RSS

Arhive pe etichete: Câmpiile morţii

Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, de Loung Ung – recomandare de lectură


Intai_l-au_omorat_pe_tataCartea despre care vreau să vorbim astăzi este o carte sensibil şi frumos scrisă, o carte de memorii ale unei supravieţuitoare a regimului opresiv din Kampuchea Democrată (Cambodgia) pe nume – Loung Ung. Deja din titlu, Întâi l-au omorât pe tata, scriitoarea ne obişnuieşte cu gândul că vom fi martori la cele mai cutremurătoare momente din viaţa ei. Vorbim des despre literatura ce descrie lumi distopice, ce ecranizează filme după aceste cărţi, dar uităm că acele lumi create de fantezia autorilor, din păcate, se bazează şi pe fapte reale, pe lumi ce au existat sau încă mai există în lumea noastră de azi. Absurdul din Procesul lui Kafka sau lumea distopică din 1984 a lui Orwell păleşte prin comparaţie cu întâmplările adevărate, cu incredibila situaţie a unor oameni, a poveştii lor de viaţă într-un regim totalitarist. Dacă în cartea Jocul lui Ender, de Orson Scott Card, cea despre care am vorbit rândul trecut, autorul face o incursiune psihologică în viaţa unui copil care de la frageda vârstă de 6 ani este chinuit spre a se obţine maximul de performanţă, pentru a-l face cel mai bun soldat, comandant de oşti şi căruia, în final, i se aruncă povara de a fi distrugătorul unei întregi civilizaţii, aici, în cartea Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, vorbim tot despre viaţa şi lumea unui copil. Autoarea, Loung Ung, îşi aminteşte cum la vârsta de 5 ani lumea i s-a fărâmiţat, cum părinţii i-au fost ucişi, a fost despărţită de fraţii ei care, la fel ca şi ea, au fost trimişi în taberele de muncă pentru orfani, unde au fost forţaţi să devină copii-soldat. Citind, am simţit durerea fetiţei, confuzia ei de mic copil, neînţelegerea pe care era firesc s-o aibă, resemnarea şi încăpăţânarea de-a supravieţui în orice condiţii. Dar m-am simţit cumva şi vinovată de-a nu fi ştiut, de-a nu fi făcut nimic pentru acele multe victime aşa zis „colaterale”, pentru acei mulţi morţi. Citind, simţeam nevoia de o pauză, dar reveneam din nou asupra cărţii. Ceea ce te face totuşi să citeşti mai departe este faptul că ştii că în urma foametei, în urma tuturor chinurilor suferite au fost şi oameni care au supravieţuit, Loung Ung fiind una dintre acei oameni. Este o carte pe care o recomand, chiar dacă, sau tocmai pentru că este una dintre cele care te marchează, care reuşeşte să te trezească şi să te facă să-ţi dai seama că multe dintre problemele care te apasă sunt relativ mici, prin comparaţie. Nu este o lectură uşoară, de seară, este o lectură care te mişcă până la lacrimi şi este dureros să vezi cât de răi pot fi oamenii, cât de răzbunători şi laşi pot fi ei, ce lipsă de civilizaţie şi omenie ascunde un regim totalitar, opresiv.

Khmer Rouge Soldiers (AP Photo/Christoph Froehder)Despre regimul comunist din Cambodgia n-am ştiut prea multe. Ştiam că e război civil, că sunt lupte puternice şi că după ce regimul comunist a lui Pol Pot a fost înlăturat, trupele de gherilă au continuat atacurile, până pe la mijlocul anilor 1990. Că acest regim şi conducătorul său, Pol Pot, s-au bucurat de sprijinul regimului opresiv de la Bucureşti şi că Nicolae Ceauşescu a fost singurul lider comunist ce a vizitat Cambodgia, am aflat din prefaţa cărţii scrisă de Marius Oprea. Despre genocidul din Cambodgia am citit acum şi pe net, pentru că am încercat să am o viziune de ansamblu asupra perioadei cu care am 1024px-Nicolae_Ceauşescu_with_Pol_Potrezonat puternic. Este incredibil să îţi omori un sfert din populaţia ţării. Se pare că în acei ani de teroare, oamenii, mai rău decât în romanele kafkiene, mai întunecat decât în lumea lui Orwell, au fost omorâţi din orice motiv: pentru că erau vietnamezi, pentru că erau intelectuali, pentru că erau credincioşi, pentru că purtau ochelari (ceea ce automat însemna că sunt intelectuali, că au bani). Khmerii roşii erau susţinuţi de ţăranii analfabeţi, iar Angkrarul (Organizaţia) susţinea că:

toţi cei care deţin maşini, aparatură electronică, ceasuri, televizoare – sunt cei care au promovat o adâncă inegalitate între clasa celor bogaţi şi a celor sărăci. […]Toate aparatele alea au fost importate din străinătate şi sunt deci contaminate. Tot ce e de import e ticălos pentru că ajută ţările străine să invadeze Cambodgia, nu numai cu lucrurile lor, ci şi cu cultura lor. (Loung Ung, Întâi l-au omorât pe tata. Povestea unei fetiţe din Cambodgia, Editura Corint, 2014, p. 92).

Cartea în sine este scrisă la persoana întâi şi toate întâmplările prin care trec, petrecute între anii 1975-1980, sunt privite prin ochii unui copil curios şi nedumerit căruia cei mari (părinţii sau fraţii) îi explică pe înţeles ce se schimbă în lume. Aflăm că tatăl, Ung Seng Im, s-a născut în 1931 în Tro Nouon, un sătuc din provincia Kampong Cham (central-orientală din Cambodgia), într-o familie înstărită de ţărani. Totuşi, a fost nevoit, după moartea tatălui său bun, să ia calea mănăstirii şi să se facă călugăr. Acolo fiind, a întâlnit-o pe Ay Choung de care s-a îndrăgostit şi pentru care a schimbat rasa de călugăr pe uniforma de poliţist. Este o poveste de dragoste ce pare desprinsă din romane. Şi dacă ar fi cu adevărat o poveste, s-ar fi încheiat cu „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”. Au fost fericiţi şi au avut 7 copii, familia autoarei fiind compusă din mama, tata şi şapte fraţi: fraţii Meng (18 ani), Khouy (16 ani), sora cea mai mare Keav (14 ani), fratele Kim (10 ani), sora Chou (8 ani), Loung (autoarea, 5 ani), sora Geak (3 ani). Fratele cel mare este cel mai iubit, al doilea frate este cel mai temut, iar sora cea mare este cea mai frumoasă. Fiecare este descris potrivit amintirii copilei şi toţi formează o familie fericită până în aprilie 1975.

http://www.downtheroad.org/Asia/Photo/2Cambodia_Pictures/a10killing_field.htmÎn Cambodgia războiul civil şi-a pus amprenta pe destinele oamenilor. Câmpuri pline de oase, undeva la 20.000 de gropi comune se întind prin întreaga ţară, ceea ce după estimări situează numărul morţilor între 1.3 şi 1.7 milioane sau chiar peste 2 milioane de morţi şi asta, dintr-o populaţie de cca. 8 milioane câte erau în 1975 în Cambodgia. Oamenii au ucis cu ură, iar în inchisoarea S-21 din Phonm Penh, 15.000 de oameni, în special intelectuali, au fost torturaţi şi ucişi, existând doar 7 supravieţuitori care au trăit doar pentru că au fost ultimii şi a căzut regimul. Torţionarii au fost judecaţi, Dutch, comandantul închisorii S-21 primind undeva la 30 de ani de pedeapsă. Iar Pol Pot se pare că ar fi murit în patul lui, fiind condamnat la arest la domiciliu pe viaţă.

Pe undeva, Loung Ung în cartea sa – încearcă să explice comportamentul aberant al oamenilor, cumva scuzându-i pentru că au fost manipulaţi, povestind şi de unde a pornit această ură faţă de cei de la oraşe, a celor care o duceau mai bine – pentru că cei de la ţară, mai ales din regiunea de nord, erau incredibil de săraci şi le-a ajuns şi lor cuţitul la os, aşa că, precum o gloată fără minte, le-a fost uşor să se răzbune pe cei pe care îi considerau vinovaţi, unul dintre aceştia fiind şi Ung Seng Im. Dar la cum au evoluat lucrurile în Cambodgia, putem spune că khmerii roşii au găsit vinovaţi pe toţi cei care n-au fost ţărani (de preferinţă analfabeţi) şi săraci. Ce s-a întâmplat cu fericita familie Ung, cât timp au rezistat ei, câţi au murit, câţi au supravieţuit groaznicelor condiţii şi ce au învăţat copiii în taberele pentru copii-soldaţi, vă las să citiţi şi să aflaţi.

Pe această temă s-a realizat cel puţin un film despre care ştiu – The Killing Fields (Câmpiile morţii) (1984), care a primit 3 premii şi 4 nominalizări la Oscar, un premiu şi 5 nominalizări la Globul de Aur, 7 premii şi 3 nominalizări BAFTA. Filmul este bazat pe fapte reale, în regia lui Roland Joffé şi avându-i printre protagonişti pe Sam Waterston şi pe John Malkovics.

question-markÎntrebarea bibliotecarului de final: Ce ştiaţi despre regimul lui Pol Pot, despre războiul civil care s-a dus înainte şi după acea perioadă? Ce alte cărţi asemănătoare aţi citit? Am povestit doar despre literatura beletristică până acum, dar unde se clasează în preferinţele voastre jurnalele, scrierile memorialistice, scrierile non-beletristice? Aţi văzut filmul despre care am pomenit sau alte filme care s-au inspirat din tragicele evenimente ale Cambodgiei?

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: