RSS

Arhive pe etichete: pseudonime literare

Gárdonyi Géza şi un roman aparte – Contract de căsătorie


Géza Gárdonyi

Géza Gárdonyi (Photo credit: Wikipedia)

Ieri s-au împlinit 90 de ani de la trecerea în nefiinţă a scriitorului maghiar Gárdonyi Géza, născut Ziegler Géza. Numele pseudonimului literar l-a luat de la oraşul său de baştină Gárdonyi-Agárdpuszta, unde s-a născut pe 3 august 1863. A încetat din viaţă în Eger, un oraş care ne aminteşte de opera lui (Stelele din Eger / Az Egri csillagok), pe data de 30 octombrie 1922. Ieri, pe când pregăteam expoziţia de carte prin care îl comemorăm pe scriitorul maghiar, mi-am adus aminte de prima carte pe care am citit-o, scrisă de el, Contract de căsătorie (titlul original, în limba maghiară, Ida regénye).

Romanul este o combinaţie interesantă de realism şi romantism, fiind un roman de dragoste, dar în acelaşi timp un roman care aruncă o privire asupra epocii şi moravurilor ei. Ida, personajul principal feminin al cărţii, este, după moartea timpurie a mamei sale, trimisă la o mănăstire de maici de tatăl ei. După ce termină şcoala se reîntoarce acasă, dar tatăl său, comerciant bogat, este departe de a se bucura de întoarcerea ei. El urmează să se căsătorească cu o tânără de vârsta fiicei sale şi fiica îi stă în drum. Aşa că decice s-o mărite cu vrerea sau fără vrerea ei, dând un anunţ în ziar. Am simţit o repulsie firească faţă de acest tată, care pare că-şi vinde fata, cu atât mai mult cu cât oferă o zestre mare, doar să se scape de ea. Iniţial fata este jignită şi îndurerată de decizia tatălui său, apoi decide să accepte situaţia ca să poată pleca din casa tatălui său. Căsătoria aranjată sau din interes era una obişnuită în acele vremuri, iar în unele părţi ale lumii se mai practică şi acum. Ce fel de om este acela care acceptă o soţie ca o pe marfă? Se pare că, în această carte, tânărul Balogh Csaba, ziarist la Pesta şi pictor aspirant, ajunge într-o situaţie din care doar o sumă mare de bani ar reuşi să-l scoată. Sora sa mai mică, căreia i-a cedat moştenirea părintească, are nevoie urgentă de bani. Soţul acesteia, un cartofor înrăit, a ipotecat casa pentru a-şi plăti datoriile făcute la jocuri de cărţi. Csaba ar avea şi el nevoie de bani pentru putea să-şi urmeze visul şi să se dedice picturii. Anunţul din ziar l-a intrigat, dar ulterior, cu toate rezervele unui suflet sensibil, dă curs anunţului, prezentându-se la casa lui O Peter, tatăl Idei.

Tatăl, grăbit să-şi mărite fata, este de acord cu Csaba, stipulând însă, în contractul matrimonial că la căsătorie fata va primi doar o parte din banii de zestre, urmând ca după un an de convieţuire alături de soţul ei să primească restul acesteia. Căsătoria are loc după ce amândoi tinerii se pun de acord asupra faptului că această căsătorie să fie una de formă, de convenienţă, care să le dea dreptul ca la finalul anului să facă fiecare ce doreşte, iar pe parcursul ei să se respecte şi să fie politicoşi unul cu celălalt. Csaba hotârăşte să plece pentru un an la Munchen, dar pe drumul de plecare se opreşte la Jolan, sora sa, pentru a-i lăsa banii necesari.  Pentru că nu vrea ca sora lui să ştie ce sacrificiu a făcut pentru ca să obţină bani, Csaba nu i-o prezintă pe Ida. În schimb Ida rămâne convinsă că Jolan este iubita lui, pentru care acesta s-a sacrificat. Această încurcătură face mai interesantă cartea, dând sens unei decizii ulterioare luată de Ida.

La Munchen, ei încep traiul împreună, cunoscând alte cupluri, alţi pictori, iar Csaba pictează şi aşteaptă inspiraţia pentru Tabloul care să-i propulseze cariera, asigurându-l financiar. Ce se întâmplă cu ei? Ce se alege de această căsătorie de convenienţă? Câtă convenienţă, cât realism sau romantism găsim în cartea lui Gárdonyi? Vă provoc să aflaţi, citind  Contract de căsătorie / Ida regénye. Această temă a căsătoriei de convenienţă am regăsit-o tratată şi în cartea Soţul meu a autoarei de origine franceză, Max du Veuzit, pe numele ei adevărat Alphonsine Zéphirine Vavasseur. Totuşi, comparativ cu această carte, mai romantică parcă, Gárdonyi reuşeşte ca povestea să aibă o anumită consistenţă, iar felul în care descrie societatea prin ochii personajelor sale, conferă cărţii o turnură deosebită, interesantă, devenind ceva mai mult decât un roman de dragoste. Gárdonyi Géza  este unul dintre clasicii literaturii maghiare şi este o recomandare bună de lectură pentru toate titlurile sale. Am ales acest roman pentru că acesta mi-a rămas la suflet. Totuşi mi-a plăcut mult şi Stelele din Eger/ Egri csillagok în care scriitorul maghiar glorifică apărătorii maghiari, conduşi de căpitanul István Dobó în curajoasă lor luptă dusă pentru apărarea cetăţii din Eger. Asediaţi vreme de mai bine de o lună, aceştia fac faţă unei forţe cu mult superioare numeric, cea a trupelor otomane. Este un roman istoric, de inspiraţie romantică, care prinde între paginile sale evenimentul petrecut la Eger în 1552. Unul din locotenenţii prezenţi şi descrişi şi în roman este scriitorul Bornemisza Gergely, care este un scriitor şi folclorist important al Ungariei. Un roman de citit, fără îndoială.

Întrebarile mele la final: Aţi citit ceva de acest autor? Vă plac cărţile de acest gen? Ce alt scriitor maghiar aţi citit şi v-a plăcut?

                                                                                                                                                 Cunoscătorii de limbă maghiară pot viziona filmul din 1934, care ecranizează cartea Ida regénye, AICI

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Pseudonimele literare – nume sau măşti?


M-am întrebat deseori care ar fi motivele unui autor de a scrie sub pseudonim. Poate fii nemulţumirea pe care o ai faţă de propriu nume? Sau poate, mai degrabă, este frica de a nu avea succes, iar din această cauză să alegi un pseudonim care să nu te implice personal? În acest fel poţi testa apele, poţi vedea cum este privită lucrarea ta, chiar de către cei apropiaţi. Sunt şi cazuri de autori care au publicat cărţi de specialitate sub numele adevărat, iar lucrările literare le-au publicat sub pseudonim literar. Un exemplu elocvent ar fi cazul matematicianului Dan Barbilian. Acesta a publicat cărţi de matematică sub numele personal şi poezie sub numele de Ion Barbu. Mulţi autori au mai multe pseudonime literare. Unii, probabil, nu au fost mulţumiţi de sonoritatea primei alegeri. Exemplul elocvent ar fi cazul Amanda Quick. Cu toate că a scris şi sub numele ei adevărat, Jayne Ann Krentz (numele după căsătorie), este mai cunoscută după pseudonimul literar Amanda Quick. A păstrat, totuşi, pentru câteva din numele favorite, câte un gen literar. Pentru romanele romantico-istorice a folosit Amanda Quick; pentru romanele S.F.: Janye Castle (numele de fată); pentru romanele poliţiste / thriller: Janye Ann Krentz. Faptul că a avut mai multe pseudonime (Jayne Taylor, Janey Bentley, Stephanie James, Amanda Glass) pe lângă cele câteva amintite, arată că ori n-a fost mulţumită de prima alegere, ori a încercat să publice şi sub un alt nume tocmai pentru un sondaj de opinie. Ce ştim sigur este că Stephen King, tocmai pentru a-şi verifica valoarea de piaţă şi adevăratele încasări fără ajutorul unui nume cunoscut deja, a scris sub pseudonimul Richard Bachman, după ce a devenit celebru.

Cosmopolitismul nostru, faptul că acceptăm, cu uşurinţă, ca fiind mai bun tot ceea ce vine din afara naţiei de care aparţinem, poate fi unul din motivele pentru care multi autori maghiari, spre exemplu, şi-au ales ca pseudonime literare nume străine. A fost mai uşor pentru Rejtő Jenő, pe vremea lui, să fie publicat sub numele de P. Howard, dând astfel impresia că este autor anglo-american. Mai nou acest obicei de a scrie sub pseudonim literar s-a manifestat destul de frecvent în Ungaria. Un caz special poate fi cel al autorului Nemere István. Un autor prolific, având peste 590 de lucrări apărute până în prezent, care a scris sub numeroase pseudonime (41 în total până acum). Acestea au variat de la nume cu sonoritate engleză, la cele germane, frantuzeşti, italieneşti, ruseşti sau chiar arabe. Unele dintre pseudonime au fost nume maghiare. Nehotărârea lui Nemere pleacă de la variantele multiple de nume sau naţii şi ajunge la o nehotărâre profundă privitoare la sex. Dintre toate numele alese, au fost şi 11 nume feminine: Alissa Altamira, Wilmos Vanessa, Melisa Morrett, Stefanie Nordking, Keira MacKenzie, Maria Messina, Miranda Miller, Palma Patton, Angela Preston, Salome al-Saffin, Lilly Seymor. Pseudonimele masculine alese, până acum, sunt:  Henry Hamilton, Nigel Forest, Stewart Harrington, Stuart Herrington, T. Moward, Steve Nordin, Piotr Sztyepanovics Alihanov, Tihanyi István, Oscar Welden, Stuart Hamilton, Steve Repton, Stefan Niemayer, S. Nording, Biró Daniel, Chris Brandt, Raymond Darieni, Norbert Dax, Richard Haak, Kiss-Béry Miklós, Kovács Gergely István, Klaus von Lottinge, Jean-Paul Leblanc, Mack Mahoney, Sir Steve Morton, Pan Patrick, Robert Patton, Anton de Saint-Etienne, Richard Stone, Vitéz Miklós.

Poate că, pe undeva, pseudonimele trebuie să fie privite ca nişte măşti la un bal mascat. Este o metodă de a fi tu însuţi fără să-ţi fie teamă că vei fi recunoscut. Sau poate o ocazie de a fi altfel decât eşti perceput şi cunoscut. Unii pot purta aceiaşi mască la mai multe baluri. Vezi cazul lui Tudor Arghezi al cărui nume adevărat era Ion N. Teodorescu. El şi-a ales pseudonimul după numele vechi al Argeşului (Argesis). Alţii sunt mai preocupaţi de modă, de aspect şi încearcă mai multe costume şi măşti până a-şi găsi unul pe măsura lor. În cazul ăsta, Nemere István poate fi unul dintre cei mai nehotărâţi sau, dimpotrivă, cei mai „la modă” scriitori.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
13 comentarii

Scris de pe 18 aprilie 2012 în Despre scriitori

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: