RSS

Arhive pe etichete: Editura Curtea Veche

O carte în dar – la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva


10857911_343253329193633_1923440793897255131_nSunt foarte bucuroasă că pot să vă scriu despre o nouă, reuşită şi foarte bine primită idee a managerului bibliotecii noastre, domnul Ioan Sebastian Bara, idee ce a fost prompt sprijinită material, prin donaţie de carte, de câteva dintre editurile cu care Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva colaborează de ani de zile. Este vorba despre cartea în dar pe care fiecare mic cititor al bibliotecii, care ne trece pragul în aceste zile, îl primeşte. Aceştia pot să-şi aleagă o carte cadou, dintre cele oferite nouă de sponsorii generoşi, editurile: ARTHUR; CĂLĂUZA v.b.; CURTEA VECHE PUBLISHING; EMIA; GRUP EDITORIAL CORINT; PRO EDITURĂ ŞI TIPOGRAFIE; RAO; TEHNO-ART. Prin Cărţi sub bradintermediul bibliotecii noastre, în cadrul Secţiei de Împrumut Carte pentru Copii, editurile participante au reuşit să devină Moş Crăciun şi să ofere un dar frumos celor mai tineri cititori ai noştri. Titlurile donate sunt unele dintre cele mai căutate de aceştia, ceea ce a făcut ca darul să fie cu atât mai preţios. Colegele mele de la secţia pentru copii erau şi ele extrem de încântate, atât de idee, cât şi de calitatea cadourilor de sub bradul de Crăciun. Am considerat că ele sunt cele mai fericite pentru că pot vedea bucuria pe chipul copiilor când primesc cărţile în dar. De aceea am coborât şi eu să văd cărţile, să văd dacă am norocul să particip la bucuria vreunuia dintre copii şi am rămas uimită de multitudinea exemplarelor şi a titlurilor, care se întindeau şi pe mesele alăturate, nu doar sub brad. Unele dintre ele mi-au reţinut Cartea in daratenţia încă de la Salonul Hunedorean al Cărţii, care s-a ţinut şi în acest an tot la începutul lunii octombrie.

10675647_734874189922600_5937676508946929582_nAcum, în prag de sărbătoare, fiecare bibliotecă a încercat, cred, să facă un gest frumos pentru utilizatori. Eu sunt extrem de mândră că la noi s-a reuşit să fie un gest ce sensibilizează, bucură, încântă şi, într-un final, sper să fie încă un motiv de a iubi cartea, de a fi un îndemn spre lectură pentru cât mai mulţi copii şi tineri. În definitiv, se spune că „aşa cum îi creşti, aşa îi ai”. Eu sunt convinsă că micii cititori care ajung să citească de plăcere, vor rămâne fideli lecturii şi, implicit, bibliotecii şi atunci când sunt adulţi. Am găsit pe facebook poza pe care o mamă bucuroasă a împărtăşit-o cu lumea. A imortalizat acest moment de bucurie al copilului, ce a fost cu atât 10245524_345435908975375_1385573684038441982_nmai mare cu cât era neaşteptată, deoarece lumea nu aflase încă de acest proiect ce a prins repede aripi. Aşa că, mulţi dintre cei care ne-au trecut pragul au fost plăcut surprinşi de gestul editurilor şi al bibliotecii. Chiar şi câţiva dintre colindătorii ce au poposit la Secţia pentru imprumut carte pentru copii au primit, pe lângă dulciurile obişnuite, şi o carte cadou.

Pentru că au fost extrem de receptivi şi foarte darnici, le mulţumesc şi eu, alături de colegii mei, tuturor celor care au avut ideea, care au avut generozitatea şi care au reuşit să pună în practică un proiect frumos, potrivit cu sezonul, cu Sărbătorile ce stau să vină. Moş Crăciun stă în gangul de intrare la bibliotecă să vă primească festiv, iar sub brad mai sunt încă cadouri. Vă aşteptăm la bibliotecă!10639642_734872549922764_3818933806637047374_n

Întrebarea mea de final? Ce ştiţi că s-a organizat la voi în localitate în cadrul bibliotecii pentru utilizatori, la ce acţiuni deosebite, interesante aţi fost martori sau de care aţi auzit şi v-a plăcut? Ce idei aveţi şi aţi vrea să le vedeţi puse în practică la bibliotecă?

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

Cei cinci premianţi ai Clubului „Să povestim despre o carte”


Mulţumită editurilor Polirom şi Curtea Veche de unde Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a primitlogo-editura-polirom mai multe donaţii, sunt în măsură să premiez pe cinci dintre voi, cei care aţi avut cele mai multe intervenţii şi comentarii la articolele postate şi cu care am povestit despre cărţi. În acest an am strâns mulţi abonaţi. Mulţi dintre voi aţi fost atraşi chiar de idea unui club virtual de lectură. Sunteţi deja 237 abonaţi la acest blog, din care mai mult de 40 dintre voi îmi comentaţi frecvent postările. Iar acest blog este aproape de a atinge 100000 de vizualizări. Vă mulţumesc tuturor celor care v-aţi făcut un obicei din a mă urmări, care apreciaţi ceea ce biblioteca poate oferi şi virtual utilizatorilor. Sunteţi mulţi cei care aţi contribuit cu analize şi recenzii de valoare logo-curtea-vechede-a lungul acestui an, din aprilie, de când s-a înfiinţat clubul de lectură. Îmi pare rău că nu vă pot premia pe toţi cei care aţi comentat, pe toţi cei care ne-aţi povestit frumos despre cărţile pe care le-am avut de citit la club. Sper, însă, ca aceste premii să fie un imbold pentru viitor,  ca să urmăriţi cu atenţie blogul, să citiţi cărţile propuse, şi bineînţeles să le comentaţi ulterior.

Carti cadouCele 5 premii vor conţine fiecare 3 cărţi. Fiecare din premianţi vor avea surpriza să afle care sunt acelea când vor deschide pachetele, pentru că tilurile conţinute vor diferi de la un pachet la altul. Totuşi, pot să vă spun despre ce titluri vorbim: Amigdalita lui Tarzan, de Alfredo Bryce Echenique ; O poveste, de Alessandro Baricco ; Kyra, de Carol Gilligan ; Guvernarea din umbră, de Jim Marrs ; Copiii lui Hansen, de Ognjen Spahić şi Acid House, de Irvine Welsh. Mulţumim celor două edituri menţionate mai sus. Nu sunt singurele care au făcut donaţii de valoare în acest an, se întâmplă să fie cele de la care am primit eu cărţile pentru premii.

Cei 5 merituoşi premianţi sunt:

Beausergent, Shiki Shiki, Maria Riţiu, Drugwash şi Lavinia de la Roşu Vertical.

Pentru ca să pot să vă trimit cărţile de premiu am nevoie de datele voastre, de adrese. Este mai simplu pentru singura deveancă – căreia îi voi înmâna personal pachetul. Aveţi toate datele de contact AICI. Aş prefera să vorbesc cu voi la telefon, aveţi în link şi numărul de telefon al bibliotecii (puteţi suna în cursul zilei, până la ora 16, de luni până joi şi până la 13.30, vinerea). Dar puteţi să îmi scrieţi pe mail-ul afişat sau mesaj pe pagina de facebook. Cu cât îmi trimiteţi datele mai repede, cu atât voi putea să trimit şi eu coletele în timp util, deci sper să aflu veşti de la voi cât mai curând.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: