RSS

Arhive pe etichete: imaginaţia creativă şi lectura

Ştim să citim? Sfaturi utile pentru a învăţa


Am povestit mult cu copiii şi mi-am dat seama că mulţi, mai ales dintre cei care citesc puţin, nu sunt obişnuiţi să citească şi nu pot să se concentreze asupra lecturii în sine. Cu cât citeşti mai mult, cu atât ţi-e mai uşor să citeşti şi frazele se leagă într-un fel, formând imagini. De fapt, lectura de asta este atât de bună, pentru că îţi dezvoltă imaginaţia. Mulţi dintre cei tineri nu pot citi, sau se plictisesc citind descrieri cum apar în operele lui Mihail Sadoveanu sau Jókai Mór, spre exemplu. Când citeşti, la început, înveţi să citeşti literele, apoi formarea cuvintelor şi abia apoi legi fraze întregi. Mulţi, însă, nu reuşesc să se concentreze asupra frazelor pentru că nu au încă deprinderea de a urmări sensul frazelor, ei se concentrează tot pe cuvinte. Deprinderea asta se formează în timp şi, atunci, în mod automat, faci un fel de rezumat a ceea ce ai citit până în momentul respectiv.

Poate că este greşit startul. Odată ce priveşti lectura ca fiind obligatorie este greu să o apreciezi. Pontul pe care vi-l împărtăşesc este să nu citiţi nimic ca şi când aţi fi forţaţi, obligaţi. Gândiţi-vă altfel la lectura care vă este recomandată s-o citiţi. Trebuie să fie bună de ceva dacă a rămas prin timp şi a fost studiată de atâta lume. Dacă o veţi trata de la început ca pe ceva interesant, veţi găsi în mod sigur ceva care să vă atragă şi să vă capteze interesul. În plus, vă recomand să nu lăsaţi mess-ul, skype-ul sau facebook-ul deschis pentru că atenţia voastră va fi distrasă şi nu veţi putea intra în atmosfera creată de autor. Poate că este bine ca muzica pe care o ascultaţi de obicei să fie dată foarte încet sau să o închideţi, dacă vă împiedică să vedeţi, cu ochii minţii, descrierile făcute în carte. Pentru a reuşi să citiţi cât mai mult şi mai bine ar trebui să vă faceţi un fel de plan, de care să vă ţineţi.

  • Să zicem că stabiliţi un număr de pagini pe care să le citiţi zilnic. La început va fi greu, dar cu timpul veţi vedea că veţi depăşi numărul de pagini pe care vi le-aţi propus şi nici nu vă veţi da seama.

  • Tot la fel, ar trebui să estimaţi un timp până când citiţi şi terminaţi cartea începută. Dacă veţi reuşi să o terminaţi mai repede puteţi să vă premiaţi :).

  • Pentru când terminaţi o lectură este bine aveţi deja o listă de lecturi pe care aţi vrea să le citiţi, pentru ca să vă apucaţi de următoarea 🙂 

  • Ca bibliotecar, vă rog să puneţi un semn de carte acolo unde rămâneţi, nu îndoiţi marginile şi nu lasaţi cartea deschisă, pentru că se deteriorează mai uşor. Nu subliniaţi cartea decât dacă este a dumneavoastră personală şi vreţi să reţineţi şi să vă întoarceţi la citatul respectiv.

O altă problemă ar fi refuzul, mai ales al tineretului de azi, de a citi cărţi fără multă acţiune şi dialoguri. Cărţile care apar astăzi sunt scrise în mod comercial atractive pentru cititori. Multe dintre ele nu sunt valoroase ca lectură şi nu prezintă viziuni sau idei noi, ci sunt doar frumos şi alert prezentate. Pentru asta elevii citesc cu greu operele clasice. Acelea au multe descrieri pentru care este nevoie să ai o imaginaţie deja formată. Cred că este important să-ţi imaginezi peisajul ca şi când ai vedea un film în faţa ochilor. Cititul dezvoltă inteligenţa şi imaginaţia creativă, fiindcă de îndată ce citeşti devii atât regizorul cât şi actorii cărţii respective, iar ceea ce-ţi imaginezi este o percepţie unică asupra operei scrise. Asta este contribuţia ta la opera scrisă, felul în care o vezi şi înţelegi textul. Multe cărţi sunt ecranizate. Cărţile clasice pe care le citim pentru şcoală au fost chiar de mai multe ori, sub diferite viziuni regizorale, ecranizate. Dar astea sunt viziunile regizorilor respectivi. Filmul este concepţia unui regizor şi îţi redă într-un singur chip acţiunea, peisajul, creeind tipare. De asta o carte este mai bună decât un film, oricât de bun ar fi filmul. Felul în care tu îţi închipui lumea şi personajele este de obicei mai viu, mai interesant şi mai plin de culoare decât o poate face filmul. Cred că de asta poţi citi şi reciti o carte la vârste diferite şi având experienţe diferite. Cu cât acumulezi experienţă de viaţă înţelegi altfel o carte, o vezi sub un alt aspect şi reţii alte faţete ale ei.

Îi salut şi recomand să-i citiţi şi pe: Emil Călinescu.Eu, AnzhelaMovies, ChGabriela, Almanahe, Pluta cu paparude, Cinemagazin.ro, Laura Meleaşcă (Cinemateca Trisk), Convieţuire, Cronicile unui psihoterapeut, Andreotti (Cu capul în nori), Fructitza (Carte şi film), Innerspacejournal, Iulia Radu, LaFeeBlanche, Luna PătratăStefania’s, Teo Negură.

Mi-ar place dacă aţi citi, pentru relaxare, cărţile Oanei Stoica Mujea sau blogul ei

 
44 comentarii

Scris de pe 31 mai 2012 în Sfaturi utile

 

Etichete: , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: