RSS

Arhive pe etichete: Editura Humanitas

Povestea doamnei Murasaki, de Liza Dalby – recomandare de lectură


povestea-doamnei-murasaki-produs_galerie_mareNu ştiu dacă ştiaţi, eu am aflat destul de târziu, că primul roman al lumii a fost scris de o femeie în urmă cu aproape o mie de ani. Este vorba despre cartea Povestea lui Genji (Genji monogatari) al scriitoarei japoneze Shikibu Murasaki (n. 978 — d. 1016). Dar oricât de interesant ar fi acest prim roman al lumii (care a apărut la noi într-o variantă prescurtată şi fragmentată a originalului, în 1969, în traducerea din limba franceză a Henriettei Yvonne Stahl) nu despre el vreau să vorbesc, ci despre romanul de debut al autoarei Liza Dalby, The Tale of Murasaki / Povestea domnei Murasaki, apărut la Humanitas Fiction în 2014 şi care este o nouă achiziţie a bibliotecii noastre. În această carte autoarea americană reuşeşte să recreeze, asemeni unui arheolog, din fragmentele istorice rămase, perioada, atmosfera şi profilul acestei misterioase prime romanciere a lumii. Având la bază o documentaţie solidă asupra perioadei şi  vieţii culturale ale acelei vremi în Japonia, romanul m-a dus cu gândul la un alt scriitor (J.R. Moehringer) şi o altă biografie imaginată despre care am vorbit recent (Sutton). Liza Dalby este o povestitoare înnăscută. Romanul ei de debut este impresionant, o frescă a societăţii acelor vremuri, plăcut şi interesant de citit. Citindu-l, afli nu doar despre viaţa autoarei Shikibu Murasaki, ci şi despre obiceiurile şi modul de viaţă japonez sau despre eticheta şi restricţiile impuse la curtea imperială a anilor 1000. Povestea vieţii reale a scriitoarei japoneze se întrepătrunde cu cea a Prinţului Genji, eroul romanului acesteia, Liza Dalby oferindu-ne şi povestea creaţiei acestui prim roman al lumii. Imaginat sub forma unor memorii pe care fiica lui Shikibu Murasaki le-ar fi găsit după moartea acesteia,  romanul este scris remarcabil, poetic, fascinant. Faptul că este scris din perspectiva personală a scriitoarei japoneze, că vezi viaţa povestită prin ochii acesteia, o simţi reală, o simţi vorbindu-ţi cu adevărat. Mi-a plăcut foarte mult şi faptul că romanul conţine şi poemele scrise de scriitoarea japoneză sau a celor cu care a întreţinut dialoguri versificate (care s-au păstrat ca documente). Versurile sunt scrise sub o forma waka, precursoare a poeziei haiku. Cu toate că epoca descrisă este atât de îndepărtată, citind cartea reuşeşti să te transpui în acele vremi pe care romanul le readuce la viaţă. Este o carte interesantă, captivantă, care prezintă personaje istorice reale, intrigi politice, ritualuri, etichetă şi o frumoasă poveste despre cum a reuşit o femeie neconvenţională să-şi depăşească condiţia impusă de canoanele societăţii, datorită minţii sale curioase şi talentului nativ de povestitoare, celebritatea aducând-o la curtea imperială.

Liza DalbyLiza Dalby (n. 1950, SUA) a vizitat prima dată Japonia în perioada liceului, ca parte a unui schimb cultural. La început i-a fost foarte greu, fiind prima şi singura elevă străină a univesitaţii Saga (1960). Cu toată bariera lingvistică, sau poate tocmai datorită efortului depus pentru eliminarea acesteia, Liza a început să aprecieze cultura, să asimileze mai bine limba şi comportamentul social.  Probabil atunci a fost momentul în care a început pasiunea ei pentru cultura japoneză. A învăţat să cânte la shamisen (instrument cu coarde, asemănător chitarei) lucru care ulterior i-a devenit folositor pentru a putea intra in lumea gheişelor. Acest lucru s-a întâmplat când a revenit în Japonia pentru a-şi da teza de doctorat în antropologie. Numele japonez pe care Liza l-a primit când a devenit membră a comunităţii gheişelor a fost Ichijiku, ea fiind de altfel şi singura străină devenită gheişă din Japonia. Cărţile ei ichigiku2non-beletristice Gheisa şi Kimono i-au adus recunoaşterea ca expertă în cultura japoneză. Precum J.R. Moehringer (care după apariţia cărţii sale Dulcele bar a fost angajat consultant pentru autobiografia lui Andre Agassi), Liza Dalby a fost atât consultanta lui Arthur Golden pentru romanul său Memoriile unei gheişe, cât şi a lui Steven Spielberg la ecranizarea acestei cărţi. Am simţit nevoia să subliniez aceste fapte biografice ale autoarei tocmai pentru a demonstra că, pe lângă talentul incontestabil de povestitoare, fina şi aprofundata cunoaştere asupra lumii nipone fac ca romanul Povestea doamnei Murasaki să fie atât de credibil, de real.

P. S. Câteva informaţii despre perioadă care mi-au stârnit interesul: În secolul al XI-lea, când a trăit Shikibu Murasaki, cunoştiinţele literare, artistice, erau apanajul bărbaţilor, femeilor nefiindu-le îngăduită scrierea cu caractere chinezeşti (preluată de japonezi prin Coreea), folosită de bărbaţi şi în scrierile oficiale. Femeile foloseau scrierea cu caractere japoneze, Hiragana. Această scriere care la început era folosită doar de femei sau în scrisori, a început să fie utilizată în literatură şi de bărbaţi. Cert este că, potrivit informaţiilor pe care le-am găsit, Povestea Prinţului Genji  (Povestea lui Genji) a fost scrisă cu acest tip de scriere.

question-markÎntrebările de final ale bibliotecarului: Aţi auzit de acest prim roman al lumii? Aţi citit cartea sau aţi văzut filmul Memoriile unei gheişe? Sunteţi atraşi de cultura japoneză? Aţi citit cartea Lizei Dalby? Ce alte cărţi de acest gen puteţi să-mi recomandaţi? Ce ştiţi despre gheişe?

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , ,

Peregrin printre edituri – Salonul Editurilor Hunedorene (3)


Încep aici ultimul capitol al peregrinării mele printre edituri la Salonul Editurilor Hunedorene. Cum am scris şi anterior, în celelalte articole, mi-a plăcut să mă pierd printre cărţi, să stau să inspir mirosul cărţii proaspăt tipărite, să privesc la lumea preocupată, ca şi mine, să-şi găsească cartea potrivită. Am sentimentul că, deşi am scris mult, deşi am văzut multe, am scăpat foarte multe lucruri din vedere. Am fost atrasă de titluri noi, de ofertele aflate la reducere dar şi acestea erau foarte multe şi îmi pare, parcă, rău că nu am frunzărit mai multe cărţi. Am trecut pe lângă cărţile atrăgătoare pentru copiii şi tineret, oprindu-mă de drag, să le privesc, chiar dacă nu avem intenţia să le cumpăr. O editură specializată pe acest gen de carte este Editura Girasol ale cărei cărţi pentru copiii au coperte colorate, lucioase, ilustraţii şi tot felul de abţibilduri în ele. Copiii trebuie să fie atraşi ca de magnet de aceste cărţi, sau, cel puţin, aşa aş fi eu, de-aş fi copil. Au fost multe cărţi pentru elevii de liceu, de facultate sau unele specializate cum sunt cele de la Editura Okian, Editura Didactică şi Pedagogică sau a celor de la Editura Badea. M-am gândit cu uimire că în alţi ani am stat mult la aceste standuri şi că am făcut-o pentru că fiica mea avea nevoie de aceste cărţi. Cred că şi-n acest an, probabil, alte mame şi alţi elevi şi-au găsit drumul spre aceste edituri. Dacă aveţi, însă, nevoie de lămuriri, spre exemplu la gramatică, puteţi cu încredere să întrebaţi pe blogul doamnei Badea – blog pe care de mult timp îl urmăresc şi eu.

Privind cărţile Editurii Polirom am regăsit multe din titlurile despre care am citit cu mare plăcere pe blogul Fructizei. O ofertă de carte impresionantă, foarte multe titluri bune, foarte mulţi autori cunoscuţi. Printre ele am regăsit Ernest Hemingway – atât cartea despre care am scris, Pentru cine bat clopotele, cât şi alte titluri, cum ar fi Adio, arme! sau Moarte după-amiază în colecţia de autor. Mi-a plăcut mult şi prezentarea deosebită a cărţii Cei frumoşi şi blestemaţi de Francis Scott Fitzgerald. Uitându-mă la carte mă gândeam la viaţa incredibil de strălucitoare şi în acelaşi timp tulburată pe care autorul şi soţia sa au dus-o – părând a fi chiar frumoşi şi blestemaţi. Am citit cartea într-o altă ediţie, dar şi acum am răsfoit-o cu plăcere. Pentru cei care citesc cu plăcere seria Chic – am zut că s-a editat o nouă carte a Sophiei Kinsella, Am numărul tău. Tot de aici am cumpărat o carte din seria Romance, pentru mama mea, Cititoarea în dantelă de Brunonia Barry. Nu ştiu cum e, m-am uitat şi pare să fie o poveste legată de vestitul oraş Salem, oraş cu o istorie aparte. Sper să fie pe gustul mamei mele.

Când am ajuns la Editura Humanitas mi-am amintit ce mi-a scris recent Shiki Shiki, una din comentatoarele acestui blog, despre cărţile care i-au atras atenţia şi am frunzărit şi eu ultima carte apărută scrisă de Paulo Coelho şi sper ca cititoarei mele să-i placă. Pe de altă parte eu, ca un veşnic copil ce sunt, am fost atrasă de Aventurile lui Cepelică a scriitorului Gianni Rodari sau de Habarnam în Oraşul Soarelui de Nikolai Nosov, care mi-au adus aminte de copilărie. Cărţile de acum, foarte arătoase, nu semănau deloc cu cărţile puţin jerpelite din care am citit eu poveştile pe vremuri. Pentru cine nu le-a citit le recomand 🙂 pentru copiii de toate vârstele. 

Ajungând la Editura Vremea am văzut şi o carte despre care citisem anterior. Celor cărora le place un horror de calitate, este o idee să citească cartea … şi la sfârşit a rămas Coşmarul a autorului Oliviu Crâznic, un autor hunedorean prin naştere şi care a fost premiat, în 2012, cu  Premiul Societăţii Europene de Science-Fiction şi Fantasy Eurocon Encouragement Award. Romanul, după câte am citit, a mai primit şi Premiul Galileo pe anul 2011. Cartea este considerată una importantă în literatura de inspiraţie gotică din România. Altfel, la această editură am găsit şi alte titluri interesante cum ar fi: Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile de pe Venus a lui John Gray sau Mein Kampf. Istoria unei cărţi de Antoine Vitkine.

Mi-a plăcut foarte mult că pe lângă înregistrările audio-video de calitate ale editurilor Byton şi Casa Radio, care au fost prezente şi anterior la alte Saloane organizate de biblioteca noastră, au venit acum şi alte edituri cu acest specific – de muzică şi filme. Muzica mi-a plăcut şi la Personal Production – Emagazinul muzica şi am stat în cumpănă ce anume să cumpăr, oferta fiind extrem de variată, muzica valoroasă şi preţurile nu foarte mari. Sunt încă cu gândul la nişte seturi de CD-uri conţinând muzică de swing sau de jazz care mi-ar fi plăcut foarte mult. De la altă editură, E-media m-am grăbit să cumpăr un film vechi, tare drag mie pe vremea copilăriei şi care este o ecranizare a unui roman de Alexandre Dumas, Laleaua Neagră. Alain Delon fiind unul dintre actorii mei preferaţi, iar acest film şi Zorro fiind unele din cele mai gustate de noi în copilărie. Tot aici am văzut multe alte filme foarte bune, unele tot cu Alain Delon în rol principal, spre exemplu Alibi pentru un prieten, altele, însă, fiind filme româneşti antologice cum ar fi : Păcală  sau şapte filme ale regizoarei Elisabeta Bostan, într-o colecţie. Am fost bucuroasă să regăsesc piesele de teatru Sfântul Mitică blajinul a lui Aurel Baranga şi Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Muşatescu. Sunt unele dintre piesele de teatru care mi-au rămas la suflet încă de pe vremea când le-am citit, cu atât mai mult ulterior, când le-am şi văzut. Tot aici, uitându-mă peste filmele expuse, mi-am reamintit de serile vesele când, împreună cu ai mei, am privit la peripeţiile din seria Companiei a 7-a.

Semnul întrebării

Acum când eu am terminat, voi puteţi continua şi mă gândesc să vă invit la dezbateri pe această temă, a cărţii favorite, a autorului favorit, a editurii care vă place, a filmelor pe care le-aţi fi ales. Aţi putea să-mi spuneţi şi ce anume consideraţi cel mai important la un târg de carte şi când aţi fost ultima dată la o asemenea manifestare? Iar dacă nu aţi fost – de ce anume?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: