RSS

Arhive pe etichete: Rodica Ojog Braşoveanu

Logofătul de taină, de Rodica Ojog-Braşoveanu – o caldă recomandare de lectură


Rodica_Ojog-BraşoveanuAstăzi vreau să povestim despre o carte, prima din Ciclul logofătului Andronic scris de Rodica Ojog-Braşoveanu (28.08.1939-02.09.2002) şi anume Logofătul de taină, roman istoric apărut la Editura Nemira în colecţia destinată autoarei. Autoarea, considerată pe drept cuvânt „marea doamnă a literaturii poliţiste româneşti” a scris pe lângă romanele sale poliţiste şi romane istorice. Cărţile poliţiste cum sunt cele din ciclul Melaniei Lupu, sau colecţia Minerva Tutovan – pot fi mai cunoscute iubitorilor de romane de acest gen. Totuşi, având  în vedere trecerea mare de care se bucură romanele istorice în ultimul timp, m-am gândit să vă deschid apetitul celor care nu aţi citit acest ciclu cu această carte şi să vă conving să o faceţi. Logofătul de taină este ologofatul-de-taina carte care mi-a plăcut de prima dată când am citit-o (prin anii 1980) şi pe care am recitit-o cu o şi mai mare plăcere. Prima dată când am citit cartea am urmărit firul poveştii şi n-am fost atât de atentă la maniera de prezentare, care m-a impresionat la o a doua lectură, peste ani. Autoarea a reuşit ca prin culoarea locală, limbaj, descrieri amănunţite ale străzilor, clădirilor, moravurilor şi obiceiurilor, să reînvie o epocă demult apusă, să o facă să trăiască sub ochii tăi. Este de fapt o poveste în poveste pentru că, începi prin a-l întâlni pe părintele Pahomie, cel care este povestitorul şi prin care ajungi să ţi se deznoade povestea mai veche scrisă de părintele Ilarion. Tot el intervine explicând într-un mod cu totul particular şi arhaic politica vremurilor şi situaţia în care se aflau ţările româneşti faţă de restul lumii. Aceste mici ruperi de ritm sunt necesare înţelegerii mai bune a poveştii, dar pot părea obositoare pentru că, abia aştepţi să te întorci la povestea faptelor de vitejie şi să trăieşti alături de logofătul Radu Andronic şi slujtorul şi prietenul său credincios, Ilie Machidon, aventuri ce te duc din întunecatele străduţele înguste, în fastuoase săli de bal. Într-un ritm alert, plin de mister, presărat cu poveşti de iubire şi spionaj în favoarea domnitorului Ţării Româneşti, principele Constatin Brâncoveanu (zis şi Altîn Bei, principele aurului) cartea reuşeşte să îmbine toate genurile şi să fie pe placul tuturor, atât femei cât şi bărbaţi, tineri sau bătrâni. Roman de capă şi spadă, pe picior de egalitate sau mai bun decât cele scrise de Alexandre Dumas, în care logofătul Radu Andronic este descris cu drag de autoare, un personaj la care femeile pot visa, iar bărbaţii pot să îşi dorească să-i semene:

„Uşa de stejar se dădu în lături ţinându-l în prag pe Andronic cel tânăr, logofătul de taină al Măriei Sale Vodă Brâncoveanu. Umerii largi, înveşmântaţi în cămaşa albă de borangic, despicată până la brâu lăsând să se vadă urmă de rană veche, atingeau uşorii. Era bărbat înalt, cu chipul smead şi părul tuciuriu ce-i aluneca în lungul obrajilor. Atrăgeau mai cu seamă luarea-aminte ochii lungăreţi, cu căutătură catifelie, sclipinde mereu a râs, şi semnul lăsat la tâmplă de o sabie tătărească. Sub mustăcioara subţire sticleau dinţii albi, toţi deopotrivă, parcă mai mulţi decât între buzele altor făpturi. Nădragii leşeşti, sugrumaţi pe mijlocul subţirel şi pulpe, intrau în botforii scurţi şi moi din piele răsurie.” (Rodica Ojog-Braşoveanu, Logofătul de taină, Nemira, 2010, p. 38).

logofatul-de-taina.jpg1Cred că şi autoarei i-a plăcut acest personaj şi n-a vrut să-l părăsească ci, şi-a dorit să-i urmărească viaţa şi destinul de-a lungul a cinci romane. Nu vreau să „dau din casă”, să fiu „spoiler” şi de aceea nu vă spun pe cine spionează Radu Andronic şi cu cine trebuie să se confrunte, dar îmi place să cred că veţi citi cartea şi veţi vedea singuri. Îmi place mult Rodica Ojog-Braşoveanu şi aici mă refer la toate cărţile ei, dar parcă ceea ce a realizat în seria istorică este mai bun, a implicat mai multă documentare, mai multă inspiraţie şi personajele sunt chiar mai reuşit create decât cele din romanele poliţiste, având în plus acelaşi umor sănătos care face ca lucrările ei să-mi placă mai mult decât cele ale scriitorilor străini cu care este comparată (Agatha Christie sau Alexandre Dumas). Romanele ei reuşesc să fie adevărate fresce ale societăţii vremurile descrise. De asta nu sunt mulţumită de comparaţiile făcute chiar şi cu scriitori consacraţi ai literaturii universale, pentru că ele nu seamănă, sunt atipice, adica sunt mai mult decât presupune genul literar abordat. Singurul lucru de care îmi pare rău este că n-a putut fi la fel de cunoscută ca cei cu care este comparată. Mă gândesc că foarte greu ar putea fi tradus limbajul arhaic sau argotic pe care îl foloseşte în scrierile ei şi probabil că tradus textul şi-ar pierde savoarea şi umorul. Dar aici depinde de traducători, despre care am povestit cu altă ocazie.

Rodica Ojog BrasoveanuDespre Rodica Ojog-Braşoveanu n-am ştiut foarte multe şi de aceea am rămas surprinsă când am citit ce viaţă tumultoasă şi deosebită a avut. S-a măritat la 17 ani, când a fost exmatriculată de la facultatea de drept (în 1956 când s-au făcut epurările în învăţământ) dar a renunţat la mariaj pentru că vroia să aibă o carieră şi soţul ei n-a înţeles acest lucru. A muncit în fabrică, la Galenica, ca muncitor necalificat timp de un an şi a fost fruntaşă în muncă, pentru că asta era condiţia pentru ca să-şi poată relua studiile universitare. Nu a putut fi reînmatriculată, dar i s-a dat voie să dea admitere la orice facultate şi a ales din nou facultatea de drept, cea de la Iaşi de data asta. Acolo l-a întâlnit pe actorul Cosma Braşoveanu cu care, după terminarea facultăţii s-a măritat şi cu care a avut un mariaj deosebit de fericit, dar pe care l-a piedut devreme (după doar 18 ani). Acesta a fost şi cel care a îndemnat-o să scrie şi i-a recomandat să scrie romane poliţiste pentru că acelea au succes rapid. Cu toate pierderile suferite, romanciera a fost un om fericit şi spunea într-un interviu că:

Sunt un om care stie sa ia bucuria de la viata, sa savureze momentul. Adica, mie nu-mi trebuie sa ninga azi, ca sa-mi dau seama ca ieri a fost frumos. De tanara si pana mai incoace mi se intampla sa ma trezesc dimineata fericita, numai pentru faptul ca exist. Sunt o fire optimista. ( citat din interviul In vizita la marea maestra a romanului politist – Rodica Ojog-Brasoveanu, realizat pentru revista Formula AS de Corina Pavel)

Acest fel de a vedea lucrurile îmi este extrem de familiar. Poate datorită zodiei? Mi-a atras atenţia că este născută în zodia Fecioarei, ca şi Agatha Christie, dar în interviul menţionat spunea:

„Nu am din Fecioara decat spiritul analitic excesiv si, pe undeva, vocatiile nativilor din aceasta zodie: diplomatia, avocatura, scrisul. Si – hai sa ma falesc – sunt nascuta in aceeasi zi cu Goethe si cu Tolstoi.”

Cu toate astea, felul în care descrie epoci pierdute, ne mărturisesc dorul autoarei după lumea distrusă de comunişti şi dorinţa melancolică de-a reînvia, măcar în imaginaţie şi pentru imaginaţia noastră, eleganţa şi romantismul acelor vremuri. Vă recomand toate cărţile acestei extraordinare doamne şi puteţi începe, dacă n-aţi citit nimic, chiar cu acest roman istoric, de capă şi spadă şi spionaj, Logofătul de taină :).

 

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi citit romanul sau alte romane din ciclul Logofătului Andronic? Cunoaşteţi opera Rodicăi Ojog-Braşoveanu? Ce roman v-a plăcut cel mai mult dintre cele pe care le-aţi citit? Dacă aţi citit şi romanele istorice şi cele poliţiste puteţi să spuneţi care v-au plăcut mai mult?

Despre carte şi autoare am vorbit pentru Click-news.ro, în cadrul emisiunii „O carte pe săptămână”. Înregistrarea o puteţi găsi pe pagina VIDEO BLOG

Vă recomand să vedeţi şi un interviu cu Rodica Ojog Braşoveanu, al cărei sursă este Mariana Badea, profa de română, ea însăşi o mare admiratoare a acestei scriitoare. Mie mi-a plăcut interviul extrem de mult, se vede de unde este atât umor în cărţile ei.

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , ,

Peregrin printre edituri – Salonul Editurilor Hunedorene 2012 (2)


Continui să vă povestesc cum a fost la Salonul Editurilor Hunedorene, care a avut loc în Deva, între 11-14 octombrie 2012. Dacă în articolul anterior v-am scris câte ceva despre puţinele lansări de carte şi prezentări ale editurilor la care am luat eu parte, acum vă scriu mai pe larg despre titlurile care mi-au atras privirea şi m-au făcut curioasă în plimbarea mea printre edituri.

Editura Nemira, ca în fiecare an, a venit cu carte multă, cu multe reduceri, încât mi-a fost greu să mă decid ce să cumpăr. Căutam Dansul Dragonilor, ultima parte apărută în seria Cântec de gheaţă şi foc de George R.R. Martin. N-am găsit-o în formatul dorit (necartonată) şi aşa că am m-am uitat după alte titluri. Stăteam şi meditam asupra a două titluri, Jocurile foamei şi Doamna din lac, până când… le-am luat pe amândouă. Am cumpărat cartea lui Raymond Chandler şi mă voi bucura să vă scriu despre el pentru că eu zic, după părerea mea, că Philip Marlowe este unul din cei mai reuşiţi detectivi din literatura poliţistă. Cât despre seria scrisă de Suzanne Collins, mi-am dorit să o citesc încă de când am citit recomandările altora. Tot de la această editură am cumpărat Detectivul – ultima carte apărută scrisă de autorul Arthur Hailey, autor despre care am scris anterior, iar a cărei recenzie, scrisă de Alexandra Popescu, m-a făcut extrem de curioasă în privinţa cărţii. Dintre cărţile aflate la acest stand, mi-a rămas inima la colecţia de lux a operelor Rodicăi Ojog Braşoveanu, ale cărei cărţi mi-au plăcut întotdeauna şi care acum au o prezentare grafică deosebită. Rămâne probabil o achiziţie de făcut pentru viitorul salon, cu atât mai mult cu cât sunt multe titluri apărute în această colecţie de autor. Dintre cărţile aflate la super reducere (5 lei) una mi-a atras atenţia din cauza titlului, Nici moartă, nici măritată de Maryjanice Davidson. Nu ştiu cum e, dar n-am rezistat să n-o cumpăr. Titlul m-a amuzat, sper ca şi cartea s-o facă.

M-a uimit să-l regăsesc pe James Patterson în trei ipostaze diferite, la edituri diferite şi abia aştept să-i citesc cărţile ca apoi să vă fac o prezentare de autor. Ipostaza lui James Patterson, autor de romane poliţiste, este bine cunoscută probabil multora şi această ipostază o cunoşteam eu bine. Când a fost însă să aleg un titlu, după multă analiză, frunzărirea a mai multor cărţi dintre cele aflate la standul Editurii Lider, m-am decis asupra uneia despre care n-am auzit decât că ar fi ecranizată – Marea ratare. Ulterior, am văzut la Editura Litera o antologie de proză scurtă, în două volume, Thriller ,  unde James Patterson este editorul cărţii. O altă faţă a lui James Patterson am descoperit-o la Editura Corint – unde autorul surprinde, cel puţin pe mine, cu o carte destinată copiiilor, Generala – cei mai naşpa ani din viaţa mea. O carte care m-a prins de la primele pagini frunzărite şi care mi-au amintit de generală şi pe care cred că elevi ar citi-o cu drag şi amuzament. O carte frumos ilustrată, amuzant scrisă şi pe care sunt nerăbdătoare să o citesc. Cu această ocazie am aflat şi că James Patterson a fost ales de copiii din SUA drept „Autorul anului” în 2010 pentru cărţile sale destinate lor.

Trustul Editorial OrizonturiDintre autorii clasici pe care i-am citit şi care mi-au plăcut, am decis că fac o bună achiziţie cumpărând Gran Canaria de A.J. Cronin pe care am luat-o cu un preţ foarte bun de la Editura Orizonturi. Abia aştept să recitesc cartea şi să scriu despre ea, cu atât mai mult cu cât făcusem deja prima ciornă, dar m-am împotmolit pentru că nu-mi aminteam amănuntele. O carte care mi-a plăcut foarte mult atunci când am lecturat-o prima dată, sper să regăsesc aceiaşi plăcere la recitirea ei. Altă carte bună pe care aş fi cumpărat-o dacă n-aş fi avut-o deja, este Rebecca de Daphne Du Maurier. Nu ştiu dacă aş fi ales să cumpăr şi Lady de Winter, scrisă de o autoare contemporană, Susan Hill, unde acţiunea cărţii se întâmplă anterior celei din Rebecca, descriind-o pe prima doamnă de Winter în toată splendoarea ei. Nu mi-au plăcut foarte mult continuările scrise, de autori contemporani, la cărţile clasice. Nu am fost încântată de Scarlett, continuarea la Pe aripile vântului sau Povestea întoarcerii lui Heathcliff scrisă de Lin Haire-Sargeant, care  este un fel de completare a cărţii La Răscruce de vânturi a autoarei Emily Brontë. Mă gândesc, însă, că mulţi oameni sunt curioşi să vadă o poveste continuată, cu atât mai mult cu cât le-a plăcut prima carte. Poate de asta, în ziua de azi, autorii scriu serii de cărţi.

Un popas mai lung am făcut la Editura Vivaldi, care, anul acesta, a avut mari reduceri la preţ. Am regăsit cu mare plăcere între cărţile pe care le am, dar care acum au un look deosebit, autorul Erich Maria Remarque, cu al lui celebre Arcul de triumf şi Trei camarazi – două carţi care mi-au plăcut în mod deosebit. Poate le-aţi citit şi v-au plăcut, iar dacă nu aţi ştiut de ele vi le recomand cu căldură. Tot aici am regăsit cărţile lui Noah Gordon – un autor care scrie bine şi amplu documentat. Este cunoscut pentru cartea sa Doctorul, dar şi celelalte cărţi – Şamanul sau, acum mai nou, Catalanul, sunt cărţi extrem de bune, care ne poartă prin istorie povestind despre oameni, despre visele, realizările şi viaţa lor. Pentru că tot povesteam despre farse cu Vienela, am găsit şi Cartea Farselor de un alt Gordon, Stuart Gordon. M-am uitat prin ea şi am decis că este o carte pe care chiar vreau să o citesc, pentru că sunt adunate tot felul de farse jucate, de-a lungul timpului, de oameni celebri unor alţi oameni, la fel de celebri. După ce citesc, o să extrag câteva din cele mai reuşite farse, să vă incit la poveşti pe această temă. Un alt titlu, aflat la standul editurii Vivaldi, mi-a atras atenţia, Grefuri dulci, a unui nou autor al literaturii de astăzi, Dumitru Angelescu şi am poposit asupra ei. M-a convins să citesc cartea, nota autorului:

„Un amic m-a sfătuit să nu mai scriu, că este mai bine şi pentru mine, dar şi pentru umanitate. L-am ascultat vreo două luni. Pe urmă, o voce interioară a râs de mine şi a glăsuit: „Prostea, dacă-ţi spunea să nu te mai duci la femei, îl ascultai!?!” […] „Astfel l-am ignorat pe individul din mediul înconjurător şi m-am împrietenit cu tipul din mine, care-i mult mai cumsecade”. ( fragment de citat din nota de început a cărţii Grefuri dulci de Dumitru Angelescu)

Sper că această carte să fie la fel de amuzantă şi interesantă cum e nota ei de început. În speranţa că m-aţi citit cu interes până la capăt, închei cu această notă amuzantă, pe moment. Voi continua peregrinarea mea printre edituri şi cărţi aflate la standuri, de la Salonul Editurilor Hunedorene, în articolul următor. Aştept, ca de obicei, reacţiile voastre şi comentariile complementare care să întregească acest articol, referitor la cărţi, edituri, autori preferaţi.

P.S. Recenzia mea referitor la trilogia Jocurile Foamei o puteți vedea aici

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: