RSS

Arhive pe etichete: hans christian andersen

Frumoasa balerină – poveste, desen animat şi o acţiune la bibliotecă


Painting of Andersen, 1836, by Christian Albre...

Am devenit din nou copil alături de elevii clasei a V-a, pe parcursul unei ore în care am vizionat împreună un desen animat, Frumoasa balerină. Filmul se bazează pe povestea lui Hans Christian Andersen, Pantofiorii cei roşii/ Fetiţa cu pantofiori roşii. Din poveste a fost preluată doar partea în care fetiţa era săracă, îşi dorea să danseze şi pantofiorii roşii cei blestemaţi care o făceau să danseze. Eu cred că este mai degrabă o recreere după filmul The Red Shoes (1948), care are la baza povestea, decât povestea în sine. Am scris, anterior despre destinul poveştilor ecranizate, despre succesul filmelor care s-au bazat pe o poveste. Cât despre această ecranizare, care păstrează doar morala poveştii iniţiale, pot spune că a  recreat povestea, făcând-o mai puţin tristă şi dureroasă. Să zicem că a fost ajustată după sistemul modern „politically corect”, pentru a nu înspăimânta copiii prea tare. Având în vedere că mie nici acum la recitire nu mi-a plăcut cât de crud final a avut povestea şi nu mi s-aThe Gypsy balerina - desene animate părut o lecţie bună pentru copii, mă gândesc că aşa, morala este mai bine receptată. A fost o poveste cu tâlc, frumoasă. În desenele animate, fata sărmană din basm face parte dintr-o şatră care colindă ţara şi viaţa ei, deşi sărmană, are momente vesele şi frumoase. Fata, pe nume Sonia, iubeşte dansul, visează să devină dansatoare, dar este prea timidă să danseze în public, aşa că visul ei pare să rămână un simplu vis. La o petrecere dată în şatra în care locuia, apare un tânăr muzician, Kevin, care, împreună cu mama ei, o încurajează să danseze şi alături de el prinde curajul de a dansa în public. Acesta este primul pas pentru a ajunge dansatoare. Se îndrăgosteşte de acest tânăr misterios, care pare să fie pe fugă. Kevin îi dă cadou o agrafă de păr chiar înainte să dispară. Pleacă pentru a reuşi să clarifice problemele pentru care sunt acuzaţi părinţii săi. Sonia nu ştie acest lucru şi crede că a părăsit-o. Al doilea pas pentru a-şi împlini visul, este cel de a fi acceptată la o companie de balet dintr-un mare Pantofii roşii-1948-imagineoraş.  Când şi acest lucru se întâmplă dorinţa ei de a deveni prim balerină o face să uite de tot ceea ce îi era drag. Apar şi pantofii cei roşii pe care îi cumpăra renunţând la agrafa primită în dar. Renunţând la agrafă sacrifică ceea ce-i era drag şi pantofi cei roşii o fac să danseze foarte frumos, dar nu mai reuşeşte să se oprească din dans. Să fie oare iubirea suficientă pentru a o salva? Chiar dacă filmul este mai blând decât povestea scrisă de Andersen, morala este aceiaşi. 

Copiii au fost foarte încântaţi de poveste şi de finalul ei. Sper să fi învăţat că, în viaţă, nu trebuie să sacrifici tot ceea ce iubeşti pentru a obţine altceva ce ţi se pare valoros pe moment. Am rămas şi eu pe gânduri şi m-am gândit că recent am primit sfatul de a reciti basmele lui Slavici cu ochi de om adult. Eu cred că toate poveştile par altfel şi le înţelegi diferit când ai trecut prin viaţă. Copil fiind, urmăreşti mai mult firul poveştii şi poţi să experimentezi emoţiile, înţelegându-le cu sufletul mai mult decât cu gândul. După ce-am recitit povestea lui Andersen, acum la maturitate, zic că povestea de noapte bună pe care o citim copiiilor noştri este o lecţie nu doar pentru ei, ci şi pentru noi. Pe lângă emoţii şi sentimente ar trebui să adăstăm şi cu gândul asupra lor. Eu m-am gândit la câte am renunţat în viaţă pentru că aveam senzaţia că le voi regăsi neschimbate şi la îndemână mai târziu, când voi avea timp.

Eu cred că dintre toate poveştile cel mai mult mi-a plăcut Cenuşăreasa – povestea şi ecranizările ei, despre care am şi scris.

Întrebarea mea pentru astăzi: Care este povestea voastră favorită şi ce aţi învăţa din poveşti acum la maturitate?

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

O carte, două, trei … un plus de cultură


Cărţile bune sunt cele care te pot transpune într-o lume nouă, o atfel de lume, sunt cele care te fac să simţi, să gândeşti, să speri, să crezi, să visezi colorat. Pentru fiecare din noi, genul lecturii care ni se potriveşte poate fi diferit. În general, cărţile de cultură generală sunt cele considerate clasice. Autorii acestor cărţi s-au verificat în timp, ei rămânând veşnic „la modă”, iar subiectele atinse în acestea au fost ulterior dezvoltate de alţi autori moderni ori ecranizate şi reecranizate. Am găsit mai multe forumuri în care s-au făcut liste de cărţi preferate. Este un punct de plecare pentru cineva care doreşte să citească şi să-şi facă baza de cultură necesară. Pentru mine, personal, cele mai bune cărţi nu sunt doar una sau două şi nu pot să spun că mi-a plăcut una mai mult decât cealaltă. Eu cred că fiecare carte citită a fost bună pentru vârsta la care am citit-o.

În copilărie basmele şi lumea lor m-au încântat. Mi-am imaginat mereu că sunt una dintre eroinele de poveste, aşa că una din recomandări este colecţia „Poveşti nemuritoare” / Nagyapó mesefája. Basmele scrise de Hans Christian Andersen, poveştile Fraţilor Grimm, Ion Creangă sau cele ale lui  Charles Perrault au locul lor în amintirile mele şi au pus primele cărămizi la fundaţia culturii mele. După ce am început să citesc temeinic mi s-a deschis prima uşă către crearea lumii şi legendele ei, citind „Legendele Olimpului” ale lui Alexandru Mitru. Am râs cu lacrimi citind „Recreatia Mare” de Mircea Sîntimbreanu. Mi-a plăcut povestea şi intriga din „Secretul celor două Lotte” de Erich Kästner, M-a întristat „Micul prinţ” de Saint-Exupery şi am sperat că pe planeta lui va reînvia. Am râs şi am sperat alături de „Micul lord” de Frances Hodgson Burnett şi m-am aventurat în lumea mare cu Huckleberry Finn şi Tom Sawyer de Mark Twain.

În adolescenţă am iubit cărţile de aventuri, de capă şi spadă, cele cu indieni, SF-urile şi prin urmare am citit autori ca Alexandre Dumas, Michel Zévaco, sir Walter Scott,  Karl May, James Fenimore Cooper, Jules Verne. Titlurile sunt multe şi nu pot să mă întind „la poveşti” înşirând doar titluri. Citeam mult şi până târziu, iar părinţii mei se supărau că nu dorm. Îmi amintesc că tata a scos siguranţa de curent ca să mă oblige să mă culc. Dar cum să dorm când poveştile erau acolo şi mă aşteptau, iar lumea lor magică se suprapunea lumii reale, care nu avea acelaşi farmec. Citind, puteam fi oricine, puteam să întruchipez orice personaj şi ajungeam să îl cunosc mai bine ca pe mine. Adolescenţa este vârsta întrebărilor, vârsta indeciziilor, vârsta descoperirii de sine în faţa lumii. De multe ori simţi nevoia să găseşti răspunsuri în poveştile altora. Mulţi se destăinuie prietenilor. Totuşi cel mai bun prieten este o carte. Ea este tăcută, te ascultă, îţi dă poveţe şi este alături de câte ori o deschizi.

În tinereţe am preferat scriitorii care descriau lumi şi societăţi, ale căror cărţi erau nişte fresce ale timpului lor sau investigau amănunţit sufletul omenesc. N-am o listă a scriitorilor, ci pot să-i amintesc pe câţiva care îi simt şi azi aproape de suflet: Balzac, Dickens, Stendhal, Jane Austen, Surorile Bronte, Thomas Hardy, Sienkiewicz, Dostoievski, Cehov, Tolstoi (Lev şi Aleksei), Solohov, Margaret Mitchell şi … parcă nu mă pot opri. Simt că îi trădez pe unii dacă nu-i amintesc aici. Am visat la iubiri ca acelea din romane, m-am temut de finalitatea lor, am simţit durerea acută şi am citit mai departe.

Bineînteles că şi eu, ca toată lumea probabil, am citit şi citesc multe cărţi poliţiste. Cărţile autorilor cum sunt Agatha Christie, Raymond Chandler,  Arthur Conan Doyle, Dashiell Hammett sau Rodica Ojog-Braşoveanu m-au ţinut cu sufletul la gură şi m-au învăţat să citesc repede ca să pot ajung cât mai repede la descoperirea criminalului. Sunt momente în care o carte de dragoste te relaxează, altădată o carte poliţistă îţi ia gândul de la problemele cotidiene. Sunt cărţi pe care ai vrea să le citeşti cât mai repede pentru a le afla deznodământul şi pe care totuşi nu ai vrea să termini niciodată pentru că te-ai ataşat de personaje şi îţi place lumea în care te găseşti. Cred că acest tip de ataşament a fost descoperit de producătorii de seriale. Iubind personajele eşti dispus să vezi ce s-a mai întâmplat cu ele într-o săptămână…

Cărţile mi-au dechis drum spre lume şi de aceea mă întorc acum să le întorc favorul, când pierd atât de mult teren în faţa internetului, a jocurilor pe calculator, a filmelor şi a televiziunii. Aştept comentariile voastre şi, eventualele, liste de lectură sau titluri preferate.

 
28 comentarii

Scris de pe aprilie 28, 2012 în Recomandări de lectură

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: