RSS

Arhive pe etichete: Alberto Manguel

Biblioteca nopții, de Alberto Manguel, o caldă recomandare de lectură


 

Azi vă povestesc despre Biblioteca Nopţii (titlul original The Library at Night), una dintre cărţile autorului Alberto Manguel, apărută în traducerea Ancăi Stoiculescu la Editura Nemira. O carte scrisă frumos, cu emoţie şi căldură, având la bază pasiunea nestinsă a autorului şi multă documentare pentru subiectul ales. Drumul cărţii spre mine este o poveste în sine deşi, odată aplecată spre ea, lectura a fost rapidă. Am primit această carte cu mult timp în urmă, fiindu-mi încredinţată de o prietenă, tocmai pentru că s-a gândit că aş putea găsi cuvintele potrivite prin care să v-o aduc şi vouă, recenzând-o. Nu ştiu dacă voi reuşi să-i fac dreptate cărţii cu recenzia mea, pot spune cu siguranţă că este una dintre acele cărţi pe care orice iubitor de carte ar trebui să o citească şi mi se pare o lectură necesară unui bibliotecar. Frumoasa carte a stat tăcută şi plină de speranţă să pun mâna şi s-o deschid, multă vreme. După un timp, mă privea cu reproş şi părea doar să-şi întindă timid coperţile înspre mine de pe marginea noptierei, de pe colţul biroului. Am purtat-o după mine la servici, am dus-o în concedii, am „aprofundat” doar coperta şi cele două cuvinte scrise cu auriu, mare pe un fond întunecat, întrebându-mă (anterior lecturii ei) despre ce ar putea fi vorba în ea. Privind-o, parcă mă pedepseam să nu o deschid, ceea ce nici eu, nici un alt bibliotecar nu ar face în mod normal. Aşa că, neştiind despre ce e vorba, necitind nimic despre autor, „biblioteca nopţii” mă trimitea cu gândul la orice, de la invitaţie la lectură, până la un thriller sau roman poliţist. Prima conexiune involuntară m-a dus cu gândul la una dintre cărţile poliţiste româneşti pe care le-am citit în tinereţe: Atac în bibliotecă, a scriitorului George Arion. Greutatea de-a deschide cartea, îmi dau seama acum, după mult timp, nu era decât un mod inconştient de a refuza ceva ce-mi făcea plăcere. Viaţa vine cu tăvălugul ei peste noi toţi şi era rândul meu să fiu încercată atunci. A fost prima dată când nu am lăsat cărțile să mă aline. Departe de-a fi orice mi-aş fi imaginat, cartea m-a surprins şi m-a captivat imediat ce am început-o. Deşi este o carte non-beletristică, trebuie să fiu de acord cu cei de la Washington Post Book (al căror citat se află pe coperta a patra a cărţii) când scriu că este o carte absolut fermecătoare, captivantă pentru orice pasionat de lectură. Da, Alberto Manguel a reuşit să scrie într-un mod vizual, cald, fascinant, interesant şi deosebit … despre biblioteci, despre cărţi, despre universul creat de ele, despre istoria alcătuirii unor biblioteci şi a organizării lor. Am mai scris despre cărţi unde cartea şi locurile destinate ei sunt magice (exemple ce îmi vin rapid în minte sunt Povestea anticarului, de Charlie Lovett; sau Cartea pierdută a vrăjitoarelor, de Deborah Harkness) dar această carte este mai aproape de genul acela impresionant de frumos şi dens de informaţii pe care Umberto Eco l-a avut în Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare. Totuşi, deşi Eco este unul dintre preferaţii mei, cred că în cartea de faţă Manguel a reuşit performanţa de a scrie într-un mod aproape poetic şi foarte apropiat despre un subiect demn de orice tratat de biblioteconomie. O asemenea carte poate scrie cineva doar când este un adevărat cunoscător, un iubitor de lectură, un om cu o cultură impresionantă şi o poveste de viaţă la fel de plină. Cred că noi toţi cei care avem o bibliotecă sau şi mai mult, cei ce avem norocul să lucrăm într-una, ne regăsim în textul cărţii, care mi se pare un continuu şir de citate demne de a fi reţinute:

Iubirea faţă de biblioteci, ca mai toate iubirile, trebuie învăţată. Niciun om, păşind pentru întâia oară într-o încăpere confecţionată din cărţi, nu va şti, instinctiv cum să se poarte, ce anume trebuie să facă, ce i se făgăduieşte, ce i se permite. […] În tinereţea-mi nesăbuită, pe vremea când prietenii mei visau la fapte de vitejie în domeniile ingineriei, dreptului, finanţelor sau politicii naţionale, eu visam să devin bibliotecar. (citat din Alberto Manguel, cuvânt înainte la Biblioteca Nopţii, Bucureşti, Nemira, 2011).

Descrierea spaţiului bibliotecii, aranjarea şi ordonarea rafturilor, istoricul sistemelor de ordonare, modul prin care se face trierea şi achiziţionarea cărţilor nu te-ar duce cu gândul la o poveste. Şi totuşi fiecare rând mi s-a părut încărcat de semnificaţiile personale pe care autorul, în imensa lui preţuire pe care o are pentru fiecare dintre cărţile pe care le-a citit, reuşeşte să ni le transmită, să ne facă să retrăim momente similare. Citind prefaţa şi primul capitol în care autorul descrie modul în care a fost absorbit de biblioteca proprie, de reuşita de a-şi organiza şi muta cărţile pe rafturi, mi-am amintit în mod viu şi cald fiecare încercare de-a mea (pe vremea când nu eram bibliotecar) de a-mi organiza şi eu cărţile din bibliotecă. Îmi creasem şi eu diferite sisteme de notare pe cotor şi opisuri în care să regăsesc mai uşor cărţile. Căldura amintirii o leg nu doar de cărţi ci mai ales de faptul că îi aveam alături pe cei dragi mie, era un efort colectiv (al întregii familii) şi o satisfacţie împărtăşită atunci când terminam. Obișnuiam, obișnuiesc de fapt, pentru că încă o fac, să mă uit cu mare plăcere la cărţile cuminţi din rafturi, la modul în care par să comunice între ele şi cu mine, prin minte trecându-mi instant poveştile citite doar privindu-le coperţile. Le poți regândi, le poți atribui noi valori adăugând fiecare emoție pe care conținutul lor ți le provoacă, fiecare trăire adevărată pe care o ai citindu-le. Un cuvânt, o frază, un nume comun, pot să lege povești, pot să îți deschidă noi orizonturi și o altă înțelegere a lecturii.

…pe timpul nopţii, când lămpile din bibliotecă sunt aprinse, lumea de afară dispare şi nu mai există decât acest spaţiu al cărţilor. (op.cit, p.18) … atmosfera se schimbă. Sunetele se estompează, vocea gândurilor prinde puteri. (op.cit. p. 19).

Alberto Manguel vorbește nu doar de biblioteci, nu doar de cărți, ci de ideea lor de continuitate, de permanență. Biblioteca din Alexandria a dispărut fizic, dar mitul ei în timp a crescut și i-am atribuit valori imense fără a ști ce comori ascundea de fapt. Despre achiziția de carte și importanța acesteia am reținut că în spatele unei biblioteci realizate, este una refuzată, una ale cărei posibilități nu s-au concretizat: din lipsă de spațiu, de bani, dintr-o subiectivitate a celui care achiziționa cărțile, din motive politice sau istorice concrete. În Biblioteca nopții se parcurge, într-un fel, istoria lumii, evoluția sau involuția umană, prin felul în care au fost concepute, dezvoltate, tratate, aranjate sau distruse bibliotecile. Dacă ești un om al cărții, dacă îți place istoria, dacă vrei să afli mai multe despre cultura și civilizația lumii, cât și despre istoria și dezvoltarea bibliotecilor, este o carte pentru tine! Este o carte deosebită, caldă, minunată, plină de informații utile, de povești de care nu am auzit până acum, așa că v-o recomand cu mare căldură.

Autorul, Alberto Manguel, este cetățean argentinian, canadian și francez, fiind un om care a trăit în multe alte locuri, a citit mult și a fost familiarizat cu diferite culturi. Deși s-a născut în Argentina, la Buenos Aires (în 1948), a crescut în Tel-Aviv, Israel, pentru că tatăl său a fost ambasador argentinian acolo. Așa se face că a vorbit în engleză și germană înainte de a vorbi spaniola, pe care a început s-o învețe abia la 7 ani, când s-au reîntors în Argentina. Una dintre cele mai importante amintiri ale sale este de pe vremea când avea 16 ani și, lucrând într-o librărie după ore, l-a cunoscut pe scriitorul Jorge Luis Borges. Acesta, aproape orb, avea nevoie de cineva care să-i citească. Manguel a făcut această plăcută și instructivă muncă, citindu-i lui Borges de câteva ori pe săptămână, timp de aproape patru ani (din 1964 în 1968). A fost un lucru benefic pentru amândoi, dar mai important pentru Manguel, căruia conversațiile avute cu scriitorul i-au influențat în mare măsură destinul. În 1967 a făcut un an de facultate, la care a renunțat pentru a lucra la o editură, care îi va deveni agent literar peste 20 de ani. Între anii 1970 și 1982 a fost jurnalist și editor, în aceste calități străbătând lumea, trăind în locuri și țări cum ar fi: Italia, Anglia, Franța, Tahiti. A scris, a fost recompensat cu numeroase premii pentru lucrările sale, a cunoscut oameni care l-au influențat sau împreună cu care a scris unele dintre operele sale (mă gândesc la Gianni Guadalupi la sugestia căruia și împreună cu care a scris The Dictionary of Imaginary Places). În 1982 s-a mutat în Canada, la Toronto, unde a locuit până în 2000. Din 2000 s-a mutat în Franța, în Poitou-Charentes, unde el și partenerul său au cumpărat și restaurat o biserică medievală în care a găsit locul potrivit pentru  impresionanta sale bibliotecă, de aproape 40000 de volume, despre a cărei aranjare și locație specială, scrie în Biblioteca Nopții.  Alberto Manguel este un scriitor remarcabil, de o vastă cultură și cu un bagaj de viață la fel de interesant. Este un om al cărților, un adevărat bibliotecar, sau ceea ce presupune acest termen. A scris numeroase alte cărți, din care biblioteca noastră deține pentru împrumut: Biblioteca nopții (2011), Istoria lecturii (2011), Jurnal de lectură : Un Don Juan al cărților (2012), Un cititor în pădurea din oglindă (2016), apărute toate la Editura Nemira.

P.S. Am fost curiasă cum arată biblioteca autorului și am găsit online poze, dar care sunt protejate de drepturile de autor. Tot ce pot să fac, este să vă îndrum să le vedeți, mai ales dacă citiți cartea, sau cărțile lui, ca să vă faceți o idee despre cum arată locul despre care scrie cu atâta drag. Și puteți să-l ascultați vorbind la o emisiune radio, despre cărțile lui preferate și despre autorii victorieni pe care îi apreciază.

Întrebarea bibliotecarului, la final: Ați citit vreuna dintre cărțile autorului? V-au plăcut? Cum v-ar fi lumea fără cărţi, fără biblioteci?

Reclame
 
Un comentariu

Scris de pe octombrie 7, 2019 în Recomandări de lectură

 

Etichete: , , , , , , , ,

Citindu-i pe alţii – recomandările de lectură ale altor bloguri


Am citit ce i-a determinat pe alţii să se apuce de scris, ba chiar am scris şi eu cum am început să scriu acest blog. Motivele noastre pot fi diferite, dar faptul că ne place să scriem, să transmitem informaţii sau pur şi simplu să comunicăm altora gândurile noastre este un factor comun. Tocmai când am scris, într-unul din comentariile mele, că în ziua de azi oamenii citesc mai puţin, iar bibliotecile au pierdut din cititori, poate, din cauza factorilor multipli, cum ar fi televiziunea, internetul, munca susţinută sau toate acestea cumulate, am descoperit că sunt tineri de toate vârstele, care nu doar citesc, dar şi scriu foarte bine. Sunt extrem de mândră de ei şi mă bucur că, pe lângă faptul că citesc îşi doresc să împărtăşească plăcerea lecturii cu ceilalţi, sfătuindu-i, recomandându-le ce să citească, ce filme să privească, oferindu-le sfatul necesar al unui cunoscător, sau pur şi simplu al unui iubitor de lectură sau cinema.

Ce facem noi când citim? Recreem în minte lumea descrisă de un scriitor. Imaginaţia noastră aduce la viaţă povestea scrisă, care altminteri ar sta închisă între coperţile unei cărţi. Cam asta face şi regizorul, doar atât că el are mijloacele necesare să pună pe ecran povestea, aşa cum o vede el, cum o înţelege. Un regizor bun poate să arunce lumină asupra evenimentelor principale, poate să le ceară actorilor să joace într-un anumit fel o scenă. Iar filmul poate, prin toate aceste lumini, direcţii regizorale să capete forma care să aducă succesul, la fel de bine cum poate fi un insucces răsunător. Când, însă, citim o carte, dacă aceasta ne place, în mintea noastră succesul este întotdeauna garantat. Nu toţi putem însă, să transmitem ceea ce ne-a plăcut. Aşa cum nici un regizor poate nu reuşeşte să o facă. Nu este suficient să spui – asta este o carte bună – ţi-o recomand. Poţi face asta cu cei foarte apropiaţi şi care îţi cunosc gusturile. Eu zic că sunt printre noi adevăraţi critici literari care simt pulsul unei cărţi, care ştiu să apese acele „butoane” necesare pentru a ne convinge să citim o carte. Eu am găsit pe diferite bloguri asemenea deosebiţi şi talentaţi tineri, sau mai puţin tineri, care au scris atât de frumos despre cărţile citite, încât m-au convins şi pe mine să le citesc pe acelea pe care nu le-am citit şi eventual să-mi aduc cu plăcere aminte de celelalte pe care deja le citisem. De ce este importantă o recenzie bună, una care să te îndemne la lectură – poate pentru că, aşa cum am citit pe un afiş, „Toţi suntem cititori, doar n-am găsit încă cartea potrivită”.  Citiţi, ce vă face plăcere, având la alegere câteva bloguri şi câteva recenzii din fiecare blog.

Vă recomand blogul lui Sayuki, care, potrivit vârstei, are multe recenzii realizate cărţilor fantasy, dar care m-a surprins plăcut pentru recenziile făcute la cărţile clasice cum ar fi Pânza de păjanjen a lui Cella Serghi, Jane Eyre a lui Charlotte Brontë sau poliţiste, tot clasice, cum ar Cadavrul din bibliotecă a lui Agatha Christie.

Un tânăr care scrie bine şi face recenzii extrem de interesante citind fără discriminare toate genurile de cărţi, chiar dacă lui îi plac, îndeosebi, cele fantasy, este Sorin-Lucian Berbecaru al cărui blog, Recenzii beletristice, îl recomand cu căldură. Câteva recomandări extrase din acest blog: Istoria lecturii de Alberto Manguel, Spre far de Virginia Woolf sau ceva fantasy, cum este Urzeala tronurilor a lui George R.R. Martin.

Am găsit un blog scris excepţional şi care, având vechime, are adunate multe recenzii şi recomandări de cărţi bune. Se numeşte simplu Blog de cărţi, iar autoarea lui, Adina Barvinschi, a scris multe recenzii şi pentru revistele de profil, cum ar fi Suspans.ro sau  Nautilus. Vă recomand cu căldură acest blog, unde vă puteţi alege după preferinţă lecturile. Eu vă recomand câteva articole care mi-au plăcut: The Help (de Kathryn Stockett), Bărbatul făcut din bucăţi  (de David Lodge), The Other Boleyn Girl (Philippa Gregory) titlul în română fiind Surorile Boleyn (filmul inspirat după această carte poate fi împrumutat de la biblioteca noastră) iar titlul în maghiară al cărţii, deţinută de fililala noastră, fiind  A másik Boleyn lány.

Un blog foarte bine scris, pe care l-am recomandat mereu pe acest blog, atât pentru calitatea scrierii cât şi pentru cărţile despre care scrie, este şi Fructitza – carte şi film. Din acest blog am extras doar câteva recenzii de carte, vouă rămânându-vă să vedeţi, dacă doriţi restul: Fiul cuvintelor de Iris Murdoch, o autoare nu foarte uşor de descifrat şi mai ales de prins în cuvinte, tocmai de aceea este şi mai lăudabilă recenzia realizată; pentru a urmări povestea continuată de Philippa Gregory – vă recomand să citiţi recenzia făcută cărţii Moştenirea Boleyn; iar pentru final am lăsat recenzia cărţii Aleph a scriitorului Paulo Coelho, un autor al momentului. Mi-a plăcut mult recenzia acestei cărţi, de altfel îmi plac recenziile scrise pe acest blog, şi mi-a rămas ca un lait-motiv pasajul „Aleph nu se poate explica, însă se trăieşte la intensitate maximă!”

Închei aici, pentru moment, incursiunea în lumea blogurilor şi a recenziilor de carte. O să vă mai aduc în atenţie asemenea bloguri, sau altele care prezintă într-un mod excepţional filme. La final v-aş întreba – ce anume v-a determinat să scrieţi, ce vă place să citiţi când intraţi pe net şi ce mi-aţi recomanda să citesc pe viitor?

 

Etichete: , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: