RSS

Arhive pe etichete: războiul de secesiune

Pe aripile vântului


Pe aripile vântului

Pe aripile vântului

Pe aripile vântului / Elfújta a szél este o carte care trebuie citită. Scriitoarea, Margaret Mitchell,  a reuşit, prin scris, să recreeze o lume apusă – cea a Sudului din America. Atmosfera creată de autoare este atât de reală încât, citind, te aştepţi să-ţi apară dinaintea ochilor impunătoarea plantaţie Doisprezece Stejari sau Tara, cea cu pământul ei roşu. Domnii cu avere, deţinători de plantaţii, domnişoarele de familie bună sau gentlemenii lor curtezani trăiau într-o idilică lume unde toate muncile erau îndeplinite de sclavi. Războiul bate la uşă şi dintr-o dată lumea aceea se fărâmiţează. Războiul dintre Nord şi Sud este descris, în carte, prin prisma femeilor şi bătrânilor ce aşteptau cu nelinişte acasă şi urmăreau cu înfrigurare noutăţile despre front sau priveau cu oroare şi deznădejde listele celor căzuţi pe câmpul de bătaie. În toată aceea nebunie şi groază se naşte un cuplu celebru – Scarlett O’Hara şi Rhett Butler. Scarlett, după cum spune şi cartea „nu era frumoasă, dar bărbaţii nu-şi dădeau seama de asta când erau sub farmecul ei”. Este necitită (habar n-are cine a fost familia Borgia, dar fiind „străini” nici n-o interesează). Este îndrăgostită sau, cel puţin, crede că-şi doreşte să se mărite cu Ashley Wilkes, în parte pentru că i se pare inaccesibil, iar pe de altă parte şi-ar dori să fie doamnă pe plantaţia Doisprezece Stejari aşa cum e mama ei la Tara. Crede că a deţine lucruri este mai important decât a le cunoaşte şi trăieşte clipa în mod intens. Deşi nu-i convine când tatăl îi spune că singurul lucru care contează este pământul roşu al Tarei, acesta este întotdeauna refugiul ei şi locul unde se încarcă pentru a putea să înfrunte viaţa. Pentru Scarlett devine uşor să facă bani, să facă afaceri, să discute în mod concret. Nu reuşeşte, însă, să recunoască sentimente, să îşi dea seama de importanţa oamenilor din viaţa ei. Îşi iubeşte părinţii şi confundă dragostea ei pentru aceştia în ataşamentul pentru pământul roşu al TAREI. Ea iubeşte rochiile, podoabele – tot ceea ce poate atinge. Sentimentele sunt o provocare prea mare, nu este suficient de matură sau de introspectiva pentru a le înţelege. Eroul principal al cărţii, Rhett Butler, este un paria al societăţii bune, nefiind primit în casele acestora. Este un „bărbat înalt şi voinic”….. cu „dinţii albi ca de fiară, sub o mustaţă neagră tăiată scurt.””… tenul oacheş ca al unui pirat şi ochii negri şi îndrăzneţi tot ca a unui pirat”, ….”nasul subţire, vulturesc” şi cu „buze roşii şi pline” şi fruntea lată. De la bun început Rhett se arată interesat de Scarlett şi fără voie asistă la declaraţia ei de iubire pentru Ashley. Toată relaţia lor este definită de acest moment. Rhett ştie de la început că Scarlett este îndrăgostită de altcineva, dar o doreşte, o iubeşte „atât cât un bărbat poate iubi o femeie”. Această iubire este, însă, camuflată pentru că ştie că Scarlett ar profita de aceasta. În schimb, face în aşa fel încât să o ajute pe Scarlett cu orice prilej. Iubirea lor este, parcă, mereu în contratimp. Melanie este o adevărată doamnă a Sudului, aducând, prin felul de a fi, cu mama lui Scarlett. O iubeşte şi îi este recunoscătoare lui Scarlett şi o ajută la rândul ei. Ele două se completeaza reciproc, fac un tot. Parcă odată cu moartea lui Melanie sentimentele dau năvală asupra lui Scarlett şi vede pentru prima data iubirea adevarată. Ashley este un gentlemen al Sudului, un om înfrânt odată cu pierderea războiului. El este susţinut financiar de Scarlett şi spiritual de soţia lui Melanie. În fapt, un visător şi un om prea puţin practic, el este copleşit de realităţile crude ale lumii în care a ajuns să trăiască.

Scarlett este una din cele mai puternice şi bine descrise personaje feminine. Seamană mult cu femeile zilelor de azi. În perioada în care a fost publicată cartea (1936), femeile, încă, nu aveau libertatea de acum. Mai degrabă mame şi soţii ele nu aveau o independenţă financiară deosebită. Ca lecţie de viată, cred că este important să îţi recunoşti sentimentele, să te dezvolţi spiritual, să fii stăpânul tau, să poţi să te descurci în orice situaţie cu orice ai la îndemână. Finalul cărţii lasă loc interpretărilor – „la urma-urmelor, e şi mâine o zi” poate fi următoarea luptă la care se angajează Scarlett, lupta pentru recucerirea iubirii. De asta eu sper că, dacă ar fi continuat povestea, Margaret Mitchell ar fi ales ca aceste sentimente trezite la viaţă, să îşi poată urma calea.  Margaret Mitchell a scris, se pare, continuarea acestei cărţi, dar la moartea ei, din dorinţa exprimată în testament, toate manuscrisele au fost arse de către soţul scriitoarei. Continuarea scrisă, în 1991, de Alexandra Ripley nu atinge valoarea cărţii originale, iar mini seria realizată, în 1994, după această carte nu este comparabilă cu filmul din 1939.

Sper să vă fi convins să cititţi, dacă n-aţi citit până acum cartea. Este mult mai bună şi mai cuprinzătoare decât ecranizarea realizată în 1939. Puteţi, dacă sunteţi utilizatorii bibliotecii nostre, să împrumutaţi filmul de la Secţia de Artă şi Carte franceză, a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.

 

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: