RSS

Arhive pe etichete: lectura obligatorie

Care e lectura, genul vostru preferat?


booksCum ne alegem lecturile? Ce primează atunci când facem această alegere? Vorbeam într-un articol despre gustul pe care, fiecare din noi l-am dezvoltat de-a lungul timpului şi importanţa acestuia. Militam atunci pentru lectura diversificată, deşi majoritatea avem un gen preferat. Având în vedere afluenţa editorială, multitudinea titlurilor apărute, ce alegem – nume cunoscute, scriitori verificaţi de timp (cum s-ar zice, clasici), urmărim o anumită temă, un trend (vampiri, îngeri, vârcolaci) sau ne place, cu precădere, un anumit gen (science-fiction, horror, thriller, romane de dragoste, poliţiste, biografii, lumi distopice … )? Suntem influenţaţi de prieteni? De ceea ce citim pe blogurile de profil? De ecranizările care se fac (ne place filmul şi atunci citim şi cartea)?

Eu una tind să prefer cărţile care au o componentă de dragoste, indiferent de genul sauoameni ingragostiti tema acestora. Dar am găsit cărţi deosebite şi interesante şi printre cele non-beletristice, mi-au plăcut biografii şi autobiografii ale unor personalităţi, scriitori, actori, oameni politici, etc. A trebuit să citesc şi cărţi care mi-au rămas întipărite în minte, m-au îngrozit şi nu mi-au plăcut. Vorbesc aici despre Kafka (Metamorfoză, Colonia penitenciară). Tot de Kafka, în schimb, mi-a plăcut Procesul. Nu ştiu dacă se poate spune despre o carte cum e Procesul, că îţi place. Poate fi interesant scrisă, poate avea similitudini cu unele situaţii prin care ajungem să trecem prin viaţă, poate fi derutantă şi poate să o înţelegi mai bine la o a doua lectură. Nu poţi judeca, „premia” în sinea ta, în mod egal toate cărţile. Unele sunt romantice, altele triste, altele pline de fantezie, altele te binedispun fiind comice şi nu toate îţi plac în aceeaşi măsură. Poate nu spui că îţi „place” o carte densă, în care te pierzi şi al cărui fir îl regăseşti cu greu, cum a fost Pendulul lui Foucault, poţi să spui că este un unicat în literatură, că oferă informaţii enciclopedice şi că te trimite neapărat la multe alte cărţi, devenind un pilon pe care poţi ulterior să-ţi dezvolţi cultura.

uplateCe părere aveţi despre obligativitatea lecturii? Mie una mi-a displăcut teribil să fiu nevoită să citesc chiar şi atunci când eram elevă, de asta citeam, înainte de-a fi obligată, fiecare carte despre care ştiam că va intra, la un moment dat, în lista de lecturi obligatorii. Aşa că, fără să fiu influenţată de ceea ce aş fi învăţat la şcoală, rămâneam cu o părere (onestă) personală privitor la carte. Indiferent ce citeam ulterior din critici nu mă influenţa atât de mult, cum o făcea prima lectură. În definitiv scriitorul nu scrie pentru critici. Scrie pentru sine şi în speranţa că va fi citit. Nu ştiu ce părere ar avea Eminescu despre faptul că s-au scris tomuri de cărţi despre opera lui, dar mai ales faptul că pentru unii profesori pare să fie mai important să ştii ce au avut de spus criticii despre aceasta, decât să-ţi spui opinia personală. Suntem în general reticenţi la nou, la un alt fel de a privi lucrurile decât suntem obişnuiţi. Dar nu este revigorant să vezi că există multe opinii, că părerea ta poate fi confirmată sau infirmată de alţii? Eu mă bucur când există comentarii la articolele mele. Dacă îmi susţin părerea sunt mulţumită că am scris oarecum în asentimentul celor care au citit cartea, dar sunt multe cazuri în care o opinie contrară mi s-a părut interesantă, un alt fel de vedea opera mi se părea întregitor şi oferă o altă perspectivă acesteia. Este diferenţa dintre a te privi în oglindă sau a privi pe geam. Dacă eşti Narcis, vei alege întotdeauna oglinda sau unda lacului, dar dacă vrei să vezi mai mult trebuie să priveşti în jur, să vezi peisajul.

Dar despre cărţile pe care „este obligatoriu” (mi s-a spus odată că, este un „must”) să le citeşti dacă vrei să dovedeşti că ai cultură, iar exemplul oferit a fost romanul Ulise, a scriitorului James Joyce? Ce ziceţi de „obligativitatea” de „bon-ton”? Dacă lecturile obligatorii în şcoală au rolul lor pentru a uniformiza învăţământul la nivel naţional, în aşa fel încât elevii să poată susţine un examen, nu cred că înţeleg snobismul literar. Ai reuşit să citeşti Ulise şi vrei ca toată lumea să ştie? Oricum, eu prefer cu mult mai mult povestirile lui Joyce, Oamenii din Dublin. Dar asta este doar părerea mea 🙂 Sfatul meu ar fi să citiţi fără preconcepţii şi pe cât posibil, fără să fiţi obligaţi să o faceţi. Veţi simţi cu totul altfel plăcerea oferită de lectură. La urma urmelor, cărţile, pornind de la poveşti, la romane şi poezii, au fost create pentru a oferi distracţie, nu pentru a fi o corvoadă. Este minunat să faci o incursiune în lumea creată de cineva, să simţi cum prind viaţă în faţă ochilor tăi eroii unei poveşti.

help-books-aj.svg_aj_ash_01Întrebări multe şi multe posibile răspunsuri! Sunt curioasă voi ce spuneţi!? Ce credeţi şi care ar fi genul vostru preferat, cărţile care v-au plăcut cel mai mult? Ce credeţi că ar fi benefic de schimbat, modificat, îmbunătăţit în ceea ce priveşte lectura elevilor? Cum aţi perceput voi sau copiii voştri, obligativitatea de-a privi într-un anume fel opera scriitorilor? Cât credeţi că ar conta originalitatea, în cazul unui examen naţional?

Photos credit https://openclipart.org/ ; http://creativecommons.org/ (public domain)

 

 

Etichete: , , , , , , , ,

Ştim să citim? Sfaturi utile pentru a învăţa


Am povestit mult cu copiii şi mi-am dat seama că mulţi, mai ales dintre cei care citesc puţin, nu sunt obişnuiţi să citească şi nu pot să se concentreze asupra lecturii în sine. Cu cât citeşti mai mult, cu atât ţi-e mai uşor să citeşti şi frazele se leagă într-un fel, formând imagini. De fapt, lectura de asta este atât de bună, pentru că îţi dezvoltă imaginaţia. Mulţi dintre cei tineri nu pot citi, sau se plictisesc citind descrieri cum apar în operele lui Mihail Sadoveanu sau Jókai Mór, spre exemplu. Când citeşti, la început, înveţi să citeşti literele, apoi formarea cuvintelor şi abia apoi legi fraze întregi. Mulţi, însă, nu reuşesc să se concentreze asupra frazelor pentru că nu au încă deprinderea de a urmări sensul frazelor, ei se concentrează tot pe cuvinte. Deprinderea asta se formează în timp şi, atunci, în mod automat, faci un fel de rezumat a ceea ce ai citit până în momentul respectiv.

Poate că este greşit startul. Odată ce priveşti lectura ca fiind obligatorie este greu să o apreciezi. Pontul pe care vi-l împărtăşesc este să nu citiţi nimic ca şi când aţi fi forţaţi, obligaţi. Gândiţi-vă altfel la lectura care vă este recomandată s-o citiţi. Trebuie să fie bună de ceva dacă a rămas prin timp şi a fost studiată de atâta lume. Dacă o veţi trata de la început ca pe ceva interesant, veţi găsi în mod sigur ceva care să vă atragă şi să vă capteze interesul. În plus, vă recomand să nu lăsaţi mess-ul, skype-ul sau facebook-ul deschis pentru că atenţia voastră va fi distrasă şi nu veţi putea intra în atmosfera creată de autor. Poate că este bine ca muzica pe care o ascultaţi de obicei să fie dată foarte încet sau să o închideţi, dacă vă împiedică să vedeţi, cu ochii minţii, descrierile făcute în carte. Pentru a reuşi să citiţi cât mai mult şi mai bine ar trebui să vă faceţi un fel de plan, de care să vă ţineţi.

  • Să zicem că stabiliţi un număr de pagini pe care să le citiţi zilnic. La început va fi greu, dar cu timpul veţi vedea că veţi depăşi numărul de pagini pe care vi le-aţi propus şi nici nu vă veţi da seama.

  • Tot la fel, ar trebui să estimaţi un timp până când citiţi şi terminaţi cartea începută. Dacă veţi reuşi să o terminaţi mai repede puteţi să vă premiaţi :).

  • Pentru când terminaţi o lectură este bine aveţi deja o listă de lecturi pe care aţi vrea să le citiţi, pentru ca să vă apucaţi de următoarea 🙂 

  • Ca bibliotecar, vă rog să puneţi un semn de carte acolo unde rămâneţi, nu îndoiţi marginile şi nu lasaţi cartea deschisă, pentru că se deteriorează mai uşor. Nu subliniaţi cartea decât dacă este a dumneavoastră personală şi vreţi să reţineţi şi să vă întoarceţi la citatul respectiv.

O altă problemă ar fi refuzul, mai ales al tineretului de azi, de a citi cărţi fără multă acţiune şi dialoguri. Cărţile care apar astăzi sunt scrise în mod comercial atractive pentru cititori. Multe dintre ele nu sunt valoroase ca lectură şi nu prezintă viziuni sau idei noi, ci sunt doar frumos şi alert prezentate. Pentru asta elevii citesc cu greu operele clasice. Acelea au multe descrieri pentru care este nevoie să ai o imaginaţie deja formată. Cred că este important să-ţi imaginezi peisajul ca şi când ai vedea un film în faţa ochilor. Cititul dezvoltă inteligenţa şi imaginaţia creativă, fiindcă de îndată ce citeşti devii atât regizorul cât şi actorii cărţii respective, iar ceea ce-ţi imaginezi este o percepţie unică asupra operei scrise. Asta este contribuţia ta la opera scrisă, felul în care o vezi şi înţelegi textul. Multe cărţi sunt ecranizate. Cărţile clasice pe care le citim pentru şcoală au fost chiar de mai multe ori, sub diferite viziuni regizorale, ecranizate. Dar astea sunt viziunile regizorilor respectivi. Filmul este concepţia unui regizor şi îţi redă într-un singur chip acţiunea, peisajul, creeind tipare. De asta o carte este mai bună decât un film, oricât de bun ar fi filmul. Felul în care tu îţi închipui lumea şi personajele este de obicei mai viu, mai interesant şi mai plin de culoare decât o poate face filmul. Cred că de asta poţi citi şi reciti o carte la vârste diferite şi având experienţe diferite. Cu cât acumulezi experienţă de viaţă înţelegi altfel o carte, o vezi sub un alt aspect şi reţii alte faţete ale ei.

Îi salut şi recomand să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu, AnzhelaMovies, ChGabriela, Almanahe, Pluta cu paparude, Cinemagazin.ro, Laura Meleaşcă (Cinemateca Trisk), Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti (Cu capul în nori), Fructitza (Carte şi film), Innerspacejournal, Iulia Radu, LaFeeBlanche, Luna PătratăStefania’s, Teo Negură.

Mi-ar place dacă aţi citi, pentru relaxare, cărţile Oanei Stoica Mujea sau blogul ei

 
44 comentarii

Scris de pe mai 31, 2012 în Sfaturi utile

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: