RSS

Arhive zilnice: 28 august 2015

…Să ucizi o pasăre cântătoare şi Du-te şi pune un străjer, romanele scriitoarei Harper Lee – recomandări de lectură


Pe 14 iulie 2015 a avut loc, în Statele Unite ale Americii, lansarea cărţii Go Set a Watchman (Du-te şi pune un străjer) a scriitoarei americane Harper Lee (n. 28 aprilie 1926 – d. 19 februarie 2016). Această carte, apărută la 55 de ani de la lansarea primului său roman To Kill a Mockingbird / Să ucizi o pasăre cântătoare, a avut vânzări extraordinare. Vânzările au depăşit încă din prima zi atât recordul înregistrat de The Lost Symbol / Simbolul pierdut, cartea autorului Dan Brown, cât şi pe cel deţinut de trilogia erotică Fifty Shades / Cincizeci de umbre, scrisă de E. L. James (ceea ce nu poate decât să mă bucure). Încă după primele săptămâni de vânzări se aştepta ca această carte să fie bestseller-ul anului 2015. S-a clasat cu mult înaintea altor producţii editoriale, pe locul doi fiind fiind unul dintre volumele seriei The Diary of a Wimpy Kid / Jurnalul unui puşti (a autorului Jeff Kinney) şi pe locul trei romanele lui E.L James. Din ceea ce am citit despre carte, am înţeles că a fost scrisă anterior celei apărute în 1960, dar ca timp prezintă viaţa personajelor la douăzeci de ani după evenimentele din …Să ucizi o pasăre cântătoare. Cum a fost posibil acest lucru? La vremea când tânăra scriitoare a vrut să publice cartea, editorul ei, fascinat de fragmentele de amintiri ale micuţei Scout, i-a recomandat să scrie o carte din prisma copilului. Aşa a apărut noua carte ce ne spune povestea copilăriei lui Scout şi manuscrisul scris anterior a zăcut timp de 55 de ani într-o cutie de carton. Acum a ieşit la lumină apărând şi la noi în traducerea Ariadnei Ponta, la Editura Polirom (Seria Biblioteca Polirom. Actual). Părerile despre carte sunt împărţite. Concluzia generală ar fi că acest roman nu s-ar ridica la nivelul primului publicat. Eu pot spune că şi mie mi-a plăcut mai mult candoarea, inocenţa cu care subiectul greu a fost tratat în To Kill a Mockingbird dar Du-te şi pune un străjer mi s-a părut o lectură interesantă, o completare a primei cărţi, cu o altă atitudine a omului, adult de această dată. Totuşi, aleg să vă povestesc tot despre romanul …Să ucizi o pasăre cântătoare şi în variantă video, după ce am scris anterior mai amănunţit şi am comentat alături de voi AICI.

Vă recomand cartea, dar şi filmul, pe care îl găsiţi spre împrumut în cadrul Secţiei de Artă şi Carte Franceză a Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

 
%d blogeri au apreciat: