RSS

Arhive pe etichete: Orchestra de Cameră a Liceului de Muzică şi Arte plastice Sigismund Toduta Deva

Ecouri de la Noaptea Albă a bibliotecilor


A fost o noapte cu adevărat specială Noaptea Albă a Bibliotecilor, cea din 6 spre 7 octombrie 2012. După cuvântul de deschidere al domnului director, Sebastian Bara, colega mea, Carmen Barna, a avut rolul de prezentator al evenimentelor serii. Concertele suţinute au atras un număr mare de vizitatori, mai mare decât anul trecut. După estimarea mea, au fost peste 200 de oameni. Mulţi dintre ei s-au înscris pentru prima dată la bibliotecă, profitând de faptul că înscrierea a fost gratuită, alţii au restituit cărţi, au împrumutat altele – ca într-o zi obişnuită. Concertele au debutat cu Orchestra de Cameră a Liceului de  Muzică şi Arte plastice „Sigismund Toduţă” din Deva, orchestră formată din profesorii liceului. Ne-au încântat cu o selecţie de muzică clasică, foarte apreciată de public.(Mulţumesc, pentru colajul făcut, d-nului Dan Orghici.)

După ei au urmat Huniadi Cantores, o formaţie cunoscută care, a participat anterior la multe evenimente organizate de bibliotecă. Muzica renascentistă şi medievală pe care o interpretează te duce cu gândul la trecut, iar faptul că este extrem de antrenantă a făcut ca vizitatorii cei mici să ţopăie veseli pe ritm. Foarte bună, interesantă şi deosebită mi s-a părut mereu interpretarea lor iar faptul că au readus la viaţă o muzică rătăcită prin Codici este de lăudat. Instrumentele sunt doar cele care puteau fi găsite în acea perioadă. Dar vă las să vedeţi un crâmpei din concert:

Cei din urmă, dar poate cei mai aplaudaţi şi cei mai iubiţi de public au fost copiii, elevii claselor I-IV de la Liceul de muzică şi arte plastice Sigismund Toduţă, care formează Corul Arlechino, cor coordonat de profesorii Mariana Onțanu, Norina Gruian și Mariana Pleșea. Au cântat mai multe cântece, aplaudate şi foarte bine primite de public. Nu pot spune că mi-a plăcut unul mai mult decât altul, dar am ales pentru voi, pentru exemplu, unul dintre ele – Zuppa Romana

După ce concertele s-au terminat a început vizita secţiilor şi depozitelor bibliotecii, vizită coordonată de Luminiţa Vulcan şi Mihaela Ţoţa. S-au prezentat serviciile bibliotecii, unele mai puţin cunoscute publicului larg. Au fost şi în biroul de catalogare unde lucrez şi au văzut care este fluxul cărţii, cum de la achiziţie cartea trece prin mai multe mâini pentru a ajunge pe rafturi la secţiile de împrumut sau sala de lectură. După ce vizita s-a terminat, colegele mele, Mihaela Ţota şi Diana Trif, au prezentat comorile nostre de carte veche, respectiv de presă veche, pe care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva le deţine. De la ora 23.00 au început filmele de aventură: First Knight / Cavalerii mesei rotunde (1995) şi The last Samurai / Ultimul samurai (2003) care au ţinut până dimineaţa la ora 04.00.

Televiziunea a filmat şi relatat evenimentul. Iar noi am făcut o mulţime de poze care să ne aducă aminte ce bine ne-am simţit şi cât de apreciată a fost acţiunea bibliotecii, asftfel ca să ne străduim să iasă cel puţin la fel de bine şi anul viitor.

Această prezentare necesită JavaScript.

 
16 comentarii

Scris de pe octombrie 11, 2012 în Activităţi organizate, Ştiri

 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: