RSS

Arhive pe etichete: centenar

Albert Camus – 100 de ani de la naştere


Albert Camus, Nobel prize winner, half-length ...

Albert Camus, Nobel prize winner, half-length portrait, seated at desk, facing left, smoking cigarette (Photo credit: Wikipedia)

Astăzi, se împlinesc 100 de ani de la naşterea scriitorului, romancierului, dramaturgului şi filozofului francez Albert Camus. S-a născut pe 7 noiembrie 1913 în Mondovi, un ţinut sărac din Algeria. A dus o viaţă grea alături de părinţii şi fraţii lui. Mama sa, o femeie simplă, de origine spaniolă, era analfabetă şi aproape surdă. De aceea comunicarea era dificilă şi strict legată de probleme de zi cu zi. Sărăcia a fost ceea ce l-a marcat şi format pe Camus, care scria în Caiete:

Ducând o viață săracă printre oamenii aceia umili sau vanitoși, eu am atins în modul cel mai sigur ceea ce mi se pare a fi adevăratul sens al vieții

Cu toate acestea, Camus priveşte timpul copilăriei cu drag, considerându-l paradisul pierdut. Iar dacă ne gândim că ulterior a trecut prin vremuri de război şi boală, este uşor de înţeles de ce, cu toată sărăcia, regretă vremurile simple şi relativ liniştite de atunci. În tinereţe este şi un foarte bun sportiv, fiind celebru fotbalist, dar foarte devreme se îmbolnăveşte de tuberculoză şi trebuie să renunţe la viaţa boemă pe care o ducea, în locul uneia mai retrase. Normalitatea, poate şi din această cauză, este ceva la care tinde. Nu-şi doreşte să fie un geniu, un om de excepţie (deşi, prin operele sale a dovedit că este):

Sunt un om mediu + o existență. Valorile pe care aș simți nevoia să le apăr sunt valori medii (Albert Camus, op. cit.)

Am scrStrainul-104792is anterior, pe acest blog, un eseu despre una dintre operele sale foarte cunoscute, Străinul, într-o comparaţie cu 1984 a scriitorului George Orwell. Este una din cărţile la care mi-a rămas întipărit în minte prima frază:

Astăzi a murit mama. Sau poate ieri, nu ştiu.

Acum mă gândesc că relaţia personală a autorului cu propria sa mamă, a influenţat felul de-a relaţiona şi privi moartea mamei de către domnul Mersault. 

Camus n-a trăit în nişte vremuri uşoare. Născându-se cu puţin înainte de primul război mondial, a fostrainul-ciuma-caderea-exilul-si-imparatia_1_fullsizest afectat de cel de-al doilea război, chiar dorindu-şi să se ducă pe front, dar din cauza bolii este respins medical. Totuşi el se implică activ într-o mişcare antifascistă încă din 1933 şi se înscrie şi în Partidul Comunist. Ca membru de partid primeşte însărcinarea de-a face propagandă în mediile musulmane. Cred că el, provenit dintr-o lume săracă, înţelegea mai bine nevoile res_774c688872ad6e1956e63c446ab18fea.gifacestora şi bineînţeles lumea musulmană îi era apropiată. Privitor la comunism spunea că „libertatea n-a învățat-o de la Marx, ci din mizerie”. Aderarea la Partidul Comunist n-a fost de foarte lungă durată, pentru că prin 1935-1937 se retrage din partid. Vremurile trăite, războaiele care au afectat societatea (Războiul civil din Spania, cel de-al doilea război mondial), teroarea nazismului, l-au făcut să aibă o percepţie cu totul deosebită asupra vieţii, care a dus la crearea unei literaturi absurd-existenţialiste, a artei de a trăi în timpuri de catastrofă, o artă a renașterii și revoltei în fața morții. Dictonul cartezian reinterpretat „mă revolt, deci suntem” (din Omul revoltat) ne arată că revolta este, din punctul lui de vedere, singurul mijloc de a lupta contra absurdului.

nobel-1Pentru deosebita contribuţie literară a fost premiat cu premiul Nobel pentru literatură în 1957, bucurându-se de binemeritata recunoaştere cu doar 3 ani înainte de-a muri, în mod absurd, într-un accident de maşină, pe data de 4 ianuarie 1960.

Astăzi Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează un amplu eveniment care marchează acest centenar. Voi ataşa poze de la această manifestare, ulterior.

P.S. Aşa precum am promis, revin cu atasamentul pozelor realizate la această manifestare. Sunt grăitoare pentru felul cum a decurs manifestarea. Colega mea a pus, la finalul prezentării sale, întrebări, iar cei care au răspuns corect au fost premiaţi, de bibliotecă, cu cărţi şi diplome.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

Vivien Leigh – la un secol de la naştere


Simt nevoia să scriu câteva cuvinte despre actriţa Vivien Leigh, Lady Olivier, de la a cărei naştere se împlinesc astăzi 100 de ani. Născută pe 5 noiembrie 1913, în oraşul Darjeeling, Bengalul de Vest, India, actriţa, pe numele de botez Vivian Mary Hartley, ne-a devenit cunoscută sub numele primit cu ocazia primei sale căsătorii, cu avocatul Herbert Leigh Holman, căsătorie ce a durat din 1932 până în 1940. Vivien Leigh a fost o actriţă britanică, ce a rămas celebră pentru multe din rolurile sale, totuşi premiată cu Premiul Oscar a fost doar pentru două dintre ele: pentru rolul Scarlett din ecranizarea cărţii scriitoarei Margaret Mitchell, Pe aripile vântului şi pentru rolul lui Blanche DuBois, din ecranizarea piesei lui Tennesse Williams, Un tramvai numit dorinţă, pe care anterior l-a jucat şi în teatru. Pe lângă aceste două premii importante, actriţa a primit şi premiul Tony pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal dintr-un musical (musicalul Tovarich, 1963).

În 1940, Laurence Olivier şi Vivien Leigh s-au căsătorit oficial în California, divorţând 20 de ani mai târziu Citeste mai mult: adev.ro/njauhd


În teatru, cât şi în film a colaborat cu Laurence Olivier, marea sa iubire, cel de-al doilea soţ al ei, cu care a fost căsătorită din 1940 până în 1960. În 1947, când Laurence Olivier a fost ridicat la rang de cavaler, Vivien Leigh, l-a însoţit la Palatul Buckingham, şi de atunci fost cunoscută, conform legilor, sub numele de Vivien, Lady Olivier chiar şi după divorţul ei de Laurence Olivier.

Viaţa actriţei a fost tulburată de faptul că, la maturitate, a suferit de o tulburare bipolară şi de tuberculoză, de care a şi murit, la vârsta de 54 de ani, pe 8 iulie, 1967. În ciuda acestor probleme medicale, care i-au influenţat viaţa socială, sau poate tocmai datorită acestora, Vivien Leigh a avut un talent remarcabil, poate nu îndeajuns de preţuit la vremea respectivă. Ea însăşi credea că frumuseţea o împiedică să fie luată în serios ca atricţă. Eu zic că şi-a demonstrat cu prisosinţă talentul, iar premiile primite sunt o garanţie a acestui fapt. Cu toate astea, pentru mine, în amintire îmi va rămâne veşnic tânără, frumoasă, deosebită, ambiţioasă şi energică, aşa cum am perceput-o prin rolul ei, Scarlett O’Hara. Mi-o imaginez pe pajiiştea de la Doisprezece Stejari / Twelve Oaks, sau la Tara alături de tinerii de familie bună, ce-i faceau curte. Despre performanţele sale şi cariera sa atât  cinematografică cât şi teatrală am citit destul de multe atât pe wikipedia, cât şi pe un blog excelent dedicat filmelor clasice şi care are multe articole, poze şi filmuleţe dedicate marii actriţe.

Despre ea regizorul George Cukor a spus că era:

actriță desăvârșită, stânjenită de frumusețea sa. (Shipman, David, Movie Talk, St Martin’s Press, 1988, pag. 126)

Garson Kanin o considera:

o persoană uimitoare a cărei frumusețe răvășitoare a tins spre eclipsarea realizărilor sale din cariera de actriță. Marile frumuseți sunt rareori și mari actrițe — deoarece nu au nevoie să fie. Vivien era diferită; ambițioasă, perseverentă, serioasă, deseori inspirată” (Shipman, op. cit., p. 125)

Vivien Leigh declara, într-un interviu din 1961, că şi-a simţit frumuseţea ca fiind un handicap:

oamenii cred că, din moment ce arăți destul de bine, nu ești capabil să interpretezi, iar mie îmi păsa numai de interpretare, cred că frumusețea poate fi un mare handicap, dacă îți dorești să arăți ca și personajul pe care îl joci, care nu este de multe ori ca și tine”

Poate îmi spuneţi şi voi, în ce filme aţi văzut-o, care rol v-a plăcut mai mult, ce v-a impresionat din

Cover of "Anna Karenina (1948)"

Cover of Anna Karenina (1948)

impresionanta carieră a actriţei. Vă recomand să vedeţi, sau să revedeţi cele două filme de Oscar sau orice alt film care v-ar place. Mie una, mi-ar place să văd filmul Anna Karenina în interpretarea ei, că tot am vorbit recent de această carte, de acest film. Dacă nu aveţi nici o altă preferinţă, poate vedeţi filmul Dark Journey, postat cu dărnicie pe blogul Moniqueclassique’s, unde o putem revedea pe Vivien Leigh alături de Conrad Veidt. Vizionare plăcută!

 
39 comentarii

Scris de pe 5 noiembrie 2013 în Aniversări culturale

 

Etichete: , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: