RSS

Arhivele lunare: aprilie 2018

„Războiul care mi-a salvat viaţa”, de Kimberly Brubaker Bradley


Azi am citit o carte captivantă şi vreau să v-o recomand şi vouă!  Este vorba despre cartea scriitoarei americane Kimberly Brubaker Bradley, „Războiul care mi-a salvat viaţa” (The War That Saved My Life), apărută în traducerea Iuliei Arsintescu, la Editura Arthur, în 2016.

Titlul m-a făcut curioasă tocmai pentru că a dat o conotaţie pozitivă războiului care, în general, curmă vieţi, distruge şi schimbă destine într-un mod cât se poate de crud. Aşa că am citit prima pagină, neştiind la ce război se referă sau dacă e vorba într-adevăr de un război. Cartea este scrisă într-un mod curgător, antrenant, care te fură. Din primele pagini am constatat că acţiunea începe în Londra, în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, iar protagonista cărţii este o copilă pe nume Ada (Smith). Cum se vede lumea prin ochii de copil? Dar dacă eşti un copil suferind de un handicap? Şi cum ar fi dacă mama, acea fiinţă care ar trebui să te apere şi să te protejeze, ţi-ar fi cel mai mare duşman, te-ar abuza şi te-ar umili pentru că eşti „oloagă”? Ce ar face oricine dacă ar trăi în asemenea condiţii? Te întrebi de câtă putere poate da dovadă cineva care, sechestrată fiind de când se ştie (probabil 9-10 ani), într-o cameră mică dintr-un apartament sordid din Londra, nefiind învăţată să meargă, neavând măcar nişte cârje care să-i fie de ajutor, este cu toate astea cea care are grjiă de frăţiorul ei şi care pregăteşte ceaiul şi micul dejun mamei sale. Fratele ei mai mic este singura ei bucurie, deşi el are libertatea care ei îi lipseşte. Pe măsură ce el creşte, gândindu-se la viitor, Ada conştientizează că este imperios necesar să înveţe să meargă, chiar dacă asta înseamnă chin, durere şi iar durere.

Pentru Ada, zvonurile de război nu însemnau nimic, până când fratele său a venit acasă de la şcoală şi a spus că toţi copiii vor fi evacuaţi din Londra, pentru a fi protejaţi în caz de atac aerian.  Din istorie ştim că în 1939, după invadarea Poloniei, Regatul Unit declară război Germaniei naziste. Dar nu ştiam că odată cu declaraţia de război, statul s-a preocupat de punerea la adăpost a copiilor, organizând o reţea de ajutor în oraşele şi comunele aflate la distanţă de Londra. Copiii trebuiau să ajungă la şcoală, să plece de acolo cu autobuzele la gară şi de acolo cu trenul, fiind însoţiţi doar de profesorii lor. Aflând asta, fata începe să tragă nădejde că va scăpa de acasă, dar mama ei nu vrea să o lase să plece şi pe ea, ci doar pe Jamie, fratele ei. La gândul că va fi despărţită de fratele ei, singurul ei gând este să plece fără ca mama lor să ştie. De-a dreptul evadează din casă, forţându-se, în ciuda durerii, să se ţină pe picioare. Piciorul ei sucit de la gleznă o face să meargă cu greu şi mai, mai să cadă, când întâlneşte un copil căruia îi făcea cu mâna de sus de la geam. Acesta credea, ca toată lumea, de altfel, că fata este handicapată mintal, aşa cum se plângea de ea mama ei. Odată ce se lămureşte situaţia, el este cel care o ajută să ajungă cu bine la gară. Adăpostită în tren, fiecare nouă informaţie, clădire, copac, animal şi fir de iarbă îi oferă copilei momente de uimire, pentru că orizontul ei se limitase la străduţa înghesuită, caldarâmul pietruit şi cei câţiva oameni ce străbăteau strada. Când, din goana trenului, vede o tânără călărind, îşi doreşte din tot sufletul să poată face şi ea aşa ceva. Se simte liberă, deşi ştie că starea asta nu e permanentă şi se teme încă de furia mamei sale şi că vor ajunge înapoi la ea.

Ajunşi la destinaţie, toţi sunt aduşi grămadă şi de acolo locuitorii îşi aleg după preferinţe copiii pe care să-i cazeze. Ada şi Jamie nu sunt doriţi şi nici aleşi de nimeni. Sunt murdari, nepieptănaţi, ea e handicapată şi par să nu fie în toate minţile pentru că nu înţeleg tot ceea ce aud. De unde să ştii cuvinte dacă n-ai fost învăţat? Dacă nu s-a vorbit cu tine? Ce poţi să faci? Doamna care se ocupă cu repartizarea evacuaţilor nu se lasă şi o forţează pe Susan Smith, una dintre locuitoarele satului, să îi primească la ea. Aceasta e o femeie singură, suferindă de pe urma morţii prietenei sale, ce declară că nu şi-a dorit copii niciodată şi că nu ştie să se îngrijească de ei. Să fie o nouă încercare pentru Ada? Să fie o nouă respingere? Nu îndrăzneşte să se apropie de femeia care încearcă să le ofere tot confortul, chiar dacă nu i-a ales, chiar dacă a fost obligată să-i primească. Războiul le oferă o nouă casă, o nouă lume şi viaţă. Sunt raţionalizări de hrană, dar adevărul e că tot mai bine ajung să mănânce în străini decât vreodată acasă la mama lor. Cartea reuşeşte în cuvinte simple să prezinte nişte probleme grave, să deschidă uşi şi să schimbe lumi, pentru că războiul care se desfăşoară la scară mondială pentru Ada înseamnă şi un război cu mama ei, cu sine, cu problemele pe care le înfruntă curajos şi undeva există speranţa unei victorii, o libertate ce trebuie câştigată. Eu vă recomand această carte dedicată tinerilor de 12-14 ani, dar care poate fi citită cu mare plăcere şi interes la orice vârstă, fiind cu atât mai profund înţeleasă. Eu am citit-o într-o singură zi şi am fost nerăbdătoare să văd finalul, pe care nu vreau să vi-l deconspir.

Am citit şi am şi scris despre cărţi  în care felul inocent al copiilor de-a privi lucrurile şi sentimentele trăite de aceştia ne-au prezentat într-un alt fel o lume sau moment istoric despre care am învăţat sau am privit în documentare şi filme. Am văzut cum era percepută societatea americană şi problemele rasiale prin ochii copilului în Să ucizi o pasăre cântătoare  iar despre genocidul din Cambodgia în vremea khmerilor roşii, am citit în Întâi l-au omorât pe tata. Dacă mă gândesc la cărţile a căror acţiune se petrece în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, sunt multe cele care m-au întristat, care mi-au rămas la suflet, mi-au plăcut sau m-au antrenat în tot felul de acţiuni. Sunt câteva care ating suflete şi aici pot să dau câteva exemple care îmi vin acum în minte: „Jurnalul Annei Frank”, „Băiatul cu pijamale în dungi”, „Hoţul de cărţi”, toate acestea fiind în marea lor majoritate şi ecranizate. Fiecare dintre ele te face să vezi cu alţi ochi războiul, să înţelegi ce greu e să ai o copilărie în asemenea vremuri. Această carte oferă o altă perspectivă, salvarea unei vieţi chinuite se datorează tocmai războiului. 

Foto credit Publishers Weekly

Kimberly Brubaker Bradley

Scriitoarea americană Kimberly Brubaker Bradley s-a născut în Fort Wayne, Indiana, în 1967. Ea însăşi se declară o mare iubitoare de lectură, din câte spune pe blogul său, ea era genul de copil care prefera să îşi petreacă pauzele povestind cu bibliotecara şcolii (eu întotdeauna am îndrăgit acest gen de copii). Nu s-a gândit niciodată să devină scriitoare, pasiunea ei fiind chimia şi a intrat la facultate la medicină, la care a renunţat la doar 6 saptămâni de la începerea cursurilor. Primul ei roman s-a „născut” în 1998 şi până în prezent a mai scris alte 16, ultimul fiind o continuare a acestui roman The War that I Won (care încă nu a fost tradus) şi care a devenit imediat un bestseller. Pentru Războiul care mi-a salvat viaţa, autoarea a câştigat în 2016  Newbery Honor Medal  şi a fost pe locul 1 pe lista New York Time Bestseller.

Am avut plăcerea să găsesc şi o recenzie pe care Amalia, o tânără din Bacău, a scris-o acestei cărţi, M-a bucurat faptul că am descoperit încă un copil ce citeşte şi scrie frumos despre cărţi, dar şi pentru că în cuvinte simple şi o descriere scurtă a ştiut să surprindă esenţa cărţii şi să-i ofere prospeţimea proprie vârstei. Totodată am descoperit şi site-ul Roata Mare care are o secţiune dedicată special tinerilor cititori şi unde  cărţile pentru tineret sunt recenzate chiar de aceştia. Felicitări realizatorilor!

Întrebările de final ale bibliotecarului: Ce părere aveţi? Aţi citit cartea? Deşi este o operă de ficţiune, despre astfel de vieţi chinuite, abuzuri asupra copiilor sau a femeilor auzim mereu la ştiri. Legislaţia are mari lacune din acest punct de vedere. Cum credeţi că ar putea fi prevenite sau remediate astfel de cazuri? Aştept cu nerăbdare părerile voastre!

 

 

 

Reclame
 

Etichete: , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat asta: