RSS

Arhive pe etichete: Filiala 3

Cărţi noi, reeditări ale cărţilor bune


Sunt cărţi bune, sunt cărţi frumoase. Uneori au amândouă calităţile. Uneori sunt doar cărţi care arată bine, extrem de atractive şi care te fac să le iei în mână, doar pentru că îţi place aspectul. Această primă atracţie este munca copertatorului şi a editorului. Munca scriitorului este, însă, cea care ne face să rămânem să citim cartea. O carte nouă cu pagini albe, cu miros de nou nu este suficientă pentru o relaţie apropiată, pentru pierderea timpului alături de ea. De aceea bibliotecile cumpără nu doar titluri noi apărute, ci şi foarte multe reeditări ale unor titluri consacrate, care şi-au verificat valoarea în timp. Ele nu sunt parte a unei mode. În timp, ca unui vin vechi, bun, le-a crescut valoarea. Unele fac parte dintre lucrările studiate în şcoli, acestea pot fi categorisite clasice. Altele sunt doar cerute de public. În acest caz, editurile au siguranţa că vor fi vândute dacă le reeditează. Aceste cărţi sunt o parte din recomandările mele. Sunt foarte mulţi autori reeditaţi. Nu vreau să fac o selecţie ci doar să-i înşir pe câţiva dintre cei ale căror lucrări le puteţi găsi pe rafturile filialei 3: Jane Austen, Charles Dickens, Karinthy Frigyes, Robert Merle, Szabó Magda, Gárdonyi Géza, Jókai Mór, Rudyard Kipling, Fodor Sándor şi mulţi alţii.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame
 
2 comentarii

Scris de pe aprilie 12, 2012 în Noi apariţii editoriale

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Deschiderea Centrului Biblionet la Filiala nr. 3


Un lucru important pentru voi s-a întâmplat deja! Pe 27 februarie 2012 a avut loc inaugurarea Centrului Biblionet la Filiala nr. 3  a Bibliotecii Judeţene Ovid Densusianu Hunedoara-Deva. S-a tăiat panglica, pe care, de altfel, am păstrat-o ca amintire pentru posteritate. Martori la eveniment am fost mai multi, cei care au tăiat panglica au fost chiar directorii Sebastian Bara (biblioteca judeţeană) şi Kocsis Attila (grupul şcolar) cât şi coordonatorul nostru, Daniel Oprean.

Aşteptam şi noi cu nerăbdare acest eveniment, dar tinerii ne-au întrecut, iar entuziasmul lor faţă de această noutate oferită de biblioteca noastră, a fost molipsitor. Toate cele 10 calculatoare ale centrului s-au ocupat imediat, multi alţii aşteptându-şi, curioşi şi nerăbdători, rândul la calculator.

Mulţumim pentru această realizare tuturor celor implicaţi activ: IREX România, colegilor noştri traineri, coordonatorului nostru, directorului Sebastian Bara, cât şi, bineînţeles, Fundaţiei Bill şi Melinda Gates pentru donaţia generoasă.

De atunci încoace, mulţi dintre cei aflaţi la deschidere au devenit permanenţii noştri vizitatori. O idee bună şi pentru voi! Dacă vreţi să accesaţi INTERNETUL GRATUIT, o puteţi face acum şi din cocheta noastră locaţie.Vă aşteptăm cu drag

Această prezentare necesită JavaScript.

 
5 comentarii

Scris de pe aprilie 6, 2012 în Ştiri

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: