RSS

Arhive pe etichete: Murasaki Shikibu

Povestea doamnei Murasaki, de Liza Dalby – recomandare de lectură


povestea-doamnei-murasaki-produs_galerie_mareNu ştiu dacă ştiaţi, eu am aflat destul de târziu, că primul roman al lumii a fost scris de o femeie în urmă cu aproape o mie de ani. Este vorba despre cartea Povestea lui Genji (Genji monogatari) al scriitoarei japoneze Shikibu Murasaki (n. 978 — d. 1016). Dar oricât de interesant ar fi acest prim roman al lumii (care a apărut la noi într-o variantă prescurtată şi fragmentată a originalului, în 1969, în traducerea din limba franceză a Henriettei Yvonne Stahl) nu despre el vreau să vorbesc, ci despre romanul de debut al autoarei Liza Dalby, The Tale of Murasaki / Povestea domnei Murasaki, apărut la Humanitas Fiction în 2014 şi care este o nouă achiziţie a bibliotecii noastre. În această carte autoarea americană reuşeşte să recreeze, asemeni unui arheolog, din fragmentele istorice rămase, perioada, atmosfera şi profilul acestei misterioase prime romanciere a lumii. Având la bază o documentaţie solidă asupra perioadei şi  vieţii culturale ale acelei vremi în Japonia, romanul m-a dus cu gândul la un alt scriitor (J.R. Moehringer) şi o altă biografie imaginată despre care am vorbit recent (Sutton). Liza Dalby este o povestitoare înnăscută. Romanul ei de debut este impresionant, o frescă a societăţii acelor vremuri, plăcut şi interesant de citit. Citindu-l, afli nu doar despre viaţa autoarei Shikibu Murasaki, ci şi despre obiceiurile şi modul de viaţă japonez sau despre eticheta şi restricţiile impuse la curtea imperială a anilor 1000. Povestea vieţii reale a scriitoarei japoneze se întrepătrunde cu cea a Prinţului Genji, eroul romanului acesteia, Liza Dalby oferindu-ne şi povestea creaţiei acestui prim roman al lumii. Imaginat sub forma unor memorii pe care fiica lui Shikibu Murasaki le-ar fi găsit după moartea acesteia,  romanul este scris remarcabil, poetic, fascinant. Faptul că este scris din perspectiva personală a scriitoarei japoneze, că vezi viaţa povestită prin ochii acesteia, o simţi reală, o simţi vorbindu-ţi cu adevărat. Mi-a plăcut foarte mult şi faptul că romanul conţine şi poemele scrise de scriitoarea japoneză sau a celor cu care a întreţinut dialoguri versificate (care s-au păstrat ca documente). Versurile sunt scrise sub o forma waka, precursoare a poeziei haiku. Cu toate că epoca descrisă este atât de îndepărtată, citind cartea reuşeşti să te transpui în acele vremi pe care romanul le readuce la viaţă. Este o carte interesantă, captivantă, care prezintă personaje istorice reale, intrigi politice, ritualuri, etichetă şi o frumoasă poveste despre cum a reuşit o femeie neconvenţională să-şi depăşească condiţia impusă de canoanele societăţii, datorită minţii sale curioase şi talentului nativ de povestitoare, celebritatea aducând-o la curtea imperială.

Liza DalbyLiza Dalby (n. 1950, SUA) a vizitat prima dată Japonia în perioada liceului, ca parte a unui schimb cultural. La început i-a fost foarte greu, fiind prima şi singura elevă străină a univesitaţii Saga (1960). Cu toată bariera lingvistică, sau poate tocmai datorită efortului depus pentru eliminarea acesteia, Liza a început să aprecieze cultura, să asimileze mai bine limba şi comportamentul social.  Probabil atunci a fost momentul în care a început pasiunea ei pentru cultura japoneză. A învăţat să cânte la shamisen (instrument cu coarde, asemănător chitarei) lucru care ulterior i-a devenit folositor pentru a putea intra in lumea gheişelor. Acest lucru s-a întâmplat când a revenit în Japonia pentru a-şi da teza de doctorat în antropologie. Numele japonez pe care Liza l-a primit când a devenit membră a comunităţii gheişelor a fost Ichijiku, ea fiind de altfel şi singura străină devenită gheişă din Japonia. Cărţile ei ichigiku2non-beletristice Gheisa şi Kimono i-au adus recunoaşterea ca expertă în cultura japoneză. Precum J.R. Moehringer (care după apariţia cărţii sale Dulcele bar a fost angajat consultant pentru autobiografia lui Andre Agassi), Liza Dalby a fost atât consultanta lui Arthur Golden pentru romanul său Memoriile unei gheişe, cât şi a lui Steven Spielberg la ecranizarea acestei cărţi. Am simţit nevoia să subliniez aceste fapte biografice ale autoarei tocmai pentru a demonstra că, pe lângă talentul incontestabil de povestitoare, fina şi aprofundata cunoaştere asupra lumii nipone fac ca romanul Povestea doamnei Murasaki să fie atât de credibil, de real.

P. S. Câteva informaţii despre perioadă care mi-au stârnit interesul: În secolul al XI-lea, când a trăit Shikibu Murasaki, cunoştiinţele literare, artistice, erau apanajul bărbaţilor, femeilor nefiindu-le îngăduită scrierea cu caractere chinezeşti (preluată de japonezi prin Coreea), folosită de bărbaţi şi în scrierile oficiale. Femeile foloseau scrierea cu caractere japoneze, Hiragana. Această scriere care la început era folosită doar de femei sau în scrisori, a început să fie utilizată în literatură şi de bărbaţi. Cert este că, potrivit informaţiilor pe care le-am găsit, Povestea Prinţului Genji  (Povestea lui Genji) a fost scrisă cu acest tip de scriere.

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi auzit de acest prim roman al lumii? Aţi citit cartea sau aţi văzut filmul Memoriile unei gheişe? Sunteţi atraşi de cultura japoneză? Aţi citit cartea Lizei Dalby? Ce alte cărţi de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Ce ştiţi despre gheişe?

 

Etichete: , , , , , , , , ,

„Pamela sau Virtutea răsplătită” de Samuel Richardson, primul roman epistolar din literatura engleză


Mă gândeam zilele trecute cât de multe cărţi sunt apărute, cât de multe romane, cât de diversificate sunt stilurile, temele şi de fapt cât de mult ne place să citim romane. Totuşi, şi acest gen literar a trebuit să facă primul pas. Se pare că primul roman a fost Povestea lui Genji, autoarea lui fiind o femeie, Murasaki Shikibu, care, în anul 1010, a avut răbdarea să scrie un roman de 1000 de pagini. Primul roman epistolar, adică sub formă de scrisori, s-a scris mai târziu, în Anglia. Pamela sau Virtutea răsplătită, carte scrisă de Samuel Richardson, a apărut în 1740 şi este romanul în cauză. L-am citit pe vremea când eram în liceu, total întâmplător,  fără să ştiu că, ulterior, la facultate o să fie lectură obligatorie, deoarece este primul roman epistolar din literatura engleză şi unul dintre primele romane de dragoste. A fost şi primul roman epistolar pe care l-am citit. Am pornit curioasă şi mi se părea că trebuie să fie plictisitor să citesc ceva fără dialog. Am savurat însă romanul, o poveste în care o fată cinstită şi muncitoare, lucrând în casa unui nobil, este asaltată de fiul familiei, un fustangiu notoriu. Iniţial fata este angajată ca şi cameristă a mamei tânărului în cauză. Doamna o iubeşte mult şi până ce ea trăieşte, viaţa fetei este foarte bună. Din nefericire doamna moare şi tânăra fată se află, dintr-o dată, asediată de atenţiile nedorite ale stăpânului său. Acesta recurge la diferite mijloace şi tertipuri spre a o păcăli şi a seduce. Povestea prinde contur prin scrisorile pe care Pamela le scrie părinţilor săi, care îi răspund sfătuind-o să aibă grijă de virtutea sa 🙂 Scrisorile par un dialog între Pamela şi părinţii săi. Lupta pe care o duce Pamela este cu atât mai grea, cu cât se simte atrasă şi ea de tânăr. O carte cu subiect desuet astăzi, un roman de dragoste aparte şi care a ajuns unul dintre romanele clasice ale literaturii universale prin felul în care este scris şi chiar prin problematica temei sale. Relaţiile dintre personaje ne transpun într-o epocă demult apusă. Clasele sociale sunt bine delimitate, orice relaţie apropiată, care să devină legitimă, între bogaţi şi săraci este de neconceput. Relaţiile sunt limitate la aventuri sordide. Tocmai de aceea Pamela este diferită, pentru că oferă o speranţă tinerelor cameriste ale acelei vremi printr-un sfârşit romantic şi ideal, răsplătind virtutea unei fetei cuminţi. Totuşi finalul nu este surprinzător, deoarece autorul, deja din titlu, pregăteşte cititorul, prin alternativa dată titlului principal: Pamela sau Virtutea răsplătită. Cartea, moralizatoare, este şi o critică adusă celor bogaţi pentru felul în care se poartă cu persoanele privite ca fără însemnătate, îndemnând în acelaşi timp fetele să devină conştiente de puterea pe care o are virtutea şi puritatea. Cartea a fost un bestseller al vremurilor sale, fiind reeditată de 5 ori în primele 11 luni de la apariţia sa. A fost şi unul dintre romanele interzise de cenzură pentru scenele sale sexuale 🙂 Dacă a fost interzis cu atât mai interesantă a devenit în ochii cititorilor. Datorită succesului neaşteptat al acestei cărţi a lui Richardson, stilul epistolar a devenit extrem de popular în secolul al XVIII-lea, în Anglia.

Vă recomand şi această carte, uşor de citit, pentru a face o incursiune în lumea şi moravurile anilor 1700 sau pentru a citi încă un roman de dragoste.

Un alt roman epistolar, care mi-a plăcut, a fost Orfana a scriitoarei Jean Webster.  O poveste amuzantă al unei orfane, foarte talentată la literatură şi care este trimisă la studii de un anonim binefăcător care aşteaptă de la ea scrisori în schimb, pentru a-i putea monitoriza evoluţia literară. Aşa că tânăra Jerusha Abbott îşi povesteşte întreaga experienţă de viaţă în campusul universitar în aceste scrisori către Daddy-Long-Legs, o poreclă afectuoasă pe care i-a dat-o binefăcătorului ei. O carte extrem de uşor de citit, o poveste de dragoste şi de această dată, dar textul reuşeşte să te captiveze prin umorul cu care este scris. Apărută în 1912 această carte a fost ecranizată de mai multe ori, una din ecranizări, în regia lui Jean Negulesco (Daddy-Long-Legs, 1955), avându-i în rolurile principale pe Leslie Caron şi Fred Astaire. Filmul este o comedie muzicală, desigur. Totuşi mie cartea mi-a plăcut extrem de mult. O recomand cu mare căldură şi îmi pare rău că nu a mai fost reeditată din 1970. Din păcate, biblioteca noastră are doar un exemplar la sala de lectură. Totuşi am găsit textul online, mulţumită Proiectului Gutenberg, în limba engleză, pentru cunoscători, aici,   iar filmul muzical, care ecranizează această carte îl puteţi vedea apăsând aici, din păcate fără subtitrare în română.

Voi aţi citit romane epistolare, v-au plăcut? Puteţi să-mi daţi exemple?

Vă recomand să-i citiţi şi pe: Recenzii beletristice, Almanahe, Andra PavelB’ Blogul micului burlac, Emil Călinescu.Eu, Addicted, Anzhela, Aventurile Alexutzei în căutarea fericirii, ChGabriela, Laura Meleacă – Cinemateca Trisk, Cinemagazin.ro, Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Filme – cărţi, Fructizta – carte şi film, Innerspacejournal, Luna Pătrată, Moniqueclassique’s blog, Movie Zone – Piratul cinefill, Personalitate autentică, Some Words, Stefania’s, Suflet vorbitor, Teo Negură şi Sayuki’s blog

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: