititorii blogului tau.
    .

     
    • bibliodevafiliala3

      Noiembrie 29, 2013 at 10:58 pm

      Un mini-rezumat bun 🙂 Mă bucur că apreciezi ceea ce am scris, că ai îndrăgit şi tu, la fel ca şi mine, acest roman. Nici eu, precum am spus, nu sunt în stare să spun care din filme mi-au rămas mai bine în suflet. Fiecare a contribuit cu ceva … Sunt convinsă că şi pe mai departe se va reedita cartea, se va reecraniza şi în viitor filmul, cu alţi şi alţi mari actori. Sunt cărţi care nu mor niciodată şi care odată ce le citeşti, rămân în suflet. Acest roman este unul dintre acelea. Sper din suflet ca cei care n-au citit romanul s-o facă. Vor avea numai de câştigat. O seară frumoasă, un sfârşit de săptămână plăcut şi ţie.

       
  3. Drugwash

    Noiembrie 30, 2013 at 12:48 am

    O carte pierdută printre altele, într-o bibliotecă atemporală care nici nu ştiu dacă mai corespunde amintirilor – mai mult ca sigur nu. Şi un rînd în plus pe lista de „to do” care în loc să se scurteze, creşte văzînd cu ochii.

    Roxana, ai rezumat-o minunat. Maria a adăugat cam ce lipsea. Aş vrea să pot veni şi eu cu ceva semnificativ, dar fără să fi ajuns la punctul acela de pe listă n-aş face decît să speculez. Aşa că mă limitez la a vă mulţumi amîndurora pentru dedicaţie, pentru sufletul aşezat cu grijă în cuvinte. Ar trebui să citim, acum, cît mai mult, pînă să se piardă sensul şi principiile, ar trebui să învăţăm din greşelile şi răutăţile vremurilor trecute – nu ca să le repetăm cu succes cum ar vrea (şi o fac) unii, ci ca să ne ferim de ele, să nu le repetăm, să nu le revedem şi să nu le resimţim în vremurile prezente şi viitoare.

    Mulţumesc, Roxana! Mulţumesc, Maria!

     
    • bibliodevafiliala3

      Noiembrie 30, 2013 at 8:16 am

      Mulţumesc şi eu, Drugwash! Şi această carte, ca şi Anna Karenina sau De veghe în lanul de secara, am văzut că sunt pe o listă de lecturi pentru elevii de liceu. Mi-ar plăcea să cred că măcar unii dintre ei le vor citi cu adevărat. Dezbaterea noastră la De veghe în lanul de secară, este extrem de vizualizată, probabil lecturate. Cu o medie de 17 vizualizări pe zi şi un total de peste 4000 de vizualizări, am speranţa că cel puţini unii au fost curioşi să citească şi cartea, după ce-au citit discuţiile noastre. N-am întâlnit încă pe cineva care să-o fi lecturat şi să nu-i fi plăcut. Cât despre repetarea greşelilor… Se întâmplă uneori. Mai ales din necunoaştere. Din lipsă de cultură, zic eu, pentru că fiecare lectură de genul ăsta te schimbă, te formează, te împiedică să ai sufletul nesimţitor. Chiar dacă vorbim la un alt nivel, chiar dacă condiţiile de viaţă se îmbunătăţesc comparativ cu descrierile din această carte, rămâne mereu loc de mai bine. În carte Jane Eyre triumfă, ajungând destul de înstărită, prin moştenirea lăsată de unchiul ei din Madeira şi îl are pe Edward. Ne oferă un final optimist pe care l-a trăit, pănă într-un punct şi autoarea. Recunoaşterea valorii, promovarea ei ar trebui să ne preocupe şi pe noi.Dar probabil nu-i aici locul să vorbim despre asta pentru că aici sper să fie un fel de oază plăcută, un refugiu din faţa realităţilor crude ale zilei de azi.

       
    • Ritiu Maria

      Decembrie 1, 2013 at 4:13 pm

      Multumesc si eu, pentru rabdarea pe care-ai avut-o sa citesti comentariul facut de mine, in care am incercat doar sa-mi exprim cateva ganduri legate de aceasta carte care, ramane in literatura clasica universala si care, oricand va avea de oferit o descriere a unei societati, in care existau neimpliniri, ca si astazi de altfel, care marcau sufletul copiilor institutionalizati, in internate ori in orfelinate si care, erau tratati inuman si lipsiti de elementul esential al vietii iubirea. Neimplinirile lasa urme, mai ales ca si autoarea ca si eroina cartii, a avut o coplilarie nefricita, dupa ce a ramas orfana de mama si a avut un tata rece, autoritar si care n-a mai acordat nici o atentie copiilor lui, dupa decesul sotiei..
      Autoarea a descris sufletele eroilor cartii, in asa fel incat iti este imposibil sa nu te faca sa-i indragesti si sa-ti ramana in memorie si dupa ce ultima pagina a cartii a fost lecturata.
      Multumesc si pentru aprecieri. O seara de duminica frumoasa si o noapte buna si relaxanta.

       
      • Drugwash

        Decembrie 1, 2013 at 10:11 pm

        Sper să nu greşesc afirmînd că oricît de debordantă imaginaţia, trăirile autorului sînt o mult mai puternică sursă de inspiraţie pentru opera sa. Nu poţi descrie în detalii fine de o forţă zdrobitoare ceva ce nu ai experimentat personal. Într-un fel, asemenea opere cred că ar putea fi numite şi autobiografii selective.

        Din diverse motive, nu mai ajung acum să (re)citesc operele discutate aici sau în alte părţi, însă întotdeauna citesc şi comentariile articolelor, din care înţeleg nu numai esenţa respectivelor opere dar şi modul de gîndire şi poate felul de a fi al persoanelor care-şi oferă timpul şi o fărîmă de suflet pentru a discuta subiectul. E un mod de a ne apropia unii de alţii atunci cînd multe altele caută să ne despartă şi deasemeni un semn de respect pentru eforturile fiecăruia.

        Mulţumesc şi eu pentru urări şi fiindcă am ajuns tîrziu, cînd seara se încheie – aşa, cu felul meu de-a fi, făcîndu-mi din zi noapte şi din noapte zi – am să vă urez deja o săptămînă uşoară şi plăcută, Maria şi Roxana!

         
      • bibliodevafiliala3

        Decembrie 2, 2013 at 7:39 am

        Mulţumesc frumos, Dragoş! O săptămână frumoasă şi ţie!

         
  4. roșu vertical

    Noiembrie 30, 2013 at 10:11 am

    Eu va propun, ca lectura complementare la Jane Eyre, „Intinsa mare a sargaselor” de Jean Rhys, a carei actiune se petrece inainte de Jane si spune povestea Antoinettei Cosway, cea care urma sa devina doamna Rochester. Garantez ca e o lectura placuta si nu are decit vreo 200 de pagini. Mai multe aici http://en.wikipedia.org/wiki/Wide_Sargasso_Sea

     
    • bibliodevafiliala3

      Noiembrie 30, 2013 at 10:21 am

      Nu ştiam că această carte anticipează actiunea din romanul lui Charlotte Bronte. Marea Sargaselor de Jean Rhys este deţinută şi de biblioteca noastră. O să o citesc neapărat şi poate, pe viitor să povestim şi despre ea. Mulţumesc de informaţie.

       
  5. shiki shiki

    Decembrie 3, 2013 at 3:30 pm

    recunosc cinstit ca nu am recitit cartea acum pentru ca cred ca o stiu pe de rost , de atatea ori am recitit-o. cred ca am vazut numai ecranizarea cu Joan Fontaine . nu cred ca mi-a placut ce am vazut asa ca m-am ferit cu grija de celelalte. nu-mi place la ecranizari ca au aerul ala american de „meet me in San Luis” . pe de alta parte Dickens pe care l-ai pomenit pare sa exagereze cu partea sinistra a aerului englezesc :D.oricum , nu cred ca mi-a placut vreo ecranizare in afara de stapanul inelelor. asta daca nu pui la socoteala o noapte furtunoasa si d-ale carnavalului.revenind la jane eyre , sincer , cel mai mult m-a enervat varul ala al ei. macar ceilalti care au chinuit-o erau pur si simplu rai. dar varul ei apare ca un ipocrit batut in cap care vrea s-o „ajute” sacrificand-o pentru pretioasa lui cariera . ma intreb ce parere au francezii despre defectele ” frantuzesti” ale adelei care trebuie indreptate de educatia englezeasca :P.desi jane are prea putin simt al umorului pentru gustul meu ,mi-a placut totdeauna ca desi are emotii foarte puternice si e foarte sensibila hotaririle ei sunt dictate de creier si de constiinta. intr-un fel e opusul annei karenina daca vrei. ma bucur ca autoarea a avut decenta sa puna un fel de happy end acolo , dupa toata copilaria aia amarata m-ar fi enervat sa se termine prost. sau poate ca charlotte a pus acolo happy end-ul pe care si-l dorea pentru ea. mi-a placut aproape la fel de mult romanul shirley de charlotte bronte , din pacate nu atat de citit ca jane

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 3, 2013 at 10:04 pm

      Şi mie îmi place foarte mult Shirley. În romanul acela prinde, ca şi Elisabeth Gaskell (în Nord şi Sud) partea cu problemele patronilor, a industrializării, a revoltelor muncitorilor la final de secol 19. Şi bineînţeles o foarte frumoasă poveste de iubire. Pe lângă asta, mă uitam, chiar astăzi, între cărţile de la librăria Okian, (care sunt pe stand, la vânzare acum la secţia de Artă, la biblioteca noastră, cu un preţ foarte bun, 10.99 lei) romanul Villette a aceleaşi autoare (bineînţeles în limba engleză). Mi-a plăcut tot ceea ce am citit de Charlotte Brontë. Mi-a plăcut mult că spre deosebire de Emily, a reuşit, cum bine ai spus, să dea un final optimist operelor sale. Probabil este ceea ce visa pentru sine, dar este şi un fel de-a vedea viaţa. Mereu s-a spus că Emily ar fi mai talentată şi ar fi reuşit într-un singur roman s-o eclipseze pe sora sa mai mare. Totuşi eu, deşi mi-a plăcut La răscruce de vânturi, o prefer pe Charlotte, cu personajele sale încercate, dar departe de-a fi învinse şi care ne oferă o perspectivă optimistă a vieţii. Mulţumesc de comentariu 🙂

       
  6. mixy

    Decembrie 5, 2013 at 4:37 pm

    N-am citit-o 😦 ,dar vreau. O sa ma chinui pe scribd, in vacanta de Craciun probabil

     
    • bibliodevafiliala3

      Decembrie 5, 2013 at 5:44 pm

      Este o lectură pe care şi tu şi fiica ta o să o savuraţi. Chiar este una din cele mai deosebite poveşti de viaţă şi dragoste scrise. Dacă ai noroc să găseşti, au fost editate de Adevărul şi erau cu mari reduceri, cel puţin eu am văzut-o la 4-sau 5 lei, în Real. Oricum, chiar şi la preţ întreg era vreo 10.99 lei. Este o carrte pe care merită s-o ai în biblioteca personală. Cel puţin asta este părerea mea 🙂

       
      • mixy

        Decembrie 6, 2013 at 4:52 pm

        sper sa o gasesc.
        Multumesc mult, Roxana!

         
      • bibliodevafiliala3

        Decembrie 6, 2013 at 6:50 pm

        Cu mare păcere, draga mea!

         
  7. beausergent

    Ianuarie 7, 2014 at 10:29 am

    Am inceput aseară romanul. Am constatat că il plasasem cu vreo sută de ani înainte (credeam că e de pe la 1750 🙂 ). M-a surpins modul detaşat în care povesteşte, cu autoironie şi chiar cu umor, persecuţiile îndurate de sărmana copila orfană. Mi-a amintit de scriitura lui Fielding. Îmi prinde bine acestă atitudine, în intâlnirea mea zilnică cu toxinele de la serviciu. In ultimul timp, ti-am mai spus, mi-am „recalibrat raporturile cu lectura”. Am profitat de vacanta de 2 săpt. pentru a citi două dintre romanele pe care mi le-ai trimis: „Amigdalita lui Tarzan” şi „O poveste”. Aştept să se mai decanteze primele impresii, şi poate indrăznesc o recenzie pe blogul meu.

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 7, 2014 at 10:43 am

      Mă bucur că-ţi place Jane Eyre. Cred că este una din cărţile care nu dezamăgeşte pe nimeni. M-am gândit cât de specială, pentru acele vremuri a fost Charlotte Bronte. Si faptul că a trecut cu bine peste asemenea încercări în prorpia ei viaţă, te face să te gândeşti că a s-a descărcat într-un mod creativ de traumele suferite. Sper să reuşeşti să scrii recenzii, când poţi, la romanele pe care le-ai primit 🙂 Aşa o să aflu şi eu despre ce sunt, că nu le-am citit. Până una alta, eu recitesc Helen Fielding… Amuzante cărţi!

       
  8. mixy

    Ianuarie 19, 2014 at 8:14 pm

    Ai avut dreptate, Roxana, e o poveste deosebită, un roman excepţional scris… amplu. Mai mult l-am trăit decât să-l citesc şi am fost foarte aproape de sufletul ei ca un „dragă cititorule” de la capăt până la final. M-a uimit forţa cu care a scris, forţa dominată a eroinei. Am plâns şi am sperat cu ea. Superb!
    Cât despre rezumatul tău, documentat cu suflet… mmm, ce să spun? Cred că e clar de ce revin aici la tine, nu?

     
    • bibliodevafiliala3

      Ianuarie 19, 2014 at 9:00 pm

      Mă bucur mult că ţi-a plăcut şi multumesc pentru cuvintele de apreciere. Mă bucur că e „clar” pentru tine, la fel simt şi eu când te citesc 🙂 O săptămână frumoasă ţie şi sănătate multă familiei tale, lui mamaie în special.

       

Aştept răspunsul tău!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: